Opinia, ianuarie 1900 (Anul 3, nr. 196-212)

1900-01-15 / nr. 205

ANUL III No. 205 EDITIA DE SEARA IASI -SAMBATA 15 IANUARIE 1900 Numărul 10 Bani ABONAM S3 STELE Ince»« la 1 şi'115 ale fie c&reî lunî şi se pl&tesc "'ot-d’a-una înainte In lap !» Casa Administraţiei (n judeţe ptystreinătite prin mandate poştale Un an în ţară 80 UA , în streinătate 40 lei Şase lunî 15 „ „ 20 „ MANUSCRUEIE NU SE INAPOIAZA No. 17-ADMINISTRATIA ■ Strada Primăriei— No. 17. ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani ANUNÎIURILE judeţe se primesc mimat la Administraţie in streinătate direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV . . 20 b. liniar» II 1, IIf . . . 40 „ Inserţiile şi reclamele . . 50 „ „ Un număr vechiv 30 bani / '■ ■ REDACŢIA / No. 17—Strada Primăriei—No. 17 ------ In jurul remaniere! Intrarea d-luî loan C. Grădişteanu în minister, continuă de a face obiectul discuţiilor —ca să nu zicem criticelor— tuturor gazetelor din opoziţie. S’ar părea că partidului conservator i-ar fi interzis de a se mişca, de a gîndi, de a clubui şi de a’şi combina interesele sale politice aşa cum crede. Presa ostilă guvernului inventează tot felul de poveşti şi brodează o sumă de versiuni, asupra remanierei ministeriale, ocazionată de trebuinţa veneratului nostru şef, prim ministru şi ministru de interne, de a-şi căuta sanatatea pentru o lună cel puţin. Probabil că în combinaţiile grupărilor opoziţioniste nu întră eventualitatea unei îmbolnăviri a unui ministru, care mai înainte de toate e om şi el, şi că o remaniare pe acest simplu motiv, trebuie numaidecît să constitue un eveniment atît de deciziv în situaţie, încît să retoarne o întreagă ordine de lucruri. Versiunile diferite şi multiple pe care le născoceşte fantezia inventatorilor de veşti sensaţionale, ne fac efectul—şi lucru aşa este— mai mult a unor dorinţi intime ale acelor ce le creează ; ele sunt în mare parte, aşa de îndepărtate de adevăr, încît, nu conţin macar liniamente confuze ale conturului. E aproape peste putinţă ca un eveniment politic, cum e mai cu samă o remaniare ministerială să se petreacă fără se deie loc, dacă nu la discuţii, dar cel puţin la oarecare aprecieri. De aci însă, pînă a pune în chestie situaţia unui regim, este, ni se pare, o diferenţă. Ceea ce neaparat surprinde pe protivnicii noştri, colectivişti, în ciffnul de faţă, este că —după ştirile inventate de ziarele care au specialitatea minciunelor—intrarea dlui Ioan Grădişteanu ar fi dat naştere la oarecare obiecţiuni în sânul partidului conservator. Dacă chiar faptul ar fi adevărat—ceea ce nu se confirmă de nici un organ autorizat al partidului nostru — lucrul acesta li se pare ocultiştilor atît de curios, încît nu pot să creadă ochilor lor. Colectiviştii, sunt atît de deprinşi cu pasivitatea şi renunţarea la demnitatea de om, încît ei nu pot admite că un eveniment politic, emanat din sfori mai înalte şi combinat oarecum în mod prea intim, să fie discutat şi comentat. Ei ştiu că pe vremea d-lui Dimitrie Sturza, somităţile partidului se culcau sala miniştri, şi se sculau a doua zi simpli muritori. Nimeni nu obiecta nimic, căci precum nici un motiv—fie de merit sau de capacitate—nu milita în favoarea lui X sau Y spre a fi adus la minister, tot aşa, nici o cauză binecuvîntată oarecum nu da loc la eşirea figurantului din consiliul coroanei. Şi acest principiu, proclamat de d. Dimitrie Sturza în memorabila şedinţă a camerei colectiviste de sub d. I. C. Brătianu, cînd a zis : „am venit la minister chemat de încrederea şefului şi mă voi deduce cînd el îmi va spune să „mă duc“—acest principiu a fost impus de d. Sturza, colectiviştilor, tot timpul cît au stat la putere în ultima perioadă. Trecea şi d-niî Stoicescu şi Pallade de la un minister la altul, par’că se schimbai de cătunţă. Lumea nu se interesa de loc de aceste changemente,dames, cunoscînd şi ştiind de prin apucăturile partidului, că duşurile şi veniturile figuranţilor de la un minister la altul, era pur şi simplu efectul unei dispoziţii, sau mai bine, unei indispoziţii a şefului, asupra căreia titularul nu fusese con-De aceea, colectiviştii cad ca din cer cînd văd că la ocazia, unei remanieri ministeriale mai cu samă, în partidul conservator există oarecum uzul, de a se discuta lucrul. Această discuţie, oricît de inofensivă ar fi ea în fond, constituie pentru colectivişti un semn, că în partid ar fi mare desbinare, şi de aceea brodează pe dînsa tot felul de conjecturi şi versiuni. Ar avea par’că aerul să spuie că de acum căderea regimului conservator e sigură, şi că pînă la venirea lor la putere nu e decît un pas. Credem că se pripesc, şi că mai au de aşteptat să treacă încă ceva apă pe Dunăre, pînă ce’şi vor înfige din noil. ghiarele în vitejia ţărei. nul Pandelescu comite chixuri, de acelea care ating domeniul cunoştinţelor generale, pentru care se cuvine să-l facem atent că e mai prudent să combată exclusiv pe tărîmul buletinelor şi al şoarecilor. Aşa, de exemplu, în numărul de 10 Ianuarie „Anunţătorul“—aşa se chiamă organuil d-luî Pandelescu din Giurgiu, care se împarte gratuit—ziarul nu tipograful —se ocupă de literatură şi ajungînd la „literaţii jidani în România“ combate precum urmează, textual: „Boerne şi Heine... Amîndoi sunt excelenţi în forma limbagiului. Insă cel dintâiu a produs ceva important numai în polemică şi critică, iar în fantaziile lui voind a ciopli ponorul romin după imaginea celui francez, a dovedit cit de puţin cunoaşte el, pe romín şi cit de eterogen îi este.“ «Operile celui de al doilea este o amestecătură de romantism român amestecat cu cinism...“ Repetăm, spre asigurarea cetitorului cult, că am reprodus textual din „studiul“ d-luî Pandelescu, care imediat după acest articol revine pentru a patra oară —în acelaşi număr—asupra chestiunii buletinelor de vot, care fiind neachitate, tipografia ameninţă... nu faliment, ci căderea guvernului. Domnul Pandelescu se calmează numai cu mîngăierea că otrava şoarecilor merge excelent. „Regimul“ din Vlaşca ar face bine să achite buietinele „prin care Tipografia a contribuit la ridicarea lui acolo' undhresto.“ Domnul Pandelescu scrie tot domnia Tipografia cu literă capitală. Rodion Oameni şi lucrări Domnul Pandelescu. II cunoaşteţi ? Atunci să vi-l recomand. Dumitialuî este proprietarul unei tipografii din oraşul Giurgiu şi în această caitate redigiază şi un ziar săptămînal care, în momentul de faţă, combate cu ultima energie partidul conservator, din cauză că regimul n’ar fi achitat un număr de buletine de vot; mai combate ziarul, nu cu mai puţină energie, regimul şoricesc, după cum dovedesc numeroasele mulţămiri ce primeşte domnul Pandelescu din toate unghiurile judeţului său şi care se rezumă toate în acest manifest entuziast care ocupă o pună parte din cuprinsul gazetei : „se duc şoarecii ! Ei mor, se prăpădesc!!! Nu vor mai fi guzgani, nu, nu !!!“ Cetitorul se va fi mirând ce vină găsim pînă aci d-luî Pandelescu din Giurgiu, care se ocupă numai de Interesele vitale ale tipografiei d-sale, precum e în drept a face ? Dar vedeţi că numitul luptător combate şi alte genuri de rozătoare ale edificiului nostru social şi-şi închipue uneori că a ros şi Dumitialuî din cărţi literare pentru a-şî da preţioasa, opiaiune în materie. Şi de astă dată dom nul de lumină Am anunţat în numărul nostru de alaltăeri, că d. A. Bădărău, primarul oraşului Iaşi, în scop ca formarea listelor orale să nu mai deie opoiiţiei motiv de cîrtire, s’a adresat clubului liberal şi l’a rugat să delege doui membri cari se iee parte la formarea acestor liste. Respunsul ce s’a primit de la clubul liberal a fost negativ; clubul a declinat onoarea ce i se făcea sub pretext că timpul ar fi prea scurt pentru aceasta Se știe însă, cărilrevizuire a listelor electorale durează trei săptâmîni. Nu știm dacă liberalii, cînd se vor afla la putere, vor face conservatorilor propuneri de asemene natură; ceea ce este cert, însă, e că patrioţii fug de lumină. ..—J«.-——s . _ . LEGEA RECRUTAREI D. general J. Lahovari a depus pe biuroul corpurilor legiuitoare un proect de lege modificator al legei actuale de recrutare. Rezervîndu-ne a reveni pe larg asupra chestiei, ne mărginim a reproduce cîteva amănunte date de Epoca. Domnul general Lahovari, ministrul de războiu, a depus el pe biuroul Camerei un proect de lege modificator al actualei legi de recrutare. In acel proect se modifică mai multe articole din actuala lege şi se introduc unele dispoziţiuni. Din acestea două sunt de cea mai mare însemnătate şi nu putem mulţumi în de-ajuns d-luî ministru de războini că s’a gîndit să aplice cu adevărat şi în legea recrutărei principiul sănătos al egalităţei înaintea legei. In adevăr, în noua lege se prevăd taxe proporţionale cu venitul fiecăruia pentru cei ce din o cauză sau alta beneficiară de avantajele scutire, amînărei sau reducere de serviciu In legea cea veche se prevedea o taxă uniformă pentru toţi cei din categoriile de mai sus. De astă dată se pune o taxă fixă de 6 lei pe an sau o taxă proporţională de 2% asupra retribuţiunilor, soldei sau salariului, sau patru zecimi asupra principalului fermiere, patentelor şi licenţilor (socotite, taxă fixă şi cea proporţională). Astfel nu mai vom vedea nedreptatea ca scutitul bogat să plătească aceiaşi taxă de 200 lei ca şi cel sărac. Prin noua lege se prevede un maximum de taxă de 2000 lei anual şi un minimum de 200 şi în acelaşi timp o scutire totală pentru cel ce nu are un venit mai mare de 500 lei. O altă măsură bună este cea care prevede că nimeni nu va putea ocupa vreo funcţiune publică la stat, judeţ sau comună, între 21 şi 30 ani împliniţi, fără a justifica că a satisfăcut cerinţele legei de recrutare. Ast-fel se vor evita orî-ce fraude s’ar fi putut face în privinţa împlinire! datoriei sîngelui. Serviciul Telegrafic —al OPINIEI— Dresda 13 Ianuarie. Ducesa Frederick Schleswig, mama împărătesei (germaniei, a murit. Londra 14 Ianuarie Generalul Burton anunţă că Engleji a fi perdut în apropriere de Chreneley, la 11 Ianuarie, 11 oameni printre care un ofiţer mort şi unul rănit. Paris 14 Ianuarie. Monsegniorul Richard a fost la mînăstirea asemţioniştilor să exprime simpatiile sale superiorului ordinului. Berlin 14 Ianuarie Reichstagul Proiectul de lege privitor la mărirea flotei a fost depus azi. Acest proiect cere crearea unei, a doua flote de rfuibon, la fel cu ceea ce există azi. Noua flotă va fi formată ca aceea ce există deja, de două escadre, complied 8, vase de linie, două grupe de ecleraj şi două flotile de torpiloare. Ambele escadre fiind formate din vasele cele mai nouă şi Cele mai bune, vor forma flotila de răsboin activă. Celelalte două vor forma flotila de reservă. Expunerea de motive relevează necesitatea mărire a flotei unde situaţia economică şi politică expune realizarea proiectului din 1901, 1916 şi exprimă speranţa că mărirea anuală a cheltuelilor de 11 milioane va putea fi acoperită prin mărirea naturală a reţetelor imperiului şi cu ajutorul împrumutului, fără noi impozite. Berlin 14 ianuarie. Camera Deputaţilor In cursul discuţiuneî budgetului ministerului agriculture!, contele Schwerin declară că mărirea flotei este necesară şi că el o va vota bucuros, dar că trebue să ceară de asemenea ameliorarea situaţiei agricole. Ministerul agriculture! răspunde că se va forţa totdeauna să ia măsuri în favoarea agriculturei şi declară că trebue să fie independent de străinătate în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gnu in cazul eventual al unui razboiu. Nisch 14 ianuarie. Scouptchina a adoptat proiectul de lege a impozitului asupra veniturilor. Ia cursul discuţiei preşedintele consiliului a relevat faptul că este pentru prima oară de 17 ani că budgetul se închee fără deficit, cu toată dezvoltarea dată organizarea armatei. Shanghai 14 ianuarie. Chestiunea privitoare la întinderea stabilimentului francez a fost regulată definitiv. Stipulaţiunile se vor pune în vigoare de la 1 Martie 1900. Terenul stabilimentului ocupă o suprafaţă de odată şi jumătate mai mare ca cea veche. Pekin 14 Ianuarie. Rezultă din edictul publicat ori că împărăteasa vrea să forţeze pe Imparat să abdice în ziua anului nou chipez. Edictul nu înseamnă o abdicare complecta, dar aceasta este o chestie de timp. Berlin 14 Ianuarie. Consiliul Federal a votat proiectul de lege asupra flotilei. Din lume (Urmare) De ce în seara acea neuitată, poetică şi plinii de încântări sufleteşti, nu ne-am contopit cu nesfârşitul, nu ne-am unit cu razele diamantice ale stelelor, cu floarea câmpului, cu apa isvorului; să fi murit trăind cu natura, neştiutori şi veseli, adormiţi în lumea noastră de visuri, în acea legănare fericită a gînduluî şi a dragostei. Ce mult e de-atunci ! Ce lungă-mi pare calea ce-am străbătut-o de-atunci încoace, singur, chinuit, cu simţirea înmormîntatâ de veci în trecutul acelei seri minunate, frumoase şi pline de noroc! De ce nu mai văd şi astădi ea pe-atuncea ? De ce nu simt şi acum aceasî molatecă desmerdare a zefirului? De ce frumuseţile fără seamăn ale naturei nu-mi încântă şi astăzi sufletul meu trecut în amorţeala rece a unei vieţi lipsite de ideal. Ori ce ?.... de ce ?... Pentru că ultima clipire a stelelor, risipită de a zilei albă lumină, a dus cu dînsa toată fericirea mea, toate visurile mele, clădite pe temelia, atît de uşuratecă şi nestatornică a dragostei; pentru că valul uşuratec al apei ce ducea, în plăcută legănare, florile de nufăr, a dus o dată cu dînsele, toate acele încredinţări de dragoste, toate acele imbatări sufleteşti prin cari întrevedeam cea mai idilică, mai neînchipuit de fermecătoare viaţă. Dar, în acea seară poetică şiertătoare de griji şi dureri, cînd uitasem că viaţa-i o agonie întreruptă din cînd în cînd, de cîteva clipe de linişte, ce ne par cu atica mai dulci, mai odihnitoare, cu cît agonia-i mai crudă, în acea seară totuşi, fatalitatea făcu să treacă pe dinaintea ochilor noştri, pierduţi în contemplarea idealului ce. Vedeam aşa de lămurit atuncea cu ochii şi mintea noastră bolnavă de iubire, fantoma durerilor vieţei, sfârşitul nenorocit, de şi fără de rost, al unor visuri sfărîmate. Şi zic fără de rost, căci toată fiilosofia vieţeî se rezumă în a şti indura cu resemnaţie, toate restiiştele unei vieţi sbuciumate. Iţi aduci aminte că în acea seară fericita, stînd extaziaţi de admirare, muţi de dragostea noastră aşa de neprihănită pe atuncea, îţi aduci aminte, că lăsînd privirile noastre să rătăceasă pe luciul apei unde se oglindeau luminele cereşti, de-odată, la o depărtare cît ochiul poate cuprinde în lumina nedesluşită a nopţei, se arătă vederei noastre ceva nedefinit, ce plutea încet liniştit la vale. întâi crezuram că e o bucată de lemn ce rătăcea în neştire pănă ce se va opri în mrejile vreunei sălcii ce-şi întinde ramurile prin apă. Cu cît însă se apropia îniiiî mult, cu atît închipuirele noastre se risipeau şi, ramaserăm uimiţi... Un tremur de groază ne trecu din creştet pînă’n tălpi... Ţeapăn şi întins, trupul unui om plutea liniştit la vale. O clipă se agăţă de viţiul unei rămuri plecate în apă, se roti puţin şi în lumina albă şi duioasă a luneî văzurăm desluşit chipul vînăt al unei femei, tînără şi frumoasă încă, socotind după trăsăturile delicate ale feţei, după bogăţia de păr gălbiă ce se resfiră pe umeri, pe gît şi pe fruntea învineţită. Cine poate spune durerea ce-am simţit în acea clipă trecătoare. Tu, erai mută de groază, de milă. Un curent mai tărişor al valului şi această dureroasă privelişte, dispăru încetul cu încetul din ochii noştri ; căci trupul mort se desfăcu din uşoara încîlcitură a ramureî, şî, tăcut, întins şi nemişcat îşi urmă calea mai departe, lăsînd în urmă-î o cliră mai luminoasă, ce se perdu curînd, iar în sufletul nostru cea mai dureroasă senzaţie, saă mai neţărmurită jale. Or fi nestatornice valurile măreî, zilele toamnei, norii văzduhului, ce veşnic iau altă formă, dar cum e de nestatornică firea omului nu-i găseşti asemănare ! Care n’ar fi crezut vorbelor tale simţite, acelor cuvinte de dragoste atât de simple, dar atât de fermecătoare ? ! Cine s’ar fi îndoit o clipă de curăţenia sufletului tău ce s’oglindea în ochi ţî mari şi mângăioşî, în chipul blând şi drăgăstos al fecioarei cuprinsă de fiorii dragostei celei dintâi ş’aceleî mai adevărate. Şi cu toată încrederea ce-am avut-o în sufletul tău ce-l credeam mai superior ca al ori-căreî alte fiinţi omeneşti, cu toată dragostea ce-o aveam pentru felul tău de ah, ce-mi părea întruparea a tot ce-i mai sfint, mai curat pe pămînt şi dincolo de dînsul, cu toată acea dragoste ce ţi-o închinam ţie şi numai ţie, la ce s’a redus totul? La această moarte a simţurilor mele, la această amară decepţie ce mă urmăreşte cu nesfârşitele ei aduceri aminte, ce-mi înveninează ultima licărire de viaţă, de voinţă ce-o mai simt în mine. Dar, pentru om şi ce în lume, tu cred, femee, să fii, fericită. Puterea tu uita aşa deodată totul ? Conştiinţa ta nu simte nici o urmă de mustrare pentru înşălăciunea şi nelegiuirea ce ai făptuit ?