Opinia, iulie 1908 (Anul 5, nr. 472-498)

1908-07-31 / nr. 498

bani Exemplarul ABON­A­M­ENTE Un an . 6 luni * . V? T C. glTAR CONSERVATOR DEMOCRAT »«i-Redacţia $i Adm­ini^traţia: Str. Ştefan cel Mare, 38. Sub direcţiunea unui torpilei Aitul V.—No. 498—IAŞI, Joi 31 Iulie 1908 5 Mai Exemplarul ANUK^URÎ Un rînd în pag. 50 Bani »ft »& IV, 40 «• v v.. xf* ,u­ Liberalizmul român Ne mai rămîne sa cercetăm cau­zele, cari au determinat schimbarea liberalizmului progresist de odinioară în neoliberalizmul ţărănist şi reacţi­onar al partidului liberal actual. Ca şi în cercetarea oricărui alt fenomen social, va trebui si ne dăm seama de cauzele adînci sociale, o­­biective, cari independent de voinţa şi de acţiunea conştientă a omului înrîuresc şi determină evoluţiunea vieţii sociale , precum şi de cauzele subiective, cari, contrar celor dintâi, rezidă în ideologia unei societăţi, în curentele ce domină într’un moment dat mentalitatea politică şi socială, şi cari—tocmai din pricina aceasta — influenţează într’o măsură oarecare mersul social. Şi fiindcă facem această clasifi­care, trebue să spunem—în treacăt măcar—că nu înţălegem împărţirea în două a cauzelor ce produc feno­menul social de care vorbim, în mod absolut şi empiric , că această îm­părţire este mai mult convenţională pentru înlesnirea unei mai bune pri­ceperi a chestiunei, noi susţinînd — potrivit realităţii faptelor şi experi­­enţii ce ne furnizează întreaga isto­rie a omenirii—că în ultima instanţă cauzele subiective, nu sunt decât refle­xul mental al cauzelor obiective, al substratului profund economic, care în evoluţiunea sa normală determină întreaga evoluţiune socială. Aşa fiind o firesc lucru să ne în­trebăm mai întâi: cum­ sunt cauzele obiective ale trecerei da la liberaliz­mul progresist la neoliberalizmul ţă­rănist şi reacţionar? Este în primul rînd influenţa, biu­rocraţiei, clasă eminamente reacţio­nară. Noi ştim, că partidul liberal de înainte vreme pricepînd necesitatea unei clase de sprijin pentru acţiu­nea sa în stat, şi neavind o puter­nică clasă burgheză, care trebuia să aibă dominaţiun­ea politică pentru a înfăptui progresul social, la care tin­dea generaţiunea de la 48—pe de o parte; iar pe de alta, pentru câ biurocraţia—graţie modernizării sta­tului român—era­­pentru moment clasa care indica progresele noastre soci­ale şi politice, liberalii au luptat pentru consolidarea şi dezvoltarea ei, făcîndu-şi din ea suportul lor social şi politic. Dar acţiunea aceasta de întărire şi dezvoltare a bi­rocraţiei, nu a­­râta însu­şi idealul liberalizmului, care rămînea tot industrializarea şi comercializarea ţării şi deci , o pu­ternică clasă capitalistă, o nouă fiză de organizaţiune economică şi soci­ală , ceea ce, după cum am zis, în­semna şi Înseamnă şi acum, un pro­gres enorm în viaţa organismului nostru social. Cu toate acestea, acţiunea poli­tică de oportunizm a liberalizmului a fost mai puternică, decît idealul îndepărtat ce-i constituiea esenţa şi raţiunea lui de a fi ca atare. Intere­sele biurocraţiei, cari pentru moment se indentificau cu interesele libe­ra­­lizmului, au început a stăpîni par­tidul liberal, aşa că în:et-în -et, ideo­logia libaralistă cedă celei biurocra­­tice şi mijlocul deveni scop. Cum însă bi­rocraţia fiind o clasă neproducătoare, şi în bună parte chiar parazitara , ideologia ei, cores­punzătoare situaţiunii şi intereselor sale economice, nu poate fi în se­si­zul unei evoluţiuni economice capi­taliste, care implică o clasă burgheză dominantă politiceşte, ceea ce ar în­semna micşorarea puterei şi influen­ţei ei în stat. Legăturile puternice ce înlânţuiau şi partidul liberal de această clasă neproducătoare , legă­turi, cari determină chiar existenţa partidului liberal ca partid politic de guvernămînt, au mmat şi distrus liberalizmul, capitalist şi progresist, şi au dat partidului liberal o nouă îndrumare, reacţionară şi dăunătoare ţârii. Fără îndoială, că această evoluţi­una a rebours ce a suferit partidul liberal a fost lentă şi inconştientă. Se pare însă, că bi­rocraţia—con­trar aşteptărilor partidului liberal de acum, în conformitate însă cu vederile partidului liberal de odini­oară—nu este un suport social şi po­litic statornic. Aşa ne-am putea ex­plica faptul, că neoliberalizmul pare a da cu piciorul bi­rocraţiei, fapt despre care vom vorbi mai pe urmă. A doua cauză obiectivă—şi poate cea mai principală, cea mai deter­minantă—care a contribuit la sacri­ficarea liberalizmul­ui şi la întrona­rea ţărănismului este, contradicţiunea flagrantă dintre regimul legal şi re­gimul real al ţării noastre. S’a vorbit foarte mult în tim­pul din urmă despre această ches­tiune, şi mai ales d. D. Dobro­geanu-Gherea a arătat intr’un mod magistral ce înseamnă contradicţiu­­nea aceasta, şi ce urmări poate a­­vea. N'am avea prin urmare de cît să reproducem fragmente de stu­diul d-lui Gherea, dacă am urmări aceleași concluziuni ca și d-sa. De­oare­ce însă, noi ne referim la această chestiune dint­r’un punct de vedere cu totul deosebit, va trebui să ne îndepărtăm de studiul criticu­lui socialist. Manoliu. La Congresul din August Se ştie, că în luna August va avea loc la Iaşi congresul studenţilor ro­mâni de pretutindeni. Nu credem, că mai e necesar să arătăm importanţa acestui congres, ştiute fi­nd sentimen­tele ce au condus la propunerea şi ţi­­n redffful. O observaţie nu mai ţinem să facem, spre a atrage atenţiunea participant dor la congres, în însuşi interesul şi prestigiul acestei opere u­­tile neamului nostru. Congresul studenţesc din Augud are menirea de a întări legăturile de frăţie ce există şi trebue să existe între ti­nerimea universitară romînească de pretutindeni, ca o puternică mărturie a solidarităţii noastre naţionale şi cul­turale cu grupurile răzleţite ale nea­mului nostru din celelalte ţări româ­neşti. Ca atare, congresul studenţesc din August este excluziv naţional şi cultural, şi nu are, şi nu poate avea nici un raport nici cu politica româ­nească, nici mai ales cu politica şo­vină şi d­eechilibrată a tovărăşiei de la Neamul Romînesc. Nu este greu de ghicit, că d-nii Iorgi şî Cuza—apostolul şi vicele său­­nu se vor astîmpăra şi vor încerca să întineze şi această manifestare a naţionalismului curat şi dezinteresat, pentru că aceasta este doar menirea guşi­i de la Neamul Romînesc. Stu­denţii însă trebuiei de astă dată ca şi la alte împrejurări, să răspundă acestei încercări cu un energic veto, spre a dovedi acestor doi asociaţi a mat­ori pasageri pe firmamentul întu­necat al antisemiti­smului barbar — că­­i nu înţeleg a coborî sentimentele lor naţionale senine şi înălţătoare, la ni­velul politicei revistei antisemite. Congresul studenţesc nu are a se ocupa, ele chestiuni de politică internă, cari privesc numai statul şi guvernul romînesc, aşi că d-nii Iorga și Cuzn nau ce căuta—neavînd nici o calitate —în sinul acestui congres. Iar dacă, nendrăznind să lucreze făţiş, vor căuta să î­itirvie prin cîţi­va gălăgioşi şi nesocotiţi elevi şi partizani de-ai lor, studenţii trebue să aibă energia, de a curăţi congresul de putreziciunea mo­rală a unor asemenea demente. Trebue odată, să scăpăm de această primejdie, care ameninţă tot mai mult tineretul universitar, şi care se numeşte : nebunia şovină.—Eu. Chestiuni locale PODGORIILE Din Odobeşti, cea mai renumită re­giune de podgorii romîneşti, a pornit un semnal de alarmă şi s’a ridicat un steag de luptă. Ne­ aducem aminte că d. ministru Cos­­tinescu, cu ocazia votării legei monopo­lului circiumelor, pentru a linişti spiri­tele agitate, s’a strădănuit a dovedi că departe de a lovi în comerţul di vinuri, leg­a d-sale va da un nou avint acestui comerciu şi va favoriza producţiunea"vi­­nurilor romîneşti. Acum se poate vedea la ce se reduc solemnele făgăduieli ale ministrului nos­tru de finanţe. S’a văzut într’un număr recent al „Opiniei“ cum stau lucrurile cu circiumele d­e judeţul Iaşi—unde o bună parte a rămas nedate în arend? — şi cam tot astfel nu vor fi stind lucrurile pretutindeni.­­­ „Circiumele rămîn neînchiriate , vinul nu se mai vinde, iar noua recoltă e a­­meninţată de speculanţi care, folosindu-se de strîmtoarea viticultorilor anunţă de pe acum preţuri de batjocură“. Aşa glăsueşte apelul podgorenilor d­e Odobeşti ce însoţeşte memoriul lor adre­sat guvernului şi publicităţii. La Iaşi recolta de vinuri se anunţă a­­bundentă. In schimb preţurile ce se ofer sunt ridicule, mult mai prejos—zice-se— ca jumătate preţurilor din anul trecut. Un mare număr de circiume rămînînd nearendate, cereri­e sunt mai mici, iar preţurile scad. Ni se afirmă apoi că desfacerea vinu­rilor în Iaşi prezintă de astă dată difi­cultăţi de altă natură pe cari le-a prevă­zut de altfel cu şi adresa Camerei noastre de Comerţ cătră minister. E vorba de excesele săvîrşite în jurul analizei de vi­nuri şi a severităţii uneori cu adevarat abuzive cu care s’a procedat f­aţă de u­­nii comercianţi de vinuri. O lege sani­tară absolut defectuoasă nu garantează nici sănătatea locuitorilor, nici nu apără interesele comercianţilor, ci produce nu­mai o zăpăceală generală. Se promisese o nouă lege sanitară care să modifice dispoziţiile relative la analiza chimică a vinurilor, dar d. Jean Cantacuzino a pro­mis prea multe lucruri ca să le poată în­deplini. Pănă atu­nci însă e­xistă un conflict a­­cut între podgoreni şi comercianţi, iar comerţul vinaţurilor, una din marile spe­ranţe ale Iaşului, stagnează şi se anunţă dezastros, în urma nouei legi a monopo­lului ca şi din pricina menţionată aici. Avem în oraş o societate viticolă, che­mată a studia interesele proprietarilor de vii. Ar fi de dorit ca ea să-şi spună pă­rerea în ce priveşte iniţiativa podgore­nilor din Odobeşti. Iaşul nu are celebri­tatea Odobeştilor, dar are mari interese ang­jate în comerţul de vinuri. CÂTE­VA NOTE Se ştie că în August va avea loc în Iaşi un congres al tuturor studen­ţilor din ţările locuite de români. Sperăm că Ce. Petrache nu se va pronunţa asupra acestui congres, pentru a nu pune pe d. Iorga la plăcuta situaţie de la-l califiica de... glumă. Ar pierde d. Iorga prilejul de a face puţin tămbălău... naţional. * Răbdarea este desigur cea mai de seamă calitate a carpiştilor şi mai a­­les a ex-micului dictator. Ani de zile au răbdat şi aşteptat-doar-doar le va cînta şi lor cucui în faţă. Totuşi nici acum nu şi-au perdut răbdarea, şi—cu privire la întrebă­rile ce pune Epoca şefului nostru a­­supra viitorului guvern—ea declară cu resemnare, că va aştepta răspun­sul pînă la întoarcerea în ţară a d-lui Tache Ionescu. N’avem nimic contra, dar înoi cre­dem că un răspuns elocvent al se­ --------------------------------------------­ fului nostru la întrebările Epocei nu va avea loc, de cît mai tîrziu, cînd însuşi carpiştii se vor convinge, că răbdarea— calitate apostolică— este cea mai bună mîngăiere pentru dînşii. * Cînd prensul a văzut că bebalit este atacat pentru fapte atît de incorecte, cum este acela al sfeterisirei celor 30.000 lei, s’a hotărît să ia o energică atitudine spre a salva onoarea fami­liei imaculată pănă astă­zi. Și, potrivit exemplului Misului său mai mare, a început să facă teorii, cari amintesc afacerea Marghiloman. Este drept însă, că nu putem trece cu vederea profunda deosebire din­tre teoriile Mişului şi ale Prensului. Pe cînd primul trata despre teoria contra­valorii sentimentale , prensul vorbeşte despre chestiunea Agrară în Epoca. Cu toată aceasta deosebire, trebue să constatăm şi de astă dată aptitu­­dinie economice ale dinastiei lui Cc. Iorgu. Toţi sunt economi...şti. Şi să mai susţii că d. Ba’­b­i Paltineanu are dreptate! Foarte bine­ face prensul că-i dă d-lui Paltineanu cu chestia agrară. Toată lumea o să rîdă acum de... de cine ? OAMENI ŞI LUCRURI Omule, slabă fiinţă Cu cîtă uşurinţă scriem adeseori gîn­­direa că omul a biruit natura, că a iz­butit a înfrîna furia elementelor, a sub­juga forţa lor uriaşi , că pămîntul, focul, apa, au fost rînd pe rînd supuse voinţei lui şi acum i-a rămas numai de cucerit aerul, spaţiul, pentru a se ridica la înăl­ţimi cereşti. Şi atunci, poate, va realiza tipul unui nou Prometheu care fură cerului scînteia creatoare şi e î­n stare să sfideze divinitatea, misterul neînţeles prin care ştie sâ creeze nu numai obiecte şi forme neiasufl­ţite, ci viaţă adevărată viaţă... Cu prilejul marelui succes repurtat în zilele aceste din urmă de balonul conte­lui Zeppelin, — cine n’a esclamat oare : iată, omul a cucerit văzduhul, omul e stăptit încă pe un nou element, cel mai nesupus, cel mai lapricios: aerul. Şi cît de tragică fu ironia sfirşitului! Flăcările mistuind în întregime minu­nata construcţie şi azvirlind-o viaturilor, pentru ca să nu rămînă nici-o urmă din ce a născocit geniul omenesc, ci numai părerea de rău a dezastrului suferit. ..Pentru zilele aceste se anunţă nîn­toarcerea din pustietăţile Groenlandei a exp­e­ţiunii daneze, care a plecat in iu­nie 1906 să exploreze părţile necunoscute ale imensei insule. Expediţia se întoarce cu oarecari succese, dar fără genialul ei conductor Enrichsen, care a pierit în ghe­ţurile pol­are de o moarte cumplită, poate cea mai cumplită ce poate fi. Răpit de un b­oc enorm, care s’a rupt din o vastă vien­ă de ghiaţă, Erichsen nu s’a mai putut reîntoarce la tovarăşii săi. Plecase înseţ­­ de un eschimo­s acest sălbatec locuitor al gheţurilor a reuşi să se reîntoarcă şi să aducă vestea întîtm­plă­rii nenorocite. Erichsen însă, învăţatul semeţ, n’a putut să aibă măcar norocul eschimosului, piei puterea lui, nici iuţeala şi îndemâna­rea lui, ci a răma­s în b­oeul rătăcitor, unde a pierit de o moarte teri­bilă: foametea,—afară dacă pînă sâ’l o­­moare foamea nu’i vor fi perificat frigul şi groaza sfîrşitului presimţit. E un moment care aminteşti im­iginea lui Flamarion asupra morţii ce va îndura odată cel din urmă om pe pământ, în regiunile polului îngheţat, sau pesimistele constatări ale lui Leopardi în poezia: „1l fiore dee deserto...“ S’ar părea în adevăr, în faţa unor a­­tari catastrofe, că natura pe care uneori o celebrăm ca pe o bună „alma mater“, arată un groaznic sarcasm în potriva în­­drăznelei omului, îndemnîndu-1 la modes­tie şi la resemnare, amintindu-i refrenul duios pe care-l repeta poetul nostru ve­­chiu, logofătul Comic : Omule, slabă fiinţă !... Slab e omul în manifestările lui de forţă, mic în momentele mari, faţă de imensitatea lumei. Filosoful Taine constatînd aceste ade­văruri ce consola într’un pasagiu superb: „Mîogrăţi-vă, sarmani oameni, şi de slăbiciunea şi de mărimea voastră, prin vederea infiinitului de unde sunteţi es­­cluşi şi prin privirea infinitului unde sun­teţi înţeleşi , gîndindu-vă la soarele cel etern din care voi sunteţi fiecare o rază şi gîndind la noaptea veşnică în care a­­ceastă rază e menită să se stingă. Din toate părţile imensitate­a vă do­boară şi vă linişteşte totodată; natura care vă exaltă şi vă nimiceşte, vă face astfel ca tovarăşi la forţa ei şi la nimic­nicia ei, la munca şi la repaosul ei." Rodion Doua vizite diplomatice Note dintr’un jurnal.—La Garibaldi.­ Au­dienței* P.*pei Piu IX —Amestecul lim­­belor.—Un ușier norod­. Intr’o revistă germană apărută de cu­­rînd găsim cîteva notițe interesante asu­pra unor vizite ale unui vechiu diplomat german Baronul Gramm, făcute cu oca­zia unui voiaj în Italia prin 1876—77. Fiind în Roma în 1876 el fu primit de marele Garibaldi. Iată cum povesteşte acest diplomat în­trevederea sa cu celebrul general : „la sala cea mare de aşteptare din­a­­intea Casei, găsii adunată o mulţime de lume, absolut toţi italieni, personagii n­u tocmai distinse. Unul aştepta cu un coş plin cu ut­ele de vin pe care probabil că voia să le dea cadou generalului ; mai multe dame aşteptau cu scrisori în mînă. Uşa care lega sala de aşteptare cu restul clădirei era bine încuiată. Trăsei clopotul. Deabea după o bucată de vreme se deschise puţin uşa, şi un cap care nu era de loc frizat, al unei servitoare, se arătă prin uşa crăpată. Ce voiam ? Să vizitez pe generalul şi să-l întreb de să­nătate. Servitoarea îmi ceru cai­­a şi dispăru după ce încuia iarăşi bine uşa. Din cei anunţaţi înaintea mea, parte fură primiţi, aşa omul cu sticlele de vin, iar parte fură trimişi acasă, ca răspuns că generalul nu poate primi in ziua aceia. După o bună bucată de vreme servi­toarea apăru iar, spunîndu-mii că gene­ralul mă aşteaptă. Fui intro­dus îi sala de primire. O odaie mare cu ferestre d­e după părţi, cam întunecoasă din pricina per­delelor lăsate. Ia mijlocul adad era un pat de fier. Odaia era foarte simplu mobilată, a­­proape sărăcăcioasă. Citeva măsuţe aco­perite cu volume şi hărţi, una cu o stra­chină mara plină cu macearoabe şi cîteva sticle, probabil cadoul omului de a di­­neauri, cîteva scaune şi un dulap com­plectau mobilierul. * Acum stăteam în faţa efiebrului erou, idolul Italiei tinere! Un om bolnav şi slab. G­aribald , îmbrăcat în cost­umul is­toric, bluză roşie, pantaloni g­is, cu „poneho“ mex can po umeri. Ci o şapcă în cap şi un fuiard î­n jurul gîtului se sprij nea în două cîrji și suferea de f­odagră. Trăsăturile lui fine, încadrate de o barbă căruntă, erau de o paliditate bol­năvicioasă şi numai ochiul său voi mai păstra vechia strălucire şi expresia ad­mirabilă a Bufi­tului său death’s și a e­­nergiei sale de fi­r. Diplomatul german vorbi peste un sfert de ceas cu eroul italian», ertre-i asigură că păstrează cele mai calde sentimente pentru Germania și speră că G­rmania şi Italia vor merge totdeauna mină în mină, ștergînd am­itirea vechei duş­­mani­. Garibaldi 88 pagua însă că nu-i vi­zitat de germani atribuind faptul acesta participării lui la ultimul răsbun, în fa­voarea Franţei.* Despre o audienţă la Papa Pi IX în 1877 povesteşte Gramm urmt­oarele : „la mai multe rînd­uri luasem parte îa recepţiunile papai Piu IX şi totdeauna am fost mişcat de am­ili­i­tatea şi b­îndeţ­a, cu care sfîntul părinte vorbea tuturor celor prezenţi, cu toate că ştia că o mare parte din şi nu aparţin turmei sale.­­Nici una din a este audienţa nu m’a impresi­onat atîta, ca acea din 14 Martie 1877, la z­ia naşteri­i regelui Vittorio Emanuele şi a principelui Umberto. O mare mulţime adunată în sala de audienţe aştepta sosirea papei Convor­birile urmau pe şopt­­e în tăcir­a reli­gioasă a sărei şi cînd venerele lui balrîn apăru surîzînd, toţi s­mţiră imp­esia a­­dîncă a personalităţii marelui preot al biserici­i catolice. Papa ţ’nu o alocuţiune în limba franceză, în care ’şi exprima bucuria de a ve­de­a o aşa adunare, cu toate că ştia că mult dintr’înşii nu-i a­­parţin şi dorinţa ca binecuvîntarea lui să se întindă asupra iuti rora ci şi asupra familiilor lor. Apoi cu un zîmbat, prin

Next