Opinia, iunie 1924 (Anul 20, nr. 5099-5120)

1924-06-11 / nr. 5105

ANUL m XX4m N*­ REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Biblioteca Universităţii N Mită şi de pe vii, şi de pe morţi Pedeapsa aplicată celor doi magistraţi venali de la Tribunalul Chişinău a făcut o impresie excelentă în Basa­­rabia. Am numai: sancţiunile vin prea tîrziu, sunt prea puţine şi-s aplicate de un guvern fără autoritate morală. To­tuşi. .. Au fost pedepsiţi doi ma­gistraţi din Chişinău, care procedau banditeşte. Aşa se explică cam unul, fiind frate de ministru, n’a putut fi salvat. Dar magistratura mai are nevoe de purificare: grave bănueli cad încă asupra unor judecători. O atmosferă vi­ciată este la(*palatul de Jus­tiţie: misiţi suspecţi circulă pretutindeni. Dacă magistratura n’a pu­tut rezista curentului de co­rupţie, gâdiţi vă numai în ce hal au ajuns celelalte ins­tituţii din Basarabia. Mita a luat proporţiile unui flagel. — «Comerţul, îmi spunea un negustor, sufer­a din pri­cina poftelor administrative. Nu-i nici o exagerare. Fiecare negustor are afaceri la atîtea autorităţi. Apoi în prăvălia lui vin atîţia reprezentanţi ai forţei publice. Unii iau marfă pe datorie, pe care n'o mai plătesc niciodată; alţii cer bani cu împrumut. Cate­goria aceasta-i cea mai sim­patică. Dar sînt unii care năvălesc cu alarmă în pră­vălii, care insultă şi brus­chează, care fac procese-ver­­bale de contravenţie la legea speculei şi le rup numai după ce sunt îndestulaţi. Spai­ma şi umilirea oamenilor sunt întrebuinţate ca o armă de extorcat cu­ mai mulţi bani. Apoi, pentru o afacere, trebue sa dai mită de mai multe ori şi la mai multe persoane , cei mai mulţi iau mită şi nu fac nimic. In Chişinău a fost însă un om bun în fruntea unei autori­tăţi. Acum­­ au scos. II plânge toată lumea. Lua mită, dar tăcea şi treabă. Uneori fâcea chiar fără mită. Şi te punea pe scaun, şi ţi spunea «un nume om straşnic de bun şi de cinstit. Lua bani,. dar cuvântul era cuvânt». Dar toate acestea nu-s ni­mic. Mila «civilizată» nu exasperează pe nimeni. Ex­asperează bătăile, prigoana Siguranţei, procesele intermi­nabile ale Curţilor Marţiale... Totuşi până acum repre­zentanţii autorităţilor luau bani numai de pe vii; de curând însă au descoperit un nou sistem: iau bani şi de pe morţi. Intr- adevăr iată un caz : Moare un bătrin evreu, de­mult bolnav de inimă, în altă parte de­cît în patul lui. Lucrul pare­­suspecta auto­rităţilor. Cum să moară o­­mul subit ? Oare nu-i la mijloc o crimă ? Autorităţile hotîresc autopsie. Familia mortului e în panică. Spîr­­cuirea inutilă a cadavrului, şi mai ales pentru o familie de Evrei- ia proporţiile unei catastrofe. Umblă oamenii for­fotă, în sus şi ’n jos - şi nu ! M­a­I capătă autorizaţia de înmor­­mîntare decit în schimb a sumei de o mie de lei. Acest sistem se poate ge­neraliza. Astăzi sunt supuş autopsiei oamenii care mor în afară de căminul lor. Mân« vor fi supuşi desigur autop­siei toţi oamenii, indiferent dacă mor la hotel sau acasă la dânşii. Măsura t ar fi foarte logică. Dacă-i vorba de cri­mă, mai suspect este omu care moare în chip norma in patul lui de­cât cel care moare­­pe stradă. Decesul public atrage atenţia mulţi­mii. Criminalul îşi dă samă de acest lucru. Vom avea deci un nou impozit : asupra cadavrelor—impozit de autop­sie. Cazul citat de noi nu-i inventat de real. Câte cazuri, mai interesante poate, nu există încă ? Le va publica presa din Chişinău cînd se vor ridica cenzura şi starea de asediu. In modul acesta vor auto­rităţile să fa­c «unirea su­fletească» ? —X— minnim Copil expediat cu poşta.— Faptul s’a petrecut in Mexico. Un băeţaş de opt ani venise în vizită la o mătuşă a sa. Sosind vremea să se înapoaie la pă­rinţi, care locuiau intr’un târ­­guşor la depărtare de 12 leghe, nu s’a găsit nici un însoţitor pentru micul nepot. Sfătuită de factorul poştal care venise în sat cu camioneta lui pentru un transport de colete poştale, mă­tuşa trimese copilul­­prin poştă, ca pachet fără valoare­a decla­­rată. Originalul colet fu cântărit, şi taxat cu 46 cenţi cu mărci poştale, care împreună cu a­­dresa au fost lipite pe dosul pachetului. Pe lângă aceasta s'a mai li­pit şi im bilet galben cu in­scripţia «fragil«. Copilul-colet a ajuns întreg la destinaţie. 4-’ Descoperiri arheologice.— Misiunea arheologică trimisă la Palmira şi-a terminat lucrările de explorare a hypogeelor. Au fost descoperite mai mult de o sută inscripţii, dintre care mai multe sunt iod mă­limar. S’a regăs­i epitaful lui Odenab, soţul împărătesei Zenobia. Misiunea a scos la lumină picturi rămase neatinse. A dez­gropat din nisip teatrul, un templu al Zeiţei Atargatis şi ruinele unei locuinţe private. ZIAR POLITIC COTIDIAN Nu uitaţi­ să detaşaţi cu înce­pere de Luni 16 Iunie, cupoanele de partici­pare la premiile zia­rului „Opinia“. 25 Premii în valoare de 15.000 lei.­­Până la primul cupon, au mai rămas­ ­5 zile ÎNSEMNĂRI l ■"! I LlUMUUIIIIJJIUIWII ' tflWilWI O chestiune de consecvenţă Ziarul «Universul«, pe eon propriu şi ca ecou al uno­rariaţi şi profesori, protesteazi foarte energic contra violenţelor fizice de care se spune că s’ai comis la poliţia din Iaşi asupra unor tineri antisemiţi­ Lăsăm de­oparte amănuntul că reprezen­tanţii parchetului şi medicul le­gist contestă oficial violenţele la chestie. Publicul care protestează e dispus a crede că se află la faţa unui complot de tăgadă urzit de­ toate autorităţile oraşului. Să primim faptele aşa cum se prezintă în zvoana publică. Ast­fel, este evident că bătaia nu-i admisibilă Chiar dacă cineva ar fi comis o crimă vădită, nu poate fi instruit decât in limita preve­derilor legii. Şi legile nu prevăd bătaia. Dar,... este un dar. * Există tineri studenţi, precum şi elevi de şcoală («cetăţeni« la vrâstă de 14 la 18 ani), care de­vastează avutul altuia, bat pe concetăţenii lor. Auziţi , bat In sălile Universităţilor, bat pe străzi în trenuri, in localuri publice şi unde se mai nimereşte. Să presupunem că acei care" înca­sează bataia ar fi vinovaţi de cele mai mari crime (între altele, crima de a avea sânge semit). Dar pentru ce bătaie ? Am sta­bilit mai sus că legile n-o In­­godue. Iar pe deasupra, tinerii bătăuşi n’au­­ măcar rolul de a fur.Cjiona ca organe da instruc­ţiune judiciară.,, ggsBătaia aplicată de autorităţi este un abuz de autoritate, este un vestigiu al dictaturei de gu­vernământ. Da, bataia aplicată sistematic de particulari este stare de anarhie, este destrăbă­lare socială, fapt, cu mult mai grav ca cel dintâi. Şi atunci, de ce «Universul», de­­ce părinţii şi profesorii nu protestează cu precădere, sau macar deopotrivă, contra bătăei practicate ele tineretul antisemit . Şi d­oar părinţii şi profe­sorii au “o răspundere morală pentru violenţele tinerilor, întrucât e­­xercita autoritate imediată asu­pra lor. De ce nu protestează, ca să fie consecvenţi şi tot­odată să se degajeze la răspundere ? De ce? Iată una din tainele antisemi­tismului... R. Ana Conta-Kernbach de LAURA ROIU Duminică , Iunie curent, cu prilejul dezvelirei monumentului Anei Conta-Kernbach la cimiti­rul Eternitatea, d-na Laura Roiu a rostit următoarea cuvântare, in numele asociaţiei femeniste : Dintr’un sentiment de pietate recunoscătoare am primit greaua însărcinare de a vă reda figura Anei Conta-Kernbach­­ca factor al luptei de idei pe tărâmul ce priveşte exclusiv situaţia femeei şi sunt sigură că nu voiu putea - e să dau de­cât o prea­­ imagină din ceea ce ea Ana Conta-Kernbach serveşte cauza sfântă femeei prin exem­plul persoanei sale ca şi prin puterile sale pure in serviciul acestei cauze. Rolul dublu, aşa cum unele femei­­ au, acel de factor al căminului ca şi acel de factor la viaţa publică ea­­ îndepli­neşte in chipul cel mai strălu­cit. A fost mamă şi profesoară. Ea îşi închină, din acel mo­ment, toată viaţa educaţiei fiicei sale şi educaţiei fiicelor ei su­fleteşti, nouă tuturor femeilor, fostelor ei eleve împrăştiate azi in largul ţării. Intre copil, şcoa­la şi ceasurile de meditare cari ne-au dat importantele ei scrie­ri se scurg anii acestei femei plecată atât de fără timp din­tre noi. In creşterea copilului ei, îm­preună duioşia poetului cu în­ţelepciunea de filosof şi cu sim­ţământul instinctiv de mamă, dovedind prin această timbinare că femeea de ştiinţă complec­­tează in chip fericit menirea primă a ei, aceea de a fi mamă. In lunga ei carieră faţă de scurta ei veţuire, Ana Conta- Kernbach s’a dovedit o desăvâr­şită profesoară prin rezultatul strădănei ei, izbutind a extrage maximum din ceea ce fiecare putea da pentru profesia grea ce avea să îmbrăţişeze şi mai ales formă suflete desrobite, li­bere, ce ascundeau taina unui ideal : înălţarea femeei. Îmi aduc aminte cum răsuna glasul ei dămol dar energic in­tr’un grup mic din care fă­ceam parte: «Aveţi ca lozincă, —ne zicea ea—a nu lua alt ju­decător de cât legile raţiunei şi conştiinţa formată pe baza lor ; restul ignoraţi-l în orice aveţi a face». In ultimii ani de carieră fu chemată a îndeplini funcţia de înspectoară cercetătoare a acti­­vităţei altora, rol imens de greu pentru cine îi dă toată seriozi­tatea ce o comportă. Glasul Anei Conta-Kernlach era ascultat cu atenţia ce o impune numai valorile ce sa e­­videnţiază prin ele faşi­le ne­dublate de nici un sprijin vre­melnic. Dacă şubreda ei sănă­tate şi bunăvoinţă oamenilor i-ar fi îngăduit, această femee cu minte atât de superioară şi cu o vastă cultură, ar fi înfăp­tuit reforme mari în învăţă­mânt. Dacă aceste serioase pie­dici au oprit-o a da ţării sale tot ce ea ar fî dorit, a înălţat cu strălucire în schimb fameea româna în străinătate prin stu­diile ei ca şi în diferite ocazii în cari a reprezentat-o. Roma, Parisul şi Berlinul cultural cu­noşteau această româncă şi îi dădeau cinstea cuvenită celor aleşi, cinste care se răsfrângea asupra neamului ei şi pentru care f­emeele trebuie să-i fie re­cunoscătoare In special. Rămâne de timpuriu singură în răltoarea vieţii, să lupte pen­tru existenţa ei şi a copilului, singura ei rază de veselie şi bucurie, care ii stingea veşni­cul surâs ironic pentru a lăsa să răsară cel cald şi duios. Sub un aspect impunător se ascun­dea o sănătate slabă şi cine‘‘­ cunoscut-o pe Ana Conta-Kern­bach cu 20 ani în urmă, om­ greu se putea deprinde cu în­făţişarea ei istovită din ultimul timp. Ea a luptat muncind, s’a răsboit demn cu viaţa, cu pie­dicile şi jignirele care nu cruţă in prima linie tocmai pe cei pe cari ar trebui să-i ocolească cu sfiială. In urma războiului Ana Con­ta-Kernbach şi-a dat perfect seama că soarta femeei va urma şi ea drumul schimbărilor im­puse de vremea nouă ce venea. Din propria ei experienţă şi a­­ceea a semenelor ei, deduse că rostul femeei în societatea vii­toare trebue să fie lămurit, li­bertatea ei de om Întreg sanc­ţionată prin legi şi femeea să-şi ­ * , America şi Japonia îşi dispută sferele de influenţă şi expansi­une. Odată cu aurul pompat din Europa, la Statele­ Unite a venit şi imperialismul care, combinat cu doctrina lui Monroe, schimbă pe zi ce trece normele de viaţă şi tendinţele aces­ei ţări. Japonia a devenit şi ea, graţie furniturilor din timpul războiu­lui european, o ţară bogată In aur şi cu o industrie foarte dez­voltată, care cere­a debuşeuri şi protecţie. Era firesc ca acum, când Eu­ropa­ e aproape complect sleită, între America şi Japonia să se nască un conflict de intietate nu numai pentru zonele special avute în vedere, dar pentru glo­bul întreg. Păşim doar în peri­oada politicei intercontinentale şi războiul japono-american va fi primul care va avea acest ca­­ racter.* Europa va avea de sufe­it sau de câştigat de pe urma unui a­­semenea conflict ? Desigur că criza survenită prin sustragerea de la munca productivă a atâtor milioane de oameni, va avea re­percusiuni pretutindeni. Totuşi, un fenomen invers celui din 1914—1918, va face ca industrii­le europene să reînvie şi o mare parte din aurul cărat peste o­­ceane să se reîntoarcă în tezau­rele vechi, în schimbul muni­ţiilor şi armelor. Prin acest mij­loc, acutele problema valutare din ţările europene s’ar simpli­fica mult, căci dificultăţile de e-Coite şi Japonia Pericolul unui războiu.— Rivalitatea dintre cele două ţări.— Poziţia Europei.— Ava­nt­aje şi dezavantaje De cîtăva vreme sosesc ştir tot mai alarmante asupra Încor­dării dintre Japonia şi JStatele Unite ale Americei. Fără a di prea mare crezuri zvonurilor după care războiul între aceste două ţări este aproape să izbuc­nească, trebie­otuşi să recu­noaştem că, deoparte şi de alta a Oceanului Pacific, animozită­ţile merg crescând şi că solu­ţia ultimă va fi probabil tot dez­lănţuirea unui conflict armat. Care sunt­­cauzele duşmăniei între două popoare relativ atât de îndepărtate­? Răspunsul e a­­celaşi ca şi pentru toate cazurile precedente : rivalitatea econo­mică şi financiară, rivalitatea dintre două neamuri cu forţe supra­abundente şi cu o nelimi­tată voinţă de viaţă şi de ex­pansiune. Această rivalitate re­duce la nimic imensul pustiu d­e ape al Oceanului şi pune o perdea pe ochii tuturor celor in­teresaţi, care nu văd ororile răz- I boiului, ci numai avantajele­­ triumfului. Pentru noi Europenii, I perspectiva unui conflict cu alt I teatru şi alţi actori decât cei ai­­ bătrânului continent, nu este a- I tât de neplăcută. JDupă exper i rienţa din care am ieşit aproape zdrobiţi, un asemenea­­spectacol ar fi cel puţin o consolare. Iar urmările lui pot aduce un echi­libru pe întreg globul, echilibru imposibil de realizat astăzi,­­ azi se datoresc în mare parte ■ relei distribuiri a aurului intre ■ state și continente. * Pentru Anglia, războiul japo­no-american va fi o grea incer-5 care de dibăcie, căci ea va tre­■ bui să vegheze ca rezultatele­­ conflictului să nu-i știrbească­­ domnia asupra mărilor. La a­­­ceasta, va fi interesată lesă in­­­­treaga Europă, Anglia tinzând a ■ deveni exponentul forţelor mari­­­­time ale continentului la bloc,­­ faţă de forţele celorlalte conti-­­ nente. Aşa dar iar se complică " lucrurile şi iar războiul ameninţă " să cuprindă întregul pământ. Cel mai înţelept lucru ar fî tot­­ înţelegerea paşnică. Dar au so-­­ sit vremurile când să ne putem ’ gândi fără un zâmbet la mijlo­­­­cul acelt­a atât de simplu ? Petrolodemocraţia I liberală, Gaşca liberală a pus la cale şi acapararea industriei de petrol, prin legea minelor şi legea co-­ mercializării. Fireşte, actualii in­dustriaşi de petrol au făcut obiec­­ţiuni, invocând garanţia constitu­ţională a dreptului de proprietate. Şi iată că s’a întâmplat un lu­cru înduioşător!­­ Gaşca-prin intermediul d-lui Tancred Constantinescu—a adop­tat principiile socialiste... Tancred a trimis o scrisoare industriaşi­­i lor, afirmând că dreptul de pro- J prietate nu înseamnă mai nimic faţă de necesitatea socială, că industria petrolului trebue să meargă spre naţionalizare; că produsele petrolifere trebue să se vândă in interior cel mult cu pre­ţul pieţei mondiale; că drepturile muncitorilor... etc. etc. lată-i pe liberali gata să se înscrie in partidul lui Racowski, numai să poată pune mâna pe afacerile petrolifere! Dar se iscă întrebarea: « oare pânea, carnea, zaharul, hârtia nu sunt tot atât de necesare ca pe­trolul ? Pentru ce liberalii nu a­­plică aici principii de naţionali­zare a producţiunei, de limitare a preţului şi celelalte deziderate socialiste ? Foarte simplu. Liberalii se în­frățesc cu Trotzki până trec pun­tea, adică până acaparează pe-­­ trolul Aici se limitează «socialis- } mult special al Brătienilor. ] Pe urmă, consumatorii vor fa- '■ ce socialism, iar Brâtienii—bagaţi în petrol până la gât—vor invoca­­ teoria dreptului individual de pro- 1 prietate. Lr. ^ j I o­pîmTI face abona' J Iliii£%­mente lunare­­ pentru băi și stațiunile cil­­j materice . Lei 600 ... pe un an * 320 ... * 6 luni * 160 . . . * 3 luni r seninii Cazul monumentelor­­de la Cluj ■şi Chişinău, de EM. MANOLIU Se ştie că concursurile anun­ţate pentru ridicarea monumen­telor­­ lui Avram Iancu la Cluj, iar la Chişinău, al Unirei, sau mai bine zis «al realipirei Ba­sarabiei la patria mamă» au fost amândouă amânate, "ba da­că nu mă lasei cel dintâiu chiar casat, aşa că s’a săvârşit o batjocură cum nu­ se poate mai mare­­de munca artiştilor noştri sculptori, cari au chel­tuit bani destin cu afacerea ma­chetelor şi cu drumurile, fără a mai socoti timpul perdut, care de sigur şi acesta îşi are va­loarea lui. Nu cunosc­­ îndestul de bine cazul monumentului lui Avram Iancu şi de aceea mă mărginesc numai a constata că­ concurenţii au fost maltrataţi în operile lor de câtre comisiunea care a ca­sat concursul fără motive plau­zibile, fără indicaţiile trebuitoa­re cari să dovedească abaterea de la planul general al con­cepţiei cum ar trebui să fie statuia lui Iancu.—Recunosc în­să că cel puţin s’a ţinut seamă că artiştii au făcut sacrificii materiale şi pentru care le-a dat despăgubiri câte zece mii lei. Nu tot aşa s’a întâmplat cu cei nouă concurenţi la monu­mentul din Chişinău.—Acestora mai­­mult sau mal puţin Ii a’au dat de câtră comisiune a­lini­­amentele generale, cam In ce fel ar vedea ea înfăptuirea unui asemenea monument, dar a a­­aaănat de două ori concursul fără a despăgubi pe artişti ma­­sar în parte da pierderile ce Ie au cu materialele şi călătoriile la Chişinău. Concurenţii monumentului «V­­o­rei» de fapt însâ, au fost su­puşi concursului, căci ziarul Tribuna Basarabiei de la 11 şi 18 Mai an. c. face o dare de teama amănunţită asupra expo­­rţiei machetelor şi arată că un tumuros public a vizitat acea opoziţie, că comisionea în runte cu dl. Vladimir de Her­­a, a discutat chiar asupra vo­sarei operelor prezentate și că tot opinia publică ^selectă cât ! marea majoritate a membri­­­r din comisiune s’a oprit a­­upra machetei sculptorului ie­­«3, dl. Rieard P. Hatte, pe ars a gărit’o ca cea mai apro­­iatâ de idee cum ar trebui să e şi cum ar voi să li se rădice monumentul. Vra să zică alegerea aceasta e o clasare şi îuncă o clasare de rangul intăiu, deci o pronun­ţare definitivă în favoarea artis­tului ieşan Ricard P. Hette.­­ Şi dacă este aşa, de ce atunci s’a° pronunţat amânarea , pentru a treea oară a acestui concurs? Cine nu cunoaște dedesuptu­­rile, fără îndoială că dă din u­­mere și pleacă nedumerit, dar (Citit! cotinuarea în­­pag. 6-a) !-

Next