Neamul Românesc, mai-decembrie 1907 (Anul 2, nr. 1-70)
1907-10-14 / nr. 47
738 NEAMUL ROMÂNESC legiul superior, suprem chiar, de a se intitula «doctori în drept» ca domnii aceia sclivisiți și hîrîiți la gratii, ca fiii de aristocrați din cafenelele de la Smirna sau din băcăniile din Lipscani, cari, pănă acuma, întorcindu-se de la Paris, treceau, prin înrîurirea titlului lor frumos, mai răpede decit licențiații noștri spre scaunele solemne ale magistraturii mai înnalte. Prin marea reformă se va înlătura această deosebire, jignitoare pentru simțul național. Fără a face datorii la Paris, orice tînăr fiu al patriei se va putea mîndri cu laurea doctorală împletită în jurul frunții sale superbe. Vom birui astfel străinătatea încă într’un domeniu. Ce glorie, Doamne, ce glorie ! Văd chiar areopagul doctoriile. Profunzi advocați cu gîndul la procesul de a doua zi, har nici politician! visînd de putere cînd candidații li zurăie la ureche domol răspunsuri adormitoare, oameni de afaceri cari socot în gînd debitul și creditul, petroliști, berari și simpli samsari, apoi tineri cari, abia făcuți doctori, simt în ei uimitoarea putere de a coborî duhul sfînt asupra altora cari rîvnesc spre doctorat și, în sfîrșit, la locurile de frunte, profesorii noi ai doctoratului, toți politicianii cei mari, firește advocați, deci și în stare să fie profesori de Universitate — un Tache Ionescu, un Panu, cine știe? poate chiar un Bädäran... Studii speciale adîncite, cercetări îndelungate prin biblioteci, redactarea migăloasă a unei fese care să fie cu adevărat o lucrare științifică, — fleacuri încă un număr de ceasuri pierdute la Universitate, încă un număr de cursuri reproduce ascultate cu evlavie, un nou șir de examene formale, și apoi Dignus, dignus est intrare! Cum se pot juca oamenii bătrîni, cei mai impunători și mai respectabili dintre ei chiar, cu astfel de lucruri copilărești! Căci noi avem o Facultate de Drept, care servește un scop întreit : dă advocați, dă magistrați, dă funcționari administrativi, și nu ajută de loc la ivirea oamenilor de știință în această ramură. Se va zice: așa se face și aiurea, înnainte de toate, în Franța. Așa o fi. Dar acei oameni nu pot scăpa de povara unor vechi tradiții, și nu e logic ca și noi să nu împovărăm umerii tineri cu sarcini zădarnice, care gîrbovesc înnainte de timp. Trebuie să fim reali, să avem în vedere situația noastră și nevoile noastre și numai subsidiar ce au făcut și fac alții, de oriunde. Ni trebuie administratori? Să facem o școală de administrație, în care să se învețe solid și serios tot ceia ce privește țara noastră și să se dea acea sumă de cunoștințe ajutătoare, pe care Facultatea de Drept nu le dă și nu le poate da. Ni trebuie advocați, magistrați ? Să se facă o școală de Drept practic, cu multe seminarii, cu ani de aplicație, cu frecventarea tribunalelor și Curților, cu ascultarea proceselor reale, cu critica, făcută apoi de profesori și școlari, a proceselor acelora, cu studiul jurisprudențelor fixate, cu cercetarea obiceiurilor deosebite ale poporului, de care nu-i e îngăduit unui magistrat să nu ție samă.