Mişcarea, octombrie 1927 (Anul 21, nr. 228-246)

1927-10-14 / nr. 233

V . 4 . AHOL XXI­IU, 233VINERI 14 OCTOMBRIE 1937 I 4 W. «Rfc* ttaw: sst. 1 1 mmmmmjf fl 3—1 p. Bl. «§# srtbeție Sfatul parlamentar al partidului Naţional-Liber­al din Iaşi, alcă­­tuit din d-nii deputaţi Osvald Racoviţă, Victor Iamandi, Dimitrie Dimitriu, dl. senator vice-prezident al Senatului Constantin Gh. Toma —vice­preşedinţi ai organizaţiunii—Xenof­­on Eraclide şi Ioan Zippa senatori, Constantin N. Afrim şi Gh. Vasiliu-Voina deputaţi,­lucrând în calitate de mandatari fireşti ai partidului, s’au­­întrunit în ziua de 12 Octombrie 1927, pentru a examina situaţia ce s'a creiat în ultimul timp conducerei partidului Naţional-Liberal din localitate. In urma discu­­ţiunilor avute,Sfa­tul Parlamentar în unanimitate a gă­sit că schimbarea şefiei partidului Naţional - Liberal din Iaşi se impune fără întârziere. Conştient de răspunderea pe care o are faţă de partid şi faţă de oraşul marilor tra­diţii liberale, Sfa­tul Parlamentar în unanimitate şi cu încrederea că ser­veşte şi interesele partidului şi inte­resele generale, a proclamat ca pre­şedinte al organi­­zaţiunei Naţional-Liberale din Iaşi ..-----___ __ legitime speranţe a d-lui Gh. I. I. C. Brătianu. |­­ Această deciziune a Sfatului Parlamentar va fi adusă la cunoş­tinţa conducere! centrale a partidului liberal şi în urmă, supusă ra­­tificărei delegaţiunei permanente şi congresului organizaţiei liberale din oraşul şi judeţul Iaşi. DL. GH. I. I. C. BRĂTIANU — Noul preşedinte al organizaţiei partidului n­ţional-liberal din Iaşi — pe dl. Gh.I. I. C. Brătianu, deputat şi profesor uni­versitar care va fi secondat cu devo­tament şi hotărâre de actualii vice­preşedinţi. Sfatul Parlamen­tar al Partidului Naţional - Liberal din Iaşi înţelege, astfel, să lege glorioasa condu­cere a destinelor acestei importan­te organizaţii po­litice pe care a reprezentato cu strălucire In veci regretatul mare om politic Gh.Gh. Mârzescu, de nu­mele acoperit de m­estreru si de NOTE Odiseea unui scriitor * Dintre toţi scriitorii ruşi, al căror ca­racteristic şi predominant „gen“ e fără îndoială cel realist, Gorki rămâne una din figurile proeminente. Cărţile în care îşi istoriseşte propria-i viaţă de vagabond şi bohem sunt nume­roase; cea mai reprezentativă însă este „Câştigându-mi pâinea“, un foi de memo­rii autobiografice, pline de sclipiri şi a­­devăruri impresionante. Copil necăjit, aruncat pe grelele cărări ale vieţei încă din cea mai fragedă vâr­âtă, el a ştiut să cumuleze în suflet un bagaj de impresii surprinzător, pe care l-a redat fără stângăcie In pagini minunate. Autodidact, Gorki a învăţat In marea car­te a vieţei, năpăstuit, maltratat, istovit de manei nevrednice, ordinare. A cunoscut soldaţi criminali şi mateloţi desfrânaţi, a fost servitorul propriilor sale rude, cari l-au maltratat fără milă şi-a croit o exis­tenţă periculoasă şi meschină. Chinuit ca un câine, a răbdat, a cetit la întâmplare cărţi şi romane de câteva copeici, s’a delectat cu paginile lui Puşkin, întreaga sa existenţă e presărată de ne­cazuri, ghinionuri/dezastre. Şi Gorki a­m rezistat! Sub fruntea aceia brăzdată de o adâncă rană au încolţit idei geniale; condeiul mânuit la întâmplare a produs pagini nee­­galate, toate au prins contururi şi au ră­ ▼ mas definitiv fixate. Gorki de mai târziu a trăit numai spre a reînvia pe Gorki ai adolescenţei. ABELARDUS BLOCK-NOTES Situaţia Un comunicat de ultimă oră anunţă că şeful partidul poporului a început „convor­birile cu fruntaşii partidului relativ la si­tuaţia politică“. Se înţelege că e v­orba de situaţia poli­tică a partidului poporului. Craii Dl. M. Manoilescu îşi va anunţa demisia din organizația averescană în primul nu­măr al ziarului ca va scoate sub titlul „Crai Nou“. In unele cercuri se afirmă însă că dl. M. Manoilescu va rămânea totuşi vechiul crai... Cercurile pangermane şi politica externă a Austriei Viena (Ccps).— In ultimul timp politi­ca externă a Austriei este foarte nefavo­rabil criticată de cercurile pangermane şi adepţii „Anschlussului". Unii acuză poli­tica actuală austriacă de o directă sabo­tare a unificării Austro-germane. Organul partizanilor Anschlussului „Deut­sche Einheit", ocupându-se într’un articol de fond de politica externă a Austriei scrie întrele altele : „In primii ani după revoluţie şi până în timpul Cancelarului dr. Mayer diplo­maţia austriacă era orientată­­spre Ans­chluss. Dar impulsul pentru unificare a devenit tot mai slab iar din 1923 (adică din timpul asanării Austriei, N. R.) politi­ca externă a Austriei pare altfel orientată. Deviza „a tăcea însemna aurul împrumu­tului extern“ a prins. Acele cercuri aus­­triace, cari niciodată n’au renunţat la spe­ranţele de unificare, au aflat multe amă­nunte, ce nu fac deloc cinste statului austriac. Conducătorii politicei externe austriace n’au considerat încă, se vede, ca umerit, să inaugureze directive clare şi să dea po­liticei austriace un curs direct. Austria na­şi poate permite luxul unei intenţionate sau neintenţionate politici neclare. Drepturile României la Haga Buc.­Ieri au continuat la Haga, înaintea Tribunalului Internaţio­nal, desbaterile în chestia dună­reană. Dl. Millerand din partea Ro­mâniei, a expus chestiunea în ca­drul tratatelor de pace declarând că România consimte la restrân­gerea jurisdicţiei asupra Dunărei de la vărsarea ei până la Galaţi, dar nu şi mai departe, deoarece işi păstrează toate drepturile şi suveranitatea exclusivă asupra a­­cestei părţi. In amintirea asasinatului istorii din 12 Oct. 1777 Preaslăvirea lui !H Grigorie Ghica-Vodă — SERVICIUL DIVIN DE AST­ANO­APTE.--CU­VÂNT­URI­LE ROSTITE — Aseară, în prezenta­­unei foarte Amari asistente adunate în jurul marmorei care eternizează chipul simbolic al Domnitorului Grigore Ghica Vodă, în ceasul când şi pe locul în care s’a săvâr­şit mişelescul dar istoricul asasinat s’au înălţat rugi creştineşti şi s’au rostit cuvântări vibrante, din suflet pornite şi în suflete infiltrate, pentru proslăvi­rea memoriei şi preamărirea jertfei mă­reţului Voevod. Erau de faţă P. S. S. Arhiereul Gri­gore Leu, ofiţerii din garnizoană în frunte cu d. general Zadik, toţi consi­lierii municipali şi ajutorii de primar în frunte cu d. Osvald Racoviţă pri­marul municipiului, d-nii senatori I. Simionescu, Xenof­on Eraclide şi I.Zi­­pa, d-nii deputaţi D. Dimitriu, Victor Iamandi, Gh. Vasiliu-Voina, C. Afrim, d. Eduard Lăzărescu prefectul poliţiei, d. dr. Cazacu şeful regiunei sanitare, E. Herovanu profesor universitar, d-nii dr. Zosin, Sever Zotta, membrii socie­­taţei «Propăşirea Iaşului», reprezentan­ţii şi membrii societăţilor culturale, şi diferite alte personalităţi şi intelectuali. Grădina Berlicului a fost feeric lu­minată şi pavoazată cu drapelul tri­color. Pe piatra istorică din dreptul bustului lui Grigore Ghica Vodă s’au depus jerbe de flori. O balustradă con­struită în faţa bustului a servit pen­tru slujba divină şi pentru oratori. Serviciul religios a fost oficiat de către P. S. S. Arhiereul Grigore Leu asistat de un sobor de preoţi, iar răs­punsurile au fost date de corul semi­narului. Serviciul divin ca şi cântările creş­tine şi înălţate în timpul nopţii, la lu­mina becurilor, sub bolta brazilor şi în faţa marei mulţimi descoperită şi smerită, au fost profund impresionante şi aminteau par’că creştinescul aspect al Învierii. Înviase într ’adevăr puternica simţire a conştiinţei naţionale în faţa chipului eternizat al Domnitorului Gri-­­­gore Ghica. Cuvântarea Arhierului Grigorie După terminarea serviciului divin P. S. S. Arhierul Grigore Leu a rostit o scurtă cuvântare în care a insistat asupra aces­tei sărbătoriri creştineşti în care ieşenii şi cu el întreaga suflare românească pros­lăvesc viaţa şi sfaptele măreţe ale Domni­torului Grigore Ghica. Omagiul Iaşului Rostit de dl. Primar Osvald G. Racoviţă Prea Sfinte, Domnilor, «O datorie pioasă şi de recunoştinţă ne-a poruncit ca astăseară când se împli­nesc 150 de ani de la o moartea neuitatului Domnitor al Moldovei Grigorie Ghica să-i slăvim memoria aşa cum se cuvine. Şi dacă acum 50 ani când se împlinea cel dintâi centenar de la istoricul asasinat primarul Iaşului de pe atunci, neuitatul Nicu Ganea, înţelegând pornirea sufle­tească i-a îndemnat atunci pe cetăţenii Ia­şilor să proslăvească în haine cernite şi cu sufletele îndurerate memoria acestui Domnitor, fiindcă în acelaş timp la Cer­năuţi în Capitala Bucovinei, oficialitatea de acolo sărbătoria cu accente de veselie aniversarea de 100 ani de la odioasa ră­pire a acelei frumoase provincii—a fost o răsplată dumnezeiască ca astăzi trecând Incă 50 ani, noi într’o demnă reculegere, să evocăm cu recunoştinţă, numele Dom­nitorului care a fost un simbol al dra­gostei de ţară şi în jertfa vieţii sale pen­tru apărarea integrităţii Moldovei, vedem făclia dreptăţii în numele căreia s’a văr­sat sângele vitejilor cari au readus la ca­drul României întregite întregirea Moldo­vei ca provitejile răpite prin vicleşug şi mişelie, Bucovina şi Basarabia. Acum 150 ani, duşmanii noştri au avut nevoe de această jertfă pentru a putea a­­coperi cu sângele acestui vrednic Domni­tor saişelia cu care au rupt din timpul Moldovei, frumoasa provincie a Bucovi­nei. Acest Domnitor străjuia la apărarea şi neştirbirea ţării pe care a iubit-o atât , şi fiindcă era obstacolul de care mrejele ce ie întindeau agenţii diplomatici Kaunitz... şi Tughut spre a conrupe pe stăpânitorii Turciei de pe atunci a principatelor dela Dunăre». După ce descrie evenementele politice ale acelei epoci şi arată Împrejurările şi scopul pentru care s’a săvârşit crima din noaptea de 12 octombrie 1777, dr. pri­mar Osvald Racoviţă a încheiat astfel: Bustul care redă chipul marelui Dom­nitor e modest, lespedea de recunoştinţă pe care acum 50 ani, au ridicat-o altădată cetăţenii a fost ca şi lespedea de pe mor­mântul Mântuitorului, care s’a ridicat In sufletele generaţiilor ce au urmat spre a ţine trează conştiinţa datoriei care a pri­mit cu supremă satisfacţie dreptatea reîn­tregirea unui neam. Iar în grădina aceasta modestă, însă învăluită de o tainică sobrietate, stropită acum 150 de ani cu sângele nevinovat al unuia din cei mai buni şi mai energici Domnitori ai Moldovei, să sădim floarea celei mai frumoase virtuţi care se des­prinde din jertfa naţională a acelora care ne îndeamnă să ne iubim ţara şi să o s­­pălăm ori­când cu sacrificiul vieţilor noastre . Improvizarea d-lui dr. P. Zosin Dr. dr. P. Zosin a improvizat o impre­sionantă cuvântare în care a preamărit viaţa şi opera marelui Grigore Ghica Vodă. Amintind împrejurarea în a avut Ioc crima din Beilic, d. dr. Zozin a insistat asupra ideei măreţe de care a fost însu­fleţit Grigore Ghica Vodă care şi-a jert­fit viaţa pentru apărarea pământului stră­moşesc. Ca şi în legendara istorică a mănăstirei de la Argeş, trupul lui Grigore Ghica Vo­dă a servit pentru zidirea vecinică a Ro­mâniei întregite. Cuvântarea d-lui dr. Zosin a produs o profundă impresie. Bucovina şi Grigore Ghica Vodâ — Omagiul d-lui Sever Zotta — Cetăţeni. Ne-am adunat, ca o sectă sismatică, ca nişte conspiratori, la ceas de noapte supt cerul liber. De ce ? Spre a împrospăta a­­mintirea chiar la locul şi în timpul în­tâmplării unei îndoite fără de legi, a unui mare păcat, împotriva duhului sfânt al naţiunei, îndoită fără de lege, îndoit păcat, omenesc şi politic, trupesc şi su­fletesc. De ce îndoit ? Nu suntem la pri­ma manifestare a sentimentului naţional în jurul acestei statui, ridicată în 1875 cu prilejul centenarului răpir­ei Bucovinei de care provocatoarea lipsă de bun simţ a Austriei s’a folosit spre a înfiinţa Univer­sitatea din Cernăuţi, drept avantpost al calarei germene. Atunci se ridicase aici întâiul glas de revoltă din Bucovina furată mai mult de­cât răpită, cel al poetului Dimitrie Petrino, nepotul Hurmuzăcheşti­­lor iar, spre onoarea boerilor bucovineni, mărturiseşte foarte indignat un scriitor austriac că se desolidarizează de sărbâto­­torirea anexiune! „şezând liniştit la mo­şiile lor". Unii studenţi bucovineni, din societatea „Arboroasa“ trimiseră o telegramă de so­lidarizare cu durerea neamului şi cuvintele «pământ trunchiat» erau suficiente spre a-i arunca în temniţa pentru înaltă trăda­re ! Intre ei se afla şi Ciprian Porumbe­s­­cu unul dintre primii noştri compozitori de valore. Ce timpuri, ce timpuri ! ne zi­cem azi când Moldova respiră iar din plin prin plămânii ei Bucovina şi Basara­bia, când spre Iaşul, Eşti istorici, se în­dreaptă iar gândurile şi privirile acelora, cari sunt Români pentrucă sunt Moldove­ni, cere sunt Moldoveni pentrucă aşa au fost dra moşi şi strămoşi. Am vorbit de o îndoită crimă, pe când până acum din ani In ani se comemorase numai asasinarea lui Grigore Ghica Voe­vod. Să povotim întăi de dânsa: în ziua de Sâmbătă 30 Sept. sau 11 Oct. 1777, sosi la Iaşi pe neaşteptate marele dimbro­hor sau mareşal al grajdurilor împărăteşti Kara Highiorsades Ahmed-Bey Capwgi- Başo. Deschizând din trăsură, se lăsă greu, şi fu condus mai mult, pe braţe în conacul lui improvizat din Beilic. Trimise vorbă Domnitorului, îngrijorat de sosirea Turcului mai ales întrucât unii boeri, cari aveau un schimb de scrisori cu Paşa din Hotin, fugiseră în ajun, că doreşte să-l vadă şi să-i comunice lucruri importante, dar nu poate să vină fiind bolnav. Domnitorul rele bănuind, îl trimite pe doctorul curţii, Foteche, care constată că deşi Turcul n’are căldura, pulsul lui este foarte slab, îşi întrerupsese circulaţia sla­gărul legându-şi braţul. A doua zi, Du­minică 1 ! 12 Octombrie Grigore Vodă care să nu fi dormit toată noaptea, se ho­­tărâ, în contra avizului prietenilor să se ducă la Beilic cu o caretă cu doi telegari însoţită de 14 slujitori. Era după orele 2 turceşti de noapte sau 8 europeneşti. «Prea măritul aga» — scrie un contemporan—„l-a primit în pi­cioare afară în sală şi l-a dus în odaie, unde au şezut şi numai­decât au adus ca­fea după obiceiu. Cât despre ciubucuri, că nu are şi a cerut iertare, adăugând că e greşeala lui Kiani (portarul) care nu s’a îngrijit si ie pregătească. Cea dintâi vorbă a fost aceasta: «Măria Sa a spus că spă­tarul Iacovache (socrul Domnitorului şi capuchihaia la Constantinopol) îi scrie că este prieten şi ocrotitor al Măriei­ Sale». „Da, răspunse preamărită­ Agă, şi acum la plecarea mea, mi s’a spus că a venit la conacul meu ca să mi întâlnească şi şi nu m’a găsit. A şezut şi secretarul şi după ce au băut cafea au ieşit toţi a­­fară şi s’au retras la o parte, asemenea şi secretarul care a şezut cu doctorul Fo­­tache pe sofa şi vorbiau, iar pe ceilalţi, adică pe al doilea căm­ăraş pe al treilea comis şi pe capul tunarilor i-au luat de­­codării în odaia cailelor şi li-au dat ciu­­bucuri şi cafea. N’au rămas decât doi os­taşi cu puşti cari strănutau la uşa odăii». Până aici naraţiunea contemporanului a marelui Comis C. Caragea. Ce s’a întâm­plat apoi nu ştim precis. Dar istoricii în majoritate sunt, după tradiţie, de acord că la cuvântul de ordine “tabac“ oame­nii Agăi au năvălit asupra lui Vodă, în­­giunghiindu-l după o vitejească apărare. Capul i-a fost apoi tăiat de Iusuf Agă şi sărat şi împărat trimis la Constantinopole unde sosi în ziua de 10 | 21 Octombrie şi fu expus trei zile in Serali, palatul Sul­tanului, la curtea de la intrare în prime zi fără, şi la ultimele două cu etichetă. Tru­pul lui îngropat în grădina Bellicului iar apoi desgropat în 17 | 28 Noembrie şi înmormântat în biserica Sf. Neculai. Ciad a fost mutat de acolo la Sft. Spiridon unde se află actualmente, nu ştim. Ins­cripţia grecească cu data morţii 30 Sept. s. v. 1777 este greşită, dar greşala este explicabilă prin trecerea timpului de la a­­sasinarea şi numirea in 30 Sept. a lui C. Moruzi ca Domn al Moldovei. Asasinatul a făcut o profundă impresie atât în ţară, unde un astfel de caz până atunci nu se întâmplase, precum afirmă şi Caragea, cât şi în străinătate. Un ziar din Riga din 2 Ianuarie 1778 scrie urmă­toarele : „Executarea Hospodarului Mol­dovei se pune fără motiv în legături, în diverse publicațiuni, cu opunerea acestui Principe față de ocuparea imperială a Bu­covinei.

Next