Mişcarea, ianuarie 1923 (Anul 17, nr. 1-22)

1923-01-15 / nr. 11

ANUL XVII No. mm ** 0­H LEU HUMARUL *5­ K f«» «»3#­­$Mp* ttognsVfi $5 ktsâKtoaetifa §®a« m p& & «?$£ J&As** 0M0 «V «%, g$ Ife^pass®«- * &mtf 3» *»«*#» (B$A *feg* «S8M» C £%®3pSääa % «wiMrţb Sfârșiturile de an sunt deobiceiu, prilejuri de recapitulare a mancei desfășurate, de examinare a evenimentelor ce s’au succedat, de evidenţiare a învăţămintelor pe care ex­perienţa şi vremea le formulează. Pentru oamenii politici, în deosebi, aceste încheieri de bilanţuri asupra activităţei ce s’a efectuat în cuprinsul unui an—constitue adevărate puncte de reper pentru ceea ce urmează de a săvârşi în viitor, evident, în folosul colectivităţei pe care trebue să o re­prezinte. Scepticismul care întovărăşeşte manifestă­rile unora dintre intelectualii a căror suflet se impresionează mai intens de zădărnicia sforţărilor omeneşti atunci când trecerea tim­pului, simbolizată atât de sugestiv în sfâr­şiturile de an, »vine s’o consacreze,—nu poate întuneca conştiinţa omului politic care, fiind un neîncetat cercetător şi cunoscător al realităţilor înconjurătoare, este preocupat­ă de găsirea soluţiilor a căror continuitate şi­­ seriozitate să dea garanta unei bune câr­muiri a intereselor obşteşti. Generaţiile care se succed în viaţa unui stat nu sunt de­cât elementele de sprijin ale vitalităţei naţionale, iar munca ce se depune în toate direcţiunile nu este de­cât condiţia însăşi a desvoltărei şi prosperărei poporului. Conducătorii politici trebue să rămână mereu deasupra frământărilor zilnice şi cu cât epocile prin care trec sunt mai tulburi, cu atât fermitatea acţiunei lor şi puterea de perspicacitate a împrejurărilor e necesar să se manifeste cu mai multă vigoare. Nu ne putem face nici o iluzie în ceea ce priveşte rezolvarea nenumăratelor şi com­plexelor conflicte din cari e ţesută viaţa socială, mai ales, în vremea aceasta pe care o trăim, acum, dar avem datoria neşovăi­toare de a fi purtătorii de cuvânt ai idea­lurilor ce sunt la orizontul vieţei publice, contribuind, în potriva tuturor adversităţilor şi a tuturor impedimentelor ce ne stau în cale, prin munca întreagă şi prin devota­mentul nostru neprecupeţit, la mersul îna­inte al progresului general, la organizarea şi consolidarea instituţiilor pe care se sprijină statul român. Un an trecut însemnează, în astfel de circumstanţe, un mijloc mai eficace pentru îndrumarea acţiunei noastre viitoare, o ga­ranţie mai luminoasă a triumfului către care se îndreaptă sforţările noastre. * Acum un an... Guvernul Take Ionescu îşi trăia ultimele zile,­­pentru că, oricare ar fi fost valoarea personală a şefului acelei formaţiuni mini­steriale, nu se mai putea menţine, neavând nici legitimarea politică şi nici viabilitatea necesară care să-i poată permite o dăinu­ire cât de puţin apreciabilă. Regimul generalului Averescu se sfârşia, astfel, prin epilogul de o lună pe care, în plină apoteoză politică, a fost nevoit să-l reprezinte regretatul Take Ionescu. Venirea la cârmă a partidului naţional liberal nu era numai concluzia logică a suc­cesiunea evenimentelor de atunci, dar era singura soluţiune ce se putea da gravei cri­ze politice şi sociale în care se găsea ţara. Opinia publică în unanimitate cerea, îm­potriva tuturor agitaţiunilor deşănţate ce sa întreprindeau de către demagogia violentă a speculatorilor ţărănimei, instalarea de ur­genţă la guvern a singurului partid politic care o prezinta prin forţa sa organizată, prin programul său cuminte şi realizabil, su­prema speranţă a maselor desamăgite, a­­devărata posibilitate de reparaţiune a tu­turor intereselor mari atât de primejdios ne­glijate până atunci. In asemenea împrejurări d. Ion I. C.Bră­­tianu a format guvernul. De atunci a tre­cut un an şi sufletul nerăbdător al acelora cari au suferit ca şi al acelora cari sunt de­prinşi să tragă încheieri pripite din con­statări superficiale se’ntreabă dacă lucru­rile s’au schimbat în bine in ţară şi dacă mântuirea obştească şi binefacetoare s’a scoborât din înălţimile cerurilor albastre pe pământul României noastre. Nu suntem dintre aceia cari să ne lăsăm conduşi d­­ozinca unilaterală şi neînteme­iată în cuprinsul ei, că tot ceia ce decurge de la noi, dela partidul nostru, de la gu­vernul pe care l-am dat şi de la toţi fac­torii cari au un rol in diriguirea statului,­ este ireproşabil, remediator al tuturor neno­rocirilor de până ieri, complect normaliza­­tor al vieţei economice. Opera de guvernământ serioasă, întrea­gă, unitară şi fecundă în rezultatele ei se obţine pe încetul şi numai după ce s’a pu­­tut realiza o largă acţiune preliminară de netezire a terenului, de înlăturare a ano­maliilor şi de pregătire a tuturor forţelor chemate să’şi dea contribuţia lor hotărâtă şi temeinică. Ce-am făcut atunci, într’un an de gu­vernare ? O spunem fără rezerve şi fără a ne te­me de o desminţire valabilă. Am pus ordine în gospodăria financiară a statului. Am suprimat cheltuelile inutile care se însumau în totaluri considerabile şi care se făceau cu o desinvoltură specifică tuturor epocelor de aventură şi cabotinaj politic. Am dat ţărei un budget general care a reglementat mersul operaţiunilor financi­are, creind astfel, garanţia unei bune func­ţionări a mecanismului de stat. Am consolidat bonurile de tezaur, ajun­gând să ştim care sunt obligaţiunile noa­­stre faţă de străinătate şi, în ce chip, se poate aviza la mijloacele necesare pentru complecta echilibrare a situaţiei noastre fi­nanciare în afară. Am înlăturat jaful din administraţiile pu­blice şi, în limita posibilităţilor omeneşti am creiat o atmosferă morală mai curată şi mai sigură pentru apararea intereselor su­perioare ale ţărei. Am dat Regatului unit o administraţie mai compatibilă cu necesităţile imediate ale e­­pocei actuale şi ne străduim ca, în opera de legiferare pe care vom face-o în acea­stă direcţiune, să dăm admin­straţiei o cât mai serioasă şi cât mai întinsă considera­­ţiune. Am înmulţit, în chip simţitor, numărul şcoalelor primare, stimulând iniţiativa par­ticulară şi manifestând toată solicitudinea din partea statului pentru desvoltarea învă­ţământului naţional şi pentru punerea lui pe adevăratele baze pe care le reclamă con­­diţiunile de viaţă ale României mari. Am desăvârşit împroprietărirea în Ar­deal în Bucovina şi în Basarabia, depu­­nând, în acelaş timp, toate sforţările pen­tru ca această mare reformă socială să fie definitiv înfăptuită şi în cuprinsul vechiului regat. Am acordat funcţionarilor un apreciabil spor de salar, înscriind în budgetul ţarei suma de 1.200.000.000 lei pentru îmbună­tăţirea stărei materiale a acestei importante categorii sociale—ceea ce ar fi fost impo­sibil de realizat dacă ţara s’ar fi găsit în haosul financiar şi ’n risipa provocatoare pe care ni le-a lasat ca moştenire regimul generalului Averescu. Am dat armatei naţionale consideraţiunea pe care o merită, arătându-i prin toate mij­loacele ce ne stau la îndemână în greaua situaţiune financiară de astăzi a statului, întreaga solicitudine pe care continuăm a o transforma in realizări imediate în măsura posibilităţilor existente. Cunoaştem obiecţiunile ce ni le aruncă în faţă adversarii noştri de toate catego­riile şi ştim, mai ales, că se speculează împotriva noastră scumpetea vieţei şi lipsa unei destinderi în raporturile noastre eco­nomice cu streinătatea. Răspunsul nostru la această chestiune este pe cât de categoric pe atât de justificat. România este în funcţie de întreaga si­tuaţiune europeană şi nimeni nu poate con­testa adevărul că traiul s-a scumpit de­o potrivă în toate ţările apusului, iar ame­liorarea vieţei economice mondiale nu este condiţionată numai de hotărârea unui gu­vern,­ci de un întreg şir de cauze a că­ror producere şi înlănţuire scapă celei mai eloquente înţelepciuni diriguitoare. Să nu se uite că, de la ianuar 1922 şi pănă acum criza europeană destul de a­­cută atunci a fost complicată prin înfrân­gerea şi gonirea grecilor din Asia Mică de către Turci şi prin toate problemele pe care acest eveniment le-a scos la suprafaţă, punându-se înaintea areopagului european spre soluţionare. Să nu se piardă din vedere apoi că sun­tem situaţi în imediata vecinătate a Rusiei sovietice şi a Ungariei iridente care, prin atitudinea lor provocatoare ne fac să a­­vem atenţiunea mereu trează la graniţe, iar sub raportul economic ne îndepărtează de acea consolidare pe care numai asigu­rarea unei complecte linişti în toate direc­ţiunile ne-o poate da. In această epocă de frământări şi de în­­căerări între popoare, cu toate dificultăţile pe care România a fost nevoită să le în­tâmpine guvernul liberal a ştiut să menţină sus prestigiul ţarei şi, în faţa celor două conferinţe, la Genua şi la Lausanne, statul nostru a capatat un rol de mâna întâia, iar reprezentanţii pe care i-am avut acolo au dobândit titluri neperitoare pentru chi­pul înălţător în care au apărat suveranita­tea şi interesele noastre naţionale. * Am ştiut să dăm vieţei parlamentare a­­cel caracter de demnitate şi seriozitate pe care ni-l amintesc doar timpurile de înainte de războiu, lăsând opiniei publice să vadă că acţiunea de scandal, de trivialitate şi de pugilat aparţine exclusiv acelor grupări politice care se pretind a fi întruparea i­­deilor înaintate şi a practicilor moderne de guvernământ. In scurta sesiune de la Noembrie şi până acum, pe lângă discuţia Mesajului care s’a făcut, pentru noi, în condiţiuni superioare, am trecut legea unificărei sanitare, legea fi­nanciară a contribuţiilor directe care însem­nează primul pas hotărâtor pentru întări­rea situaţ­­ei materiale a statului. Constituția cea nouă, sub al cărei adă­post juridic urmează a se desvolta Româ­­nia­ Unită, este complect elaborată și în cele dintâi zile ale redeschiderei parlamen­tului ea va fi adusă în desbaterile adună­rilor legiuitoare. Celelalte legi organice, legea descentra­­lizării administrative, legea învăţământului, legea de organizare a armatei, codul mun­­cii, statutul funcţionarilor, vor fi aduse suc­cesiv înaintea parlamentului şi vor căpăta înfăptuirea atât de necesară desvoltării nor­male a statului. Treptat guvernul va căuta, ţinând seamă de mersul general al evenimentelor, să îm­bunătăţească traiul şi să consolideze viaţa economică a ţării punând în valoare imen­sele ei resurse de bogăţie. la faţa noastră se ridică desordinea unei opoziţii lipsită de ori­ce directivă, incapabilă de soluţiuni de guvernământ şi care se menţine între agitaţiunele nesfârşite pe care Ie întreprinde în straturile populare şi echi­vocul formulei de democratism înaintat pe care îl proclamă ca un motiv statornic a tuturor manifestaţiunilor ei incoherente şi disolvante. Opinia publică înţelege care poate fi soarta acestei ţâri, dacă prin imposibil ea ar ajunge câmpul de exploatare al aven­turierilor şi improvizaţilor de răspântie care, profitân­d de anacronismul vreme­ de astăzi încearcă să fie diriguitorii statului. Datoria noastră ca partid de ordine şi de demo­raţie constructivă este limpede. Vom merge înainte, ţinând socoteală de chemarea zilelor pe care le trăim, purifi­când din ce în ce mai mult atmosfera din jurul nostru, pentru a creia statului român căile adevăratei sale desvoltări viitoare. Ori­cât am fi de convinşi că idealurile democraţiei nu pot fi neglijate sub nici o formă şi ori­cât am aprecia sinceritatea in­tenţiilor isolate din diversele tabere politice ce ne stau astăzi împotrivă , vom şti să avem toată energia pentru a înlătura, în chip hotărât, din drumul nostru spre biru­inţă toate ameninţările şi toate încercările de diversiune condamnabilă pe care, astăzi, iresponsabilitatea unor anumite personagii le proclamă drept scop al acţiunei ce-o în­treprind. Atunci când ni se vorbeşte de baricade e bine să se ştie că, la adăpostul legilor care cârmuesc această ţară, vom putea trece fără teamă peste ori­ce asemenea încercări, pentru că mai presus de noi şi mai presus de ceasul de acum stă viitorul acestui neam pe care avem datoria să-l pregătim aşa cum se cuvine. Iată de ce sfârşitul acesta de an departe de a ne impresiona prin melancolia ce o cuprinde sau de a ne strecura în suflet în­doiala faţă de relativitatea sforţărilor ome­neşti — ne face să credem, cu toată pute­rea, în isbânda deplină a ţelurilor ce ne călăuzesc. Opera de guvernământ pe care o vom înfăptui, va constitui cea mai strălucită con­firmare a optimismului nostru cald şi rege­nerator. Victor Iamandi DUPA UN AN Constatări şi învăţăminte CITIȚI $1 RASPANDIT­ZIARUL» MSCAREA* REFLECŢII ANUALE IN SEARA REVELIONULUI latft.ne far in noaptea Sfintului Vasile, In ajunul anului nou, răpind ultima foaie a calendarului vechi, şi Iolocnindu-1 cu noul carnet zilnic al anului ce vine. Iat& colindătorii umblind din casă in casă urind şi s-mSnlud vorbe bune adu­cătoare de speranţe şi da iluzii, singurul tezaur al fie­căruia vieţuitor... Datina strămoşaică de a serba cu tot fasta, suflatesc, noaptea Sfintului Vasile este plină de adinei înţelesuri. De­sigur unii sunt trişti, alţii v­reii. Cei dintăi vor fi avi­d regrete pentru ce a fost şi ce a dispărut, ceilalţi sunt veseli fiind­că au trecut anul intr’o mai bună dispoziţie su­fletească .. In ori­ce caz, nota dominantă In noap­tea Sfîntului Vasi­l este filosofică. De ce­ suntem trişti cinci privind viaţa ca o povestă, ştim că am mai redus din această greutate încă un an şi suntem mai aproape de liniştea eternă ? De ce suntem veseli cînd viaţa nu pare Intr’adev&r o fericire şi diad psrdem din timpul petrecut la supremă mulţumire su­fletească, n an complect, apropiindu ne tot mai mult de neant ? In faţa anului ce vine şi unii şi a­lţii p­u­tem face ori­ce reflecţii, fiind-că ne a­­flăm In faţa timpului necunoscut, pe care nu i’am trăit. Anul care pleac& ne-a fost de folos sub ori­ce raport; anul ce vine rtm! e o engmă. li privim insa cu toţii, sceptici sau plini de încredere, cu o solemnitate aparte, fi­rească, inăscutâ,—fia că serbăm rev» Ho­nd­ cu fostul­­ gendar, fie că ne aflăm solitari, dar totuşi cu gindul Ia­ Anul ca­re pleacă, la Anul care vine! Căci viaţa însăşi este un nesecat izvor de filozofie care coprinde toate nuanţele bunei sau relei dispoziţiuni, milenirel sau mulţumire­ sufleteşti. De aceea In noaptea Sfintului Vasile, mai mult sau mei puţini dispuşi, potrivit nu numai stărei sufleteşti dar mai mult o­­biceiurilor din moşi-strămoşi, să închinăm un pahar pentru noul an, cu nădejdea că va fi mai bun de cit toţi anii pe caii l-am petrecut pănă astăzi. Să Închinăm deci paharul cu legendara urare : — „La mulţi ani !*. MOŞ CRĂCIUN LUNI 15 IANUARIE 1923 maisyEaiaaeimmmsaiieK ECOURI Cea dintdi operă apărută In limba româ­nă, de scrierile filo­sofului iudic Rabindra­nath Tagore, este :Sadl­anam (Calea Desă­vârşirii) In traducerea poetului Nichifor Crai­nic, şi ca un studiu introductiv despre autor scris de d. Al. Busuioceanu. Vokmul elegant imprimat şi cartonat a a­­părut In ed tura , Cul­tura Naţională", *La steppe roug*" este o carte apărută in Frai la, avă­d cu autor pe I. Keyser, care descrie, Intr’o serie de schiţe emoţionante, episoade trage din lumea sovietelor ruseşti. D­amaturgul Sode­mann, autorul „Magdei” a scos un nou volum in care şi-a adunat ultimele-i­­­ei lucră­­ dramatice, ,Strigătul disperat", u Sfănta Epocă* şi „Sac­ificiul". „Buletinul Cărţii* este titlul unei publica­­ţiuni bilunare editată de ,Centrala Cărţii", ,Buletinu­l" îşi propune prin programul sol", a contribui la răspândirea cărţilor româneşti şi a tuturor cerţilor ce apar in România, întreţinând pe cetitori cu toată mişcarea cul­turală, concursurile literare, şi tot ca atinge branşa cărţei, a librăţiii şi a­­­parului. Scriitorul­­. Slavici a pus sub tipar un nou volum intitulat „Cel din urmă arcaş*­* ce va apare in curând mCartofor'd­e volumul de schiţi si nuvela sat­ice ale umoristului Salom Alechem, ins­titute cea mai amuzanta lectura Volumul cuprinde 14 nuvele si este pncedat de por­tretul autorului, de un studiu fam­p a lui, cu­prinzând şi opt reproduceri după tablourile pictorului Octav Băncili. Se află depus la toate librăriile. — Astlzl a re loc la jBucureşti întaor- Koatare« regretatului profesor V. Gr. Borgovan, enul din fruntaşii brăţă - a­s­­tului şi un dis­ting pedrgog. Universitatea din Iaşi Iaşului nu i-a mai rămas de­cât Univer­sitatea, ca Instituţie care să-l deosebească de celelalte oraşe de provincie. Ca şi când i-ar fi prea mult şi asemenea semn deose­­bitor, în jurul instituţiunii de cultură, de un an şi mai bine, s’a creat o atmosferă de necontenită hulire. Din viaţa ei, nu se cunoaşte de cât „con­flictul“ un gest de însănătoşare morală, ex­ploatat însă peste măsură de acei care s’ar simţi nenorociţi dacă nu s’ar vedea numele pomenit zilnic prin ziare, indiferent de ac­ţiunea ce o întreprind. Căci există din pă­cate şi oameni cu cultură, zisă superioară, care nefiind vrednici să săvârşască ceva fo­lositor, sunt mânaţi chiar de îndemnul dis­trugerii, numai ca în jurul persoanei lor să se întreţină zilnic atenţiunea generală. De un an şi mai bine, Universitatea noastră, prea în calea tuturor, este aşa zu­grăvită, ca şi când n’ar fi de­cât un vies­par de intrigi personale, de patimi mărunte, de clici politice, ori fabrică de profesori. Asupra vieţii ei lăuntrice, de muncă, de contribuţie positivă la progresul cultural al ţării, nici o pomeneală. Cine să o facă? Cei ce muncesc, nu au vreme pentru re­clama proprie. Nu socot că e de demnita­tea lor să o săvârşască. Nu pot—respectul pentru datoria îndeplinită îi opresc—să tri­­meată singuri notiţe pe la ziare prin care să-şi arate cel mai mic pas ce-i fac, prea­­mărindu 1 cu epitete umflate. Atunci? Volbura prafului răscolit de agitaţiunile netrebnicilor, învăluie şi ce este muncă în Universitatea noastră, care, din acest punct de vedere, judecând obiectiv, nu stă mai prejos de celelalte universităţi din ţară. Dacă ar exista reală dragoste pentru o­­ropsitul nostru oraş, cei care au menirea să informeze publicul asupra tuturor eve­nimentelor, care-i caracterizează viaţa, ar avea­ datoria să spue din vreme în vreme şi despre acţiunile positive, de construcţie, ni numai de acele care denotă o destră­mare. S’ar vedea atunci că tot ce mai aruncă o lumină de activitate culturală asupra o­­raşului nostru, aproape numai Universităţii se datoreşte. In Iaşi apar de îndelungată vreme, pa­tru reviste, cu o răspândire destul de largă şi cu o seriozitate, la mai toate dintre ele, recunoscută. Toate sunt conduse de pro­fesori universitari. „Viaţa Românească“ e în frunte, prin natura ei enciclopedică. Se poate spune că e singura revistă din ţară, răspândită în larg cerc. Celelalte sunt mai de prof. I. SIMIONESCU speciale, dar prin aceasta mai greu de sus­ţinut, cerând şi o sforţare mai deosebită ba chiar un sacrificiu de muncă şi timp. „Ar­hiva“ cu tradiţia ei veche, lăsând la o par­te spiritul de polemică prea pasionat din ultimul timp, aduce încă însemnate contri­­buţiuni în sfera ei de activitatte. Celelalte două, din domeniul ştiinţific, sunt pănă a­­cum singurele în ţară, în genul lor. „Analele ştiinţifice ale Universităţii din Iaşi“, e cunoscută, consultată şi în străină­tate, iar „Revista Ştiinţifică V. Adamache“ intrată în al 9-lea an de apariţie, face să se întărească încrederea în producţia noas­tră ştiinţifică, mai ales în provinciile alipi­te, deprinse cu revistele streine, nu întotdea­una superioare celei ieşene. La acestea dacă se mai adaugă şi „Bu­letinul pedagogic“ de curând apărut ca şi „Buletinul societăţii de medici şi naturalişti“ cu apariţie mai neregulată, dar scrisă a­­proape numai de elemente grupate în ju­rul facultăţii de medicină, se vede că în ce priveşte manifestaţiunea colectivă cultu­­lui, a oraşului nostru, în mare parte nu­mai dela Universitate pleacă. ___ In al doilea rând vin manifestaţiunile in­dividuale. Nici în această privinţă universi­tatea noastră nu rămâne cea de pe urmă. Ba din potrivă. Printre tratate serioase de cultură specială, socotindu-se cele apărute în ultimul an, multe au de autori profeso­rii ieșeni. Dacă nu aş pomeni de­cât tra­tatul de drept al d-lui M. Cantacuzino, volumele de Medicină legală ale d- rului G. Bogdan, cele de fizică ale D lui P. Bog­dan, studiile de critică literară ale D-lui G. Ibrâileanu, de istoria literaturii române a D-lui G. Pascu sau Istoria artelor de D-l Tafraîi și încă ar fi îndeajunse pentru a se învedera munca, destul de intensă, le­gată de Uni­versi­atea noastră. Nu e locul aice de a strânge grămadă toate semnele activităţii continue, constructive, legate firesc de instituţia noastră culturală, unele mai însemnate, altele, mai mărunte, datorite pro­fesorilor şi personalului ajutor ori studenţi­lor negălagioşi, pe toate terenurile. Ar fi un ansamblu, care ar da măsura exactă a contribuţiunii pe care Universitate­­a Iaşi o aduce culturii generale. Cazurile izolate se perd în frământările zilnice. Măsura rezultatului comun, nu ar putea fi prinsă de­cât întrunindu-le pe toate măcar din spaţiul restrâns al unui an. A­­tunci s’ar vedea că Universitatea ieșană merită mai mult respect, măcar din partea ieșenilor. A

Next