Opinia, noiembrie 1898 (Anul 2, nr. 146-169)

1898-11-26 / nr. 166

riaşii cari nu pot veni de­cit sala, iar în colegii vor urma tot timpul. Primii vor trece materia in 7 ani, cel de al doilea în 4 ani. Cursul primar va izgoni teoria şi se va preda şi o limbă modernă obligator. 2) . Nu vor fi internate, căci vor fi foarte multe şcoli integrale. Se va desfiinţa gratuitatea, iar profesorii vor forma o republică guvernată de un decan ; iar privigherea morală a elevilor se va face prin elevi, ceia ce a dat roade aşa de excelente în învăţămîntul profesional al Ronului. 3) . Se vor primi şi auditori liberi, oa­menii care vor vot a nu remănea la urmă cu progresele ştiinţei 4) . Şcoli nouă se vor deschide puţine, de­oare­ce se vor transforma treptat cele actuale : colegiile comunale, liceele, şco­lile normale (despre care autorul n’are o bună idee) şi şcolile primare superi­oare. 5) . Cheltuelile bugetare nu vor fi mai mari ca acum. Cit priveşte profesorii şi e­­levii învăţămîntului integral, Bertrand* ad­mite a) femeile la profesorat cu o reducere la matematici, b) In noua recrutare a corpului didactic se zice că schimbarea de metodă nu va implica schimbarea de persoane. L. greacă şi latină vor de­veni o specialitate; c) învăţămîntul in­tegral va naşte calităţile literare şi artis­tice, în loc să le scadă, căci ştiinţa e făcută pentru om, nu omul pentru ştiin­ţă. Vor fi profesori intermitenţi (extra­ordinari). d). învăţămîntul integral are un mare sprijin în chestiunea universi­tăţilor pentru popor. e) Se va elibera o diplomă de studii integrale. Numai doc­torii în învăţămîntul integral vor avea dreptul de a­ profesa ; clericii nu . In­toleranţa nu întră in spiritul invăţămîn­­tului integral, deşi nu admite religia şi metafizica în cadrul sau. Ca complectare a acestei a doua părţi, autorul expune principiile didacticei nouă izvorită din noul învăţămînt. Scoate 3 principii didactice nouă : le­gea echivalenţilor­­didactici, legea per­spectivei mnemonice şi legea înlănţuirei ştiinţelor. Dar despre acestea în alte cariere. Ch. Ghibănescu. T­REZIU O, imagini dulci şi triste Cari—asupra ’mi năvăliţi Incepînd cu anii tineri, Gîrbovite—acum veniţi!... Nu ’mi mai amărîţi durerea Sufletului sbuciumat, Viaţa-I tristă şi pustie, Azi mi-I visul* spulberat. Dispăreţi pe vecinicie Visuri ce mă legănaţi, E tirziu, mi-i dor de-odihnă, Viselor, vă ’ndepărtaţi !... Iaşi 1898. Geta. Ştiinţi-Litere-Arte A apărut No. 2 din Revista corpului di­dactic din Piatra Neamţ, cu un sumar va­riat. Se văd articule semnate de d-nui Gh. Ghibănescu, Dr. D. Apostolici*, I. N. Ciocan, Gh. Niculescu Dacu, V. Costăchescu , d-na Zulnia C. Isăcescu şi Smaranda G. Cos­­movici. Preţul abonamentului la această revistă e de 6 lei pe an. O recomandăm cetitorilor noştri.* In lucrarea sa, de curând apărută, L’âm­e du criminel, doctorul Maurice de Fleury, pomeneşte de cercetările cu deosebire im­portante relative la structura nervoasă a creerului, datorite Învăţatului român Mari­­nescu. FOIŢA ZIARULUI «OPINIA» 5) EX Herovariu POVEŞTI SENTIMENTALE FLOARE VESTEDA — Nu ţi-i prea cald ? întrebă el. Ana dădu din cap. — Eu mă ’năduş. Oamenii ăştia n’au nici o măsură cum se cuvine: dacă nu degeri, trebue să te coci... Fata răspunse printr’un gest vag. El mai stătu cît­va timp plecat îna­inte cu cotul pe un genuchiu, o învăli într’o privire caldă, și apoi se lăsă pe spate. Ana îl privi un minut cu o căutătură plină de răceală, și întorcîndu-și capul își înăbuși un suspin. De astă dată ea pricepea totul, îşi dădea seamă în chip lămurit de scopurile lui. Pentru intăia oară acum, obicinuita ei resemnare se risipi in revolta frumuseţei batjocorite, tinereţei călcate in picioare. Dar ea voia să-şi trăiască viaţa, să iubească şi să fie iubită. El nu o va putea înţelege nici­odată, ca de asemenea nu se va putea nici cînd obicinui cu dînsul. Ce fel de traiu va fi acela ? Ce armonie va fi intre sufletele lor ? Cu toate acestea, ea avea o natură aşa de supusă, aşa de blîndă, în­cit nu putu persista mult în răzvrătirea care o însufleţise un minut. Cum insă nu a­­vea nici puterea de a se resemna, sbu­­ciumul sufletului sau o aduse într’o uci­gătoare tristeţă. El,o adormise, cu faţa strălucitoare de fericire, cu gura pe jumătate deschisă în legănatul trenului şi al visurilor. Ana din nou se uită la capul lui cărunt, al cărui început de pleşuvie i se părea în momentul acela un semn de complectă decrepitudine. Căldura şi mirosul de uleiu îi tăiau răsuflarea, fruntea şi obrajii ÎI ardeau ca şi cum ar fi avut friguri. Ea se sculă încet, făcu cîţi­va paşi,— apoi se opri pentru a asculta: cei doi bătrîni dormeau duşi. Atunci deschide uşa cu băgare de seamă şi eşi pe bal­conaşul vagonului. Un vint îngheţat o izbi drept în faţă, aducîndu-l într’o înfiorare ştire despre pustiul întunecos de peste lanurile înţe­­lenite. Zgomotul trenului, cu ciocăni­tura aceea necurmată de fierării, îl pri­­cinui o senzaţie dureroasă. Dar mai cu seamă ceea ce o impresiona adînc, fu goana ameţitoare a trenului, care-i deştepta în minte frica izolărei extreme din pustietatea neagră. In exaltaţiunea simţurilor convertite de frică, i se părea că linia ferată mergea deasupra unei prăpăstii, şi că o simplă mişcare nechib­zuită era de ajuns, pentru ca dintr’o prăbuşire să se distrugă sutele de vieţi cari umpleau şirul de vagoane. Un fior o străbătu din creştet pînă’n tălpi. II era aşa de frig, în­cît vrînd să-şî ducă mîinile spre obraji şi le simţi aproape amorţite ; acum dinţii îl clăn­­ţăneau şi obrajii sângeraui de iuţeala ge­rului. (Va urma) Iar zilele trecute, Gaston Bonnier a pre­zentat academiei de ştiinţă din Paris rezu­matul experienţelor d-lor Teodorescu şi Cou­­pin In descoperirea acţiunei substanţelor anestezice asupra producţiunel clorofilului la plante. Măcar cit de puţin, dar un nume român rostit cu respect In lumea ştiinţifică ori ar­tistică streină, — tot e ceva care te încăl­zeşte la inimă.* Scoborltorul familiei Ioachim Mural, cer­cetează actualmente In Calabria resturile pă­­mlnteşti ale fostului rege al Neapolului. Se pare Insă că toată truda va fi zădar­­nică. Nenorocul care, In viaţă, a făcut din Murat o figură aşa de măreaţă a epopeel napoleoniene, Îl urmăreşte Încă In pămint făclndu-l ca pentru apururi să rănile lipsit de ori­ce sepultură.* Numărul ultim din Revue encyclopédique e destinat exclusiv articolelor referitoare la poetul polonez Mickiewicz. Se ştie că zilele acestea Polonia serbează centenarul celui mai mare dintre scriitorii sei, mort In 1855.* Sărmanul de noi !... Un chimist neamţ —oamenii aceştia sunt absolut lipsiţi de milă!—a făcut nu de mult o serie de experienţe In scopul de a deter­mina cantitatea exactă a fie­cărui element care Intră In compoziţia trupului omenesc. Iată curioasele rezultate la care a ajuns: Toate elementele chimice constitutive ale unui om, In greutate medie de 68 kilograme, sunt reprezintate In substanţă, dacă nu In greutate, de albuşul şi gălbănuşul a 1200 de ouă. Redus In stare fluidă, acelaşi om ar fur­­niza 98 de metri cubi de gaz In care hi­drogen suficient pentru umflarea unul balon de o putere ascensională de 70 kilograme. In stare normală, corpul omenesc cuprinde îndeajuns fer pentru fabricarea a 7 piroane mari, destulă grăsime pentru confecţionarea a 6 kilograme de luminări, destul carbon pentru a putea face 65 de creioane ordi­nare, şi destul fosfor pentru a pune gămălii la 820.000 de chibrituri. In sfirşit, la toate ingredientele de mai sus, se mai pot încă adăuga, 20 de linguri de sare, 59 cuburi de zăhar şi 42 litruri de apă. Este prin urmare, şi de băut şi de muncat. * Un doctor veterinar din Londra, a propus de curând un sistem de a fabrica potcoave din hârtie comprimată. După ziarul La Pa­peterie sistemul ar prezintă avantajii mari, din cauza uşurinţei şi durabilităţei obiectu­lui. El a fost aplicat deja la Berlin unde dă rezultate uimitoare. S’a propus de asemenea şi construirea bicicletelor din o pastă de hirtie identică acelia din care se fac In America roţile tramvaiurilor. Şi probabil aplicarea se va întinde. Iată un orizont larg care se deschide înaintea literaturei In criză... O DĂ La statua lui Ştefan cel m­are O, statue măreaţă ! Icoană ’mpodobită De glorii neuitate în neamul Moldovean ! In tine reapare fiinţa mult slăvită A marelui Domn Ştefan, nebiruit oştean. Prin tine el priveşte Moldova lui vitează In care-odinioară cu fală a domnit, Şi pare c’o salută şi vesel îl urează Să-i fie viitorul de glorii înflorit. Moldova ’n bucurie voios lui îi răspunde: Priveşte mare Doamne cu drag poporul Teu; Căci steaua Romîniei în nori nu se ascunde Fiind aprinsă ’n ceruri de însuşi D-zeu ! Mulţi nori de suferinţă şi crudă umilire S’a 'ntins ca neagra noapte pe ţară şi popor, Dar candela credinţei de-a noastră min­tuire A strălucit prin secole, ca fulgerul prin nor. Azi chipul Teu priveşte o ţară’n libertate, Unită cu-a eî soră, cu ţari lui Mihai, Şi s’a făcut prin singe, din două ţări sfar­mate, O mindră Romînie, precum tu o visai. Dar ochii cei de vultur din faţa mult senină A Marelui Domn Ştefan în statue se par. Că peste Prut şi Moina ce ’n valuri lin suspină, Arunc cîte-o privire de jale şi amar.­­ pare că se ’ntreabă cu inima sdrobită: ine-a slăbit iubirea de ţară în popor? Şi cum oştirea ţăreî în veci nebiruită Ce a lasat Moldova în prada tuturor? Atunci şi Ghyka Vodă, decapitat apare Cu ranele pe corpu-î, de sînge coperit, Să vadă Ştefan Vodă cum turcul prin trădare A sfîşiat Moldova, cînd el s’a ’mpotrivit! Iar ţările surore ce’s smulse cu tărie Din braţele Moldovei, duioasa mama lor, Aştept înlănţuite ca mîndra Romînie S’aducă şi lor ceasul acel liberator. E mîndră şi duioasă această zi măreaţă In care Ştefan Vodă de slavă ’mpodobit, Revine de prin secolî şi ’n statuă se ’nalţă Spre fala Românieî ş’al ei popor iubit. Acest chip de mărire din vremile trecute Ce s’a păstrat în inimi de ţară şi popor, De-acum etern să fie luceafăr de virtute Să-i lumineze calea spre falnic viitor! Şi mîine s’amintească la ori­ce stăpînire, Că cine a lui ţară ca Ştefan a iubit, Preface al său nume în arbor de iubire. Ce creşte printre secole etern neveştejit! IOAN IANOV. Discurs Inaugural Primul discurs inaugural ţinut în ziua de 21 Noembrie la solemnitatea inau­gurării şcoalei No. 1 Vasile Alexandri, de d. Gh. Musteaţă, directorul şcoalei. Domnule Ministru, Domnule Primar Onorată adunare, Ne-am adunat cu toţii la inaugurarea acestei şcoale primare, nu ca la o fes­tivitate de lux, care să ne îmbete sim­ţurile şi să ne agite inima in mod tre­cător şi zadarnic, ci ca la una din a­­cele sărbări serioase, care umple sufle­tul de pietate şi coboară gîndul în sine­­însuşi, serbare care dă minţii pătrun­dere şi ochiului agerime ca să privească în urmă şi înainte, pentru ca să ne dăm limpede seama unde stăm. Şcoala lucrează pămintul in care în­colţesc, cresc, înfloresc şi dau roadă toate instituţiile unui popor şi a ne da seama clar de şcoală înseamnă a vedea clar întreaga cultură şi civilizaţia nea­mului nostru. Cunoaşte şcoala unui po­por şi vei cunoaşte poporul. Iată pentru ce socotesc, că cu ocazia acestei solemnităţi şcolare nu va fi fără nici un folos dacă vom arunca o scurtă privire retrospectivă asupra progreselor realizate în şcoala romînească şi dacă judecîndu-ne cu toată dreptatea ne vom face o socoteală onestă, despre cele ce ne rămîn încă de făcut, pentru ca şcoala romînească să fie în adevăr pămîntul bine lucrat, în care să rodească cu îm­­belşugare sănătoasă şi solidă toate ce­­le­lalte instituţii naţionale. Ce e un secol în viaţa unui popor? Un minut ce sboară! Şi cu toate acestea unde eram la sfîr­­şitul veacului trecut şi unde suntem as­­tă­zi! Feriţi-vă de falsificator! Adevărate Tuburi Job sunt numai la Librăria M. Haifler şi cu a sa iniţială pe cutie; toate celelalte sunt false. Falsificatorii de se găsesc jigniţi să se plîngă. Q0 ponta un încasator cu remiză OC vauid, pentru anunciurî. A se adresa la administraţia ziarului Mmn Eram atunci un popor necunoscut de lumea mare, stăpînit de oaspeţi din toată lumea, de negustori din Fanar, stăpîniţi pînă la robie intelectuală şi materială, inconştienţi de trecutul, de originea şi puterea noastră de viaţă, împăcaţi din deprindere cu robia, inculţi, şaraci şi fără aspiraţii de o soartă mai bună, cu o ţărănime adusă la ultima expresie a sărăciei şi umilinţei, exploatată şi umi­lită de cel dintîiu strein căzut în ţară, cu o boerime înstrăinată de neam şi de­dată la aceleaşi nelegiuri sociale şi po­litice, la care se dedau şi străinii inte­resaţi. Şi era un întunerec, besnă peste tot neamul nostru lipsit de şcoală şi cultură naţională , fără dor de­­ mai bine, fără ajutor şi milă din vre-o parte a lumii, poporul nostru intrat în descompunere, consumat ca un cadavru de vermi nesă­ţioşi, era numai bine preparat pentru a fi înghiţit de popoarele prădalnice, care din toate părţile eI pîndeau sfîrşitul. Neamul romînesc sfîşiat şi ţinut sub stâpîniri multe şi străine era lipsit nu numai de unitatea şi libertatea, care dau viaţă şi putere, ci pănă şi de dorul uni­tăţii şi al libertăţii. Era întuneric şi Românul nu se vedea pe sine şi nu vedea împrejur de sine. La începutul veacului acestuia în cea­sul al unsprezecelea tocmai, Dumnezeu a tot­puternicul, prea bunul Dumnezeu, nevoind peirea unui neam pe care el însuşi l-a înzestrat cu atîtea daruri a­­lese,­i-a dat lumină, i-a dat şcoală, i-a trimis lumina culturii prin şcoala de la Blaj, i-a dat apostoli umiliţi, dar însu­fleţiţi cu inimă, un Lazar în Muntenia şi un Asachi în Moldova; lumina s’a făcut, Românul s’a deşteptat din som­nul cel de moarte, puterile i-au renăs­cut în toate membrele şi cu încredere în sine apucă drumul progresului. Şi a progresat Românul ca Făt­ frumos din poveşti, crescînd într’o zi ca în do­uă şi într’un an ca în nouă. Modest şi umilit a fost începutul şcoa­lei romîneşti, mici şi slabe mijloacele cu care ea a început regenerarea noastră naţională. Era un singur dascal în toa­tă ţara Munteniei şi unul singur în toa­tă Moldova. Lazar la Bucureşti nu o o­­dăiţă afumată de la Sf. Sava şi Asachi în o celulă călugărească de la Trei-Ie­­rarhi, fără material didactic, fără exis­tenţă asigurată pentru ei şi cu elevi prinşi cu arcanul, au găsit în sufletele lor mari, putere şi entusiasm de ajuns pentru a renaşte ca prin farmec un neam întreg. Cînd ne gîndim la aceşti dăscăli în­temeietori ai şcolii romîneşti, cînd îl măsurăm cu propria noastră măsură de jertfă şi entusiasm fără voie ne vin în minte versurile bunului Gr. Alexandres­­cu, care prea mărind pe vechii noştri eroi zice : * „Noi cetim­ luptele voastre, cînd privim vechea armură, „Ce un uriaş odată prin resboaie a purtat; „Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, „Ne-îndoim dacă aşa oameni într’adevăr au stat ? O jumătate de secol a remas fierbin­te în generaţia noastră trecută, entusi­­asmul cu care Lazar şi Asachi prin şcoa­lă au pornit procesul de regenerare a neamului romînesc pe toate terenurile culturale, sociale şi politice, atît de pu­ternic a fost focul inimei lor. Tot ce era însemnat de Dumnezeu, tot ce era distins ca talent şi cultură în generaţia părinţilor noştri, dascal s’a fă­cut,—luminător neamului, învăţătura agonisită cum a dat Dum­­nezeu şi pe apucate, era poate puţină la dăscălii înaintaşii noştri, era însă mare foc al inimii lor, mare desinteresarea şi puterea lor de muncă şi jertfă. Dăscălia nu era o meserie atunci, ci o misiune dată de Dumnezeu aleşilor săi; nu era un mijloc de existenţă* ci o cruce pusă pe umerile acelora cari vrednici erau să o poarte. Aşa s’a înzestrat ţara întreagă cu şcoli şi dăscăli, cari în edificii modeste şi să­răcăcioase, fără material didactic, * fără resplată proporţională cu munca lor, au ştiut să lumineze minţile şi să încălzea­scă inimile, în­cit prin ele să schimbe faţa ţării, să o renască ca pe Foenix din cenuşa ei. Dar aşa e ursita lumii aceştia, ca în­­tr’insa să nu fie lumină fără umbră, ur­care fără coborîre. Porniţi odată pe calea progresului de marii visători al generaţiei trecute, noi am luat un sbor ameţitor şi fără frig, luindu-ne drept ţintă,­­ cultura popoare­lor din apus. Lumina ce ne-a venit din apus ne-a fermecat vederile, în­cît să o socotim nu ca mijloc de a vedea clar la zarea ei drumul progresului, ci o am socotit drept scop pentru sine, aşa cum f’ac fluturii de noapte, care ademeniţi de lumină întră dornici într’îrisa şi-şi ard aripele. (Va urrma) INFORMAŢII Toţi d-nii corespondenţi din judeţe şi localitate sunt rugaţi ca cel mai tirziui piuă la 2 Decembrie viitor s& bine-voiască a ne presenta socoteala tuturor minierilor trimese din ziarul nostru „Opinia“ precum şi banii pen­tru costul lor. Cu această, ocazie li rugăm să ne facă cunoscut pentru viitor numărul exact al ziarelor ce le pot vinde, căci am luat dispoziţii să nu mai primim retururi. Celor cari nu vor fi următori acestui aviz, le vom suspenda trimiterea ziarului de la 1 Decembrie. Liberalii din localitate au o întrunire la clubul de la otel Traian pentru a se consfătui asupra alegere­ de mini a pri­marului și a ajutoarelor sale. Pentru mine este convocat la primă­rie noul consiliu spre a se consfătui şi a alege pe primar şi ajutoarele. I. P. S. S. fostul mitropolit Ghenadie Petrescu primeşte necontenit scrisori a­­nonime cari conţin ameninţări dacă nu va înceta campania ce­ a întreprins con­tra d-lui D. Sturdza. Nu rămîne îndoială că aceste scrisori îşi au izvorul tot acolo de unde a fost trimis şi d. Meitani pentru a mijloci pe lîngă fostul mitropolit să se împace cu d. Sturdza. A sosit aprobarea alegerilor comu­nale rurale : Golăeşti, Prisacani, Costu­­leni, Bivolari, Stinca şi Brăeşti. Alege­rile pentru comunele Baia, Popeşti şi Podu Iloaie s’au casat—iar hotărîr’ea a­­supra celor de la comunele Sculeni, Si­­neşti şi Copou s’a amînat. Asupra alegerilor din comunele Copou şi Sineşti s’au primit o mulţime de pro­teste. In urma acestora, s’a numit o co­­misiune locală ca să facă anchetă. Astă­zi, ora 3 p. m. studenţii facultă­­ţii de litere sunt invitaţi a se întruni la universitate pentru a li se face cu­noscut statutele nouei societăţi studen­ţeşti. Scrisoare deschisă d-lui rector al Universităţei din Iaşi. Domnule Rector, Un număr oare­care de studenţi, nemul­­ţămiţi cu actuala stare a studenţimei u­­niversitare, in un moment oare­care au luat deciziunea creărei unui cerc studen­ţesc, cu scop naţional şi literar şi cu pretenţii foarte g­odeste. îKrisc Usina centrală de Electricitate din Iaşi Representant Inginer S. MARCU Sir. Stefan cel mare No. 2 (casa NTeuscliotz) Cu onoare aducem la cunoscinţa onor. Public Iaşan că am deschis birourile noastre oficiale pentru Instalaţii cu exterioare şi interioare de ecleraj electric şi de aplicaţiunea electricităţii pentru scopuri industriale, punîndu-ne la disposiţiunea onor. Public pentru executarea menţio­natelor instalaţiuni. Avem în­totdeauna un deposit însemnat de material electric de cea mai bună calitate, aparate de cel mai nou sistem precum şi un bogat a­sortiment de lămpi de la cele mai simple pînă la cele mai elegante. Fiind concesionarii exploatării luminei electrice a oraşului Iaşi, deci avînd exclusiv dreptul de a recepţiona instalaţiunile interioare, suntem singuri in măsură a face preţurile cele mai avantajoase executînd lucră­rile în modul cel mai solid şi după regulele technice,luînd garanţiile cele mai întinse. In curînd vom deschide onor. Public marea noastră sală de expozi­ţie unde se va putea vedea o mare variaţiune de candelabre, corpuri de îluminat, maşini de încălzit, de călcat, de aprins ţigări, ventilatoare etc. toate puse în mişcare prin electricitate. Planuri, de vise şi ori­ce alte informaţiunî relative, sunt gratuite Facem înlesniri de plată Biururile sunt deschise de la 8—12 și de la 2—7. Cu toată stima DIREf|IlNEA *jr \

Next