Opinia, noiembrie 1898 (Anul 2, nr. 146-169)
1898-11-26 / nr. 166
ANUL II No. 166 EDIŢIA DE SEARA IAŞI—JOI 26 NOEMBRIE 1898. Numărul 10 Beni ABONAMENTE 1.1, încep la 1 şi 15 ale flacărei luni şi se plătesc totd’auna înainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţ şi streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 » * . 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA No 43. — Strada Goliei — No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani ANUNCIURIEE In Iaşi şi judeţe se prinţesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anuneiuri la pag. IV . . . . 20 b. linia . . . III .... 40 . . Inserţiile şi reclamele . . . 50 * B Un număr reclită 30 bani REDACŢIA No. 43- Strada Goliei—No. 43 NENOROCITULE PRIM MINISTRU! Unde e Victoria? Alegerile comunale s’au terminat şi cu chiu şi val, guvernul a cîştigat aproape în toate judeţele ca candidaţii săi să fie aleşi şi confirmaţi de diriguitori ai trebilor comunale. Negreşit că unul din doi adversari intraţi în luptă, trebuia să fie învins. Nu totdeauna, însă, o victorie e victorie pentru cel ce a cîştigat lupta; adeseori se întîmplă că victoria e de partea învinsului. Dovada acestui fapt s’a făcut pe deplin In alegerile comunale trecute. Fracţiunea sau partidul liberal care deţine puterea, a isbutit să atragă cătră candidaţii săi, clteva zeci de voturi mal mult de cît candidaţii conservatori, dar nu se poate lăuda cu clştigul moral care ţine locul de căpitenie în luptele electorale. Dacă desbrăcăm partidul liberal de avantajele puterei şi dacă ţinem samă de împrejurarea că sfiioşii au votat pentru guvern, ştiind şi temindu-se că alegerile comunale nu-l poate răsturna, uşor se poate vedea cit de tare e căzut partidul liberal şi cum victoria e pentru el condamnarea. Nu se poate constata că alegătorii din ţara noastră nu s’au emancipat încă îndeajuns de teama persecuţiei şi preocuparea interesului personal, ca să ducă lupta cu tărie In puterea convingerel şi în contra guvernului. In ţara noastră avem numai o pătură de alegători cari se conduc de ideile sănătoase din acţiunea partidelor politice şi această pătură, deşi nu e ajunsă în măsură prin puterea numărului să covărşască în resultatul urnelor, totuşi ea decide şi de la dânsa cară să se inspire omul politic iubitor de ţară şi doritor al prosperării sale. Or, cu ocazia alegerilor comunale, s’a văzut că alegătorii cari formează adevarata putere, puterea morală, a colegiilor electorale, s’au pronunţat categoric in contra guvernului. Şi cele ce spunem nu sunt o pură afirmare fără fundament, ori o argumentare de fantesie pentru a șicana pe adversari. Afirmările noastre sunt expresia celui mai adevarat adevăr, dovadă cifrele de glasuri în plus capatate de guvern și faptele înscrise la activul său din trecut. In cei aproape 4 ani de guvernare liberală, acest partid n’a săvârşit nici un act de vre-o valoare oarecare în respectul administraţiei publice, ori în respectul progresului economic al ţărei; ori, în fine, în consolidarea aspiraţiilor naţionale, care să fi atras cătră el simpatia, ori apreciarea alegătorului luminat, independent şi conştient de rolul său. Deosebirea mare de glasuri dintre alegerile din 1895, venirea liberalilor la putere, şi 1898 după 3 ani de guvernămînt, este cea mai vie dovadă că, moralminte, partidul liberal este pierdut, strivit sub greutatea greşalelor comise de el, pe cînd, din contra, destoinicia şi aptitudinea de guvernare a partidului conservator este mai mult apreciată şi alegătorii se manifestă cu tărie în favoarea conservatorilor. Isbînda căpătată de liberali în ultimele alegeri, îmi aminteşte zicătoarea romînească că bani are şi ţiganul, dar n’are cinste. Adică, au cîştigat liberalii majoritatea legală asupra listelor lor, dar nu au putut avea în partea lor şi clştigul moral, atît de necesar unui partid care deţine In mîinele sale frînele ţărel. Pe cîtă vreme, deci, guvernul n’a putut atrage spre sine alţi susţinători decît pe acei vecini, alipiţi de putere şi pe acel ce-i atrage puterea, putem susţine, cu toată buna credinţă, că alegerile comunale au fost o victorie pentru partidul conservator şi o adevărată înfrlngere pentru liberali. Cine va pierde din acest rezultat al alegerilor comunale, aceasta e o altă chestie, care se va vedea mai tirziu. In tot cazul, ţara nu va avea nimic de cîştigat, dar totul de pierdut. Consecinţele dureroase ce va suferi ţara după urma guvernului liberal, vor pune odată mai mult In evidenţă defectele legei electorale, care a lăsat judecata dintre partide în mina unor arbitri nu tocmai destoinici şi prea mult stăpîniţi de interesele personale şi cu totul indiferenţi de cele publice şi generale. Cînd, însă, ne întrebăm unde e victoria ? putem răspunde că e cu noi. --------------nr......... 111 ......... .............. eAdevarata Bubă î... Graţie unei indiscreţii comisa de 1111 personaj intim al d-lui Aurelian, s’ar fi aliat adevăratul motiv, sau mai bine, adevarata bubă din care cauză tocmelele intre grupurile liberale sfădite, nu pot ajunge la o Înţelegere. Şi buba e tot d. 1). Sturdza. — Cauza pentru care nu se poate stabili nici o Înţelegere cu guvernul, e că 1111 ştim daca, tuipacaţi sau nu, liberalii mai pot remlnea la putere, a zis fierul drapeliştilor. Bacă M. 8. Regele ne-ar asigura că remlnem In capul trebilor lucă 4 ani, ne-am Împăca fără nici o condiţie; dar aşa, să ne ’mpăcăm, să recunoaştem pe d. Sturdza ca şef şi a doua zi să cădem de la putere şi sâ-l ducem vre-o opt ani In opoziţie, pe spinare, tot ca şef.... astafoarte mulţumim . Autentic !.... OAMENI ŞI LUCRURI Patriotism.—Ultimele evenimente din Franţa au adus in discuţie o chestie asupra căreia de sigur altă dată nu s’ar fi crezut că poate exista controversă. Sînt, după cît se pare, oameni de valoare şi de un bun simţ recunoscut, pentru cari patriotismul se închee în respectul cel mai solemn la adresa puterei militare. Şi e pur şi simplu stupid a taxa drept un sentiment înalt ceea ce de fapt nu e decît fascinaţia provocată de culorile vii ale uniformelor, sau respectul inspirat de monopolul iluzoriu al sacrificiului. Ar fi timpul, poate, să lămurească odată, că prin larga aplicare în societate a diviziunei atribuţiunelor, militarismul—ca profesie—îşi îndeplineşte rolul tot aşa cum şi-l îndeplinesc toate breslele şi toate serviciile. Că a muri pe cîmpul de luptă nu e simplul monopol al castei militare, cînd fiecare cetăţean are datoria aceasta nenorocită. Şi că prin urmare forţa militară nu reprezintă sub nici un motiv în ea şi prin ea patriotismul curat, care e tot aşa de indispensabil întregului rest al societăţei, deşi aceasta nu se îndeletniceşte cu mînuirea armelor. O parte a societăţei trage pentru toţi foloasele păcei, cealaltă în acelaşi timp pregăteşte iarăşi pentru toţi evitarea dezastrelor eventuale ale războiului. Are vreuna dreptul unei superiorităţi asupra celeilalte prin aceasta ? In discursul rostit zilele trecute în camera franceză, d. Poincaré are o fericită isentiuţii : „...în timp de rǎzboiu patriotismul constă în a lupta alături cu ofiţerii armatei active,—căci armata nu e o castă în naţiune ci e naţiunea însăşi.—In timp de pace, însă, ce ar însemna patriotismul dacă n’ar rezida cu deosebire in respectul tradiţiunelor noastre naţionale de justiţie şi de libertate ?“. Şi e perfect precizat ?“ EXTERNE Din Creta Cele patru puteri făgăduind sultanului că drapelul turc va continua de a fi arborat în unul din posturile întărite ale Cretei, amiralii au ales Suda ca loc în care să se înalţe emblema aceasta a suzeranităţii otomane. Insula Suda e aşezată în faţa portului care poartă aceiaşi numire, —şi cuprinde o populaţiune in întregime musulmană. Drapelul turc se va găsi deci în deplină siguranţă, şi adăpostit de insultele creştinilor pe cari de sigur în orice altă parte i-ar fi împins la excesuri. Odată cu relatarea acestei dispoziţii se mai anunţă că tribunalul internaţional e pe punctul de a-şi întrerupe sarcinele în vederea apropiatei sosiri a prinţului, care desigur va debuta prin proclamarea unei amnistii generale. Zilele trecute insurgenţii din Halep şi Akrotiri, în număr de 800, avînd în cap muzica rusă şi drapelul autonomiei, au venit la Caneea pentru a se prezintă comandantului superior. Manifestaţia a luat un caracter impunător după sosirea unui vapor grecesc care aducea un transport de familii creştine, şi a cărui pasageri s’au alăturat la demonstraţiune. Imediat în urmă s’a început predarea armelor, cea mai mare parte aduse de către copii ai căror părinţi fuseseră ucişi în curgerea evenimentelor. Gîţi, poate, din micuţii aceia, făcînd gestul, n’au scrîşnit din dinţi, şi nu leau scăpărat ochii!.... ACTUALITĂŢI Proprietatea muntelui Blanc De cînd muntele Blanc a devenit un loc frecventat de turişti, şi în consecinţă un izvor de cîştig pentru localităţile de la baza lui, discuţii numeroase au loc între diversele comune interesate; municipalităţile din Chamonix, Houches şi Saint-Gervais s’au adresat statului pentru revendicarea proprietăţei vîrfului muntelui. Harta de la 1730, care făcea titlu de proprietate, nu cuprinde In numărul proprietăţilor comunale de cît părţile împădurate sau cu păşune ale munţilor. Cît despre solul neproductiv, stînci, gheţari, etc., nu s’a cadastrat din pricina dificultăţilor de măsurare şi din aceea a puţinului interes care-l prezintă pentru vr’o revendicare probabilă. Pînă acum, însă, singura care a făcut act de proprietate, e comuna Chamonix. La 20 Noembrie 1862, această comună construeşte prin arendă un pavilion de piatră la 2000 metri, înălţime. In 1866 ea închiriază o cabană pe care o construise pe stînca Grands-mulets la 3500 de metri. La 20 iunie 1890, ea autoriză un antreprenor să construească observatorul de la Bosse-du-dromadaire, care se găseşte la 4525 de metri. In sfîrșit prin un act administrativ din 5 iulie 1890, comuna din Chamonix conc edează d-lui Janssen directorul observatorului din Paris, pentru o durată de 89 de ani, dreptul de a construi un observator în vîrful muntelui. In toate actele aceste, comuna Chamonix a afirmat dreptul sau de proprietate asupra locurilor închiriate şi concedate, cu toate că acele locuri nu se gaseau prescrise în cadastrul de la 1730. Acum, însă, comunele celelalte, înţelegind importanţa actului săvîrşit de vecina lor, au hotărît ca prin toate mijloacele legale posibile să-şi revendice dreptul asupra stăpînirei muntelui întreg, prin precizarea demarcaţiunei. Deşi în încurcătură, administraţia însă, a fost silită ca faţă cu situaţia faptelor, să decidă menţinerea absolută a unui statu quo. Nenorocitul prim ministru!... Aşa îl numeşte Drapelul. Şi-o spune verde, fără încunjur, afirmînd că ziua In care s’a produs la Senat interpelarea măreaţă a d-luî Maiorescu şi respunsul ruşinos al d-luî Sturdza, a fost o zi dureroasă pentru interesele superioare ale neamului nostru. Vorbind despre modul cum a respuns aşa numitul şef al partidului liberal. Drapelul zice : „D-sa a bătut lăturile, Incercînd să facă chestiuni personale. „In cele din urmă, strîns cu uşa, văzînd starea de deprimare a majoritățeî, d-sa a scos un document liberator — pe care-1 credea ca atare—, o scrisoare a ministrului de instrucţie unguresc classics în care se spunea că dacă Statul român continuă a servi renta şcoalelor din Braşov, ele se vor închide de guvernul din Buda-Pesta. „Acest argument in extremis e o adevărată ruşine. Ce avea să se preocupe guvernul românesc de această notă trimisă din Budapesta la Sibiu, pe cită vreme timp de 12 ani, renta fiind înscrisă în budget prin o lege specială, nimeni nu venise să-i ceară suprimarea? Şi apoi întrucît părerea sau dorinţa unui ministru ungur poate fi un motiv ca un ministru român să calce legile ţarei lui ? „Dar acest document liberator este cea mai grozavă sarcină asupra d-lui Sturdza. „Cînd s’a produs nota d-luî Wlassics? In anul acesta. De ce atunci d. Sturdza a suprimat renta încă din 1895. „Nu vede d-nealuî că această notă e produsul logic și nenorocit al actului sau nesocotit din 1895 ? „Nici o dată n’ar fi trecut prin mintea unui ministru ungur să intervină in chestia rentei, dacă nu i s’ar fi dat un prilej. Prilejul a fost conduita d-luî Sturdza". Terminînd, organul d-luî Aurelian inchee ast-fel: « ... , „Și d. Sturdza invoacă în sprijinul său nota lui Wlassics, notă care datoreşte numai conduitei sale nepatriotice ! „Aceasta e culmea inconştienţei! „Iar bine, nenorocitul primministru, această notă nu s’ar fi produs niciodată dacă nu suprimai plata rentei. Cine te-a împins la aceasta? Ce momente de halucinaţie şi de tulburare te-au hotărît să dai în mina Ungurilor o armă la care ei nici nu se gîndeau ? „Şi acum, printr’o incoherenţă absolut inexplicabilă, d. Sturdza ia ca motiv de a suspenda plata rentei, un act al guvernului unguresc, la producerea căruia numai d-nealuî a contribuit! De cînd cu nota lui Wlassics situaţia s’a înreutăţit, zice d. Sturdza. Se poate, cu toate că faptul cerereî rentei din partea Eforiei din Braşov probează că nu e astfel. „Dar, presupunînd că un om poate merge pînă la atita incoherenţă încît să ia drept causă a acţiunei lui efectul acesteî acţiuni, întrebăm : De cînd o notă ungurească poate face cu putinţă călcarea legilor în Romînia? Iată situaţiunea, buni Romînî : Se calcă legile ţerei din ordinul Ungurilor. Acesta e ultimul argument al patriotului Sturdza! A se citi în pagina III ultimele ţtirî telegrafice. Invățăfflîntul integral Cunoscutul traducător al Educaţiunei lui Spencer, şi autorul al mai multor tratate de Filosofie, d. Alex. Bertrand, a schiţat într’un volum de 301 pagini natura şi obiectul unui invăţămînt integral. Studiul său are 2 părţi distincte : una negativă, de critică şi discuţiune, alta constructivă, in care se expune planul de organizare al unui învăţămint integral. In partea I negativă, autorul atinge următoarele puncte : lacunele actualului învăţămint, real înţăles al cuv. integral, şi de ce învăţămîntul actual nu e integral. Asupra punctului întăiu, arată că in sistemul actual de învăţămint nu se dă o directivă normală poporului de la 13 pănă la 20 de ani, căci şcolile noastre formează mulţi declasaţi şi aduce cu încetul depopularea satelor şi dispreţul meseriilor. Pentru acest sfîrşit trebue a deplasa centrul studiilor, în locul clasicismului antic să se înfiinţeze şcoli secundare pentru popor, în care să se prepare la profesiuni prin învăţămîntul ştiinţelor. Ca dovadă aduce începuturile şcolilor de adulţi şi învăţămîntul din şcoala la Martinière de la Lyon! In mersul crescînd de deosebire Intre şcoală şi viaţă, autorul arată că s’a înţăles rău natura învăţămîntului integral. Şi J. Simon şi Proudhom l’au înţăles rău . Învăţămîntul integral nu e nici o cultură intensivă şi enciclopedică, nici o relaţiune artificială a inteligenţelor unei ţări, ci din contra e dezvoltarea metodică a spiritului omenesc prin universalitatea ştiinţelor, clasate şi întocmite în vederea unui scop didactic. In tendinţa, ce are autorul de a arăta originile învăţămîntului integral, se ridică la René Descartes şi Aug. Comte. In adevăr, după Bertrand, Descartes nu e numai autorul celebrului Discours sur la méthode; nu e clar numai un filosof, ci şi un pedagog. Şi în lungi capitole arată pe Descartes şi Comte institutori, profesori şi conferenţiari. In genere autorul vrea să arăte că la aceşti doi scriitori învăţămîntul nu urmărea numai un scop teoretic, ci şi utilitar practic. In mai bine de 100 pagini, Bertrand se sileşte a reintegra In rîndul marilor educatori al omenirel pe aceşti doi filosofi, pe care istoricii filosofiei îi cred numai speculativi, iar nici de cum practici. In partea a doua autorul se sileşte a întimpina obiecţiunile ce se aduc învăţămîntului integral. Aceste obiecţiuni sunt de două categorii: teoretice şi practice. Pe terenul teoretic se obiectează că învăţămîntul integral e nerealizabil; şi se găsesc 3 categorii de duşmani: masoneişti, adică duşmanii oricărei inovaţiuni, misologii, duşmanii şcolii şi utilitariştii adică duşmanii ori-cărei cunoştinţa ce n'are utilitate practică imediată. Contra lor Bertrand se sileşte a arăta că evoluţia didactică nu e o revoluţie şi că evoluînd învăţămîntul modern spre integralisai nu-şi răstoarnă caracterul sau ştiinţific şi tradiţional al rasei; iar la întimpinarea lui Renan că ştiinţa prin firea sa e aristocratică, întră în o lungă combatere a acestei idei esclusiviste, arătînd că şi poporul poate fi îndrumat spre ştiinţă, iar teza care susţine că numai religia e adevarata ştiinţă a poporului o arată ca o sofismă, căci intuia se argumentează prin un paralogism transcedental, care stă în a încheia de la imperfecţiunile ştiinţei la absoluta ei neputinţă ; şi al doilea prin un sofism de inducţie se scoate neantul ştiinţei din enumerarea necomplectă a diferitelor ştiinţi. Pe terenul practic se respunte la obiecţiunile ce se ridică contra învăţămîntului integral, zicîndu-se că ar fi nerealizabil. Partea cea mai însemnată a studiului e cea practică: organizarea învăţământului integral. 1) Vor fi două categorii de şcoli în învăţămîntul integral. Un elev după ce va absolvi cursul primar se va înscrie în institute şi colegii, unde şi profesorii şi programele vor fi aceleaşi. Se vor preda 7 ştiinţe fundamentale: matematici, astronomie, fizică, chimie, biologie, sociologie, şi morală. Singura diferință va fi că în institute vor urma acel mese-