Minimum, 1997 (Anul 11, nr. 118-129)

1997-04-01 / nr. 121

o 84% dintre francezi recunosc că mint o Păcăleală de 1 aprilie ! o Medicamente... casher o Se retrage Alain Delon ? o Luna dulcețurilor a 4000 de prezicători o Scrisul e mai tare ca orgasmul . Multe ciudățenii se petrec în Franța în ultimul timp; între altele, bîntuie o modă cu totul specială, moda sondajelor. Eram obișnuiți pînă acum cu sondajele privind opiniile politice, cota de popularitate a lui Jacques Chirac, Alain Juppé sau Lionel Jospin, cîți vor vota cu RPR, Partidul socialist sau, Doamne ferește, cu Frontul Național al lui Le Pen, într-o corespondență anterioară mă amuzam semnalînd o anchetă care dezvăluia cînd, cum și de cîte ori preferă francezii să facă dragoste. Nu mai vorbesc de sondajele de opinie cu privire la parfumurile preferate, la cărțile citite, la alimentele consumate, la locurile de vacanță, etc., etc. Am impresia că nu mai există domeniu al vieții de zi cu zi în care populația Franței să nu fie "sondată1". Nu știu cîți oameni se ocupă, adică sînt salariați pentru această activitate, ei pot cînta refrenul, eu sondez, tu sondezi, el sondează, noi sondăm, voi sondați, ei sondează. Am făcut această introducere pentru că, obișnuit cu tot soiul de năzdrăvănii, am rămas totuși uimit de ideia unui institut de sondaj extrem de serios, IFOP, de a institui o anchetă cu următoarea temă: cîți francezi mint, cum și de ce? Rezultatele sînt surprinzătoare, 84% dintre francezi recunosc că mint. Cifra e destul de sem­nificativă pentru a mai fi nevoie de comentarii. Afară de unul singur, mincinoșii sînt ceilalți 16% care mint cînd afirmă că nu mint, măcar așa, din cînd în cînd. Ce-au constatat anchetatorii? Cine nu răspunde "Ca va" și ia întrebarea "Comment ca va?" deși oli s-a părăsit nevasta? Cine nu răspunde "sînt cam obosit" cînd îl roade un cancer proaspăt depistat? Cine nu zice, invitat la o masă, că mîncarea e delicioasă deși o consideră de nemîncat? Care șef, chemat la telefon, nu cere secretarei să spună că nu e acolo sau se află în ședință? Explicația dată de "mincinoșii" ăștia de francezi, fără doza zilnică de ipocrizie orice relație socială ar fi imposibilă. Dacă aș spune tot ce gindesc colegilor, patronilor, chiar prietenilor - ca să nu mai amintim de soție - viața ar deveni un infern. Un avocat, foarte cunoscut în Franța, Gilbert Collard, recu­noștea: "Cînd apăr un acuzat, cu siguranță vinovat, recurg la o narațiune romanescă destul de aproape de minciună". Medicul minte pentru a-l liniști pe bolnavul îngrijorat, mai ales cînd îl știe condamnat; actorul, ce să mai vorbim, e un mitoman profesionist: nu trebuie să intre el în pielea lui Hamlet și să susțină sus și tare că e un prinț al Danemarcei? Mai grav e că devine un maestru al minciunii cînd părăsește scena. Frumoasa actrița Sophie Marceau, în auto­biografia sa intitulată sugestiv «Menteuse», nu mărturisea ea: "Mint la perfecție, în mod regulat, de cîteva ori pe zi, cu sau fără premeditare, în mod spontan și chiar cu nerușinare". Ce să „mai zicem de oamenii politici? într-o anchetă realizată de Claude Aurich Tissot, preșe­dintele Consiliului Regional a ceea ce e numită Île-de-France (tot ce e în jurul Parisului), la care au luat parte 500 de primari și deputați, 70% dintre ei cred că­­ citam - "un om politic ales, exercitînd responsabilitățile sale, are dreptul să-i mintă pe alegători pentru a proteja inte­resul general". Negru pe alb. Nici mai mult, nici mai puțin. Poate că ma înșel, dar asemenea năravuri paremi­se că pot fi întîlnite și într-o Țară căreia i se zice și Sfîntă. Iar tu, drag și "hypocrite lecteur" cum ar zice Baudelaire, ești cu totul ferit de o asemenea meteahnă? * S-ar putea crede că șefii marilor companii americane (adică di­rectorii­ sa­lari­a­ți, nu patronii) sînt privilegiații planetei, cei ce ciștigă cel mai mult. Ei, nu! Ciudat, dar adevărat: un P.D.G. (președinte director general) francez e cel mai bine lătit "salariat" din întreaga lume. 8 dintre ei cîștigă între 2 pînă la 20 de milioane pe an. Ca sa nu amintim de alte avantaje: cum­părarea de acțiuni la un preț avantajos, deplasări în străinătate pe contul întreprinderii, jetoane de prezență (de pildă, preșe­dintele băncii Credit Lyonnais participă la vreo zece consilii de administrație. Ciugulește cît pentru oboseală? Nu mai puțin de 1 milion și jumătate de franci). Exemplul cel mai grăitor e însă acel al lui Jean-Luc Lagardère, patronul și P.D.G.-ul firmei Matra - Hachette, care cîștigă, nu ca patron (asta e altă afacere, profitul pe an poate ajunge­ și la un miliard care se adaugă la capitalul investii)­ei ca propriul său salariat, cca. 27,1 milioane de franci. Nimic de zis, patronul e fair-play față de iubitul său salariat, P.D.G-ul... Dar de ce să fim invidioși pe sărmanul Jean-Luc Lagardère, om de treabă de felul lui? Parcă Rotschild "al nostru" cîștigă mai puțin? " Astăzi 1 aprilie 1997, Le Pen a cîștigat alegerile legislative și a devenit președintele Franței, primul președinte (într-o țară europeană) al unei mișcări de extremă dreapta după cel de-al doilea război mondial. Sigur, e o păcăleală de 1 aprilie. Din păcate, păcăleala se poate transforma în adevăr, dacă pînă în 1998 nu se va produce o schimbare în opinia publică franceză. După victoria Frontului Național la Vilrolles cu peste 520 de voturi, unde au cucerit primăria unui oraș cu peste 50.000 de locuitori - al 4-lea oraș unde Sepeniștii conduc primăriile - cazanul politic­e în fierbere. Le Pen, demagog extrem de șiret, excelent orator - îl bate pe Hitler E. O IHME ION MIHĂILEANU CORESPONDENȚĂ DIN FRANȚA CALEIDOSCOP PARIZIAN 27

Next