Desbaterile Senatului, martie 1914 (nr. 4-23)
1914-03-01 / nr. 4
ir Martie 1914 EXEMPLARUL : SEORAND DESBATERILE SENATULUI 27 No. 4. SENATUL SESIUNEA ORDINAR11.914 ȘEDINȚA DELA 26 FEVRLAHIE 1914 Președinția d-lui B. M. Missir, președintele Senatului, asistat de d-nii secretari ai biuroului Al. Missu, I. Simionescu- Râmniceanu și V. Vasiliu. Ședința se deschide la ora 2,20 p.ma., fiind prezenți 107 d-ni senatori. —Nu răspund la apelul nominal 19 d-ni senatori, și anume : In concediu D-nii : Demetrian I. Mill., Dissescu Const. și Lovinescu T. V. Nemotivați D-nii : Băbeanu Tache, Bădărău Alex., Brătășanu P. Paul, Călinescu Const., Constantinescu Dem., Filipescu Gr. N., Gheorghiu Gr. Const., Ioan V. Teodor, Ioaniu D. Ion, Maiorescu Titu, Niculescu Elefterie, Păunescu I., Stelian Toma, Tenea Teodor, Varlam Aurel și Vulpe Emil. Pe banca ministerială se află prezinte d. ministru al instrucțiunii publice și al cultelor, I. G. Duca. —D. senator Leonte Moldoveanu, secretar, dă cetire sumarului ședinței precedente, care se aprobă. D. Th. G. Emandi : D-Ie președinte, am onoarea a vă rugă să binevoiți a interveni la ministerul de finanțe ca să mi se pună la dispoziție următoarele lucrări și acte : 1) Tablourile repartițiilor ce s’au făcut din fondul comercial dela 1903, data înființării acestui fond; 2) Tablourile repartițiilor rezervei fondului comunal, făcute în conformitatea art. 25 din legea fondului comunal ; 3) Tabloul cuprinzând mijlocia incasărilor din accize a fiecărei comune pe cei cinci ani 1897—1901 inclusiv, fără a se face deducerile cerute de legea fondului comunal ; 4) Care este produsul impozitului direct al fiecărei comune pe ultimul an financiar ; 5) Jurnalul consiliului de miniștri No. 161 din 6 Fevruarie 1914, și 6) Jurnalul consiliului de miniștri No. 162 din 6 Fevruarie 1914. Ambele din urmă acte sunt relative la repartiția fondului comunal și a rezervei între comune, pe periodul de cinci ani 1908—1912/1913. D-le președinte, după cum vedeți obiectnevă la Monitorul Oficial No. 268, tul cererii mele este în strânsă legătură cu alcătuirea bugetului. Am onoarea să vă rog să binevoiți a cere să mi se pună aceste acte de urgență la dispoziție, pentru ca în cazul în care rugăciunea mea va fi primită de d. ministru de finanțe, să-i putem dă posibilitatea să schimbe alcătuirea lui. D. președinte B. M. Missir: Aș face o observațiune : după câte văd, d-voastră nu cereți numai niște simple acte, ci o statistică întreagă asupra repartiției fondului comunal, de la înființarea lui și până astăzi ; dacă este așa, o asemenea lucrare nu se poate face așa grabnic. D. Th. G. Emandi : Nu cer, d-le președinte, de cât pur și simplu actele enumerate. D. președinte B. M. Missir : Vomu interveni pe lângă d. ministru de finanțe spre a vi se pune la dispoziție actele cerute. La ordinea zilei avem acum interpelarea P. S. S. Episcop de Argeș, adresată d-lui ministru al cultelor și instrucțiunii publice, cu privire la insuficiența remunerării salariilor preoților și cântăreților bisericești de la orașe și de la sate. P. S. Sa are cuvântul. P. S. S. Gallist, episcop de Argeș : D-lor senatori, interpelarea pe care am onoarea să o desvolt astăzi a fost anunțată de acum 4—5 luni de zile, dar pentru că atunci fostul d. ministru de resort a fost întâi ocupat cu discuțiunea la Mesajul Tronului, iar mai in urmă s’a îmbolnăvit, interpelarea mea a rămas interpelare. Dar pentru că îmi dădusem cuvântul înaintea d-voastră, am găsit de cuviință să o adresez actualului d. ministru al cultelor și instrucțiunii publice Și d-sa, prin gentileța ce-1 caracteriză, a binevoit a-mi comunică că este la dispoziția mea chiar a doua zi după enunțarea interpelării. Nu am desvoltat-o însă ieri din cauză că nu aveam cele ce-mi trebuia la dispoziție. Acum voiu intră în fondul interpelării. Mai înainte însă de a intră în desvoltarea subiectului interpelării mele, țin să declar de la început că aceasta am făcut-o cu asentimentul întregului episcopat al țării. De asemenea mai declar că biserica română, având sub conducerea sa duhovnicească pe toți fiii poporului, români creștiniortodocși, reprezentanții săi niciodată nu vorbesc în numele grupărilor politice, ci numai în numele bisericii și al membrilor săi. Mai departe, atari interpelări, ca și cea de față, noi le facem numai atunci când voim să arătăm țării nevoile și neajunsurile bisericii și servitorilor ei pe cale d-voastră, cunoscându-le, să căutați a le ameliora și a le îndreptă potrivit sarcinilor cu cari sunteți învestiți de țară. D-le președinte, d-lor senatori, astăzi, este știut de toți că creștinismul este religiunea per excelențiam, la altarul căreia popoarele au aflat liniște și repaus; creștinismul, distrugând politeismul păgân, a unificat credința omenirii într’un singur Dumnezeu, a stabilit pentru totdeauna pacea în omenire pe terenul religios-moral , care nu puțin a contribuit la liniștea și unitatea națională a popoarelor creștine. Tot sub scutul creștinismului popoarele au putut să se desvolte și să progreseze în toate ramurile de activitate omenească, pe calea științifică, economică și națională. Deci, dacă astfel s’au întâmplat cu omenirea în genere, de la aparițiunea creștinismului în lume, apoi cu noi românii, învățătura Dumnezeu-Omului a făcut și mai mult, întrucât, după cum vom vedea, ne-a adus din neexistență la existență, ne-a născut și ne-a crescut ca să fim popor de sine stătător. Să mă explic . Mai înainte de a ființă noi ca popor de sine stătător la gurile Dunărei, se știe că pe acest pământ blagoslovit de Dumnezeu locuia un popor deosebit de noi, prin limbă, prin credință și prin obiceiuri,—popor care in istorie este cunoscut sub numele de Daci. Se mai știe că poporul Dac era un popor puternic și glorios chiar , cu toate acestea, a venit vremea ca acest popor să fie biruit și supus de armatele romane conduse de marele împărat Traian. In urma acestei învingeri împăratul Traian, pentru ca să alipească această țară la restul imperiului său și să o înfrățească, a adus aci o parte din legiunile romane, cum și coloniști din diferitele părți ale imperiului. Intre aceștia numărul cel mare îl formau creștinii. Creștinii legionari și coloniști, stabilindu-se aci, au lucrat din răsputeri și, încet și pe nesimțite, au creștinat pe de o parte pe Daci, iar pe de alta le-a impus și limba și obiceiurile lor. Și astfel, din amestecarea romanilor cu dacii a ieșit poporul român, din care cu mândrie facem parte noi până în ziua de astăzi. Dar acum se naște întrebarea : avut’au coloniștii și legionarii romani și coducători religioșii ? Răspunsul este afirmativ, căci primii creștini erau conduși de presbiterii și bătrânii poporului, cărora, după practica apostolică, li se impune sarcina de a îngriji și edifică pe creștini în cunoștința și practicarea cuvântului evangelic. Cu retragerea legiunilor romane sub Aurelian (274) în partea dreaptă a Dunărei, puterea administrativă romană încetează în Dacia Traiană , însă cu toate acestea coloniștii romani și dacii creștinați și romanizați, sub conducerea preoților și a episcopilor, au trăit nedeslipiți, retrăgăndu-se în timpii de restriște în crăpăturile munților, iar în timpii de pace revărsându-se la șesuri spre a le cultivă.