Mişcarea, octombrie 1909 (Anul 1, nr. 25-49)

1909-10-14 / nr. 36

ANUL I.­No. 36. Redacţia şi Ad­ministraţia 1 Iaşi, Strada Săuţescu 5. Ia ţară pe un an . . Pe jumătate an . . . Pe trei luni .... In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an . . . 20 Pe trei luni . . . . 10 ' Preoţii şi învăţătorii 50% AROXA SR.­.T . HALJA HATIOIAL - ÜBER AI. Criticele noilor îndrumări de organizare sanitară. ii In aşteptarea legei sanitare, care garantează medicilor rurali stabili­tatea şi le da gradaţiuni, medicii din judeţele în care s’a făcut orga­­nizarea, au început cu entusiasm sa desfăşoare o activitate rodnica pen­­tru populaţiunea rurala, şi cu toţii recunosc, ca îndrumările date de direcţia sanitara sunt cele mai sa­lutare şi binefăcătoare pentru să­teni. In unele circumscripţiuni medicale, medicul rural este nu nu­mai alinatorul suferinţelor fizice, dar şi luminatorul şi conducătorul sătenilor. Cunoscînd cauzele boale­­lor de ordin economic, îndrumează pe săteni pe caile cele adevarate, constitue obştii, înfiinţează bănci şi cooperative săteşti, sfatueşte şi în­, drepteaza, darîma şi sfărâmă pu­tregaiul trecutului şi redeşteapta în săteni conştiinţa drepturilor lor, iu­birea de neam şi de ţară. Şi în contra acestei noi direcţiuni o serie de protestări se ridică, o furtună se deslânţueşte contra direcţiei sa­nitare. Strigatele furioase ale ace­lora, cari se tem de luminarea şi emanciparea sătenilor, nu mai con­tenesc, căci Îşi dau bine sama, ca ridicarea morală şi materiala a să­tenilor, însemnează distrugerea pie­destalului şubred, care a servit la înălţarea nemeritata a multora. Şi pentru ca faptelor salutare, nu pot opune, decât calomnia şi neade­vărurile, cred, ca prin cifre fantas­tice şi date intenţionat mistificate, pot sa inducă în eroare buna cre­dinţa a acelor minţi sanatoase şi suflete curate, care cu drag vroesc înalţarea morala şi materiala a să­tenilor. Cu toata Înverşunarea sa năpustesc asupra profesorului Simu­ în special şi nu rămâne specie de trivialitate, ca sa nu i-o adreseze, cad pe tema corectitudinei, a pri­­­ceperei, a puterii de munca şi a nepârţiuirii, profesorul Sion nu poate fi atacat. Contra noilor îndrumări şi contra instituţiilor sanitare rurale, singurele menite sa dea roade la sate, sa năpustesc cu o furie sălbatică cei de rea credinţa şi dublează, trip­lează cheltuetite pentru ca prin ne­adevăruri sa discrediteze. O reorganizare dintr’uni judeţ, care a costat 210 de mii, costa 400 de mii. Leafa a noua medici din un judeţ in loc de 40.392 costa 50 de. m­ii, iar, daca în,întreaga ţara s’ar face reorganizarea, cheltuetite de întreţinerea instituţiilor sanitare şi plata personalului, s’ar ridica la fabuloasa cifra de 6 milioane în loc de 2 milioane. Reaua credinţă In calcule este vădită şi toate aceste sfruntate neadevaruri sunt date de Câte o distinsa personalitate medi­cală, care ţine mult sa’şi păstreze anonimaţii. Dar pentru numele lui D-zeu de ce va este frică de lumina,a distru­­selor, persoane medicale,? Bine-voiţi a va scoborî din atmosfera în care trăiţi, în întunericul şi miseria sa­telor şi staţi de vorba cu medicii ruraţi, cu acei medici rurali, cari dacă nu au distin­cţiunile D-voastra, in conştiinţa naţionala, cari se în- fuioşaza la accentele melodioase aie Doinei noastre, cari se îndu­rerează la nevoile neamului nostru şi sa bucura de bucuriile lui, cari străbat şi lupta ca sa împrăştie în­­unericul greu, ce apasă încă asu­pra satelor noastre şi cari trăesc cu nădejdea vremilor de mai bine pentru neamul lor şi au cu clien­tela bogata şi, dacă puţin simţ na­ţional va mai fi ascuns şi adormit în sufletele D-voastră, va veţi cu­tremura şi poate acel puţin simţ adormit va va redeştepta şi atunci va veţi convinge, ca chiar dacă ci­fra la-voastrâ fantastica s’ar chel­tui pentru serviciul sanitar rural, nu v’ar mai îngrijora. Dintr’un sentiment de mila poa­te, aţi îngădui, ca şi pentru sate sa se cheltueascâ ceva mai mult cu folos, căci destul s’a cheltuit fără folos de către distinse persoane şi pentru şi mai distinse persoane. Aţi asvîrlit milioane, ca sa ară­taţi streinilor cu spoiala lustruita a expoziţiei, progresele aparente ale neamului nostru apasat şi îndure­rat, pentru ca după puţin timp sa vie cruda realitate a anului 1907, care Va sguduit, v’a făcut să va mărturisiţi pâcatelele şi sa va luaţi angajamente solemne de îndreptare, pentru ca după scurt timp, sa va reluaţi apucăturile trecutului. S’au dat şi sa dau strigăte de alarmă, ca populaţiunea producă­toare a ţărei noastre degenerează ; ministerul de răsboi în fie-care an face cunoscut ministerului de in­terne, că tineretul satelor se perde, că sifilisa, tuberculoza şi pelagra iau proporţii tot mai îngrijitoare la ţara; statisticeie ne dovedesc, ca mortalitatea noilor născuţi este e­­norma, ca boabeie contagioase se­cera prea multe vieţi, şi va revol­taţi, că se cheltueşte şi pentru po­­pulaţiunea rurala şi va năpustiţi cu toata furia asupra conducătorilor direcţiei sanitare, pentru că iau ma­suri de îndreptare, masuri primite cu toata dragostea de v­atră medi­cii rurali şi de vatră săteni. Dar ce nădejde sa mai poate pune în ar­mată, c­a fi ti fiii «ei sunt lasaţi sa de­genereze ? La ce mai folosesc chel­­tuilile ce sa fac eu armata, cînd organismele soldaţilor sunt lipsite de resistenţă ? Sa vede, ca patima şi invidia Impede câ ori­ce simţ în coordonarea faptelor. Discuţia J pe tema principiilor şi a punerei lor în aplicare este acceptabilă. Dar de aceasta le este teamă ce­lor obicinuiţi sa calomnieze, sa de­natureze adevărul şi prin vădita rea credinţa, sa inducă opinia publică în eroare. Actuala direcţie sanitară să nu­­ridica la un nivel moral prea înalt, pentru ca să poată fi atinsă de ca­lomniile celor mici la suflet. Conducătorii ei au dragostea și devotamentul medicilor rurali și as­te­ap­ta cu încredere marea opera de reforma sanitara. Multa paucis -■ — gg ».nun ^ ■ ■■■■■tr Bum basticâ pentru „Evenime­ntul“ Cric-Crac De un nămol de vreme, Tot mereu se screme; Şi de-o vreme ’o coace Fărmături tot face, Goale şi umflate Tot de Bumi cântate ; Apă ’n piuă bate Fugitive scoate, Bate 'n piuă, apă Cu prostii s’adapă, Bate apa ’n piuă Să mai treac’ o ziuă, Luna să sfârşască Leafa să primească, Ş’aşa mai la vale Pentru... cinci parale. -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------­ DIN ZBORUL VREMII u.111 'lua. ."'•-iif.'VMA wn» ~ * *vr-1 :r~. - ^ tw P Pretutindeni prin localurile publice, sunt expuse, atît în orăşe cit şi prin sate,_,hârţi şi tablouri intuitive, care sâ arate popula­ţiilor, pericolele la care expune pe om, alco­olismul. Până şi pe cutiile de chibrituri, sunt im­primate maxime, în potriva nectarului dis­trugător, și se pare ca modernii obijduese intr’atit pe bătrinul Baehus» încît n’a mai ramas nimic aproape, din faima strălucita a vechiului Olympian. Iar peste toate aceste, paşnicii cetățeni, se constituese mereu în fige în potriva al­coolului ; se ţin conferinţe şi se scriu cărţi, se votează legi,—toate nădăjduind, să redu­că cît mai mult întrebuinţarea sucului des­coperit de Noe. rMERCURI 14 "OCTOMBREI(27 OCT.) 1909. financiuri Comerciale Linia în pagina Il-a /.ti leu Linia în pagina lil-a fS€ bani Linia în pagina IV-a­­ 40 bani t"' ' TELEFON 121c AUGUST CEL PROST Sunt pe lumea asta oameni care nu dau îndărăt de la nimic, cînd e vorba să-şi pună în evidenţă personalitatea, de care cred că lumea întreagă trebue sâ se ocupe. Asemeni oameni sufăr, mai cu samă atunci cînd opinia publică îi trece sub tăcere, care de altfel e ultima şi cea m­ai bine meritată răsplată a va­­loarei şi activităţei lor. Reiese netăgăduit că aceştia sunt în stare să facă orice, numai să şi vadă scris numele la gazetă. Ei şi-l anină ti­părit cu compacte negre în josul lungi­lor coloane de inepţii, pe care le debi­tează cu seninătatea inconştienţei, — şi sunt mulţumiri cînd a doua zi alte ga­zete­­ semnalează, sunt mulţumiţi chiar atunci cînd batjocura-i stropeşte cu drept, sunt mulţumiţi căci îşi văd tipă­rit numele în gazete străine, şi asta le ajunge: lumea se ocupă de ei. A­ici vorbă că bunul simţ le lipseşte cu desă­vîrşire; de altfel nici n’au ne­­voe de el. Ce-ar face oare cu bunul sim­ţ un­­ oare­care, care îndrăzneşte să-şi aso­­cieze necunoscuta nulitate de numele vre-unui om superior, numai în scop de a atrage atenţia publică asupra sa? Iată un exemplu : Domnul Lascar Antoniu, bine-cunos­­cutul domn Lascar Antoniu, subscrie cu litere foarte deochiate o revistă din „O­pinin'­ de aseară, în care fără nici o rezervă şi fără nici o reticenţă aruncă asupra d-lui Pariu, inepţiile cele mai incoherente. Puţin îi pasă d-lui Lascar Antoniu dacă a doua zi orice om din ţara ro­mânească, i-ar spune că e o obrăznicie, să vorbeşti aşa cum a vorbit el de dom­nul Panu. Căci într adevăr, ce este «Panu» şi ce este „Lascar Antoniu“? Ajunge să ali­pim aceste două nume unul de celalalt, ca sâ zâmbim cu milă gândindu-ne la cel de al doilea. Vor trece anii şi domnul Lascar An­toniu,—îi dorim să i se întâmple asta peste o sută de ani, căci nimeni nu vrea moartea păcătosului—va dormi somnul cel de veci, nepomenit şi neştiut de ni­meni, după­ cum de altfel ar fi şi trăit, dacă nu i-ar fi dat o efemeră dar scîr­­boasă poleială, moravurile politice pe care tocmai domnul Panu le inferează şi împotriva cărei înfierări, recunoaş­tem lui Lascar Antoniu dreptul să se ridice, el, care e produsul exclusiv al acestor moravuri. Vor trece anii şi peste acel numit Gheorghe Panu, dar pe măsură ce vii­torul vă lumina acest nume, va întu­neca cit mai mult pe acel al­­ lui Las­car. Antoniu, care şi-a zbătut pe lumea asta prisoselnica sa fiinţă ce n’a în­semnat de­cit doar un vot mai mult în urna noroiului tathist. Sune-şi singur Lascar Antoniu în ureche numele, pe care de astă dată îi făceam plăcerea să i-l tipărim la ga­zetă, şi sune-şi în ureche şi numele d-lui Panu,­iar dacă nu va simţi ridicolu­lui numelui Lascar Antoniu, să mai scrie şi mîine reviste la mult găzdui­­toarea gazetă „Opinia“. Morala tuturor acestora e că şi în politică se găsesc ca şi în circuri, clov­ni care atunci cînd personalul din circ ridică vre­un covor întins pentru exerciţiile vre­unui acrobat, dau din mîini şi din, picioare zbătindu-se nefo­lositor, în rîsul general. E August cel prost, care şi greşeşte diteodată cariera şi face cu creerul în politică, ceia­ ce umbra sa face cu trupul prin circuri. Să trăească, pentru ilaritatea gene­rală . E o luptă asemănătoare cu acea pe care o dau asiaticii in­potriva opiumului, un alt flagel tot atît de bîntuitor ca și alcoolismul. Sugestia a devenit atît de puternică, încît fiecare e astăzi pe deplin convins că face un adevarat sacrificiu, atuncea ciad închină un pahar în sanatatea vre-unui prietin, căci prin aceasta îşi distruge propria lui sana­­tate. N’apuci bine să ridici paharul şi te urmă­reşte obsedanta imagine a splinei ori a ma­lului umflat, de pe vre-o hartă antialcoolică dacă nu cum­va ai nenorocul s-o vezi aeve înfiptă pe zidul ce’ţi sta în faţă. Şi cu toate aceste să bea încă,­întocmai cum se fumează opiumul, cu toate măsurile ce se ieau şi sforţările ce se fac de a în­grădi cît mai mult întrebuinţarea lui-Să fie oare din pricina fatalei atracţiuni ce-o simte omul pentru fructul oprit?­Dacă ar fi aşa, propaganda în potriva alcoolului ar duce tocmai la efecte contrare, de­cît cele aşteptate. Ori­cum, se pare că sunt puţin exagerate efectele întrebuinţarei alcoolului,—căci dacă sunt savanţi care descriu aceste efecte în culorile cele mai negre, sunt şi de acei care îî ieau apararea şi îi îngăduie întrebuinţarea, cu singura condiţie a moderaţiunei. Apărătorii alcoolului, citează pentru ei ur­mătoarea întîmplare: Acum cîţi­va ani, trei din cei mai înver­şunaţi antialcoolişti din Franţa, se hotărîră să facă o statistică a longevităţii, in raport cu întrebuinţarea alcoolului şi a tutunului. Ei dădură într’un sat peste un locuitor, care părea cea mai desăvîrşită ilustraţie a te­ze­lor. Omul, pe care’l găsiră tăind lemne în o­­gradă, avea 85 de ani, şi era mai zdravăn de­cit unul de 50 de ani. Întrebat dacă a băut ori a fumat vre­o dată, săteanul le răs­punde : —„Nu ştiu ce-i fumul şi de cînd sunt n’am pus pic de vin ori de rachiu în gură“. Cuprinşi de admirare, savanţii se grăbiră să noteze cazul în statistica lor. Asupra fap­tului însă, din casă, venea un sgomot asur­zitor. întrebat ce este acolo, omul nostru răspunse statisticianilor: —„Ce să fie... pîrdalnicul de tata-meu, care a fost toată viaţa un beţivan, se sfă­deşte cu copiii, care’i fură şi’i ascund lu­leaua“. Cetitorii pot trage concluzia,—ceia ce nu însamnă că subscrisul nu le-ar consilia abs­tinenţa, căci un caz răzleţ nu face nici­oda­tă generalitate. Acelaş lucru se poate spune şi despre tu­tui­. Suntem însă siguri că statul, care lipe­şte maxime antialcoolice pe cutiile de chi­brituri, nu va lipi nici­odată pe ele, bande­role cu însemnarea : „Fumatul este vătămă­tor sănătăţei“. “ E chestie de... monopol. Harold C­RONICA POLITIC­A Din Tabăra Tachistă Cum s’a luat direcţiunea „Ordinei’*, d-lor Păucescu şi Djuvara.—Ce cred unii dintre conservatorii-de­­mocraţi despre dl. Bădărău. — Prin poştă dela Corespondentul nostru — Bucureşti 12 Oct. 1909 Ori cît se încearcă tachiştii de a pre­­senta cazul schimbarei direcţiunei ziaru­lui „Ordinea“, oficiosul partidului con­servator-democrat. Inlocuindu-se d-nii I. Gr. Păucescu şi G. Djuvara prin d. Bă­­dărau,­ ca un fapt obişnuit şi fără nici o importanţă, lucrurile nu sunt tocmai aşa şi faptul nu-i tocmai aşa de simplu după cum le-ar plăcea, uno­ra dintre par­tizanii d-lui Tache Ionescu, să-l creadă. Modul cum s’a luat d-lor Păucescu şi Djuvara, conducerea oficiosului­­conser­­vator-democrat, precum şi convorbirea care a avut loc cu această ocazie, între unul dintre foşti directori ai „Ordinei“ şi şeful său d. Tache Ionescu, face să se ridice un colţ al pînzei ce acoperă debandada care începe sâ se producă în sinul partidului, sau mai bine zis a aso­ciaţiei unei şleahte de nemulţumiţi că­rora le place sâ se intituleze partid con­servator-democrat. Lucrul era de aşteptat. Un partid care nu se bazează de­cit pe poftele unor in­divizi care aşteaptă cu nesaţiu, cu un moment mai curînd sâ se înfrupte din bugetul statului, sau numai pe nemul­ţumirile unor transfugi politici, nu pu­tea, zic, să nu ajungă la debandada po­litică cea mai desăvîrşită, debandadă anti mergătoare disolvarei cele mai ridicole, a celui mai ridicol partid care a existat vre­o dată în ţara romînească. Un partid care nu are ca program de­cît persoana şefului, iar ca principii, in­suficienţa lor morală, nu putea sâ ajun­gă de­cît la rezultatul la care a ajuns, ca un membru al acestei grupări să a­­cuze In fa­ţa şefului pe un alt membru, —foarte influent de alt­fel in această ma­fie politică—, de necinste şi brigandaj politic.* Pentru a adeveri insă şi mai bine cele de mai sus, cred interesant să redau in toate amănuntele ei, convorbirea care a avut Ioc intre d. Tache, lonescu si d. D . Iancu Păucescu, unul dintre foştii direc­tori a­i „Ordinei“, atunci cînd şeful par­tidului c­onservator-democrat, şi-a expri­mat dorinţa de a schimba direcţiunea o­­ficiosului partidului. Două zile după sosirea în ţară, d. Ta­che lonescu, chiamă la d­na acasă pe li­nul dintre directorii „Ordinei“, pe d. I. Gr. Păucescu. După schimbarea obişnuitelor formule de curtoazie, şeful partidului conserva­tor democrat intră dea dreptul în ma­terie. — Ştii dragă Iancule,—tu n'ai să te superi nu-i aşa ?—, am să-ţi iau direc­ţia „Ordinei“. Se înţelege uşor mina ce a făcut d. Păucescu, la auzul acestei dorinţe a şe­fului exprimată aşa, fără nici un în­conjur. — Bine şefule,—răspunse junele di­rector al oficiosului conservator-demo­crat—, d-ta eşti liber s’o faci, dar cel puţin să ştiu şi eu care este motivul ce te-a îndemnat să ei această hotărlre. — Păi... uite dragă Iancule, mai mulţi amici politici mi s’au plîns, că de­şi v’a atras atenţia în mai multe rînduri, nu sinteţi destul de agresivi la adresa ad­versarilor voştri. In special Bădărău mi s’a plîns că îl nesocotiţi şi nu-i as­cultaţi sfaturile; în sfîrşit vă purtaţi prea cu mănuşi şi cu liberalii şi cu carpiştii şi înţelegeţi bine că amicii noştri sunt cam deziluzionaţi. — Coane Tache, alunei cinci ne-aţi în­credinţat direcţiunea oficiosului partidu­lui, mie şi amicului meu Djuvara,—răs­punse d. Păucescu într’un acces de ex­tremă enervare — , am cugetat sa facem din acest ziar o tribuna demnă, prin care sa se oglindească vederile grupu­lui pe care noi am avut naivitatea de a-l crede un partid politic serios, iar nu canalul de scurgere al tuturor infamii­lor celei mai meschine politici. Da ! Ne-am opus a face din ziarul care reprezenta sau credeam că repre­zintă ideile partidului conservator-de­mocrat, o foiţă de propagandă bă­­dărănistă. Vi s’a plîns d. Bădărău că nu atăcăm în deajuns pe liberali şi carpişti? Tam­ atacat, dar atunci cînd a trebuit și cînd faptele lor erau criticabile.— Ne-am alegat şi am atacat activitatea lor politică, nu ne puteam atinge insă, de reputaţiunea şi de cinstea lor ca oa­meni, clnd nu aveau nimic de reproşat, şi mai cu seamă cînd ni se cerea sâ-i atăcăm, pe această temă, de către oa­meni care nu se pot lăuda nici cu cinstea, nici ca corectitudinea lor, atît politică cit şi privată. — La cine vrei să faci aluzie,­­ în­trebă d. Take Ionescu muşcîndu-şi mus­tăţile. — La acela care s’a văitat că nu suntem destul de agresori față de ad­versarii noştri,—răspunse d. Păucescu din ce în ce mai enervat—, la d. Bădărău pe care o să-mi dai voe să-l pun mail mai jos de cit pe mulţi li­berali şi conservatori. In ceia ce priveşte ciadca şi corectitudinea îos*„ — Dar bine dragă Iancule, nu te gin­­deşti că Bădărău este un fruntaş al par­tidului nostru ? — Partid ? Care partid ? Nu exista draga şefule. Partidul eşti

Next