Mişcarea, octombrie 1912 (Anul 4, nr. 217-241)

1912-10-14 / nr. 228

­ ANUL IV No. 828 ________ Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului liberal ABONAMENTE In ţară pe un an.................20 lei la străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 50*/« «mc-Hii—i____1 .■»'"»■■■f«—— DEZASTRUL Din zbuciumările celor trei săp­­tămlni de cînd se tratează concen­trarea un singur fapt pozitiv a re­zultat : concentrarea nu se mai face. Dar conservatorii se crampo­nează de guvern şi de aceea au pus în discuţie o nouă formulă : un guvern de coaliţie cu partidul conservator-democrat. Criza conservatoare a durat prea multă vreme şi evenimentele ex­terne se precipită. Situaţia aceasta nu mai poate dăinui. Suveranul a sosit în Capitală şi se crede că astăzi va fi ziua de­­cizivă pentru rezolvirea crizei po­litice. Cum se va rezolvi această criză e greu de prevăzut. Se poa­te însă, că în momentul cînd vor apărea aceste rânduri, criza va fi hotărî­tâ. Ori cum ar fi, situaţia conser­vatorilor apare limpede, chiar din desfăşurarea evenimentelor de pînă acum. Gruparea carpistă poate fi considerată ca şi distrusă. A gu­vernat un an săvîrşind cele mai scandaloase călcări de lege şi pro­ducând cele mai nenorocite per­turbaţii în întreaga întocmire po­litică şi economică a ţarei. In mo­mentul cînd trebuia să se retragă gruparea carpistă s’a cramponat pentru a repara greşelile săvârşite de fostul guvern Carp şi pentru a realiza concentrarea cu partidul con­servator-democrat. Şase luni s’a zbuciumat, a ţinut opinia publică într’o enervare con­tinuă, a paralizat ori-ce acţiune de pregătire a ţarei faţă de gravele evenimente externe, pentru ca la sfîrşit să se ajungă la convingerea că concentrarea este imposibilitate. Dovada neputinţei de a guver­na era pe deplin făcută în mo­mentul cînd au apelat la concur­sul partidului conservator-democrat. Şi după ce au făcut dovada nepu­tinţei, au procedat la o acţiune şi mai drastică: şi-au decapitat şeful. Astăzi s’au trezit din zăpăceala în care de şasă luni se zbuciumă, pen­tru a face manifestaţiuni de dra­goste postumă şefului decapitat. Dar e prea tîrziu : domnul Carp nu va reveni, iar gruparea a ră­mas, pe lingă celelalte nenorociri, şi cu o criză de şefie. Acesta e halul în care a fost a­­dus partidul conservator sub con­ducerea efectivă a domnilor Nicu Filipescu şi Marghiloman. Asta în­seamnă sfirşitul oligarhiei conser­vatoare — cel mai dezastruos sfîr­şit ce s’a văzut vreodată în istoria politică a ţarei noastre. Astăzi toţi se zbuciumă în gă­sirea unei noui formule, care să a­­tenueze dezastrul înjghebărei car­­piste. Se va realiza această formu­lă sau nu se va realiza, faptul et­ate indiferent, dezastrul rămîne în­treg și iremediabil. Ori­ ce formulă s’ar găsi, ea nu va avea alt efect de cît acela de a prelungi agonia și de a întîrzia desnodămîntul fatal, care nu mai poate fi evitat. . Mâine se va face la Dacia pa­negiricul «virtuţilor civice» ale domnului Carp, şeful decapitat. Va fi panegiricul «virtuţilor» care au aruncat partidul conservator în de­zastrul in care se găseşte astăzi. Va fi ceva mai mult de­cît pane­giricul şefului decapitat, va fi pa­negiricul unei grupări care s’a sin­ucis prin persuasiune. DIN ŞAGĂ DEMISIE OPORTUNĂ Domnul general Argetoianu şi-a înnain­­ta­t demisia, ni­­ic extraordinar. Interesantă e însă justificarea acestei demisii. D. Ar­­getoianu, general şi ministru de războiţi, a spus regelui ei,­şi dă demisia fiindcă se pre­cipită evenimentele din Balcaui: — „Va fi războiu, Majestate !“, a adăugat, ca ultim argument, d. Argetoianu. Și... Regele i-a primit imediat demisia. Mille-Carp Sub titlul „Un apus de soare“ d. Mille directorul Adevărului face panegricţil d-lui P. P. Carp. „D. Carp s-a ridicat contra po­liticei de afacen, a ars cu fierul roş pe maroneşti, pentru că a înţe­les ca în viaţa privata oamenii po­litici trebue să fie corecţi şi în viaţa publică desinteresaţi“. Aceasta este constatarea directo­rului Adevărului în ceia ce priveşte căderea d-lui P. P. Carp. Până aci nimic extraordinar, ştiut fiind că d. Miile este un reputat fabricant de fraze sforăitoare. AM numai că d. Miile credem că nu este consecvent cu sine în­suşi, cînd vorbeşte de corectitudine şi desinteresare. Un elementar sentiment de pu­doare, ar trebui să-l îndemne pe d. Miile să nu mai tocească atitea con­­dee vorbind de desinteresare, cînd coloanele „ Adevărului“ sunt asemă­nătoare apartamentelor de închiriat. „ Adevărul“ este în presă ceia­ ce mijloacele de locomoţiune este taxi­metrul. Acolo părerile se fazează, iar fiecare rind represintă echiva­lentul în monedă. Dar d. Miile este adorabil atunci cînd într’un elan de admiraţie pen­tru d. Corp. găseşte o potrivită a­­semănare între d-sa şi fostul şef al partidului conservator. Dar să lăsăm pe d. Miile să vor­bească : „Şi ca să vorbim de noi, este par­că o satisfacţie personală, că Petre Carp a făcut gestul pe care noi îl facem de un sfert de secol, fără, bine­înţeles, de autoritatea lui, dar cu o încăpăţinare care este poate singurul şi modestul nostru titlu de glorieu. Sfintă obrăznicie, tu nu mai cu­noşti nici o margine­­.. BALCI ORIENT — Titlurile de distincţie în T­urcia­­ Cercul amicilor pentru pacea în Bal­cani, cu sediul la Berlin, a dat la iveală o publicaţiune periodică intitulată „ Bal­­can-Orient“ scrisă în limbele germană, romină, italiană, bulgară, rusască, sîr­­bească şi grecească, şi consacrată abso­lut activităţii culturale şi sociale a sta­telor balcanice. In scop de a întreţinea şi cultiva cât mai întinse raporturi de prietenie între aceste state, revista „Balcan-Orient“ pu­blică diferite chestiuni vitale şi de re­sort pentru întreţinerea acestor rapor­turi de prietenie. Intre multele articole istorice, econo­­mice, financiare și industriale, găsim și un articol intitulat „Titlurile în Turcia­* și datorită locotenentului imperial Ismail Hakki Bey Teovfik, articol din care spi­cuim următoarele amănunte: Numeroasele titluri existente în impe­riul turcesc se pot împărţi în următoa­rele categorii: 1) Titlurile cari sunt purtate numai de stăpânul atotputernic în imperiu semi­­lunei. 2) Titluri acordate de stat. 8) Titluri recunoscute de stat. 4) Titluri dobândite şi recunoscute de stat 5) Titluri cari aparţin numai haremu­lui imperial. Fie­care categorie din aceste titluri se împarte la rîndul ei în două feluri şi a­­nume: acele cari se pun Înaintea nume­lui şi acelea cari se pun în urma nume­lui. In afară de titlurile extraordinar de numeroase ale Sultanului, găsim urmă­toarele titluri de distracţie acordate de stat. Înaintea numelui : 1) Chediw, — titlu pe care-l poarta gu­vernatorul Egiptului, de ex. Kedivul Abbas-Hilmi-Paşa. 2) Qhazi,—titluri­­care se acordă nu­mai mahomedanilor cari au repurtat vre-un succes in răsboi. 3) Imam, titlu care se acordă repre­­sentanţilor moscheelor. 4) Kadi, pentru judecătorii bisericei. 5) Kass­asker, titluri pentru superiorii judecătorilor bisericeşti. 6) Molia, titlu pentru mahomedani teo­logi. 7) Muţii, pentru representanţii bise­ricei din provincii. 6) Naib, titlu pentru representanţii bisericei plimiţi de stat: Isussam-Beji, titlu pentru prinţul de Samos. Titluri cari se pun în urma numelui; Paşă, Bey, Bey-Zade, Cheikh, Cheik-ul- Banaijin, Cheikul Beled, Ckeik-ul-hare, Darnad, Emir, Emir-Mekke, Muchtar, Prenk, Patrik, Schechsade, Tschelehi Weii­­uchd, etc. etc. Sultanul are titluri speciale pe cari nu le poate purta nime, titluri care se pun şi înaintea şi in urma numelui­ regală l-a făcut stăpîn pe arenă, un moment,—în clipa următoare, când s’au ridicat protivnicii, lancea lui a lovit în deşert, picioarele i s’au clă­tinat şi s’a prăbuşit sub zalele şi sub coiful strălucitor. E povestea aventurierului care se făleşte cu puterea braţelor, dar care, cînd trebue să dee piept făţiş c’un ad­versar, e răsturnat pentru totdeauna pe spate. D. Miile il compară pe d. Carp c’un soare care se cufundă. Ia asfinţit, într’o mare de jertfă. Nu a fost soare d. Carp, ci o frin­­tură rece dintr’un astru, lucitor odată, un bolid scăpat din drumul hotărât de soartă şi, în neştire, călător * în spaţiu. Azi i s’a oprit drumul. S’a cufundat un pămint, nu ca soarele după dealuri, ci ca bolidul mort. Asta e soarta aștrilor și a aero­­nauților. ---------------------------------------------------------------------------------------------------­ Trn sfîrşit Nu se poate plânge d. Carp de no­roc : „Adevărul“, care maî în toate o­­caziile nu-şi ţine angajamentele, faţă de d. Carp s’a purtat cinstit, l-a apa­rat şi lăudat pană în pragul mormîn­­tului. Cînd s’a prăbuşit d. Carp în noap­tea din care nu va mai răsări nici­odată, s’a ridicat îndoliat d. Miile şi i-a ţinut un tragic discurs funebru : «Un apus de soare». Fără îndoeală că şi pe noi ne a mişcat sfârşitul d-lui Carp, orice sfîr­şit, într’adevăr, e înduioşitor. Aîoi însă avem unele motive, „Adevărul“ altele. Ne deprinsesem toţi, de mult, să-l vedem pe d. Carp, în armură de cava­ler medieval, agitindu-se în arena noastră politică. D. Carp era tînăr şi scintector de inteligenţă. II priveau prietenii cu dragoste şi ad­versarii cu admiraţie. Singur însă nu putea învinge pe ceilalţi luptători ; a­­vea nevoe de un ajutor divin ; aştepta să-l salveze: deux ex machina. II văzuserăm hărţuindu se şi aveam nădejdea că se va vădi odată erois­mul lui. A sosit însă şi clipa cînd bagheta ---------------------------------------------­ DUMINICA 14 OCTOMBRIE 1912 BLOCK-NOTES Virtute cetăţenească Mâine se va serbători la circul din Bu­cureşti „virtutea cetăţenească“ a d-lui P. P. Carp. După o experienţă politică atât de bo­gată, cc. Petrache a ţinut şi el să-şi arăte virtutea cetăţenească,demisionând din şe­fia partidului. Cc. Petrache a fost de astă dată conş­tient de ceea ce a făcut... Trăiască deci „ virtutea cetăţenească“ ! A doua „apologie** Cc. Mitică de la Iaşi s-a anunţat la centru că vrea să serbeze şi el „virtuţile cetăţeneşti“ ale d-lui Carp—pentru a rosti şi acolo „apologia“ ce a făcut-o aicea la club... „In consecință corectorul „Evenimentu­lui“ retuşasă marele discurs al lui Cc. Mi­tică spre a-l acomoda pentru București. PĂRERI ŞI FAPTE ANECDOTE CELEBRE In „Grande Revue“ va apare în curând un studiu foarte interesant Intitulat „Mau­­passsant intime“ şi în cari se vor cuprinde o serie de note şi documente inedite privi­toare la marele romancier. Iată un pasaj din aceste amintiri: In cari se povesteşte de către iubita autorului lui Bel-Ami anecdotele ce urmează: „Să vă povestesc şi cîteva anecdote asu­pra lui Flaubert. Lui Guy de Maupassant îi plăcea să-mi vorbească adeseori de marele scriitor, a cărei memorie o venera atât de mult; şi ori de câte ori luni vorbea de el, nobilul meu amic devenea grav şi trist. A­­mintirea lui Gustave Flaubert îl obseda. Imi spunea: „II revăd par’că şezând Ia­masu lui de lucru, ori stând in picioare în mijlocul odăii, gesticulând şi strigând. Revăd mai a­­ies privirea sa limpede, aşa de blândă, aşa de profundă, fruntea lui cheală, trupa-i tu­­nalt învăluit în halat. El a făcut din mine ceea ce sunt, par’că aud răsunându-mi la ureche sonorele-i hohote de râs“. Intr’o zi, Paul Bourget sau Gabiile Mendes, nu-mi mai aduc aminte care din doi, a mărturisit prietenului meu că arta la ca­re a ajuns el, este tot așa de perfectă ca a­­ceia a maestrului său. Maupassant a protes­tat cu căldură. El nu putea, in reala admi­tă­ciune pe care o avea pentru Flaubert, să admită așa ceva. îmi repeta adese­ori: „Dar n’avem decît să deschidem „Salarobo“ ori „Madame Bovary“ pentru a ne da seama de superioritatea lui Flaubert. Eu, numai recitind cărţile lui, mă conving mai bine de slăbiciunea mea. Ah ! romanele lui Flaubert!“ Flaubert i-a spus într’o zi, la Rouen, pe vremea cînd Maupasant era încă obscur şi necunoscut: „Da, da, tinărul meu amic, o să tăcem ceva din d-ta ! Nu ştiu încă dacă vezi departe, dar vezi bine ceea­ ce vezi. Şi apoi, îmi pare că ai o voinţă bondoaea (la volonte trupae), şi aceasta e esenţialul“ (sic). Altă dată, ducându-se să-şi viziteze ma­estrul — era, im­i pare, prin 1878 — Mau­­pasant îl găsi pe Flaubert tunând şi fulge­rând, cu o carte deschisă în ţaţa sa. Atunci, Flaubert îi zise,gesticulând furios: „Mi-am adus azi dimineaţă aminte de felul cum a fost primită „Bovary“ a mea, şi mi se urcă sângele în cap în ţaţa acestei Himalaya de prostie omenească (sic­. Ah! burghezii, fe­rocii burghezi! Şi înşişi spintele mai pă­­truzătoare au dovedit şi ele In această îm­prejurare nişte suflete de spiţer (sic). Sainte- Beuve, bunăoară , ce burghez şi el! Numai Taine a ştiut să vadă lucrurile sub lumina lor adevărată. Auzi! s’o găsească pe săr­mana mea Bovary imorală, indecentă, mai ZIAR NAȚIONAL LIBERAL comerciale Il-a 1 leu, in partau IV-a 40 baid. ISI­N SUB DIRECTIUNEA COMITET ştiu eu ce ! Mi-am recitit cartea închipu­­indu-mi că a fost scrisa nu de mine, ci de un altul, şi mă simt, pe cinstea mea mişcat până la lacrimi. S-o osândească pe această femee aşa de nefericită în viaţă, şi ale că­rei sentimente şi facultăţi au avut pentru a se cxersa un mediu aşa de puţin asimi­labil, pe această femee a cărei inimă era făcută pentru o singură iubire, unică, dar care a avut aşa de puţin noroc în alegerea amanţilor ei. Ah! burghezii! Aş vrea să mi se permită să fac eu însu­mi critica cărţii mele; le-aş arăta eu lor cum trebue să se analizeze un roman. Şi iţi jur că l-aş ju­deca pe al meu cu multă imparţialitate, ea ei conţine greşeli, mon Dieu ! greşeli pe cari ei nu le-au semnalat, dar pe cari eu Ie cu­­nosc şi cari mă fac să sufăr, Sacredieu !...“ ---------- , ■. ■ -------­ MARK TWAIN Cum se vindecă priranul E bine şi frumos, a scrie pentru des­fătarea publicului, insă ceva cu mult mai sublim şi nobil e aceea, ce se scrie pentru instruirea, spre folosul şi spre binele poporului — şi acesta e singurul scop al lucrării ce urmează. Dacă aş iz­buti să insănătoşez prin aceasta fie şi numai un bolnav, să aprind din nou în privirea sa pală focul speranţei şi a bu­curiei şi să-i redau inimei sale obosite bătaia regulată şi veselă, munca mea va fi răsplătită cu prisosinţă şi o mul­ţumire sfintă mi-ar cuprinde sufletul, cum de bună seamă ea il cuprindea pe Christos, clnd împlinea o faptă bună sau făcea o minune. Şi fiindcă pînă acum întotdeauna am trăit un traiu ireproşabil, sper că nici unul dintre cei ce mă cunosc, nu-mi va respinge sfaturile, bănuind poate că vo­­iesc să-mi bat joc de lume. Binevoiască publicul deci, a studia experimentele în­semnate aici, pe cari le-am făcut cu pri­vire la evoluţia şi vindecarea guturaiu­lui — şi apoi dacă-i place, urmeze e­­xemplul meu. Cind ne-a ars casa noastră, albă ca zăpada, din Virginia­ City, mi-am pier­dut orice temei de gospodărie, orice e­­chilibru sufletesc, şi pe lingă toate să­nătatea şi geamantanul. Lipsa celor două lucruri dintâi nu m’a necăjit mult; câ el nu e greu a-ţi Întemeia o gospodărie fără o mamă, o soră, sau o ruda depăr­tată, care să-ţi îngrijească rufele mur­dare şi să-ţi scoată ghetele de sub pat amintindu-ţi astfel, că mai e cineva pe lume, care nu te-a uitat şăţi poartă de grije. Cit despre echilibrul sufletului meu doar nu eram poet să mă pling şi să mă zbucium, par’că a­şi fi perdut cine ştie ce lucru mare. Insă mi-am mai pier­dut sanătatea şi un geamantan nou­­nouţ — şi aceasta a fost o mare neno­rocire. Căci în ziua incendiului mi’am­ silit din răsputeri să fac multă treabă, și m’am ales astfel cu un guturai. Când pentru primă dată începui a strănuta, ma sfătuit un prieten, să-mi scald picioarele tn apă caldă și apoi să mă bag în pat. Imediat mia mai venit unul, care credea că ar fi bine să mă scol şi să iau o bae rece. După un ceas un al treilea încerca să mă convingă, că «guturaiul trebue hrănit, pe când fri­gurile dară nu le dai de mâncare te pă­răsesc de bună voie“. Eu sufeream şi de una şi de alta şi am chibzuit, că so­coteala cea mai bună e să mănânc în­tâi bine şi cu spor, iară apoi să mă in­­chip în odae şi să flămânzesc. El era de faţă, când Imi hrâniam guturaiul, şi mă Întreba apoi după o clipă de tăcere şi meditaţie, de sufăr mulţi concetăţeni de ai mei de guturai? Iar, rând ii răs­punsei, că aceasta se prea poate, ieşi a­­fară, de-şi coborî firma de deasupra os­­pătăriei spare. După aceea mă pornii spre biurou şi un drum dau de un prie­ten intim, caremi spuse că nu există pe lume un leac, care să­ţi vindece mai iu­te guturaiul, ca un pahar cu apă săra­tă şi încălzită. Mâ cam îndoiam, de mai este loc şi pentru asta, dar mam hotă­rât să incerc şi asta numai de­cât. E­­fectul a fost surprinzător: m­i-era ca şi­­ când mar fi şi părăsit sufletul nemuri­­t­­or. De­oarece cu experienţele mele nu­mai pentru aceia le scriu, care fură a­­pucaţi de aceeaşi boală ţin să-i ferese de leacurile care pe mine era să mă gă­tească de zile. Vorbesc deci cu cea mai nestrămutată convingere şi ii sfătuesc să se ferească de apă sărată ! Dacă aş mai căpăta vreodată guturai şi aşi avea a alege intre chinurile iadului şi un pa­­­­har cu apă sărată, miaşi încerca de bun

Next