Opinia, iunie 1922 (Anul 18, nr. 4504-4527)

1922-06-24 / nr. 4522

ANUL ai XVHMea No. 4522 1 tErffHEtKOL AIVONAJf^^fTE WA»­­ , # * 8 AS« LUVfc # ^ £M TREi LUNI .a miwsm ZIAR POLITIC COTIDIAN M BATA £4 IUNIE 1922 ■Ek *­■ A H­U N C­I U 8­­­I 8» prim—a ta toat* ApastUl* d» PnhMattn» K a ua yâ \ ABBürSTB&TU ZIAB0LO1 # —»8TS- «ărzescu î? -mjnzAm wscunj a üb v TAKE I0HESCU Moartea năprasnică a lovit, pe neaşteptate, pe unul plin cei mai străluciţi oameni ai ţarei. Take Ionescu dispare în deplinătatea forţelor In vremuri când talentul şi inteligenţa lui puteau fi de cel mai mare folos ţărei şi neamului, pen­tru stăpânirea şi îndrumarea grelelor împreju­rări ale timpului. Take Ionescu a atins culmile situaţiunei pu­blice, numai prin meritile personale. El s’a ma­nifestat pretutindeni cu strălucirea unui astru, a provocat entuziasm, a mânat masele, a îndru­mat la operă pozitivă şi a lăsat în urmă căi lu­minoase şi regenatoare. In vijelioasele frământări politice din iarna 1907—1908, persoana lui Take Ionescu s’a ridicat mândră deasupra „valurilor şi a dat impuls de­mocratismului şi conştiinţei cetăţeneşti. Atunci s’a stabilit legătura formidabilă a o­­mului, cu laşul idealist şi însat­­ de lumină. O­PIN­IA a fost oglinda credincioasă a zilelor înăl­ţătoare de atunci, a purtat în coloanele ei bătăioase sufletul cald şi nou al operei democradice revăr­sate de Take Ionescu împreună cu Alexandru Ba­­darea. OPINIA va vibra totdeauna cu emoţie, la a­mintirea acelor zile ! Ne gândim la ce ar fi însemn­a Take Ionescu dacă ar fi trăit în împrejurări mai favorabile şi in mijlocul unei societăţi mai puţin meschine! Dar nu voim să anticipăm asupra rolului Is­toriei, şi ne aplecăm umiliţi asupra unui mare şi glorios mormânt care va vorbi posterităţei despre lucrurile frumoase ale trecutului românesc. Take Ionescu s’a născut în Ploeşti la 13 Octombre 1858. Moare, deci, în vrâstă de 64 ani. Studiile secundare le a făcut la Bucureşti, distingându-se un chip deosebit. Apoi a urmat ştiinţele juridice la Paris, îm­preună cu personalităţi ca C. C. Arion, C. Dissescu etc. şi obţinând cu deosebită menţiune titlul de doctor în drept. Reîntors în ţară, a îmbrăţi­şat profesiunea de avocat, re­­levându se din capul locului ca un strălucit pledant. S-a manifestat în viaţa po­litică, în cercul ziarului „Ro­mânul“ întruchipat de C. A. Rosetti şi în 1881 a fost ales deputat, ca susţinător al lui Ion Brâtianu. Tim­p de doi ani s’a relevat cu un mare orator al ţărei. Apoi nevoind a sa so­lidariza cu greşelile în care căzuse regimul, Teke Ionescu părăseşte pe Ion Brâtianu şi duce campanie de opoziţie, grăbind retragerea guvernului liberal, încă în deplină tinereţă, Take Ionescu a intrat în par­tidul comerva­­r, fi­nd accep­tat deadreptul în statul major al acelui partid. Venise în toamna lui 1891, chemat de Lascar Catargiu și Al. Lahovary, pentru a fi in­trodus deadreptul în minister, recunoscându-i-se valoarea şi dreptul în preponderenţa par­tidului. Funcţionează ca mi­nistru al instrucţiei de la 1891- 1895, făcând operă utilă. Marele Lascar Catargiu a descoperit de la început valoa­rea acestui om nou, pentru care avea o sinceră afecţiune. Strălucitul Al. Lahovary, în anul 1896, într’un moment în care partidul conservator era decimat de multe rele scria din Paris: „Până atunci, la împrejurări mai grele, dacă doriţi a ţine seamă de părerea mea, eu cred că ar fi bine să luaţi avizul lui Take Ionescu, care este de sigur, un cap bine constituit, o inteligenţă rară şi un tem­perament politic de prima or­dine“. Ca om de guvern, Take Io­­nescu a lucrat şi a făcut ope­ră conservatoare, atât ca idee, cât şi ca organizare. El a dre­nat spre partidul conservator toate elementele democrate, la un moment când acest par­tid era slăbit. In 1897, a de­terminat asimilarea grupărei radicale de la Iaşi, în frunte cu George Panu, de către par­tidul conservator. Din Ianuar până în iulie 1900, şi Intre anii 1904—1907, Take Ionescu a funcţionat ca ministru de finanţe, fiind u­­nul dintre cei mai preţioşi co­laboratori ai lui G. Cantacu­­zino. In 1907 se produce deosebi­rea de vederi între P. P. Carp şi Take Ionescu. La începutul anului 1908 sa produce ruptu­ra şi d. Take Iones­cu devine şeful partidului conservator­­democrat fiind urmat de ma­rea majoritate a partidului. Inre­gistrează frumoase suc­cese de opoziţie. Ia toamna lui 1912 vine la guvira în cola­borare cu fracţiunea cealaltă conservatoare, sub preşidenţia lui Titu Maiorescu, şi a deţi­nut portofoliul internelor. A desfăşurat o frumoasă acţiune diplomatică la Londra şi la Bu­cureşti, la încheerea păcei bal­canice din 1913. In timpul neutralităţii, a desfăşurat o vie acţiune naţi­onală, contribuind la intrarea noastră în acţiune. In 1917 a făcut parte din guvernul de la Iaşi, ca vice­preşedinte al con­siliului. In 1920—21 a făcut parte din guvernul Averescu, ca mi­nistru de externe. Iar în De­cembre 1921 a prezidat guver­nul de o lună alcătuit de par­tidul democrat Take Ionescu moare în Ihtalia, departe de ţa­ră, după o suferinţă de câte­va luni, şi lasă un­ nume dis­tins în istoria ţăr­­i. ACTUALITĂŢI DIN AFARĂ Moartea a doi mari savanţi. — De curând au murit la Paris doi mari savanţi 1) Dr. Laveran membru al institutului Pasteur şi descoperitorul hematozoarului care-i poarta numele, parazit ce trăeşte in­­ Angele omului fiind agentul pub­lig­n al febrei palustre, al ma­lariei. 2) Dr. Manşon care a do­vedit lumii prin impecabile expe­rienţe, că ţânţarul de genul ano­fel e agentul de transmisiune a hematozoarului Laveran, de la omul bolnav la cel sănătos. I Astăzi se sting in acelaş timp­­ aceste două glorii ale medicinii I moderne. Datorită lor, unul din flagelele cele mai adominabile de pe glob, cunoscut în esență, poate fi prevenit până la un punct. —O— PUTEREA ARMATĂ A [PATRA PUTERE I» STAT —x— Constituţia noastră recunoa­şte trei puteri în stat: pute­rea executivă (rege şi miniştri) puterea legislativă (parlamen­tar şi regele) şi puterea jude­cătorească. In România de astăzi, pute­rea legislativă îşi pierde tot mai mult însemnătatea. Par­lamentele au devenit un simplu exponent al guvernului, fără iniţiativă şi viaţă proprie. In sc­himb, se ridică o a pa­tra putere în stat. Dar nu presa. La noi, presa a renunţat de mult,la asemenea veleităţi. Acea a patra putere, esrts ar­mata Dintr’un simplu organ la în­­damâna puterei executive cum­ este şi trebue să fie pretutinde, armata se ridică la noi, la gradul de putere de sine stă­tătoare, egală cu celelalte pu­teri constituţionale. Ascensiu­nea aceasta, începută în tim­pul războ­ilui, a continuat de atunci încoace pe scară întinsă tinzând la ceva mai mult de cât juntele spaniole. Lucrul acesta s’a evidenţiat în diverse rânduri şi în­­di­verse feluri. Chiar în ultimul timp s’au produs două fapte care vin în sprijinul conside­­raţiunilor de faţă : Sinodul a numit un episcop special pen­tru armata, iar organizatorii recepţiuneî mareşalului Pilgu­­dschi,­ preşedintele Poloniei a­ rezervat loc pentru un repre­zentant special al armatei, a­­lături de reprezentanţii Rege­lui şi guvernului. Ridicarea paterei militare, in acelaş timp cu desuetudinea parlamentarismului, pune în­­tr’o lumină tragică viitorul de­­mocratismului politic al ţării românești. CITITI PAG. VI-a (9 Există la Bucureşti, printre I alte afaceri şi o societate ş­i aşa, numită a scriitorilor ro­­­­mâni. Am citit lista membri­lor acestei societăţi: gazetari de mâna a treia, mi­si­ţi, preoţi, maiori... D n loc In loc câte­­un scriitor reritabil,—ales fără să fie întronat, de comitetul societăţei, înadins pentru a da un aspect de intelectualitate înterprinderii, puse prin abuz subt patronajul unor nume re­gale. Prinţul Carol, de pildă, figurează în fruntea acestei so­cietăţi de ne-scriitori. Membrii curţei regale măcar ar fi tre­buit respectaţi şi ne­ cointere­­saţi în societăţile de pseudo­literatură. Dar S. S. R. numără, prin­tre membrii ei, pe d-nii Ionel­­Brâtianu, Take Ionescu, Gr. NOTE ŞI RECENZI Trancudaşi, Vintilă Brâtianu, Romulus Voiţi escu (probabil ci-­­­neva cu acelaşi nume ca şi di-­­­rectorul general al Siguranţei­­ Statului care In afară de fi -­ şele „bolşevicilor“, n’are alte ’ merite literare), G. Băgulescu,­­ Staicovici, Doboş, Barcă etc.­­ etc. Ce legătură au aceste per-­­ sonagii—cu scrisul ? Ştiinţa de­­ a iscăli ? Pecetea de la brău ? ! Totuşi societate de sub con­ducerea d-lui Corneliu Moldo­­vanu, se numeşte S. S. R, a­­dună miile de la particulari şi ministere,­precum şi cota par­te din „taxele pe localurile ca­re ţin deschis noaptea“ (în a­­nul acesta : 39.000. Vezi„Da­rea de sumă financiară“ a S. S. R). Deci mesele „colegiale“, în care au fost sărbătoriţi d-nii Mircea Rădulescu şi Romulus Voinescu (credem că nu-i cel de la Siguranţă),, „cel mai ac­tiv şi mai spornic membru din comitet“,—telegramele de con­doleanţe, coroanele de pe mor­­minte, parastasele... au fost plătite de daunele de consuma­ţie ale barurilor din ţară, care — din banii încasaţi în contul talentului lor artistic au pus la o parte o sumă pentru lite­rele române... Căci cam aceasta­­ activita­tea societăţei de subt condu­cerea financiară a d-lui Cor­neliu Moldovanu, Ba uitam, S. S. R. l-a feli­citat; printr’o telegramă nu ştim de câte cuvinte, pe d. Robert de Flars (de ce nu şi pe Rolland şi Barbusse ?) cu prileju­l onomasticei­­ sale... ni se pare,—iar pentru comemo­rarea lui Alecsandri a delegat­­ pe d- nii Alfred Moşoiu şi Mir- I­cea Rădulescu să compună po­ezia: „O noapte la Mirceşti“. Aici s’ar opri marginele ac­tivităţii, pa care S. S. R. o desfăşoară­m între banchete şi parastase,­ dacă ne-am ocupa numai de partea glumeaţă a acestei chestiuni. Dar S. S. R. a luat atitu­dini,­cum se spune, în ches­tia cenzurii, de pilda căreia in­telectualul „trebue să se supu­nă atunci când o cer interese superioare care privesc apăra­rea naţională şi ordinea de stat“ (Vezi„ Darea de samă“ prezintatâ de d. Cornelia Mol­dovanu. Apropos : Macar aceas­tă dare-de-samă—a’a putut fi scris literar, de un lite­at ?) Iată deci cenzura justificată da S. S. R.,—nu numai de au­torităţile de poliţie civilă şi militară !... Dar societatea scriitoriilor nu s’a mulţumit numai la enun­ţări de principii, şi a trecut la fapte: ea a împedecat congre­sul general al artiştilor „de orice naţionalitate“, susţinând (Continuarea în pagina IL a) D. Brâtianu şi chestiunea­­ minorităţilor — Din expozeul de la Senat.— Scrupule.­­ Chestiuni de meditat.— Cetind expozeul ele la Senat al d-lui Ionel Brâtianu, faci încă odată cunoştinţă cu frazele asu­pra conferinţei din Genua, publi­cate în „Viitorul“ şi­ în alte foi guvernamentale. D. Brâtianu nu ne-a dăruit nici o noutate şi nu ne a dictat macar cu o frumu­­seţă stilistică. Am fi fost mulţu­miţi ca primul ministru, macar­­ printr’un singur fapt, printr’o singură frază, să se fi ridicat de­asupra banalităţii. Dar nu ni s’a oferit prilejul."­­ N’avem de gând, doamne fe­reşte, să ne pierdem intr’o ana­liză, un comentar al expozeului de la Senat. S’a scris doar pre­tutindeni şi prea destul. Şi apoi, nu vrem să servim cititorului o pagină fatalmente aridă. Vom releva numai declaraţia d lui Brâtianu, privitor la prob­lema minorităţilor. „Vorbesc numai In treacăt — a apa« d. Britiana — de ches­tiunea politici specială pe care Ungaria s’a internt să o ridice, I »diel aceea a minorităţilor. A­­I ceastă chestiune, mfăcând parte din programai Conferinţei, ne a foat relativ uşor ai stabilim că nu aimitem si se discute. Ca a­­ceat pnlej am repetat că, In concepţiunea ga versu lui român, imixtiunile externe In cheitiu­­nea minorităţilo­r, vor fi privite totde»una ca acte neamicale, ori ,de unde vor veni, In apiri- Itttd* îib«rallira şi de frăţia, In care voim «X trăim ca toate mi­norităţile, asemenea interveaţi­­ani a’ar putaa decât să fie pri­mejdioase pentru raporturile noa« tre ca ele, şi cred că trl«e re­prezentant conştient al interese­lor şi ale Statului şi ale orică­ror ’’populaţiani, din interiorul său, va concepe că este datoria noastră oricând şi totdeauna, să ne opunem la aaetrenia inter­venţiuni". Aşa s’a exprimat I. Brâtianu, în termenii şi spiritul gazetăresc al partidului, manifestat zilnic de la 1918 încoace.* Nu­­ va bănui nimeni nimic primului ministru, pentru faptul de a proclama tu­ans publie, simţul demnităţii şi suveranită­ţii statului român-Dimpotrivă. Dar, ua lucru. Pentru ce atâta lux de In­dir­jire In chestiunea aceasta a mi­norităţilor ? Pentru ci atâta o­­punere, chiar cu preţul de a de­clara inamici pe nişte mari şi buni aliaţi ? Lacrei poate fi pri­vit şi altfel­, nu numai sub pris­­ma asei stingeri a prestigiului nostru naţional Aşa sânt astăzi vremurile, încât caracterul di izolare al mao­festărilor naţio­nale şi vieţei de stat să nu se mai poatâ raenţiae. Tările trăesc anele sale injoncţiunile, altora, îşi fac concesiuni, sa arătaesc şi­­colaborează. In domeniul eco­­- nosic, financiar şi chiar popic, , st.tel« îşi lapon nrrcae, te con­­trolettă reciproc fac s*hmb de metode şi id«', îi scope! desco­peririi sistemelor celor mai su­­perioare. AcciS'a e caracteris­tica epocei confer nţelor , o co­laborare intimă latră state, şi nu o ştirbire a pr-s­igiului na­ţional De ce si na privim din acest punct de vedele, problema con­trolului minorităţilor ?... mii a­ Ies când e la joc legătura noas­tră politică cu Europa civilizată. Să zicem că unele din statele eiropene n’au nici o lacredere In capacitatea de conducere şi la banele noastre Intenţii faţă de minorităţi, şi că din casa aceasta cer cont­ol. Noi am pu­tea atac­ai că toceai să primim con rolul şi să dovedim odată pentru tot­dea­una că se înşeală cei ce ne bânuesc. Dacă iată, sub firma demni­tăţii naţionale au indem­inanţii de brutalitate şi nedreptăţire a m­norităţilor... faptul nu ne ar­­ace cinste absolut de loc. * Dar mai este ceva. Purtarea guvernanţilor români faţă de propria noastră naţiune, a lăsat mult de dorit in ultimii ani. Străi­nătatea ştie acest lucru şi este in­grijorată. Ea face rezerve, provo­cate numai din vina oligarhiei noastre. Guvernantul român poate e cu­prins de scrupulul ca majoritatea naţională să nu fie pusă în in­ferioritate faţă de naţionalităţile minoritare. Adică, să nu se în­tâmple cumva ca minorităţile luate sub scutul Europei, să aibă în România o soartă mai bună de­cât soarta mizeră pe care guver­nământul militarooligarhic i-o face poporului român. Ar fi şi acesta un scruptu logic până la un punct, dar de o inferioritate şi o ipocrizie fără pereche. Toată chestiunea aceasta are o singură latură practică pe care putem şi trebuie să o punem in lucrare, spre cel mai mare folos naţional. Să adoptăm un regim de blândeţe, cinste, respect, legali­tate, dreptate şi democraţie largă atât pentru majoritatea româneas­că, cât şi pentru minorităţile et­nice. Atunci n’ar mai pretinde ni­meni să ne controleze. Sau dacă un control ar fi fost stabilit, ni­meni nu­­ ar mai exercita. Şi ar fi sp­e cinstea şi fericirea ţărei. Lr. A se citi in pagina 3-a Ultimele stiri tele­grafice si telefonice ÎNSEMNĂRI CREŞTINISM ? Disperat de mizeria vieţei materiale, poporul nostru în­cepuse, pe ici-co­l,—într’o mă­sură foarte restrânsă—să caute mângâerea în viaţa sufletească şi să cultive adventiamul. Se închinau oamenii tot la Hristos, dar mai simplu ca până acum şi cu mai multă încordare a inimei. 1. Faptul a produs o ortodoxă revoltă. In unele comune ru­rale, popa şi jandarmul au pus mâna pe gârbaci şi au măsurat la spinarea păcătoşilor solidi­tatea credinţei celei adevărate. Aceşti misionari ciomăgaşi au fost nişte precursori ai me­todelor bisericei autocefale ro­mâne. Căci zilele acestea, prea sfiinţii Prelaţi strânşi la taifas în tot atât de prea sfântul Sinod, au dat iuruş în adven­tiami, preconizând combaterea noului cult prin control poliţi­enesc şi alte stupidităţi. Nişte bine credincioşi din Bo­toşani au ştiut să citească prin­tre rândurile încheerei sino­dale şi au pătruns cu investi­gaţiile până In fundul cel mai negru al inimilor arhiereşti. Şi ăsta vre-o 500 de oiţe ale lui Dumnezeu,­ieşind Dumineca din­tr’o sfântă biserică a Botoşani­lor, s’au repezit la casa adven­tiştilor, au bătut, au spart, au devastat. Aşa­dar, merge bine! Sfântul Sinod se poate bate peste burtă, cu satisfacţie.... iar Hristos poate muri a doua oară ! RENOVATUS HENRY BORDEAUX FETELE DIN ZIUA DE AST­AZI Răsboiul şi condiţiunile de viaţă de după îl, au schimbat spiritul şi moravurile tinerelor fete. In spre bine ? In spre rău ? Chestiunea este pentru toată lumea de..sebit de interesantă. Pe când răsboiul a îngustat orizontul bărbatului, restrăn­­gându-i studiile şi cultura sa, dându-i în schimb sânge rece, curaj, obiceiul de a comanda, de a răbda etc. el a desvol­­tat la femei inteligenţa şi ini­ţiativa. In aceşti 4 ani, ce a fost viaţa fetelor ? Nu prea veselă desigur ; într-adevăr nu era pentru nimeni plăcută, dar tre­­bue tinereţei o puţină veselie, ca puterea suvenirului să îndul­cească zilele de grea cum­­j­ână. Să fim indulgenţi, dar, pen­tru furia dansului care s’a iscat după răsboiu, fcăti aşa s‘a în­­tâmplat după toate calamită­­ţ la publice. Trebue nervilor timp ca să se calmeze şi să ajungă la noi­(Continuarea în pag. II-a)

Next