Mişcarea, ianuarie 1911 (Anul 3, nr. 1-23)

1911-01-15 / nr. 10

ANUL III.—No. 10 BANI !Redacţia şi administraţia Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) ABOX11IEXTR In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an . . . 20 „ Pe trei luni . . . . 10 „ Preoţii şi învăţătorii rurali 60°/o Z­AR NATIONAL - LIBERAL SAMBATA 15 IANUARIE 1911 SUB DIRECTIUNEA UflUl comitet APARE ZILEH! financiuri Comerciale Linia In pagina ll-a . 1 leu Linia în pagina lll-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40batri ===== TELEFON 121 -----­ Cinism şi Imoralitate Curentul de antipatie generala îm­potriva guvernului sporeşte. Antipa­tiei prin însăşi firea şi temperamentul lor politic, carpiştii măresc această antipatie prin actele de cinism şi de imoralitate pe care le-au savîr­­şit şi le săvîrşesc în puţinele zile de cînd a fost chemaţi la guvern. Este un regim al cinismului şi al imoralitate!. Partid divizat şi lipsit de ori­ce omogenitate, fara nici un fel de legaturi cu massele cetăţeneşti, a­­vînd de luptat cu cea mai vigu­roasă opoziţie, care stăpîneşte astăzi întreaga opinie publică a ţarei - partidul d-lui Carp îşi simte soarta legata de rezultatul alege­rilor generale. Sunt slabi şi antipatici. Şi asta îi face sa-şi peardă capul. In zăpăceala lor, carpiştii sunt şi cinici şi imorali. Ce act de ignominie grosolană nu se comite şi ce ilegalitate re­voltătoare este prea uşoară pentru guvernanţii carpişti ? Teroarea şi conrupţiunea sunt armele cu care carpiştii au naivi­tatea să creadă ca se mai pot face alegeri în ţara romînească. Ameninţa şi şantajează. Stringe de gît pe omul care are nevoie, dau tentative de conrupţiune ace­lora cari nu au nevoie. Funcţionărimea e sub imperiul unei adevărate panice. I se ia de­misia, este u­rît în taverne obscure, este terorizat la prefectură, i se iau cupoanele cărţei de alegator —şi bietul slujbaş trăeşte sub groaza acestei terorizări criminale, neşti­­ind ce va fi mîne cu dînsul. Unde nu merge cu teroarea in­tervine cu corupţia. Matadorii gu­vernamentali au adus bani de la Bucureşti. Şi cu aceşti bani cum­pără cupoanele cărţilor de alegă­tor, fac beţii la mahala, dau asalt la conştiinţa alegatorului, fîlfîindu-i înaintea ochilor o bancnotă de două­zeci de lei. Acesta este sistemul. Cu aseme­­nea mijloace care nu se întrebu­inţau nici acum 30 de ani, voesc carpiştii să strige ca Iaşul, oraşul culturei politice şi al demnităţei cetăţeneşti, s’a pronunţat în fa­voarea lor. Se înşeală şi deziluzia le va fi amara. Puterea guvernamentala se zice că e mare lucru în ţara romînea­­scă. Dl Carp a spus o vecinie : daţi mi guvernul şi în două­zeci şi patru de ore îmi fac partid şi am unanimităţi. Dar dl Carp s’a sculat prea tîr­­ziu pentru a-şi mai putea pune în practica această axioma. Ceea­ ce se putea întîmpla acum un sfert de veac, nu se mai poate întîmpla astăzi. Massele cetăţeneşti s’au format şi s’au luminat, pentru că au ca­­patat libertatea de a şi manifesta liber conştiinţa lor sub regimul re­gimul fericit al votului secret, împotriva unui sistem ca acela întrebuinţat de guvernul de astăzi ar trebui să se producă o reacţi­­une făţişă şi generală, încă n’am ajuns acolo. De reac­­ţiunea scrutinului însă trebue să fim siguri. Scrutinul cetăţenesc va fi cea mai cumplita răzbunare a ignomi­niilor şi a imoralităţilor săvirşite de guvernul d-lui Carp.­­ Alegatorul are la îndămînă o armă teribilă: secretul votului. Şi de această armă se va servi ori­ce alegator, pentru a da lecţia cuvenită cinismului boeresc şi imo­­ralităţei ridicate la rangul de armă de luptă. DINSAGA Jitabiulare D. Căpitan Corjescu a fost numit coman­dant al jandarmilor rurali din judeţul Iaşi. In consecinţă pe ziua de 1 Februarie dis­tinsul militar va fi avansat la gradul de... locotenent. Intrebare — Mă rog ce e aia proprietate de mină moartă ?—întreabă cetăţeanul Palici pe ve­cinul său Turmeniescu, care tocmai ceti­a manifestul guvernului. — Proprietatea de mină moartă, răspunde Turmeniescu, este jumătatea de bancnotă ce ţi-o dă d. Greceanu­, cu promisiunea că dacă reuşeşte guvernul în alegeri, îţi va da şi cealaltă jumătate... FH»t Boerii la mahala Nici­odată circiumele mărginaşe n’au avut cinstea de a fi vizitate de mai mulţi boeri ca acum. De cu sară şi pînă în zorii zi­lei în aceste circiume mişună ciocoiaşii de la Jokey, luindu-se de gît cu mitocanii, pupîndu-se şi jurîndu-şi prietenie eternă. Dăm­uşi d. Scortescu cuprins de un delir... electoral a strins în braţe pe un biet muncitor şi l-a suridat cu foi pe amlndoi obrajii. Muncitorul abia mai stăpînindu­­şi firea de atîta fericire, după ce-şi şterge cu mîneca cojocului obrazul pe care rămăsese cîte­va picături de rachiu de drojdii, uitîndu-se ţintă în ochii d-lui Scorţescu ex­clamă : „Sărută coane Ghiţă a­­cest obraz că de multe ori mai mai pălmuit!.." D. Scorţescu nedumerit se uită mai bibie la cetăţean şi recunoaşte în el pe... un fost servitor al său de pe vremea cînd îşi putea per­mite acest lux. Restul se înţelege de la sine. Vatanta aceasta însă nu­­ a în­văţat minte. D. Scorţescu luîndu-şi rolul de conduucâtori de irozi, colindă mahalalele urmat de cei trei tovarăşi, H. Suţu care o face pe „jidanul“, Leatris pe capra şi Tuduri pe mireasa, intonînd cîntece ocasionale, executînd diferite jocuri, în fine procurînd­ pacinicilor ce­tăţeni ai acestor cartiere o fru­moasă distracţie de carnaval. Cine a urmărit un moment a­­ceastă interesantă asociaţie îşi poate da samă de seriositatea oamenilor cari au pretenţiunea de a deveni aleşii, de a fi trimişi în sfatul ţarei. Nişte adevaraţi clovni care se joacă d’a politica, care îşi închipue că laşul această cetate mândră a intelectualismului a ajuns în aşa hal de d­ecreptitudine în­cât să-şi trimită representanţi în parlamen­tul ţarei pe sinucisul Scorţescu, anemicul Leatris, tontul Tuduri, sau fanfaronul Henri Suțu. PENTRU GRECENIŞTI Nevropata gazetă a d-lui Mitică Gre­­ceanu este delicioasă, de cînd a înce­put chipurile să desfăşure campania e­­lectorală. In afară de platitudinele cu cari redactorii de rasă grecenistă— in­clusiv junele imberb Leatris—işi pun în evidenţă pe distinşii, valoroşii, reputa­ţii, popularii dar necunoscuţi candidaţi cari îşi permit a solicita voturile ieşeni­lor, în afară de articolele teoretice, prac­tice, politice, sociale, finanţiare şi chiar culturale cu cari se umplu coloanele „Evenimentului11, este interesant să se ştie calităţile excelente cu care organul partidului conservator, — a partidului „asanator“ şi al partidului care a a­­nunţat... „reparaţia socială“ — plastro­­neasă în faţa opiniei publice pe care o desfide... ,,Evenimentul“ în fel de fel de infor­maţii şi tartine înăcrite sau nesărate, ne desfide că nu avem fond electoral cu cari să putem rezista în alegeri ; după iste­ţii redactori şi candidaţi-redactori ai „Evenimentului“ noi vom fi bătuţi în alegeri pentru motivul că nu avem fon­duri cu cari să organizăm chiulhanuri şi mai mult, nu avem fonduri cu cari să conrupem conştiinţa alegătorilor. Fireşte ciocoii scăpătaţi ai „Eveni­mentului", ne fac o asemenea... acuzare, ştiind că toată forţa lor in lupta electo­rală se bazează pe fondurile secrete a­­duse de dl. Dim. Greceanu, care a în­cercat să conrupă o societate întreagă de oameni cinstiţi şi muncitori. D. Greceanu a fost respins cu indig­nare de către aceşti cetăţeni cari îşi iu­besc cinstea şi demnitatea, iar banii au încăput pe mîna tuturor ciocoilor scă­pătaţi cari nu aveau până mai ieri de o ţigară şi cari salvaţi pentru moment de mizeria în care se aflau,... încearcă să „asaneze“ pe cetăţeni. Noi mărturisim încă odată că nu a­­vem fonduri secrete şi ca atare nu dăm lupta de­cât bazaţi pe activitatea noas­tră morală,—acea activitate pe cari au trîmbiţat-o conservătorii ca fiind a lor şi care, la dînşii, nu insamnă de­cât conrupere şi venalitate. Acesta e un ultimatum pentru demo­ralizaţii moralişti ai „Evenimentului“. AGREAŢII... Oamenii mari au pasiuni mari. D-l Dimitrie Greceanu—deşi om mare-are pasiuni foarte modeste. De cind are situaţiunea la Iaşi două pa­siuni a manifestat d. Greceanu: una pentru d. Georges Tuduri şi alta pentru d. Konya Junior. Una mai intensă poate de elt alta, dar în orice caz, ambele destul de puter­nice pentru a da Iaşului ceea ce se chiamă dour oameni noul. D. Tuduri este primul agreat al d-lui Gre­ceanu. D. Tuduri este candidat la deputăţie, este viitor prin­ ajutor de primar, secretar perpetu al clubului carpist, etc. etc... Ieșenii se îndoiesc de existenţa acestui domn Tuduri; cu toate acestea el există In carne şi oase, este agreatul d-lui Greceanu şi asta este suficient... Cortina cade şi ori­ce discuţie se Închide... Acelaşi lucru cu celalalt agreat al d lui Greceanu: d. Konya-junior. D-l Konya-junior—zice-se—tot în virtutea drepturilor de agreat al d-lui Greceanu, e membru în comisiunea Interimară, ofiţer al stărei civile—ce gingaşă distribuţie de atribuţii­­—şi viitor al doilea ajutor de pri­mar.­­ Devotaţi vechi al d-lui Greceanu au fost daţi la o parte, pentru a se face loc celui da al doilea fericit agreat. S’au suparat mult aceşti devotaţi, dar d. Greceanu posedă stăpinirea de sine, pentru a pune agreaţii şi agrementele sale de­a­­supra Intereselor de partid. Fericit barbat e d. Greceanu! Fericiţi agreaţi! O numire nemerită- Dl. Căpitan Corjescu a fost numit co­mandant al jandarmilor rurali din ju­deţul Iaşi. Ştirea aceasta n’a fost o surpriză pen­tru nimeni, pentru că de la venirea ac­tualului guvern d. căpitan Corjescu po­zează la... Azuga în comandant al jan­darmeriei rurale şi în simplicitatea care-l caracterizează nu se sfia să strige în gura mare că va pune în lanţuri pe orice tirgovăţ îl va prinde pe la sate. Teribil barbat e domnul căpitan Cor­jescu şi alături de d. Cotadie Nagruzzi va face o minunată pereche. Dar dacă vechiul căpitan este con­secvent cu cele ce a declarat, îl rugăm să-şi ţină cuvîntul şi-l avertizăm că pen­tru ziua de 16 Ianuarie orele 2 p. m. mai mulţi tîrgoveţi în frunte cu d. I V. Praja se vor duce în comuna Bosia, unde vor ţine o întrunire politică. Sâ-i pună în lanţuri energicul căpitan şi să-i trimită polnon la prefectură. Dar d. căpitan Corjescu care 'şi face o strălucită carieră de căpitan perpetu, a cerut acest post din care a fost în­depărtat odinioară pentru motive foarte puţin măgulitoare, cu gîndul de a se pune în serviciul d-lui Greceanu, de a o face pe satrapul şi a asigura reuşita d-lui I. V. Praja la viitoarele alegeri. Noi ştim că d. căpitan Corjescu nu are nici una din însuşirile necesare pen­tru a corespunde importantei misiuni ce i-a fost încredinţată. D-sa va cădea în greşala în prima zi cînd va îmbrăca uni­forma de jandarm. De aceia îl avertizăm că la cea întăi abatere de la îndatoririle ce-i incumbă funcţiunea de comandant al jandarmilor, i l vom pune la reson. Jandarmeria rurală este în serviciul ţarei nu al d-lui Greceanu şi să nu-și inchipuiască un moment de căpitan Cor­jescu că ea va putea fi utilizată în cam­pania electorală. DIN SBORUL VREMII Cronicarii. Credem de actualitate a vorbi ceva des­pre cronicarii teatrali sau literari, asupra cărora o mare revistă teatrală a deschis o anchetă. Ancheta s'a deschis cu întrebarea dacă aceştia, recenzorii, au sau nu­ vre-o im­portanţa în desvoltarea noastră culturală. Reproducem cîteva din răspunsurile pe cari le publică de curînd revista în chesti­une, citînd pe cele mai însemnate din ete : —„Mie mi se pare că recenzenţii au un deosebit talent pentru... pocher! Deaseme­­nea mi se pare că aşi putea cita cele mai reuşite din spiritele mele. Iară ca dînşii să clipească macar din ochi şi fără ca să-mi respecte macar bătrîneţele. Alt’ ceva n’aşi putea spune despre recenzenţi, cari nici că au vre-o altă menire...“ Paid Lindau, dra­maturg, director de teatru. Poetul şi dramaturgul Oskar Blumenthal ale căruia comedii au fost atit de bine lo­calizate de cătră d. Gusti, regisorul teatru­lui din București, răspunde astfel : Ich hasse sie wenn sie dich loben. Ich liebe sie wenn sie unter dem Strich richten Und ihr n Witz nicht gegen mich richten. Ich liebe sie wenn sie g bnhrend loben Was ich beimFrählingsnmandern gedichtet; Ich hasse sie, wenn sie Kadelburgs Stück loben, Das er mit einem anderen gedichtet Oskar Blumenthal îşi îndreaptă fina-i i­­ronie nu numai asupra cronicarilor teatrali, p recenzenţii despre care vorbeşte­ dar şi în contra amicului şi colegului său de mun­că Gustav Kadelburg, cu care a scris o se­rie de admirabile comedii şi farse, traduse şi localizate de d. Gusti, şi de această iro­nie, fireşte, nu e străin nici el, Blumenthal. Frank Wedekind, despre care am mai vorbit in această rubrică, răspunde ast­fel : „Voiesc să fiu indulgent. Adunaţi vă rog cultura unui ministru de culte prusiac cu idioţia unui censor, înmulţiţi această sumă cu lipsa de spirit al unui director de teatru din Berlin şi măriţi totalul cu Incăpaţina­­rea şi mărginirea unui privilegiat profesor de literatură: atuncea v¥ţi avea portretul viu al recensentului, aşa cum mi-l schiţez atuncea cind suu­t bine dispus...“ Albert Basserman, celebrul artist berli­­nez care a făcut o şcoală aparte la teatrul german, prin jocul său caracteristic, afirmă că ceteşte regulat toate recenziile şi croni­cele dramatice ,în care am găsit foarte multe chestiuni frumoase dar şi mai multe inepţii....“ Tot în această chestiune au ani dat răs­punsuri interesante Hugo von Hoffmans­hal, autorul „Elektrei“ N­. Wahlen, H. Nissen, A. Halm şi alţi­­artişti şi literaţi moderni cari ’şi Împart opiniile pro şi contra. In ori­ce caz rezumatul acestei anchete ne afirmă un adevar, un mare adevăr, despre misiunea recenzentului, și anume acela că el este un rău... necesar. Christian DIRECŢIILE PURE Nici­odată nu m’am gindit, că un das­căl cu pretenţie, cetind articolul meu din ziarul «Mişcarea» *cu privire la di­recţiunile şcolare, să fie in stare a-l denatura în aşa mod şi să-l critice cum îi vine la socoteala. înainte, însă, de a răspunde la răspunsurile colegului meu, ţin să aduc la lumina tuturor, că acel articol a fost scris de mine, bazat pe un principiu, avind pe deplin cunoştinţa chestiunei şi perfectă bună credinţă, nu după cum spune colegul, căci sunt ne­­înteresat în cauză, ne­avind nici o ne­mulţumire pentru mine ca dascal, nici nu aia avut şi nici nu în rude in cor­pul didactic, care să fi suferit ceva. In aceste articole, văd, că mi se atri­­bue epitetul de materialist și că toată truda mea de a combate în cele 2 co­loane, articolele din „Opinia“, nu este re­zemata de­cit pe acest principiu. Rog pe colegul meu, să mai citească încă odată, să fie mai cu luare aminte şi să vadă, că e greşit în înalta d-sale apre­ciere. Nu sunt materialist, căci în 19 ani de zile, de cînd sunt dascal, nu am fost nici o zi director titular, după cum d-ta eşti de la începutul carierei, şi să beni­­ficiez de avantagiile ei. Poate dacă aşi fi fost atît de interesat şi materialist după cum mă taxezi, aşi ‘fi avut şi eu onoarea macar vre-odată să am vre-un loc la vr’o şcoală din tot oraşul acesta. Mi s’a propus, acum cîţi­va ani in ur­mă, direcţia unui coleg al meu, şi am retuşat nevoind a lovi în el. Nu ur­mează, deci, dacă am susţinut această chestiune, că sunt materialist. Cind ai înşirat punctele doveditoare de muncă în plus, pentru directorul fără catedră, ceea ce nu e exact, că sunt in plus, căci unele se execută şi azi altele chiar dacă nu se execută, ar trebui să se execute, spui, că le-ai înşirat nu atît la sprijinul ideei directorilor fără ca­tedră, cît numai de a răsplăti munca depusă de directori şi directoarele de la periferie, atunci cind este vre-o ocazie de permutare, ca avansare la o şcoală din centru. Cită falsificare ! Citeşte «Opinia» din 9 Decembrie 1910 şi vei vedea astfel:­­ dă cîte­va din o­­cupaţiunile cele mai de seamă, care cer întreaga zi libera directorului fără ca­tedră, înşirînd mai la vale punctele. Răspunsurile, care te dai, nu se potri­­vesc de fel cu cele scrise la început. In aceste răspunsuri arăţi, că permuta­rea de la o direcţie de la periferie la centru, sa fie considerată ca o avan­sare. Dar bine, acel director de la peri­ferie a fost avansat odată, cînd l-a nu­mit director şi stă o viaţă întreagă, dacă are norocul , cum rămîne atunci cu avansarea unui institutor fie de la periferie, sau de la centru, cînd unul din doi trebue să fie sacrificat. E lege umanitară această, ca d ta în viaţa d tale să fii avansat de 2 ori şi colegii d-tale tot aşa de buni ca şi d-ta, să nu fie avansat nici­odată ? Nu am spus, că un director de la periferie nu are dreptul să vină la cen­­tru, căci cîţi au venit de cînd sunt das­cal și nimeni nu m’a auzit cîrtind­in contra lor. Dar nici nu pot le­gifera nu­­mai de cit, că d­rectorul de la periferie să vină numai de cît la centru, în mod obl gator și să fiu indignat, cum ai fost d-ta, nu știu din ce împrejurări, că un director de la periferie nu poate trece la centru, fiind stâruinţi politice. Repet încă odată, că foloasele unui director, fie ori unde ar fi, avind chirie şi lemne sunt des­tul de avantajoase. Nu voi face socoteala pitarului de la trăsură sau tramvai, care sunt aproape în toate părţile, căci ar fi prea degra­dator pentru noi, intrind în detalii de felul acesta. Mare deosebire este intre atribuţiile unui director de şcoală şi a unui revi­zor sau inspector. A fi revizor sau ins­pector, în adevăratul înţeles al cuvîntu­­lui se cere multe, avind a conduce ju­

Next