Mişcarea, ianuarie 1920 (Anul 14, nr. 1-14)
1920-01-15 / nr. 10
An nou—Viaţă nouă întregită în hotarele ei istorice, România este chemată la o viaţă nouă. Viaţă nouă născută odată cu înfăptuirea idealului unităţii naţionale; viaţă nouă născută din transformările fireşti prin care trebue să treacă organismele care dispun de resursele vitalităţii şi ale sănătăţei morale. România se găseşte astăzi în pragul unei noui epoci istorice. De cumpăna acestui ceas stă legat tot viitorul neamului nostru. Omenirea întreagă trece prin sbuciumul fatal unor schimbări atât de profunde în viaţa popoarelor. Pacea nu este încă pace. Echilibrul normal în raporturile internaţionale e departe de a fi restabilit, iar dezechilibrul sufletesc care a cuprins viaţa unor anumite popoare îmbracă forme aproape tragice. De unde va veni suflul de energie şi de reculegere care să purifice atmosfera care ameninţă să sufoce viaţa omenirei civilizate? Şi când ? De unde va renaşte credinţa în numele căreia omenirea a purtat războiul cel mai groaznic şi la altarul căreia a adus jartfele cele mai grele pe care le-a cunoscut istoria ? Când se va isprăvi calvarul războiului ? Şi unde ? La această răscruce a istoriei universale România e chemată la o viaţă nouă, de întărire, de organizare şi de orientare a forţelor noui care au sporit patrimoniul moral şi material al neamului. In mijlocul focarului de anarhie şi de descompunere socială ce o încercueşte la toate hotarele, România trebue să rămână straja care să ţintuească orice încercare de întindere a puhoiului distrugător de viaţă şi de civilizaţie. Sub presiunea celor mai primejdioase convulsiuni prin care a trecut omenirea, România are datoria de a-şi păzi comoara cucerită cu atâtea jertfe şi de a păşi în grabă la opera de consolidare a noului stat. In alte împrejurări o asemenea opera era relativ uşoară, întrucât ea era în funcţiune numai de conctiţiunele interne ale vieţei de stat; astăzi această operă devine aproape tot atât de deficilă ca şi însăşi lupta din care s’a născut. Conştiinţa superioară care eri impunea în luptă sacrificiul vieţei, trebue să impună astăzi tuturor o disciplină morală, un spirit de abnegaţie şi o pătrundere a intereselor generale care capătă valoarea unei virtuţi tot atât de superioară şi de necesară, ca şi virtutea eroului ce şi-a dat viaţa pentru idealul naţiunei sale. Avem această virtute. De acolo, din straturile largi ale poporului român, unde energia nu s’a încovoiat în ceasurile cele mai grele, unde credinţa n’a slăbit şi sufletele au rămas întregi, unde şoapta vicleană nu prinde şi microbul descompunerei nu poate trăi,—de acolo s’au ridicat eroii de em dela Mărăşeşti şi dela Budapesta—mucenicii răbdători şi neînfrânţi de astăzi dela Tisa şi dela Nistru. Ce pildă mai splendidă de jertfă şi de solidaritate socială au înregistrat vre-odată paginele istoriei unui neam? Şi ce înţeles trebue să aibă o asemenea pildă pentru răspunderea conducătorilor unui stat ce par atât de străini de palpitările vieţei noui şi de înfrigurarea ceasului prin care trecem ? Ce înseamnă, şi ce consecinţi poate avea, uraganul de ură şi de încriminări pătimaşe pe care le deslănţue guvernul „consolidăm“ naţionale şi Parlamentul României Mari ? Viaţa nouă n’a venit. Să nădăjduim că Anul Nou ne-o va aduce. Sirius Intre proecte" şi „fapte** IM şi slujii piti Pr©ectele guvernului şi proectele Miniştrilor.—Chestiunea transporturilor. — Aprovizionarea. — Problema financiară.— Proecte pentru viitor sau pentru prezent? Numai în câte va zile de vacanţă parlamentară s’a putut ceti prin ziare că membrii guvernului proectează o serie de legi noui, menite a consolida actuala situaţiune a ţării. Nu vom contesta bunele intenţii ale membrilor guvernului cari manifesta o vie dorinţă de a face ceva în mod real, într’o direcţiune sau alta, dar vom insista asupra unui fapt care caracterizează pe oamenii „noui“ , cari vor să pornească la lucru şi nu ştiu de unde s’o înceapă. In bloc,—dacă toţi miniştri laolaltă— au anunţat acea bogată serie de reforme pe care primul ministru, d-l Vaida, le-a enumerat în programul de guvernământ. S’a vazut atuncea că deşi guvernul nu a avut un program de guvernământ propriu, a alcătuit unul în mod spontan, pe care în cea mai mare parte l-a găsit de-a gata.... în dar fine, a anunțat un program. In parte fiecare ministru are alt program. D-l Mihalache ministrul de domenii are o „soluţie nouă“ în chestia improprietărirei. D-l Vlad, activul şi aprigul ministru de finanţe, are un program special în chestiunea reformei financiare. D-l Borcea ministrul instrucţiunei are unul sau mai multe programe în materie de învăţământ, după modul cum decurg conversaţiunile cu diverşi membri ai învăţământului. D-l Bonţescu, deşi anunţă că demisionează irevocabil din guvern, are o serie de programe minunate într’adevăr —dacă n’or fi fantastice!—pentru a lega prin reţele ferate nouţ nordul Moldovei cu Transilvania, Basarabia şi Bucovina... D-l Dr. Lupu, are şi d-sa un program democrat, un program social-democrat, pentru armonizarea tuturor luptelor de clasă pe cale politică și pentru curmarea tuturor revendicărilor de urcare de salarii și a tuturor grevelor cari au scumpit totul fără limită. D-l Vaida, ca prim ministru, pe lângă programul politic enunţat, are şi d-sa o serie de proecte,— concepţii personale —cari vor prima în sinul guvernului dacă ar fi puse vreodată în discuţia de.... Iar în timpul acesta ţara se înăbuşă din cauza multiplelor nevoi urgente de care nu se ocupă nici guvernul, nici miniştrii îtreparte, şi nici blocul parlamentar. Chestiunea transporturilor, atât de importantă în aceste momente, a rămas în aceiaşi stare complicată. Aprovizionarea ţarei, care e în directă legătură cu transporturile, n’a pri mit nici o ameliorare, iar lipsurile ce se semnalează din toate centrele iau din ce în ce o formă mai gravă. Guvernul a adus în Parlament un proect, pe care însă l-a retras chiar în momentul în care a fost depus.... Speculaţiunea se practică pe cea mai întinsă scară, fiindcă pe deoparte comerţul e liber, iar pe de altă parte preţurile maximale rămase pe unele articole de prima necesitate nu sunt respectate. Circulaţiunea pe C. F. R. se face din ce în ce mai rău şi mai greu, din momentul în care s-a anunţat „normalizarea trenurilor“. Valuta monetară, departe de a fi urcată din moment ce am semnat pacea, a scăzut şi mai mult. Dacă la toate acestea, mai semnalăm spiritul de bolşevizare care se manifestă în toate direcţiunile, ne întrebăm: la ce folos mai anunţă guvernul atâtea proecte pentru viitor, când în prezent el nu a adus nici o soluţii pe care să amelioreze situaţiunea creată de acum ? Ecouri După Paul Adam, romancierul francez, mort de curând, se înregistrează moartea romancierului spaniol Peres Saldos care s-a distins prin romanele sale cu caracter naţional.* Nu este fără Interes opera lui Eminescu primită din punctul de vedere teatral. După „Sermanul Dionisie“ d. State Dragomir a transformat pentru teatru, In forma unei feerii în zece tablouri, basmul poetic al lui Eminescu ,Făt frumos din lacrimi“ scris In versuri frumoase cărora nu le lipseşte suflul poetic. Feeria d-lui St. Dragomir—care a avut In vedere şi partea scenică propriu zisă,a apărut întrun elegant volum, depus la toate librăriile. Socotim că ea ar trebui să facă parte din reportajul teatrului naţional. * La Arad a avut loc o frumoasă comemorare a poetului Al. Vlăhuţă, organizată de elita intelectuală aradeiană. * Din partea d-nii Maria dr. Gavrilescu primim un frumos articol închinat memoriei lui Ioan Creangă, pe care din lipsă de spaţiu —având în vedere mărimea lui—regretăm a nu-l putea publica. D-na Gavrilescu descrie o serie de reminiscenţe din copilărie, narând în acelaş timp câteva amănunte pe care le-a păstrat de la părintele Alexandru de la Buna-Vestire, cu privire la Ion Creangă. Gratificaţiile Funcţionarilor — O nedreptate strigătoare — Dispoziţia guvernului de a acorda gratificaţi cu prilejul anului nou, numai funcţionarilor din Capitală a propus o profundă şi legitimă nemulţumire în rândurile tuturor funcţionarilor. Nu ştim de ce consideraţiuni s’a condus guvernul când a luat această măsurâ pe cât de ..nechibzuită, pe atât de nedreaptă. Pe diferenţa de scumpete dintre Bucureşti şi restul ţării ? Motivul acesta nu se poate invoca, pentrucă scumpetea este generală şi greutăţile de trai la fel. Apoi dacă chestiunea se pune astfel, fie-ne îngăduit a face o deosebire între funcţionarii capitalei şi cei aşa zişi ai provinciei. Noi ştim ce însamnă un funcţionar din minister, ce lefuri încasează şi mai ales de ce avantagii se bucură. Cel mai umil copist din minister, sub raportul material stă cu mult mai bine decât un şef de serviciu al unei autorităţi din provincie. Aşa fiind, nu se poate susţine că nevoile celor din capitală sunt mai mari decât ale celor din restul ţării. ■ Că statul nu dispune de o sumă atât de mare pentru a satisface pe toţi funcţionarii, o credem. Dar în cazul acesta ori nu acorda nimănui gratificaţii, ori le acorda numai acelor într’adevăr nevoiaşi, având ca normă salariile ce nu depăşesc 500 lei lunar. Măsura ar fi fost dintre cele maî echitabile şi nimeni n’ar fi îndrăsnit să ridice vre-o protestare. Când însă mulţimea de directori şi subdirectori de ministere le acorzi gratificaţii şi pe adevăraţii funcţionari nevoiaşi îi înlături, nedreptatea este strigătoare. Citiți în Pagina a II-a Ultimele Știri Telefoniee JOSE-MARIA DEj HEREDiA NYMPHEEA In zări quadriga cerească coboară, Sub dânsa se vede arena fugind, Zădarnic, el, Zeul se ’ncearcâ oprind Prin focul de aur caii ce sboară. Carul s’afundă. Apele 'nfioară Ceriul, şi purpura-i pe el fâlfâind, Mai clar e ’n azurul nopţi-argintind Cornul de lună ce 'n gol se strecoară. E ceasul când Nympha e dusă la apă, Tolba golită şi arcul jos scapă. Tăcere-i. Doar cerbii fac gălăgie. Spre-al nopţii dană luna luce-argintia Dar rece, iar Pan cadenţa 'şi mlădie Râzând că suflarea-i trestiile ’nvie. Lys Despre România Nouă — Conferinţa D-lui profesor universitar Simionescu — In conferinţa sa „despre România Nouă* de Duminică 11 Ianuarie, ţinută în aula universităţii, D-l Simionescu ne-a dat o înălţătoare lecţie de patriotism. In imagini puternice cu un colorit poetic, savantul profesor a făcut câteva consideratului generale asupra geografiei şi geologiei ţărei noastre mărite, scoţând în evidenţă bogăţia fără seamăn şi frumuseţea ei artistică. Marele popularizator al atâtor opere ştiinţifice, prin logicile sale legături între ştiinţă şi viaţa noastră socială, a arătat odată mai mult că ştiinţa şi cultura ştiinţifică trebue să fie baza unei solide educaţiuni cetăţeneşti. Constată cu durere că nu ne cunoaştem geografia ţărei noastre. Ignorarea bogăţiilor şi frumuseţilor ţarei sale, preferind a le cunoaşte pe acele ale ţărilor străine, e dovada lămurită a desinteresării vinovate, a lipsei de patriotism. Analizează starea noastră socială, arătând primejdia egoismului, a individualismului dus la exces, care disolvă unitatea socială a unui popor. Făcând o schiţă de istorie comparată, oratorul vede nevoia unui rFichte sau Brandwick, care redeşteptând sentimentul naţional în toţi cetăţenii ţarei, să facă posibilă realizarea operei de coheziune socială şi unitate naţională a României Termină interesanta sa conferinţă, evocând trecutul glorios al istoriei poporului nostru, a căror pagini înălţătoare de sacrificii, trebue să fie pilda vecinică a acţiunilor noastre cetăţeneşti. Emil Paşcariu Creangă și Eminescu la astă-seară se împlinesc treizeci de ani de la moartea lui Ioan Creangă. Repetăm această dată, fiindcâ se face o eroare de unii cari arată că moartea marelui povestitor s’a produs în ziua de 30 Decembrie. Nu. Creangă a închis ochii pentru cea din urmă oară în seara de 31 Decembrie 1889 şi a fost înmormântat a doua zi de Sf. Vasile, la 2 Ianuarie 1898. Sunt deci trei decenii complecte de la încetarea din viaţă a artistului-ţăran care a avut cea mai strânsă legătură sufletească cu M. Eminescu. Ar fi util şi interesant să se mai adune tot ce se poate afla de la prietenii lui Creangă cari se află în Iaşi şi care ar putea da indicaţiuni preţioase despre viaţa marelui prozator. D-nii C. Grigorescu institutor, A. C. Cuza, N. A. Bogdan, tipograful Ionescu, d. prof. Xenophon Gheorghiu din Iaşi, şi d-nii Iacob Negruzzi şi la Missir şi alţi vechi membri ai „Junime!" s’au bucurat de prietenia sau de cunoştinţa lui Creangă şi ar putea da indicaţiuni pe temeiul cărora s’ar putea scrie o monografie a lui Creangă. Intru cât s’a vorbit de prietenia nedespărţită pănă la moarte dintre Creangă şi Eminescu, socotim de interes a cita următoarea scrisoare pe care marele povestitor a adresat-o lui Eminescu prin Decembrie 1877. Iată această scrisoare : Bădie Mihai. Ai plecat şi mata din Iaşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală. Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin de minunăţii, îmi povestiau atâtea lucruri fumoase... frumoase... Dar coşcogemite om ca mine, gândindu-mă la acele vremuri, a început să plângă... Bădie Mihai, nu pot să nui acele nopţi albe când hoinăriara prin Cîric şi Aroneanu fără pic de gânduri rele, dar în dragostea cea mare pentru laşul nostru aliat »şi părăsit de toţi. ...Şi dimineaţa când ne întorceam la cuiburi, blagosloviţi de aghiasma cea fără de prihană şi atât de iertătoare a Tincăi, care ne primia cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făcut şi noi... Ţi-aşi scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu şi trebuie să plec cu dânsul la tipografie. Cu toată dragostea, Ionică. Scrisoarea e scrisă de Creangă în „bojdeuca“ sa din Ţicău, unde Eminescu a scris „Doina“. Cari dintre aceia cari simt farmecul acesta pe care-l invoacă Creangă, s’ar putea reţine de a nu-şi umezi ochii, în amintirea laşului patriarhal de altă dată ?.. Reflecţii de Carnaval Ion Creangă şi Păpuşile jocurile populare de Crăciun.— Carnavalul la Iaşi.—Cântecele Păpuşarilor.—Ion Creangă şi Păpuşile. Scriem un cuvânt care aproape şi-a pierdut înţelesul, la noi: „Carnavalul...“ Trebuie să răsfoim trecutul pentru a neaduce la minte de datinele strămoşeşti şi de forma petrecerilor populare cari urmau din ajunul Crăciunului, până după Bobotează şi de multe ori prelungite până la începutul postului mare. Această epocă a iernei plină, cu nămeţi de zăpadă şi cu flori de ghiaţă la ferestre,—şi iernile par’că aveau altădată alt farmec—aceste zile vesele pe cari le aduceau sărbătorile Crăciunului, se numiau odinioară Carnaval. laşul avea într’adevăr un aspect deosebit în timpul Carnavalului. Era laşul vechiu, cu boierii lui de odinioară cari păstrau cu sfinţenie tradiţiile strămoşeşti şi cari, printr’un fel de democratism isvorât din nobleţă sufletească contribuiau la întreţinerea acestei atmosfere serbâtoreşti la cari participa întreaga populaţiune. ...Pe vremea ceea curţile şi uşile boiereşti erau deschise pentru tot soiul de grupe cari prin fastul lor tradiţional împrăştiau par’că în aer, prin cântecele şi jocurile lor, parfumul zilelor de sărbătoare... De la cântecele de stea, cari variau între colindători,până la Irozii, Nunta Ţârănească, Capra, Ursul, Plugaşorul, Sorcova şi Păpuşarii toate jocurile aceste formau un felde teatru popular care se desfâşura într’o formă simplă şi rustică pornite de la cocioabele de la marginea oraşului, până la cele mai bogate curţi boiereşti... Timpul însă a „modernizat“ totul... şi an cu an au început să dispară rând pe rând câte una din aceste obiceiuri tradiţionale care totuşi îşi au vraja lor... • Dintre aceste petreceri populare cari formau Carnăvalul, ceea ce a dispărut cu desăvârşire este jocul Păpuşilor... Amintim faptul acesta, astăzi mai cu seamă, în ajunul Sf. Vasile, în seara în care, acum treizeci de ani a murit în Iaşi, fermecătorul şi dubliul prozator Ion Creangă care a fost un fervent apărător al acestor petreceri strămoşeşti. La Iaşi, până în vremea lui Creangă, şi câţiva ani mai târziu, erau o serie de vestiţi „păpuşari“ cari contribuiau prin cântecele ier vesele, picante, la întreţinerea veselei atmosferi din timpul Carnavalului de iarnă, Ia locul matineelor de cinematograf. În timpul serbătorilor păpuşarii îşi purtau în lada lor ornată trupa de artiştipăpuşari cu cari aranjau diverse spectaole. Rând pe rând păpuşarii presentau pe : Vasilache Ţiganul, pe Gahiţa, pe jupânul Leiba, pe dascălul de la biserică, pe ţiganul cu daliana, şi diverse alte tipuri de ruşi, cazaci, turci, unguri, nemţi, până chiar şi pe Napoleon Bonaparte, toţi gătiţi în miniatură în straele Ior caracteristice. Gheorghe Pana în „Amintirile“ sale ne arată că păpuşarii obicinuiau să colinde toate casele boereşti întreţinând un repertor pe care-l interpretau „pe uliţa mare sau pe uliţa mică“, adică „cu perdea“ sau „fără perdea.“ Cu simţul seu pururea cald pentru acest fermecător trecut, d-l T. T. Buraia ne descrie în voiului său „Istoria Teatrului din Moldova“ toate jocurile „Păpuşarilor“ însoţindu-le de cântecele lor— vers şi muzică— şi numind pe faimoşii păpuşari-artişti cari, cu ani în urmă, au fost deliciul nu numai al copiilor ci şi a tuturor ieşenilor, în frumoasele petreceri din timpul Carnavalului. „Jocul păpuşilor“ institue o pagină interesantă, deosebită, din trecutul Iaşului