Opinia, ianuarie 1899 (Anul 2, nr. 195-214)

1899-01-15 / nr. 200

ANUL II No. 200 EDIŢIA DE SEARA IASI—VINERI 15 IANUARIE 1899 iu mă ni HO Bani ABONAMENTELE încep k­ 1 şi 15 ale fiec ein­­ei luni şi se plă­tesc tot­d’auna Înainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţe şi streeinătate prin mandate poştale Un an in ţarră 80 lei , în streinătate 40 lei Şase l«nî » 15 „ » * 20 » MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ A ADMINISTRAŢIA No. 53 —Strada Carol —No. 53 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani ANUNCI­URILE In Iaşi şi judeţe se priaiesc numai­ la­­ Administraţie ■ in struînătate, direct la Administraţia .şi toate oficiile de publicitate An unei uri la pag. IV . . . . .20 h. luni » » » III ... ... 40 » ». Inserţiile şi reclamele . . .­ . 50 » » UN NUMĂR VECHIU 30 BANI REHACŢIA No. 53-Strada Carol­ No. 53 Deşteptăm pe toţi concetăţenii noştri că alegerile generale pentru Cameră şi Senat, se vor face cu listele pe care le pregăteşte acum administraţia comuna­lă. Nimeni să nu-şi neglijeze dreptul de a se putea pronunţa în viitoarea luptă. Cei care din lipsa de timp, nu pot să se înscrie singuri, sunt rugaţi să se adreseze la redacţia „Opiniei" unde vor găsi un comitet de persoane cunoscă­toare a legei electorale, care le va da tot sprijinul. Au dreptul a fi înscrişi în: Colegiul I pentru deputaţi, toţi cei ce plătesc o dare fonciară neto de 54 pe an. Colegiul II pentru deputaţi, toţi acei cari plătesc o dare de 20 lei pe an, sau au cel puţin 4 clase primare. Colegiul I senat toţi cei ce plătesc o dare fonciară de 90 lei pe an sau au un titlu universitar şi 6 ani de practică. Colegiul II de senat toţi cei ce plă­tesc o dare fonciară de 36 lei pe a­n, sau au un titlu universitar sau sunt profesori secundari în şcolile statului sau în şcolile particulare, sau institutori în şcolile statului. Recrutarea politică După cum armata are nevoe ca să-şi aleagă oamenii prin recrutare, lăsînd de-o parte pe cei incapabili de a servi sub steag, şi luînd nu­mai pe cei sănătoşi trupeşte, aşa şi politica are nevoe de-o anumită alegere, de-o anumită recrutare pen­tru a pune mina pe cel mai des­toinici sufleteşte. De câte ori, însă, nu ni s’a dat să vedem înrolaţi sub steag oa­meni rachitici, anemici, prăpădiţi, gălbicioşi, oftigoşi chiar, pe când alţii rumeni şi voinici fâcînd pe nevolnicii, pentru că.... doctorul re­­crutor aşa a crezut cu cale. Ori, motivele doctorului nu se discută, nu se contrazic. Aşa a cre­zut, aşa a făcut. Dar ori­ce ar ho­tărî doctorul, lumea are dreptul de a critica sau a aplauda validitatea motivelor.­­Să presupunem un singur mo­ment că, graţie unor doctori ne­mernici, interesaţi şi vili, s’ar stre­cura în rîndurile armatei numai oameni slăbănogiţi; sigur că acei doctori ar trage toată răspunderea tristelor urmări. Ţara pune cele mai vitale ale ei interese în mîna armatei; armata e depositorul sentimentului sacru de patrie, de onoare, şi oprobriul public ar acoperi pe acela, care ar vinde aceste interese. Dacă de la armată trecem la po­litica ţărei, raportul e mărit în răs­punderea mare a politicei. In dez-­­ voltarea mare ce au luat interesele obşteşti, chiar armata îşi are inte­resele sale subordonate politicei. Nu e afacere cît de mică în stat, care să­ nu-şi aştepte resolvirea sa prin politică. Ori chiar politica ce-i artă , ceva de­cît chiverniseala tuturor intereselor obşteşti. Acum, dacă ne întrebăm cum se guvernează această politică a ţarei, vom vedea că răspunderea cade pe seama primului ministru, care el are cuvîntul întărit în alegerea­­ personalului, care va conduce ma­rele interese obşteşti ale ţărei.­­ Ca şi radioul recrutor la armată, aşa şi şeful cabinetului, dacă va fi cam mic la suflet, va lăsa să se stre­coare în rîndurile superioare ale politicei ţărei oameni nesănătoşi, cari vor administra tou interesele obştiei şi vor da nota capacităţei de recrutare a elementelor politice. IV . . Dacă supunem analisei medicale personagiile politice, ce s’au stre­curat în rîndurile superioare ale ţării, vom vedea că, graţie insufi­cienţei medicului recrutor, s’au co­coţat oameni, cari nu s-au ilus­trat de­cit prin valori electorale , cri prin merite de natură a înjosi vaza ţării. Pune şi întreabă pe medicul recrutor al armatei liberale în vir­tutea cărui certificat Dan Paladu a perindat 3 ministere ? Unde vedem aptitudinea sa, rămasă în umbră pînă acum ? Dar micul Ionel, prin ce tertipuri a scăpat la recrutare şi a ajuns Mi­nistru? Care-i e stofa politică cu care s’a impus medicului recrutor? In virtutea cărui certificat un Giu­­vara reprezintă ţara la Constanti­nopol ? Nu vedeţi, D voastră, că toate a­ceste personaje necoapte, neabile, s’au strecurat în rîndurile armatei liberale numai graţie incapacităţei medicului recrutor? Da, dar ţara are interese mari de aparat. Ţara reclamă ca să fim atenţi şi treji la porţile Bosforului în chestia Macedoneană; şi acolo avem pe un Trandafirov G­iu­vara şi pe un Apostol Mărgărit. Deci interesele ţării şi ale neamului sunt jignite. Ţara are interese mari în Tran­silvania, dar acolo avem pe un les­­zenski, pe un Mangra, pe un Lu­caci, pe un Diamandi Manole, etc. care amorţesc lupta naţională. Ţara nu vrea să ştie cine sunt aceşti indivizi; ţara constată defec­tele lor şi regretă că cel care i-a strecurat în rîndurile de sus e me­dicul recrutor al partidului, e omul care a înalţat pe un Paladi, pe un Ionel Brăteanu, pe un Giuvara. Dar veni-va ziua răfuelei şi a­­tunci medicul recrutor va fi scos din înalta lui funcţiune spre salva­rea şi însănătoşirea ţării. OAMENI ŞI LUCRURI Suflet de poet. — Italia a celebrat a­­nul acesta centenarul de la naşterea unuia din cele mai mari genii pe care le-a pro­dus ea greodata , a luî Giacomo Leopardi. Cu prilejul acesta o sumedenie de lucrări de artă, de studii, lucrări critice şi mai ales o sumă de manuscrise inedite de ale poetului, au aruncat lumini nouă asupra vieţei aceluia pe care-l socotim ca cel mai desnădăjduit şi cel mai sceptic din figurile literature­ moderne. Leopardi a fost un entuziast, un poet în­armat de natură şi de vieaţă; ideea a­­ceasta stabilită de curînd pe baza cercetă­rilor făcute, distruge legenda pesimismului său înăscut şi iremediabil. Numai firea sa excesiv de sentimentală şi de poetică s’a resimţit in tot­deauna de ciocnirea bru­tală cu realitatea lucrurilor. Şi impresia pe care o primea inima sa nobilă, se res­­tringea în accentele acele de uriaşă durere, de desnădăjduire imensă care alcătueşte su­fletul însuşi al operilor sale. Pentru omul acela totul era prilej­­ de suferinţă; senzaţiile de plăcere atingeau paroxismul, căpătind intensitatea durerilor fizice: un cer senin, un peisaj fermecător, o lună plină, îl făcea şi să strige ca un nebun. Un vers de Petrarca, sau o buca­tă de muzică clasică îl transportau ast­fel încît îl făceau neam. Şi iată cum îşi des­tăinuia el strigătul sufletului, într’o scri­soare pe care o scriea fratelui său Carol, publicată tot cu prilejul centenarului: “Am nevoe de dragoste, de foc, de entuziasm, de viaţă...“ Ce zic partizanii „Paradoxelor“, ce zice psihologul Bourget, de sufletul acesta de poet ? ------------------------Orgo------------------------­ -o®. EXTERNE Despre Crisa Austro-Ungarä Dară este o altă chestie, de care­ deşi nu se vorbeşte pe faţă, totuşi se simte influenţa ei. — Formarea imui stat polon în coastele Fustei şi a Prusiei, ar avea o în­semnătate internaţională. — Căci capitala a­­cestui stat, (fie Krakovia sau Lemberg) va deveni fatalmente un focar de agita­ţiuni grando-polone, care vor duce la fric­ţiuni şi conflicte­ cu cele două state vecine, care şi ele stăpânesc căte o parte a foas­­tei Polonii. Iată o bubă, care trebue tra­tată cu cea mai mare precauţiune . Din acest punct de vedere este natural că gu­vernul Austriac se fereşte de a ba ga mi­na în cuibul de v­espî. — Dară^l aranjare, deși foarte dificilă, nu este imposibilă,— și prin urmare ideea federalismului este realisabilă în Cisleitania fără prejudiciu pentru stat. In Ungaria însă stau­ lucrurile cu totul altfel. Acolo Ungurii ocupă centrul cercu­lui, (regatului) pe cînd periferia este lo­cuită de o mulţime de naţionalităţi îm­prăştiate. începând de la frontiera Mora­­viei şi subt poalele Carpaţilor trăiesc Nemţii, Slovacii, Rutenii aceştia ameste­caţi şi cu Romîni. In Transilvania trăiesc Romîni amestecaţi cu Saşi, Săcui şi Un­guri . In Banat sunt Romîni şi Sîrbî şi colonii germane, apoi urmează Croaţi şi I Slavoni şi Dalmaţi Unele din aceste po­­­poare, ca de exemplu Slovacii sunt deja in cea mai mare parte desnaţionalisate. .Slovacului dacă te adresezi în limba lui imaternă, te trezeşti cu respunsul „En I magyar vadiok“ (eu sunt Ungur). Pe a­­cestea nu se mai poate comp­ta. (La aşa Slovac aşa Ungur trebue). Tot acelaşi lucru este şi cu Secuii din Tran­silvania , iar Nemţii fiind împrăştiaţi prin toată ţară în colonii mici, nu pot face nimica. Aşa­dar rămîne pe lingă Unguri numai naţiunea romînă şi cea croată, care mai poate resista, şi participa la formarea unui stat federal, — care s’ar compune din regatul Ungaria, regatul Croa­ţia şi Slavonia, regatul Dalmaţia la care s’ar putea alipi şi provinciile Bosnia, Herzegovina şi Ducatul Transilvania la care ar fi de anecsat şi Bucovina. Dară şi aci este o bubă. Soarta Bosniei şi Herzegovinei nu este încă definitiv ho­­tărîtă. Ele sunt ocupate în mod provi­sos Deşi e mai mult ca sigur, că ele vor râmînea definitiv anecsate de Austro- Ungaria, totuşi pentru schimbarea carac­terului provisor, într’unul definitiv, n’a sosit încă timpul. Afară de asta, sunt în potriva ideei federaliste în Ungaria şi ur­mătoarele argumente, care fac realisa­­rea ei aproape imposibilă. Ungurii şi-au asigurat posiţiunile lor printr’o lege elec­torală vicleană aşa fel, că ei totdeauna, (deşi mai puţini la­ număr,) vor avea ma­joritatea în corpurile legiuitoare. Comita­tele (districte) locuite de Romîni sah Nemţi s’au împărţit, alipind cite o parte de unul sah două comitate locuite de Unguri. Iar unde aceasta nu s’a putut, s’a lăsat numărul deputaţilor aşa de mic, încît nici odată majoritatea poporului, nu poa­te avea majoritatea numărului deputaţilor. Ungurii de bună voie nu vor ceda nici odată. Aci numai printr’o catastrofă se va putea ajunge la o schimbare. Insă după toată probabilitatea această catastrofă nu este încă apropiată. Mai este încă o bu­bă de care se tem Ungurii. Enigma, care vor fi raporturile între eventualul stat Transilvania şi statul vechi, independent Romînia? Ce influenţă va avea statul vechiă asupra acelui nou? etc. • Din toate acestea reese, că resolvirea definitivă a crisei Austro-Ungare, și cu deosebire acelei propriu Ungare, este de­o­cam­dată aproape imposibilă. Orice aran­jament se va face acuma, nu va putea a­­■ vea decit un caracter provisor. Resolvirea definitivă în sensul federal în Austro-Un­garia va rămânea reservată unui viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, şi în­­ tot cazul atuncea cînd va veni la ordinea­­ zile resolvirea definitivă a chestiunei orien­tale, cu care este in strictă legătură. ----------------------------------------------­ F. Subc­rt Hultuirea partidului Partidul liberal-naţional continuă hultuirea sa cu­­ elemente aşa numite socialiste. După d nul Sterea, Krupenski şi Nădejde, acum a­u venit rendu! d-lui V. G. Morizun care a şi învrat se zice în tratări cu guvernul.­­ Probabil ca faţă cu viitoarele alegerî generale pen­tru cameră, d. V. Piortzun nu vrea se fie lăsat pro­­prieior sale forţe. Zlaiul de la Primărie Alal­a era un mare număr de cetă­ţeni tătărăşeni, cea mai mare parte alegători în colegiul întăiți, s’au dus la primărie să înmîneze d-luî Gane un protest acoperit de sute de sub­scrieri, contra traseului fixat în urmă pe unde are să treacă linia tramva­iului electric. Vre­o 40—50 de cetăţeni suiră scările şi începură la uşa cabinetu­lui administraţiei comunale, parlamen­­tările pentru intrarea în cabinet. Uşierii opuneau o resistenţă ero­ică asediatorilor, pe cînd cei asedi­aţi —d-nii Gane, Săndulescu şi Sterea — se pregăteau de luptă baricadînd uşa cu scaune şi cu mormanele de lucrări care aşteaptă de luni de zile pe biurouri rezolvirea lor. D­in parlamentările urmate printre uşe, constatîndu-se că cetăţenii nu ve­niseră cu intenţii rezboinice, şi nu aveau ca arme de­cît o biată jalbă, o delegaţie dintre ei fu cu mari pre­­cauţiuni introdusă în cabinet, unde bieţii oameni începură să-şi spuie păsul lor. — Mai întâi noi nu putem sta la vorbă cu oameni carii nu sunt din partidul nostru, zise d. Gane, ară­­tînd pe d. Buznea şi pe alţii vre-o doi-trei cetăţeni cari faceau parte din delegație. — — Dar ce are a face partidul d-le primar ? respunse delegația într’un glas. — Sunteți niște obraznici !... Treaba era să se’ncurce răa de tot, dacă stimabilii reprezentanți ai comunei nu împingeau butonul de la ușa secretă făcîndu-se nevăzuți, ca spiritele din Faţa Aerului. Rămaşi singuri, delegaţii trebuiră să se retragă spre a comunica cetă­ţenilor rezultatul misiunei cu care fuseseră însărcinaţi.— începură vociferările în curtea pri­măriei. — îşi bat joc de cetăţeni, şi de poporul creştinec al oraşului liberă­rii iştia ! striga un colțos. S’a sfîrșit oameni buni ! La dînșii nu mai gă­sim dreptate, trebue să ne-o facem noi singuri ! Cînd vor veni să așeze sârmele prin partea locului, să-i luăm cu parul băeți ! — Să’i luăm ! — D’apoi la alegeri ? ripostă un ciurchian gros în ceafă. Să-i mai ved eți scotocindu-mă cîte de zece ori pe-acasă se mă iee la vot ! Cînd îi voi maî zări pe la uşa casei mele, am să sar cu căţel cu purcel să’i huiduesc. — Să’i huiduim !..., repetară în cor cetăţenii. Şi aşa vocifermd eşiră pe sub gang în stradă spre a se duce pe la ca­sele lor, pe cînd administratorii su­periori ai comunei şedeau tupilaţi după nişte dulapuri în cancelaria serviciului de pază, încunjuraţi pen­tru ori­ce întîmplare de cîţî­va inter­­ofiţerî de-ai d-lui Cocea. Cînd lumea aflase despre alaiul acesta şi alergase la primărie ca să se informeze despre cele ce s’a pe­trecut, trinitatea administrativă co­munală dădea din umeri şi cu fata senină întreba pe uşieri ca şi Pun­­gaşevicî din «Cucoana Chir­iţa» : — Cine-a primitără o palmă Juvenal. Podgorii Cu cît aprofundez! mai mult cuvintele, cu atîta învăţămintele, ce reiese din stu­­diarea lor sînt mai mari. Traiul şi vici­situdinile vieţii unui popor se oglindesc neştirbit în graiul său, căci limba e păs­trătorul-intact a tot ce a suferit poporul, ce-o vorbeşte. Numai să şti­­ceţi într’insa. Graiul român, format fiind dintr’un con­glomerat lexical slavon adăugat la un graiu­­... tin, ne prezintă, timbte curiosităţi. Pe temelia latină s’a clădit graiul de azî, păstrat în elementele sale lexicale ca şi poporul nostru de azî. Alătur! cu denumirea latină de munte, singura ce-o cunoaşte poporul român în sens comun, pe ic! pe colea s13 păstrează şi denumiri slave ca Cerne gura de lingă Piatra, care nu-i altceva de­cît munte­­negru. La rîdicăturile mai mici de pămînt, la monticula, românul le zice dealuri, denu­mire slavonă, care însamnă în vechea slavă şi serbă tot munte. Presenţa a două cuvinte în 1. slavonă pentru ideia de munte, gor şi deal, a făcut ca una­ gor să fie lăsată pe de-oparte, de oare­ce n’a putut învinge pe munte, cuvînt înrădăci­nat în graiu, dar s’a păstrat pe ici pe colea în denumiri proprii ca Gorfiță, Jiul de sus, din munte, pe cînd Dolji­îi— Jiul din jos, din vale. Tot pe gor îl avem în rusescul aclimatisăt în cărţile biseri­ceşti (Sve­ugora=sfintul munte (Atos). Tot la tulpina gor trebue alăturată de­numirea de măgură, dată la anumite pis­curi de munte care, în­deobşte sunt a­­coperite cu păduri. Iar dacă e a duce vorba mai departe ilustrul nostru Gene­ral Gorjan, cuprinde în rădăcina sa că e din Gorjin­t, adică din Jiul de sus, din munte. De ce vorba de munte şi deal, când no­ avem să ne ocupăm de podgorii ? Iată care e legătura: Romanul a cunos­cut via şi vinul de cînd e dînsul ca po­por, căci a moştenit practica viei şi a vi­nului de la Romani. Ori şi Romani! au moştanit’o de la Grec! (vinum, vi­nea, foi­­nos, oinos, etc.). Dar ce zic eu­­ cuvîntul vin e arie, căci în­ toate limbele Europene se găsește cu­­vîntul vin (lat. vinum; ital, span, vino ; portu­g, vinho; catal. vi, prov. vin, vi, franc vin, albanesă véné, slav, rus, serb, bulg,­ ceh, vino, polonă vino, got, veni, etc. etc.). Oare nu degeaba se zice că tata Noe cel bătrîn, fost-a fost puiu de Roman, căci el a descoperit via, cum şi zice scriptura: „Şi Noe începu să fie agricultor şi plantă şi vie şi ban din vin şi se îmbătă(Ge­­nesa IX, 20). Deci nu putem bănui nici un moment că Românii să fi părăsit cultura viei supt ori­ce formă de aşezare socială şi politi­că ar fi fost. Păstrarea cuvîntuluî vin şi vie denota că nu noî am făcut, excepţie de la practica acestei ocupaţiuni, care a căpătat consfinţirea sa din cele maî vechi timpuri; căci dacă luăm toate culturile observăm că n’a fost popor, semit, sau arie, din Asia sau din Europa care să nu fi făcut libaţiuni zeilor din prinasul viţei. E prea înrădăcinat obiceiul băuturei vi­nului pentru a-l putea stârpi cu una cu două. S’a încercat el Deceneu la Daci să stîr­­pească viile, dar n’a reuşit, căci şi azi ur­maşii popoarelor băştinaşe din Carpaţî, cu­nosc vinul şi via. (Strabo VIL 8, §. 11). Care însă erau locurile, pe unde s’a plantat via? Aici stă toată chestiunea. Cunoaştem cu toţii azi regiunile vinicole din ţara noastră şi cu toţii zicem că re­giunea dealurilor e cea mai priincioasă viilor. Şi iar mai ştim că aceste­ naturi deluroase a pămîntului datoreşte Franţa superioritatea sa faţă cu Germania, care e muntoasă. Cu ce cuvînt însă numeşte Românul regiunea viilor? Tot­ zicem podgorie, ros­tit apia şi podgorie. Denumirea e slavoni veche: pod­goriie, şi se păstrează şi în rusasca de azi, şi înseamnă: care vine sub munte, la poalele muntelui. Dacă luăm harta Moldovei observăm că regiunile vinicole le găsim la dealuri, iar nu la munte, afară de Odobeştî, care n’a aparţinut Moldovei de­cît din seci. XV-a. Pe când din contra în Muntenia mai toate regiunile vinicole­­in supt munte, căci Mun­tenia mare n’are dealuri ci de-o dată de la poalele muntelui începe șesul; de aici

Next