Opinia, decembrie 1909 (Anul 6, nr. 883-907)
1909-12-08 / nr. 889
’S Limitarea Dacă ne aruncăm privirile asupra trecutului nostru, în direcţia comercială, găsim că mofluzia era ruşinea romînului, mofluzia arunca dispreţul asupra întregei familii a neguţitorului insolvent. Şi ca dovadă a acestei stări de lucruri este faptul, că chiar legea comercială, cea veche şi cea nouă, ridică falitului dreptul politic, dreptul a visita bursele, dreptul de a ocupa funcţiuni publice şi aşa mai departe. Vra să zică, moravurile romîneşti sunt energice în contra bancrutei, mortusiei sau falimentului, cuvînt modern. Dacă aruncăm privirile asupra cîmpiilor ţarei romîneşti, asupra puterei producătoare de bogăţie a ţărei noastre, aşa cum se găseşte ea organizată, găsim că puterea producătoare de bogăţie a ţerei, nevoile consumaţiunei locuitorilor Romîniei sunt suficiente a alimenta în mod satisfăcător un comerţ cinstit, frumos şi prosper. Faţă cu aceste constatări, să ne fie permisă întrebarea ? Pentru ce falimentele ? Care sunt cauzele producătoare de faliment ? Falimentele sunt ele opera unei situaţiuni economice anormale, sunt ele opera sărăciei, care bîntue ţara permanent şî de la un capăt la altul ? Or din contra, falimantele sunt opera rărei credinţe, a fraudei, opera acelora ce, cum zice românul, în satul fără cîni să preumblă fără băţ ? Dacă toţi răspundeţi alăturea cu mine afirmativ la întrebarea din urmă, atunci trebue să primiţi modul meu de a vedea, primind concluziile enumerate mai la vale. Dar pentru a nu se zice că ne mărginim la afirmări numai, la simple afirmări, prin concluzii logice, ce e drept, dar fără ilustraţiuni de fapt, în caşul de faţă proiecţiunile electrice neputîndu-se aplica, căci registrele sunt albe pe toată durata comerţului şi pregătite ad-hoc, în ajunul falimentului, adică în ajunul dărei pe faţă a falimentului, să ilustrăm cu tabloul de mai la vale, adecă de la finele acestui memoriu, şi care veţi vedea că la Tribunalele din Judeţele cari alcătuesc Circumscripţia Camerei de Comerţ din Iaşi, adecă: judeţele : Iaşi, Vaslui, Roman şi Neamţ în ultimii 5 ani, de la 1904 pînă la 1909, numărul faliţilor a fost de 162 din care 157 streini şi 5 ronfini. Iar operaţiile comerciale ne arată un pasiv de lei 3,554,056*74 faţă cu un activ de lei 1,308,654*55 din care rezultă că din suma de lei 3,554,056*74 care represintă pasivul, adică averea creditorilor. Creditul, zicem noi, a mai ramas numai suma de lei 1,308,654*55, pe care spre rușinea oamenilor îl numesc activ, cu toate că el nu represintă decît ruinele creditului acordat și pe care debitorele l-a papat cum a putut mai bine, mai frumos şi mai adăpostit sub formele legale. . înţelegem prin pasiv datoria, iar prin activ averea neguţitorului, nu înţelegem însă şi nu putem considera porţiunea din credit rămasă nepătată ca avere a debitorelui. Acest fapt învederează că s’a uzat de credit prea mare şi că s’a depăşit limitele creditului normal, ale creditului real, cu alte cuvinte ale creditului care e chemat a înlesni şi desvolta t transacţiile pentru a produce profitul pe căile cinstite, înlocuind norma prin frauda pentru pentru îmbogăţirea prin fraudă. Şi mai departe observăm că acest soiu de operaţiuni ca confirmare a spuselor noastre, n’au în favoarea lor nici macar timpul, căci înţelegem de confitura provenită în cursul vreunei prin împrejurări date şi independente de voinţa şi inteligenţa omului, pe cînd în caşurile de care ne ocupăm şi care din nenorocire alcătuesc imajoritatea, falimentele apar după unu, doi sau trei ani de practică, avind la bază un capital iniţial infim de tot, faţă cu pasivuri de sute mii şi chiar milioane de lei, înţelegem ca un negustor după 15, 20, 30 de ani de muncă, prin împrejurări nenorocite să cadă în luptă pe cîmpul muncei, ducînd în mînile sale steagul cinstei, dar nu înțelegem un negustor cu un capital de 3—4, 5 ori 10 mii lei să contracteze datorii pe credite de 5, 6, 7, 8 sute de mii de lei, iar după un an sau doi să bancruteze, lăsînd la activ 20 ori 30 mii lei, fată cu un pasiv aşa de mare. Frauda şi intenţia frauduloasă e vădită, nu e aşa ? Creditului Această stare de lucruri, trebue să înceteze. Şi trebue să înceteze pentru garantarea comerciului cinstit, practicat cu capital şi cu creditul normal şi real. In pedepsirea fraudelor să simte nevoie de măsuri preventive şi represive Sunt cazuri cînd măsurile represive produc efecte de prevenire. Spre pildă , pedeapsa cu moarte practicată în alte ţări, munca silnică pe viaţă aplicată la noi, fără îndoială previn comiterea multor crime, cari s’ar făptui dacă n’ar fi asprimea pedepsei In cazul nostru, noi nu putem aplica măsuri de prevenire de cît tot pe calea represiunei. Dacă de pildă în bancrutele frauduloase pedeapsa ar fi 10 ani reclusiune, multe fraude s’ar evita şi iată deci cum represiunea ar ţinea loc prevenirei. Ne resumăm cerînd a se admite următoarele desiderate: 1) Declararea capitalului comerciantului. 2) Limitarea creditului pînă la cel mult 2 ori 3 ori capitalul. 3) înființarea cazierului comercial pe lîngă fiecare Camera de Comerț. 4) Modificarea legei asupra comerţului ambulant, capitol relativ la comisionari şi decretarea ca funcţionarea profesiei de comisionar să fie exercitată numai de cei autorizaţi. Prin aceste măsuri nu tindem a lovi în libertatea comerţului, oricine fiind liber a exercita comerţul său, uzând de credit după interesele sale, însă la darea pe faţă falimentului, comerciantul care nu va fi uzat de credit mai mare decît acel stabilit prin lege şi care se va dovedi că este victimă a împrejurărilor după 10, 15 ori 20 ani de muncă în comerţ, să fie primit la masa credală ca creditor cu capitalul său iniţial, rămîind în capul afacerilor cu "luota ce i se va conveni. Iar acela care se va dovedi că a uzat de credit mai mare decît acel legal, să fie considerat ca falit fraudulos şi condemnat la maximum pedepsei. Credem că este drept şi uman, ca negustorul care în mod cinstit a condus un comerţ un timp îndelungat, dar care a căzut graţie împrejurărilor defavorabile şi fără culpa sa, să i să dea ca quota a capitalului său, alături cu creditorii a cărora client a fost. Casierul are menirea a servi informaţiile atît de necesare în acordarea creditului. Reglementarea funcţiunei de comisionar fiind o măsură necesitată, a servi comerţul cinstit de a căruia progres şi prosperare cată să ne ocupăm. G. D. Şerban Discursul d-lui P. P. Carp Discursul pe care şefulpartidului conservator l-a rostit alaltăieri în Cameră, a fost, incontestabil, un mare discurs. Multe părţi ale acelui discurs au fost aplaudate de minoritatea conservator democrată, alte părţi au fost subliniate de aplauzele tuturor. In părţile privitoare la armată, la casa rurală, la justiţie, la trecutul partidului conservator, şeful conservator a găsit toată aprobarea prietenilor noştri din Cameră. D. Carp a recunoscut, că, prin legea de reorganizare a Curţei de Casaţie, actualul ministru al justiţiei cată să amestece politica în cea mai mare instituţie judecătorească a ţărei, a protestat contra tendinţei de a se desfiinţa contenciosul. Ca şi d. Take Ionescu, d. Carp a constatat falimentul legilor agrare şi a anunţat, în ce priveşte acele legi, ca program al partidului său, suprimarea maximului şi minimului şi formarea de izlazuri dar pentru pămînt de cultură, nu pentru imaş. In programul seu, în ce priveşte casa rurală, ea va fi păstrată dar fără a face împrumuri pe gaj, ci numai ca bancă agrară. In partea administrativă, şeful conservator a aratat că n’a renunţat la sistemul guberniilor cu guvernatori. In altă ordine de idei, răspunzînd d lui Duca, d. Carp a revendicat trecutul aristocraţiei române, declarînd, totuşi, că astăzi, toate partidele sunt democratice, aşa de democratice, că un partid ar putea fi condus de un ţăran, dacă el s’ar dovedi om al trebei. In revendicarea întregului seu trecut, In revendicarea ideilor pe cari alţii le au împrumutat de la el, d. Qarp a insistat V ABONAMENTE 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un an ..... 20 lei 6 luni . ec» Un rând în pag. III, 50 Bani »» II II 1) 40 ,, ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IAŞI, Str. Primăriei Marţi 8 Decembrie |§q§ asupra celor trei acte, pe cari el le-a reazat fără de concursul partidelor istorice chestia Dunărei, etalonul de artifisi trece■ rea a 600.000 hectare pămînt la ţărani. Nu ştim dacă, asupra acestui de pe urmă punct, cei interesaţi nu cere o mică rectificare. D. Carp a vorbit, fireşte, şi despre politica din afară a ţărei. Apropierea noastră de Austria-Ungaria a fost o necesitate imperioasă pentru Romînia, care este împrejmuită, în cele patru puncte cardinale, de Slavi. Şi d. Carp a jirââfiit slavismul amintind cum, după pfaexarea Bosniei şi Herzegovinei la Austria, ameninţase nu numai Sirbii, dar chiar Cehii din Praga se dedaseră la tulburări şi rescoile. In ce priveşte pe Romînii din Ungaria, d. Carp a repetat, că regatul Romîniei nu se poate amesteca în luptele lor, dar că el are mare încredere în perpetuarea dragostei lor, pentru romîni şi romănizm. Şi-a exprimat speranţa, că Ungurii vor renunţa într’o zi la luptele de maghiarizare, că vor adopta o altă politică, mai ales după o frăţie de arme între Romîni şi Unguri. In general, un discurs mare căruia guvernul i-a răspuns în chip foarte mărunţel : prin obrăznicia ereditară a ministrului justiției, prin o nouă relevare de politician de duzină, a șefului partidului liberal. Chestii politice închiderea discuţiei mesajului Sîmbătă sara s’a închis discuţia mesajului. Bogat în peripeţii şi mecanisme, discuţia de astă dată a mesajui s’a semnalat prin ruperea lăncilor ,opoziţiei întregi contra guvernului. In -..* că guvernul şi-a trecut mesajul cu unanimitatea glasurilor majorităţei. Această unanimitate e o înşălăciune optică, şi nu trebue multă perspicacitate să-i vezi goliciunea. După un şir de codaşi, au venit la luptă fruntaşii, iar mijlocaşii partidului s’au resemnat. Au doar nici Bălănescu, nici Maiorescu, nici Meitani, nici Cuioglu nu sunt dintre fruntaşi, iar Stere, Misir, Porumbaru au tăcut, căci trebuia să tacă. Şi au eşit la luptă tocmitul Gh. Panu, naivul şi duplificatul Duca, şi matadorii Haret, Stelian şi Brăteanu. Din discuţie se desprinde nota dominantă a guvernului: atăcaţi opoziţia pe tema celor ce au făcut fiind la guvern; nici o scuză, nici o recunoaştere ; ocoliţi faptele, încurajaţi adevărul, atacaţi, curat vorba ceia: luaţi ca păcătos la prăjina. Guvernul şi-a strîns unanimitatea voturilor, dar a eşit zdrobită prin neputinţa de a sdruncina faptele. Ţara vede că guvernului îi place a se plăti cu vorbe, acolo se cer fapte. Şi faptele guvernului sînt de imbecil şi obraznic. Cu o iotă guvernul d-lui Ionel Brâteanu n’a eşit mai mărit din discuţia mesajului. Ţara vede că cu miniştri ca Haret, Stelian şi Brăteanu se exploatează toate chestiile pentru partid, iar cînd sînt traşi la răspundere minţesc, înşală ţara.Iar pentru mijlocaşii partidului care au tăcut din sistemă, a eşit convingerea că guvernul nu mai are suprafaţă, căci cu îndrăzneala nu se drege treaba Poate vorbi limbricul de Duca cît de violent, tot Duca rămîne; poate hămăi cît o vrea Gh.ana, n’a întărit cu nimic pe guvern, nici slăbit opoziţia. Dar mai iese ceva din discuţia mesajului. Opoziţia conservatoare s’a pus pe adevăratul teren de luptă; a acuzat guvernul de neizbînda legilor sale; neizbînda a dat’o pe sama incapacităţii sale; şi i-a cerut pur şi simplu să se retragă de la putere. Critica uneia a fost împărăşită de cealaltă parte; şi ori ce s’ar zice în lupta contra guvernului s’au căşigat 2 lucruri: s’a descoperit guvernul că e pe ducă, imbecil, slab şi neputincios de a mai face operă de guvern, a netezit terenul politic între guvern şi cele opoziţii. Cînd vii în parlament tu opoziţie şi ataci cu acea impetuositate guvernul, tu Cantacuzino, Delavrancea, Filipescu şi Carp, pe de o parte, iar pe de alta Fleva, Take Ionescu, nu mai rămîne îndoială că ar fi o nerozie a mai bănui un singur moment că guvernul mai poate spera cartel de la Carpişti, sau Carpiştii cartel cu liberalii. Ar fi a se feşteli pentru totdeauna. Ce valoare ar mai avea impetuositatea lui Delavrancea, caustica lui Filipescu, gestul larg al dlui Carp, dacă vine la Vaslui, la Iaşi şi la Bucureşti ar da mîna cu acest guvern, pentru a cădea de acord la împărţit scaunele în dauna noastră. Cele 3 partide trebue să trăească viaţa lor, şi ţara va fi chemată a le prevala drepturile. Iar ţara şi-a dat avizul său şi-l va repeta fără şovăire. In fruntea tuturor vor sta candidaţii democraţi; ţara va da indicaţia că neputinţei liberale a guvernului de azi îi va urma direcţia conservatoare aceia căreia ţara îi va da precădere, iar dacă corona va mai avea ceva scrupule pentru anumite persoane, acele scrupule nu vor ştirbi întru nimic direcţiunea partidului conservator. Şi Sturza a luat preşidenţia consiliului dar direcţia politică a partidului a fost lăsată lui Ionel Brăteanu. * * * CATEVA NOTE Avînd pe ele Marca Ţărei şi purtînd ca titlu „Teatrul Naţional“, afişe, tipărite cu caractere evreeşti, au fost distribuite acum Sîmbătă—prin sinagoge, cafenele şi cartiere evreeşti. Explicaţia faptului a dat’o un actor — Teatrul din Iaşi continuă să meară de la stînga la dreapta. De ce n’am merge şi noi, actorii, tot astfel şi să ne încercăm norocul cu afişe tipărite jidoveşte—de la stînga la dreapta. Avem marea satisfacţie că contesa de Vaughan, al cărei nume se tipăreşte în toate ziarele lumei, văzuse lumina zilei în Bucureşti. Primele studii şi le făcuse deci între Capşa şi cafeneaua Highlife şi cine s studiat pe distanţa aceea, iesă bine pregătit în lume. Aşa de bine, că Cléo de Merode, care n a învăţat pe distanţa aceia, n’a putut dărui lui Leopold II nici un copil, pe cînd contesa i-a dăruit doi. OAMENI ŞI LUCRURI LA PIAN... De departe pe scară, îmi loveşte auzul, ca un zvon armonios şi binefăcător, ploaia abundentă de sunete. Şi cînd deschid uşa, mă învăluie nu numai lumina albă, nu numai căldura primitoare,—dar mai cu seamă valul cuceritor al suneteor de pian Aşezat în colţul camerei,—el a stat multă, multă vreme, tăcut şi neluat în seamă,—aproape dat uitării. Aşa hotărîse împrejurările. O soartă contrară şi superioară voinţei s’a împotrivit bunei dispoziţiuni întnzînd o tăcere discretă—ecoul unor simiri îndoliate—preste colţul acesta al camerei, de unde de atîtea ori, în sălile ungi de iarnă veniau încîntările, armoniile, îndemnînd la vise şi la plăceri. Deodată, întocmai cum piere un farmec, pieri şi glasul acestui duios instrument, pieri puterea lui, rostul lui. Dorinţa şi rebuinţa liniştei îl făcuse de prisos şi preste dînsul stăpîni un văl gros,—al tăcerei şi al desvăţului. Uneori privirea se opria, fără de voie, n colţul acesta discret al odăii: uneori părea că din lăuntrul lui se furişează un glas sfiicios şi plin de îndemnuri ne aducea aminte că acolo, in taina clapelor amuţite stă ascunsă o vrajă, uitată de vremi, adormită într’o aşteptare sumbră, dar uşor de redeşteptat şi gata să reînvie la cea dintăiu atingere a mînii catielate şi mîngăietoare, la cel dintâi semn de bună voinţă, la cea dintăiu chemare. Şi glasul timid, glasul furişat ne îmbia, ne ademenia, ‘ca şi cum ar fi vrut să spună cu mîndrie: „Aduceţi-vă aminte că în tovărăşia lui, a acestui plan, aţi trăit atîtea oare de vis şi de duioşie; atîtea seri de senină, de dornică şi de spornică mulţumre. Aduceţi-vă aminte că în tovărăşia lui aţi înfiripat de atîtea ori amintirile şi aţi simţit vibrînd speranţele în suflete, aprinzîndu se scînteile în priviri. Apropiaţi-vă de el, cereţi-i să vă înfiripeze din nou aducerile aminte, să vă înalţe în zboruri line cătră orizonturile pînă unde nu ajung nici grijile, nici urile, nici răutăţile, nici frămîntările, nici patimile, nici temerile,—ci toate sunt înmpreună cu avînturile, cu mulţumirile, cu idealurile şi cu frumuseţile“. Aşa ne vorbia şi noi nu-l înţelegeam, căci uitasem graiul bun, glasul curat în negura amărăciunilor adunate de împrejurări. ... Şi iată. Vremea s’a luminat, gîndurile s’au liniştit şi înţeleg din nou voacea dulcei armonii. Iar pianul uitat şi părăsit şi-a recăpătat graiul şi-a regăsit rostul. Cîte armonii. cîte duioşii, cîte mulţumiri dormi tăcerea lui şi se irosiau în zadar lra vremei care trecea fără de rost raze şi cîte îneîntări pierdute în somnu clapelor şi în aşteptarea unor zilei mai bune Ne o spune acum valul cald al cîntecului abundent şi mîngăietor, care inundă spaţiul şi se îmbină ca într’o lungă dulce îmbrăţişare, cu aerul și cu lumina camerei, ca într’o sărbătoare de mult dorită, o serbătoare a sufletului setos de armonii. Rodion. LEGEA SANITARA Reproducem mai jos părţile esenţiale ale unei critici pe care d. profesor V. Babeş o face proiectului de lege sanitară ce va fi adus în curînd în discuţia Camerei. După ce notează că la o privire superficială legea prezentată poate părea mulţumitoare, ilustrul profesor observă însă numaidecît: „Dar dacă examinăm legea mai de aproape,desilusiunea noastră devine cu atît mai mare. Innainte de toate vedem că este o deosebire, ca dela cer la pămînt, între aceea ce ne promite expunerea de motive şi între textul legei. Şi legea are,privit de? departe, o înfăţişare frumoasă. Un cetitor superficial nu vede în dînsa decît ştiinţa modernă, sănătate, abundenţă şi libertatea omului de ştiinţă. Nu lipseşte decît lucrul esenţial, adică garanţii legale pentru ca cei sus puşi să fie oameni de ştiinţă şi ca ei să execute principiile frumoase enunţate. Dacă căutăm mai de aproape, vedem chiar că organismul viu şi puternic al proiectului nostru menit de a scăpa ţărănimea şi ţara de degenerarea ce te ameninţă, că acest organism s’a omorît în mod ascuns şi perfid şi că s’a înlocuit cu o păpuşe care seamănă de departe şi că sufletul a fost înlocuit cu un mecanism ale cărui fire sunt toate în mîna administraţiunei politice, astfel încît legea sanitară, unica noastră speranţă pentru mîntuirea neamului romînesc, instituţiunea pentru care ţara face sacrificii de zecimi de milioane, a devenit cea mai de căpetenie instituţine de stat pentru risipire de bani publici, pentru recompensarea agenţilor electorali, pentru sinecure şi nepotisme. S’a făcut cu această lege de primă necesitate pentru salvarea naţiunei a ceea ce advocaţii necredincioşi fac cu cîte un act de donaţiune sau cu un testament generos. In contra voinţei donatorului şi în ascuns, avocaţii necredincioşi fac, în interesul partidului lor sau pentru profitul lor personal, o schimbare atît de mică încît nu se observă la început pînă ce nu intră în vigoare; să schimbă o virgulă, un cuvînt o frază, prin care însă tot înţălesul actului să schimbă şi toate intenţiunile nobile să distrug; cei în drept sunt spoliaţi şi întreaga avere devenită prada falsificătorilor, să cheltueşte pentru intenţiunile lor inavuabile. Să mă explic prin un exemplu. Supremul principiu al legei sanitare trebuie să fie ca serviciul sanitar să fie condus de cei mai distinşi oameni de ştiinţă ce posedă ţara. Numai oamenii de ştiinţă pot găsi, aprecia şi alege pe funcţionari. Dacă în locul oamenilor de ştiinţă să aleg oameni politici, arivişti, toată legea sanitară, toată sănătatea publică, toate milioanele cheltuite sunt compromise şi pierdute. Totul este deci ca în această lege nu ministrul, ci oamenii de ştiinţă să aleagă funcţionarii pentru posturile sanitare superioare. Acest lucru însă nu convenea celor ce au formulat proectul guvernului. Ei au căutat deci să păcălească paramentul şi publicul în modul următor Au creat un cosiliu permanent compus din 4 membri ai consiliului sanitar şi din un director general, adică omul minierului. Acest consiliu este chemat a alege pe ancţionarii sanitari superiori, pentru cari nu trebuie nici concurs, nici examen. Insă un aliniat al articolului respectiv spune că consiliul numai cu unanimitate poate să aleagă pe candidat, dacă directorul serv. sanitar este de altă părere să alege candidatul ministrului. Adică niciodată oamenii de ştiinţă nu vor putea alege omul cel mai capabil, omul de ştiinţă, ci totdeauna administraţiunea politică alege pe omul ei. Omul ministrului poate să fie şi el om de ştiinţă, însă ministrul de interne nu este medic nu e specialist sanitar