Opinia, iunie 1935 (Anul 31, nr. 8439-8462)

1935-06-01 / nr. 8439

ANUL XXXI NO. 8*39 ab­O­NAMENTE Lei 350 . 180 90 1000 . . . pe un an . . .6 luni Q • • » u » Instituţii publice ATELIERELE TIPOGRAFICE IAȘI,­­ STR. LĂPUȘNEANU 37 Telefoane Redacţia 391 Administraţia 394 Serviciul de noapte 367 1 L­EU Ziar popular cotidian SAMBATA 1 IUNIE 1935 SERIA 61-a y OPINIA PREMII GRATUITE Din toate punctele de ve­dere întrunirea de la Ateneul din Capitală a fost un suc­­ces. Opinia publică a ţărei a fost trezită şi Iaşul a fost a­­clamat, fără deosebire, de toată lumea. Ieşenii din Capi­tală şi Bucureştenii de baş­tină au umplut sala Ateneu­­lui până la ultimul loc şi la toţi participanţii s'a văzut o sinceră dorinţă de a se face ceva pentru salvarea Iaşului , un moment unic de bună dispoziţie care trebueşte fo­losit. Folosinţa n’o poate face lasă de­cât grupa de oameni care se află la guvern. Noi am stârnit atenţia generală şi am obţinut simpatia unanimă, dar traducerea în fapt a do­rinţelor exprimate n'o poate obţine decât reprezentanţa of­ficială a laşului. Şi aici am de exprimat un regret: nici azi n'au înţeles oamenii laşului că mişcarea ieşenistă e serioasă şi că ea trebue folosită pentru intere­sul general al acestui oraş, trecând peste ranchiunele per­sonale. Astfel a făcut o im­presie penibilă năstruşnica i­­dee a d-lu­i Iam­andi de a strânge deputaţii şi senatorii Iaşului la Iaşi, atunci când cu toţii ii aşteptam la Bucu­reşti pentru o afirmare de solidaritate. Mă doare să spun că d. Rotcoviţă a fugit cu o zi înainte de Întrunire (la care cu 2 săptămâni mai înainte se Înscrisese la cuvint), dând prilej Bucureştenilor să ne Întrebe, cam ironic : dar unde e Primarul, că ori era aici ? Dar Racoviţă e un om la care ţie, dar trebue să-i spun că gafa domniei-Sale a stricat mult şi-i strică şi d-sale in intervenţiile pe care le are de făcut in interesul la­ţului. Astfel de ieşiri, puse in contra un­ei simţiri comune, au fost totdeauna la baza că­­derilor laşului. Întotdeauna, in trecut s'au găsit oameni de disensiune cari au oprit sau au stâns progresul oraşu­lui nostru. Să sperăm că greşala d-lor Iamand­i şi Racoviţă e nu­­mai o simplă greşeală, de care îşi vor da seama, şi pe care o vor compensa prin folosi­rea cât mai deplină a atmos­ferei favorabile p­entru Iaşi, pe care am creat-o noi. Şi ca să fim practici, primul punct de realizat este aducerea postu­lui de Radio-difuziune în Iaşi­ Societatea a devenit mai în­ţelegătoare în urma n­­ervea­­ţii­lor făcute de şcolile din Moldova, numai puţină oste­­neală să-şi dee parlamentarii Iaşului şi ceilalţi din oficiali­tatea ieşană şi avem postul la Iaşi. încă odată îi atrag a­­tenţia că dacă se va pierde va fi numai din viu lor. Din discuţiile avute cu di­verse personalităţi bucureş­­teni am căpătat convingerea că punctul cel mai admis din­tre pretenţiile noastre este a­­cel privitor la descentraliza­rea fondurilor culturale, din care să se dea Iaşului o parte însemnată. De aceea până la o realizare complectă a aces­tui deziderat, sa se gândească d- n­i parlamentari la trecerea în bugetul viitor a zece mili­oane pentru Teatrul Naţional din Iaşi, cinci milioane pen­tru simfon­i şi două milioane pentru Revista care va apă­­rea la Iaşi sub conducerea d-lor Sadoveanu, Codrea­­nu Topârceanu şi Teodo­­reanu. Să nu trateze aceste pretenţii ca pe o utopie, fiind­că la Bucureşti se dau 20 mi­lioane pentru Teatrul Naţio­nal, 20 de milioane pentru operă, 10 milioane pentru simfonie şi pentru revista Fundaţiilor Regale 5 milioane (total 5­5 milioane). Deasemeni, toată lumea bu­­cureşteană acceptă ideea ca pavajele Iaşului să fie răfăcu­­te integral din contribuţia sta­tului, din pricină că ele au fost stricate de tot poporul românesc în vremea războiu­lui. Prin mijloace proprii ele pot fi întreţinute, dar nici in­­tr’un caz nu pot fi reconstru­­ite. Când la Bucureşti se re­­fac fundamental toate pavagile când in jurul Bucureştilor se bagă intr’o reţea navigabilă lacurile de la Bineasa, Mor­goşoaea şi Buftea şi când tot acolo statul e pe cale să facă şi canalul la Dunăre, pentru ce sar făcea absurd să se betoneze străzile Iaşului, pen­tru a scăpa odată de cea mai desgustâtoare mizerie a aces­tui oraş: murdăria ? Iată punctele de imediată Intervenţie. Pe urmă vom că­uta şi realizarea celorlalte care cer timp. Dar, pentru numele lui D-zeu uitaţi un moment domnilor cari faceţi politică, că sunteţi liberal’, ţărănişti, georgişti, etc. Fixaţi-vă in minte că sunteţi ieşeni, lucraţi in acest sens şi­­să vedeţi cât de repede prosperitatea va a­­tinge şi pe bătrânul nogru oraş. Dr. GR. T. POPA DISCUŢII ÎNTRUNIREA DE LA BUCUREŞTI NOTE Nepăsare faţă le va talent ieşan E păcat ca acum când stri­gă toţi că laşul moare, când i se ţin discursuri funebre la Bucureşti, tocmai acum când este nevoie mai mult de­cât oricând să ne încurajăm ta­­lentele autonome, noi ne com­plăcem intr'o condamnabilă nepăsare, laşul desigur că se va im­pune, nu numai prin ruine şi moaşte istorice, ci prin forţele sale creatoare, prin talentele sale. Iată de ce îndrăsnim prin aceste rânduri să atragem a­­tenţia autorităţilor noastre a­­supra unui talent veritabil, numim pe C. Agafiţei unul din cei mai meritaşi absol­venţi ai Bele-Artelor locale, pictor îndeajuns cunoscut, şi apreciat de public, dar ne­în­curajat sub nici o formă. Agafiţei a fost remarcat şi încurajat mai lesne de un ministru al Cultelor ca d. Gusty, decât de ieşenii in mij­locul cărora se manifestă. Şi e trist ca un artist, tâ­năr, cu putere de creaţie neu­­tilizată, un artist afirmat ca atare, să se piardă în inacti­vitate din cauza indolenţei Iaşului. S’ar putea găsi desigur, cu puţină bunăvoinţă, o modali­tate pentru sprijinirea acestui talent. Sunt destule autorităţi care ar putea achiziţiona portretul regelui Ferdinand, lucrat pen­tru Fundaţie­­ i sar putea în­credinţa lucrări oficiale, pe care penelul lui Agafiţei a dovedit că le poate duce la bun sfârşit. Scriem aceste rânduri in speranţa că ele vor găsi e­­coul cuvenit in sufletele con­ducătorilor , că se vor găsi fonduri şi pentru adevăraţii artişti, nu numai pentru cei improvizaţi de circumstanţă în preajma fondurilor cultu­­rale. Nu de alta, dar e păcat să se ofilească o floare care nu şi-a dat deplinul rod. 1. Paltin Citiţi zilnic Opinia sn noN MU . Franţa respectă tradiţia Ioanei d'Arc, celebra eroină care şi-a salvat patria de subt dominaţia engleză şi care a plătit gestul cu propria-i viaţă, fiind arsă pe rug în ziua de 30 Mai 1431. In fiecare an se organizează frumoase serbări în Franţa, în amintirea eroi­nei naţionale. In clișeu, serbarea care a avut loc de curând la Paris, unde s'a desfășurat o mare paradă militară în fața statuii Ioanei d'Arc. Mişcarea cetăţenească­­ împotriva scumpetei şi a speculei Şi pentru sprijinirea nevoilor Iaşului Duminică 2 Iunie are Ioc in sala Sidoli o inte­lnire pu­blică cetăţenească organizată de Blocul pensionarilor pu­­blici şi societatea ofiţerilor în rezervă şi retragere „Re­gele Carol II**Filiala Iaşi. Scopul acestei întruniri ce­tăţeneşti a tuturor claselor sociale, este bine precizat , o consfătuire obiectivă a­­supra nevoilor vieţii, fără nici un amestec de politi­cianism. In primul loc, se vor cer­ceta soluţiuni practice, posi­­bile de realizat, pentru uşu­rarea traiului şi combaterea speciie, şi crizei,s­oluţiuni isvorâte din realităţile vieţii. In al­­ doilea loc, se vor discuta modalităţile şi solu­­ţiunile posibile pent­ru spriji­nirea spitalului „Sf. Spiri­don“, spre a-şi putea înde­plini misiunea pentru care a fost creiat. A treia chestiune pusă în discuţia adunării va fi găsi­­rea unei soluţii favorabile pentru descongestionarea pa­­latului „Ferdinand“ în ca­drul perspectivei lui şi a este­ticei acestui centru al Iaşului, pregătind posibilitatea des­­chiderii stradei care să lege direct Mitropolia cu Teatrul Naţional. Va urma sintetizarea aces­tor soluţiuni prin o moţiune adresată diriguitorilor în drept. Apreciem călduros aceste întruniri cetăţeneşti care pot da bune rezultate, scoţînd pe cetăţeni din pasivitatea dău­nătoare şi contribuind mult la educaţia civică a masselor. Diriguitorii Comunelor şi Guvernele pot să pr­­ească adeseori multe şi bune su­gestii de realizări concrete şi soluţii bune, dacă bine­înţe­­les, acestea sunt izvorâte din cercetări şi convingeri făcute cu sinceritate şi bună cre­dinţă asupra realităţilor vieţii. De bună seamă că alta ar fi fost situaţia generală a ţării noastre, dacă Cetăţenii con­ştienţi ar fi fost la posturile de observare ce le oferă drep­turile cetăţeneşti şi ar fi fost mai atenţi la slaba şi nepri­ceputa gospodărie a adminis­­trăţiilor publice, practicate la anii de după războiu, prin ri­sipa banului public care a agravat dezastrul nostru eco­nomic şi financiar. Ori cât s'ar da vina sufe­rinţelor de tot soiul pe aşi zisa „Criză mondială“, fapt adevărat este, că această cri­ză a atins partea cea m­i sla­bă a organismului nostru so­cial . Partea morală, uşu­rinţa, lipsa de prevedere şi de control serios a ac­tivităţilor publice de tot soiul. Este dureros să constatăm că târziu s-au deschis ochii cetăţenilor la întrebarea: „Cum am ajuns în a­­ceastă stare neexplicabilă nu numai nouă, dar şi străinilor cari ne cunosc resursele noastre sufleteşti şi bogăţiile mari ale pă­­mântului nostru ? Ar fi de dorit, ca cel puţin de acum înainte, să se apre­cieze mai serios importanţa solidarizării şi postului de ob­servare,­prin experienţa tre­­cutului. Nu-i nici o săptămână de când m'am întâlnit întâmplă­ tor, cu cel care timp de pa­tru ani, s'a străduit să mă înveţe să scriu româneşte ,„fără să izbutească, cu fos­tul meu profesor Vasile Cio­reş-Ani mulţi nu ne văzusem, ori dacă ne-am văzut, nu ne-am vorbit niciodată, de­şi cât am fost pe băncile școa*­lei, de multă dragoste m'am bucurat din partea lui, iar mai târziu­ deoarece am a­­vut ocazia să aud că m’a vor­bit de bine in diferite cer­curi, spunând că i-am fost elev. Iar pentru mine, Vasile Ci­reş a fost cea mai luminoasă figură din marea galerie a dascălilor care i-am avut. To­tuşi, nu ne-am vorbit nicio­dată, până în ziua când l-am oprit în drum şi lam întrebat făţiş. — Mă mai cunoşti, D-le Profesor.,, S'a uitat la mine zâmbind, cu ochii aceia mici şi plini de bunătate şi scoţindu-şi mâna grăsulie din buzunarul vestei mâna ce multe gene­­raţii a simţit-o mângâindu-le feţele, in clipele de mare nervare, când uita să-şi mai sugă măseaua — un tic pe seama căruia făceam mult haz,— şi mi-a intins-o prie­teneşte. —„Cum să nu te cunosc ?... Pascu. — De multe ori am vrut să vă Vorbesc...­­—„Şi cu... Dar D-ta, D-le Pascu, mă mai ţii m dle ? Straniu m-a mai sunat a­­cest „Dem­nule Pascu“ spus de gura unuia obişnuit, să-l aud mereu „băeţaş“. — Zi-mi, Păscuta, D-le Profesor IM —,,E', acum am îmbătrânit amândoi •de Dacă mai ai vreme hai să mai flecărim, — Cu plăcere...' Şi am pornit-o amândoi, pe străzile dogorâte de cel dintăiu soare cu adevărat primă văratic, e­­—^Tot^aşa de prost seri ?, — Tot .M Parcă's hieroglife Ml Vai, de capul bieţilor tipo­grafi. —„Ţi-aduci aminte că în* totdeauna iţi puteam zece la compunere şi trei la dic­tando?, Cine te-o fi învăţa să scrii atât de urât Mi-am bătut eu capul cu tine, dar degeaba... — Vă amintiţi când aţi vrut să mă trimiteţi la „Ti­nerimea“ ? S'a oprit o clipă, muncin­­u-se să-şi adune gândurile şi pe urmă, mi-a zâmbit pe subt musteaţă.­­. „O! Da„. Ţi-am spus : Băiţaş, eu te-aşi trimite la „Tinerimea" pe tine, că sunt sig­ur că n'ai să mă faci de râs. Numai că trebue să-ţi iei şi un secretar, altfel greu să înţeleagă cineva ceia ce ai scris tu„. Eu te urmăresc re- T îmi face multă plăcere, dar văd că sunt tot nu vreai Să ştie că bancnotele sânt purtătoare de microbi şi răs­pândesc astfel multe boli. Un medic din Capetowa (Africa de Sus), preocupat de această chestiune, a izbu­tit să găsească o soluţie. Ei a­u preparat o substanţă lichi­dă, care desinfectează banii de hârtie. Bancnotele sânt desinfectate durabil, pentru mai mult timp fără a se deteriora cu nimic hârtia. In teorie sistemul e util. In practică însă, nimeni nu va s­a să-şi desinfecteza bancn­otele, să scrii. — Nu că nu vreau... — „Şi doar te-am pedepsit de atâtea ori, pentru stnt., — Am scris intr'o vacanţi* de o mie de ori. — „Nu ştim să scrim ro* mâneşte. As'.a-i 1 Mă revolt când citesc cum se scrie. Limbă maternă e aceasta ? De când nu mai auzisem, expresia lui favorită ,,'imba maternă*, ce ne-o repeta la diverse ocazii, ca suprem ar­gument, — „Da. Domnule !.. lai o carte, o deschizi și dela pri­mele rânduri, a svârli scârbit de felul cum e maltratată viața noastră limbă. Ce pe­depse le*aşi mai trage eu,, Domnilor scriitori.. Sch tadesc iracfeQ ?. -Continuarea In pagina lt-a Evocări Ultima întâlnire cu Waslla Cireş de ADRIAN PASCU Victor Munteanu Cel mai Îndrăzneţ zbor în stratosfera La Rapid—City (Statele­ Un­te) s'a construit un balon pentru cel mai Îndrăzneţ zbor în strato­sferă. Ascensiunea va fi între­prinsă zilele acestea de piloţii americani William Stewens şi O­­viile Andersen. Balonul Sor este cel mai mare din lume, cu care pi­­toţii speră să atingă înălţimea 35.000 metri. In gondolă s’au montat toate instrumen­tele necesare pentru cercetări ştiinţifice. Aeronauţii proee­­tează să rămâie o zi întreagă în strato­sferă. PARTID ECONOMIC? Din Bucureşti ne-a venit şti­rea că s'au pus bazele unui nou partid. Adică, s’au adunat lao­laltă câţi­va cetăţeni şi şi-au spus că e absolut insuficient numă­rul existent de partide (18 sau 19) şi e neapărată nevoie de încă unul, care să apere intere­sele clasei comerciale şi indus­triale din ţară! Insă acela care cunoaşte pro­gramele partidelor vechi, cine a urmărit atent activitatea felu­riţilor cârmuitori de la noi—acela şi-a putut da seama că tocmai interesele clasei comerciale şi industriale au fost apărate cel mai bine ; in orice caz, infinit mai bine decât interesele plu­garilor, bunăoară. Că e criză, că se fac restricţii la importul mărfurilor—asta nu e vina exclusivă a guvernelor de la noi. Suferă comerţul şi in­dustria noastră, fiindcă suferă comerţul şi industria de pretu­tindeni ; importăm puţin (şi foar­te bine facem), fiindcă străină­tatea cumpără revoltător de pu­ţin de la noi. Şi apoi însuşi faptul că se în­­fiinţează un partid economic, presupune că toţi negustorii şi industriaşii trebuie să se retra­gă din partidele politice vechi. Dar i-a gonit cineva din aceste partide ? I-au nemulţumit cumva programele respective ? Nici una, nici alta. Comerţul şi industria naţională sunt încă prea bine reprezentate in partidele poli­tice; se bucură chiar de privi­legii. Atunci, care e rostul şi menirea unui partid economic ? Pentru ce această izolare, dăună­toare intereselor comerciale şi industriale ? De ce să nu rămiie oameni acolo unde au unele si­­tuaţiuni strălucite—situaţiuni pe care oricare altă clasă socială le invidiază pe bună dreptate ? T. L. BASARABEANU­ din toată lumea Biserică cu auto- Stîtze,b B­serica din locali­tatea Neubabelsberg (Germa­nia) este situată pe un deal, la o depărtare destul de a­­pre­cabilă de târg. Din aceas­­tă cauză numărul credincioși­lor la slujbele religioase s'a micșorat tot mai mult, iar In ultimul timp biserica era a­­proape goală. Pentru a remedia situaţia, preotul a recurs la un pro­cedeu practic. El a angajat două autobuze, care aduc pe credincioşi la biserică, iar după­ oficierea slujbelor ii transportă inapoi acasă. Bine­­nţeles, transportul este gra­tuit. In felul acesta preotul din Neubabelsberg îşi păstrează □umărul necesar de enoriaşi pentru menţinerea bisericii. Gramofonul pentru însemnări zilnice.­­ La o expoziţie tehnică din Paris s-a prezentat cel mai mic tip de gramofon. Apara­­tul încape în buzunarul hai­­nei şi serveşte pentru însem­nări zilnice. Dealtfel a şi fost numit „block-notes sonor". Dacă vrei să-ţi aminteşti sau să notezi ceva, scoţi apa­ratul din buzunar şi vorbeşti în faţa cornetului. Acasă, pui placa la gram­a­fon şi auzi toa­­te notiţele. Această invenţie este desi­gur originală, dar nu prea găseşte aplicare practică, do­­arece „block notes-ul "sonor“ e prea scump.« 54 inimi în urne de argint.— la biserica din Loretto (actualmente în Italia, iar înainte de războiu în A­­ustria), se află o criptă unde sânt depuse 54 inimi inune de arg'nt. Sânt inimile­­mem­­brilor din dinastia casei de Habsburg. In urna cea mai mai mare este inima împă­rătesei Maria Theresia. Ultima urnă depusă a fost aceia cu inima tatălui lui Frantz Josef. Obiceiul acesta de a se în*­mormânta trupul intr'o parte și de a se depune inima intr'o urnă în altă parte, datează în familia de Habsburg din se­­colul al X­II-lea. Cripta din Lorento este in­ch­să cu o mare poartă de fier. Ea nu poate fi vizitată decât o singură dată pe an. Zilele trecute când s'a permis intrarea, a fost o afluență ex­traordinară. Mii de oameni din diferite ţări, au venit să vadă cele 54 urne de argint» 3­0 ani căsătorit cu o păpuşă — La Tokio a încetat din viaţă un mare co­­merciant japonez anume Sa­­kei Hashigu. Acesta era cu*, noscut sub denumirea de „o­­mul căsătorit cu o păpuşă". Intr'adevăr acum 30 de ani, murise nevasta lui Hash­gu. Bărbatul, care-şi iubise mult soţia, a comandat o păpuşă ce semăna perfect cu femeia defunctă, Hishigu făcuse şi o solem­nitate re­­goală, un sem­n de legământ matu­mumal cu pă­puşa. De atunci nu s’a mai în­surat şi t­mp de 3 decenii s’a­ considerat căsătorit cu ma­nechinul ce reprezenta pe prima lui soţie. Desinfectarea bancnotelor

Next