Mişcarea, ianuarie 1920 (Anul 14, nr. 1-14)

1920-01-15 / nr. 10

An nou—Viaţă nouă întregită în hotarele ei istorice, România este chemată la o viaţă nouă. Viaţă nouă născută odată cu înfăptuirea idealului unităţii naţionale; via­ţă nouă născută din transformările fireşti prin care trebue să treacă or­ganismele care dispun de resursele vitalităţii şi ale sănătăţei morale. România se găseşte astăzi în pragul unei noui epoci istorice. De cum­păna acestui ceas stă legat tot viitorul neamului nostru. Omenirea întreagă trece prin sbuciumul fatal unor schimbări atât de profunde în viaţa popoarelor. Pacea nu este încă pace. Echilibrul normal în raporturile internaţio­nale e departe de a fi restabilit, iar dezechilibrul sufletesc care a cu­prins viaţa unor anumite popoare îmbracă forme aproape tragice. De unde va veni suflul de energie şi de reculegere care să purifice atmosfera care ameninţă să sufoce viaţa omenirei civilizate? Şi când ? De unde va renaşte credinţa în numele căreia omenirea a purtat răz­boiul cel mai groaznic şi la altarul căreia a adus jartfele cele mai grele pe care le-a cunoscut istoria ? Când se va isprăvi calvarul războiului ? Şi unde ? La această răscruce a istoriei universale România e chemată la o via­ţă nouă, de întărire, de organizare şi de orientare a forţelor noui care au sporit patrimoniul moral şi material al neamului. In mijlocul focarului de anarhie şi de descompunere socială ce o încer­­cueşte la toate hotarele, România trebue să rămână straja care să ţin­­tuească orice încercare de întindere a puhoiului distrugător de viaţă şi de civilizaţie. Sub presiunea celor mai primejdioase convulsiuni prin care a trecut o­­menirea, România are datoria de a-şi păzi comoara cucerită cu atâtea jertfe şi de a păşi în grabă la opera de consolidare a noului stat. In alte împrejurări o asemenea opera era relativ uşoară, întrucât ea era în funcţiune numai de conctiţiunele interne ale vieţei de stat; astăzi a­­ceastă operă devine aproape tot atât de deficilă ca şi însă­şi lupta din care s’a născut. Conştiinţa superioară care eri impunea în luptă sacrificiul vieţei, trebue să impună astăzi tuturor o disciplină morală, un spirit de abnegaţie şi o pătrundere a intereselor generale care capătă valoarea unei virtuţi tot a­­tât de superioară şi de necesară, ca şi virtutea eroului ce şi-a dat via­ţa pentru idealul naţiunei sale. Avem această virtute. De acolo, din straturile largi ale poporului ro­mân, unde energia nu s’a încovoiat în ceasurile cele mai grele, unde credinţa n’a slăbit şi sufletele au rămas întregi, unde şoapta vicleană nu prinde şi microbul descompunerei nu poate trăi,—de acolo s’au ridicat eroii de em­ dela Mărăşeşti şi dela Budapesta—mucenicii răbdători şi ne­înfrânţi de astăzi dela Tisa şi dela Nistru. Ce pildă mai splendidă de jertfă şi de solidaritate socială au înregis­trat vre-odată paginele istoriei unui neam? Şi ce înţeles trebue să aibă o asemenea pildă pentru răspunderea con­ducătorilor unui stat ce par atât de străini de palpitările vieţei noui şi de înfrigurarea ceasului prin care trecem ? Ce înseamnă, şi ce consecinţi poate avea, uraganul de ură şi de încri­minări pătimaşe pe care le deslănţue guvernul „consolidăm“ naţionale şi Parlamentul României Mari ? Viaţa nouă n’a venit. Să nădăjduim că Anul Nou ne-o va aduce. Sirius Intre proecte" şi „fapte** IM şi slujii piti Pr©ectele guvernului şi proectele Miniştrilor.­—Chestiunea tran­sporturilor. — Aprovizionarea. — Problema financiară.— Proecte pentru viitor sau pentru prezent? Numai în câte­ va zile de vacanţă par­lamentară s’a putut ceti prin ziare că membrii guvernului proectează o serie de legi noui, menite a consolida actuala si­­tuaţiune a ţării. Nu vom contesta bunele intenţii ale membrilor guvernului cari manifesta o vie dorinţă de a face ceva în mod real, într’o direcţiune sau alta, dar vom in­sista asupra unui fapt care caracteri­zează pe oamenii „noui“ , cari vor să pornească la lucru şi nu ştiu de unde s’o înceapă. In bloc,—dacă toţi miniştri laolaltă— au anunţat acea bogată serie de reforme pe care primul ministru, d-l Vaida, le-a enumerat în programul de guvernământ. S’a vazut atuncea că de­şi guvernul nu a avut un program de guvernământ pro­priu, a alcătuit unul în mod spontan, pe care în cea mai mare parte l-a găsit de-a gata.... în dar fine, a anunțat un program. In parte fie­care ministru are alt pro­gram. D-l Mihalache ministrul de domenii are o „soluţie nouă“ în chestia impro­priet­ărirei. D-l Vlad, activul şi aprigul ministru de finanţe, are un program special în chestiunea reformei financiare. D-l Borcea ministrul instrucţiunei are unul sau mai multe programe în materie de învăţământ, după modul cum decurg conversaţiunile cu diverşi membri ai în­văţământului. D-l Bonţescu, deşi anunţă că demi­sionează irevocabil din guvern, are o serie de programe minunate într’adevăr —dacă n’or fi fantastice!—pentru a lega prin reţele ferate nouţ nordul Moldovei cu Transilvania, Basarabia şi Bucovina... D-l Dr. Lupu, are şi d-sa un pro­gram democrat, un program social-de­mocrat, pentru armonizarea tuturor lup­telor de clasă pe cale politică și pentru curmarea tuturor revendicărilor de ur­care de salarii și a tuturor grevelor cari au scumpit totul fără limită. D-l Vaida, ca prim ministru, pe lângă programul politic enunţat, are şi d-sa o serie de proecte,— concepţii personale —cari vor prima în sinul guvernului dacă ar fi puse vre­odată în discuţia de.... Iar în timpul acesta ţara se înăbuşă din cauza multiplelor nevoi urgente de care nu se ocupă nici guvernul, nici mi­niştrii îtreparte, şi nici blocul parlamentar. Chestiunea transporturilor, atât de importantă în aceste momente, a rămas în aceiaşi stare complicată. Aprovizionarea ţarei, care e în di­rectă legătură cu transporturile, n’a pri­ mit nici o ameliorare, iar lipsurile ce se semnalează din toate centrele iau din ce în ce o formă mai gravă. Guvernul a adus în Parlament un proect, pe care însă l-a retras chiar în momentul în care a fost depus.... Speculaţiunea se practică pe cea mai întinsă scară, fiindcă pe deoparte co­merţul e liber, iar pe de altă parte pre­ţurile maximale rămase pe unele articole de prima necesitate nu sunt respectate. Circulaţiunea pe C. F. R. se face din ce în ce mai rău şi mai greu, din mo­mentul în care s-a anunţat „normaliza­rea trenurilor“. Valuta monetară, departe de a fi urcată din moment ce am semnat pacea, a scăzut şi mai mult. Dacă la toate acestea, mai semnalăm spiritul de bolşevizare care se manifestă în toate direcţiunile, ne întrebăm: la ce folos mai anunţă guvernul atâtea pro­ecte pentru viitor, când în prezent el nu a adus nici o soluţii pe care să amelioreze situaţiunea creată de acum ? Ecouri După Paul Adam, romancierul francez, mort de curând, se înregistrează moartea ro­mancierului spaniol Peres Saldos care s-a distins prin romanele sale cu caracter na­ţional.* Nu este fără Interes opera lui Eminescu primită din punctul de vedere teatral. După „Sermanul Dionisie“ d. State Dra­go­mir a transformat pentru teatru, In forma unei feerii în zece tablouri, basmul poetic al lui Eminescu ,Făt frumos din lacrimi“ scris In versuri frumoase cărora nu le lipseşte su­flul poetic. Feeria d-lui St. Dragomir—care a avut In vedere şi partea scenică propriu zisă,­a a­­părut întrun elegant volum, depus la toate librăriile. Socotim că ea ar trebui să facă parte din reportajul teatrului naţional. * La Arad a avut loc o frumoasă comemo­rare a poetului Al. Vlăhuţă, organizată de elita intelectuală aradeiană. * Din partea d-nii Maria dr. Gavrilescu pri­mim un frumos articol închinat memoriei lui Ioan Creangă, pe care din lipsă de spaţiu —având în vedere mărimea lui—regretăm a nu-l putea publica. D-na Gavrilescu descrie o serie de remi­niscenţe din copilărie, narând în acelaş timp câteva amănunte pe care le-a păstrat de la părintele Alexandru de la Buna-Vestire, cu privire la Ion Creangă. Gratificaţiile Funcţionarilor — O nedreptate strigătoare — Dispoziţia guvernului de a acorda gra­tificaţi cu prilejul anului nou, numai fun­cţionarilor din Capitală a propus o pro­fundă şi legitimă nemulţumire în rându­rile tuturor funcţionarilor. Nu ştim de ce consideraţiuni s’a condus guvernul când a luat această măsurâ pe cât de ..nechib­zuită, pe atât de nedreaptă. Pe diferenţa de scumpete dintre Bucu­reşti şi restul ţării ? Motivul acesta nu se poate invoca, pentrucă scumpetea este generală şi greutăţile de trai la fel. Apoi dacă chestiunea se pune astfel, fie-ne îngăduit a face o deosebire între funcţionarii capitalei şi cei aşa zişi ai provinciei. Noi ştim ce însamnă un funcţionar din minister, ce lefuri încasează şi mai ales de ce avantagii se bucură. Cel mai umil copist din minister, sub raportul mate­rial stă cu mult mai bine de­cât un şef de serviciu al unei autorităţi din pro­vincie. Aşa fiind, nu se poate susţine că ne­voile celor din capitală sunt mai mari de­cât ale celor din restul ţării. ■ Că statul nu dispune de o sumă atât de mare pentru a satisface pe toţi fun­cţionarii, o credem. Dar în cazul acesta ori nu acorda nimănui gratificaţii, ori le acorda numai acelor într’adevăr nevoiaşi, având ca normă salariile ce nu depăşesc 500 lei lunar. Măsura ar fi fost dintre cele m­aî e­­chitabile şi nimeni n’ar fi îndrăsnit să ridice vre-o protestare. Când însă mulţimea de directori şi sub­directori de ministere le acorzi gratificaţii şi pe adevăraţii funcţionari nevoiaşi îi înlături, nedreptatea este strigătoare. Citiți în Pagina a II-a Ultimele Știri Telefoniee JOSE-MARIA DEj HEREDiA NYMPHEEA In zări quadriga cerească coboară, Sub dânsa se vede arena fugind, Zădarnic, el, Zeul se ’ncearcâ oprind Prin focul de aur caii ce sboară. Carul s’afundă. Apele 'nfioară Ceriul, şi purpura-i pe el fâlfâind, Mai clar e ’n azurul nopţi-argintind Cornul de lună ce 'n gol se strecoară. E ceasul când Nympha e dusă la apă, Tolba golită şi arcul jos scapă. Tăcere-i. Doar cerbii fac gălăgie. Spre-al nopţii dană luna luce-argintia Dar rece, iar Pan cadenţa 'şi mlădie Râzând că suflarea-i trestiile ’nvie. Lys Despre România Nouă — Conferinţa D-lui profesor universitar Sim­ionescu — In conferinţa sa „despre România Nouă* de Duminică 11 Ianuarie, ţinută în aula universităţii, D-l Sim­ionescu ne-a dat o înălţătoare lecţie de patriotism. In ima­gini puternice cu un colorit poetic, sa­vantul profesor a făcut câteva conside­ratului generale asupra geografiei şi geo­logiei ţărei noastre mărite, scoţând în e­­videnţă bogăţia fără seamăn şi frumu­seţea ei artistică. Marele popularizator al atâtor opere ştiinţifice, prin logicile sale legături între ştiinţă şi viaţa noastră socială, a arătat odată mai mult că ştiinţa şi cultura ştiin­ţifică trebue să fie baza unei solide edu­­caţiuni cetăţeneşti. Constată cu durere că nu ne cunoaş­tem geografia ţărei noastre. Ignorarea bogăţiilor şi frumuseţilor ţarei sale, pre­ferind a le cunoaşte pe acele ale ţărilor străine, e dovada lămurită a desintere­­sării vinovate, a lipsei de patriotism. Analizează starea noastră socială, ară­­tând primejdia egoismului, a individualis­mului dus la exces, care disolvă unitatea socială a unui popor. Făcând o schiţă de istorie comparată, oratorul vede nevoia unui rFichte sau Brandwick, care redeşteptând sentimen­tul naţional în toţi cetăţenii ţarei, să facă posibilă realizarea operei de coheziune socială şi unitate naţională a României Termină interesanta sa conferinţă, e­­vocând trecutul glorios al istoriei popo­rului nostru, a căror pagini înălţătoare de sacrificii, trebue să fie pilda vecinică a acţiunilor noastre cetăţeneşti. Emil Paşcariu Creangă și Eminescu la astă-seară se împlinesc trei­zeci de ani de la moartea lui Ioan Creangă. Repetăm această dată, fiind­câ se face o eroare de unii cari arată că moartea marelui povestitor s’a produs în ziua de 30 Decembrie. Nu. Creangă a închis ochii pentru cea din urmă oară în seara de 31 Decembrie 1889 şi a fost înmormântat a doua zi de Sf. Vasile, la 2 Ianuarie 1898. Sunt deci trei decenii complecte de la încetarea din viaţă a artistului-ţăran ca­re a avut cea mai strânsă legătură sufle­tească cu M. Eminescu. Ar fi util şi interesant să se mai adune tot ce se poate afla de la prietenii lui Creangă cari se află în Iaşi şi care ar pu­tea da indicaţiuni preţioase despre viaţa marelui prozator. D-nii C. Grigorescu institutor, A. C. Cuza, N. A. Bogdan, tipograful Ionescu, d. prof. Xenophon Gheorghiu din Iaşi, şi d-nii Iacob Negruzzi şi la Missir şi alţi vechi membri ai „Junime!" s’au bucurat de prietenia sau de cunoştinţa lui Creangă şi ar putea da indicaţiuni pe temeiul că­rora s’ar putea scrie o monografie a lui Creangă. Intru cât s’a vorbit de prietenia nedes­părţită pănă la moarte dintre Creangă şi Eminescu, socotim de interes a cita urmă­toarea scrisoare pe care marele povesti­tor a adresat-o lui Eminescu prin Decem­brie 1877. Iată această scrisoare : Bădie Mihai. Ai plecat şi mata din Iaşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală. Această epistolie ţi-o scriu în cerda­cul unde de atâtea ori am stat împreu­nă, unde mata, uitându-te pe cerul plin de minunăţii, îmi povestiau atâtea lu­cruri fumoase... frumoase... Dar coşcogemite om ca mine, gândin­­du-mă la acele vremuri, a început să plângă... Bădie Mihai, nu pot să nui acele nopţi albe când h­oinăriara prin Cîric şi Aro­­neanu fără pic de gânduri rele, dar în dragostea cea mare pentru laşul nostru aliat »şi părăsit de toţi. ...Şi dimineaţa când ne întorceam la cuiburi, blagosloviţi de aghiasma cea fără de prihană şi atât de iertătoare a Tincăi, care ne primia cu alai, par­că cine ştie ce nelegiuire am făcut şi noi... Ţi-aşi scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu şi trebuie să plec cu dânsul la tipografie. Cu toată dragostea, Ionică. Scrisoarea e scrisă de Creangă în „boj­deuca“ sa din Ţicău, unde Eminescu a scris „Doina“. Cari dintre aceia cari simt farmecul a­­cesta pe care-l invoacă Creangă, s’ar pu­tea reţine de a nu-şi umezi ochii, în a­­mintirea laşului patriarhal de altă dată ?.. Reflecţii de Carnaval Ion Creangă şi Păpuşile jocurile populare de Crăciun.— Carnavalul la Iaşi.—Cântecele Păpuşarilor.—Ion Creangă şi Păpuşile. Scriem un cuvânt care aproape şi-a pierdut înţelesul, la noi: „Carnavalul...­­“ Trebuie să răsfoim trecutul pentru a ne­aduce la minte de datinele strămoşeşti şi de forma petrecerilor populare cari ur­mau din ajunul Crăciunului, până după Bobotează şi de multe ori prelungite pâ­nă la începutul postului mare. Această epocă a iernei plină, cu nă­meţi de zăpadă şi cu flori de ghiaţă la ferestre,—şi iernile par’că aveau altă­dată alt farmec—aceste zile vesele pe cari le aduceau sărbătorile Crăciunului, se numiau odinioară Carnaval. laşul avea într’adevăr un aspect deo­sebit în timpul Carnavalului. Era laşul vechiu, cu boierii lui de odinioară cari păstrau cu sfinţenie tradiţiile strămoşeşti şi cari, printr’un fel de democratism is­­vorât din nobleţă sufletească contribu­iau la întreţinerea acestei atmosfere ser­­bâtoreşti la cari participa întreaga popu­­laţiune. ...Pe vremea ceea curţile şi uşile bo­iereşti erau deschise pentru tot soiul de grupe cari prin fastul lor tradiţional îm­prăştiau par’că în aer, prin cântecele şi jocurile lor, parfumul zilelor de sărbă­toare... De la cântecele de stea, cari va­riau între colindători,­­până la Irozii, Nunta Ţârănească, Capra, Ursul, Plu­­gaşorul, Sorcova şi Păpuşarii toate jo­curile aceste formau un fel­­de teatru popular care se desfâşura într’o formă simplă şi rustică pornite de la cocioa­bele de la marginea oraşului, până la cele mai bogate curţi boiereşti... Timpul însă a „modernizat“ totul... şi an cu an au început să dispară rând pe rând câte una din aceste obiceiuri tra­­diţionale care totuşi îşi au vraja lor... • Dintre aceste petreceri populare cari formau Carnăvalul, ceea ce a dispărut cu desăvârşire este jocul Păpuşilor... Amintim faptul acesta, astăzi mai cu seamă, în ajunul Sf. Vasile, în seara în care, acum treizeci de ani a murit în Iaşi, fermecătorul şi dubliul prozator Ion Creangă care a fost un fervent apără­tor al acestor petreceri strămoşeşti. La Iaşi, până în vremea lui Creangă, şi câţi­va ani mai târziu, erau o serie de vestiţi „păpuşari“ cari contribuiau prin cântecele ier vesele, picante, la întreţi­nerea veselei atmosferi din timpul Car­navalului de iarnă,­ Ia locul matineelor de cinematograf. În timpul serbătorilor păpuşarii îşi pur­tau în lada lor ornată trupa de artişti­­păpuşari cu cari aranjau diverse specta­­­­­ole. Rând pe rând păpuşarii presentau pe : Vasilache Ţiganul, pe Gahiţa, pe jupânul Leiba, pe dascălul de la biseri­că, pe ţiganul cu daliana, şi diverse al­te tipuri de ruşi, cazaci, turci, unguri, nemţi, până chiar şi pe Napoleon Bona­parte, toţi gătiţi în miniatură în straele Ior caracteristice. Gheorghe Pana în „Amintirile“ sale ne arată că păpuşarii obicinuiau să co­linde toate casele boereşti întreţinând un repertor pe care-l interpretau „pe uliţa mare sau pe uliţa mică“, adică „cu perdea“ sau „fără perdea.“ Cu simţul seu pururea cald pentru a­­cest fermecător trecut, d-l T. T. Buraia ne descrie în voiului său „Istoria Tea­trului din Moldova“ toate jocurile „Păpu­şarilor“ însoţindu-le de cântecele lor— vers şi muzică— şi numind pe faimoşii păpuşari-artişti cari, cu ani în urmă, au fost deliciul nu numai al copiilor ci şi a tuturor ieşenilor, în frumoasele petre­ceri din timpul Carnavalului. „Jocul păpuşilor“ institue o pagină in­teresantă, deosebită, din trecutul Iaşului

Next