Olteanul, 1913 (Anul 5, nr. 1-52)

1913-12-08 / nr. 48

Făgăraş, Duminecă 8 (21) Decemvrie 1913. Nr. 48. ANUL V. lomaila şi streb­atatt Pe an cor. 10.— Un nr. 10 fini. —OLTEANUL FOAIE SIPTMNâLÎ, SOCIALÎ, CULTURAL! ŞI ECONOMICI. ABONAMENT: pentru Austro-Ungaria. Pe an cor. 5.— Pe V, an c. 2.50 pentru Director: DR­ I G A N S E N G H E A. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Făgăraş, strada Csăky Nr. 3. INSERŢIUNI se primesc cu preţuri reduse. Scrisori nefran­cate se refuză. Manuscripte nu se înapoiază. EDITOR-PROPRIETA CONSTANTIN POPP.­R: O vorbă, ca o sută Despre creşterea bună. „Daţi-mi mame bane, Şi voia schimba faţa lumi“. (vorbele unui învăţat). Tânguelile şi vaetele, ce zilnic ies de pe buzele unui om­ altui ţăran al nostru, scot la iveală mai ales trei nă­ravuri rele, trei scăderi mari, ce bân­­tue în sinul poporului nostru. Aceşti viermuleţi, ce rod în tăcere şi cu spor, la temelia neamului nostru sunt: beţia, legiuirea pentru toată nimica şi mân­dria fără seamă. In oricare ţinut, lo­cuit de români afli unul ori altul din năravurile acestea şi nu sunt rari sa­tele unde toate­ s­arele pricinuesc pa­gube nepreţuite în căsnicia ţăranilor noştrii. De aceea zilnic s’aud vorbe ca acestea :«S’a stricat lumea, nu mai i-a n*rtq anim* • d^'nult nu ~ r'*--4-* , K...... ştiau oameni de atâtea pâri, nu cu­noşteau atâtea advocaţi şi totuşi tră­iau în pace şi mulţămire unii cu alţii*; «astăzi nu dă D-zeu să scapi o vor­bă cum se cade din gură, îndată te duce la advocat*, «o­i dacă ai un fe­cior, pe care la­i băgat în casă şi se ’ntâmplă să-i pui pe nume preste câ­teva zile te vezi pe drumuri*, unde mai pui mândriile fără seamă câte sunt azi la fetele şi nevestele ţăranilor no­ştrii, luate toate cu bani scumpi şi cari abia le îmbraci de loc se şi nimicesc, dar beţiile, ce se trag zuia la ameaza mare, pe lângă toată sărăcia anilor din urmă, oare câţi zloţi buni scot din punga românului. Vedeţi, buruenile a­­cestea împrăştie sărăcia în satele noa­stre. Şi oare, de unde atâtea pâri, a­­tâtea certe şi bătăi între oameni ? Care e isvorul vieţii destrăbălate, în care înoată aşa mulţi feciori de ţărani în ziua de azi ? Care-i adevarata pricină a multelor năravuri rele din popor ? Dacă ne uităm bine la izvorul neînţelegerilor dintre oameni, trebue să zicem că atât legiuirile nesfârşite, cât şi beţiile şi mândriile din ziua de azi sunt de a se căuta în slaba creş­tere, ce o dau părinţii copiilor. Azi foarte rari sunt părinţi aceia, cari îşi bat capul cu creşterea bună a copiilor. Cei mai mulţi se gândesc nu­mai la naşterea copiilor, la înmulţirea neamului, însă cu viaţa şi creşterea bună a acestor fiinţe nevinovate, pu­ţini îşi sfarmă creerii. Unii părinţi îşi fac aşa socoala, când li se naşte vre­un copil; pănă e mic îl gugulesc şi-l desmeardă; îl lasă să facă orice-i pla­ce, iar de se întâmplă să facă ceva rău, să spargă un vas, ori Iamba sau alte rele, toate i­ le trec cu vederea, fiindcă e »mic« săracu şi »nu ştie«, »când a fi mare s’a mai cuminţi ele­. Preste 3—4 ani vezi din mititelul ăs­ta un copilaş răsfăţat, căruia toţi tre­bue să-i facă pe voie, altmintrelea sare în sus să trăvăle pe jos, plânge, ţipă şi câte de toate. Nime nu ştie ce-l doare. Vine vremea şcolii, vrâsta de 6 ani, când băiatul îşi găseşte alt tată şi mamă pe dascălul. In­straiţa de după cap pe lângă cărţile şi tăbliţele din ea nu şi-au uitat să-şi bage şi răsfă­ţul cu care l-au dedat părinţii. Şi fiind­că între recvizitele de şcoală nu e în­şirat şi năravul rău al copiilor, de a­­ceea străduinţa bietului dascăl, de-a desbrăca pe nefericitul băiat de haina urâtă a răsfăţului şi a vieţii destrăbă­late, e o adevărată epocanie, care de cele mai multe ori e muncă zadarni­că, fără nici un folos. Ori de câte ori îi spune învăţătorul să asculte de el şi de părinţi, să cinstescă pe oamenii cu care se întâlneşte, pentru el toate-s nimica, se bagă pe o ureche şi iasă pe cealaltă. Şi dacă se întâmplă să mai şi capete vre­una mergând acasă plân­ge, iar părinţii în loc să-l înfrunte îl desmeardă şi-l m­ângie să fie numai pe pace. Alteori se petrec altmintrelea lu­crurile şi anume: Părinţii îşi învaţă co­pii să fie aşa şi aşa; să asculte, să nu facă rele, să nu întoarcă vorba, să nu batjocorească pe nimenea, să nu se certe, să nu suduc ori încaere cu cineva; astfel de vorbe zilnic le toa­că la ureche şi cu toate acestea bă­­eţii tot nu sunt aşa, precum ar vrea părinţii. De unde vine aceasta? De acolo, că vorba singură nu ajută ni­mic la creşterea bună a copiilor, fără pilda e cea mai grăitoare povaţă, ca­re şi pe cel mai îndărătnic şi mai rău băiat îl cuminţeşte. Traiul bun între părinţi cu mult mai bine se leagă de copil, decât mii de sfaturi ce i­ le dă părinţii. Doar copilul vorbeşte şi face, numai ceea ce vede şi aude de la părinţi de aceea nu-i mirare, că vorba nu schimbă de loc sburdălnicia băiatului, dacă nu cumva părinţii cu vorba lor aşezată şi frumoasă, cu purtarea lor aleasă fără batjocuri, sudălmi, beţii ori chiar bătăi îl fac pe băiat să le urme­ze întru toate pildei bune ce i-o dau. Tot aşa se întâmplă şi cu pove­ţele, ce li le dă copiilor învăţătorul în şcoală. Ele rămân fără folos, dacă bă­­eţii mergând acasă văd lucrurile tot altcum de cum le spune dascălul. Şi apoi fiindcă pilda mai mult face de­cât vorba, de aceea sărmanul copilaş nu se alege cu nimic din spusele dlui învăţător. Mai mulţi părinţi greşesc în creş­terea copiilor, când aceştia au scăpat de şcoală. Atunci fiind băeţandrii îi lasă să umble de capul lor unde le place. Prin unele locuri de la vrâsta de 13—14 ani îi lasă prin şezători şi mai ales prin crişmă, ca în tovărăşia beu­­torilor şi tinerilor stricaţi să-şi mânce şi ei zilele frumoase de tinereţă. Cu deosebire pentru fete vrâsta aceasta e cea mai mare ispită, din care, dacă părinţii nu le-au grija, nu scapă nici când sănătoase şi apoi de acum li­ se încep năcazurile şi zilele posomorâte, când ar trebui să fie tot o veselie şi bucurie. In vrâsta aceasta se pune teme­lie puternică la vorbele, certele, bat­jocurile, bătăile, dintre fraţi, copii şi părinţi, bărbat şi femeie, în urma că­rora puţina agoniseală, ce le-au rămas ca moştenire o duc pe la domni, căci ei n’au ce face cu ea, lor le e de ajuns aerul. Dar dacă mai iai în socotinţă to­vărăşiile de glăjuţă, de cari nu se de­sfac nici după ce s’au legat în căsă­torie, o atunci, vezi câte rele răsar pe urma unei creşteri slabe şi neîn­­grite a copiilor. Ca dovadă a celor spuse pănă aici las să grăească multele întâmplări din viaţă, cari scot atâtea lacrimi şi suspine din ochii şi inimile ţăranilor.­­ Spună, dacă e drept sau nu, că prici­­­­na ia cele mai multe neînţelegeri şi

Next