Opinia, ianuarie 1907 (Anul 4, nr. 38-60)

1907-01-28 / nr. 58

5 Bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . . 20 Lei 6 luni .... 10 . Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare,35. 5 Bani Ei AN UNŢ URI în pag 111, 50 Bani „ H 30 „ ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN with, n. Directori: Gr. C. BUÎUREANU şi LASCAR ANTONIO Anul IV. —No. 58.—Duminică 28 Ianuarie 1907. Cronica săptămînei Iarăşi femeea Dl. Disescu are dreptate. In faţa acelei mari şi fatale calamităţi care e Războiul, ce rol altul poate avea femeea, de cit cel evocat de piaza lui Botticelli ? Aceasta e însă marea problemă ? Fireşte că nu. Care e rolul femeei in lupta socială, în lupta în care violenţa abea se vede, în lupta în care, cu surisul pe buze, ne sfâşiem mai rău decît fiarele codrilor ? Răspunsul nu e uşor şi n’am îndrăzneala de a-l fixa într’o formulă decizivă. Urmînd în parte sistemul ilustrului conferenţiar care mi-a evocat această problemă (aşi putea spune, această veche obsesie a minţei mele), mă voi mărgini să adun numai cîteva din elementele esenţiale care ar putea da o îndrumare sigură soluţiei în care doarme adevărul. O părere generalminte acreditată e acea care susţine inferioritatea femeei, faţă de bărbat, inferioritate fiziologică, în conformaţie, organe, forţă fizică... inferioritate psihologică în intelectualitate, emotivitate, putere de generalizare şi de abstracţie... Aceasta e o dublă eroare şi iată pentru ce. Din punctul de vedere fiziologic femeea nu e nici inferioară nici superioară bărbatului. Intre sexe nu sînt decît raporturi de asemănare şi raporturi de deosebire. Propriu zis nici bărbatul nici femeea nu alcătuesc în deosebi o fiinţă complectă, viaţă organică destinîndu-i a se complecta reciproc. Din punctul de vedere sufletesc acelaşi lucru : femeea se înfăţişază cu calităţi speciale, care nudeobşte lipsesc bărbatului, cum lipsesc şi femeei însuşirile acestuia. Blîndeţa, duioşia, dragostea arzătoare, prudenţa... n’au mai multă valoare decît atunci cînd merg alături de ardoarea la muncă, ambiţia, încrederea în sine şi curajul. Şi viaţa socială deci, ca şi cea organică, nu cere decît reciprocitate şi complectare. Dacă e astfel, îmi vor respunde partizanii inferiorităţei — rolul social pe care-l atribuim noi femeei de a fi tovarăşa, confidenţa, sfătuitoarea şi îngrijitoarea bărbatului, nu se schimbă. Ne e indiferent ca ea să fie sau nu inferioară. Ceea ce rămîne e, că natura o scuteşte de a participa direct la lupta vieţei, destinaţia ei firească îi impune o prudentă rezervă. Mărturisesc că aşi dori aceasta. Aşi dori-o, pentru că nu văd ce poate înălţa şi purifica mai mult un suflet, decît viaţa aceea excluziv afectivă, care ne face să găsim în fiecare femee o amantă, o soţie, o mamă şi o soră de caritate. Dar problema se complică. Viaţa nu e aşa cum am vrea noi să fie. Apriga învălmăşală a luptei ne prinde laolaltă pe toţi, fără deosebire, fără alegere, fără cruţare. Vremile grele trec peste sufletul femeei ca şi peste acel al bărbatului,—şi braţul care va să apere pe cel slab lipseşte adesea... Dacă admitem teoria că femeea trebue să se închidă în rolul ce i-l destinează natura, fără a o face să participe de cît pe cale indirectă la viaţa şi activitatea socială,—şi dacă această teorie o erijăm în dogmă, şi dacă lăsăm ca toate instituţiile omeneşti: organizare socială şi administrativă, educaţie, morală, drept... să poarte pecetea acestei concepţii, comitem o greşală şi o nedreptate. Viaţa socială, cum am spus, e departe de a fi ideală. Nu numai că orice fiinţă omenească, fără deosebire de sex, e chemată a colabora la opera de propăşire, dar fiecare om are un drept egal,la posesiunea complectă a eului său propriu, la libertate, la dreptul de a munci şi la integritatea personalităţei sale. Din organizaţia actuală, femeea— deşi chemată a lua parte la luptă— e pusă în aşa condiţii, încît apare fără putere, fără pregătire, cu desăvîrşire dezarmată. Societatea o presupune sub ocrotirea bărbătească,—în căsătoria legitimă.—Ce face însă femeia pe care un celibat silit o izolează în viaţă ? Ce face văduva rămasă fără sprijin, adesea cu povoara maternităţei pe umeri ? Aici, îmi pare mie, e miezul problemei. Pentru a nu mă restrînge însă prea mult, îmi rezerv dreptul de a examina altă dată condiţia socială şi juridică a femeei, a cărei revoltătoare nedreptate ne izbeşte la fiecare pas. Eugen Herovanu Documente începem astăzi cu publicarea în ziar a documentelor judecătoreşti într-o afacere cu care opoziţia pe faţă şi unii „prieteni“ prin şoapte, au încercat, 2 ani de-a rândul, să doboare pe omul, care n’a avut altă vină de cât pe acea că s a ridicat prin sine însuşi. In procesul d’intre principele Mihai Sturza cu d. A. A. Bădăreu, s’a recurs la vechia stratagemă de a se publica numai părţile ce conveneau calomniatorilor, adică reclamaţiunile prinţului. Cîtă vreme acest proces era in curs de judecată, ne-am ferit a interveni și sentimentul care ne-a condus la această rezervă este lesne esplicabil. Astăzi, însă cînd curtea de apel s’a rostit definitiv in această chestiune, confirmînd, in totul, sentința tribunalului — avem cu atît mai mult dreptul a face ca faptele să vorbească, cu cît vedem că şeful partidului liberal se serveşte de acest proces ca de piatră fundamentală a mult proastelor sale discursuri politice. Din actele judecătoreşti ce vom publica, fără a le însoţi de comentarii, cititorul se va edifica pe deplin asupra intregei afaceri şi uşor va putea trage concluziuni asupra uşurinţei cu care se calomniază in ţară la noi. In numărul de astăzi se găseşte prologul acestei foaste celebre afaceri. In numărul viitor se va găsi hotărîrea tribunalului, care-s’o spunem în treacăt-a fost odată in timpul guvernărei partidului liberal. D. George Kernbach, mai tîrziu prefect de Botoșani, prezidase tribunalul cu prilejul judecărei acelui proces. Monopolul sfaturilor Patriotul ride. Ride cu poftă mare. Cele două ziare „efemere“, cărora Patriotul nu le zice nici o dată pe nume—fiindcă prinţii nu pronunţă ori şi ce nume—aceste două ziare provoacă ilaritatea organului care are relaţiuni virane pe şoseaua Kisileff. Efemerele cari au provocat zimbetele princiare ale Patriotului, şi—au luat, afirmă seriosul şi stabilul ziar, un rol foarte comic: să dea sfaturi şefului partidului. Patriotul crede, însă, fără s-o spue pe faţă, că a da sfaturi şefului este monopolul absolut al noului partid din ţara românească : partidul oamenilor de casă. Oamenii de casă sunt copiii politici legitimi ai unui şef, ceilalţi din partid sînt copiii politici vitregi, un fel de cenurese masculine din celebra pantomimă. Şeful este deci numai la dispoziţia celor legitimi şi ca bun părinte care-şi alintă copiii, nu poate primi sfaturi decît de la ei. •^Cît despre ceilalţi—• vitrigii—ei trebue să se mulţumească să tacă şi să înţeleagă că sfaturile ce îi îndrăznesc a da şefului sînt adevărate acte de rebeliune. Aşa crede „Patriotul“ că şeful unui partid nu este decît un prisonier, prisonierul oamenilor săi de casă ! Frumoasă concepţiune ! Are dreptate să rîdă Patriotul. Noi nu facem altăceva. Al. IEr* Al. Ziua de azi — 27 Ianuarie are menirea să marcheze o dată din cele mai importante pentru Iaşi. Pentru a treia şi,precum se speră, pentru intima dată, se vor deschide ofertele in chestiunea alimentărei oraşului cu apă şi canalizarea lui. înaintea ochilor se înalţă un monument de muncă cînd te gîndeşti la sforţările ce s’au făcut 60 de ani de a rîndul spre aducerea la împlinire a acestor doi factori atît de importanţi pentru interesele higienice ale oraşului : apa şi canalizarea. In această frumoasă viaţă de om—60 ani—toţi gospodarii cari s'au perindat la treburile comunei, cei mai mulţi plecaţi d’intre noi—la toţi grija de căpetenie a fost să găsiască fericita soluţie în chestia apei. Primarului actual, cu exemplara-i putere de muncă, i-a fost dat se ducă lucrurile pînă la poarta idealului. A cînd, fireşte, concursul şi sprijinul întregului guvern—al unui guvern cu o neasemuită bună-voinţă pentru Iaşi—avînd sprijinul şi stăruinţa tuturor representanţilor Iaşului, primarul a mers înainte. A mers înainte cum merg apostolii cauzelor drepte: fără şovăire, fără a perde curajul, fără a da atenţiune intrigelor şi şoaptelor. De aceea a ajuns departe, foarte departe. Ziua de azi va decide, poate, definitiv asupra acestei importante chestiuni. Din tot sufletul dorim, ca munca entuziastă şi cinstită a atîtor oameni de bine să fie încoronată de succesul final. Reforma Universităţilor Proectul de reformă a învăţămîntului superior a ridicat mari protestări din partea opoziţiei liberale. Voinţa, într’un articol sub semnătura doctorului Sion, afirmă nici mai mult nici mai puţin decît că acest proect e un atentat în contra Universităţei. Cum învinuirile ce se aduc, constituesc începutul unei serii de articole chilometrice (în genul ideilor D-lui Meitani), ne facem rezerva de a răspunde la timp, punct cu punct tuturor obiecţiunilor ce se vor dezvolta mai tîrziu. Pentru moment, nu ne putem opri de a semnala că Voinţa n’are nimic de pus principiului cursurilor comune, care face partea cea mai importantă a legei d-lui Disescu, şi că acest principiu îl găseşte bun şi salutar. E păcat că numai amănuntele profetului în această privinţă, nu sunt in gustul domnilor de la Voinţa. Dar ce să faci ? Nu poţi niciodată împaca pe toţi! CATEVA NOTE Organul autorizat al intereselor nobile ale locurilor virane şi ale vilelor hârbuite de pe şosea—ne-a tras iar un perdaf. Şi cu drept cuvînt. Noi am anunţat banalul fapt divers, că pentru locurile prefectoriale vacante există şi candidatura unui pompier în retragere. De aci supărarea „Patriotului“, care vede în pompieri pe autorii locurilor virane. Şi dv. ştiţi ce strînsă rubedenie există între gazeta citată şi locurile virane ale oamenilor de casă. * „Voinţa Naţională“ trebue să fi avînd relaţiuni cu zodierii. Altmintreri nu ne-am putea esplica de ce ziarul acesta ghiceşte într'una. Eri a ghicit una nouă, că „Opinia“ se bucură de gratuitatea convorbirilor telefonice cu Bucureştii şi totuşi are note rele pentru linia Iaşi-Bucureşti, care nu funcţionează bine. Dacă nu funcţionează bine,la ce mai serveşte gratuitatea ? Sau la ce ar servi „Voinţei“ dacă ea ar fi distribuită gratuit, dacă nimeni n’o citeşte ? * Domnul V. Sculi va anunţa o a doua interpelare peste 10 ani. Ca în 10 ani de parlamentarism a desvoltat o singură interpelare. Socoteala este deci justă. * „Patriotul“ de astăzi dă o ştire sensaţională : „fiecare, la ridul seu— asigură organul Kissefilist—va avea satisfacţia ce merită“. * Asta înseamnă că mai sunt încă şi alte terenuri virane de vînzare. Căci aşa se dau „satisfacţiile după merit“, cumpărîndu-se terenuri virane. OAMENI ŞI LUCRURI B Y Z A N T. O laconică telegramă a adus ştirea pe ziua de ieri că tinărul şi ultimul Obrenovici, fiul natural al fostului rege Milan a fost victima unei încercări de asasinat în Constantinopole. „Un necunoscut a încercat să-i aplice o lovitură de pumnal“—dar lovitura nu i-a reuşit şi pumnalul i-a lunecat din mîni. George Obrenovici, copil încă—a fost dată, la rîndul său, osîndit la peire şi sentinţa fu aproape de îndeplinire. O întîmplare numai a fost că acest nevinovat urmaş al unui fost rege a putut scăpa din ghiarele morţei,—nu se ştie pentru cîtă vreme ! Născut din vreuna din nopţile amoroase pe care cu atîta uşurinţă le dădea şi le căpăta senzualul monarc, întemeietorul dinastiei Obrenovici—copilul acesta rămase pînă nu de mult cu desăvîrşire uitat, necunoscut, neduşmănit şi neinvidiat de nimeni, urmînd cursurile şcoalei în hod cu toţi copiii. Tragedia sârbească —asasinarea Regelui Alexandru şi a Dragei Machin—premeditată în scop de a se stinge dinastia Obrenovici—făcu să se vorbească de acest necunoscut copil din flori şi atunci pentru întăiaşi dată se văzu răsărind pe neaşteptate o mînă de prieteni de ai nenorociţilor Obrenovici şi interesîndu-se de odrasla lui Milan. Fără îndoială că în acelaşi timp nevinovatul copil căpătă duşmani şi poate tot de atunci, în umbra cine ştie a cării conspiraţii diplomatice, fu hotărîtă pierderea lui.... Sîngele vărsat în Conacul sîrbesc—fu spălat; dar iată că într’un colţ al pămîntului se iveşte o existenţă—ignorată pînă atunci—care la un moment dat poate stingheri pe triumfătorii de o clipă,— poate sta în calea uzurpătorilor ; un spin —în strălucirea coroanei dobîndită cu preţul sîngelui vărsat. Şi cum diplomaţia nu cunoaşte scrupule şi nu recunoaşte dreptul la viaţă în afară de marile ei interese, George Obrenovici fu menit pe trei înainte ca să fi avut vreme să înţeleagă măcar rostul vieţei, taina naşterei, ciudăţenia originei sale.... Şi astfeliu— pumnalul intră în acţiune în potriva nevrîstnicului urmaş al unui sînge regal ; astfeliu se văzu acest prolog al vr’unui apropiat epilog,—începutul unui sfîrşit fatal,—încercarea de asasinat. In taina acelei uriaşe cetăţi care e de mult obişnuită cu onorurile , în umbra sumbrului Byzanţ unde şi-au văzut moartea cu ochii atîţia purtători de coroane ; în sinul misterioasei Capitale scăldată de marea plină de cadavre de prinţi şi pretendenţi la tron,—acolo avea să se desfăşoare şi să se îngroape taina unei scurte tragedii,—scurtă şi fulgerătoare ca vîrful pumnalului ucigător. Sărman copil! Ce vină are el oare că o bizară soartă l-a făcut să se nască din capriciul unui Rege ? El ar fi fost de sigur mult mai fericit să-l lase în rînd cu toţi copiii de vrîsta lui, liber la jocul său, stăpîn pe pruncia lui, tovarăş cu visele şi cu iluziile tinereţei modeste—decit urmaş al păcatelor regeşti, părtaş la o soartă nemiloasă, în aşteptarea unei lovituri de pumnal care-i va veni mai curînd ori mai tîrziu în întunecatul Fanar. E veche tradiţia în Byzanţ.... Rodion ANTI-FEMENISM O lucrare de teatru — Comedie şi filosofie — Concepţii vechi şi noi — Apologia lui Donjuan—Intre barbat şi femee—Schopenhauer pe scenă. ■... Şi de astă dată iată lumina ne vine de la Nord. Un cunoscut scriitor şi dramaturg englez, Bernard Shaw, părăsind terenul hazliei şi biciuitoarei satire pe care de ordinar o aducea pe scenă, a atacat una din cele mai delicate şi mai grele probleme —a cea a femenismului, sau mai drept a relaţiunii sentimentale între barbat şi femee. In prima ediţie piesa lui Shaw se numia „Om şi supra-om“. Acum s-a representat la Berlin sub noul titlu : „O comedie şi o filosofie, — o lucrare enormă care nu s’a putut juca pe scenă decît cu colosale modificări, suprimări și transformări. Specialitatea lui Shaw este de mult acea a unui distrugător de adevăruri banale, înrădăcinate, de locuri comune, de păreri stabilite și recunoscute. In piesa aceasta însă el se cam întrece cu gluma şi tocmai de aceea e mai interesant să ne oprim asupra conţinutului ei. * E veche credinţa generală că în relaţiile sociale ca şi în acele sentimentale bărbatul are rolul activ, femeea— rolul pasiv. Bărbatul cucereşte captivează femeea ; aceasta din urmă este cucerită. De cînd există poieţi — romantismul a colorat esclusiv tabloul acesta cu luminoase contururi şi e o formulă nespus de comună, chiar dacă îmbracă haina a mii şi mii de imagini şi accente, — cîntecul despre suferinţele lui pentru înduioşarea ei. Nu consistă oare — în literatură— suprema fericire într’aceia că ea se înduplecă, în sfîrșit, ca să-i dăruiască lui o privire, un zimbet, un cuvînt, o făgăduință,—o clipă de sufletească mulțumire, de supremă mîndrie, — mîndria de a fi isbutit de a fi biruit ? Acestei romantice teorii, Shaw îi opune părerea sa, care e nu totul protivnică. El crede că altele cu desăvîrşire sunt faptele şi în alt chip se manifestă în adevăr relaţiile între barbat şi femee. Nu bărbatul este elementul activ; nu el cucereşte femeea, ci din contra el este cucerit, el e elementul pasiv. Singura preocupare şi problemă a tinereţei femeeşti este ca să prindă un barbat, să captiveze pe cineva, în vederea căsătoriei şi întru aatingerea acestui scop ea lucrează, procedează cu atâta energie, voinţă, perseverenţă, încît ar fi cu neputinţă să ne închipuim o atare putere de isbîndă din partea bărbatului. Pasivitatea aparentă a femeei este numai paravanul care ascunde iniţiativa şi activitatea ei. Toată lumea e acoperită de curse, de sfori, de gropi—toate menite ca să cadă bărbaţii inele. Iar când afirmă cineva despre femee că ea aşteaptă pasivă, sosirea bărbatului.—Shaw compară această aşteptare cu...nemişcarea painjonului care-şi pândeşte prada. „O femee care-şi caută un bărbat, este cea mai cumplită dintre toate fiarele rapace“. De altfel cu scriitorul englez nu aduce acuzări prin aceste brutale teorii, ca şi pesimistul filosof Schopenhauer, Shaw vede în manifestările acele „puterea de viaţă“—nume care e echivalent cu „geniul speciei“ la Schopenhauer. Natura a impus femeei datoria de a perpetua şi păstra specia şi ea serveşte acestui scop firesc. De aceea sexualitatea este suprema ei preocupare. iar mijlocul pentru acest scop este— bărbatul. Din punctul de vedere sexual —femeea este menită de a înleşni ei cea mai mare operă a ei , iar bărbatul are menirea de a înlesni această mare a ei menire. Soţul are datorirea de a ajuta la întreţinerea femeei la care aceasta a avut fineţea să adaoge şi datoria de a întreţinea şi copiii. * * Pentru întărirea „cinicilor“ sale paradoxe Shaw are nevoe să aducă pe scenă o veche cunoştinţă literară , pe Don Juan. In adevăr, poieţii au legat de-apururea tipul seductorului de ideea inferiorităţii femeeşti, de ideea înduioşătoare a slăbiciunii şi a umilinţei femeei. De aci,trebuinţa de a „reabilita“ pe Don Juan şi, în adevăr, scriitorul născoceşte o nouă filosofie a Don Juanismului... Bărbatul fiind, de astă dată, sexul... slab, e firesc ca Don Juan să degenereze în victimă. Lista amorurilor e atît de mare în viaţa lui Don Juan nu din cauza uşurinţei, răutăţii şi prefăcătoriei acestuia—ci provine de acolo că Don Juan caută să...