Opinia, ianuarie 1899 (Anul 2, nr. 195-214)
1899-01-15 / nr. 200
ANUL II No. 200 EDIŢIA DE SEARA IASI—VINERI 15 IANUARIE 1899 iu mă ni HO Bani ABONAMENTELE încep k 1 şi 15 ale fiec einei luni şi se plătesc totd’auna Înainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţe şi streeinătate prin mandate poştale Un an in ţarră 80 lei , în streinătate 40 lei Şase l«nî » 15 „ » * 20 » MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ A ADMINISTRAŢIA No. 53 —Strada Carol —No. 53 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani ANUNCIURILE In Iaşi şi judeţe se priaiesc numai la Administraţie ■ in struînătate, direct la Administraţia .şi toate oficiile de publicitate An unei uri la pag. IV . . . . .20 h. luni » » » III ... ... 40 » ». Inserţiile şi reclamele . . . . 50 » » UN NUMĂR VECHIU 30 BANI REHACŢIA No. 53-Strada Carol No. 53 Deşteptăm pe toţi concetăţenii noştri că alegerile generale pentru Cameră şi Senat, se vor face cu listele pe care le pregăteşte acum administraţia comunală. Nimeni să nu-şi neglijeze dreptul de a se putea pronunţa în viitoarea luptă. Cei care din lipsa de timp, nu pot să se înscrie singuri, sunt rugaţi să se adreseze la redacţia „Opiniei" unde vor găsi un comitet de persoane cunoscătoare a legei electorale, care le va da tot sprijinul. Au dreptul a fi înscrişi în: Colegiul I pentru deputaţi, toţi cei ce plătesc o dare fonciară neto de 54 pe an. Colegiul II pentru deputaţi, toţi acei cari plătesc o dare de 20 lei pe an, sau au cel puţin 4 clase primare. Colegiul I senat toţi cei ce plătesc o dare fonciară de 90 lei pe an sau au un titlu universitar şi 6 ani de practică. Colegiul II de senat toţi cei ce plătesc o dare fonciară de 36 lei pe an, sau au un titlu universitar sau sunt profesori secundari în şcolile statului sau în şcolile particulare, sau institutori în şcolile statului. Recrutarea politică După cum armata are nevoe ca să-şi aleagă oamenii prin recrutare, lăsînd de-o parte pe cei incapabili de a servi sub steag, şi luînd numai pe cei sănătoşi trupeşte, aşa şi politica are nevoe de-o anumită alegere, de-o anumită recrutare pentru a pune mina pe cel mai destoinici sufleteşte. De câte ori, însă, nu ni s’a dat să vedem înrolaţi sub steag oameni rachitici, anemici, prăpădiţi, gălbicioşi, oftigoşi chiar, pe când alţii rumeni şi voinici fâcînd pe nevolnicii, pentru că.... doctorul recrutor aşa a crezut cu cale. Ori, motivele doctorului nu se discută, nu se contrazic. Aşa a crezut, aşa a făcut. Dar orice ar hotărî doctorul, lumea are dreptul de a critica sau a aplauda validitatea motivelor.Să presupunem un singur moment că, graţie unor doctori nemernici, interesaţi şi vili, s’ar strecura în rîndurile armatei numai oameni slăbănogiţi; sigur că acei doctori ar trage toată răspunderea tristelor urmări. Ţara pune cele mai vitale ale ei interese în mîna armatei; armata e depositorul sentimentului sacru de patrie, de onoare, şi oprobriul public ar acoperi pe acela, care ar vinde aceste interese. Dacă de la armată trecem la politica ţărei, raportul e mărit în răspunderea mare a politicei. In dez- voltarea mare ce au luat interesele obşteşti, chiar armata îşi are interesele sale subordonate politicei. Nu e afacere cît de mică în stat, care să nu-şi aştepte resolvirea sa prin politică. Ori chiar politica ce-i artă , ceva decît chiverniseala tuturor intereselor obşteşti. Acum, dacă ne întrebăm cum se guvernează această politică a ţarei, vom vedea că răspunderea cade pe seama primului ministru, care el are cuvîntul întărit în alegerea personalului, care va conduce marele interese obşteşti ale ţărei. Ca şi radioul recrutor la armată, aşa şi şeful cabinetului, dacă va fi cam mic la suflet, va lăsa să se strecoare în rîndurile superioare ale politicei ţărei oameni nesănătoşi, cari vor administra tou interesele obştiei şi vor da nota capacităţei de recrutare a elementelor politice. IV . . Dacă supunem analisei medicale personagiile politice, ce s’au strecurat în rîndurile superioare ale ţării, vom vedea că, graţie insuficienţei medicului recrutor, s’au cocoţat oameni, cari nu s-au ilustrat decit prin valori electorale , cri prin merite de natură a înjosi vaza ţării. Pune şi întreabă pe medicul recrutor al armatei liberale în virtutea cărui certificat Dan Paladu a perindat 3 ministere ? Unde vedem aptitudinea sa, rămasă în umbră pînă acum ? Dar micul Ionel, prin ce tertipuri a scăpat la recrutare şi a ajuns Ministru? Care-i e stofa politică cu care s’a impus medicului recrutor? In virtutea cărui certificat un Giuvara reprezintă ţara la Constantinopol ? Nu vedeţi, D voastră, că toate aceste personaje necoapte, neabile, s’au strecurat în rîndurile armatei liberale numai graţie incapacităţei medicului recrutor? Da, dar ţara are interese mari de aparat. Ţara reclamă ca să fim atenţi şi treji la porţile Bosforului în chestia Macedoneană; şi acolo avem pe un Trandafirov Giuvara şi pe un Apostol Mărgărit. Deci interesele ţării şi ale neamului sunt jignite. Ţara are interese mari în Transilvania, dar acolo avem pe un leszenski, pe un Mangra, pe un Lucaci, pe un Diamandi Manole, etc. care amorţesc lupta naţională. Ţara nu vrea să ştie cine sunt aceşti indivizi; ţara constată defectele lor şi regretă că cel care i-a strecurat în rîndurile de sus e medicul recrutor al partidului, e omul care a înalţat pe un Paladi, pe un Ionel Brăteanu, pe un Giuvara. Dar veni-va ziua răfuelei şi atunci medicul recrutor va fi scos din înalta lui funcţiune spre salvarea şi însănătoşirea ţării. OAMENI ŞI LUCRURI Suflet de poet. — Italia a celebrat anul acesta centenarul de la naşterea unuia din cele mai mari genii pe care le-a produs ea greodata , a luî Giacomo Leopardi. Cu prilejul acesta o sumedenie de lucrări de artă, de studii, lucrări critice şi mai ales o sumă de manuscrise inedite de ale poetului, au aruncat lumini nouă asupra vieţei aceluia pe care-l socotim ca cel mai desnădăjduit şi cel mai sceptic din figurile literature moderne. Leopardi a fost un entuziast, un poet înarmat de natură şi de vieaţă; ideea aceasta stabilită de curînd pe baza cercetărilor făcute, distruge legenda pesimismului său înăscut şi iremediabil. Numai firea sa excesiv de sentimentală şi de poetică s’a resimţit in totdeauna de ciocnirea brutală cu realitatea lucrurilor. Şi impresia pe care o primea inima sa nobilă, se restringea în accentele acele de uriaşă durere, de desnădăjduire imensă care alcătueşte sufletul însuşi al operilor sale. Pentru omul acela totul era prilej de suferinţă; senzaţiile de plăcere atingeau paroxismul, căpătind intensitatea durerilor fizice: un cer senin, un peisaj fermecător, o lună plină, îl făcea şi să strige ca un nebun. Un vers de Petrarca, sau o bucată de muzică clasică îl transportau astfel încît îl făceau neam. Şi iată cum îşi destăinuia el strigătul sufletului, într’o scrisoare pe care o scriea fratelui său Carol, publicată tot cu prilejul centenarului: “Am nevoe de dragoste, de foc, de entuziasm, de viaţă...“ Ce zic partizanii „Paradoxelor“, ce zice psihologul Bourget, de sufletul acesta de poet ? ------------------------Orgo------------------------ -o®. EXTERNE Despre Crisa Austro-Ungarä Dară este o altă chestie, de care deşi nu se vorbeşte pe faţă, totuşi se simte influenţa ei. — Formarea imui stat polon în coastele Fustei şi a Prusiei, ar avea o însemnătate internaţională. — Căci capitala acestui stat, (fie Krakovia sau Lemberg) va deveni fatalmente un focar de agitaţiuni grando-polone, care vor duce la fricţiuni şi conflicte cu cele două state vecine, care şi ele stăpânesc căte o parte a foastei Polonii. Iată o bubă, care trebue tratată cu cea mai mare precauţiune . Din acest punct de vedere este natural că guvernul Austriac se fereşte de a ba ga mina în cuibul de vespî. — Dară^l aranjare, deși foarte dificilă, nu este imposibilă,— și prin urmare ideea federalismului este realisabilă în Cisleitania fără prejudiciu pentru stat. In Ungaria însă stau lucrurile cu totul altfel. Acolo Ungurii ocupă centrul cercului, (regatului) pe cînd periferia este locuită de o mulţime de naţionalităţi împrăştiate. începând de la frontiera Moraviei şi subt poalele Carpaţilor trăiesc Nemţii, Slovacii, Rutenii aceştia amestecaţi şi cu Romîni. In Transilvania trăiesc Romîni amestecaţi cu Saşi, Săcui şi Unguri . In Banat sunt Romîni şi Sîrbî şi colonii germane, apoi urmează Croaţi şi I Slavoni şi Dalmaţi Unele din aceste popoare, ca de exemplu Slovacii sunt deja in cea mai mare parte desnaţionalisate. .Slovacului dacă te adresezi în limba lui imaternă, te trezeşti cu respunsul „En I magyar vadiok“ (eu sunt Ungur). Pe acestea nu se mai poate compta. (La aşa Slovac aşa Ungur trebue). Tot acelaşi lucru este şi cu Secuii din Transilvania , iar Nemţii fiind împrăştiaţi prin toată ţară în colonii mici, nu pot face nimica. Aşadar rămîne pe lingă Unguri numai naţiunea romînă şi cea croată, care mai poate resista, şi participa la formarea unui stat federal, — care s’ar compune din regatul Ungaria, regatul Croaţia şi Slavonia, regatul Dalmaţia la care s’ar putea alipi şi provinciile Bosnia, Herzegovina şi Ducatul Transilvania la care ar fi de anecsat şi Bucovina. Dară şi aci este o bubă. Soarta Bosniei şi Herzegovinei nu este încă definitiv hotărîtă. Ele sunt ocupate în mod provisos Deşi e mai mult ca sigur, că ele vor râmînea definitiv anecsate de Austro- Ungaria, totuşi pentru schimbarea caracterului provisor, într’unul definitiv, n’a sosit încă timpul. Afară de asta, sunt în potriva ideei federaliste în Ungaria şi următoarele argumente, care fac realisarea ei aproape imposibilă. Ungurii şi-au asigurat posiţiunile lor printr’o lege electorală vicleană aşa fel, că ei totdeauna, (deşi mai puţini la număr,) vor avea majoritatea în corpurile legiuitoare. Comitatele (districte) locuite de Romîni sah Nemţi s’au împărţit, alipind cite o parte de unul sah două comitate locuite de Unguri. Iar unde aceasta nu s’a putut, s’a lăsat numărul deputaţilor aşa de mic, încît nici odată majoritatea poporului, nu poate avea majoritatea numărului deputaţilor. Ungurii de bună voie nu vor ceda nici odată. Aci numai printr’o catastrofă se va putea ajunge la o schimbare. Insă după toată probabilitatea această catastrofă nu este încă apropiată. Mai este încă o bubă de care se tem Ungurii. Enigma, care vor fi raporturile între eventualul stat Transilvania şi statul vechi, independent Romînia? Ce influenţă va avea statul vechiă asupra acelui nou? etc. • Din toate acestea reese, că resolvirea definitivă a crisei Austro-Ungare, și cu deosebire acelei propriu Ungare, este deocamdată aproape imposibilă. Orice aranjament se va face acuma, nu va putea a■ vea decit un caracter provisor. Resolvirea definitivă în sensul federal în Austro-Ungaria va rămânea reservată unui viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, şi în tot cazul atuncea cînd va veni la ordinea zile resolvirea definitivă a chestiunei orientale, cu care este in strictă legătură. ---------------------------------------------- F. Subcrt Hultuirea partidului Partidul liberal-naţional continuă hultuirea sa cu elemente aşa numite socialiste. După d nul Sterea, Krupenski şi Nădejde, acum au venit rendu! d-lui V. G. Morizun care a şi învrat se zice în tratări cu guvernul. Probabil ca faţă cu viitoarele alegerî generale pentru cameră, d. V. Piortzun nu vrea se fie lăsat proprieior sale forţe. Zlaiul de la Primărie Alala era un mare număr de cetăţeni tătărăşeni, cea mai mare parte alegători în colegiul întăiți, s’au dus la primărie să înmîneze d-luî Gane un protest acoperit de sute de subscrieri, contra traseului fixat în urmă pe unde are să treacă linia tramvaiului electric. Vreo 40—50 de cetăţeni suiră scările şi începură la uşa cabinetului administraţiei comunale, parlamentările pentru intrarea în cabinet. Uşierii opuneau o resistenţă eroică asediatorilor, pe cînd cei asediaţi —d-nii Gane, Săndulescu şi Sterea — se pregăteau de luptă baricadînd uşa cu scaune şi cu mormanele de lucrări care aşteaptă de luni de zile pe biurouri rezolvirea lor. Din parlamentările urmate printre uşe, constatîndu-se că cetăţenii nu veniseră cu intenţii rezboinice, şi nu aveau ca arme decît o biată jalbă, o delegaţie dintre ei fu cu mari precauţiuni introdusă în cabinet, unde bieţii oameni începură să-şi spuie păsul lor. — Mai întâi noi nu putem sta la vorbă cu oameni carii nu sunt din partidul nostru, zise d. Gane, arătînd pe d. Buznea şi pe alţii vre-o doi-trei cetăţeni cari faceau parte din delegație. — — Dar ce are a face partidul d-le primar ? respunse delegația într’un glas. — Sunteți niște obraznici !... Treaba era să se’ncurce răa de tot, dacă stimabilii reprezentanți ai comunei nu împingeau butonul de la ușa secretă făcîndu-se nevăzuți, ca spiritele din Faţa Aerului. Rămaşi singuri, delegaţii trebuiră să se retragă spre a comunica cetăţenilor rezultatul misiunei cu care fuseseră însărcinaţi.— începură vociferările în curtea primăriei. — îşi bat joc de cetăţeni, şi de poporul creştinec al oraşului liberării iştia ! striga un colțos. S’a sfîrșit oameni buni ! La dînșii nu mai găsim dreptate, trebue să ne-o facem noi singuri ! Cînd vor veni să așeze sârmele prin partea locului, să-i luăm cu parul băeți ! — Să’i luăm ! — D’apoi la alegeri ? ripostă un ciurchian gros în ceafă. Să-i mai ved eți scotocindu-mă cîte de zece ori pe-acasă se mă iee la vot ! Cînd îi voi maî zări pe la uşa casei mele, am să sar cu căţel cu purcel să’i huiduesc. — Să’i huiduim !..., repetară în cor cetăţenii. Şi aşa vocifermd eşiră pe sub gang în stradă spre a se duce pe la casele lor, pe cînd administratorii superiori ai comunei şedeau tupilaţi după nişte dulapuri în cancelaria serviciului de pază, încunjuraţi pentru orice întîmplare de cîţîva interofiţerî de-ai d-lui Cocea. Cînd lumea aflase despre alaiul acesta şi alergase la primărie ca să se informeze despre cele ce s’a petrecut, trinitatea administrativă comunală dădea din umeri şi cu fata senină întreba pe uşieri ca şi Pungaşevicî din «Cucoana Chiriţa» : — Cine-a primitără o palmă Juvenal. Podgorii Cu cît aprofundez! mai mult cuvintele, cu atîta învăţămintele, ce reiese din studiarea lor sînt mai mari. Traiul şi vicisitudinile vieţii unui popor se oglindesc neştirbit în graiul său, căci limba e păstrătorul-intact a tot ce a suferit poporul, ce-o vorbeşte. Numai să şticeţi într’insa. Graiul român, format fiind dintr’un conglomerat lexical slavon adăugat la un graiu... tin, ne prezintă, timbte curiosităţi. Pe temelia latină s’a clădit graiul de azî, păstrat în elementele sale lexicale ca şi poporul nostru de azî. Alătur! cu denumirea latină de munte, singura ce-o cunoaşte poporul român în sens comun, pe ic! pe colea s13 păstrează şi denumiri slave ca Cerne gura de lingă Piatra, care nu-i altceva decît muntenegru. La rîdicăturile mai mici de pămînt, la monticula, românul le zice dealuri, denumire slavonă, care însamnă în vechea slavă şi serbă tot munte. Presenţa a două cuvinte în 1. slavonă pentru ideia de munte, gor şi deal, a făcut ca una gor să fie lăsată pe de-oparte, de oarece n’a putut învinge pe munte, cuvînt înrădăcinat în graiu, dar s’a păstrat pe ici pe colea în denumiri proprii ca Gorfiță, Jiul de sus, din munte, pe cînd Doljiîi— Jiul din jos, din vale. Tot pe gor îl avem în rusescul aclimatisăt în cărţile bisericeşti (Sveugora=sfintul munte (Atos). Tot la tulpina gor trebue alăturată denumirea de măgură, dată la anumite piscuri de munte care, îndeobşte sunt acoperite cu păduri. Iar dacă e a duce vorba mai departe ilustrul nostru General Gorjan, cuprinde în rădăcina sa că e din Gorjint, adică din Jiul de sus, din munte. De ce vorba de munte şi deal, când no avem să ne ocupăm de podgorii ? Iată care e legătura: Romanul a cunoscut via şi vinul de cînd e dînsul ca popor, căci a moştenit practica viei şi a vinului de la Romani. Ori şi Romani! au moştanit’o de la Grec! (vinum, vinea, foinos, oinos, etc.). Dar ce zic eu cuvîntul vin e arie, căci în toate limbele Europene se găsește cuvîntul vin (lat. vinum; ital, span, vino ; portug, vinho; catal. vi, prov. vin, vi, franc vin, albanesă véné, slav, rus, serb, bulg, ceh, vino, polonă vino, got, veni, etc. etc.). Oare nu degeaba se zice că tata Noe cel bătrîn, fost-a fost puiu de Roman, căci el a descoperit via, cum şi zice scriptura: „Şi Noe începu să fie agricultor şi plantă şi vie şi ban din vin şi se îmbătă(Genesa IX, 20). Deci nu putem bănui nici un moment că Românii să fi părăsit cultura viei supt orice formă de aşezare socială şi politică ar fi fost. Păstrarea cuvîntuluî vin şi vie denota că nu noî am făcut, excepţie de la practica acestei ocupaţiuni, care a căpătat consfinţirea sa din cele maî vechi timpuri; căci dacă luăm toate culturile observăm că n’a fost popor, semit, sau arie, din Asia sau din Europa care să nu fi făcut libaţiuni zeilor din prinasul viţei. E prea înrădăcinat obiceiul băuturei vinului pentru a-l putea stârpi cu una cu două. S’a încercat el Deceneu la Daci să stîrpească viile, dar n’a reuşit, căci şi azi urmaşii popoarelor băştinaşe din Carpaţî, cunosc vinul şi via. (Strabo VIL 8, §. 11). Care însă erau locurile, pe unde s’a plantat via? Aici stă toată chestiunea. Cunoaştem cu toţii azi regiunile vinicole din ţara noastră şi cu toţii zicem că regiunea dealurilor e cea mai priincioasă viilor. Şi iar mai ştim că aceste naturi deluroase a pămîntului datoreşte Franţa superioritatea sa faţă cu Germania, care e muntoasă. Cu ce cuvînt însă numeşte Românul regiunea viilor? Tot zicem podgorie, rostit apia şi podgorie. Denumirea e slavoni veche: podgoriie, şi se păstrează şi în rusasca de azi, şi înseamnă: care vine sub munte, la poalele muntelui. Dacă luăm harta Moldovei observăm că regiunile vinicole le găsim la dealuri, iar nu la munte, afară de Odobeştî, care n’a aparţinut Moldovei decît din seci. XV-a. Pe când din contra în Muntenia mai toate regiunile vinicolein supt munte, căci Muntenia mare n’are dealuri ci de-o dată de la poalele muntelui începe șesul; de aici