Opinia, octombrie 1912 (Anul 9, nr. 1702-1726)

1912-10-14 / nr. 1713

r­I AB­ONAMENTE Un an „a o o o 20 lei . Inna o0 a o o IQ IAK ®@MSKK^rAT©SaDEllö^KAlkrJ MM IX No. 1713. Duminică 14 Octombrie 19111 \ Dictatura morală Telegramele de azi dimineaţă ne-au a­­nunţat victorii bulgăreşti şi­­victorii sîr­­beşti. Aceste două ţărişoare, a căror popu­laţie la un loc este mai mică de­cit a noastră, au îndrăznit să pornească ace­laşi răsboi pe care l-a pornit colosul de la nord în 1877 şi au început-o chiar cu izbinde mai mari. Ori­care ar fi soarta finală a acestui războiu, aceste două popoare vor ieşi mai mari din el. Este la dînsele un cu­rent de entuziasm care arată o mare forţă morală. Cele nouă partide politice din Bulgaria cele patru din Serbia—şi putem să a­­dăugăm şi pe cele patru din Grecia,— nici nu mai există, nimeni nu mai ştie dacă trăesc. N’a trecut prin mintea nici unui bul­gar sau sîrb, că ar putea exista un răs­­boiu conservator sau radical, s’au mul­ţumit să aibă un răsboiu bulgăresc şi sîrbesc. Ne este ruşine să mărturisim că la noi am auzit vorbindu-se că ar fi mai bine să avem un răsboi conservator mai bine de­cît unul liberal, ca şi cum răsboiul ar fi numai un pretext de decoraţii şi nu cea mai mare, cea mai supremă victo­rie a idealului colectiv, asupra interese­lor individului. * Şi pentru ce am ajuns oare aşa de jos astăzi faţă de vecinii noştri, în elt nu putem ajunge macar să avem un gu­vern ? Am fi oare dintr’un aluat mai inferior ? Cine ne-ar putea oare disputa super­i­oritatea noastră intelectuală ? Oare tre­­c­utul nostru este gol de înţelegerea obş­­cească, în vederea binelui general? Dar toată istoria noastră de la 1848 pînă la 1866, nu este de cît marşul triumfal al unui patriotism arzător, cura­jos şi dezinteresat. Ne găsim în această stare, dar pricină că un grup de oameni lacomi de putere, s’au revoltat în potriva, verdictului suve­­ranităţei naţionale şi au escaladat o gu­vernare pe care conştiinţa publică le-a refuzat-o. Pentru a continua această guvernare, au eventat răsboiul civil. Din conversaţiile de cafenea şi-au însu­şit o acuzaţie de spoliaţie împotriva unui partid întreg, adică împotriva a jumătate din lumea politică de la noi şi au arun­cat ceea ce ei nuneau ferul roşu şi care, în fond, nu era de cît forţa incediară azvîrlită în conştiinţa naţională. Un om, mai ales, pe care natura îl în­zestrase cu cele mai strălucite calităţi a­le spiritului, pe care trecutul ni’l arăta ca pe un om cumpătat, liniştit şi stăpîn pe sine, s’a făcut apostolul acestei cruci­­ade* care dacă izbîndea—dacă se poate vorbi, de izbîndă—ar fi fost sfăşiarea complectă şi definitivă, între acei’ cari conduc destinele acestei naţiuni. Acest om a fost învins. La în­frîngerea lui am luat şi noi parte o parte mică şi care ni se cuvenea pentru forţele­ noastre puse în serviciul patriei. In definitiv acest om s’a retras şi da­toria noastră de inimă ne-ar fi dictat să nu ne amintim de cît de calităţile sale şi de serviciile aduse ţărei şi să uităm greşala sa cea mare, pe care ’ a ispăşit’o într’un chip aşa de tragic. Şi iată că „Epoca“ ne pofteşte să ac­ceptăm dictatura morală a d’­lui Carp! Ea ne afirmă că d. Carp va fi „dictato­rul“ ţărei şi că noi, cari l’am combătut, Tam „ridicat la direcţiunea tuturor par­tidelor“. „Epoca“ ne încredinţează că nimeni în ţara noastră, absolut nimeni, n’are astăzi situaţia d-lui Petre Carp“. Tot „Epoca“ ne arată că d. Carp a că­zut „printr’o intrigă, o cabală sau o 01o­ graţia“ şi aceasta pentru că „i s’a in­terzis dreptul de a guverna, tocmai cînd ridicase cu mai multă energie stindardul cinstei politice“. * Momentul este prea grav, pentru ca să mai cercetăm contra cui este scris arti­colul din „Epoca“. Cuvîntul „disgraţie“ venit la întîmplare în vîrful peniţei, ne-ar putea face să cre­dem, că articolul se adresează altora de­cît noi, de­oare­ce, cu toate că noi am putut să învingem pe d. Carp, totuşi nu stă în puterea noastră să acordăm graţii sau dizgraţii. Momentul este prea grav, pentru ca şi, mai imităm exemplul acelor incorigibili care nu-şi dau seamă că toată munca de civilizaţie pentru naţiuni, ca şi ori­ce muncă de educaţie pentru indivizi, este de a supune pasiunile sub jugul raţiunei. Dar nu este nici un moment aşa de grozav, în­cît să ne facă să primim ca ideal moral ura şi războiul civil. Idealul pe care „Epoca“ ni-l azvîrle, nu va fi nici­odată al nostru şi suntem si­guri că nu va fi nici­odată al naţiunei române. Dictatura despre care ne vorbeş­te „Epoca“ nu se va exercita nici­odată asupra noastră şi dacă această dictatură s’ar încerca să se exerciteze asupra na­ţiunei române, suntem siguri că aceasta şi -ar scutura de pe umeri cu o singură mişcare. Articolul „Epocei“ ca şi întrunirea publică anunţată pentru Duminică, nici nu pot să servească pe domnul Carp. Actul şefului de ori al conservatorilor, avea în el oare­care grandoare, avea ceva stakespearian. Comentariile n’ar face de­cît să micşureze acest act şi să-l cla­seze în seria de combinaţii politice. Ori, combinaţiile sunt tot atît de lipsite de grandoare, cum sunt lipsite de putința unui succes final. (La Roumanie) forgott tadpe Adajiul, care ne slujeşte drept titlu la rindurile ce urmează, îşi are obligia în veacul de mijloc al Europei . O dată cu năvălirea numerariu­­lui din America descoperită de Columb­ui din Indiile cucerite de Clive, oraşele medievale, îmbogă­ţite peste măsură, au început să-şi răscumpere dela regi şi dela no­bili libertatea, au început să­­se emancipeze prin mijlocirea banu­lui,—de aici adagiul, l’argent éman­­cipe. D. Nolică Antonescu, parachio­­sul profesor de drept civil de la Bucureşti, se află azi in situaţia burgurilor de la începutul veacu­lui XVII. Pentru d. Em. Antonescu des­coperirea Americei şi cucerirea înalilor, datează de la 30 Decem­brie 1911—data numirei d-lui Carp ca prim-ministru. Numerariul a năvălit din Argeş şi din alte judeţe, In buzunăreie d-lui Antonescu, ca şi cum mă­­runţeiele aminelor ar fi absorbit o uriaşă doză de vomitive. Buzu­narele d-lui Antonescu au luat funcţia unor imense vase de . .. după apusul soarelui, şi azi omul nostru, din avocat nevoit să debi­teze anecdote caraghioase,­în joc de ştiinţă juridică, e om cu vii şi cu moşioară, de la un d. Popescu, numit de d. Antonescu în magis­tratură. L’argent émancipe, şi de SCB la VlIIB şi moşioara i-stu dat d-lui Anto­nescu rangul de mare fruntaş în partidul de la putere. Emancipat cum ie, d. Norică Antonescu a pro­testat împotriva demisiei d-lui Carp, şi va protesta şi inline, la o întrunire ca a convocat în sala .Dacia“. La un amănunt mai mult, și ca o ilustrație mai muit că Var­gent emancipe­­d. AntoneSCU Va plă­ti cu din banii viilor și a moșioa­­rei, chiria salei de întrunire. -------|* flu­b­lica Casaţiei Sermanele oficioase­­ prin cite au tre­cut. Cînd Curtea de Casaţie a început judecata recursului în afacerea tramva­ielor, foile guvernamentale aflaseră in chip sigur, că sentinţa e gata, pentru că ea fusese dinainte dictată înaltei instanţe, de către cluburile celor două partide de opoziţie şi Casaţia a judecat şi a osîndit de­­definitiv regimul. Cum hotărirea ei nu mai era atacabilă pe nici o cale, înalta instanţă n’a pus nici o grabă ca să-şi motiveze şi să redacteze sentinţa. Ziarele oficioase au făcut Casaţiei şi din această împrejurare, un grav cap de acuzare. De unde pînă atunci, sentinţa era aratată ca ticluită cu anticipaţie, a­­cum presa oficioasă, schimbîndu-şi cu totul atitudinea, insinuia că membrii Ca­ —*n ni imn imnfnmiffrü'iwaMMW nu i— l saţiei n’au redactat hotărirea pentru că nu sunt în stare s’o motiveze juridiceşte. Iată însă acum, că hotărirea atit de mult dorită de foile guvernamentale, a apărat. Ea nu conţine mai mult de 65 pagini, şi cunoscătorii cari au cetit-o, au rămas uimiţi şi încântaţi de limpe­zimea motivării şi de erudiţiunea juri­dică cheltuită cu aşa de multă dărnicie de consilierii cari au redactat-o. După calda dorinţă de a­ o vedea redac­tată, s’ar fi crezut că ziarele guverna­mentale aşteaptă numai aparaţia hotă­­rîrei, pentru a­ o sfişia, pentru a­ o dis­cuta şi relata juridiceşte. Dar şi aici deziluzie! Hotărirea Casa­ţiei a apărut, şi ziarele guvernamentale nu numai că n’au discutat-o, dar nici măcar nu i-au anunţat redactarea. Şi acum, cînd presa guvernamentală a avut atîtea atitudini cînd e vorba nu­mai de redactarea unei hotăriri, de ce ne am mira de campania ei furibundă, cînd a fost vorba de însuși fondut pro­cesului. Sistemul grecinist Pe tustrelele pagine ale numărului său de eri ne înjură ziarul grecinist și după fie­care sudalmă ne întreba : „se poate face pace cu aseminea adversari .* De ce profuziunea aceasta de injurii ? Poate pentru a da dreptate statisticei judi­ciare, că la Moldova se înjură foarte mult doate din sistemul grecinist, ce consistă în manipularea unui vocabular special E­­venimentului. Nu­ suntem înjuraţi,­ reînjuraţi şi re-reînjuraţi fiind­că am anunţat chema­rea la putere a partidului liberal. Dacă am fi anunţat venirea partidului nostru la putere, am fi înţeles desperarea grecinismu­­lui. Dar n’am făcut lucrul acesta.Atunci­­de ce desperarea ? Evenimentul vrea să rămîie la putere. Foarte bine şi foarte comod şi foarte natural pentru acea biată grupare care consideră puterea ca o ţintă. Dar nu-şi dau seama, nenorociţii că un partid care n’are şef nu poate, nu trebue să stea la putere ? Şi dacă este aşa, de ce supă­rarea că vin liberalii la putere ? Partidul conservator a ajuns la culmea imposibi­lităţii de a putea guverna. In joc trebue să vie alt partid, noi am spus că parti­dul liberal—şi dacă ştirea noastră a pu­tut provoca înjurii din partea ziarului grecinist, dovada este făcută că sistemul grecinist constă numai din a înjura. Ziarul ar fi putut desminţi, pur şi sim­plu, informaţia noastră dar n’a avut pen­tru ce ne sudui. Cînd d. Grecianu s’a făcut, odată mai mult, eroul unei gafe absolut nepermise chiar şi unui barbat de stat de greutatea d-sal­e, noi nu l’am înjurat. Am rîs cu hohote — da ! Ar fi putut rîde şi de noi Evenimentul, dar, dezolat că nu va mai putea colaborarea gratuită a ipistaţilor, ziarul grecinist a rîs rîsul ros al învinsului. Înjurîndu-ne pe tustrele pagine, n’a neglijat să adauge veselul comentar: „Oare se poate încheia pace cinstită cu aseminea oameni ? In adevăr că nu. Neutralitatea României Ziarul turcesc Iboham s’a văzut silit, să aducă o liniştire în spiritele popula­­ţiunei turceşti, cu privire la atitudinea Romîniei. Nici mai încape îndoială, că zvonurile despre pregătirile militare a Romîniei, au ajuns pînă în capitala turcă şi au provo­cat o nelinişte legitimă. Zvonurile aces­tea se colportează mereu, şi n’au căpă­tat o dezminţire formală. In acelaş timp se vorbeşte fără între­rupere de mobilizare în Rusia. Aceste zvonuri merg departe. Se afirmă chiar, că Rusia ar îngrămădi forţe considera­bile pe malul Prutului, frontalia naturală dintre Romînia şi Rusia. Se înţelege că populaţiunea turcă se întreabă, care va fi atitudinea Romîniei, îşi va păstra ea sau nu neutralitatea, va da ea concurs pentru a infringe popula­ţia din Balcani, sau poate va formula şi dînsa oare­cari cereri de la Turcia. Ziarul turcesc, a dat unica explicaţie, pe care a găsit-o în aceste momente : aceia că Romînia nu-şi poate afirma neu­tralitatea, înainte ca Rusia să fi declarat pe a sa. Se înţelege că toate aceste­ ştiri ce se colportează prin presa străină, au darul de a alarma şi populaţia din regat. Cu iuţeala fulgerului aceste ştiri se răs­­pindesc în toate straturile şi provoacă nu numai o nedumerire generală. Ele produc o stagnaţiune în viaţa noastră publică şi economică. Criza economică, care atinge în aceste momente o gravitate excepţională, a cres­cut încă. Aproape întreaga vieaţa econo­mică este suspendată şi fie­care parcă aşteaptă vorba de salvare, ce nu mai vine. Această situaţie nu se poate rezolvi, de­cît prin sfîrşitul crizei politicei interne. Acei cari se ocupă serios de criza eco­nomică, afirmă cu siguranţă, că de în­dată ce în fruntea ţărei va veni un gu­vern de răspundere, o ameliorare în sta­rea economică va urma imediat. Panica ce există azi va dispărea,­populaţia va recăpăta încredere în instituţiile ţărei şi liniştea se va restabili. Aceiaşi încredere va veni şi în chestia mare, ce preocupă azi toată lumea : ati­­tudine al Romîniei în războiul balcano­­turc. Nu ne putem îndoi de patriotismul ni­­măruia.—Dar în fruntea ţărei, în împre­jurările actuale, se cere un guvern de oameni, care să-şi asume întreaga răs­pundere, avînd şi întreaga şi necondiţio­nata încredere a opiniei publice. Şi într’un caz şi în celălalt, rezolvirea crizei interne, se impune cu o oră mai curînd.­ ­ ■-----■----------­ OAMENI ŞI LUCRURI Cosmopolis Cine ceteşte „studiile* şi statisticile“ fantastice ale economistului plagiator — acesta e un nume propriu la noi căci nu se confundă cu nimeni altul — ar crede că, vre­o dată, capitala Moldovei a fost într’adevăr oraşul uniform, ocupat exclusiv de o populaţiune autoctonă, fără vreun alt amestec, fără vre­o altă influ­enţă şi afluenţă. Acelor care ar înclina să creadă cu­vîntul „maestrului“ le recomandăm să cetească paginele lui Alecu Russo „tăl­măcite“ în „Viaţa Romînească“ — ulti­mul număr — de excelentul prozator M. Sadoveanu. Vor ceti între altele în acel studiu,—intitulat : „Iaşi in 1840*: „Iaşii este un monstruos amestec, de clădiri masive ori elegante, de palate şi de magherniţe împrejmuite de ogrăzi ne­măsurate ; pe uliţele lui furnică lucruri de la ţară, lux îmbelşugat, echipagii re­pezi, livrele, toalete pariziane ori vieneze, zdrenţe franco-moldave, fizionomii vesele, aspre,­originale, felurit îmbrăcate, ca pen­tru un bal mascat. Populaţia lui de 60. 000 de suflete e tot aşa de felurite ca şi costumele şi un observator de mora­vuri, stînd la o fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul, ca să „poată face cunoştinţă cu zece popoare* şi să călătorească totodată în Franţa, în Germania şi Orient*. „Ici deosebeşti pe Ovreii cu antereul negru dintr’o stofă cărei­a îi zice poporul „pielea-dracului* lipit pe trup, cu cuşma blănită de­osebite forme. ....Colo stă Armeanul, adevărat copil al leneşului Orient, grav şi tăcut ca un Turc, cu picioarele încrucişate pe ta­rabă. ....Ici vezi pe lipoveni, vechi sectari pribegiţi din Rusia. Sunt oameni înalţi, sălbătici la înfăţişare ; şi-au pastrat îm­brăcămintea, adică o bluză în cadriluri coborînd peste nişte pantaloni largi. „.... Uite dincolo Neamţul, liniştit şi meşter lucrînd conştiincios la perechea de ghete.... Pentru dînsul toţi meşterii sunt mam­a ta, înălţimea voastră, ori d. conte şi domnul baron.... Pe ici pe corn sunt sămănaţi mii de indivizi, Greci, Sirbi, neamuri corcite, care sunt bacani, pitari, hangii ori mai curînd crîşmari—bucătari, mijlocitori, în luptă de moarte cu ovreii care se ames­tecă în ori­ce meşteşug, în haine bizare împrumutînd de lai un popor comanacul, de la altul surtucul, de ici antereul pe pantaloni cu chingi. In sfîrşi­t vin copiii Faraonilor, enigma­ticii Egipteni, ori Bohemieni cum le zic Franţujii, Ţigani pe moldoveneşte. „...Cu căciula pe ureche, înalt şi voi­nic, cu vorba deschisă, pitorească şi e­­nergică, vine Daco-Romînul care a păs­trat de la părinţii lui daci îmbrăcămin­tea şi de la Romani graiul. Odihna oraşului, belşugul prăvăliei el le despreţueş­te; lui ii treime aer... „....Neamurile acestea amestecate vor­besc fiecare în limba lor : ruseşte, nem­ţeşte, greceşte, leşeşte ori alte idiome Impresii şi note din Basarabia XIV. Chişinăul .—Nu voiu căuta să descriu tîrgul Chişinăului, întru cît el e aşa de aproape de Iaşi şi ar trebui să fie văzut de cît mai mulţi ’ dintre noi. E un oraş modern, care merită să fie văzut şi stu­diat de aproape. Dacă Basarabia de la 1812 a rămas în sine aşa cum a fost atunci la alipire, sin­gurul oraş, care vorbeşte de creşterile ve­nite după alipire,de Chişinăul. El dato­­reşte fiinţa şi creşterea sa autorităţilor ruseşti şi vieţii ruseşti aduse în Basara­bia. De aceia se şi pare că Chişinăul e un oraş curat rusesc, unde elementul ro­mînesc e în mare minoritate, umbrit, sfios şi ascuns. Totul ce se arată în Chi­şinău e străin ori înstrăinat. Aici rusismul a mers cel mai repede, căci cu o sută de ani, pe cînd Chişinăul era un tîrg mic din ţinutul Lăpuşnei,­ cu 7000 locuitori, azi el este un oraş cu 150.000 locuitori şi prezintă ochiului că­lătorului de azi tot ce a putut naşte şi creşte autorităţile ruseşti. Chişinăul e un centru puternic de ru­­sificar­e prin şcolile, bisericile şi presa sa; de aceia de acii din Chişinău se radiază acel aer de rusism pînă în cele mai în­depărtate sate ale noastre. Chişinăul nou îţi vorbeşte de rusificare şi ca ori­ce tîrg nou totul e în­prejurare, în formare. El stă în atîrnare de Odesa şi întregul plan al noului Chişinău e pla­nul Odesei: străzi drepte şi bulevarduri, aşa că în Chişinău nu te poţi rătăci . II cunoşteam de acum 17 ani, cînd din trăsură, am văzut mai toată partea fru­moasă a oraşului. De această parte nu eram dornic nici acum, întru­cit oraşe mari, bulevarde, străzi drepte, magazii mari, e partea la fel a tuturor oraşelor mari mai mult sau mai puţin. In această parte Chişinăul bate Iaşii, bate ori­ce oraş din ţară , se apropie de Bucureşti, aduce cu Cernăuţii în centru. E oraş,d­e mişcare, e viaţă. Pe mine mă interesa să cunosc Chişi­năul vechiu ce vine pe coasta ce dă în apa Bâcului. M’am sculat desde dimineaţa şi la 6 eram în stradă, ca pe jos să văz tîrgul de-amănuntul. Am luat strada mare în lungul ei, am vizitat hala, care spune de mişcarea unui tîrg, de curăţenia lui, de rostul gospodăriilor. La d. Stambulov m’am ras şi am stat de vorbă în timpul rasului de multe de toate cu un bărbier bulgar, ce grăeşte bine moldoveneşte şi care trăeşte în tîrg rusesc. Văzui cladiriştea Mălină—cimitirul— şi cum plouase din ajun, nu putui vedea decit mormintele din ţaţă. Notez mormîntul lui Stefan Ghica titularnoij­­soveatnic 1793— 1 53 April 13. Aerul răcoros al dimineţei, bogatele antaţii pe străzi mă opriră în mai multe curi să admir rînduiala uliţilor. Lumea cepuse să mişune de dimineaţă şi foarte uită lume de şcolăriţe. Eram la 18 Au­st şi se deschideau şcolile, se dădeau rigorile. La un colţ de stradă văd o apă, 2 domni şi o fetiţă. Ii întreb, tîmplarea mă face să dau de un visti­­tut de clasa I la o şcoală moldovenească nfesională şi cu ruda lui. Fetița era ec­­entă la limb­a rusască în cl. I­afsectft-- --­ stil­ite şi barbare ale tuturor limbilor şi ale tuturor timpurilor. Boerii cei mai de sus au dat limbii franţuzeşti stăpînire în saloane şi în corespondenţele intime ; de graiul moldovenesc se slujesc la tribuna­le şi cu oamenii lor. „.. .Inchipuiţi-vă acum amestecul tutu­ror acestor rase, popoare, caste, coloarea lor locală, cu costumele pestriţe, cu mo­ravurile lor particulare, cu înfăţişările foarte deosebite, într’o atingere zilnică, atîlnindu-se, salutîndu-se, pe uliţi grămă­­dindu-se într’o anti-cameră, strîngîndu-şi mîna într’un salon, fără uimire şi curio­zitate...* Mare scriitor şi patriot ales, Alecu Russo admiră pitorescul priveliştei fără a se alarma. Dar recetind paginele acele, ne dăm seama că în zilele noastre oraşul este Infinit mai romînesc de­cît atunci. Lim­bile sunt departe şi a fi atît de variate, — chiar dacă se întimpină fenomenul pe atunci imposibil , un profesor strîm­­bîndu-se într’un jargon oriental, pe ca­tedră, sub cuvînt că predă lecțiuni de.... economie politică." Bodies

Next