Olteanul, 1909 (Anul 1, nr. 1-39)
1909-11-26 / nr. 35
ANUL I. Nr. 35. Făgăraş, Joi 26 Noemv. (9 Dec.) 1909. FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ Șl ECONOMICĂ. -''W REDACȚIUNEA: Făgăraş, Vár-tér Nr. 46, (casele I. Peia). — Vis-â-vis de Magistrat. — «7» s Apare în fiecare joi seara, sub direcţia unui comitet de redacție.7 *t' ADMINISTRAȚIUNEA: Făgăraş, Vártér Fir. 46, (casele I- Peia . ~ Vis-à-vis de Magistrat. — RELE DEPRINDERI. 1) CRÂŞMA. Am promis sau făgăduit în anii trecuţi ai foaiei noastre, că vom începe a scrie despre relele de cari sufere mai ales poporul nostru dela sate şi vom arăta şi ranele ce le cauzează sau pricinuesc acele rele, precum şi mijloacele de îndreptare. Sunt multe relele de cari sufere poporul nostru, pentru că mulţi sunt şi cei ce voiesc să tragă folos din relele deprinderi ale sale, pentru aceea mulţi, în loc să arate relele şi să le osândească, cu o uşurinţă şi grăbire vrednică de un lucru mai bun, le laudă şi încurăjează, şi aşa în loc a se îndrepta şi reculege, apucă pe alte căi rătăcite, de unde — dacă ne lipsesc povăţuitorii conştiinţioşi: «numai este reîntoarcere*, afară poate numai de «sapa şi lopata*. Intre relele de cari sufere poporul nostru şi de cari mulţi sunt cuprinşi în locul întâi — durere! stă crâşma. Ea merge înaintea altor lucruri bune şi ea, »ca izvorul tuturor relelor« ne împiedecă de la săvârşirea faptelor bune, folositoare şi de interes comun sau pentru binele obştesc. Spre combaterea sau osândirea acestui rău sau «biciu de foc», care strică, ruinează şi pustieşte totul unde prinde rădăcini, ne vom folosi de toate mijloacele, dictate de ştiinţa, şi mintea omenească, ca cu o zi mai înainte să scoatem poporul nostru din ghiarele acestuibalaur cu multe capete.* Mai întâi vom scoate la iveală răul şi urmările lui stricăcioase, dar după aceea vom arăta drumurile cele bune, pe cari trebue s’apuce poporul nostru şi nu vom înceta de loc, pănă ce vom croi un nou drum de îndreptare, care să’i asigure bunăstarea lui morală şi materială şi dela care şi de pe care să nu mai deie în lături. O zicătoare ne spune, că, prilejul, ocazia face hoţul!* Aşa stăm şi cu crâşma: desele deprinderi din cea mai fragedă copilărie, din leagăn, de multe ori dinainte de «înţărcare* nasc reaua de dare şi aplecare la cercetarea crâşmei de mai târziu şi apoi la consumarea ori mai bine pârjolirea beuturilor, de unde şi vorba de osândă zisă beutorilor şi beţivanilor: «ceata lui Pârjol!Din multe sate de ale noastre aceasta deprindere păcătoasă, aceasta patimă urâtă, acest viciu spurcat, într’ atâta s’a lăţit între oameni, într’atâta, s’a înrădăcinat în poporul de rând, ba şi între puţinii cărturari, încât omul cumpătat, nebeţiv, omul, care să nu cerceteze crâşma e «cc*b alb*, e arătat cu degetul în «batjocură*, (?) de ceata «beţivanilor*, de oamenii I decăzuţi şi pătimaşi, încât omul cin- I ştit, trebue să se ferească din calea acelor păcătoşi pătimaşi, dacă e, ca , să nu fie supărat şi insultat de ei! Şi aceasta îi încurăjează cu atât mai mult, când în fruntea lor, ca mare vataf, este şi vr’unul din pretinşii conducători, sau chiar şi doi-trei, câţi sunt. Aceasta ceată de derbedei, de oameni stricaţi devine îndrăsneaţă şi atăcătoare totodată. Ei să cred în drept a ataca pe om şi cine, a încerca să strice numele bun al celor cari se feresc a face cu ei tovărăşie de beţii şi orgii, dar cu morală sunt şi mai rău certaţi. Auzi prea adeseori zicându-se de popor: «Cu omul beat să nu te pui, sau: să nu-ţi prinzi mintea cu el! Că: omul beat e câne turbat!* Dacă iai seama, dacă eşti puţin atent, atunci vezi, că toate faptele prnibile, adecă săvârşite contra omeniei, cinstei şi moralei, să săvârşesc tot în stare de beţie. Tot poporul zice: «Pănă’i cutare om treaz, e om de omenie, om de treabă, iar dacă să îmbată, atunci să-ţi tai mâneca şi să te tot duci să nu-l mai vezi, că n’are nici omenie şi nici ruşine, atunci e cu mult ritat pe jos ca dobitoacele! Şi cine n’a putut observa sauvedea aceasta?! Nu între oameni stricaţi şi beţivi să te bagi, sau cu ei, ci numai de o parte să stai, să-i priveşti, şi atunci îţi poţi face cea mai bună idee şi cea mai dreaptă judecată! Şi după ce cu atenţiune ai observat toate din «fir în păr, cum să zice, apoi să ştii afla şi mijloacele potrivite de îndreptare, dacă mai e ceva de îndreptat. Nu odată am făcut aceasta, dar vă mărturisesc, că icoana ce ni s’a desfăşurat înaintea ochilor în astfel de împrejurări, ni-a lăsat urmele cele mai dureroase, urmele cele mai deprimătoare de compătimire şi de plâns. Şi n’ar fi nimic mai potrivit de a stârni greaţa chiar în beţivi, ca atunci, când folosind ocaziunea s’ar face poza, tabloul unei cete de beţivi, uitaţi de sine, decăzuţi şi ajunşi în starea cea mai deiositoare, din care a perit ori şi ce simţ omenesc, ear acest tablou, în care să se recunoască derbedeii din scena scandaloasă să li-1 prezent. !rezi în stare de trezvie. Ar trebui să fie ajunşi în starea cea mai de jos a decadinţei, ca să nu să ruşineze. Astfel de tablouri în cari să se vadă scenele cele mai scandaloase ale stărei de beţie să se expună apoi în localuri pubice, ca să fie ca o dojană publică. Noi credem, că acest mijloc n’ar putea rămânea fără rezultatul dorit. Am dori să se cerce aceasta, şi atunci credem, că mulţi începători în ale beţiei s’ar reculege şi ar apuca alte căi mai bune, iar pe beţivii de profesie, cari au îmbătrânit adecă în fărădelegi de asemenea i-ar mai descurăja. Nu e destul să se istorisească întâmplări din vieaţa beţivilor total decăzuţi, dar e de lipsă că acele scene scandaloase să se arate şi prin tablouri anume făcute după întâmplările din vieaţa acelor neoameni. E înspăimântătoare pustiirea, ce o face beţia în sate şi oraşe. Nici cea