Mişcarea, decembrie 1912 (Anul 4, nr. 266-287)
1912-12-08 / nr. 271
ANUL IV No. 271 Redacţia şi Administraţia Iaşi,*Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In ţară pe un an..................20 lei In străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . RO/o Spre o viaţă nouă In ultima întrunire plenară a clubului naţional-liberal din Capitală, d-l Ioan I. Brătianu a rostit un discurs al cărui ecou a răsunat pretutindeni, ca un strigăt de redeşteptare a conştiinţei naţionale şi de chemare a intregei naţiuni la opera politică ce trebue să o realizeze conducătorii fireşti ai destinelor statului român. In împrejurările prin care trecem astăzi, cînd pentru apărarea intereselor şi prestigiului ţărei, naţiunea poate fi chemată, în orice moment, să facă cele mai dure-p roase sacrificii ce se pot cere unui popor, şeful partidului naţional-liberal a dat strigătul de trezire a conştiinţei naţionale, care trebuie să participe la opera de străjuire a intereselor fundamentale ale neamului. Fără îndoială, că necesitatea formpulată de domnul I. Brătianu este o condiţiune esenţială a viitorului cătră care poporul român are dreptul să năzuiască. Dar strigătul şefului particului naţional-liberal a stîrnit în toate cercurile romîneşti un puternic ecou. «Românul» din Ardeal comentează în modul următor cuvintele rostite de d-nul Brătianu la ultima şedinţă a clubului naţional-liberal din Capitală. «—Acum însă, cînd «viziunile» încep a se traduce in realitate, — scrie «Românul» de ieri,—nu la noi, dar la popoarele învecinate, opinia publică a ţărei rămîne uimită şi încurcată. Abia acum un şef de partid găseşte curajul de a vorbi de trezirea conştiinţei naţionale. «Omul acesta e d-nul Ion I. C. Brătianu, şeful partidului naţionalliberal din Romînia. Declaraţia sa făcută în şedinţa clubului liberal din Bucureşti îi face cinste. Ea cuprinde mărturisirea neglijenţelor şi greşelilor din trecut, dar în acelaş timp şi dovada unei înţelegeri depline a pricinei relelor de azi şi voinţa hotărîtă de a le remedia pe viitor. Ea răsare din intuiţia adîncă a nevoilor ţărei şi probează înţelepciune şi curaj politic. «Nu se poate ca odată inaugurată de partidul naţional-liberal o politică nouă, mai naţională, să nu fie urmată volens-nolens şi de celelalte partide. Declaraţiile domnului Brătianu vor fi cu acest chip punctul de plecare al unei noui epoce in toată evoluţia politică a Regatului român. Idealul are puterea miraculoasă de a transforma şi de a transfigura indivizi şi naţiuni. El pătrunde toate, faptele lor cele mai neînsemnate şi le dă un înţeles nou, o perspectivă nelămurită. Cine vrea o politică naţională, urmărirea unui ideal, nu o poate înţelege cu o ţărănime asuprită şi deposedată, cu o administraţie imperfectă, cu un procent covîrşitor de analfabeţi, cu o aristocraţie înstrăinată. Toate problemele acestea, şi altele multe, se pun odată cu problema chestiunei naţionale. Ea le ridică pe toate, le dă nouă viaţă, nou înţeles, le implică şi le rezumă într’o sinteză largă şi înaltă, pe cînd lipsa, de ideal le coboară la nivelul josnic și noroios al politicianismului». DIN ŞAGĂ Haremurile Fiecare are în minte descrierile poetice ale haremurilor. Molaticele cadţue cu ochii visători, cu braţele leneşe, stau Întinse pe sofale Iri urpărirea opui glnd fugar. Iar stâpînul lor ie cuprinde în priviri de largă simpatie. Şi culege de pe buzele uneia sărutarea patimei, şi de pe buzele alteia vorbe cu adînc Înţeles. Admiră plete de aur revărsate peste upieri de crin , se îmbată fierpiţearpa pletelor negre şi-şi lipeşte barba, frumos duduită, de un obraz de aramă. Tot farmecul voluptos al haremurilor s’a risipit, haremurile s'au desfiinţat. Pe porţile lor deschise au işit în lume, voalate zinele palatelor zăvorite. Şi se trezeşte din visul lor, izbindu-se, ca de un zid, de viaţă; noi, cu riscul de a fi învinuiţi ca sintem necivilizaţi, regretă ei că a fost scoborită armata cadânelor (din Împărăţia visului şi arupeate se lupta pentru pîne. Oi plan si o Yersiüne Intr’o consfătuire pe care dl. N. Xenopol a avut-o cu membrii Camerei de comerţ din Galaţi, ministrul comerţului a anunţat intenţia ce o are guvernul de a transforma serviciul maritim român într’o societate particulară românească, cu capital exclusiv românesc şi cu o participare a statului român la beneficii. Modalitatea ar fi următoarea: Statul ar da ca aport social vapoarele sale de pasageri şi cargobolurile pe cari le posedă adualminte, urmând ca parcul de vapoare să fie sporit apoi cu noui unităţi. N'avem nimic de obiectat asupra intenţiunei guvernului, ba chiar socotim că acesta ar fi singurul mijloc pentru a se da extinderea cuvenită serviciului nostru maritim. Dar ţinem să relevăm lipsa de consecvenţă a conservatorilor. Prin acest proect guvernul actual adoptează sistemul regiei cointeresate preconisat de partidul liberal şi aplicat la constituirea societăţii comunale de tramvaie, împotriva căreia conservatorii au dus o campanie înverşunată. Serviciul maritim român are nevoe de o comercializare a funcţionării sale, deoarece în nici o ţară unde serviciul maritim a funcţionat sub conducerea statului, n’a dat resultate bune. Organisat numai sub această formă, cu capital românesc şi cu participarea statului, va avea din parte-ne toată aprobarea. Dar în legătură cu declaraţiile d-lui ministru N. Xenopol s'a mai lansat versiunea că ar fi vorba de concesiunea serviciului maritim român unei societăţi streine. Credem că nu este vorba decit de o simplă versiune lansată de cei interesaţi, pentru a încerca pulsul asupra unei eventuale realizări a acestui plan. De aceia svonul nici nu poate fi luat în samă, deoarece nici un guvern sub nici o formă şi sub nici un motiv n ar putea să comită o asemenea greşală. Şi pentru ca aceste svonuri să nu poată nici un moment să prindă consistență, datoria guvernului este de a-și arata punctul seu de vedere. azisteaţa publica în toiul crizei financiare şi a stagnărei totale din piaţa noastră, cine se mai gîndeşte oare la populaţia nevoiaşă a oraşului, la acea pletoră destul de însemnată care formează „săracii laşului“ ? De obicei în toiul iernei, şi mai cu samă în ajunul sărbătorilor de Crăciun, inimele contabile se consacrau întotdeauna acestor nenorociţi, colectînd diferite sumi, pentru a veni în ajutorul lor. Anul acesta „săracii Iaşului“, prin forţa împrejurărilor, au fost daţi uitărei. Intr’ adevăr, faţă de criza financiară care bîntue la noi mai tare ca în orice altă parte a ţării, diferitele societăţi de binefacere şi de ajutor au luat hotărîrea să nu mai organizeze nici un spectacol, pentru a nu împovora pe cetăţeni cu micile cheltueli extraordinare, care totuşi aveau o destinaţie filantropică. Hotărîrea aceasta dacă a fost bună pentru cetăţeni, a fost însă dezastroasă pentru nevoeştii şi flămînzii oraşului. Părăsiţi de ajutorul pe care de bine de rău îl aveau de obicei în timpul iernei, aceşti germani uitaţi de D-zeu sunt expuşi să moară de foame şi de frig. Aşa fiind nu ştim dacă hotărîrea luată de caritabilii Iaşului este dreaptă, căci un oraş ca al nostru, care numără o populaţiune nevoiaşă atît de numeroasă, nu poate rămînea fără de ajutorul firesc al acelora cari formează asistenţa publică. Suntem în ajunul sărbătorilor, şi într’o epocă de iarnă, care dacă nu e’atît de grea, este însă destul de desavantajoasă, pentru ca lemnele să fie de o scumpete nemaipomenită. In afară de acestea articolele de nutriţiune, cum se ştie, sunt destul de scumpe, aşa cum n’au fost niciodată, incit condiţiunele de existenţă sunt din cele mai anevoioase. Este acum, credem, datoria filantropilor noştrii şi a tuturor inimelor caritabile să se gîndească la săracii laşului şi să vie în ajutorul lor. Oricit de mici şi de grele ar fi sacrificiile ce s’ar face, ele ar prinde bine şi ar putea fi de mare folos acestor nevoiaşi, părăsiţi de D-zeu şi uitaţi de oameni. Azistenţa publică a Iaşului trebuie să-şi facă şi de astă dată datoria. Un discurs sibilin Discursul pe care l-a rostit primul ministru al Rusiei în Dumă este la ordinea zilei. Faţă de evenimentele ce au urmat şi continuă încă în Balcani, şi faţă de chestiunile pe cari le ridică acum ambasadorii adunaţi în conferinţă la Londra, acest discurs capătă o şi mai mare însemnătate. Primul ministru rus dr. Kokovzev a rostit un discurs sibilin. A vorbit necontenitde demnitatea şi onoarea imperiului rus, de misiunea Marei Puteri ortodoxe, de ajutorul pe care ea îl datorează statelor creştine din Balcani, ale căror virtuţi militare le-a cântat, dar a vorbit în acelaş timp de necesitatea păcei europene şi a accentuat că nu trebuia ca una din grupările europene să stea într’o poziţie antagonică în faţa celeilalte. Mai mult, Dr. Kokovzev relevând că Rusia trebue să asigure validarea intereselor şi desvoltarea pacinică a statelor slave din Balcani, s’a grăbit să adauge că guvernul rus* îşi va potrivi atitudinea după necesităţile situaţiei actuale. Primul ministru rus şi a încheiat cuvântarea exprimându-şi nădejdea că sforţările solidare ale Puterilor Mari vor creia o situaţiune care, ţinând SAMBATA 8 DECEMBRIE 1912 SMÎMMpWfNM» ZIAR NAȚIONAL LIBERAL * ,"■"■■■ SUB DIRECȚIUNEA XJUXJX COMITET RpKttE zrnNic Anuncîuri comerciale Linia în pagina II-a 1 leu. în pagina in-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. — TELEFON 121 — seamă de reclamaţiunile justificate ale statelor balcanice, va exclude posibilitatea unor noui complicaţiuni în viitor. Cum trebue judecat discurul primului consilier al Ţarului tuturor Ruşilor ? O primă analiză ne arată că dl. Kokovzev s’a silit să "ţină seama de toate curentele cari străbat politica de înplini capul lui, azi a Rusiei. Vorbind în numele Imperiului rusesc, el nu putea neglija să vorbească de solidaritatea Rusiei cu statele slave din Balcani, şi vorbind astfel a urmărit gândul de a răspunde la aşteptările acestor state şi la curentul panslavist foarte puternic în Rusia, representat chiar la Curtea Imperială. Dar primul ministru rus e un factor răspunzător, ale cărui vorbe şi gesturi atârnă de condiţiile situaţiei internaţionale. Ori guvernul rus înţelege că în complexul împrejurărilor de azi când Puterile Occidentale nu vor răsboiul, îi va fi greu Rusiei să facă un pas hotărâtor pentru triumful tuturor revendicărilor Statelor balcanice. De aceia d. Rokovzev a vorbit de solidaritatea Europeană şi de dorinţa Rusiei de a nu înrăutăţi situaţiunea. Dar această plecare a Rusiei în faţa necesităţilor inexorabile ale politicei internaţionale nu putea fi enunţată fără rezerve înainte să salveze prestigiul Rusiei. Pentru acest cuvânt Ad. Rokovzev a mai vorbit de răspunderea pe cari şi-ar asuma-o aceia, cari făcând să reiasă unele interese imediate, ar sili Rusia să urmărească atunci când ceasul hotărâtor va suna, izbânda principiilor fundamentale ale politicei sale. In rezumat, discursul d-lui Rokovzev e un compliment şi o promisiune la adresa Statelor balcanice, o încercare de a împăca tendinţele panslaviste, o recunoaştere că Rusia trebue să ţină seamă de necesităţile actuale ale politicei internaţionale şi o rezervă ameninţătoare pentru viitor. Un discurs cu adevărat sibilin, căci nu spune nici până unde va duce Rusia ocrotirea slavilor, nici care e măsura concesiilor făcute situaţiei actuale. Dar faptul că primul ministru rus n’a precizat epoca la care înţelege Rusia să asigure triumful politicei sale tradiţionale, lasă deschisă perspective neliniştitoare. Discursul primului ministru rus n’a clarificat situaţia. E numai o încercare de a reabilita Rusia în faţa popoarelor slave din Balcani şi o mărturie involuntară că Rusia nu poate face azi nimic spre a da evenimentelor un curs potrivit veleităţilor sale. vorbă şi curînd ajunseră şi la Întrebarea lor favorită: — Ce părere ai despre regele vostru ? Ţâranul dădu din umeri şi apoi exclamă : — Hm ! aşa şi aşa. — Cum se poate ? Compatrioţii d-tale au mare admiraţie pentru el. — Credeţi-mă pe mine: nu e mare Eşti primul muntenegrean atît de sceptic In privinţa regelui, ziseră francezii, sfirşind convorbirea. A doua zi fără primiţi in audienţă de regele Nichita. Rămaseră trăsniţi cînd recunoscură într’însul pe țăranul din ajun. Nichita rise cu poftă zicindu-le : — îmi pare bine că am auzit din gura dv. ce crede poporul meu despre mine. BLOCK-NOTES Viita medicală Domnul dr. V. Cristodulo a trimis o scrisoare ziarului „ Viitorul prin care arată greutăţile intimpinate de un doctor în vizitele prin mahalale. „Sunt chemat la o bolnavă prav pe str. Zamfir, cum, am ajuns pînăîn capul stranei ce dă în calea Ratiovei dincolo de linia ferată Nord-Filaret, încerc a putea înainta, pînă la locuinţa bolnavei pe lingă garduri, în zadar, noroiul erei de o jumătate metru pe unele locuri; îmi era şi milă să văd că mai am de străbătut vre-o 10 metri, pentru a putea fi de vreun folos sărmanei suferinde şi cu toate acestea nu era chip de mers. O idee îmi veni în minte: chem im om,li dau un bacşiş bun, şi, îi propuni a mă duce în circa“. E vrednic de reţinut faptul acesta. In capitala Raminiei doctorul face vizite dus în circa de trecători. DIN SBORUL V RE M E I RegeleNichita „Le Gaulois" drin Paris povesteşte o ■nostima anecdotă despre regele Nichita al Muntenegrului. Vara trecută doi fragezi întreprinseră o călătorie în Muuntenegru- Fură surprinşi de relaţiile patriarhale de acolo şi de dragostea pe care toţi locuitorii o arată regelui. Ba* ajunsese un adevărat sport pentru dinşii, să întrebe pe orice muntenegrean ce le ieşea în cale, ce crede despre regele Nicbata-Iu împrejurările Cetsngei iotiluiră Şi pe un ţăran bgtrin, cu oare-- intrări iu Patria serbează Zile grele... Trebuesc oameni, trebuesc piepturi de voinici, în cari să se oprească gloanţele duşmanului. Cei din fruntea ţării nu mai aleg. In faţa gloanţelor ucigătoare toţi sunt buni, şi «patrioţi» şi «nepatrioţi». Limba statului, fără de’care în alte vremuri n’ai ce aştepta de la atotputernicii stăpînitori, nu te mai împedecă azi să-ţi verşi singele pentru ţară. Patria celor puţini e azi a tuturor, toţi au dreptul, sau mai bine zis, toţi sunt minaţi cu sila spre moarte, căci azi nu supuşii aşteaptă ajutorul patriei, ci ţării ii trebuescut contra plumbilor. „V’am urgisit sau v’am protejat, vărsaţi-vă singele şi mă mîntuiţi“, astfel glăsueşte acum stăplnirea... Şi’n contra poruncii nu încape împotrivire ! Ii chiamă pe toţi şi toţi trebue să meargă, căci tunurile şi puştile sunt setoase de vieţi omeneşti. Nevestele rămin văduva, copiii rămîn orfani şi părinţilor li se smulge toiagul bătrlneţelor. Floarea satelor pleacă sa se vestejască şi să piară pe cîmpul infectat de duhoarea morţii. Zadarnice-s întrebările mititeilor: Mamă unde merge tata, cînd vine ? Gurile mamelor au amuţit şi nu mai vorbesc dealt lacrimile din ochii pe cari, ei sarmanii, nu le pricep. Pling cei rămaşi şi-i chinueşte dorul şi groaza pe cei plecaţi. * Cazarmele’s în fierbere; nu mai încap mulţimea veniţilor dintr'atîtea unghiuri de ţară. Clocotul de agitaţie te asurzeşte. Strigăte, răcnete, porunci şi suspine se amestecă într’o învălmăşală haotică, care dă feţelor un aspect mai îndurerat, mai serios, mai grav. Puhoiul fără de sfîrşit al soldaţilor începe a se scurge pe poarta cazarmei. Spre gară. Locomotivele gîfîe cu turbare, trâgînd după ele vagoane de nenorociţi, cari merg fără să ştie unde. Un gind, unul singur, îi munceşte pe toţi. Mai calcavoi oare locurile acestea ?... Prin gări îi salută feţe îngiudurate de moşnegi şi femei cu colţul şorţului la ochi... Soarele apune,... se face iară ziuă,... şi din nou în noapte. Trenul se opreşte, răsuna trimbiţa cornistului şi se deschid uşile vagoanelor. Un moment de linişte, în care nu se mai aud decit gifelile de oboseală ale locomotivelor. Cu toată sforţarea ochilor, nimic nu se poate distinge pe cîmpia acoperită de zăpadă, ce se întinde în toate părţile ; sus pe cer doar, mai sclipesc stelele, cari privesc îngiudurate şi îngrijorate spre puhoaele de uniforme întunecate, ce se scurg din vagoanele trenului. In citeva clipa peste albul zăpezii se porneşte ca o mare mulţime a oştirii. Unde merge ? Până cînd ?... Tot mai încet, tot mai slab, se aud zîngăniturile, sgomotele şi scîrţăitul zăpezii sub picioarele lor... Abia se mai văd... Au dispărut în întunericul nopţii... Au dispărut şi au dus cu ei atîtea gloduri, atîtea doruri şi atîta jale... pustiii şi De citeva zile bubuiturile de tunetele tunurilor nu mai contenesc. Gloanţe de puşti şi ghiulele de tunuri răstoarnă şi ucid intr'una. Singele curge şiroae, iar ţipetele, urletele şi vaetele celor căzuţi se pierd in fierberea de bubuituri şi trăsnete a gurilor de foc. Răcnete sălbatice, vaete de moarte şi moarte în toate părţile... Mirosul norilor de fum, duhoarea ca-