Neamul Românesc, iulie 1921 (Anul 16, nr. 144-170)

1921-07-31 / nr. 170

Amil al XVI-lea n~1 170: ABONAMENTUL Pe un an în țară. 160 îei Pa­șcale luni . . 80 » Pe trei luni . . . 40 » Pentru străinătate dublu. EXEMPLARUL 50 BANI Foaia Partidului Naționalist-Democrat » TM«­ÎB 15 TW. " Apare zilnic București, Duminecă, 31 iulie 1921 Director: N. IORGA redacția Str. Domnița Anastasia­­, ADMINISTRAȚIA Strada Lipscanii-Noi n-I 12 Președinți nenorociți... Retragerea opoziției din Parlament a bucurat, cum se știe, peste măsură pe o­­norabilii și politicoșii mem­bri ai majorității Tatălui, așa de lipsită, cum se știe, orice ar spune Fiul Tatălui, care e ministru de Interne, de orice urmă a Duhului Sfint. Dar ea trebuie să fi scîr­­bit foarte mult pe dd. Dui­­liu Zamfirescu, Chior ăacu, Imbroane și Dăianu (pe d.Eu­­sebiu Popovici nu-1 pome­nim fiindcă d-sa presidează cu gîndul aiurea, așa încît tot ce-1 încurijeară ni e in­diferent, fiindcă-i rămîne ne­cunoscut). In adevăr domniile lor, chemați pa rînd a prezida ședințele Parlamentului, în care înțeleptul de la Vîlcea este leader, aveau o fru­moasă ocupație pe care lipsa minorității menită tuturor ofenselor li-a răpit-o. Ocupația consista în a căuta victime,­­ ceva ca prinderea muștelor pe geam. Unul din minoritate­­ască, I. I. strănută, be mișcă pe scaun —o c Urmare la ordine! În­treabă poate de ce e vorba,— încă una. Se obrăznicia să declare că tot nu înțelege, — a treia. Iar, dacă mai ziceau ceva și alții, o privire ageră descoperia în mulțimea zgo­motoasă care e acela care trebuie trimes la «comisie». Iar «comisia» știe să lu­creze. Nici la tribunale sec­ția penală n’am văzut o pro­cedură așa de expeditivă cu sau fără apusat, din două cuvinte gătim vînatul pentru președintele cel mare. Păcat că victima avea drep­tul să se apere în plen, pier­­zînd prețiosul timp al Adu­nării... Altfel s’ar fi petrecut scurt și în cea mai perfectă rînduială. Să fi avut astfel de sa­tisfacții și să nu mai aibi perspectiva niciodată, a­­ceasta este o tragedie. Condoleanțele noastre pre­ședinților nenorociți. N. IORGA Evoluții economice II. ¥ 0 fapt concret. In Județul Brăila, în comuna Voden­, parte dintre locuitorii împroprietăriți și-au găsat locurile necultivate, iar la Suțești, peste optzeci de țigani lăntari împroprietăriți și-au arendat loturile lor de cîte cinci hectare, ba încă unii din­tre dînși le-au și vîndut, cu cîti patru-cinci mii de lei totul. Chestiunea agrară a primit, cum vedem, o soluție politică... fiindcă, natural, nu e o soluție economică să împroprietărești oameni cari n’au nici mijloace să muncească pămîntul, și nici nu se pricep la el, pe cînd alții, cari meritau să fie înproprietă­­riți, sînt lăsați pe din afară. Mai acum cîțiva ani ea făcu­seră la noi împroprietăriri la fel, cu ioturi care se închiriază pănă în ziua de astăzi. Apoi ei au mai văzut înstrăi­nări de pămînturi pentru ca a­­verile sătenești să fie irosite, uneori pentru băutură, la munte ca și la cîmpie. Ar fi prea lung aici să vorbim de stricarea ră­zeșiilor din Putna. Toate aceste rele au aceiași obîrșie: chestiania agrară a fost privită numai din punct de ve­dere politic, și, trebuie a’o recu­noaștem, cu oare oare vederi naționaliste mai scurt?, pentru apărarea Patriei. Dar și aceasta numai întrr’atît ori nu s’a putut nega că proprietatea mică e sin­gura capabilă să apere o țara... Cu totul altfel se poate privi chestiunea din punct de vedere mai înnalt, tocmai acela de care un adevărat om de Stat are datoria să se... intereseze: apă­rarea intereselor economice ale țării, prin apărarea intereselor micii proprietății și, vom adă­­ogi, nu numai rurale, ci și ur­bane. Pentru o mai bună lămurire ne vom ocupa acuma numai de proprietatea rurală. Dacă se studiază statisticile diferitelor țerii producătoare din Europa pentru ultima sută de ani, se constată că toate prețu­rile până la răsboiu au fost în scădere, ori cel puțin staționare în ceia ce privește economia ru­rală supt diferitele ei forme. Cifrele le avem la îndemînă pen­tru oricînd. De aici reese con­­clusia că economia rurală a fost continuu speculată, iar tendința e să fie speculată ei mai puter­nic pe viitor. Totuși, s’ar găsi pentru noi prilejul de a îmbu­nătăți situația întru cîtva. Prin ziare a apărut o știre c­um că Guvernul monopolisează producția grnului în anul acesta, probabil în concepția de a re­acționa In ce privește valuta, dacă nu cumva vor fi la mijloc și vre­unele angajamente politi­ce. Dar să presupunem — greu de tot— că s’a avut în vedere numai îndreptarea valutei­ Să adrogăm însă că prin no­tițe de ziar s’au arătat vederi potrivnice măsurilor guverna­mentale. Cu cine să fie dreptatea ? Cre­dința noastră e că nici cu unii, nici cu ceilalți. La noi se pri­vesc lucrurile mai numai din punct de vedere politic. Cum am arătat, cu surprindere se va constata la iarnă, cu tot mono­polul decretat, că valuta nu se va fi rădicat. Sucrul își era dinnainte ex­plicarea lui. Monopolul griului va duce firesc la un trop între Țara noastră și alte țeri; se va primate grîu și se va primi,, să zicem, unelte industriale, Vom fi speculați ca și mai înnainte — iar, drept culme, populația va plăti ca și până în present, doi iei el cincizeci o pine, pe cînd în Franța se plătește 1,25 franci, de­și griul este importat de la noi. Lăsînd libertate exportului, se va ajunge la același lucru. Un Stat e dator să-și apere pro­dusele solului Rău, iar aceasta nu se face prin trocuri exploa­tatoare ale producătorului agri­col în avantagiul industriașului și mai cu samă al negustorului de fantiliile luxului. Dar ne pierdem vremea insistînd. Dacă privim lucrurile din punct de vedere al economiei națio­nale interne, găsim că urmările pot fi și mai grave, cum am a­­rătat: pămînturile trec în arenda ori chiar proprietatea specula­torilor. Soluția logică a ei ar fi fost ca, prin legea agrară, atît de frămîntată asupra unor punc­­te secundare, proprietatea rurală să rămînă neștirbită în întregi­mea ei și în mînile numai ale acelora cari știu s-o folosească. «Bunurile de familie» sînt sin­gurul mijloc, de care actuala lege agrară habar nu a avut, recunoaștem, din nepricepere. Q. D. Scraba Sisteme de politică pe care le-am putea imita Anglia a dat încă odată lu­mii exemplul noilor virtuți po­litice care i asigură, din veac în veac, un loc unic în istorie.A doua zi după victorie, evi­dent că și după întețiri ger­mane, ajutate de capitalul tre­buitor, două mari primejdii ră­­săriră, amenințind însăși exis­tența Regatului unit. De o parte, muncitorimea în mine, din ostenelile căreia iese puterea motrice a miilor de vapoare ce culbieră toate mă­rile, s’a pus în grevă, cerînd, cer acea orbire ce caracterisează adesea acțiunea maselor popu­lare înșelate și aduse la paro­xismul furiei, ca lofile ce li se servesc să fie superioare pro­dusului rezultat din ostenelile lor. Iar, de alta, Irlanda, fanati­zată de șefii naționali de sîn­­gele pur al Spaniolului de Va­lera și al Polonei contesa Mar­­kiewicz. Irlanda care în maw parte vorbește azi limba englesă și iea parte întru toate la viața intelectuală a poporului engles. Irlanda care în Ulster adăpos­tește de trei­ secole o numeroasă populație anglo­saxonă și pro­testantă, cere despărțirea de Ma­rea Britanie pentru ca, în con­diții imposibile supt raportul real, practic, să formeze un bi­sat Stat a­parte. Și cererea și-o sprijină prin asasinate și dări de foc vrednice de cel mai im­pur bolșevism rusesc. Innaintea acestei duble ame­nințări, oamenii de Stat englezi nu și au pierdut capul. Nu și i-au pierdut nici prin descura­jare, nici prin terorism. Față de muncitori s'a păstrat admirabilă răbdare, așteptând aproape două luni ca oamenii să înțeleagă singuri în ce pră­pastie stau să arunce odată ce­ existența patriei lor, viața lor însăși. Față de sim­seiniști, anar­hiștii naționali ai Irlandei, au scos numai o poliție devotată gata de sacrificii, rare­ori o ar­mată care proceda prin repre­salii crude, dar in limitele strict determinate ale coșurilor spe­ciale-iar, la urmă, Regele Angliei a avut marele curaj și fru­moasa încredere de a merge în mijlocul războiului civil pentru a l potoli, ca prin farmec, prin cuvîntul înțelepciunii. Resultatul îl vedem: Lloyd George discută la Londra cu «președintele Republicei irlan­­deze», iar minierii și-au reluat pretutindeni lucrul. Sisteme de politică pe care le-am putea imita. Ori nu ? N. IORGA (Din ziarul «Patria» din Cluj­) cât fără milă soldații că­zuți pe cîmpul de luptă. Din mărturiile depuse de însăși soldații Kaiserului a reușit vinovăția comandan­ților germani. Acela care a învinovățit mai mult pe ge­neralul Stenger a fost ma­iorul Drosius, de fupt co­manda sa. Procesul s-a desbătut la Palatul de justiție din Lipp­spa cu toată punerea în scenă pentru apărarea o­­noarei armatei germane. Ge­neralul Stenger, invalid de războiu, a apărut în uni­formă, cu zeci de decorații pe piept. El a negat com­­plect că ar fi dat ordinul de care îl apusase maiorul de supt comanda sa, ca și cea mai mare parte dintre numeroșii martori chemați înnaintea Tribunalului. Culpabilitatea generalului Stenger reeși cu evidență. Cu toate acestea el fu achi­tat pe motivul că un gene­ral german... nu poate să mintă. Vina e aruncată pe maiorul Crusius, arătat de medicul expert ca suferind de «o nevroză circulatorie», boală care s’ar manifesta la fel cu epilepsia și care are atîta influență asupra ace­lora cari vin în atingere cu bolnavul încît ea poate să producă tulburări grave la toți cei sănătoși. Orosius s’a ales cu doi ani de închi­soare. Ceia ce e mai inte­resant, e constatarea medi­cului Anton, cel cu «nevro­za circulatorie», și care ex­plică pe deplin căușele răz­boiului. In Germania a fost cineva real bolnav de­nu­mita boală, care cuprinse a­­poi pe toți. G. JIEl SE li OREI' 99 . Articolul 227 al tratatu­lui de la Versailles punea supr­acusare publică pe fos­tul Kaiser, iar articolul ur­mător prevedea extrădarea tuturor acelora cari comi­­seseră acte potrivnice legi­lor și obiceiurilor de răz­­­boiu. Dar la acest din urmă articol, Aliații au renunțat, rămînînd ca Germania în­săși să pedepsească pe acei nelegiuiți cari ordonaseră împușcarea în masă a ră­niților, cum s’a întîmplat în pădurea «Sainte-Barbe» și lingă Sarrebourg în Au­gust 1914, odată cu despăn­­țuirea furiei teutone. Printr’un ordin pornit de la un general Stenger, co­mandantul brigăzii 58 de infanterie, armata învingă­toare a Kaiserului a împuș­ STATELE în care Ministeriul de Indus­­trie și Comerț are atașați sau agenți comerciali Paris; Gr. Arapu­, atașat co­mercial Legațiunea României; I. Rojniță, agent comercial Le­­gațiunea României; Bruxelles, Șt. Lupașcu, atașat comercial,Legațiunea României; Titus Panaitescu-Vifor, atașat comercial legațiunea României; Roma, J. Sillescu, atașat co­mercial Legațiunea României; Víona, G. Dimitrîu, atașat co­mercial VI. Miiazwardeingassa 2; Londra, Gr. Mihăescu, atașat comercial, Legațiunea României; Berna, Al­busin, atașat comer­­­cial, Legațiunea României; Budapesta, V. Stătescu, agent comercial, Legațiunea României; Atena, Virgiliu Ciulei, agent comercial Legațiunea României; Berlin, Gh. Christodulo, dr. I. Edsleanu, (onorific) Charlottea­­burg 99 Kaiserdam; Hamburg, V. Dăscălescu, agent comercial Holzdam no. 16, II. Varșovia, C. Bălăcescu, agent comercial Vieyska no. 10; Praga, Richard Tufk­, atașat comercial, Legațiunea României, Genova, Octavian Văleanu, a­­tașat comercial, Consolate di Ro­mania, Piazza St. Matteo, 16; Madrid, N. V. Serdici, agent comercial, Legațiunea României; America-de-Sud, D. M. Popo­­vioi, atașat comercial, Rio de Janeiro, R. Assemb’őa 117—20; Smirna, I. Bilimatohi, agent (onorific); Budapesta, P. Ciobanu, atașat comercial, Legațiunea României. O antologie româ­nească în Idiș D. Solomon Segal, adresînd o scrisoare a­lui profesor N. Iorga spune că «își îndeplinește o plă­cută datorie de conștiința fă, cînd cunoscut că a terminat de tradus în idiș un prim volum de antologie, cuprinzînd peste două sute de bucăți în versuri» din nouăzeci de poeți români, și ori în gîndul d-sale este să meargă mai departe și să adauge la acest prim volum de poesii și un volum de bucăți alese din cei mai de samă prozatori ai li­­teraturei românești. «D-le profesor, terminînd a­­cest volum nu puteam sfi cuget la nimeni altul înnaintea dv. Intr’adevăr, pentru noi intelec­tualii Evrei, doritori sa cunoaș­tem și să ne apropiem comorile sufletului și ale culturii româ­nești, dv. sînteți nu numai un nume sintetic, dar aproape un simbol». Continuînd, apoi, d-sa declara că nu are cui spune mai bine decît d-lui Iorga, «chiar azi, în Romănia Mare, că voim să tră­im frățește cu concetățenii noș­tri Romîni. Nu am pe cine in­forma mai grabnic despre bu­nele noastre gînduri și strădu­ințe decît pe dv.» In deosebi, pentru acești frați ai noștri cetățeni, cari vorbesc și cetesc idiș, învățînd însă zil­nic și limba românească am cu­les—în idiomul nostru familiar —un braț de fiori din grădina poesii românești. N’ași fi putut să le arăt mai avantagios ade­văratul suflet romănesc, decît grăindu-le din Eminescu și Coșbuc Antologia fiind terminată, e gata de tipar și pănă în spre toamnă cred că va fi imprimată. Sper d-le profesor, că în cuge­tul d-voastră noutatea ce va a­­duc va găsi ecouri de simpatie». Și traducătorul încheie astfel scrisoarea sa: «Fac din buna d-voastră disposiție față de lu­crare un excelent augur pentru mine și vă rog sa credeți ori, ori care vor fi deocamdată gre­utățile sau criticile pe care Ie voia întîlni în calea mea, ele nu vor putea nici pe departe, sfi­stea în cumpănă cu aprobarea lui Nicolae Iorga». La acestea d. N. Iorga a răs­puns cu următoarea scrisoare : Stimate d le Segall. Intru cît pot judeca, traduce­rile d-tale sînt exacte și armo­nioase. Orice încercare de a face cunoscut sufletul romănesc în expresia lui superioară, care e literatura, nu poate trezi decît mulțumirea noastră, la care ai dreptul. Coreligionarii d-tale oari sînt azi cetățeni egal în­dreptățiți ai României, fără a cunoaște încă limba noastră, vor sfia mulțămită estonetelor d­ îale închinate unui scop eșa da no­bil și de folositor, că au intrat în legătură politică de acum ne­­desfăcută, cu o nație care a prins din cultura Orientului ca și din acela a Occidentului ce i-a părut mai bun pentru a crea apoi cu fondul ei propriu, o cul­tură vrednică de interes. Felicitîndu te pentru gîndul d-tale adus la îndeplinire și v­­rînduți puteri pentru a munci mai departe pe această cale, te rog a primi încredințarea con­siderației mele deosebite. . _________N. Iorga Buletinul Zilei Știri după radiograme Ratificarea tratatului de la Trianon In ziua de 26 Iulie s-a făcut la Paris schimbul de ratificări ale tratatului de la Trianon supt preșiden­­ția­l lui Jules Cambon. Monumentul de la Dower Datorită unei vigilente patrule instalată la Dower, s’a putut trece în siguranță pe Continent 12 miloane­ de­ oameni, cari au schim­bat situația războiului. Pentru comemorarea acestei patrule sal­vatoare s’a ridicat la Dower, prin subscripție publică un mo­nument, care s’a dezvelit ieri, iar la Casa Blanchesser lîngă Calais un obelise, care va fi în curând des­velit. Prințul Moșteni­­nitor al Angliei va asista la dez­velirea monumentelor. Mica înțelegere «Vonkov» din Praga publică o convorbire cu d. Hiotu, minis­trul României care declară de imposibilă o confederație dună­reană care n’ar fi decît reînvie­rea Austriei. Mica înțelegere, dimpotrivă ar fi basatâ pe voința liberă a no­ilor naționali și pe respectul re­ciproc al suveranității lor. Prie­tenia Ceho-Romînâ e întemeiată pe aceste base durabile. Știri diferite Un ziar guvernamental anun­ță că la 15 August se vor întruni la Berlin atașații comerciali din Europa întreagă. Curios, Ministeriul Industriei termi­nînd cu așezarea industriei țării a numit o comisie pentru pu­nerea în valoare a lacului Sna­­gov. Ministeriul Domeniilor numește o comisiune care să înființeze concursuri pentru selecționarea uneltelor muncii agricole- Ga­o­fi zicînd Ministeriul Agricul­turii ? «Opera Guvernului», își gă­sește un puternic apărător în persoana lui La Fontaine, oare ori va convinge, ori va învinge pe «nerăbdătorii amatori de pu­tere» Sabia a fost trasă­— morile de vînt Blau în așteptare. Ambasadorul României la Bu­­da­ Pesta a dat un interview zia­rului unguresc «Uj Nemzedek», prin care se arată dorința Gu­vernului «să dea cît mai curînd posibil relațiunile comerciale cu Ungaria» — probabil pentru a­­planarea diferendului de miliar­de cerut de Ungaria ca despă­gubit pentru campania din 1918, învățătorii minorităților dor­nici de a învăța românește, sunt plimbați în chip zădarnic pe dru­muri, pentru a se întoarce acasă mai rău de cum au plecat. Strașnică organizație! «Boemia», ziar ceh face cu­noscută surprinzătoarea veste că la Marienbad poliția a inter­zis jocurile de noroc și a expul­zat pe acei cari le conduceau. La noi oficialitatea se înfiin­țează. Cu începere de la 1 August se majorează tarifele C. F. pen­tru mărfuri de mică și mare iu­țeală, afară de cele cuprinse cu tariful I. Din adausele aceste de taxe se va face un fond special pen­tru plata de prime proporțional cu salariile funcționarilor, și ce­lelalte­ Ministeriul de Războia a luat decisia să concentreze în cursul lunei August și Septembrie pe ofițerii foști prisonieri și pe cei cari au cunoscut numai partea sedentară. Intr'un articol din ziarul «Stea­gul» se spune că ministerial de Finanțe ar fi ștampilat coroa­nele și biletele Băncii Generale conf scate la Graniță «i le-a lansat în circulație — ceia ce constituia «aproape o fraudă».

Next