Opinia, noiembrie 1913 (Anul 10, nr. 2024-2047)
1913-11-26 / nr. 2043
t ♦ [ Conservatorii democraţi şi celelalte partide Să fia oare conservatorii democraţi făcuţi dintr’un alt aluat de cît partizanii celorlalte partide politice ? se va întreba cu neîncredere acela care a cetit precedentele două articole în care insistam asupra chemărei la viaţa publică a ţărănimei şi criticam lupta pătimaşă a conservatorilor şi liberalilor în căutarea venirei la putere. Fără şovăială privitorul frămîntărilor politice din ultimul timp, trebue să afirme că într adevăr conservatorii-democraţi au o mentalitate politică deosebită de a celorlalţi oameni, cari fac politică în Romînia. Mentalitatea aceasta ia deosebit de mult, din timpul cînd ei nu erau decît o grupare în partidul conservator; de atunci se vedea că oamenii aceştia vor trebui să se despartă de restul conservatorilor şi vor forma un partid nou, cu un program nou, cu o viaţă nouă. Căci ceea ce deosebia pe partizanii d-lui Take Ionescu de ceilalţi conservatori şi ceea ce i-a făcut mai târziu să se diferenţieze de liberali, a fost şi un ideal politic mai presus de interesele de partid, o politică superioară maipresus de chestiile de tarabă şi o disciplină conştientă faţă de şeful lor. Idealul politic a luat formă în programul partidului conservator-democrat şi este astăzi idealul minimal cel mai realizabil şi cel mai necesar de realizat în viaţa noastră socială. Pe cînd liberalii trebuesc să se despartă de utopiile lor politice şi să revie la politica pămîntească a intereselor latifondiarilor ei proprietari, conservatoriidemocraţi, după cum se poate vedea şi din ultima scrisoare a d-lui Take Ionescu rămîn credincioşi idealului lor politic, care fără să aibă cerinţe ultra-democrate, are totuşi tot ceea ce e necesar în momentul de faţă pentru ţară. Că idealul acesta politic al democraţilor e mai presus de interesele luate în partea partizanilor nimeni nu va contesta, dar disciplina de partid pe care aminteam face să amuţească nemulţumirile pe care vre-unul din membrii partidului le-ar fi avînd. Că interesele generale ale ţărei sunt puse mai presus de interesele personale la conservatorii democraţi, se poate dovedi nu numai cu forme istorice dar cu fapte. Cînd în Martie 1907 d. P. P. Carp anunţa de pe înaltul tribunei Camerei că „mai întăi represiune şi apoi vom aviza" vorbea prin glasul său, toată suflarea nababilor şi bogătaşilor conservatori cari îngroziţi de întorsătura lucrurilor se temeau pentru propria lor piele şi uitau că răsculaţii cereau ceva necesar. Atunci d.ake Ionescu uitînd că face parte dintr’un partid da bogătaşi îşi aducea aminte că mai presus de interesele partizanilor săi sunt interesele ţărei, a marei ţări care era în revoltă din cauza mizeriei şi nedreptăţei, şi atunci d. Take Ionescu s’a cerut numai represiunea pe care oricine era nevoit s’o ceară, dar a dat concursul său necondiţionat guvernului liberal de a înfăptui cele mai urgente legi. Arat-au liberalii sau conservatorii aceiaşi atitudine faţă de d. Take Ionescu cînd interesele ţărei cereau de asemeni unirea tuturor în potriva unui vrăjmaş comun ? Au arătat aceştia aceiaşi mărinimie, dezinteresare, aceiaşi dragoste pentru ţară, cum le-a aratat d. Take Ionescu ? In plină campanie astă vară, cu toată starea de asediu, liberalii şi conservatorii nemulţumiţi mălăiau ca nişte dulăi flămînzi prin ziarele lor. Şi n’au aşteptat ca pacea să fie încheiată, n’au ^aşteptat ca Romînia să-şi revie în fire după campanie şi au şi în-nceput lupta odioasă contra omului care a adus In aceste cîteva luni de viaţă politică mai multă glorie şi mai multă bogăţie ţărei sale de cîte zeci de ani de guvernare a tuturor celorlalte partide. Şi azi cînd guvernul are nevoe de pace are nevoie de susţinerea tuturor a întări legile romîneşti în provincia cucerită, a făuri noui legi pentru întreaga ţară, azi guvernul dar mai ales d. Take Ionescu e ţinta tuturor atacurilor mişeleşti, a tuturor atacurilor acelora cari n’ar fi putut trăi ori fără ajutorul lui. Da, fără ajutorul lui. La 1907 d. Take Ionescu a ajutat pe liberali să iee guvernul și In pace să făurească cîteva legi, în 1910 d. Take Ieneseu a scapat pe liberali de urmăririle la cari erau supuși de către conservatori pentru afacerea tramvaelor. La 1912 d. Take Ionescu a permis conservatorilor să înscrie o pagină frumoasă în istoria partidului lor, căci fără dlul Take Ionescu conservatorii nu puteau forma un guvern cum nu-l vor forma nici mîine fără concursul democraţilor. Şi cînd zicem fără ajutorul d-lui Take Ionescu, zicem fără ajutorul partidului său. De ce au fost făcute toate acestea de conservatorii democraţi ? Pentru că toţi erau pătrunşi de un ideal definit, pentru că dragostea de ţară era mai presus de interesele lor proprii. Dacă ar fi dat atenţie mai mult afacerilor lor, desigur nici la 1907, nici la 1910 nici ori la 1912 n’ar fi făcut gestul care îi ridică în ochii lumei, ci ar fi căutat ca şi liberalii ca şi conservatorii să instige, să calomnieze, să micşoreze opera altora, să răscolească patimile cele mai joase doar vor face rău adversarilor lor şi vor profita ei. Disciplina partidului conservator-democrat a uimit însă pe toţi şi cei mai înfocaţi liberal sau conservator sunt nevoiţi să recunoască aceasta. Nu mai departe decît cu ocazia venirei la putere a guvernului de colaborare sau văzut rezultatele acestei discipline. Cîţi democraţi n’au fost sacrificaţi cu această ocazie, cîţi au trebuit să stee în umbră ca să permită posibilitatea conlucrărei, cîţi dintre democraţi n’au acceptat posturi cari nu cadrau cu situaţia lor şi cu toate acestea ce ridicul de mic a fost numărul acelora cari au protestat. Oare acelaşi lucru s’a petrecut şi la conservatori? De la cel mai cu meritate pretenţii şi pănă la acela care n’are dreptul a formula nici una, toţi au început a instiga, a calomnia, a murdări cu veninul lor partidul lor, pe oamenii lor mai de frunte. In interval de un an ’l-au urmat şi dezavuat pe șeful lor în două rînduri. N’a lipsit d-lui P. P. Carp nici epitetul de nebun nici acela de ramolit. In interval de douăsprezece luni toată armata aceasta de flămînzi a aruncat tot gunoiul ior sufletesc în obrazul venerabilului bătrîn care conduce guvernul actual. D-lui Maiorescu nici epitetul de imbecil senil nici acela de surd nu i’au fost cruţate pentru că la urma urmelor să fie totuşi ales de aceeaşi gaşcă, de şef de partid. Adevarata isterie politică, adevărata zminteală ! Şi pentru ce toată această frâmîntare ? Pentru că nici unul din oamenii aceştia n’au un ideal politic, n’au un crez, n’au un scop înalt în viaţa lor. Haită de lupi în goană după pradă, ea stă cînd e sătulă ascunsă şi linge bezda cu smerenie, dar devine îngrozitoare îndată ce flămînda se vede urmărită şi prigonită. Aceiaşi privelişte au dat’o ţărei toţi domnii aceştia de la Epoca şi Cuvîntul, toată armata aceasta de lupi asediaţi şi îndepărtaţi de la prada lor. Şi pentru curăţirea atmosferei politice, pentru însănătoşirea ei, oare nu e vremea să se deschidă larg porţile, la viaţa politică, a acelora, cari vor şti pune mai presus de interesele lor, interesele ţarei, ţărănimei ? Pentru a rămîne la comparaţia noastră cu haita de lupi, oare nu sunt tot ţaranii ridicaţi de pe la vetrele lor să bată pădurile în prigonirea fiarelor, da ce şi în viaţa politică să nu fie tot ei aceia cari vor scăpa România de cea mai ticăloasă haită, a lupilor politici, a lupilor flămînzi de situaţii şi de sinecuri ? Dr. I. Duscian ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Administraţia: Iaşi, str. Gh. Mirsescu 17 Sub direcţiunea unui Comitet Anul X No. 2043—Marţi 20Noembr9lB VU ww. *■' mm zilei Misterul divulgat. Acei cari erau nedumeriţi asupra motivelor pentru care d. A. C. Cuza s’a abţinut de la inaugurarea bustului regretatului V. Conta, vor avea explicaţia, cetind în „Noua Revistă Romînă" cuvîntarea rostită la Inaugurare de cătră d. profesor Dim. Gusti: «...Conta a fost unul dintre cei dintâi români, care a făcut fericitul început de a rupe cu tradiţia consumării din bunurile culturale ale altor popoare şi de a deveni el însuşi un producător al acestor bunuri, făcînd ca şi ţara noastră să contribue cu ceva la bogăţia comună a omenirei culte». Vă Închipuiţi d. Cuza ascultînd o asemenea directă aluzie la... operile lui originale? Economistul e convins că farsa i-a pus-o la cali. .. „rectorul sibirian“, — cum ar zice „Unirea“ și i-o va plăti. ------------------------------------ 1101 POLEMICI Care e diferenţa între instalaţia telefonică şi instalaţia de apă în Iaşi ? Cea dintăi e permanent deranjată, cea de a doua, numai din cînd în cînd. * In sfirşit ! Scoasă din răbdări „ Viaţa Romînească“ se va ocupa de o veche actualitate : plagiatele cuziste. Mai bine tîrziu decit ni ciodată...* D. Virgil I. Barbat scoate o revistă. Să-i urăm... bărbăție. * ' '' ? ■■■ POLITICE PENTRU^ IAŞI... Se pare ca vom asista în curmei la manifestarea unei acţiuni sănătoase, pentru reînvierea Iaşului. Sunt caracteristice, în astăprivinţă, unele articole de gazetă şi cuvîntările autorizate ale bar- Imţilor politiei iaşeni mai «le vază. Evident, nu poate fi vorba «Ie teiulinţi separatiste. Manifestările aceste dovedesc, insă, că prea s’a considerat laşul ,ca o regiune cucerită și, că, sui» unele guverne, s’au nesocotit multe «drepturi ie Capitalei Moldovei. Suntem la largul nostru eîu«i vorbim în această chestiune. I). Alexandru A. Hadaren ca primar, şi «le «louă ori ca membru al guvernului, a făcut pentru laşi, ceea ce tot restul oamenilor poliţiei n’au făcut , pentru acest oropsit oraş. lUianţul activităţi» prezidentului nostru în această privinţăşi ne vom face plăcerea să facem intr’o zi acest «»ilanţ — ie mai eloquent decit orice «»It argument. Cit pentru ceilalţi, în mare parte vina ost«i și aceia care, reprezentîml l»sul, «»'au luptat eu «lestulii energie pentru «»pararea interesei«»»* Sui. Au incriminăm — eăei «»ei i»u-i vorba «ie îndi’imiuikt. Trebui, «lin contra, ca toate* iunie voinţele să se unească «le «team încolo pentru a ajuta lit propăşirea Isisului. Nu mai puţin constatăm, că uneori litsul «» fost lovit chiar în eeet» ce «» mai ramas «lin strălucirea vii. Intr’adevăr laşul trece drept oraşul scoalelor, şi în fruittea scoalei or ie «lai* Universitatea. Or, «ieşi laşul a»*e o facultate de «drept aproape toate numirii«. «Sin ultimi şapte ani în magistratul*«» icşant» au însemnat un adevărat import «le elemente streine laşului. Am «levenit un soi «Ie tributari ai lalomiţei sau nu ştiu cărui «»It ju«leț. Departe «I«, noi gîndul de «» voi ss» bănuim eît «ie cît destoinicia celor importaţi. Ne întrebam însă «lac«» nu s’ar* fi putut găsi elemente tot atît «I«, bune în iași sau în apropiere «Ie lași. Acei care ai* voi» să vadă în rîndurîle «ie fstră alt-eev«» «ie cît constatarea «unei stări «le lucruri miihnitoar’e s’ar înşela. Constatăm un fapt în privinţa căr*uia sun t «le acord toţi acei cai*i iubesc laşul şi toţi «»cei cari se văd nesocotiţi, în propriul lo»* oi*aş, numai fîind-că ’sunt iaşani. Se va produce vesteţia — aici că se poate alt-fel. Se pare că vom asista la formulare «Ie cere»şi premise. Vom avea o mişcare în toată regula. Succesul va veni repede&— suntem siguri, căci pentru acest scop să e suficient consensul tuturor acelor* care vor avea dreptul să vorbească în numele laşului. Afişul teatral anunţi eri „Hamlet“ pentru seară. Pină la amiază piesa fu schimbată. Cu drept cuvînt : atita lume străină în oraş...* D. N. Iorga şi a reînoit demisia din Ligă. Dac’o demisiona şi a treia oară să ştiţi că revine. E de o consecvenţă fenomenală ! * S’a dat sentinţa în procesul foastei Societăţi de asigurare „Unirea“. O neagră amintire pentru obrazul lui N. Fleva .* Din ceh spuse la congresul viticultorilor, s’ar părea că unii cultivatori de vii stau prost. — Nu e de mirat că se... clatină, de atita vin. de Închiriat Era fatal să ajungă aici! — Un bilet lang, pus pe geamul redacţiunei ouui ziar local, opreşte în dram’ pe trecători: „De închiriat... a se adresa la proprietaralt nimic/—Proprietarul? nicăiri. Ridici capul... „Cuvîntul* — şi fără a fi răutăcios te întrebi : ce poate fi adevărat din toate acestea ? Ce e de închiriat...? Dacă-ţi trec prin minte întrebări de felii acestora, e că sunt pe deplin de justificate. Nicăiri nu se poate aplica mai bine, şi la orice, cuvîntuî „de închiriat" ca la noi. Ziceam la început „fatal" şi evident că nu poate fi decit astfel în această ţară a ambiţiilor, în care fiecare se crede îndrituit să aibă ceva de revendecat, să ţipe, să batjocorească, să facă tot ce nu poate fi permis, spre a-şi îndestula propria răutate — pentru ca, nu mai tîrziu decît mîni, la cea mai uşoară măgulire sau sorţ de neisblndă, — să facă amendă onorabilă, oricui îi întinde mîna să iasă din încărcătură, în care nu-i virîse decît propria nesocotinţă şi ambiţia deşartă şi nemăsurată. E adevarat sau nu... dar, desigur că... proprietarul cântă de pe acum un doritor „de închiriat“— Preţui ?... Un mic portofoliu, — sau dacă nu..., o „promisiune" pentru... mai tîrziu. Dinu. OAMENI ŞI LUCRURI DOI FABULIŞTI Se fac şi cercetări serioase la Universitatea de Iaşi. Erudita monografie a d-lui Drouhet asupra izvoarelor de inspiraţie în operile literare ale lui Alexandri, nu este izolată şi din „laboratoriile“ seminariilor Universităţii noastre e de aşteptat să ne vină şi alte instructive lucrări. Un foarte bun început este şi recenta scriere a d-Ini A. Epure, despre „Influenţa fabulistului rus Krylov, asupra fabuliştilor noştri A. Donici şi C. Stamati”. Este întăia lucrare tipărită a Seminariului de slavistică sub conducerea d-Iui profesor I. Bărbulescu şi o lucrare conştiincioasă, care impune prin obiectivitatea ei, ca şi prin siguranţa documentării. In cele din urmă trei decenii s’a scris adeseori despre lipsa de originalitate la primii noştri fabulişti. A fost unul din răsunătoarele succese ale „Contemporanului“ darea în vileag a multor „plagiate“ în opera unora din acei scriitori de fabule şi cu osebire a lui Donici, socotit odinioară ca fabulistul cel mai ales, prin varietatea inspiraţiilor. Iată însă că tocmai această varietate departe de a fi originală, dar Donici n’a încetat a fi încă anal din merituoşii scriitori de fabule româneşti. In lucrarea d-lui Epure subiectul este tratat în chip larg, cum se cuvine unui stadiu de seminar. Găsim acolo o abundenţă de modele originale, tipărită în slova lor, alături de bucăţile celor doi fabulişti. Comparaţia, de astă dată, este înlesnită, este impusă prin o convingătoare alăturare de texte pentru specialişti. Iar aşa cum e tratat subiectul, el iese din cadrul unei lucrări senzaţionale, pentru a rămînea în limitele unei cercetări de pară ştiinţă şi istorie literară. Alăturea de stadiul influenţelor şi legăturilor politice, diplomatice, sociale ale autocraţiei ruseşti cu Principatele române, Seminarul de slavistică ne înlesneşte să urmărim legăturile de altă natură. începuturile dubioase, nesigure, şovăalnice întru toate, sunt aceleaşi în dome niul social, ca şi întru acel literar. E însuşi procesul de formaţiune; este obsesiunea lipsei de cultură a vremei în care imitaţia este oarecum firească, necesară, neînlăturabilă. Nu este încă epoca de rafinament, în care pseudosavantul ori poetul lacom de glorie îşi însuşeşte prin plagiat inspiraţiile ori lucrările altora , ci epoca de limitare a orizontului de activitate şi stadiu, era de frămîntare şi dibuire, care va pregăti vremea de apoi a erudiţiunii şi inspiraţiunii proprii. Acelor cari urmăresc cu interes producţiunile originale ale Universităţii de Iaşi, scrierea d-lui Epure le va face plăcere. Rodion ECOURI Camerele de comerţ franceze la Bruxelles.— Existau pînă în prezent două Camere de comerţ franceze în Bruxelles : „La Chambre de comerce franţaise de Bruxelles“ şi „La chambre française de commerce et de l’industrie de Bruxelles". Aceste două instituţiuni sunt recunoscute de ministerul comerţului francez şi funcţionează sub preşidenţia de onoare a ministrului Republicei Bruxelles. De curînd s’a anunţat crearea unei noi instituţii de către un grup de negustori şi industriaşi francezi, denumită „Chambre de commerce et d’industrie française de Bruxeles et du Grand-Duche de Luxembourg“. Cu ocazia acelei a 112 aniversare a lui Victor Hugo, guvernul francez va oferi Angliei un monument al vestitului cîntăreț al legendei secolelor. Monumentul va fi instalat pe marginea mării, la Guernesey, nu departe de stînca unde poetul şedea ore întregi în ascultarea zgomotelor valurilor ce i șopteau magistratele versuri pe cari le scria apoi. ieci un defect al Educaţiei Jules Payot, autorul cunoscutei lucrări „Educaţia Voinţei“ în ultima sa scriere „Apprentissage de l’Art d’écrire“, arată cît e de greşit întreg sistemul de educaţie aplicat generaţiilor tinere. Se înţelege, el vorbeşte despre Franţa. Dar cam greşele sunt,la fel şi sistemul armat aproape identic, părerile unui cunoscător trebue să ne fie de mare interes. Payot spune că tinerii nu ştiu să scrie, să compne, să-şi exprime ideile în toată libertatea şi originalitatea lor. Timp de 4 ani el a predat compunerea în şcoală dîndu-şi toată osteneala şi punîndu-şi toată capacitatea de care dispune un asemenea om. Dar rezultatele lor care ajunse fură slabe. In urma acestei experienţi văzu că faptul de a considera compunerea ca o parte deslipită, separată din totalitatea sistemului de instrucţie e greşit, ceea ce a avut ca efect violentarea spiritului. * La început doctul profesor crezu că este o greşală de metodă la predarea compunere!— metodă care-i stingherea toate sforţările lui conştiincioase. Dar cercetind lucrul mai de aproape se încredinţă că nu numai în Franţa ci şi in Anglia şi America se găsesc profesori, cari muncesc mult şi elevi cari nu-şi dau nici o osteneală, şi că învăţămtntul limbei materne merge foarte greu. Cînd fu numit inspector, Juîes Payot, făcu următoarea experienţă : puse pe elevii din şcoala primară superioară să lucreze aceleaşi compuneri, pe care le lucrase cu 3—4 ani în urmă. Studiindu-le, găsi aceleaşi greşeli esenţiale şi anume : verbalism, incoherenţă şi lipsă de cugetare mai adîncă şi mai personală. Deci nu atita vreme nu se realizase nici un folos. Şi oare cele spuse de Payot pentru tinerii Francezi nu-s perfect adevărate şi pentru noi ? Cine şi-a dat osteneala să vadă cam sprin copiii noştri, poate recunoaşte cît e de alarmantă această neglijare a spiritului. E ceva care se răsfrînge asupra întregei personalităţi a unui individ. Payot spune că nu se dă destul timp copiilor ca să lămurească, să aprofundeze și să-și ordoneze cugetarea lor pen ..—--