Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)

1910-10-14 / nr. 42

ANUL II. Făgăraş, Joi 17 (27) Octomvrie 1910. Nr. 42. _____________ FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ ŞI ECONOMICĂ. REDACŢIUNEA: Făgăraş, Vár­ter Nr. 47, (casele I. Peia). — Vis-a-vis de Magistrat. — I Apare în fie­care Joi seara, sub direcţia unui comitet de redacţie. — ADMINISTRAŢIUNEA: F făgăraş. Vár­tej Hr. 47. (casele L Peia) — Vis-a-vis de Magistrat. — A­VIZ! Rugăm pe abonenţii noştrii, pe cari nu şi-au achitat abonamentul, a şi'l achita, căci ia din contră vom fi siliţi a ni l achita cu chitanţe poş­tale Adm. „Olteanul". Chemarea bisericei la Români. Când vorbesc despre biserică nu înţeleg zidul acela al bisericei care încape pe credincioşi, nici biserica as­cultătoare adecă pre laici, ci biserica predicatoare (învăţătoare) adecă pe preoţi şi pe fruntaşii acestora pre protopopi, episcopi etc. Să vedem rolul ce l’au avut în trecut şi rolul ce’l au şi ar trebui să’l aibă în prezent preoţimea română în legătură de raport faţă de poporul românesc. Doamne, cela ce soarele l’ai dat spre lumina zilei, luna şi stelele spre lumina nopţii, cela ce cercetezi inima şi rărunchii ajutăm ca să scriu după vrednicie, despre servitorii altarului Tău, ca arătând faptele lor cele vred­nice, să preamăresc Dumnezeirea Ta şi neamul obidit, ce de atâtea vea­curi a ascultat de păstorii săi să se lipiască cu dragoste fiască de păstorii săi cei buni, şi să despreţuiască din inimă pre cei nedemni de a sluji la altariul Tău. La toate popoarele ce au exis­tat şi există pe suprafaţa mare a pă­mântului pe toate cinci continentele din timpurile cele mai vechi şi pănă azi preoţimea a avut şi are rol de frunte, rol de conducător. Aşa şi la noi la români de la încreştinarea ro­mânilor şi pănă în ziua de astăzi pre­oţimea a fost conducătorii naturali ai poporului conducătorii în toate lipsele poporului român Pre vremurile vechi înainte de 1848 preoţii noştrii nu aveau şcoala ce o au acum, dar alipirea ţăranului român faţă de păstorul său sufletesc a fost tot aşa ba poate şi mai mare pre­cum este azi. Amintesc numai faptul, că înainte de anul 1848 când românul era iobag singura persoană cu drepturi în multe sate româneşti era numai preotul a cărui casă era scăparea pentru oricine care alerga să-i ceară ajutorul lui. Dar nu vorbesc despre ajutorul material ce îl putea da preotul şi îl şi da, nu ci despre sprijinul moral despre lumina cea adevărată despre Dumne­zeu, despre virtuţile creştineşti pre cari le sădeşte, respective ar trebui să le sădească un preot bun în fiii săi sufleteşti, despre acestea vreau să vă spun D-lor Voastre stimaţi ceti­tori ai foaiei noastre. Ori­cât de materialist să fie omul, pe lumea aceasta la urma urmelor tre­­bue şi el să recunoască, că să-şi adu­ne cât de multe averi, zic averi peste averi, totuşi la urmă va trebui să zică cu înţeleptul Solomon: »Deşărtăciunea deşărtăciunilor şi toate sunt deşărtă­­ciuni afară de a servi lui Dumnezeu«. Cine este însă acela care îi aduce omului aminte de Dumnezeu, suflet, da virtuţi, etc. dacă nu preotul. Da preotul de pe anvon el aduce omului aminte de Dumnezeu, binele cel mai înalt, de suflet, aceasta scânteie D-ze­­iască ce este în om şi carea singură ne face să ne deosebim de animalele necuvântătoare, preotul bun este acela, care predică virtuţile şi le propagă cu fapta şi vorba, lucră pentru deştep­tarea simţământului de dreptate şi pietate între oameni. Ca într’adevăr preoţimea noastră a şi împlinit cu sfinţenie acestea fapte, ce s’au rece­­rut dela ea. Dar pre lângă conduce­rea în celea spirituale a avut preoţi­mea la noi la români îndeosebi ro­lul de conducători politici ai poporului. („ Preoţi cu crucea’n frunte, căci oastea e creştină Deviza-i libertatea şi scopul ei prea sfânt® cântă nemuritorul poet Andrei Mure­­şianu. Conducătorii fireşti au fost după cum am zis şi mai sus, preoţii totdeauna şi acum după atâtea veacuri la noi la români preotul a rămas o faclă pen­tru satul care ii dat să-l păstorească. Românul ascultă cu credinţă şi supu­nere de conducătoriul său căci pănă acum puţine cazuri s’or fi dând unde un om nedemn a ajuns să pastorească. Este de remarcat, că acolo unde este un preot slab în sat, acolo întreg satul stă Dumineca întreagă în crişmă şi este satul cel mai sărac şi oropsit de Dzeu, aşa dară şi poporul e asemenea conducătorului său. Pentrucă precum dela un învăţător bun, dela un măestru în oricare artă iar numai oamenii cari samănă în însuşirile lor cu învăţăto­rul să desvoaltă, tot aşa într’un sat, tot poporul ascultă şi face ceeace zice şi în deosebi vede, că face pre­otul, aşa dară înaintea ţăranului model de virtute etc. este şi a fost în primul rând preotul. Că cât de mare rol are şi a avut preotul român ne-am putut convinge mai mult ca oricând la ultimile alegeri de de­putaţi ce le-am avut în anul acesta. Acolo unde au fost preoţii oameni harnici, conştii de chemarea lor, acolo şi poporul a fost harnic şi a mers după preotul său, unde însă preotul a fost slab, acolo nici poporul nu s’a arătat mai brav ca el. Dar ţăranul român nu numai aci în cazurile amin­tite mai sus, ci în toate afacerile ia de model pre preotul său. Deci văzând noi, că preotul ro­mân are cea mai mare înrâurinţă asu­pra poporului îndeosebi ţăranului ro­mân deci este lucru evident, că pre­otul trebue să lucre a măsurat legilor Dumnezeeşti, dorinţei mai marilor şi a poporului din care face parte. El are să se îngrijească de reli­giozitatea şi morala celor ce-i păsto­reşte sufleteşte, să îngrijească ca ţă­ranul român să-l iubească pre el vă­zând că preotul numai binele şi îna­intarea supuşilor săi sufleteşti o do­reşte, aşa zicând să fie un trup din trupul cel mare al poporului şi con­ducător spre lumină şi înţelepciune al lui. Preotul, adevărat român, şi care îşi iubeşte neamul şi vrea să-şi înde­plinească datorinţa sfântă cătră Dum­nezeu, acela ţine predici îi luminează pe fii sufleteşti ai lui, ca să-şi ducă

Next