Patria, octombrie 1920 (Anul 2, nr. 210-232)
1920-10-14 / nr. 221
k Scrisori din Franţa Personalitatea lui Miterand — Noul guvern francez Congresul din Orleans — Conferinţa din Bruxelles îndrumarea nouă a socialismului francez De la corespondentul nostru permanent !mai mult, când a vorbit despre Între-Ifost dată de către dl Poincare, ducerea în constituţie a modificărilor Din momentul plecării sale Tn .iminito*« ‘ Elysée porţiunea Franţa este foarte posibile. In streinătate nu se poate magina răsunetul pe care l-a avut la noi declaraţiunile dlui Millerand. In cercurile politice, la senat în particular, căci — fapt straniu de altfel — senatul cuprinde elemente mai înaintate decât camera deputaţilor, a fost un adevărat vacarm. Puţin a trebuit ca păzitorii treji ai constituţiei să strige „foc* ca şi cum incendiul s’ar fi declarat în templul Republicei. Din acel moment teama da pericol nu s’a potolit şi lumea politică s’a împărţit în două pe această temă. Una — care domină la Palais Bourbon — crede împreună cu dl Mitterand că puterile Preşedintelui Republicei trebuiesc crescute, că şeful Statului trebuie să şi asume oarecari iniţiative, atât din punct de vedere al politicei interne cât şi din punct de vedere al politicei externe. Cealaltă — domină la Luxembourg — aduce obiecţiunea că constituţia din 1875 a dat Preşedintelui Republicei puteri foarte întinse: alegerea miniştrilor, dreptul da mesagiu la camera, prezenţa efectivă la elaborarea tratatelor etc* ... Viitorul ne va spune care din cele două tabere va avea dreptate; dar de pe acum chiar suntem în posesiunea unei păreri autorizate. Ea ne-a N’a rămas nimic de adrogat asupra personalităţii lui Mllerand, ales preşedinte al Republicei franceza; biografia lui este astăzi cunoscută de toţi, până şi cele mai mărunte amănunte ale carierii sale politice au fost date la iveală de presa mondială în ultimile cincisprezece zile. Aşadar, cu toată dorinţa pe care am putea-o avea, nu mai avem nimic de adăogit la edeea se cunosc în mod public de azi înainta. Dar aceea ce trebuieşte lăudat încă odată şi fără rezervă, este echilibrul caracteristic al spiritului francez şi acest simţ pentru realităţile politice care constitue cea mai bună stavilă pentru toate visurile şi pentru toate utopiile revoluţionare. Se găsesc oare multe ţări în care criza preşidenţialâ se poate deslănţui în câteva zile şi acesta fără strigăte, fără răs- JEAN VIGNAUD turnări şi fără ameninţări de schimbarea regimului? N’au trebuit nici măcar opt zile pentru ca un preşedinte să fie înlocuit cu altul, pentru ca dl Millerand să ia locul lui Deschanel. Cred chiar că aceasta este un record în analele tuturor constituţiilor. Totuşi nu se poate spune că era vorba să se ridice pe piedestal un om indiferent neutru, capabil de a satisface toate partidele. Dl Millerand prezentându-se în faţa sufragiilor, colegilor săi, a membrilor camerei şi a deputaţilor a arătat că el nu înţelegea să fie o maşină pentru semnat, un simplu aparat de înregistrare ci din contră că el voia să fie un preşedinte de fapt, decis să ia parte la conducerea electivă a afacerilor atât interioare cât şi exterioare ale ţarei. El a fost chiar ceva dela dlui Poincaré în curioasă. Cu toatecă face parte din senat, fostul preşedinte al republicei nu s’a ridicat niciodată la tribună în chestia tratatului dela Versailles, căci nu este nici o îndoială că tratatul din Versailles nu l'a mulţumit prea mult pe dl Poincaré. Dl Poincaré preferă să-şi facă cunoscute părerile sale prin presă, munca sa de gazetar este neobosită. Şi dacă astăzi denunţi opiniei publice numai unele din lacunele regretabile ale tratatului, dacă îşi dă avizul său aşa de târziu, aceasta o face pentru că la Elysée nu putea să spună nimic. Şi apoi, nu era uşor s’o facă fără să risce cea mai mică obiecţiune din partea Tigrului, totdeauna gata să urle, gata să muşte. Astăzi dl Poinoare se simte liber şi liber a vorbit „Le Terops* despre rolul preşedintelui Republicei. Pentru el, şeful Statului, poate înrâuri asupra afacerilor externe; s’a întâmplat cazul în trecut cu Grévy, cu Casimir Perier; el însuşi a mijlocit în chip util pe lângă şefii statelor streine in diferite rânduri în timpul septenatului său. Trebueşte schimbată constituţia? In aceeastă privinţă dl Porneai , se arată sceptic; el ar dori mai mult o transformare a atmosferă po-olitice care înconjură pe preşedintele Republicei şi pentru aceasta se bazează pe inteligenţa dlui Millerand. De altfel dl Millerand a amânat pentru mai târziu studiul acestei spinoase chestiuni, spirit realist el avea de luat deciziuni mai urgente; îşi avea de format ministerul său. Menţinerea la putere a aceloraşi oameni în guvern a produs o oarecare decepţie; se vorbise atât de mult despre faimosul minister ! Şi iată că dl Millerand, în loc să facă gestul îndrăznit pa care lumea il aștepta dela el, numea în capul afacerilor pe un om nobil, inteligent, dar care în chp vizibil părea a fi destoinc în întrebuințarea atitudinei de dublură. Ni se dă ca sigur că dl Millerand voia să dea puterea dlui Viviani, dar aşa fiind absent, dl Leygnes a moștenit-o. Intr’al fivârul Millerand a amânat pur si simplu pentru luna Noemvrie venirea acestui mare minister al păcii. Până atunci sa poate aştepta fără nerăbdare, cu atât mai mult cu cât vieaţa politică este suprimată în timpul Închiderei Camerelor. In acest moment opinia publică se interesează de congresul din Orleans şi de conferinţa de la Bruxelles. La Orleans se pune o chestiune capitală, pentru viitorul socialismului francez Aneta va Îndrepta el oare către internaţinalismul bolşevist, sau va conţinu să rămână de nord cu Conferin generală a muncei, care vrea să menţină lupta de clasa pa terenul sindcal Evoluţie sau revoluţie, toată dilemae găsim la începutul discuţiunili foarte furtunoase de altfel; dar Millerand a arătat la C. G. T. ( guvernul nu va admite nici oda nici cea mai mică Incercare în Fran a monoadelor rusa sau char italian Desigur sunt reforme de făcut d în limitele legalităţei, ţinându-se să o leafă dela 1884 asupra sindicatele Doctrina reformistă, va eşi probabil victorioasă din această nouă lupt In ceea ce priveşte conferinţa d Bruxelles, nu putem risca prognost curi, căci ne găsim în plină descrierare; unele ziare au afirmat că aflară în faţa turnului Babei. Destina just. In orice caz nu se întrevec noua orientare economică mondial Germanii strigă disperaţi şi-şi oi ştiga de partea lor pe partizanii englezi ai lui Keynes şi pe discipol lui Wilson, Anglia de abia a binevoit să discute, delegatul american preferat să joace rolul lui Pont Pirat anunțând că America se desirteresează de certurile din această sărmană Europă. Joi 14 Octomvrie 1920 50 bani AL PARTIDULUI NAŢIONAL DIRECTOR: ION AGARRICEANU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA CLUJ, Str. REGINA MARIA 11 ANUNŢURI DUPĂ TARIF PRIMEŞTE ADMINISTRAŢIA ŞI AGENŢIILE DE PUBLICITATE :s th.H8 SPRe FALIMENT de SEVER DAN Vorbim Intr’una de „maximare*, de „rechiziţii* de «urcări de salar“ de «intenzifiearea exportului“ de «taxe pe lux, etc. etc. etc. Unul propune una, altul pretinde alta. Toţi Işi Inchipue, «ă prin măsura propusă de ei se va pune capăt mizeriei. Nu, domnilor propunători, nu vă faceţi iluzia, că prin una careva din acele măsuri veţi salva situaţia. Pentru a readuce echilibrul în finanţele ţării, va să zică pentru a stârpi scampetea, exstă un singur mijloc: să plătim datoriile publice ! Datoriile Statului român sunt enorme. Numai în timpul neutralityi. România a făcut peste 1 miliard lei datorie internă și externă. In timpul răsboiului datoria internă mai sporește cu IV miliard lei iar ora externă cu exact 1 miliard. Adăugând datoriile de după răsboi ajungem la cifra de aproape 10 miliarde, din care cca 1.857.000.000 pe piaţa streină. Mai puneţi la aceasta peste 2 miliarde bilete Banca Generală, cca 5 miliarde lei din schimbul coroanelor şi circa 3 miliarde din schimbul rublelor. Mai puneţi apoi 3,5 miliarde de preluat din datoriile Austro-Ungariei. Suma totală: 25 miliarde lei Cea mai mare parte datorie de emisiune ! In zadar se vor face comparaţii între noi şi Franţa, după cap de om iau fi după bogăţiile ţării în raport cu datoria publică. Comparaţii amăgitoare 1 Bogăţiile noastre sunt bogăţii naturale. Bogăţiile Franţei sunt bogăţii industriale. Adevărata comparaţie se face punând datoriile publice în raport cu puterea de producţie a ţării, iar nu cu numărul locuitorilor (care e o cifră brută) şi nici cu suma bogăţiilor, cari asemenea pot să fie brute, în lipsă de exploatare intensivă. In raport cu puterea de producţie a ţării, datoria noastră publică de 25 miliarde e de 3—4 ori mai apăsătoare decât datoria publică a Franţei. Iată de ce şi valuta noastră e de 3—4 ori mai rea ca valuta franceză, bolnavă şi ea de-a binele. Şi acum soluţia. Deogmaticii economiei naţionale aşteaptă salvarea oare dela mărirea exportului, care dela prohibiri de import, care dela „ameliorarea transportului“, care dela echilibrarea budgetului care dela regimuri excepţionale , în sfârşit, fiecare după şcoala căreia ii aparţine. Eu zic: fiecare din aceste măsuri contribuie ceva la încetarea crizei financiare, dar măsura care vanează radical este una singură. Achitarea datoriilor publice, reducerea lor la normali Când vom fi făcut aceasta nu va mai trebui să ne zbatem cu încercări ridicole de a scădea prețurile paralel cu urcarea salariilor... Până nu ne vom achita datoriile deja sa discutăm sporirea producţii şi exportului. Producţia nu se poate mări, fără o stabilitate oarecare a valutei! Cine poate întreprinde plasamente productive, când nu-ţi poţi face socoteală nici cu maşini, nici cu materii brute, nici cu salarii, cari variază până la 50*/o de pe o zi pe alta, totdeauna în plus? Cine îndrăzneşte să facă investţii pe termen lung, când milionul investit azi peste doi-trei ani va însemna poate 160.000 numai? Cum vrei să obţii credite ieftine când toată lumea te ştie înglodat până în gât în datorii ? Aci ajută un singur lucru : să plătim datoriile ţării, dacă voim să avem valută bună înafară şi să nu mai avem „scumpete“ înăuntru. Nemaifiind statul îndatorat până la insolvenţă, nu va mai trebui să reviliem salariile în fiecare sfert da an. In schimbasă toate întreprinderile vor lua un avânt puternic, care în curând va duce chiar la supraproducţie. Pentru a achita datoriile ţării, fireşte, nu există mijloc efectiv,, decât — înainte de reducerea Inflaţiei monetare ! — impozitul pe avere odată pentru totdeauna, progresiv până la 25'U şi impozitul permanent pe venit, progresiv până la 50%. Pe urmă o serioasă politică de monopoluri Consolidarea statului român trebuie să înceapă cu consolidarea finanţelor. Aşa cum anul 1919 a fost anul de consolidare a armatei române, aşa trebuia să fie anul 1920 anul de consolidare a finanţelor româneşti. In loc de aceasta, vedem că statul trăieşte din vinderea averii ce i-a mai rămas (fac aluzii la fondările cu cointeresare) şi din preţul plii de urs... (fac aluzie la bonurile de împroprietărire). Unde vom ajunge pe calea apucată? Unde ajunge orice asociaţie în pragul insolvenţiei. La faliment. Nu ştiu, dacă — excludând complicaţiile internaţionale — partidele cari se razimă pe straturile de jos nu ar trebui să preferă aceasta soluţie, cehi propuse de mine. PUREEI LA PORCT Ca o consolare şi pentru repararea în faţa opiniei publice, a desfiinţării partidului liberal la Craiova, despre care dăm lămuriri în pag. II, ziarul „ Viitorul" publică adesiunea de înscriere în acest partid, a dlui A. Cosma din Timişoara, autorul faimoasei somaţii. Cât de impopular este acest partid in vechiul Regat se vede din faptul că înscrierea unui om, care altădată era anunţată la informaţii, astăzi este un eveniment atât de mare pentru partidul liberal, încât publică telegrama dlui Cosma In aşa fel că face concurenţă Ultimei ore telegrafice, Ziarul „Renaşterea Română", oficiosul casei Tăscuanu Schuller, spune că prin publicarea „notiţei“ noastre asupra luărei prerogativelor regale în Grecia, „învitam“ la revoluţie şi la antidinasticism, ca şi când noi am fi procedat aşa cum a procedat Veni zelos în ţara lui. Credem că nu suntem datori cu nimic să facem act de dinasticism în faţa casei Schuller- Tăslăuanu, ci să o lăsăm pe mai departe să se ocupe cu afacerile ruşinoase, care îndeamnă la ordine şi la iubirea de Coroană. t*., .u sunt Aliaţii Si Bolşevismul |Postica Bulgariei şi Ungariei t ° e I® v iwiiini —Declaraţiile premierului bulgar făcute presei la Londra — Un bilanţ al politicei antantiste faţă de bolşevism, pe care-l face filozoful francez Gustave le Bon In revista Les Annales, cunoscutul filozof francez Gustave le Bon, care este o autoritate mondială în materie de psihologie politică, face un sever rechizitor politicei pe care a dus-o Lloyd George faţă de Polonia. Pentru a înţelege şi mai bine conduita ministrului englez relativ la Polonia şi uşurinţa cu care ea a suportat impertinentele ironii ale reprezentanţilor Rusiei, trebuie si ne amintim că Anglia posedă un mare imperiu asiatic, foarte ameninţat astăzi de invazia bolşevică. A urma mersul năvălitorilor abandonând Polonia şi lăsând-o devastărilor şi furturilor, poate să fie o operaţie dacă nu strălucită, cel puţin din punc de vedere politic, avantagioasă. Şi cu atât mai mult cu cât bolşevicii fac progrese repezi în Asia. Un jurnal american compară de curând imperiul lui Lenin cu acel al lui Han Ghengh. Greşelile Angliei Calculele lui Lloyd Georghe rezidă greşit pe o totală neînţelegere a mentilitiţei bolşevice. Pe când pentru a câştiga timpul, emisarii ruşi au primit la Londra să discute încet, armatele roşii, escortate de campaniile lor întocmite din călăi chinezi însărcinate să tortureze prizonierii, avansau repede. In prezent Lenin şi mica sa bandă sunt stăpânii absoluţi ai unui imperiu de 170 de milioane de suflate şi ei au ştiut să paralizeze în întregime influenţa engleză în Orient. Persia şi Turkestan sunt ocupate; Afganistanul şi India, ameninţate. Alianţa bolşevismului cu Islamismul Acesta fapte, care au determinat orientarea politică a lui Lloyd George, sunt uşor de văzut. Ceea ce nu s'a putut vedea, au fost consecinţele care puteau rezulta din părăsirea Polonezilor. Dacă Polonia cedând sugestiunilor engleze, ar fi renunţat la luptă, bolşevismul aliat cu Islamismul, aşa de rău tratat în Turcie, ar fi devenit cu totul mai periculos decât cum este astăzi. Polonia învinsă, alianţa Rusiei bolşevice cu Germania, ar fi fost sigură. Armatele lui Lenin sunt în realitate foarte periculoase. Ele au în capul lor pe cei mai buni generali ai regiumului vechiu, — de notat, Brusiloff. Şefii comuniştilor au răuşit să facă pe ţărani a crede că „sfânta Ruda“ este ameninţată de o invazie din parte streinătăţei şi au deşteptat astfel patriotismul lor, atât de adormit pe când nu erau aliaţi. Rezultatele politicei engleze O politică se judecă după rezultatele sale. Care sunt rezultatele obţinute prin discuţiile preliminare dintre Lloyd George şi delegaţii Moscovei ? Nu numai că înaintarea bolşevicilor n’a fost oprită in Asia o clipă, dar delegaţi ruşi au profitat de prezenţa lor la Londra, pentru a întrebuinţa fondurile enorme de care dispun după furturile enorme de pe la bănci, pentru a fonda un jurnal bolşevic englez şi a face în lumea muncitoare, o vie propagandă. Franţa faţă de Polonia uire norocul nostru — şi poate şi pentru Anglia — primul nostru ministru a avut o vedere mai clară a situaţiei, decât colegul său englez. Când situaţia Polonez lor părta disperată, pentrucă armata roşie era la porţile Varşoviei, ministru nostru Mitterand n’a ezitat a-ie sări în ajutor, nu numai cu trimiterea muniţiilor, dar mai ales prin dirijarea lor de către şeful nostru de stat-major, mareţiarul Foch. Graţie influenţei acestui general, Polonezii au recăpătat curaj şi câteva manevre dibace au transformat înfrângerea lor într’o strălucită victorie. Consecinţele fură imediate: Polonia liberală, speranţele Germaniei spulberate, bolşevismul înfrânt şi Asia mai puţin ameninţată. EFEMERIDE Jertfa florilor O femeie pu ’a coş de fioricele mărunte, roşui şi albastre, strânsa în buchete mici m’a întimpinat întinzându-mi mai multe deodată: ,,Ia domnule fiori !’‘ Era pe la amital. Florile chinuite, arse de soare îşi trăiau agonia, dureroasa şi larga florilor agmie. Mă uitam cu milă la ele, îmi venea şi le cumpăr pe toate, să le stâ-agăr cu’n picur de apă setea şi arsura morţii. Şi’mi venea să le duc la buze, să le sire-V s le mSngăi ca pa nişte fiinţe dr*;y!, cari su venit pe lr.me pentru a fi jertfite, fără ca să slujească cu jertfa lor vre un scop. Nicodată ca In vara şi în priilăvara asta n’am văzut atâtea flori în pi ^pa străzi, pretutindeni îmbiate trecătorilor de vânzători şi vânzătoare. Ca florile ce ni se îmbie sşa şi pe cari le refuzăm mă doare totdeauna. Ele sunt asemeni visurilor noastre curate şi dragi, ce le îmbiem adeseori şi noi le închinăm in visată cine ştie cui, care nu le înţelege şi nu le refuză. Vânzitoarea s’a aşezat indiferentă pe pragul unei prăvălii ş’a Început să-şi socotească lesni. Era câştigul ei din ziua aceea, un puma de bancnote, preţul atâtor nevinovate vieţi de flori. Şi bucheţelele din coş, bătute de soare se ofileau teptat, petalele florilor se încreţeau închizându-se deasupra staninelor ca nişte ochişori mici obosiţi. Parfumul discret, sfios, evapora sub puterea pildurei împrăştindu-sa în aier. — De e nu le-au lăsat acolo, în colţurile linişte de păduri şi câmpii, să se bucure de vietţi şi de înflorirea lor frumoasa? Şi florile cad jorfă poftei de câştig a oamenilor îmi venea că m’apropriu de femeie, să-i spun că florile acestea simt, le doareţi pe ele când mâna nemiloasă a omului le rupe ai vretm s’o conving, că florile sunt nişte fiinţe nevinovate, cari au dreptul ca şi noi să se bucure de vieaţă, care e mai curată şi mai frumoasă cu mult decât vieaţa noastră, a oamenilor. M’am gândit însă, că femeia simplă, ce-şi număra satisfăcută banii, auzindu-mă că-i vorbesc aşa, s’ar uita la mine cu ochii mari, holbați și privind inimimi s’ar face poate cruce crezândumă nebun? ARISTARO & COMP. Anul II. Numárul 221 ABONAMENTUL: PE UN AN ... 120 LEI PE V, AN .... 60 LEI PE VI AN ... . 30 LEI TELEFON A IIcS Londra. — Cercurile politice engleze atribue un mare interes, vizitei primului ministru bulgar Stambulinsky. Intr’un interview acordat corespondenţilor de ziare, Stambulinsky, expune scopul vizitei sale şi accentuiază că o nouă Bulgarie a intrat in existenţă , nouă în ceea ce priveşte administraţia sa, diriguirea guvernului, organizaţia sa generală precum şi politica sa externă. Premierul speră a crea relaţiuni bune, între această Bulgarie nouă şi Anglia. Ministrul spune un scop de a obţine o înţelegere favorabilă, între Bulgaria şi vecinii săi, că aceasta doreşte medierea Angliei şi a celorlalte puteri ale Antantei Asemenea declară că Bulgaria nu mai doreşte heghemonia în Balcani; ambiţiunea sa este a fi un element de ordine in orientul Europei. Celelalte ţeluri ale lui Stambulinsky ar fi studiarea forţei industriale şi economice a Angliei, un scop de a înbunătăţi condiţiunile economice şi industriale din propria sa ţară. In cele din urmă intenţionează, de a apela la lumea financiară şi comercială engleza spre a ajuta, la refacerea economică a Bulgariei. Contele Teleky despre politica Ungariei Budapesta. — Ministrul preşedinte, contele Teleky, declară în darea sa de seamă săptămânală, că Ungaria prepară ratificarea tratatului de pace, în aşteptare că acest tratat va fi numai un cadru, în cuprinsul căruia multe vor fi de modificat. Pierderile răsboiului trebuesc licridate fără aştepta ajutorul streinătăţii — deosebire este vorba de regularea valutei. Spre a regula valuta se va pune la cale impozitul asupra averei. Ungaria menţine relaţiuni amicale cu toate marile puteri, în deosebire cu Franţa. Când tratatul de pace va fi ratificat, Ungaria va fiberaţi din situaţia sa precară. Cu Austria Ungaria doreşte relaţiuni amicale ş economice, însă nici un fel de alianţi politică. Renner nu fare poltica Austriei ei politica acelor, cari l-a călăuzit rău. Prin chestiunea Ungăriei apusene s’a creiat un abis între Ungaria şi Austria. Ungaria doreşte să trăiască în bune relaţii cu vecini săi. Este groaznic că ungurii sun mereu expulzaţi. In chestiunea regalităţii, ministrul preşedinte detară că Ungaria vă avea un rege, care va fi numai un rege naţional al Ungariei şi nu un rege al unui al stat. Totuşi chestiunea regalităţii nu trebuie să devie un obiect de notaţie. In cele din urmă ministrul preşedinte cere colaborarea tuturor patrioţilor în scop de a consolida comple ţara. Desminte în mod hotărât toat ştirile, după cum ar fi zvonuril despre stampilarea banilor, încercările de revoltă și altele. Lipsa de preoţi * Un fenomen neobişnuit — Părăsirea carierei preoţeşti Remediul La Iaşi s’a deschis congresul preoţilor din vechiul Regat, pentru care s’au făcut întinse pregătiri şi căruia i se dă o deosebită importanţă prin faptul, că între obiectele ce se vor discuta, locul prim îl ocupă căutarea mijloacelor de regenerare a vieţai morale. Problema aceasta, atât de în strânsă legătură cu misiunea preoţimei, s’a discutat şi îa congresele preoţeşti dela noi, dar n’a reuşit până azi să găsească soluţiuni practice, deşi haosul rămas pe urma răsboiului, pierderea unui sănătos echilibru sufletesc, ia proporţii tot mai mari în toate păturile societăţii noastre. Şi, ni se pare, că oricât de mult va fi discutată problema regenerării vieţii sufleteşti, ea nu va porni pe drumul soluţionării sigure, până când nu vom avea următori factori, absolut necesari, în lupta, pe care o aşteptăm cu toţii să se deschidă: preoţi deajuns, preoţi convinşi de înalta lor misiune, asigurarea pentru ei a existenţei în aşa fel, ca preoţii să se poată dedica cu totul chemării lor. Ceea ce vedem însă in desfăşurarea fieţeii noastre sociale nu ne îndreptăţeşte de loc să sperăm, că vom ajunge în curând la aceşti trei factori. Intr adevăr, în vreme ce vorbim mereu de necesitatea unei intensive activităţi a preoţimei, numărul acestora se împuţinează din zi în zi. Astfel că dorim o luptă fără să ne punem mai întâi întrebarea: de unde să recruţăm ostaşii? Astăzi avem o lipsă primejdioa de preoţi. Numai în arhidiecesa Bejului din 665 parohii 100 sunt lipsit de preoţi, după relaţiile, pe care dă ziarul „Unirea.Din celelalte ducese, ortodoxe sau unite de la noi, lorurile nu stau mai bine. In vechii Regat se spune, că numărul parohilor vacante se ridică la trei mii. At că întâiul remediu, la care trebuie ne gândim pentru a putea nădăjd la începerea luptei pentru regenerări morală a poporului nostru, este vadierea parohiilor vacante, câştigări elementelor, cari au să ducă lupta regenerare. In ţinuturile româneşti de dincoai de Carpaţi nici odată n’am fost hti criză de preoţi aşa de mare. Et ni explică însă uşor prin faptul, că oiia cu preluarea puterii de Stat dela uiguri, s’a simţit la noi o grozai lipsă de oameni. In toate oficiile mulţi preoţi, sperând că vor ajum la condiţii mai uşoare de traiul a luat alte slujbe, alţii au fost sfiiţi , interesele înalte de Stat să se departă de parohii, iar alţii au trec cateheţi, profesori de religie la muţimea şcolilor româneşti întemeia acum. Afară de aceasta elevii semnari au trecut cei mai mulţi la alte carte de care Statul ara nevoe să fie o (Urmează pe pag