Olteanul, 1913 (Anul 5, nr. 1-52)
1913-12-08 / nr. 48
Făgăraş, Duminecă 8 (21) Decemvrie 1913. Nr. 48. ANUL V. lomaila şi strebatatt Pe an cor. 10.— Un nr. 10 fini. —OLTEANUL FOAIE SIPTMNâLÎ, SOCIALÎ, CULTURAL! ŞI ECONOMICI. ABONAMENT: pentru Austro-Ungaria. Pe an cor. 5.— Pe V, an c. 2.50 pentru Director: DR I G A N S E N G H E A. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Făgăraş, strada Csăky Nr. 3. INSERŢIUNI se primesc cu preţuri reduse. Scrisori nefrancate se refuză. Manuscripte nu se înapoiază. EDITOR-PROPRIETA CONSTANTIN POPP.R: O vorbă, ca o sută Despre creşterea bună. „Daţi-mi mame bane, Şi voia schimba faţa lumi“. (vorbele unui învăţat). Tânguelile şi vaetele, ce zilnic ies de pe buzele unui om altui ţăran al nostru, scot la iveală mai ales trei năravuri rele, trei scăderi mari, ce bântue în sinul poporului nostru. Aceşti viermuleţi, ce rod în tăcere şi cu spor, la temelia neamului nostru sunt: beţia, legiuirea pentru toată nimica şi mândria fără seamă. In oricare ţinut, locuit de români afli unul ori altul din năravurile acestea şi nu sunt rari satele unde toate sarele pricinuesc pagube nepreţuite în căsnicia ţăranilor noştrii. De aceea zilnic s’aud vorbe ca acestea :«S’a stricat lumea, nu mai i-a n*rtq anim* • d^'nult nu ~ r'*--4-* , K...... ştiau oameni de atâtea pâri, nu cunoşteau atâtea advocaţi şi totuşi trăiau în pace şi mulţămire unii cu alţii*; «astăzi nu dă D-zeu să scapi o vorbă cum se cade din gură, îndată te duce la advocat*, «oi dacă ai un fecior, pe care lai băgat în casă şi se ’ntâmplă să-i pui pe nume preste câteva zile te vezi pe drumuri*, unde mai pui mândriile fără seamă câte sunt azi la fetele şi nevestele ţăranilor noştrii, luate toate cu bani scumpi şi cari abia le îmbraci de loc se şi nimicesc, dar beţiile, ce se trag zuia la ameaza mare, pe lângă toată sărăcia anilor din urmă, oare câţi zloţi buni scot din punga românului. Vedeţi, buruenile acestea împrăştie sărăcia în satele noastre. Şi oare, de unde atâtea pâri, atâtea certe şi bătăi între oameni ? Care e isvorul vieţii destrăbălate, în care înoată aşa mulţi feciori de ţărani în ziua de azi ? Care-i adevarata pricină a multelor năravuri rele din popor ? Dacă ne uităm bine la izvorul neînţelegerilor dintre oameni, trebue să zicem că atât legiuirile nesfârşite, cât şi beţiile şi mândriile din ziua de azi sunt de a se căuta în slaba creştere, ce o dau părinţii copiilor. Azi foarte rari sunt părinţi aceia, cari îşi bat capul cu creşterea bună a copiilor. Cei mai mulţi se gândesc numai la naşterea copiilor, la înmulţirea neamului, însă cu viaţa şi creşterea bună a acestor fiinţe nevinovate, puţini îşi sfarmă creerii. Unii părinţi îşi fac aşa socoala, când li se naşte vreun copil; pănă e mic îl gugulesc şi-l desmeardă; îl lasă să facă orice-i place, iar de se întâmplă să facă ceva rău, să spargă un vas, ori Iamba sau alte rele, toate i le trec cu vederea, fiindcă e »mic« săracu şi »nu ştie«, »când a fi mare s’a mai cuminţi ele. Preste 3—4 ani vezi din mititelul ăsta un copilaş răsfăţat, căruia toţi trebue să-i facă pe voie, altmintrelea sare în sus să trăvăle pe jos, plânge, ţipă şi câte de toate. Nime nu ştie ce-l doare. Vine vremea şcolii, vrâsta de 6 ani, când băiatul îşi găseşte alt tată şi mamă pe dascălul. Instraiţa de după cap pe lângă cărţile şi tăbliţele din ea nu şi-au uitat să-şi bage şi răsfăţul cu care l-au dedat părinţii. Şi fiindcă între recvizitele de şcoală nu e înşirat şi năravul rău al copiilor, de aceea străduinţa bietului dascăl, de-a desbrăca pe nefericitul băiat de haina urâtă a răsfăţului şi a vieţii destrăbălate, e o adevărată epocanie, care de cele mai multe ori e muncă zadarnică, fără nici un folos. Ori de câte ori îi spune învăţătorul să asculte de el şi de părinţi, să cinstescă pe oamenii cu care se întâlneşte, pentru el toate-s nimica, se bagă pe o ureche şi iasă pe cealaltă. Şi dacă se întâmplă să mai şi capete vreuna mergând acasă plânge, iar părinţii în loc să-l înfrunte îl desmeardă şi-l mângie să fie numai pe pace. Alteori se petrec altmintrelea lucrurile şi anume: Părinţii îşi învaţă copii să fie aşa şi aşa; să asculte, să nu facă rele, să nu întoarcă vorba, să nu batjocorească pe nimenea, să nu se certe, să nu suduc ori încaere cu cineva; astfel de vorbe zilnic le toacă la ureche şi cu toate acestea băeţii tot nu sunt aşa, precum ar vrea părinţii. De unde vine aceasta? De acolo, că vorba singură nu ajută nimic la creşterea bună a copiilor, fără pilda e cea mai grăitoare povaţă, care şi pe cel mai îndărătnic şi mai rău băiat îl cuminţeşte. Traiul bun între părinţi cu mult mai bine se leagă de copil, decât mii de sfaturi ce i le dă părinţii. Doar copilul vorbeşte şi face, numai ceea ce vede şi aude de la părinţi de aceea nu-i mirare, că vorba nu schimbă de loc sburdălnicia băiatului, dacă nu cumva părinţii cu vorba lor aşezată şi frumoasă, cu purtarea lor aleasă fără batjocuri, sudălmi, beţii ori chiar bătăi îl fac pe băiat să le urmeze întru toate pildei bune ce i-o dau. Tot aşa se întâmplă şi cu poveţele, ce li le dă copiilor învăţătorul în şcoală. Ele rămân fără folos, dacă băeţii mergând acasă văd lucrurile tot altcum de cum le spune dascălul. Şi apoi fiindcă pilda mai mult face decât vorba, de aceea sărmanul copilaş nu se alege cu nimic din spusele dlui învăţător. Mai mulţi părinţi greşesc în creşterea copiilor, când aceştia au scăpat de şcoală. Atunci fiind băeţandrii îi lasă să umble de capul lor unde le place. Prin unele locuri de la vrâsta de 13—14 ani îi lasă prin şezători şi mai ales prin crişmă, ca în tovărăşia beutorilor şi tinerilor stricaţi să-şi mânce şi ei zilele frumoase de tinereţă. Cu deosebire pentru fete vrâsta aceasta e cea mai mare ispită, din care, dacă părinţii nu le-au grija, nu scapă nici când sănătoase şi apoi de acum li se încep năcazurile şi zilele posomorâte, când ar trebui să fie tot o veselie şi bucurie. In vrâsta aceasta se pune temelie puternică la vorbele, certele, batjocurile, bătăile, dintre fraţi, copii şi părinţi, bărbat şi femeie, în urma cărora puţina agoniseală, ce le-au rămas ca moştenire o duc pe la domni, căci ei n’au ce face cu ea, lor le e de ajuns aerul. Dar dacă mai iai în socotinţă tovărăşiile de glăjuţă, de cari nu se desfac nici după ce s’au legat în căsătorie, o atunci, vezi câte rele răsar pe urma unei creşteri slabe şi neîngrite a copiilor. Ca dovadă a celor spuse pănă aici las să grăească multele întâmplări din viaţă, cari scot atâtea lacrimi şi suspine din ochii şi inimile ţăranilor. Spună, dacă e drept sau nu, că pricina ia cele mai multe neînţelegeri şi