Mişcarea, ianuarie 1923 (Anul 17, nr. 1-22)
1923-01-15 / nr. 11
ANUL XVII No. mm ** 0H LEU HUMARUL *5 K f«» «»3#$Mp* ttognsVfi $5 ktsâKtoaetifa §®a« m p& & «?$£ J&As** 0M0 «V «%, g$ Ife^pass®«- * &mtf 3» *»«*#» (B$A *feg* «S8M» C £%®3pSääa % «wiMrţb Sfârșiturile de an sunt deobiceiu, prilejuri de recapitulare a mancei desfășurate, de examinare a evenimentelor ce s’au succedat, de evidenţiare a învăţămintelor pe care experienţa şi vremea le formulează. Pentru oamenii politici, în deosebi, aceste încheieri de bilanţuri asupra activităţei ce s’a efectuat în cuprinsul unui an—constitue adevărate puncte de reper pentru ceea ce urmează de a săvârşi în viitor, evident, în folosul colectivităţei pe care trebue să o reprezinte. Scepticismul care întovărăşeşte manifestările unora dintre intelectualii a căror suflet se impresionează mai intens de zădărnicia sforţărilor omeneşti atunci când trecerea timpului, simbolizată atât de sugestiv în sfârşiturile de an, »vine s’o consacreze,—nu poate întuneca conştiinţa omului politic care, fiind un neîncetat cercetător şi cunoscător al realităţilor înconjurătoare, este preocupată de găsirea soluţiilor a căror continuitate şi seriozitate să dea garanta unei bune cârmuiri a intereselor obşteşti. Generaţiile care se succed în viaţa unui stat nu sunt decât elementele de sprijin ale vitalităţei naţionale, iar munca ce se depune în toate direcţiunile nu este decât condiţia însăşi a desvoltărei şi prosperărei poporului. Conducătorii politici trebue să rămână mereu deasupra frământărilor zilnice şi cu cât epocile prin care trec sunt mai tulburi, cu atât fermitatea acţiunei lor şi puterea de perspicacitate a împrejurărilor e necesar să se manifeste cu mai multă vigoare. Nu ne putem face nici o iluzie în ceea ce priveşte rezolvarea nenumăratelor şi complexelor conflicte din cari e ţesută viaţa socială, mai ales, în vremea aceasta pe care o trăim, acum, dar avem datoria neşovăitoare de a fi purtătorii de cuvânt ai idealurilor ce sunt la orizontul vieţei publice, contribuind, în potriva tuturor adversităţilor şi a tuturor impedimentelor ce ne stau în cale, prin munca întreagă şi prin devotamentul nostru neprecupeţit, la mersul înainte al progresului general, la organizarea şi consolidarea instituţiilor pe care se sprijină statul român. Un an trecut însemnează, în astfel de circumstanţe, un mijloc mai eficace pentru îndrumarea acţiunei noastre viitoare, o garanţie mai luminoasă a triumfului către care se îndreaptă sforţările noastre. * Acum un an... Guvernul Take Ionescu îşi trăia ultimele zile,pentru că, oricare ar fi fost valoarea personală a şefului acelei formaţiuni ministeriale, nu se mai putea menţine, neavând nici legitimarea politică şi nici viabilitatea necesară care să-i poată permite o dăinuire cât de puţin apreciabilă. Regimul generalului Averescu se sfârşia, astfel, prin epilogul de o lună pe care, în plină apoteoză politică, a fost nevoit să-l reprezinte regretatul Take Ionescu. Venirea la cârmă a partidului naţional liberal nu era numai concluzia logică a succesiunea evenimentelor de atunci, dar era singura soluţiune ce se putea da gravei crize politice şi sociale în care se găsea ţara. Opinia publică în unanimitate cerea, împotriva tuturor agitaţiunilor deşănţate ce sa întreprindeau de către demagogia violentă a speculatorilor ţărănimei, instalarea de urgenţă la guvern a singurului partid politic care o prezinta prin forţa sa organizată, prin programul său cuminte şi realizabil, suprema speranţă a maselor desamăgite, adevărata posibilitate de reparaţiune a tuturor intereselor mari atât de primejdios neglijate până atunci. In asemenea împrejurări d. Ion I. C.Brătianu a format guvernul. De atunci a trecut un an şi sufletul nerăbdător al acelora cari au suferit ca şi al acelora cari sunt deprinşi să tragă încheieri pripite din constatări superficiale se’ntreabă dacă lucrurile s’au schimbat în bine in ţară şi dacă mântuirea obştească şi binefacetoare s’a scoborât din înălţimile cerurilor albastre pe pământul României noastre. Nu suntem dintre aceia cari să ne lăsăm conduşi dozinca unilaterală şi neîntemeiată în cuprinsul ei, că tot ceia ce decurge de la noi, dela partidul nostru, de la guvernul pe care l-am dat şi de la toţi factorii cari au un rol in diriguirea statului, este ireproşabil, remediator al tuturor nenorocirilor de până ieri, complect normalizator al vieţei economice. Opera de guvernământ serioasă, întreagă, unitară şi fecundă în rezultatele ei se obţine pe încetul şi numai după ce s’a putut realiza o largă acţiune preliminară de netezire a terenului, de înlăturare a anomaliilor şi de pregătire a tuturor forţelor chemate să’şi dea contribuţia lor hotărâtă şi temeinică. Ce-am făcut atunci, într’un an de guvernare ? O spunem fără rezerve şi fără a ne teme de o desminţire valabilă. Am pus ordine în gospodăria financiară a statului. Am suprimat cheltuelile inutile care se însumau în totaluri considerabile şi care se făceau cu o desinvoltură specifică tuturor epocelor de aventură şi cabotinaj politic. Am dat ţărei un budget general care a reglementat mersul operaţiunilor financiare, creind astfel, garanţia unei bune funcţionări a mecanismului de stat. Am consolidat bonurile de tezaur, ajungând să ştim care sunt obligaţiunile noastre faţă de străinătate şi, în ce chip, se poate aviza la mijloacele necesare pentru complecta echilibrare a situaţiei noastre financiare în afară. Am înlăturat jaful din administraţiile publice şi, în limita posibilităţilor omeneşti am creiat o atmosferă morală mai curată şi mai sigură pentru apararea intereselor superioare ale ţărei. Am dat Regatului unit o administraţie mai compatibilă cu necesităţile imediate ale epocei actuale şi ne străduim ca, în opera de legiferare pe care vom face-o în această direcţiune, să dăm adminstraţiei o cât mai serioasă şi cât mai întinsă consideraţiune. Am înmulţit, în chip simţitor, numărul şcoalelor primare, stimulând iniţiativa particulară şi manifestând toată solicitudinea din partea statului pentru desvoltarea învăţământului naţional şi pentru punerea lui pe adevăratele baze pe care le reclamă condiţiunile de viaţă ale României mari. Am desăvârşit împroprietărirea în Ardeal în Bucovina şi în Basarabia, depunând, în acelaş timp, toate sforţările pentru ca această mare reformă socială să fie definitiv înfăptuită şi în cuprinsul vechiului regat. Am acordat funcţionarilor un apreciabil spor de salar, înscriind în budgetul ţarei suma de 1.200.000.000 lei pentru îmbunătăţirea stărei materiale a acestei importante categorii sociale—ceea ce ar fi fost imposibil de realizat dacă ţara s’ar fi găsit în haosul financiar şi ’n risipa provocatoare pe care ni le-a lasat ca moştenire regimul generalului Averescu. Am dat armatei naţionale consideraţiunea pe care o merită, arătându-i prin toate mijloacele ce ne stau la îndemână în greaua situaţiune financiară de astăzi a statului, întreaga solicitudine pe care continuăm a o transforma in realizări imediate în măsura posibilităţilor existente. Cunoaştem obiecţiunile ce ni le aruncă în faţă adversarii noştri de toate categoriile şi ştim, mai ales, că se speculează împotriva noastră scumpetea vieţei şi lipsa unei destinderi în raporturile noastre economice cu streinătatea. Răspunsul nostru la această chestiune este pe cât de categoric pe atât de justificat. România este în funcţie de întreaga situaţiune europeană şi nimeni nu poate contesta adevărul că traiul s-a scumpit deo potrivă în toate ţările apusului, iar ameliorarea vieţei economice mondiale nu este condiţionată numai de hotărârea unui guvern,ci de un întreg şir de cauze a căror producere şi înlănţuire scapă celei mai eloquente înţelepciuni diriguitoare. Să nu se uite că, de la ianuar 1922 şi pănă acum criza europeană destul de acută atunci a fost complicată prin înfrângerea şi gonirea grecilor din Asia Mică de către Turci şi prin toate problemele pe care acest eveniment le-a scos la suprafaţă, punându-se înaintea areopagului european spre soluţionare. Să nu se piardă din vedere apoi că suntem situaţi în imediata vecinătate a Rusiei sovietice şi a Ungariei iridente care, prin atitudinea lor provocatoare ne fac să avem atenţiunea mereu trează la graniţe, iar sub raportul economic ne îndepărtează de acea consolidare pe care numai asigurarea unei complecte linişti în toate direcţiunile ne-o poate da. In această epocă de frământări şi de încăerări între popoare, cu toate dificultăţile pe care România a fost nevoită să le întâmpine guvernul liberal a ştiut să menţină sus prestigiul ţarei şi, în faţa celor două conferinţe, la Genua şi la Lausanne, statul nostru a capatat un rol de mâna întâia, iar reprezentanţii pe care i-am avut acolo au dobândit titluri neperitoare pentru chipul înălţător în care au apărat suveranitatea şi interesele noastre naţionale. * Am ştiut să dăm vieţei parlamentare acel caracter de demnitate şi seriozitate pe care ni-l amintesc doar timpurile de înainte de războiu, lăsând opiniei publice să vadă că acţiunea de scandal, de trivialitate şi de pugilat aparţine exclusiv acelor grupări politice care se pretind a fi întruparea ideilor înaintate şi a practicilor moderne de guvernământ. In scurta sesiune de la Noembrie şi până acum, pe lângă discuţia Mesajului care s’a făcut, pentru noi, în condiţiuni superioare, am trecut legea unificărei sanitare, legea financiară a contribuţiilor directe care însemnează primul pas hotărâtor pentru întărirea situaţei materiale a statului. Constituția cea nouă, sub al cărei adăpost juridic urmează a se desvolta România Unită, este complect elaborată și în cele dintâi zile ale redeschiderei parlamentului ea va fi adusă în desbaterile adunărilor legiuitoare. Celelalte legi organice, legea descentralizării administrative, legea învăţământului, legea de organizare a armatei, codul muncii, statutul funcţionarilor, vor fi aduse succesiv înaintea parlamentului şi vor căpăta înfăptuirea atât de necesară desvoltării normale a statului. Treptat guvernul va căuta, ţinând seamă de mersul general al evenimentelor, să îmbunătăţească traiul şi să consolideze viaţa economică a ţării punând în valoare imensele ei resurse de bogăţie. la faţa noastră se ridică desordinea unei opoziţii lipsită de orice directivă, incapabilă de soluţiuni de guvernământ şi care se menţine între agitaţiunele nesfârşite pe care Ie întreprinde în straturile populare şi echivocul formulei de democratism înaintat pe care îl proclamă ca un motiv statornic a tuturor manifestaţiunilor ei incoherente şi disolvante. Opinia publică înţelege care poate fi soarta acestei ţâri, dacă prin imposibil ea ar ajunge câmpul de exploatare al aventurierilor şi improvizaţilor de răspântie care, profitând de anacronismul vreme de astăzi încearcă să fie diriguitorii statului. Datoria noastră ca partid de ordine şi de demoraţie constructivă este limpede. Vom merge înainte, ţinând socoteală de chemarea zilelor pe care le trăim, purificând din ce în ce mai mult atmosfera din jurul nostru, pentru a creia statului român căile adevăratei sale desvoltări viitoare. Oricât am fi de convinşi că idealurile democraţiei nu pot fi neglijate sub nici o formă şi oricât am aprecia sinceritatea intenţiilor isolate din diversele tabere politice ce ne stau astăzi împotrivă , vom şti să avem toată energia pentru a înlătura, în chip hotărât, din drumul nostru spre biruinţă toate ameninţările şi toate încercările de diversiune condamnabilă pe care, astăzi, iresponsabilitatea unor anumite personagii le proclamă drept scop al acţiunei ce-o întreprind. Atunci când ni se vorbeşte de baricade e bine să se ştie că, la adăpostul legilor care cârmuesc această ţară, vom putea trece fără teamă peste orice asemenea încercări, pentru că mai presus de noi şi mai presus de ceasul de acum stă viitorul acestui neam pe care avem datoria să-l pregătim aşa cum se cuvine. Iată de ce sfârşitul acesta de an departe de a ne impresiona prin melancolia ce o cuprinde sau de a ne strecura în suflet îndoiala faţă de relativitatea sforţărilor omeneşti — ne face să credem, cu toată puterea, în isbânda deplină a ţelurilor ce ne călăuzesc. Opera de guvernământ pe care o vom înfăptui, va constitui cea mai strălucită confirmare a optimismului nostru cald şi regenerator. Victor Iamandi DUPA UN AN Constatări şi învăţăminte CITIȚI $1 RASPANDITZIARUL» MSCAREA* REFLECŢII ANUALE IN SEARA REVELIONULUI latft.ne far in noaptea Sfintului Vasile, In ajunul anului nou, răpind ultima foaie a calendarului vechi, şi Iolocnindu-1 cu noul carnet zilnic al anului ce vine. Iat& colindătorii umblind din casă in casă urind şi s-mSnlud vorbe bune aducătoare de speranţe şi da iluzii, singurul tezaur al fiecăruia vieţuitor... Datina strămoşaică de a serba cu tot fasta, suflatesc, noaptea Sfintului Vasile este plină de adinei înţelesuri. Desigur unii sunt trişti, alţii vreii. Cei dintăi vor fi avid regrete pentru ce a fost şi ce a dispărut, ceilalţi sunt veseli fiindcă au trecut anul intr’o mai bună dispoziţie sufletească .. In orice caz, nota dominantă In noaptea Sfîntului Vasil este filosofică. De ce suntem trişti cinci privind viaţa ca o povestă, ştim că am mai redus din această greutate încă un an şi suntem mai aproape de liniştea eternă ? De ce suntem veseli cînd viaţa nu pare Intr’adev&r o fericire şi diad psrdem din timpul petrecut la supremă mulţumire sufletească, n an complect, apropiindu ne tot mai mult de neant ? In faţa anului ce vine şi unii şi alţii putem face orice reflecţii, fiind-că ne aflăm In faţa timpului necunoscut, pe care nu i’am trăit. Anul care pleac& ne-a fost de folos sub orice raport; anul ce vine rtm! e o engmă. li privim insa cu toţii, sceptici sau plini de încredere, cu o solemnitate aparte, firească, inăscutâ,—fia că serbăm rev» Hond cu fostul gendar, fie că ne aflăm solitari, dar totuşi cu gindul Ia Anul care pleacă, la Anul care vine! Căci viaţa însăşi este un nesecat izvor de filozofie care coprinde toate nuanţele bunei sau relei dispoziţiuni, milenirel sau mulţumire sufleteşti. De aceea In noaptea Sfintului Vasile, mai mult sau mei puţini dispuşi, potrivit nu numai stărei sufleteşti dar mai mult obiceiurilor din moşi-strămoşi, să închinăm un pahar pentru noul an, cu nădejdea că va fi mai bun de cit toţi anii pe caii l-am petrecut pănă astăzi. Să Închinăm deci paharul cu legendara urare : — „La mulţi ani !*. MOŞ CRĂCIUN LUNI 15 IANUARIE 1923 maisyEaiaaeimmmsaiieK ECOURI Cea dintdi operă apărută In limba română, de scrierile filosofului iudic Rabindranath Tagore, este :Sadlanam (Calea Desăvârşirii) In traducerea poetului Nichifor Crainic, şi ca un studiu introductiv despre autor scris de d. Al. Busuioceanu. Vokmul elegant imprimat şi cartonat a apărut In ed tura , Cultura Naţională", *La steppe roug*" este o carte apărută in Frai la, avăd cu autor pe I. Keyser, care descrie, Intr’o serie de schiţe emoţionante, episoade trage din lumea sovietelor ruseşti. Damaturgul Sodemann, autorul „Magdei” a scos un nou volum in care şi-a adunat ultimele-iei lucră dramatice, ,Strigătul disperat", u Sfănta Epocă* şi „Sacificiul". „Buletinul Cărţii* este titlul unei publicaţiuni bilunare editată de ,Centrala Cărţii", ,Buletinul" îşi propune prin programul sol", a contribui la răspândirea cărţilor româneşti şi a tuturor cerţilor ce apar in România, întreţinând pe cetitori cu toată mişcarea culturală, concursurile literare, şi tot ca atinge branşa cărţei, a librăţiii şi aparului. Scriitorul. Slavici a pus sub tipar un nou volum intitulat „Cel din urmă arcaş** ce va apare in curând mCartofor'de volumul de schiţi si nuvela satice ale umoristului Salom Alechem, institute cea mai amuzanta lectura Volumul cuprinde 14 nuvele si este pncedat de portretul autorului, de un studiu famp a lui, cuprinzând şi opt reproduceri după tablourile pictorului Octav Băncili. Se află depus la toate librăriile. — Astlzl a re loc la jBucureşti întaor- Koatare« regretatului profesor V. Gr. Borgovan, enul din fruntaşii brăţă - astului şi un disting pedrgog. Universitatea din Iaşi Iaşului nu i-a mai rămas decât Universitatea, ca Instituţie care să-l deosebească de celelalte oraşe de provincie. Ca şi când i-ar fi prea mult şi asemenea semn deosebitor, în jurul instituţiunii de cultură, de un an şi mai bine, s’a creat o atmosferă de necontenită hulire. Din viaţa ei, nu se cunoaşte de cât „conflictul“ un gest de însănătoşare morală, exploatat însă peste măsură de acei care s’ar simţi nenorociţi dacă nu s’ar vedea numele pomenit zilnic prin ziare, indiferent de acţiunea ce o întreprind. Căci există din păcate şi oameni cu cultură, zisă superioară, care nefiind vrednici să săvârşască ceva folositor, sunt mânaţi chiar de îndemnul distrugerii, numai ca în jurul persoanei lor să se întreţină zilnic atenţiunea generală. De un an şi mai bine, Universitatea noastră, prea în calea tuturor, este aşa zugrăvită, ca şi când n’ar fi decât un viespar de intrigi personale, de patimi mărunte, de clici politice, ori fabrică de profesori. Asupra vieţii ei lăuntrice, de muncă, de contribuţie positivă la progresul cultural al ţării, nici o pomeneală. Cine să o facă? Cei ce muncesc, nu au vreme pentru reclama proprie. Nu socot că e de demnitatea lor să o săvârşască. Nu pot—respectul pentru datoria îndeplinită îi opresc—să trimeată singuri notiţe pe la ziare prin care să-şi arate cel mai mic pas ce-i fac, preamărindu 1 cu epitete umflate. Atunci? Volbura prafului răscolit de agitaţiunile netrebnicilor, învăluie şi ce este muncă în Universitatea noastră, care, din acest punct de vedere, judecând obiectiv, nu stă mai prejos de celelalte universităţi din ţară. Dacă ar exista reală dragoste pentru oropsitul nostru oraş, cei care au menirea să informeze publicul asupra tuturor evenimentelor, care-i caracterizează viaţa, ar avea datoria să spue din vreme în vreme şi despre acţiunile positive, de construcţie, ni numai de acele care denotă o destrămare. S’ar vedea atunci că tot ce mai aruncă o lumină de activitate culturală asupra oraşului nostru, aproape numai Universităţii se datoreşte. In Iaşi apar de îndelungată vreme, patru reviste, cu o răspândire destul de largă şi cu o seriozitate, la mai toate dintre ele, recunoscută. Toate sunt conduse de profesori universitari. „Viaţa Românească“ e în frunte, prin natura ei enciclopedică. Se poate spune că e singura revistă din ţară, răspândită în larg cerc. Celelalte sunt mai de prof. I. SIMIONESCU speciale, dar prin aceasta mai greu de susţinut, cerând şi o sforţare mai deosebită ba chiar un sacrificiu de muncă şi timp. „Arhiva“ cu tradiţia ei veche, lăsând la o parte spiritul de polemică prea pasionat din ultimul timp, aduce încă însemnate contribuţiuni în sfera ei de activitatte. Celelalte două, din domeniul ştiinţific, sunt pănă acum singurele în ţară, în genul lor. „Analele ştiinţifice ale Universităţii din Iaşi“, e cunoscută, consultată şi în străinătate, iar „Revista Ştiinţifică V. Adamache“ intrată în al 9-lea an de apariţie, face să se întărească încrederea în producţia noastră ştiinţifică, mai ales în provinciile alipite, deprinse cu revistele streine, nu întotdeauna superioare celei ieşene. La acestea dacă se mai adaugă şi „Buletinul pedagogic“ de curând apărut ca şi „Buletinul societăţii de medici şi naturalişti“ cu apariţie mai neregulată, dar scrisă aproape numai de elemente grupate în jurul facultăţii de medicină, se vede că în ce priveşte manifestaţiunea colectivă cultului, a oraşului nostru, în mare parte numai dela Universitate pleacă. ___ In al doilea rând vin manifestaţiunile individuale. Nici în această privinţă universitatea noastră nu rămâne cea de pe urmă. Ba din potrivă. Printre tratate serioase de cultură specială, socotindu-se cele apărute în ultimul an, multe au de autori profesorii ieșeni. Dacă nu aş pomeni decât tratatul de drept al d-lui M. Cantacuzino, volumele de Medicină legală ale d- rului G. Bogdan, cele de fizică ale D lui P. Bogdan, studiile de critică literară ale D-lui G. Ibrâileanu, de istoria literaturii române a D-lui G. Pascu sau Istoria artelor de D-l Tafraîi și încă ar fi îndeajunse pentru a se învedera munca, destul de intensă, legată de Universiatea noastră. Nu e locul aice de a strânge grămadă toate semnele activităţii continue, constructive, legate firesc de instituţia noastră culturală, unele mai însemnate, altele, mai mărunte, datorite profesorilor şi personalului ajutor ori studenţilor negălagioşi, pe toate terenurile. Ar fi un ansamblu, care ar da măsura exactă a contribuţiunii pe care Universitatea Iaşi o aduce culturii generale. Cazurile izolate se perd în frământările zilnice. Măsura rezultatului comun, nu ar putea fi prinsă decât întrunindu-le pe toate măcar din spaţiul restrâns al unui an. Atunci s’ar vedea că Universitatea ieșană merită mai mult respect, măcar din partea ieșenilor. A