Opinia, iulie 1907 (Anul 4, nr. 183-207)

1907-07-31 / nr. 207

5 Bani Exemplarul Abonamente r (Un an . ... 20 lei l6 luni . . . . 10 „ 5 Bani Exemplaral ANUNŢURI Un rînd în pag. DI, 50 Bani . . . * ^ ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare, 38. Directori: Gh. GHIBĂNESCU şi LASCAR ANTONIO Anul IV —No. 207.—Marţi 31 Iulie 1907 ,Ui Banca ţărănească — Din Rusia Pentru a scoate pe ţaran din condiţiile grele în care l’a aruncat lipsa de pămînt, s’a preconizat aiurea organizarea unei bănci cu un credit foarte mare şi pe un timp îndelungat. O astfel de organizare există în Rusia sub numele de Banca ţărănească şi are foarte mulţi admiratori ; la noi sunt de asemeni mulţi susţinători ai unei Case rurale asămănătoare băncei ţărăneşti ruseşti, care ar veni în ajutorul ţăranilor în cumpărarea pămînturilor şi ea formează chiar unul din punctele principale ale programului agrar al partidului liberal. Am crezut necesar de a scoate în relief foloasele pe care le-a adus această instituţie în Rusia şi cum condiţiile economice ale proletariatului agricol de acolo şi cu acelea de la noi sunt identice, s’ar putea vedea în cît această bancă ţărănească, ar fi şi la noi, de folos. Banca ţărănească din Rusia a fost instituită în 1883 de către ministerul Bunghe. Toate datele de la crearea băncei şi pînă în prezent vorbesc, se pare, în folosul ei. La douăzeci de ani, banca ţărănească a cumpărat pentru mai mult de patru sute milioane ruble, aproape 7 milioane de deseatini de pămînt; în o serie continuă de ani începînd de la 1898 şi pînă la răsboiul ruso-japonez, banca a plătit de la 50—60 de milioane ruble şi a trecut în mîinile ţărăneşti de la 771,000 pînă la 851,000 de desiatine de pămînt. Mulţumită acestui sistem, în fiecare an, de la 120—132 de mii de capi de familie, au putut căpăta pămînt sau au mărit partea de pămînt avută. Trebue să adăugăm de altă parte că ţăranii plătesc regulat costurile cuvenite şi banca e foarte rar nevoită a relua pămînturile date din cauza încetărei de plată. Mulţumită acestor plăţi la timp, pînă la începutul anului 1904, au rămas în urmă cu plata numai 37,672 de desiatini din 7 milioane cumpărate cu o datorie de 2,317,000 de ruble, din 400 de milioane şi mai bine de ruble avansate. Banca ţărănească a fost organizată de stat dar cu condiţia ca să poată cît mai curînd eşi de sub tutela statului şi să poată funcţiona independend şi pe propriile ei puteri. In scopul acesta banca a emis la crearea ei acţiuni cu 5 jum. la sută şi s’a fixat pentru cheltueli de administraţie încă 1 la sută peste procentele de creşterea şi amortisarea datoriei. Cum pentru amortisarea datoriei ţăranilor s’au fixat termene relativ scurte, 24 pînă la 35 de ani s’a luat pentru această operaţie de la 12 la sută pe an. Mulţumită acestor plăţi anuale au fost forţaţi ţăranii de a plăti 7 jum. la sută pentru împrumutul pe 34 de ani şi 8 jum. la sută pentru cel de 24 ani. Cu toate aceste procente uimitoare ţăranii au năvălit în cumpărarea pămîntului. In 1884 ei au cumpărat prin ajutorul băncei ţărăneşti 210 mii de deseatine de pămînt pentru care au plătit 11 milioane ruble cu un avans de 9.5 milioane ; în 1885 au cumpărat 318 mii de deseatini cu 16.5 milioane cu un avans de 13.7 milioane, iar în 1886, 249 de mii, de desiatini cu 13.4 milioane, cu un avans de 11 milioane. Aceste cifre arată în ce condiţiuni desavantăjoase au fost cumpărate pămînturile de către ţărani şi cu toate astea progresul pe care l’a făcut banca. D. Herzenstein într’un articol publicat în colecţia Dolgoruki şi Petrunkevici din volumul Chestia agrară, spune: „Nici de cum nu sunt îndreptat de a micşora valoarea acestei bănci ţărăneşti şi nu pot privi cu indiferenţă la faptul că ţăranii au putut să-şi mărească averea lor cu 7 milioane de desiatini. Ştiu pe de altă parte că în nici o ţeară unde guvernele se ocupă cu lărgirea averei ţărăneşti n’au ajuns la astfel de rezultate şi că banca noastră ţărănească ocupă un loc aparte. Totuşi dacă privim în condiţiile în care ţăranii cumpără acest pămînt şi dacă observăm influenţa pe care o are acest preţ asupra lucrărei şi mobilizaţiei acestui pămînt, vom vedea cum banca ţărănească în condiţiile de azi nu va scoate pe ţarani din nevoie.“ Asupra acestor părţi nefaste din organizaţia băncei ţărăneşti vom reveni într’un viitor articol. ________ Dr. I Duscian Susţinătorii d-lui Haret Ziarele liberale găsesc că s’a terminat campania îndreptată în contra decisiunilor arbitrare şi ilegale ale ministrului Instrucţiei publice şi că presa conservatoare a desarmat faţă de argumentele puternice ale d-lui Haret pe baza cărora acesta a săvîrşit numitele ilegalităţi. Campania n’a încetat, ea este astăzi tot aşa de violentă ca şi la începutul ei. Profesorii sunt hotărîţi a merge în faţa Contenciosului înainte de 7 August, iar la sfîrşitul lunei viitoare vor ţine un congres de protestare în potriva ilegalităţilor d-lui Haret. Dacă este cineva care bate in retragere e ministrul instrucţiei publice. Prin diferite comunicate mai mult sau mai puţin oficiale s’a publicat în ziarele liberale cîteva propuneri profesorilor, dacă vor înceta această campanie. Aşa, unora li se promite că vor rămîne la locurile lor, iar altora cari au numai o specialitate şi cari au fost eliminaţi din învaţămînt li se promite că vor fi şi ei numiţi, dacă se vor astîmpăra. Aceste momeli făcute cu un scop meschin, căci cedînd profesorii, vor lăsa să treacă termenul de prezentare la Contencios iar în urmă vor ramîne înşelaţi, nu au dat nici un rezultat; profesorii au respins orice tîrgueli cu d. Ministru şi voesc dreptul lor şi intrarea în legalitate. Iar pe de altă parte ne întrebăm dacă d. Haret se simte aşa de puternic în hotărîrea sa pentru a reveni din vreme în vreme cu explicaţii asupra deciziunii luate şi de ce presa liberală nu încetează de a publica zilnic articole semnate de persoane mai mult sau mai puţin ignorate susţinîndu-l. Aşa, în numărul ultim al „Voinţei“ găsim un articol de un domn Moisil, profesor la Tîrgu-Jiu, care susţine decizia d-lui Haret. Şi cum n-ar susţine-o d. Moisil care n’are nici o diplomă universitară şi care vegetează în învăţămînt graţie milei pe care o inspiră poziţia sa nesigură în viaţă-Cu astfel de susţiitori d. Haret nu va face faţă campaniei pornite în potriva sa, care numără pe cei mai de samă profesori, toţi titraţi şi întăriţi în locurile lor prin examenele date. Nu , campania va continua şi d. Haret va fi nevoit să cedeze sau să rămîe învăţămînt cu dăscalaşi ca d. Moisil. Atentatul din gara Ghitila Un atentat a fost săvîrşit alaltăeri asupra d-lui G. Miclescu, Directorul General al C. F. R. Din fericire crima n’a izbutit şi d. Miclescu s’a ales numai cu o uşoară rană. Atentatorul este un fost funcţionar al C. F. R., rămas infirm pe urma unui accident şi nemulţumit de pensiunea pe care i-o serveşte azi Direcţia G. F. Atentatul săvîrşit în gara Chitila este o crimă socială, căci în situaţia frînarului Zirioiu se pot găsi mulţi funcţionari ai C. F. R. De aceea atentatul acesta merită întreaga noastră luare aminte. Direcţia Generală a G. F. b. ie la noi o instituţie de Stat;fiecare mişcare a ei e în chip necesar, îngrădită de lege. Din această cauză ea n’are libertatea de a se pronunţa de urgenţă şi după circumstanţele de fapt, asupra fiecărui caz în parte. Intîrzierile acestea au ridicat totdeauna proteste împotriva direcţiei Generale. E încă în mintea tuturor campania dusă în Parlament de cătră directorul nostru, d. Lascar Antoniu, cînd cu cazul funcţionarului al cărui copil a fost tăiat de tren şi apoi campania de presă cu prilejul nenorocitului accident de lingă Sîrca. Atentatul din Gara Chitila, săvîrşit asupra însăşi persoanei Directorului general al C. F. 11., pune azi din nou în discuţie această chestiune şi pune şi mai mult în evidenţă nevoia unei reforme în această materie. Ceia ce se impune este negreşit, asigurarea obligatorie a funcţionarilor C. F. 11., şi pe cît posibil asigurarea la o societate particulară, străină cu totul de Direcţia C. F. R. Cu chipul acesta orice accident întîmplat unui funcţionar va fi de urgenţă rezolvat, iar pe de altă parte, se va scoate, odată pentru totdeauna, din capul celora cari cad victima vreunui accident, că funcţionarii superiori ai C. F. 11., sunt răspunzători de accidentele ce li se întîmplă şi mai cu seamă răspunzători de cuantumul despăgubirilor băneşti ce le acordă Direcţia Generală. Cinstea în presă OAMENI ŞI LUCRURI PLA ! A... Dacă în adevăr maestrul Caragiale e în căutare de subiecte pentru comediile sale de moravuri naţionale, ar face bine să urmărească în polemica ziarelor noastre chestiunea desfiinţărei plăjei „Mamaia“, la Constanţa, sau mai drept strămutarea într’un alt punct al superbei instalaţiuni care face renumele artistic, comoditatea şi frumuseţea acestei plaje. Cine a petrecut cîtva timp măcar în acest punct, unicul contact cu Marea noastră, cunoaşte minunata podoabă cu care a fost înzestrat marele nostru port, cunoaşte splendoarea şi farmecul „Mama ei“—una din cele mai frumoase plaje ce se pot găsi în Europa. Prin una din acele capricioase întîmplări ale naturei, avem aici ţărmul mării pe o vastă intindere format şi pregătit pentru deliciul privirei şi a simţurilor; avem acea odihnitoare şi largă bucată care aparţine în acelaşi timp şi mării şi uscatului, acoperită de un nisip fin, abundent, argintiu pe care rînd pe rînd îl scaldă valurile albastre de apă şi valurile albe de soare, minunata plajă de unde poţi privi pînă în infinite depărtări jocul apelor, poţi urmări valul imens ce vine să se fărîme la picioarele tale în unde fine, subţiri şi domoale şi care se reîntorc în matca uriaşă după ce au muiat şi au frămîntat nisipul alb şi strălucitor al plajei, răcorindu-i întinderea şi împrejurimea. Fireşte,—e un noroc pentru modestul şi nu de mult românizat în oraş vecinătatea mării in general şi a excelentei plaje în deosebi. De aceea cu drept cuvânt s’au făcut mari sacrificii cu instalarea gării şi a băilor în acest punct. Socotelile însă au fost făcute pentru statornicie neţinîndu-se seamă că peste puţin guvernul se va schimba şi odată cu el—politica locală. lată însă că acesta din urmă cere desfiinţarea, dărîmarea tuturor instalaţiunilor şi facerea altora nouă; ba a cere în acelaşi timp facerea unei alte plaje, acea de la Mamaia aparţinînd unui, regim condamnat de opinia întreagă a ţării. Nimic de mirat în toate acestea. Cunoaştem de mult politica schimbărilor de regim care aduc după ele o sumă de mici ciocniri şi revoluţiuni.... gospodăreşti. Bunăoară se strămută un fănar dinaintea casei adversarului ori se astupă un canal; se reziliază contractul vreunei instituţiuni aşezată în casele lui ori îi se strămută nevasta — care e profesoară— în... Dobrogea şi aşa mai departe. Dar după cum nu se găsise încă mijlocul de a lipsi de soare pe adversarul politic— şi ar fi foarte logic ca în timp de opoziţie adversarul să zacă în întuneric, lumina aparţinînd numai celor de la putere —tot astfel nu e ceva cu totul nou şi ingenios strămutarea plajei dela „Mamaia“ De aci ar fi un singur pas până la o deciziune a autorităţilor ca marea însăşi să se mute de lângă proprietatea cutărui.... adversar, în caz cînd acesta nu consimte să renunţe el însuşi la priveliştea mării. Dar cu sau fără frumoasele instalaţiuni, cu sau fără „crearea“ unei alte plaje, tu vei rămânea aceiaşi, eternă şi măreaţă Mare şi cu aceiaşi trufie suverană îţi vei aduce undele albastre, largi, domoale pe nisipul alb şi fin al „Mama ei“ ; vei rostogoli cu aceiaşi furie valurile mari şi vei cânta cu aceiaşi armonie a valurilor mici,—vei râde cu aceiaşi nemuritoare indiferenţă da viaţa noastră trecătoare, de micimile şi pasiunile noastre da o zi, chemîndu-ne în sunetele statornice şi uniforme ale cântecului tău în sînul uită-„De la o vreme încoace s’au înrădăcinat în presa noastră o serie de moravuri ce jignesc adînc cinstea şi demnitatea profesiei de ziarist. Se pornesc campanii în potriva diferiţilor oameni şi funcţionari ai Statului, din motive necunoscute, sau, în orice caz, inavuabile. Se înserează tot felul de infamii ; calomnia se ventilează cu aceiaşi uşurinţă ca şi cînd ar fi vorba de un fapt divers. Nu se ţine seamă de cinstea şi valoarea nimănui. Oamenilor celor mai de seamă, în faţa cărora nimeni n’ar îndrăzni să rostească vre-un cuvînt cît de puţin jicnitor, li se aruncă, prin publicitate, la adăpostul cavalerescului anonimat, cu o seninătate încremenitoare, acuzaţiile cele mai grave, în termeni de o trivialitate ce nu suferă comparaţie. Citind asemenea lucruri, fără să vrei te întrebi dacă cei ce le-au scris,—sau mai bine cei ce i-au inspirat şi le-au îngăduit să le scrie,—mai sunt în stare să aprecieze beneficiile morale ale cinstei“. Aşa începe, Voinţa Naţională, care ca şi Independenţa română au început să devie ziare moralizatoare, un articolaş. Ai crede cetindu-l, că ziarul oficios al liberalilor e oficina cinstei presei româneşti aşa de sus şi curat îşi ridică tonul. Şi uită nefericita gazetă că nu e mult de cînd directorul ei a fost tratat de d. Costinescu de infam, ca și în armonia complectă a tuturor gazetelor cu ocazia răscoalelor și concursului dat de camerile conservatoare guvernului liberal, singura presă liberală n’a încetat de a continua de a duce campania ei murdară și necinstită. Cînd în toate redacţiile fără nici un imbold exterior s’a simţit necesitatea unei acţiuni comune, numai în redacţia Voinţei şi Independenţei directorii lor nu au găsit minutul de înălţare sufletească dorit şi a trebuit ca d. Costinescu să îi aducă la rezon pe prea zeloşii sei ciraci. Aceste fapte de şi caracteristice mentalităţei cinstite ale puritanilor liberali— se zicem că au perit în negura vremei deşi sunt numai şease luni de atunci , dar sunt fapte mai recente cari pun în evidenţă cum pricep ziarele liberale cinstea în polemică. Nu mai departe în chestia profesorilor, prinsă între argumentele solide ale tuturor acelora din oamenii politici cari au combătut arbitrarul d-lui Haret, Voinţa a recurs la subterfugii necinstite, la schimbări reutăcioase şi interpretări necavalereşti a faptelor invocate împotriva ministrului instrucţiei publice. Am văzut cum a făcut din declaraţia d-lui Bădărău, publicată în ziarul nostru, relativ la contencios, o declaraţie favorabilă d-lui Haret, cînd fruntaşul nostru s’a exprimat energic în potriva actelor ilegale ale acestui ministru sectar şi a promis concursul său profesorilor în faţă contenciosului. In N rul său de la 25 Iulie Voinţa Naţională, pretinde din nou o infamie, cum că d. C. Arion ar fi desaprobînd campania profesorilor în potriva anulărilor d-lui Haret. D. C. Arion, care n’ar fi şi al veşniciei. Rodion spus o iotă în sensul acesta, e nevoit să vie cu o desminţire şi să declare că nu numai că găseşte logică presentarea profesorilor la contencios dar singur va asista înaintea Curţei de Casaţie pe toţi profesorii din Buzău. Iată cîteva mostre din felul de a fi al Voinţei şi totuşi această gazetă care nu e zi, că să nu elaboreze în oficina ei, vr’o infamie, vr’o minciună, are pretenţii de a da tonul cinstei şi corectitudinei în presa noastră şi se ridică la rolul unui ocrotitor al moralităţei. Continue Voinţa pe calea apucată, noi vom continua a duce aceaşi campanie dreaptă şi energică şi nu ne sinchisesc nici aprobările, nici desaprobările acestei mari foi liberale; certificatele de bună purtare şi cinste nu s’au dat nici o dată de acei ce n’au ştiut ce îi această bună purtare şi cinste şi nici de data asta nu le va da Voinţa Naţională. Tovarăşii lui V. Cogălniceanu Ca o desluşire asupra vinovăţiei ori nevinovăţiei lui Vasile Cogălniceanu pe caii unii—tocmai cei vinovaţi—voesc să-l facă a ispăşi păcatele şi greşelile tuturor, îmi voi permite a pune în vederea tuturor fapte cari par a fi ignorate de toţi, deşi se petrec de mai mulţi ani sub ochii noştri. Este o revistă obscură, necunoscută tîrgoveţilor, dar foarte răspîndită la sate. Această revistă este intitulată „Şezătoarea Săteanuluirevistă poporanistă a mişcărilor culturale şi economice. Director şi proprietar G. Dumitrescu-Bumbeşti. Şi pentru înţelegerea tuturor, trebue să spun că acest G. Dumitrescu-Bumbeşti este inspectorul băncilor populare şi cel mai cu autoritate după Directorul băncilor. Ba era, sub d. Duca, cel care făcea totul în numele şi cu consimţimîntul său. Se înţelege influenţa ce are acest poporanist inspector asupra agenţilor băncilor, şi asupra învăţătorilor cari conduc de fapt toată reţeaua băncilor care acopere ţara întreaga. Prin această influenţă, Revista „Şezătoarea Săteanului“ era răspîndită pretutindeni în sate, fiecare bancă populară şi fiecare membru din comitet fiind silit a se abona prin agenţii subalterni ai proprietarului şi Directorului, care este d. Bumbeşti. Inainte de a arăta ce se scria în această revistă, cred că e interesant a se cunoaşte şi comitetul de redacţie. Iată-l : Cameniţă C. M., Cercel C.-tin, Cujbă Sergiu, Curţiu Vasile, Dumitrescu Al. T., Gr. Dumitrescu-Bumbeşti, Gomoiu V., Cornescu C., Vasile Cogălniceanu, Petrescu D., Postelnicescu, Tunescu C. Adică inspectorii şi controlorii băncilor populare, în majoritate. Restul învăţători conducători de bănci şi persoane cunoscute prin ideile lor prea înaintate. Pe unul dintr’aceştia, d. Cujbă, cunoscut prin amestecul său la Rişinău, d. Stere l’a trimes să liniştească pe ţăranii revoltaţi din jud. Iaşi, fără nici o scrisoare, spunându-i „că numele său e de ajuns să liniştească spiritele“. Acest Cujbă socialist fugit din Rusia, este şef de birou la băncile populare, dar făcea mai mult serviciu exterior. In sfârşit aceasta poate că nu însemnează nimic. Să dăm ceva din conţinutul revistei Şezătoarea: „După miezul nopţei, când lumea s’a răspândit dela serbarea pe care revista noastră a dat-o la 2 Februarie a. c., la Ateneul din Capitală, am eşit şi noi din această mândră clădire, cu sufletul plin de bucurie, cu mulţumirea omului care a făcut un bine“. E vorba aci de conferinţa d-lui Vasile Cogălniceanu asupra invoelilor agricole, conferinţă publicată apoi în această revistă şi care cuprind ideile şi părerile pentru care dl. Vasile Cogălniceanu este acum socotit ca instigator al revoltelor ţărăneşti. Dar să continuăm. „Şi avem cuvinte ca să fim mulţumiţi , căci ce răsplată mai mare poate fi pentru noi decât aceia de a vedea, zi cu zi, lărgindu-se marginele cercului nostru, pentru a se face loc la noi ostaşi ?“. Adevărul este aşa. La ideile revoluţionare propovăduite prin această revistă, sub cuvânt de revendicări economice, se adăpau din ce în ce, zi cu zi, cum spune revista Băncilor populare, tot mai numeroşi săteni, fiindcă se ţineau şezători adică întruniri publice la sate, şi aci se vorbea de rolul băncilor populare de a desrobi pe săteni, cumpărând moşiile boereşti. ”Vă urmăm mai departe : „De la începutul existenţei sale, „Şezătoarea săteanului a dat multe serbări, dar nici una în Capitală..... Despre toate ne amintim cu drag, şi pe toate le avem însemnate pe răbojul nostru. La 2 Februarie am adunat altă lume şi i-am vorbit altfel, dar tot cum e felul nostru“. Adică comitetul inspectorilor băncilor populare socoteşte ca vorbit de el, ceiace a vorbit d. Vasile Cogălniceanu. Atunci de ce s’a mai arestat d. Cogălniceanu, care nu era decît un mosafir, un tovarăş, dacă voiţi, la comitetul Băncilor populare, o instituţie de stat, pusă sub privigherea statului şi condusă de funcţionari ai statului ? Mai departe. „Dl. V. M. Cogălniceanu, vlăstarul marelui Cogălniceanu, cu o voce desluşită, într’un graiu românesc şi cu o vorbă de om cu minte şi cu carte, a povestit adunărei starea ticăloasă în care se găseşte ţăranul, descriind viaţa lui de rob, robie consfinţită de învoelile agricole de astăzi.“ Nu zic, că Cogălniceanu n’o fi spus cu