Opinia, noiembrie 1906 (Anul 4, nr. 1-14)

1906-11-26 / nr. 11

Un an , 6 luni . 5 Bani Exemplarul ABONAM­ENTE 5 Bani ExeferLifu A N U N T IJ R I Un ii ud în pag. IV 50 Bani îi v ra­ji IV 30 *•**­ ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Redacţia si Administraţia: Str. Stefan cel Mare 35. Directori: Gr. C. BUŢUREANU şi LASCAR ANTONIU Anul IV.—No. II.—Iași, Duminică 28 Moembrie 1906. 20 Lei 10 Clipe de reculegere gân-Şi Steau în faţa vrafului de ziare nu îndrăznesc ca să-l ating. E repulziune, e oboseală . . . şi una şi alta ? Nu ştiu. Dar dur­că voi găsi, în foile aceste de curând aduse, aceleaşi nume şi ace­leaşi patimi, aceleaşi pofte şi ace­leaşi josnicii, de care mă izbesc în fie­care zi, — mă face să mă cutre­mur. Sînt momente când toată decăde­rea aceasta îmi apare fără înţăles, ca şi cum viaţa trăită aura’ar fi în­văţat în­deajuns să cunosc firea ome­nească, şi ca şi cum aşi avea drep­tul să m­­ă întreb dacă, în lumea în care ne învârtim, mediocritatea nu e o virtute şi prostia nu e o fericire. Şi în asemenea momente, revolta care mă o­fereşte în lupta de toate zilele, se stinge. Iată-le. Acesta e ziarul nerăbdătorilor, ca şi acesta, ca şi celalt. În jurul lor stau strânşi gramadă, cei cari-şi aş­teaptă rândul. Ei n’au nimic de per­­dut, din potrivă ; de aceia se şi gră­besc să lovească, orbiş, fără alegere, fără judecată, fără cruţare. Nimeni nu le scapă: vinovaţi sau nevino­vaţi, miei s­au mari, slabi sau puter­nici. Şi nici un mijloc din acele care pot dobori un om, nu le pare ne­îngăduit. In acestalalt se oglindesc alte pa­terni. E ziarul unui ambiţios a că­rui insuficienţă nu poate găsi alt sprijin. Specialitatea sa e intriga; la dânsul anonimatul e în cinste şi lip­sa de scrupule n'are margini. Altul, p­rin acestă vorbeşte un flă­mând de glorie, ale cărui pofte iz­bucnesc cu putere din sufletul cel mai pătimaş şi mai îngust. In lumea intriganţilor, ţine recordul. Scandalul e hrana sa de toate zilele şi nimic nu-1 face ,sâ se creadă înjosit că a ajuns a fi un scormonitor de taine, un culegător de scrisori perdute, un cumpărător de hârtiuţe rătăcite. N’am, fireşte, pretenţia de a cere imposibilul. Dar ori­ce om de bun simţ poate înţelege, ce greu e să te vezi izbindu te la fie­care pas, de a­­celeaşi chipuri imposibile, care te urmăresc pretutindeni ca un vis urât. Pentru aceştia, n’ar trebui să avem de­cât ură, dar ura sănătoasă, de care vorbeşte Zola , „ura care­ face dreptate, ura care uşurează sufletul, ura care înalţă“. Cum ei nu-şi fac nici un scrupul să lovească pe cei care se înalţă prin merite şi talent, astfel şi tu trebue să-i loveşti fără cruţare. Cum ei nu iartă nimic o­­mului care le tulbură mediocritatea, aşa nici tu să nu-i slăbeşti un pas, —să­­ urmăreşti în întunericul iu care orbăcăesc şi de unde-şi îm­proaşcă veninul în ceilalţi. Cum ei nu caută de­cât să mic­şoreze pe adversarii lor, să-i arate plini de păcate—plăzmuite în inchi­­puirea lor însă,—aşa şi tu să-i scoţi la lumină, să le smulgi masca min­­ciimei de pe faţă, să-i arăţi hunei în toată urâciunea sufletului lor. Cu aceasta faci operă de dreptate, dar în acelaşi timp şi operă de să­nătate morală. Cu­ aceasta curaţi dru­mul de tot ce împedecă mersul firesc al lucrurilor, tot înainte şi tot mai sus. Din nenorocire eu nu pot urî. A­ceastă dovadă de tărie sufletească n’o am, şi-i simt destul de bine lipsa, fiind­că înţeleg lămurit marea forţă binefăcătoare a urei. Dar dacă nu-i urăsc, fiindcă nu-i pot urî, ei îmi fac milă. In mintea mea îi văd ca pe nişte nenorociţi care se zbat în propria lor neputinţă, chinuiţi de răutate, otrăviţi de pro­priul lor venin. Lupta pe care o duc ei, trebue să fie o luptă chinuitoare; căci ceea ce le lipseşte lor este lini­ştea sufletească, mulţumirea intimă, pe care nu o pot simţi nici în mo­mentele de triumf, aşa cum o sim­ţesc acei cari poartă in ei, însăşi con­ştiinţa datoriei împlinite. După mine chiar atunci cînd în­ving, ei nu pot simţi nimic mulţu­mitor,—căci izbinda lor poartă in germene infringerea viitore. Şi-i plîrig, sărmanii, căci sunt vred­nici de plâns. Parsifal. UN PRILEJ Un prilej minunat se presintă pentru cadeţii liberali din Iaşi, să biruiască în lupta ce au încins-o contra trădătorilor, care fac parte din comitetul executiv al clubului liberal din Iaşi. Cei 2 mari trădători au dat naştere grupului cadeţilor, au dat naştere ceaiu­rilor de la d. Marzescu şi intrigelor d-lui Penescu. Au mai dat naştere scandalurilor, pro­vocărilor la duel, înjurăturilor, întuneri­cului ce domneşte la clubul liberal—şi, în fine, întregului funebru cortegiu, care în limbă naţional-liberală, se numeşte sau „perfectă armonie“, sau „ciocoii sunt pe ducă“. Uite, dăm noi cadeţilor prilejul să biru­iască şi să scape de trădători şi de monopol. Anunţatul congres liberal, este prece­dat, în afară de articolele pe care Vin­­tilă le scrie în limba lui Moliere­t şi de o spălătură a negrelor, în familie. Grupul cadeţilor ar putea interveni şi obţine augumentarea numărului proscri­şilor. Vre­o 5 au şi fost trecuţi la dos. De ce marii trădători de la Iaşi, n’ar avea aceeaşi soartă ca Racoviţă şi Dimancea? Prilejul e minunat. Să-şi încerce norocul domnii cădeţi. „PRIETINI“ In chestiunea alimentării oraşului cu apă, au început să intervie ine­vitabilii buni prietini. Mai deună­zi Epoca, încercase să deie acestei chestiuni, aspectul fune­brului și misteriosului „gheşeft“. „Se face“, „se zice“, „se tripo­­poteaza“, „se f­ură“—argumenta prie­tina Patriotului, ocupîndu-se, în prima pagină a ziarului, cu ultima licita­­ţiune de la primăria din Iaşi. Am înregistrat imediat acuzările ce le aducea ziarul citat şi am zis, că ar fi nimerit ca acuzatorii să vie cu ceva date mai precise. „Gheşeu­“ ie un cuvânt foarte vag. El găseşte gazdă şi când ia vorba de fleacuri şi când ia vorba de lu­cruri importante. Epoca ne datoreşte încă respuns şi tăcerea ei e naturală, n’are­ nici o dovadă. După Epoca a intervenit un alt prieten, cu ştirea, pe care am putut-o desminţi încă ieri, că ministrul de interne neaprobând rezultatul licita­ţiei de la 14 c., se va publica o a treia licitaţiune. Nu numai că faptul este neexact, dar nici lucrările n’au fost înaintate încă ministerului. Comisiunea specială,­­care a pri­mit însărcinarea să cerceteze rezul­tatele ultimei licitaţiuni, nici nu şi-a depus încă raportul. Acest raport, însoţit de celelalte lucrări, va fi supus, mai înainte de a fi expediat la Bucureşti, consiliu­lui comunal, potrivit rulajului. Vra să zică şi celalalt prietin a fost tot aşa de bine­ informat, ca şi Epoca. Aşteptăm să se ivească şi alţii. Nu ne îndoim, că se vor presintă­ încă un expulzat Ceea ce Ioan­­Brad­uau făcea, în toiul gloriosului seu guvernă­mint, cu Românii transilvăneni neincetăţeniţi şi domiciliaţi în ţară, vedem făcând acum pe d. Sturdza, cu... transilvănenii din partidul seu. li membrii marcanţi ai partidului libe­ral, intre cari şi 2 foşti corifei, domnii T. Croto­popescu şi doctorul Petr­ini-Paul, au fost expulzaţi—formula e absolut nouă —de la congresul sau consfătuirea—asupra genului există, încă, osebite păreri—ce-a hotărît să fie marele partid liberal. Dacă faptul acesta, de a se expulza membri de ai par­tidului tocmai cu prile­jul unui mare moment politic, cum este un congres al partidului, dacă faptul acesta, unic chiar în frămîntările politice, este ex­tra­ordinar, apoi nu trebue să te oprești numai asupra acestor expulzări, ca fiind lucru nou în politică, dar trebue să le că­utăm originea, spre a constata că ele sunt rezultanta stărei maladive în care se găseş­te partidul liberal. Congresul liberal este­ un copil precoce, dacă nu este un monstru. EL s'a născut in condiţiuni cu totul anormale : e fructul ţi­nut vis urît. Din neînsemnate neînţelegeri ce s’au ivit, un moment, în unele cercuri ale partidu­lui de la putere, colectiviştii flămînzi de a guverna, au făcut imediat socoteala, că se pot repezi la dorita pleaşcă. Cu vre­o zece zile în urmă, şeful lor nici că voia să audă de luptă şi de alegeri. 10 zile mai târziu, a schimbat şurubui. In visul lor, liberalii au început a face cuvenitele preparative, dar realitatea va fi foarte amară. Expulzările aceste constitue un act de mare nesocotinţă. Autorii lor se vor vedea constrînşi să revie asupra lor şi cine ştie dacă vor reuşi să readucă pe cei 10 pro­scrişi. Dar în afară de expulzări, s’a mai co­mis încă un act, care trebueşte subliniat. Intre „aranjorii“ congresului, figurează toţi foştii miniştri din ultimele guverne, figurează şi d. A. Carp, dar domnii Las­car şi Stoicescu—nicăeri! Treacă d. Stoicescu. Dar d. V. Lascar, care a deţinut cel mai însemnat portofoliu ? Să poftească, să iee puterea, domnii co­lectiviști ! „De aci înainte“ Patriotul ie văduv. Nu că Ta lăsat concubina, Epoca, dar i’a lăsat d. hali­ti­van. Domnul Rahtivan a sărit îngrozi­tor: a ajuns tocmai la Secolul. In această săritură, s’a întîmplat, ceea ce se întîmplă cînd sar clovnii: o comicărie straşnică. Prin Secolul, sub formă de inter­view, fostul secretar general îşi face un fel de auto­biografie. In tot cursul interviewului, d. Rah­­tivan nu vorbeşte de­cît despre d-sa. Ce vrea el şi cum ar vrea el să fie! Partidul conservator este el ! Domnul Rahtivan plagiind, oare cum, pe Ludovic XIV! Ceea ce nu vrea el, în primul rînd, este guvernul aşa cum se găseşte astă­zi. Cine nu-i convine şi pe cine ar vrea el să-l vadă ministru—nu spune. Probabil, că n’ar vedea cu och­i răi pe d. Berceanu, luînd locul dom­nului general Manu. Despre ce gîndeşte lumea privitor la Ludovic suveran a­mai e­l acesta mpov. deputat nu cere d-nul la el, iar nu voieşte să ştie d. Rah­­­tivan. Aceasta nu XIV. Dispreţul minteşte pe Tre Mandat de Rahtivan. Nu cere? Dar cine i Ta dat ? Cine i Ta oferit ? Unde are d-sa culcuş politic, în ce parte a Bărăganului locuesc alegă­torii d-sale ? Dar ceea ce vrea şi ceea ce nu vrea domnul Rahtivan, nu plăteşte 2 parale faţă de ceea ce va face de aci înainte. De aci înainte, după declaraţia din Secolul, fostul secretar general va lupta pentru ideile conservatoare. Preţioasă declaraţie. Dovadă ori­ginală, că, nici la minister, nici la Brăila, d-sa n’a lucrat pentru ideile partidului. A lucrat prost, dar pe socoteală proprie. De această declaraţie noi ne-am dat compt inainte de a apare inter­­viewul din Secolul. Bine-voi-va şi Patriotul să facă loc, în coloanele sale, declaraţiunilor d-lui Rahtivan. Ori a rupt relaţiunile cu eroul, care a primit mii de telegrame se­crete, cu prilejul prea voluntarei sale demiteri. A se vedea în corpul zia­rului : amănunte asupra agapei parlamentare de ori; ultimele ştiri telegra­fice din Bucureşti; f­urtul de la gara Iaşi. EXTERNE Probabilitatea unui nou război. Din fericire nu­­e vorba de unul al că­rui teatru ar fi două ţari oare­care din Europa. E vorba de gravele nînţelegeri care există între Statele­ Unite şi Japonia —odinioară atit de bune prietene. In zadar preşedintele Roosvelt se pre­­ocupă de a găsi un compromis care să împace reclamaţiunile Japoniei bazate pe tratatul de la 1894 cu prerogativele auto­nome ale autorităţilor din California. Se ştie că toată neînţelegerea şi înăs­prirea de relaţii, provine din faptul că a­­utorităţile şcolare din San­ Francisco au decis că nu vor fi admişi în şcoli copiii lucrătorilor japonezi. Din cauza înăsprirei relaţiunilor preşe­dintele republicei americane este îngrijit de cele ce vor urma la congresul fede­ral ce s’a deschis, Intr ’adevăr din cauza resentimentelor anti-japoneze ale Califor­­nienilor, reprezentantul acestora în con­gres, a propune a se impune lucrătorilor ja­ponezi aceleaşi măsuri restrictive ca şi Chi­­nejilor. Pe lingă aceasta acelaş reprezen­­tant este purtătorul unui proiect prin care preşedintele Uniunii este invitat să în­­chee un nou tratat cu Japonia, cu res­tricţia însă, că Statele­ Unite îşi rezervă dreptul de a reglementa cum va crede mai bine ch­estiunea imigraţiunei lucrăto­rilor Japoneji. D. Hayes,—acesta pe numele reprezen­tantului Californian - a consimţit pentru moment de a nu prezenta aceste proacte în scop de a lăsa liberă acţiunea ce o desfăşoară preşedintele Roosevelt, despre care pomenim mai sus şi despre care, de­sigur, va vorbi în mesagiul său. Această atitudine însă n’a schimbat întru nimica indispoziţia cercurilor diri­guitoare japoneze, indispoziţie provocată de Intimplările de la San­ Francisco. Această indispoziţie, care a luat mari proporţii, a transpirat chiar printr’un interview din care ar rezulta o declaraţie categorică despre probabilitatea unui vii­tor război din cauza acestei chestiuni şi preşedintele republicei, după cum susţine ziarul New-York­ World ar fi cerut ex­­plicaţiuni la Jokahama asupra gravelor declaraţiuni. Preşedintele este indignat de aceste declaraţiuni făcute de un înalt funcţionar care ar trebui din contra, să lucreze la stabilirea unei perfecte armonii. Sunt mulţi diplomaţi în Europa care prevăd cu siguranţă isbucnirea unui a­­propiat conflict, care va fi agravat prin faptul că prin deschiderea canalului 4ta­­nama, Statele­ Unite vor avea un evident control asupra Pacificului.­ ­ Exodul Milioanelor Diversul miliardarei.—Capital şi nobleţe. —Zestrele fabuloase.—Aristocraţia an­­glo-americană. — Scump, dar face.—A­­mericanismul în alte ţări. In Anglia este din nou la ordinea zi­lei un divers în una din cela mai înalte cercuri nobile—o familie duca la ;—s’a desfăcut din nou una din acele artificiale căsnicii, întemeiate pe o alianţă şubredă a milioanelor de dolari cu un titlu aris­tocratic. De altfel, povestea aceasta miraculoasă şi amuzantă, exodul milioanelor din A­­merica în Europa a ajuns prea cunoscută, aproape banală, ca să nu zicem... bă­nească. In fie­ care an sute de milioane trec oceanul atlantic­ sub fonna de zestre, adusă de fiicele miliardarilor ame­ricani,în special din Statele­ Unite, moş­tenitorilor şi purtătorilor celor mai glo­rioase nume ale bătrînei Europe. In za­dar econimiştii americani au căutat un mijloc practic să oprească acest exod al capitalurilor,­iar legiuitorii au rămas şi ei dezarmaţi faţă de acest „pericol“ al europenizărei mărilor capitaluri agonisite de munca şi inteligenţa Lumei noi. In zadar, că acolo ca şi în Europa e în vigoare proverbul: „ce que femme vout, Dieu le vout“. * Şi dorinţa cea mai vie a unei bogate domnişoare americane, visul cel mai a­­prins al fanteziei sale... bogate—mai „bo­gată“ decît a unui poet european—este să se mărite în Europa şi după reflec­ţia justă a unui scriitor, nu e aci numai ispita unei vanităţi, ci şi din consideraţi­­uni de... economie, dacă vor tinerele a­­mericane să emigreze cu banii lor in E­­uropa. Viaţa luxoasă costă de patru, cinci ori pe atit de mult la New-York şi Chicago de­cît la Londra sau la Paris. O zestre cu un venit de cite­va sute de mii de dolari care ar însemna puţin în societa­tea elegantă a metropolelor din Lumea Nouă, permite, din potrivă, să facă oare­care figură în saloanele bătrînei Europe. Apoi tînăra milionară Yankie știe bine că in patria ei viața de familie lasă mult de dorit; bărbatul ei va fi om de muncă, un american practic, un vinător al dola­rului—ceea ce nu-i poate surîde mult. Pe cînd dincoace de Ocean, lucrul se schimbă. Scoborîtorul unei nobile familii engleze sau franceze nu se „scoboară“ pina aci și are totdeauna mult timp dispo­nibil pentru căsnicie,­ ba, are chiar pen­tru mai multe odată... Dovadă frequența diversurilor. După o recentă statistică se vede că în general se exagerează în public cifra zes­­trelor aduse de cătră americane care se mărită după nobili europeni. In Franţa afară de fiica unui mare financiar care a dat o zestre de 65 milioane franci şi e alta... divorţată care adusese 35 milioane găsim două zestre de 10 şi de 5 milioa­ne ; în genere sunt şi mai mici, bine în­ţăles toate in perspective mai mari de.... moştenire. Americanele bine înzestrate au tot­deauna prea numeroase oferta de căsă­torii strălucite cu nume celebre şi istori­ce, cu atât mai căutate în Lumea Nouă, cu cât aci nu se poate găsi ceva ecriva­­lent, de cât iu... avem­, in prumul loc pe marile „pieţe“ americane se caută titlul de „peer“ americane, pentru motivul lesne de înţeles. Tânără americană căsătorindu­­se cu un lord înscris la „peeragiu“, ştie­­ că măritişu­l va da drept la un titlu au­­■­­tentic, indiscutabil pe care-l va purta ca o găteală scumpă şi de care se va folosi în tot momentul. Ştie de asemenea că va intra într’o ierarhie minunat organi­zată unde-şi va ocupa locul fără ca s’o întrebe cine­va de unde vine, cine-i sunt sau cine au fost părinţii ei. Apoi noua aristocrată nu va fi chiar complect străină în patria adoptivă, cunoscând limba en­gleză. Din această cauză căsătoriile angio­­ai­ericane devin din zi in zi mai dese. Există în acest moment in înalta socie­tate engleză şapte zeci şi patru americane măritate cu descendenţi ai nobleţe engleze. Trei­ zeci au câte un peer, două-zeci şi două posedă cite un duce, marchiz, conte sau urmaşi de ai lor, care au dreptul la titlul de lord. In fine alte 22, mai puţin ambiţioase — cetiţi mai puţin bogate —, s’au mulţumit cu câte’un „baronet“.

Next