Opinia, martie 1908 (Anul 5, nr. 377-401)

1908-03-01 / nr. 377

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . . 20 lei 6 luni .... 10 » Redacția şi Administrația: Str. Stefan cel Mare, 38 ZIAR CONSERVATOR DEMOCRAT -5 bani Exemplarul... ANUNȚURÎ • Un rînd în pag. III £ 10 Bani ‹ ‡ » » IV 40 « Colegiul I de Senat Puţine zile ne mai despart de marea bătălie de la 9 Martie. Nouă Martie ! Patruzeci de mucenici! Chei şi bucurie la canoane, slobozenie la cinste ! Dacă biserica sărbătoreşte cu toată cinstea cuvenită martirul celor 40 de sfinţi, cari au crezut în Hristos şi au suferit îngheţul în baltă decît căldura băii romane de alături, nu mai puţin e prilej nimerit de a ne sui gîndul şi inima la vitejia civică a războiului de mîine. In faţa colegiului I de Senat se prezintă 3 candidaţi, în numele ceor 3 partide politice ce fiinţează astăzi în ţară. A mai contesta fiinţa acestui partid e a face operă de nebun. Cum să nu existe partidul conservator-democrat, cînd peste 2 zile şeful acestui partid, iubitul nostru şef, va veni în oraşul nostru şi va desfăşura ideile şi tendinţele partidului ! Doctrina partidului conservatordemocrat, o avem închegată. In marele congres ecumenic strîns în Bucureşti, la 3 Februarie, şeful a cetit noile tendinţe cătră un ideal politic al ţării. Congresul a ratificat acea doctrină. Din zidurile Capitalei noua doctrină, noul partid şi-a croit drumul în ţară. Iaşii au avut fericirea premierei. Craiova a bătut toba. Galaţii au tălmăcit doctrina. La Galaţi şeful a lămurit rostul titulaturei de conservator-democrat. Sunt mărgăritare frazele prin care se explică doctrina conservatoaredemocrată. Partid închegat, program desfăşurat, doctrină înfiripată. Şef, cadre, număr... iată rostul partidului ! Iaşii sunt chemaţi să consacre această întocmire politică, şi colegiul I de senat are prilejul de a-i da botezul, botez de sînge. Rari colegii din ţară reprezintă atîta lumină şi capacitate ca colegiul I de Senat din Iaşi! Colegiul I de Senat e colegiul proprietăţii mari intelectuale şi materiale. Tot ce are ţara mai select ca avere şi cultură se găseşte în rîndurile colegiului I de senat. Şi mai ales colegiul I de Senat din Iaşi are fericirea să numere floarea baroului, floarea catedrei, floarea magistraturii şi floarea profesiilor liberale. Universitatea de Iaşi şi curtea de apel sunt cele 2 înalte aşezeminte, care sunt reprezentate în largă măsură în acest colegiu. El fiind forţa vie a ţării, acest înalt şi luminat colegiu se găseşte prin firea lui fixat în aprecieri. In marea lui majoritate acest colegiu este expresiunea vie şi puternică a ideii conservatoare în cea mai largă şi curată accepţiune de înţeles. Marea proprietate fonciată urbană şi rurală, reprezintă munca, economia, priceperea practică a vieţii. Cei 98 de proprietari urbani şi rurali din colegiul de Senat sunt aproape formaţi în convingerile lor. Ei dau în marea lor majoritate încrederea ideii conservatoare, ei fiind expresiunea cea mai potrivită a conservării forţelor reale ale ţării. Dacă comerţul şi industria în Iaşi are puţin rost la acest colegiu întăiu, cauza e situaţiunea că burghezia industrială şi comercială ne e străină, lipisită de drepturi, înstrăinată de noi. Ceia ce la Galaţi aceste două categorii de cetăţeni formează grosul puterii politice, la Iaşi ne ipseşte . In schimb avem burghezia intelectuală şi profesionistă, 114 avocaţi şi magistraţi 110 profesori 90 medici şi farmacişti, apoi militari, pensionari, preoţi şi liberi, aşa că aceste categorii de profesiuni liberale formează 45 din totalul alegătorilor colegiului I de Senat. Sunt aceste categorii de cetăţeni pionierii ideii conservatoare? Da! Elemente suite sus prin muncă şi prin munca grea a minţei, ele sunt pururi elemente de progres, de spori evoluţia societăţii. Dar dacă sunt elemente de progres, de evoluţie, de fapt sunt cele mai conservative în esenţa lor. Cultura şi cultura superioară e un element conservativ în sine, şi un popor cu cît e mai cult cu atît e mai tradiţional, mai conservativ. Ignoranţa e caracteristica idemagogiei; cultura e semnul conservatismului. Şi dacă cultura extinsă la masele de jos, la democraţie e o pîrghie de sporire, ide evoluţie, imediat ce ea şi-a împlinit misiunea de a stîrpi ignoranţa, devine pentru poporul de jos un puternic imbold de conservare a trecutului. A trecut vremea cînd tot ce era profesiune liberală să se zică şi liberal în politică. Era prima chemare a organelor culte: să lupte contra ignoranţei. Şi au luptat; azi ele au devenit elemente conservatoare, nu de naştere, ci de provenienţă. Cine mai mult ca elementele culte de la Senat resping sistemul politic sprijinit pe caste, pe neamuri, pe clanuri? Ele protestează în contra acaparării vieţii politice de cei ce îşi înfundă nasul la poker, sau la alte jocuri. Politica de combatere s-a dus, şi nu colegiul I de Senat, şi mai ales cel de Iaşi va ratifica prin votul său acest specimen de politică. Iaşii posedă cele mai alese elemente conservatoare-democrate, căci elita intelectuală e recrutată din popor prin munca proprie, ridicată sus prin merite, şi conştientă de rolul ei cultural şi conservativ al bunurilor pănă aici cîştigate, va şti să dea încrederea sa întreagă partidului conservator democrat. nfigramarea libertatei Presei Cu cît trece o zi, cu cît se apropie mai mult vremea muncei cîmpului, cu atît situaţia la ţară devine mai nesigură şi spiritele se aprind mai mult. In asemenea împrejurări este natural ca guvernul să ia toate măsurile, cele mai energice, ca să nu asistăm la jalea din anul trecut, cînd nenorocirea era datorită tocmai faptului că un om fără chemare, fără busolă, fără vlagă, deţinea cel mai important minister. Respunzînd interpelărei de ieri, ministrul de interne a respuns cu energie şi cu francheţă, că guvernul nu poate fi surprins, că a luat toate măsurile preventive necesare. Intru cît guvernul va lua, în adevăr, asemenea măsuri, întru cît nu va ieşi din lege şi nu va face excese de puteri—toată lumea trebue să stee alături de el şi să-l ajute în opera sa, căci opera aceasta este pur patriotică şi în afară de orice luptă politică. Dar d. ministru al internelor, altfel a vorbit la Cameră și altfel a debutat în luare de măsuri. A debutat prin a zugruma o libertate, care, pînă ani, n'a fost atinsă: libertatea presei. In peste patruzeci ani de viață constituţională această libertate n'a fost turburată la oraşe. La ţară ea se zugrumă regulat. D. Stere, cu prilejul confiscărei unei reviste socialiste, a protestat; d. Panu este pentru respîndirea ziarelor la ţară, pentru ca sătenii să se poată împrieteni cu mentalitatea orăşenilor. Dar iată că s’a făcut peste noapte, ceea ce nu s’a făcut nici în timpurile atotputerniciei lui I. Brăteanu. Inovaţia aceasta rea a făcut mare impresie asupra publicului, nedeprins cu asemenea măsuri moscovite. Ştirea că cele mai citite ziare din ţară Dimineaţa şi Universul au fost confiscate, au produs mare nelinişte. D. 1.I. Brăteanu a avut un debut foarte nenorocit. A se servi de aparatul poliţienesc pentru confiscarea ziarelor, este un sistem, foarte comod în aparenţă, foarte periculos şi ruşinos ca fond. Cu sila şi cu toporul nu se suprimă un drept garantat prin constituţie. Nu agenţii poliţiei au chemarea să zugrume cea mai frumoasă libertate din cîte există alături cu libertatea graiului. Presa, la care, în împrejurări mai grele decît acelea de astăzi, acelaşi ministru a apelat anul trecut, s-a înţeles perfect de bine cu d. Brătianu. Cu ce drept a recurs, deci, acum la mijloace atît de extraordinare ? D. Brătianu sau va reveni, sau va fi învins de măsurile sale nelegiuite. SALA TEATRULUI CIRC SIDOLI Duminică 2 Martie 1908 ORA 2 p. m. MARE ÎNTRUNIRE PUBLIGA ţinută de partidul Conservator democrat Pe lângă delegaţii clubului de Iaşi vor lua cuvîntul şi Di. Take Ionescu Şeful partidului, C. G. Disescu, D-l O. Istrati, I. L. Caragiale, Nicu Xenopol şi C. Rădulescu-Motru. O ÎNTREBARE Un fapt extrem de grav se petrece cu examenul de înaintare pe loc. Aproape jumătate din învăţătorii înscrişi pe tablou nu se prezintă la examen. Iar din cei ce vin majoritatea e respinsă, deşi ştiut este că la acest exaien vin floarea învăţâtorimei noastre. Invăţătorimea nu vine la examen, căci a văzut cu ochii felul cară s’a făcut înscrierea, pe sprinceană şi pe ochi; unii au fost respinşi din nepriceperea inspectorilor , alţii din răutatea revizorilor, alţii de netemeinicia şi ilealitatea examenului. * Publicarea examenului s’a făcut în afară de termen, la 1 Mai, în loc de 1 Aprilie. Inspectorii şcolari au făcut inspecţii pe alese şi pe picniţe. Invăţătorimea a fost indignată de răzbunarea pătimaşă ce marele Haret, veninosul Haret, a făcut foştilor membri ai comisiunei examinatoare. Invăţătorimea nu dă încredere actualelor comisii numite în afară de prevederile regulamentului şi cînd nu e încredere, n’are la ce veni. Invăţătorimea nu mai vine, căci în lista de autori, s’a făcut negustorie de tarabă, s’a pus pe Iorga faţă de Bălcescu şi Hajdeu şi invăţătorimea nu ştie cum să cetească şi să înţeleagă pe Iorga. Mai mult încă, severitatea comisiunei fiind notorie, invăţătorimea nu voeşte să se întoarcă ruşinată la căminurile sale, pentru că... cei mari fac politică păcătoasă pe spetele ei. In acelaşi timp imaculatul d. Haret văzîndu-se desgolit de răutatea sufletului seu, a chemat speriat pe unul din inspectori şi l’a întrebat ce crede asupra cauzelor de nu viu învăţătorii la examen.—Inspectorul a scaldat’o, căci nu s’a dat pe sine că ar fi una din cauzele principale. In acelaşi timp excelenţa sa d. Haret asvîrle banii pe fereastră. Numai la secţia Iaşi din cei 238 candidaţi, vor veni 150 la examen. Pentru ascultarea acestor 150 de candidaţi vor lucra boereşte cele 2 comisii, din 6 persoane cel puţin 60 zile, ceea ce reprezintă băneşte 7.200 lei, iar dacă punem la socoteală şi comisiunile din Bucureşti excelenţa sa d. Haret va arunca pe fereastră 15.000 lei ca să asculte învăţătorii. Aceasta e şi o răsipă de bani publici, şi o căpătuială a favoriţilor şi afiliaţilor cari fără să întrebe la vre-o chestie de ştiinţă, a pus în comisii şi profesori de ştiinţe, cari habar n’au nici cu istoria, nici cu literatura nici cu pedagogia şi practica pedagogică. Dacă ar fi să se scoboare cineva în sufletul învăţâtorimei, ar rămânea indignat de răsunetul ce a lăsat în sufletul acestei învăţătorimi veninul celui ce deţine frînele învăţămîntului. — Acum s’a lămurit lucrul: în cabinetul carpist Prensul va avea finanţele. Şi va rădica cuponul la înălţimea lui: zece la sută. Reflecţia unui naiv: — Un prens aşa de simplu—se hazardează la dobîndă compusă. * — L’am văzut într’o zi, m’am uitat bine la el şi mi-am zis: aista nu ştie că două şi cu două face patru. — N’ai greşit: la el două și cu două fac cinci.* Doctorul X scrie o reţetă prensului. — Am prescris două la mie sublimat corosiv. Asta nu ie mult. Să nu fii ingrijat. — Două la mie ? O bagatelă. Puteți prescrie pînă la zece la sută; sînt deprins.* Doi evrei discută asupra „transacției» Roman-Prens. — Zece la sută ie un procent dulce. Dacă ia Banca Naţională cinci—de ce n’ar lua el dublu ? — De ce ieşti prost, vere, respunde celalt evreu. Banca ia numai cinci, tocmai fiind-că ie naţională ; dar prensul ie internaţional: are moşii, case, fabrici, băcănii. Şi tu ştii că procentul internaționale mai mare decît cel național. CATEVA NOTE Shylock prensiar. — Ce distinge pe Prensul Griguţă de Take Ionescu ? — Fiindcă el ie ipotekist. * — Ce fel de naţie de om o fi Prensul acesta: ortodox sau catolic. — Baie protestant: protestează poliţe. OAMENI ŞI LUCRURI CÂNNI... De unde oare vine acea nemiloasă tradiţiune a „tîrbacei“ în ţară la noi şi în special în Capitală ? Se ştie că odată cu „lăsata secului“ reapare şi obiceiul barbar de a se tortura cînii legindu-se nenorociţilor, în batjocură, tinichele de coadă şi gonindu-i cu pietre, ori cu bastoanele. In multe cazuri bieţi cîni îţi pierd viaţa în aceste tragice aventuri cari contrazic în mod absolut tradiţia despre prietenia cînelui pentru om, tradiţie care a consacrat pe acest animal drept simbolul credinţei şi devotamentului. Se zice că obiceiul acesta sălbatec datează foarte de mult şi anume că ne-ar fi venit dela Romani ; e o amintire despre epizodul cu atacul Capitoliului pentru căderea căruia se pedepseşte astăzi încă—după două mii de ani—toată rasa canină. Se ştie că în acea istorică noapte cînii, atît de inteligenţi, n’au fost cu băgare de seamă. In schimb gîştele au dat alarma şi au salvat Roma în timp ce cînii dormeau... Aceasta ar fi o explicaţiune istorică, nu însă şi o cauză dreaptă. Obiceiul chinuirii cînilor rămîne o barbarie condamnabilă şi e de sperat că va dispărea. Nu puţin straniu e faptul că scriitorii noştri în rîndurile cărora calul şi boul au găsit adeseori nu numai apărători simpatici, dar adevăraţi apologişti, n’au găsit în proza lor accente de simpatie pentru cîine. Nici literatura populară nu acordă acestui sincer prieten locul ce i se cuvine şi a trebuit să vedem societatea pentru protecţiunea animalelor luîndu-i apărarea în contra torturei la care e supus în chip tradiţional. la operile marilor noştri scriitori nicâiri nu i s’a consacrat vr’o pagină de glorie, aşa cum bună oară i’a închinat Anatole France cînelui „Riquet“ al înţeleptului Bergeret sau cum are cînele „Pointu“ în scrierile lui Jules Renard. Iar unul din cei mai mici poeţi ai noştri, d. Lecca, a întrebuinţat comparaţiacu „cîinii“ într’un sens trivial şi nedrept, aruncîndu-le epitete nemeritat de înjositoare. Din fericire, cum ar zice Caragiale, S. P. A. a apărut. Campania pentru ocrotirea animalelor există şi dă roade. Un ziar din Călăraşi ne descrie o şedinţă solemnă a consiliului comunal din acel oraş îa care s’a hotărît înfiinţarea unui cimitir pentru cîni,—cel dintăiu din ţeară fără îndoială. Ne e teamă însă că ideia ţintirimului nu e nici ea îzvorită dintr’o intenţiune generoasă, ci poate din vr’un proect nou de a stîrpi cînii în număr mai mare. E lucru hotărît : avem intenţiuni miloase în ţară la noi numai pentru cînii ucişi; pentru cei vii avem „tîrbaca“ şi dramaturgia d-lui Lecca. Rodion a Un filosof al Morgei Un viu printre morţi —Trei decenii de tovărăşie.—Atmosfera sinistră.—Un filosof— Amic al morţilor. — Tovarăşi de masă - Amintiri grozave.—Scene hazlii. Viaţă şi moarte. După o activitate de treizeci de ani se retrage acum în viaţa privată de Gând, administratorul „Morgei“ pariziane. El se retrage cu părere de rău, din motive de sănătate, deşi nu e puţin de mirat poate, că într’un mediu atît de... funebru ca în atmosfera de morgă să se gîndească cineva la sănătate, la bâtrîneţe. Faptul însă că administratorul a putut păstra timp de trei decenii acest post, dovedeşte că nu e aşa de rău de trăit în mijlocul morţilor ; iar că d. Gând se plînge acum de boală de stomac, însamnă că pofta de mincare nu i-a lipsit, ba poate chiar că a fost uneori prea lacom la masă, gîndindu-se că odată şi odată o să-i vină şi lui rîndul cum le-a venit rîndul miilor de muritori pe care i-a văzut înşiraţi în decursul atîtor ani pe mesele lungi şi reci ale morgei sale. Cu încetul, se pare, de când cîştigase acea ideală nepăsare, acel calm filosofic care l-a făcut nu numai să poată trăi alâturea cu morţii, dar să-i şi poată observa şi studia, — aşa că astăzi retrăgînduse, se gîndeşte şi la un scop practic şi ştiinţific în acelaş timp : să-şi scrie »Me moriile“.* Cu privire la această Gând a făcut unui ziarist citeva mărturisiri interesante pe care le vom rezuma din fugă: „—Da, da, am plecat la rîndul meu. Nu numai morţii merg repede, ci şi cei vii care i-au observat prea mult. Tocmai lesne nu mi-a fost să-i părăsesc ; mă obişnuisem cu ei, eram oarecum prieten cu dînşii şi un amic devotat al serviciului meu.“ Vă pot asigura că omul se deprinde cu toate. Păzitorii de morţi sunt înrudiţi cu medicii. Aceştia se obişnuesc să fie reci faţă cu suferinţele fizice ale oamenilor, noi—faţă de suferinţele sufleteşti , tot aşa şi cu dezgustul. Se cere însă şi priceperea realităţei că un om mort nu mai este om, ci un corp neînsufleţit. Cîteodată mă simţeam de un calm fericit. Domnea în juru-mi o atmosferă de duioasă melancolie, uniformă şi adormitoare. Dacă stai să vezi zi cu zi ce este la adică viaţa omului pentru care facem atîtea prostii, simţim aţipînd în noi orice palmă, orice ambiţiune, orice teamă. Nici vorbă, a trecut o vreme pînă cînd biruisem cea dintăiu repubiune intimă. Cînd am primit serviciul, în 1878, eram nevoiţi a lua dejunul în faţa morţilor pe care-i priveam prin paravanul de sticlă : priveliştea nu era tocmai ispititoare, societatea nu era tocmai plăcută să vezi cadavrele întinse pe mesele lor. Timp de două săptămîni aproape n’am putut mînca. Mai tîrziu însă nu m’a mai impresionat de loc. • Sic „Vrei să cunoști cea mai grozavă a mea amintire“ ? E din vremea cea dintăiu a serviciului meu, din anul 1880. Mi s’au adus atunci într’o ladă bucățile cadavrului lui Lenoble care fusese omorlt de Prevost şi tăiat în bucăţi. Tocmai intrasem în biroul meu, cînd lada fu deschisă şi bucăţile scoase la iveală. Un servitor băgă mina şi scoase de păr capul desprins, însîngerat, cu ochii zgîiţi.—groaznic tablou !