Mişcarea, noiembrie 1911 (Anul 3, nr. 238-262)

1911-11-26 / nr. 259

ANUL III. No. 259 Redacţia şi Administraţia A BON AH EWT S3 In­­ară pe un an .... 20 lei Pe jumătate an .... 10 B Pe trei luni ...... 5 „ In străinătate pe un an . . 40 lei Pe jumătate an.................20 lei Pe trei luni......................10 „ Preoţi şi învăţătorii rurali 50°/« SAMBATA 26 NOEMBRIE 1911. Anunciul Comerciale­­ Linia în pagina II-a . 1 Leu Linia în pagina III-a . 50 bani JLinia în pagina IV-a . 40 bani TELEFON 121 Iași, Strada Păcurari No. 3. (Saloanele Clubului Liberal). SUB DIRECȚIUNEA U­niui COMITET APARE BILNIC Reforma Electorala II. Unul din argumentele care în mod obicinuit se pune înainte, ori de câte ori e vorba de participa­rea ţarănimei la viaţa politică, e şi acela, că ţărănimea noastră nu are cultura şi pregătirea necesară pentru a-şi putea exercita în mod conştient şi efectiv drepturile cetă­ţeneşti.’;' : Eu o,ia­ta s’a spus: ţaranul nos­tru e incult, nu e pregătit, nu are educaţie cetăţenească. In cât ar fi o primejdie, şi poate chiar o ne­llUJ.yL.li­UUUU * M*** wt» -r ran, astfel cum se găseşte, în vâl­toarea­­imoratitaţei politice din ţara noastră ! E destula nenorocire în viaţa ce­tăţenească a oraşelor! Pentru ce să ducem şi la sate aceasta nenorocire ?­­ Acestea sunt­ clişeele care de a­­tâta vreme circula în viaţa noas­tră politica. Şi aceste clişee au pu­tut prinde de multe ori. Unii din naivitate sindera, alţii din interes de casta, au putut lua drept bune argumentele pline de patos, dar lipsite de orice fond de adevăr, ale acelora cari se rădicau împotriva ori­cărei reforme electorale, care ar fi adus la viaţa publica paturile adănci ale organizmului nostru na­­ţional? Sa ne lămurim. In ce consta cultura sau pregă­tirea care vecinie sunt scoase îna­inte ca un argument peremptoriu pentru menţinerea ţarănimei în sta­rea de sclavaj politic în care se găseşte ? Sunt două noţiuni cărora li se poate da un înţeles mai larg sau mai restrâns, după împrejurările speciale in care se desvolta viaţa politica dintr’o­ ţară şi după gradul de intelectualitate la care se poate găsi un popor. Căci daca aceste noţiuni s’ar lua în­ sensul cel mai absolut şi mai larg al lor, în condiţiunile specifice ţarei noastre, ele n'au existat nici odată. Şi acesta nu este un paradox. Căci întrucât, masele cetăţeneşti care au fost chemate la viaţa publică prin Constituţia de la 1866, revi­zuita la 1884 avea atunci mai multa pregătire politică, de cât massele populare care bat astăzi la poarta vieţei politice? Dacă s’ar fi luat a­­tunci In consideraţie lipsa de pre­gătire politică, poate că nici astăzi nu s'ar fi acordat Constituţia de la 1866, cu modificările posterioare, în aşteptarea miraculoasei „pregătiri“! Pregătirea pentru exercitarea con­ştientă, şi efectiva a drepturilor ce­tăţeneşti, nu se poate obţine - după cum spuneam şi alta data—nici la coarnele plugului, nici la şcoală, nici la biserică. Această pregătire nu se poate forma de­cât prin prac­tica exerciţiului drepturilor cetăţe­neşti. Fără această practica, o ca­tegorie socială, mai ales o catego­rie Modala cum e ţărănimea, nicio­dată nu va fi pregătita pentru vi­aţa politica. Vom aştepta secole fe­nomenala „pregătire“ şi ea­ tot nu va veni, dacă nu vom deschide porţile vieţei politice pentru ma­sele adânci ale neamului. Dar se­­vorbeşte şi despre lipsa de „cultură“ a ţarănimei, care ar fi un obstacol mai mult în calea a­celora cari cer chemarea acestei ţârănimi la viaţa politică. De­sigur, că în specie, nu poate fi vorba de acea cultură generală profundă, savantă, care străluceşte atât de grandios uneori în... colegi­ile orăşeneşti după cum, credem, că nu se aşteaptă înfiinţarea de a­­cademii de ştiinţe sociale şi politice la sate, pentru ca ţaranul să devie apt pentru viaţa politică... Se considera ţaranul sub raportul lipsei lui de cunoştinţi elementare, sub raportul mentalităţei lui, sub raportul intelectualitâţei lui reduse. Dar atunci se pune mu­cua­­ca , oare cultura, în sensul cel mai larg al cuvântului, este ca un factor care întotdeauna comptează ca un element de întărire a conştienţei cetăţeneşti, de susţinere a demni­tăţii civice şi de moralizare a vi­eţei politice ? Oare când vedem că în colegiul cel mai luminat, cole­giul universitar, se găsesc alegă­tori în conştiinţa cărora statornicia convingerilor oscilează după... sca­denţa poliţelor şi când Intr’un ase­­minea colegiu frauda electorala se practică cu un cinism atât de... u­­niversitar, ce legătură mai putem găsi între cultura profundă, savan­ta a alegătorului de elita şi dem­nitatea, conştienţa şi moralitatea lui de cetăţean ? Şi cu toate acestea, în teorie, cine ar putea susţine că un ase­­menea alegător nu are „cultura“ şi „pregătirea“ necesară pentru par­ticiparea lui la viaţa politica ?!... Dar scoborându-ne şi mai jos, cangrena e şi mai adâncă. Din practica actualului nostru sistem electoral s’a născut o nouă... „nobilime“ ! O „noblime" care în­trunind condiţiunile prevăzute de lege, este considerată ca foarte bine „pregătita“ pentru viaţa po­litica... Când un aseminea „nobil“ îşi iniercantilizează votul, când îşi îm­parte conştiinţa după cum i s­e îm­parte şi bumaşca -chiar când i se dă jumătate înainte şi jumătate după — el nu încetează de a avea şi „cultura“ necesara şi excelenta „pregătire" pentru viaţa politică... Si cu toate acestea, se vorbeşte încă de lipsa de cultură şi de pre­gătire politica a gospodarului, cin­stit de la ţară, căruia, de­şi ştie a ceti şi a scrie, i se contestă cel mai elementar drept cetăţenesc : drep­tul de vot. Intr’un articol viitor vom anali­za condiţiunile în care se găseşte de fapt ţărănimea noastră sub ra­portul pregătirei pentru viaţa po­litică. » N. M. sunt nuanţe între mine şi intre colegul meu, dl. Marghiloman. Şi vă dau voie să credeţi că pe această chestiune gu­vernul nu este omogen“. Dar dl. Filipescu în răspunsul­­ sale asupra interpelărei d-lui deputat Gr. Vasiliu, a mai mărtuisit că „dl. Măr­ghiloman i-a făcut concesie­ de a nu se opune în contra numirii d-lui gene­ral Averescu“, concesie faţă de care ministrul de resboiu declară că rămîne obligat ! Ce s’a petrecut în intimitate însă, în­tre cei doi miniştri şi dl. general Ave­­r­escu am arătat în amănuntele noastre de ieri. Dl. Nicu. Tdipescu a adus în aşa si­tuaţie pe dl. M­arghiloman, în­cit acesta a cerut scuze generalului Averescu pen­­tru atitudinea ce a avut-o faţă de ă-sa, în Martie 1909. Numai în urma aces­tei scene petrecute între generalul Ave­rescu şi dl. Marghiloman, şi cu azis­­tenţa d-lui Filipescu, a urmat numirea generalului ca şef al măriui stat major. După ce l a umilit pe dl. Marghilo­man—o umilinţă destul de usturătoare şi foarte vizibilă—dl. Nicu Filip­scu a avut în Cameră­ o frază amicală şi co­legială faţă de ministrul de interne , dl. Filipescu a declarat în plină ca­meră că „se simte obligat“ pentru „con­cesia“ ce i-a făcut- o dl. Marghiloman de a im se „opune“ în contra numirei ce a făc­ut’o. In rezumat , Dl. Marghiloman, silit de atitudinea potrivnică a d-lui Filipescu, a cerut scuze generalului pe care l’a ofensat. S’a umilit, dar s’a scuzat. Pentru această „concesie“ dl. N. Fi­lipescu s-a aratat dastu­l de cavaler în Cameră şi a declarat că rămîne „obli­gat“ faţă de dl. Marghiloman. Acest schimb de amabilităţi a ener­vat peste măsură pe primul ministru care prezida dezbaterile Camerei, prin gesturi diverse şi care a căutat cu ori­ce preț ca discuția să fie închisă. Cum am văzut, discuția s’a închis, refuzîndu-se cuvîntul d-lui Tache Io­­nescu. Interpelarea amicului nostru, dl. Gr. Vasiliu în chestia num­irei d-lui gene­ral Averescu ca șef al marelui stat ma­jor al armatei, a avut un adevărat suc­ces parlamentar. Toată lumea aștepta o lămurire din partea d-lui Marghiloman și ea a fost dată direct de... actualul ministru de reeboiu, dl. N. Filipescu, care­, în situaţia în care se alia şi ini urma documentatei interpelări a depu­tatului de Tutova, nu a putut evita de a nu face următoarea psichologică măr­turisire : »In ceea­ ce priveşte acuzaţiile de or­din administrativ în contra d-lui gene­ral Averescu —a zis dl. N. Filipescu— u-i consiliul Corni ? —Tot în chestia « scumpi­r­ei tr­aiului»— Ziarul grecenist ne respunde în ches­tia scumpirei lemnelor, a zahărului şi a celorlalte articole de alimentare de care ne-am ocupat. Respunsul e timid şi autorul,—stilist şi­­logician , carac­teristic „Evenimentului“—a avut grija să’şi plaseze respunsul într’un foc as­cuns, ca abia să se zăriască. — „Sunteţi ridicoli !“ strigă „Eveni­mentul” cînd vorbim de carteluri în­tre angrosişti de lemne, intre cari fi­gurează şi dl. I. Stamatiu ajutor de primar, şi nu’şi dă seamă inconştient­­ul oficios al guvernanţilor că insultă astfel un oraş întreg. Căci cele ce am scris şi scriem cu privire la „îngreuiarea traiului” şi la re­voltătoarea nepăsare a administraţiei comunale, nu sunt de­cit un slab ecou al strigătelor oraşului întreg care pro­testează în contra legei „ieftenirei” care are tocmai un efect contrar... — «Guvernul luptă ca să iefteniasc­ă traiul» exlamă „Evenimentul” iar popu­laţia oraşului plăteşte lemnele, zaharul şi cele­lilte obiecte cu preţuri extraordi­nar de urcate. Şi cînd repetăm ceia­ ce susţine nu laşul întreg, dar întreaga ţară, că „le­gea ieftenirei” a avut un efect... de­zastruos. „Evenimentul” ne respunde că suntem «calomniatori». Guvernul a făurit o „lege a iefteni­rei” dar dacă legea n’a avut nici un efect, guvernul nu poate fi învinuit,— şi cu atît mai puţin administraţia co­munală, care bună­oară n’ar putea lua măsuri împotriva ajutorului de primar Iancu Stamatiu, autorul şi pa­tronul cartelului între negustorii de lemne. In chestia conflictelor dintre lucră­torii şi patronii brutali primăria n’a luat nici o măsură şi a înţeles să steie departe, aşa că în curînd vom avea o urcare şi pe preţul pîinei. Dacă d-lui Grecianu nu-i mai putem cere nimic, dacă ajutorii sei îşi înţe­leg tot atît de­­prost misiunea ce o au la primărie, avem tot dreptul să ne întrebăm ce face Consiliul comunal ? Printre consilierii, comunali se zice că figurează şi cîţi­va comercianţi. Nu găseşte cu cale nici unul din a­­ceşti Consilieri Comunali, care se pre­tind reprezentanţi ai comerţului ieşan să facă să înţeleagă pe­ „şefii” admi­nistraţiei comunale că nepasarea lor nu mai poate urma şi că se impun uugentrai măsuri ca să se împedece spoliaţiunea publicului ? O scurtă lecţie de istorie d-lui prefect de judeţ C. Negruzzi. ■DicLui uuuuj kj. .n­egr­uzzi cu „Evenimentul*­. Daunăzi solicitînd binevoitoarea pană a ucenicului Vasilescu, pen. a împărtăşi lumii ideile şi simţi­minLlu ce-l călăuzesc în administraţia judeţului, ne-a vorbit cu căldură de.... „Palatul, de „ Biblioteca“, de „Biserica11 şi de „Şcoala“ de la Hermeziu, dome­niul privat al familiei... Ieri, solicitînd A­­, chez, adică pana familiei, a crezut că poate repara befa ucenicului Vasilescu vorbindu-ne de „chemarea“ ce avea de a fi pus în capul judeţului Iaşi în vir­tutea tradiţiei, a calităţei sale de „pă­­mîntean“ şi de descendent al unei „ilus­tre familii moldovene"... Şi, de aci, se înţelege­­ că nu permite ca persoana sa şi actele sale să fie judecate de partidul naţional-liberal care a înumarat în rîn­­durile sale pe Radu Mihai, zugrumăto­­rul libertăţilor constituţionale şi a garan­ţiilor electorale...; că nu permite, în fine ca El, fiu intrat în „inima poporului11, să fie discutat de toţi veneticii, de „Ilyos­­citul (sic) de la nord“, de toţi răscoli­torii de patimi sociale, adecă—a­ţi în­ţeles— de... d. C. Stere. Să fie pe pace d C. Negruzzi...­ D. C. Stere are altceva mai bun de făcut de­cit să se ocupe de d-sa. Suntem noi, a­­ceştia mai mărunţei, cari, în orele noas­tre de recreaţie citind dările de seamă ale drlui Negruzzi sau... broşura d-rului Goldenstein, găsim sursele inepuisabile ale articolelor noastre de toate genurile... —mai cu seamă a articolelor de umor. Pentru ziua de astăzi insă ne vom plăti fantezia să luăm în serios pe d. C. Negruzzi şi să-i dăm o lecţie de istorie care, pe viitor, să-i taie pofta să ne mai vorbească de pe craca de sus a arbo­relui sau genealogic.* * * Cunoaştem Hermeziul, fieful in devăl­măşie al marelui senior C. Negruzzi...! Cunoaştem şi şcoala şi biserica din Her­meziu cu date... istorice —dacă voiţi—pe care, nu ştim, dacă le cunoaşte seniorul.. Biserica «Sf. Imparaţi» din comuna Hermeziu este o biserică parohială, avînd ca biserici filiale : biserica „Adormirea Maicei Domnului“ din cătunul Bălteni şi biserica „Sf. Ioan Bu­zătorul“ din cătunul Vladomira. Biserica parohială e de zid; s’a clădit de la 1839—40; s’a reparat la 1903 sub prefectura de judeţ a d-lui N. Gane, unchiul actualului pre­fect d. C. Negruzzi. Biserica filială de la Bălteni e tot de zid; s’a clădit de la 1841— 43; s’a reparat la 1897 în timpul administraţiei laice a lui Vasile Gheor­­ghina şi administraţiei eclesiastice a fe­ricitului întru pomenire Mitropolit Iosif Naniescu. Astăzi e în stare rea , necesită o serioasă restaurare. Biserica filială de la Vladomira s'a făcut de la 1847—1848 în vălătuci; s’a reparat la 1902 spre marea dezolare a d-lui C. Negruzzi tot sub o administraţie liberală. Astăzi, însă, e în aceiaşi stare rea ca şi biserica din Bălteni. In faţa acestor date precise ar putea seniorul să ne răspundă ce-a făcut mă­car pentru aceste biserici? Biserica din Bălteni e in aceeaşi stare ca şi mai îna­inte şi seniorul va minţi cind va sus­ţine că a făcut ceva pentru aceste Bi­serici din iniţiativa judeţului, fără avizul Casei Bisericilor. Seniorul s’a mărginit în a’şi zugrăvi numai Biserica de pe moşia sa Herme­­ziu şi aceasta nu din fondurile sale par­ticulare, ci din fondurile judeţului. Dacă ar fi din fondurile sale particulare de sigur că ucenicul Vasilescu n’ar fi lipsit întru atît de bun simţ, să confunde ac­tele de proprietar ale moşiei cu actele de administrator public, şi să treacă in darea de seamă a activitatei prefectului C. Negruzzi, zugrăvirea bisericei din Hermeziu. Aţi făcut, d-le Negruzzi, pe proprietarul generos şi credincios din fondurile judeţului. Acesta e adevărul pe care-l mărturisiţi singur!.. Nu v-aţi ocupat de nici o altă Biserică din judeţ. Trag şi astăzi clopotele celorlalte bi­serici pentru a vă chema ca prin acelaş gest.. generos să refaceţi figurile şterse de vremuri ale marilor dăscăli ai Bise­ri­cei noastre. Dar şcoala. De­geaba vă lăudaţi d-le Negruzzi. N’aţi făcut nimic pentru şcolile d­e judeţ, nici macar pentru şcoala de pe domeniul Hermeziu. Avem Îna­intea noastră cea din urmă statistică a «Q_.vl»lnr rup flip Nn trifil p nâ ri n f pl iii jj*?.. Leon Negruzzi, se găseşte înscris tn cartea de aur a donatorilor pentru 3222 m. p., donaţi în scopul construirei unei scoli rurale în Hermeziu. Dar şcoala a fost clădită de c­ătre Casa Ş­coalelor In Noembrie 1903, fiind la prefectura jude­ţului dl. N. Gane, iar nu d-voastre d-le C. Negruzzi. De la generosul act al pă­rintelui d-voastre, n’aţi mai făcut nimic, nici ca proprietar, nici ca prefect, pen­tru şcoala din Hermeziu. Acesta e ade­vărul. ♦ N’am contestat nici odată d-lui C. Negruzzi descendenţa d-sale dintr’o lustră familie moldovană dar îi con­testăm dreptul la funcţiunea publică ce ocupă cu puterea acestei descedenţe. Constituţia noastră a oborit orice ran­guri şi privilegiuri personale sau de naştere, in ţara rominească nimic n’a fost moştenitor de cit proprietatea şi numele familiei. Ca în toate statele ori­entului nobleţă este necunoscuta , căci „boeria“ nu însemna de cit funcţie pu­blică, la care fiecare român putea ajunge. Boem­a nu se putea ciştiga de­cit prin servicii aduse Statului şi nu dădea alte drepturi de cit acel al elecţiei şi­­ ele­­gibilităţei, precum şi a scutirei de bir. *Ilustraţiunea familiei“ dv. d-le Ne­gruzzi, de care vorbeşte cu drept cuvlnt cu atita mlndrie, nu se trage din cine ştie ce singe albastru, ci se trage din serviciile aduse ţărei şi neamului de că­­tră strămoşii d­ v. Istoria ţărei ne reţine cu strălucire numele­­lui Costache Ne­gruzzi întru­cit el înţelegînd roitul vre­unei şi-a dat toată energia tinereţei sale, şi-a în­cinat puterea intelegenţei şi ta­lentului său marei cauze a liberalismu­lui şi naţionalismului pentru desrobirea celor asupriţi. Istoria nu cunoaşte pe negruţeşti conservatori. Şi astăzi, să credeţi, că cu m­ihnire scrim aceste rin­­duti cine constatăm că scoboritorii lui Costachi Negruzzi revendică să menţină prin privilegiu ceea ce nu se cuvine să menţină de­cit prin merit, cînd ei ne vorbesc de curentele democrate ca de curente de Învrăjbire socială, iar de fraţii noştri basarabeni ca de nişte „ve­neţiei“ în ţara Moldovei ! Ei, d­­e Negruzzi, vroim să vedem mai mult în influenţa­rea a mediului de cit în degenerarea rasei. Cînd vorbiţi de democraţie socială, de basarabani, bine a-ţi face să vă inspiraţi numai de la ac­tele strămoşilor d-voastră trecuţi din viaţă. Veţi găsi în actele lor alte sfâ­­tuiri şi ale directive de­cit acele pe care le găsiţi la cabotinul­ de la Lungani. Veţi găsi poate puncte comune între Costa­­chi Negruzzi şi „Hypsutul de la Nord". Veţi găsi pe unul ca şi pe celalt in fruntea unei mişcări literare de indem­nare a cugetărei liberale şi democrate din ţara noastră. Pe atunci liberalii ba­­sarabeni şi transilvăneni mergeau mina în mină cu liberalii moldoveni pentru desrobirea şi înălţarea neamului — nu li se contesta legătura cu pământul aces­tei ţări. Veţi găsi pe unul ca şi pe ce­­lalt suferind motivul surgunului pentru marea cauza a liberalismului şi naţiona­lismului. Gloria mare a vieţei adevăra­tului Costachi Negruzzi stă in hotărlrea cu care a ştiut să reziste tuturor acu­­z­aţiunilor şi tuturor prigonirilor pentru a desâvîrşi alăturea cu oamenii genera­ţii lui idealul tinereţei lor. Şi Costachi Negruzzi, adevăratul Costachi Negruzzi, era socotit ca invrâjbitor de pături so­ciale... Și numele lui a ramas adînc în­scris în paginile istoriei, alăturea de nu­mele lui M. Kogălniceanu, Negri, Ale­xandri, Marinescu, Cuza, Leea, Vasile

Next