Opinia, iulie 1908 (Anul 5, nr. 472-498)
1908-07-31 / nr. 498
bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . 6 luni * . V? T C. glTAR CONSERVATOR DEMOCRAT »«i-Redacţia $i Admini^traţia: Str. Ştefan cel Mare, 38. Sub direcţiunea unui torpilei Aitul V.—No. 498—IAŞI, Joi 31 Iulie 1908 5 Mai Exemplarul ANUK^URÎ Un rînd în pag. 50 Bani »ft »& IV, 40 «• v v.. xf* ,u Liberalizmul român Ne mai rămîne sa cercetăm cauzele, cari au determinat schimbarea liberalizmului progresist de odinioară în neoliberalizmul ţărănist şi reacţionar al partidului liberal actual. Ca şi în cercetarea oricărui alt fenomen social, va trebui si ne dăm seama de cauzele adînci sociale, obiective, cari independent de voinţa şi de acţiunea conştientă a omului înrîuresc şi determină evoluţiunea vieţii sociale , precum şi de cauzele subiective, cari, contrar celor dintâi, rezidă în ideologia unei societăţi, în curentele ce domină într’un moment dat mentalitatea politică şi socială, şi cari—tocmai din pricina aceasta — influenţează într’o măsură oarecare mersul social. Şi fiindcă facem această clasificare, trebue să spunem—în treacăt măcar—că nu înţălegem împărţirea în două a cauzelor ce produc fenomenul social de care vorbim, în mod absolut şi empiric , că această împărţire este mai mult convenţională pentru înlesnirea unei mai bune priceperi a chestiunei, noi susţinînd — potrivit realităţii faptelor şi experienţii ce ne furnizează întreaga istorie a omenirii—că în ultima instanţă cauzele subiective, nu sunt decât reflexul mental al cauzelor obiective, al substratului profund economic, care în evoluţiunea sa normală determină întreaga evoluţiune socială. Aşa fiind o firesc lucru să ne întrebăm mai întâi: cum sunt cauzele obiective ale trecerei da la liberalizmul progresist la neoliberalizmul ţărănist şi reacţionar? Este în primul rînd influenţa, biurocraţiei, clasă eminamente reacţionară. Noi ştim, că partidul liberal de înainte vreme pricepînd necesitatea unei clase de sprijin pentru acţiunea sa în stat, şi neavind o puternică clasă burgheză, care trebuia să aibă dominaţiunea politică pentru a înfăptui progresul social, la care tindea generaţiunea de la 48—pe de o parte; iar pe de alta, pentru câ biurocraţia—graţie modernizării statului român—erapentru moment clasa care indica progresele noastre sociale şi politice, liberalii au luptat pentru consolidarea şi dezvoltarea ei, făcîndu-şi din ea suportul lor social şi politic. Dar acţiunea aceasta de întărire şi dezvoltare a birocraţiei, nu arâta însuşi idealul liberalizmului, care rămînea tot industrializarea şi comercializarea ţării şi deci , o puternică clasă capitalistă, o nouă fiză de organizaţiune economică şi socială , ceea ce, după cum am zis, însemna şi Înseamnă şi acum, un progres enorm în viaţa organismului nostru social. Cu toate acestea, acţiunea politică de oportunizm a liberalizmului a fost mai puternică, decît idealul îndepărtat ce-i constituiea esenţa şi raţiunea lui de a fi ca atare. Interesele biurocraţiei, cari pentru moment se indentificau cu interesele liberalizmului, au început a stăpîni partidul liberal, aşa că în:et-în -et, ideologia libaralistă cedă celei biurocratice şi mijlocul deveni scop. Cum însă birocraţia fiind o clasă neproducătoare, şi în bună parte chiar parazitara , ideologia ei, corespunzătoare situaţiunii şi intereselor sale economice, nu poate fi în sesizul unei evoluţiuni economice capitaliste, care implică o clasă burgheză dominantă politiceşte, ceea ce ar însemna micşorarea puterei şi influenţei ei în stat. Legăturile puternice ce înlânţuiau şi partidul liberal de această clasă neproducătoare , legături, cari determină chiar existenţa partidului liberal ca partid politic de guvernămînt, au mmat şi distrus liberalizmul, capitalist şi progresist, şi au dat partidului liberal o nouă îndrumare, reacţionară şi dăunătoare ţârii. Fără îndoială, că această evoluţiuna a rebours ce a suferit partidul liberal a fost lentă şi inconştientă. Se pare însă, că birocraţia—contrar aşteptărilor partidului liberal de acum, în conformitate însă cu vederile partidului liberal de odinioară—nu este un suport social şi politic statornic. Aşa ne-am putea explica faptul, că neoliberalizmul pare a da cu piciorul birocraţiei, fapt despre care vom vorbi mai pe urmă. A doua cauză obiectivă—şi poate cea mai principală, cea mai determinantă—care a contribuit la sacrificarea liberalizmului şi la întronarea ţărănismului este, contradicţiunea flagrantă dintre regimul legal şi regimul real al ţării noastre. S’a vorbit foarte mult în timpul din urmă despre această chestiune, şi mai ales d. D. Dobrogeanu-Gherea a arătat intr’un mod magistral ce înseamnă contradicţiunea aceasta, şi ce urmări poate avea. N'am avea prin urmare de cît să reproducem fragmente de studiul d-lui Gherea, dacă am urmări aceleași concluziuni ca și d-sa. Deoarece însă, noi ne referim la această chestiune dintr’un punct de vedere cu totul deosebit, va trebui să ne îndepărtăm de studiul criticului socialist. Manoliu. La Congresul din August Se ştie, că în luna August va avea loc la Iaşi congresul studenţilor români de pretutindeni. Nu credem, că mai e necesar să arătăm importanţa acestui congres, ştiute find sentimentele ce au condus la propunerea şi ţin redffful. O observaţie nu mai ţinem să facem, spre a atrage atenţiunea participant dor la congres, în însuşi interesul şi prestigiul acestei opere utile neamului nostru. Congresul studenţesc din Augud are menirea de a întări legăturile de frăţie ce există şi trebue să existe între tinerimea universitară romînească de pretutindeni, ca o puternică mărturie a solidarităţii noastre naţionale şi culturale cu grupurile răzleţite ale neamului nostru din celelalte ţări româneşti. Ca atare, congresul studenţesc din August este excluziv naţional şi cultural, şi nu are, şi nu poate avea nici un raport nici cu politica românească, nici mai ales cu politica şovină şi deechilibrată a tovărăşiei de la Neamul Romînesc. Nu este greu de ghicit, că d-nii Iorgi şî Cuza—apostolul şi vicele săunu se vor astîmpăra şi vor încerca să întineze şi această manifestare a naţionalismului curat şi dezinteresat, pentru că aceasta este doar menirea guşii de la Neamul Romînesc. Studenţii însă trebuiei de astă dată ca şi la alte împrejurări, să răspundă acestei încercări cu un energic veto, spre a dovedi acestor doi asociaţi a matori pasageri pe firmamentul întunecat al antisemitismului barbar — căi nu înţeleg a coborî sentimentele lor naţionale senine şi înălţătoare, la nivelul politicei revistei antisemite. Congresul studenţesc nu are a se ocupa, ele chestiuni de politică internă, cari privesc numai statul şi guvernul romînesc, aşi că d-nii Iorga și Cuzn nau ce căuta—neavînd nici o calitate —în sinul acestui congres. Iar dacă, nendrăznind să lucreze făţiş, vor căuta să îitirvie prin cîţiva gălăgioşi şi nesocotiţi elevi şi partizani de-ai lor, studenţii trebue să aibă energia, de a curăţi congresul de putreziciunea morală a unor asemenea demente. Trebue odată, să scăpăm de această primejdie, care ameninţă tot mai mult tineretul universitar, şi care se numeşte : nebunia şovină.—Eu. Chestiuni locale PODGORIILE Din Odobeşti, cea mai renumită regiune de podgorii romîneşti, a pornit un semnal de alarmă şi s’a ridicat un steag de luptă. Ne aducem aminte că d. ministru Costinescu, cu ocazia votării legei monopolului circiumelor, pentru a linişti spiritele agitate, s’a strădănuit a dovedi că departe de a lovi în comerţul di vinuri, lega d-sale va da un nou avint acestui comerciu şi va favoriza producţiunea"vinurilor romîneşti. Acum se poate vedea la ce se reduc solemnele făgăduieli ale ministrului nostru de finanţe. S’a văzut într’un număr recent al „Opiniei“ cum stau lucrurile cu circiumele de judeţul Iaşi—unde o bună parte a rămas nedate în arend? — şi cam tot astfel nu vor fi stind lucrurile pretutindeni. „Circiumele rămîn neînchiriate , vinul nu se mai vinde, iar noua recoltă e ameninţată de speculanţi care, folosindu-se de strîmtoarea viticultorilor anunţă de pe acum preţuri de batjocură“. Aşa glăsueşte apelul podgorenilor de Odobeşti ce însoţeşte memoriul lor adresat guvernului şi publicităţii. La Iaşi recolta de vinuri se anunţă abundentă. In schimb preţurile ce se ofer sunt ridicule, mult mai prejos—zice-se— ca jumătate preţurilor din anul trecut. Un mare număr de circiume rămînînd nearendate, cererie sunt mai mici, iar preţurile scad. Ni se afirmă apoi că desfacerea vinurilor în Iaşi prezintă de astă dată dificultăţi de altă natură pe cari le-a prevăzut de altfel cu şi adresa Camerei noastre de Comerţ cătră minister. E vorba de excesele săvîrşite în jurul analizei de vinuri şi a severităţii uneori cu adevarat abuzive cu care s’a procedat faţă de unii comercianţi de vinuri. O lege sanitară absolut defectuoasă nu garantează nici sănătatea locuitorilor, nici nu apără interesele comercianţilor, ci produce numai o zăpăceală generală. Se promisese o nouă lege sanitară care să modifice dispoziţiile relative la analiza chimică a vinurilor, dar d. Jean Cantacuzino a promis prea multe lucruri ca să le poată îndeplini. Pănă atunci însă există un conflict acut între podgoreni şi comercianţi, iar comerţul vinaţurilor, una din marile speranţe ale Iaşului, stagnează şi se anunţă dezastros, în urma nouei legi a monopolului ca şi din pricina menţionată aici. Avem în oraş o societate viticolă, chemată a studia interesele proprietarilor de vii. Ar fi de dorit ca ea să-şi spună părerea în ce priveşte iniţiativa podgorenilor din Odobeşti. Iaşul nu are celebritatea Odobeştilor, dar are mari interese angjate în comerţul de vinuri. CÂTEVA NOTE Se ştie că în August va avea loc în Iaşi un congres al tuturor studenţilor din ţările locuite de români. Sperăm că Ce. Petrache nu se va pronunţa asupra acestui congres, pentru a nu pune pe d. Iorga la plăcuta situaţie de la-l califiica de... glumă. Ar pierde d. Iorga prilejul de a face puţin tămbălău... naţional. * Răbdarea este desigur cea mai de seamă calitate a carpiştilor şi mai ales a ex-micului dictator. Ani de zile au răbdat şi aşteptat-doar-doar le va cînta şi lor cucui în faţă. Totuşi nici acum nu şi-au perdut răbdarea, şi—cu privire la întrebările ce pune Epoca şefului nostru asupra viitorului guvern—ea declară cu resemnare, că va aştepta răspunsul pînă la întoarcerea în ţară a d-lui Tache Ionescu. N’avem nimic contra, dar înoi credem că un răspuns elocvent al se -------------------------------------------- fului nostru la întrebările Epocei nu va avea loc, de cît mai tîrziu, cînd însuşi carpiştii se vor convinge, că răbdarea— calitate apostolică— este cea mai bună mîngăiere pentru dînşii. * Cînd prensul a văzut că bebalit este atacat pentru fapte atît de incorecte, cum este acela al sfeterisirei celor 30.000 lei, s’a hotărît să ia o energică atitudine spre a salva onoarea familiei imaculată pănă astăzi. Și, potrivit exemplului Misului său mai mare, a început să facă teorii, cari amintesc afacerea Marghiloman. Este drept însă, că nu putem trece cu vederea profunda deosebire dintre teoriile Mişului şi ale Prensului. Pe cînd primul trata despre teoria contravalorii sentimentale , prensul vorbeşte despre chestiunea Agrară în Epoca. Cu toată aceasta deosebire, trebue să constatăm şi de astă dată aptitudinie economice ale dinastiei lui Cc. Iorgu. Toţi sunt economi...şti. Şi să mai susţii că d. Ba’bi Paltineanu are dreptate! Foarte bine face prensul că-i dă d-lui Paltineanu cu chestia agrară. Toată lumea o să rîdă acum de... de cine ? OAMENI ŞI LUCRURI Omule, slabă fiinţă Cu cîtă uşurinţă scriem adeseori gîndirea că omul a biruit natura, că a izbutit a înfrîna furia elementelor, a subjuga forţa lor uriaşi , că pămîntul, focul, apa, au fost rînd pe rînd supuse voinţei lui şi acum i-a rămas numai de cucerit aerul, spaţiul, pentru a se ridica la înălţimi cereşti. Şi atunci, poate, va realiza tipul unui nou Prometheu care fură cerului scînteia creatoare şi e în stare să sfideze divinitatea, misterul neînţeles prin care ştie sâ creeze nu numai obiecte şi forme neiasuflţite, ci viaţă adevărată viaţă... Cu prilejul marelui succes repurtat în zilele aceste din urmă de balonul contelui Zeppelin, — cine n’a esclamat oare : iată, omul a cucerit văzduhul, omul e stăptit încă pe un nou element, cel mai nesupus, cel mai lapricios: aerul. Şi cît de tragică fu ironia sfirşitului! Flăcările mistuind în întregime minunata construcţie şi azvirlind-o viaturilor, pentru ca să nu rămînă nici-o urmă din ce a născocit geniul omenesc, ci numai părerea de rău a dezastrului suferit. ..Pentru zilele aceste se anunţă nîntoarcerea din pustietăţile Groenlandei a expeţiunii daneze, care a plecat in iunie 1906 să exploreze părţile necunoscute ale imensei insule. Expediţia se întoarce cu oarecari succese, dar fără genialul ei conductor Enrichsen, care a pierit în gheţurile polare de o moarte cumplită, poate cea mai cumplită ce poate fi. Răpit de un boc enorm, care s’a rupt din o vastă vienă de ghiaţă, Erichsen nu s’a mai putut reîntoarce la tovarăşii săi. Plecase înseţ de un eschimos acest sălbatec locuitor al gheţurilor a reuşi să se reîntoarcă şi să aducă vestea întîtmplării nenorocite. Erichsen însă, învăţatul semeţ, n’a putut să aibă măcar norocul eschimosului, piei puterea lui, nici iuţeala şi îndemânarea lui, ci a rămas în boeul rătăcitor, unde a pierit de o moarte teribilă: foametea,—afară dacă pînă sâ’l omoare foamea nu’i vor fi perificat frigul şi groaza sfîrşitului presimţit. E un moment care aminteşti imiginea lui Flamarion asupra morţii ce va îndura odată cel din urmă om pe pământ, în regiunile polului îngheţat, sau pesimistele constatări ale lui Leopardi în poezia: „1l fiore dee deserto...“ S’ar părea în adevăr, în faţa unor atari catastrofe, că natura pe care uneori o celebrăm ca pe o bună „alma mater“, arată un groaznic sarcasm în potriva îndrăznelei omului, îndemnîndu-1 la modestie şi la resemnare, amintindu-i refrenul duios pe care-l repeta poetul nostru vechiu, logofătul Comic : Omule, slabă fiinţă !... Slab e omul în manifestările lui de forţă, mic în momentele mari, faţă de imensitatea lumei. Filosoful Taine constatînd aceste adevăruri ce consola într’un pasagiu superb: „Mîogrăţi-vă, sarmani oameni, şi de slăbiciunea şi de mărimea voastră, prin vederea infiinitului de unde sunteţi escluşi şi prin privirea infinitului unde sunteţi înţeleşi , gîndindu-vă la soarele cel etern din care voi sunteţi fiecare o rază şi gîndind la noaptea veşnică în care această rază e menită să se stingă. Din toate părţile imensitatea vă doboară şi vă linişteşte totodată; natura care vă exaltă şi vă nimiceşte, vă face astfel ca tovarăşi la forţa ei şi la nimicnicia ei, la munca şi la repaosul ei." Rodion Doua vizite diplomatice Note dintr’un jurnal.—La Garibaldi. Audienței* P.*pei Piu IX —Amestecul limbelor.—Un ușier norod. Intr’o revistă germană apărută de curînd găsim cîteva notițe interesante asupra unor vizite ale unui vechiu diplomat german Baronul Gramm, făcute cu ocazia unui voiaj în Italia prin 1876—77. Fiind în Roma în 1876 el fu primit de marele Garibaldi. Iată cum povesteşte acest diplomat întrevederea sa cu celebrul general : „la sala cea mare de aşteptare dinaintea Casei, găsii adunată o mulţime de lume, absolut toţi italieni, personagii nu tocmai distinse. Unul aştepta cu un coş plin cu utele de vin pe care probabil că voia să le dea cadou generalului ; mai multe dame aşteptau cu scrisori în mînă. Uşa care lega sala de aşteptare cu restul clădirei era bine încuiată. Trăsei clopotul. Deabea după o bucată de vreme se deschise puţin uşa, şi un cap care nu era de loc frizat, al unei servitoare, se arătă prin uşa crăpată. Ce voiam ? Să vizitez pe generalul şi să-l întreb de sănătate. Servitoarea îmi ceru caia şi dispăru după ce încuia iarăşi bine uşa. Din cei anunţaţi înaintea mea, parte fură primiţi, aşa omul cu sticlele de vin, iar parte fură trimişi acasă, ca răspuns că generalul nu poate primi in ziua aceia. După o bună bucată de vreme servitoarea apăru iar, spunîndu-mii că generalul mă aşteaptă. Fui introdus îi sala de primire. O odaie mare cu ferestre de după părţi, cam întunecoasă din pricina perdelelor lăsate. Ia mijlocul adad era un pat de fier. Odaia era foarte simplu mobilată, aproape sărăcăcioasă. Citeva măsuţe acoperite cu volume şi hărţi, una cu o strachină mara plină cu macearoabe şi cîteva sticle, probabil cadoul omului de a dineauri, cîteva scaune şi un dulap complectau mobilierul. * Acum stăteam în faţa efiebrului erou, idolul Italiei tinere! Un om bolnav şi slab. Garibald , îmbrăcat în costumul istoric, bluză roşie, pantaloni gis, cu „poneho“ mex can po umeri. Ci o şapcă în cap şi un fuiard în jurul gîtului se sprij nea în două cîrji și suferea de fodagră. Trăsăturile lui fine, încadrate de o barbă căruntă, erau de o paliditate bolnăvicioasă şi numai ochiul său voi mai păstra vechia strălucire şi expresia admirabilă a Bufitului său death’s și a energiei sale de fir. Diplomatul german vorbi peste un sfert de ceas cu eroul italian», ertre-i asigură că păstrează cele mai calde sentimente pentru Germania și speră că Grmania şi Italia vor merge totdeauna mină în mină, ștergînd amitirea vechei duşmani. Garibaldi 88 pagua însă că nu-i vizitat de germani atribuind faptul acesta participării lui la ultimul răsbun, în favoarea Franţei.* Despre o audienţă la Papa Pi IX în 1877 povesteşte Gramm urmtoarele : „la mai multe rînduri luasem parte îa recepţiunile papai Piu IX şi totdeauna am fost mişcat de amiliitatea şi bîndeţa, cu care sfîntul părinte vorbea tuturor celor prezenţi, cu toate că ştia că o mare parte din şi nu aparţin turmei sale.Nici una din a este audienţa nu m’a impresionat atîta, ca acea din 14 Martie 1877, la zia naşterii regelui Vittorio Emanuele şi a principelui Umberto. O mare mulţime adunată în sala de audienţe aştepta sosirea papei Convorbirile urmau pe şopte în tăcira religioasă a sărei şi cînd venerele lui balrîn apăru surîzînd, toţi smţiră impesia adîncă a personalităţii marelui preot al bisericii catolice. Papa ţ’nu o alocuţiune în limba franceză, în care ’şi exprima bucuria de a vedea o aşa adunare, cu toate că ştia că mult dintr’înşii nu-i aparţin şi dorinţa ca binecuvîntarea lui să se întindă asupra iuti rora ci şi asupra familiilor lor. Apoi cu un zîmbat, prin