Patria, octombrie 1920 (Anul 2, nr. 210-232)

1920-10-14 / nr. 221

k Scrisori din Franţa Personalitatea lui Miterand — Noul guvern francez Congresul din Orleans — Conferinţa din Bruxelles îndrumarea nouă a socialismului francez De la corespondentul nostru permanent !m­ai mult, când a vorbit despre Între-Ifost dată de către dl Poincare, ducerea în constituţie a modificărilor Din momentul plecării sale Tn .iminito*« ‘ Elysée porţiunea Franţa este foarte posibile. In streină­tate nu se poate magina răsunetul pe care l-a avut la noi declaraţiunile dlui Millerand. In cercurile politice, la senat în par­ticular, căci — fapt straniu de altfel — senatul cuprinde elemente mai înaintate decât camera deputaţilor, a fost un adevărat vacarm. Puţin a tre­buit ca păzitorii treji ai constituţiei să strige „foc* ca şi cum incendiul s’ar fi declarat în templul Republicei. Din acel moment teama da pericol nu s’a potolit şi lumea politică s’a împărţit în două pe această temă. Una — care domină la Palais Bour­bon — crede împreună cu dl Mitte­­rand că puterile Preşedintelui Repu­blicei trebuiesc crescute, că şeful Sta­tului trebuie să şi asume oarecari ini­ţiative, atât din punct de vedere al politicei interne cât şi din punct de vedere al politicei externe. Cealaltă — domină la Luxembourg — aduce obiecţiunea că constituţia din 1875 a dat Preşedintelui Republicei puteri foarte întinse: alegerea miniştrilor, dreptul da mesagiu la camera, pre­zenţa efectivă la elaborarea tratatelor etc* ... Viitorul ne va spune care din cele două tabere va avea dreptate; dar de pe acum chiar suntem în pose­siunea unei păreri autorizate. Ea ne-a N’a rămas nimic de adrogat asupra personalităţii lui M­llerand, ales pre­şedinte al Republicei franceza; bio­grafia lui este astăzi cunoscută de toţi, până şi cele mai mărunte amă­nunte ale carierii sale politice au fost date la iveală de presa mondială în ultimile cincisprezece zile. Aşa­dar, cu toată dorinţa pe care am putea-o avea, nu mai avem nimic de adăogit la edeea se cunosc în mod public de azi înainta. Dar aceea ce trebuieşte lăudat încă odată şi fără rezervă, este echi­librul caracteristic al spiritului fran­cez şi acest simţ pentru realităţile politice care constitue cea mai bună stavilă pentru toate visurile şi pentru toate utopiile revoluţionare. Se gă­sesc oare multe ţări în care criza pre­­şidenţialâ se poate deslănţui în câteva zile şi acesta fără strigăte, fără răs-­ JEAN VIGNAUD turnări şi fără ameninţări de schim­barea regimului? N’au trebuit nici măcar opt zile pentru ca un preşe­dinte să fie înlocuit cu altul, pentru ca dl Millerand să ia locul lui Descha­­nel. Cred chiar că aceasta este un record în analele tuturor constitu­ţiilor. Totuşi nu se poate spune că era vorba să se ridice pe piedestal un om indiferent neutru, capabil de a satisface toate partidele. Dl Millerand prezentându-se în faţa sufragiilor, colegilor săi, a mem­brilor camerei şi a deputaţilor a ară­tat că el nu înţelegea să fie o maşină pentru semnat, un simplu aparat de înregistrare ci din contră că el voia să fie un preşedinte de fapt, decis să ia parte la conducerea electivă a afacerilor atât interioare cât şi exte­rioare ale ţarei. El a fost chiar ceva dela dlui Poincaré în curioasă. Cu toate­­că face parte din senat, fostul pre­şedinte al republicei nu s’a ridicat niciodată la tribună în chestia trata­tului dela Versailles, căci nu este nici o îndoială că tratatul din Ver­sailles nu l'a mulţumit prea mult pe dl Poincaré. Dl Poincaré preferă să-şi facă cunoscute părerile sale prin presă, munca sa de gazetar este neobosită. Şi dacă astăzi denunţi opiniei publice numai unele din lacunele regretabile ale tratatului, dacă îşi dă avizul său aşa de târziu, aceasta o face pentru că la Elysée nu putea să spună nimic. Şi apoi, nu era uşor s’o facă fără să risce cea mai mică obiecţiune din partea Tigrului, totdeauna gata să urle, gata să muşte. Astăzi dl Poinoare se simte liber şi liber a vorbit „Le Terops* despre rolul preşedintelui Republicei. Pentru el, şeful Statului, poate înrâuri asu­pra afacerilor externe; s’a întâmplat cazul în trecut cu Grévy, cu Casimir Perier; el însuşi a mijlocit în chip util pe lângă şe­fii statelor streine in diferite rânduri în timpul septenatu­­lui său. Trebueşte schimbată consti­tuţia? In aceeastă privinţă dl Porn­eai , se arată sceptic; el ar dori mai mult o transformare a atmosferă po-olitice care înconjură pe preşedintele Republicei şi pentru aceasta se ba­zează pe inteligenţa dlui Millerand. De altfel dl Millerand a amânat pentru mai târziu studiul acestei spi­noase chestiuni, spirit realist el avea de luat deciziuni mai urgente; îşi avea de format ministerul său. Menţinerea la putere a aceloraşi oameni în guvern a produs o oare­care decepţie; se vorbise atât de mult despre faimosul minister ! Şi iată că dl Millerand, în loc să facă gestul îndrăznit pa care lumea il aștepta dela el, numea în capul afa­cerilor pe un om nobil, inteligent, dar care în chp vizibil părea a fi destoinc în întrebuințarea atitudinei de dublură. Ni se dă ca sigur că dl Millerand voia să dea puterea dlui Viviani, dar a­­­ş­a fiind absent, dl Leygnes a m­oștenit-o. Intr’al fivâr­ul Millerand a amânat pur si simplu pentru luna Noemvrie venirea acestui mare­­ minister al păcii. Până atunci sa poate aştepta fără nerăbdare, cu atât mai mult cu cât vieaţa politică este suprimată în tim­pul Închiderei Camerelor. In acest moment opinia publică se interesează de congresul din Orleans şi de con­ferinţa de la Bruxelles. La Orleans se pune o chestiune capitală, pentru vii­torul socialismului francez Ane­ta va Îndrepta el oare către internaţi­nalismul bolşevist, sau va conţinu să rămână de nord cu Conferin generală a muncei, care vrea să men­ţină lupta de clasa pa terenul sind­cal Evoluţie sau revoluţie, toată dilem­ae găsim la începutul discuţiunili foarte furtunoase de altfel; dar Millerand a arătat la C. G. T. ( guvernul nu va admite nici oda nici cea mai mică Incercare în Fran a monoadelor rusa sau char italian Desigur sunt reforme de făcut d în limitele legalităţei, ţinându-se s­ă o leafă dela 1884 asupra sindicatele Doctrina reformistă, va eşi proba­bil victorioasă din această nouă lupt In ceea ce priveşte conferinţa d Bruxelles, nu putem risca prognost curi, căci ne găsim în plină descrier­­are; unele ziare au afirmat că­­ aflară în faţa turnului Babei. Desti­na just. In orice caz nu se întrevec noua orientare economică mondial Germanii strigă disperaţi şi-şi oi ştiga de partea lor pe partizanii en­glezi ai lui Keynes şi pe discipol lui Wilson, Anglia de abia a bine­voit să discute, delegatul american preferat să joace rolul lui Pont Pirat anunțând că America se desir­­teresează de certurile din această să­rmană Europă. Joi 14 Octomvrie 1920 50 bani­­ AL PARTIDULUI NAŢIONAL DIRECTOR: ION AGARRICEANU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA CLUJ, Str. REGINA MARIA 11 ANUNŢURI DUPĂ TARIF PRIMEŞTE ADMINISTRAŢIA ŞI AGENŢIILE DE PUBLI­­CITATE :­s­ th.H8 SPRe FALIMENT de SEVER DAN Vorbim Intr’una de „maximare*, de „rechiziţii* de «urcări de salar“ de «intenzifiearea exportului“ de «taxe pe lux, etc. etc. etc. Unul propune una, altul pretinde alta. Toţi Işi In­­chipue, «ă prin măsura propusă de ei se va pune capăt­­ mizeriei. Nu, domnilor propunători, nu vă faceţi iluzia, că prin una careva din acele măsuri veţi salva situaţia. Pen­tru a readuce echilibrul în finanţele ţării, va să zică pentru a stârpi scam­­petea, ex­stă un singur mijloc: să plătim datoriile publice ! Datoriile Statului român sunt e­­norme. Numai în timpul neutrality­i. România a făcut peste 1 miliard lei datorie internă și externă. In timpul răsboiului datoria internă mai spo­rește cu IV­ miliard lei iar ora e­x­­ternă cu exact 1 miliard. Adăugând datoriile de după răsboi ajungem la cifra de aproape 10 miliarde, din care cca 1.857.000.000 pe piaţa streină. Mai puneţi la aceasta peste 2 mi­liarde bilete Banca Generală, cca 5 miliarde lei din schimbul coroanelor şi circa 3 miliarde din schimbul ru­blelor. Mai puneţi apoi 3,5 miliarde de preluat din datoriile Austro-Un­­gariei. Suma totală: 25 miliarde lei Cea mai mare parte datorie de emisiune ! In zadar se vor face comparaţii între noi şi Franţa, după cap de om iau fi după bogăţiile ţării în raport cu datoria publică. Comparaţii amă­gitoare 1 Bogăţiile noastre sunt bo­găţii naturale. Bogăţiile Franţei sunt bogăţii industriale. Adevărata comparaţie se face pu­nând datoriile publice în raport cu puterea de producţie a ţării, iar nu cu numărul locuitorilor (care e o cifră brută) şi nici cu suma bogăţiilor, cari asemenea pot să fie brute, în lipsă de exploatare intensivă. In raport cu puterea de producţie a ţării, datoria noastră publică de 25 miliarde e de 3—4 ori mai apăsătoare decât datoria publică a Franţei. Iată de ce şi valuta noastră e de 3—4 ori mai rea ca valuta franceză, bolnavă şi ea de-a binele. Şi acum soluţia. De­ogmaticii economiei naţionale aş­teaptă salvarea oare dela mărirea ex­portului, care dela prohibiri de im­port, care dela „ameliorarea transpor­tului“, care dela echilibrarea bud­getului care dela regimuri excepţio­nale , în sfârşit, fie­care după şcoala căreia ii aparţine. Eu zic: fiecare din aceste măsuri contribuie ceva la încetarea crizei fi­nanciare, dar măsura care vanează radical este una singură. Achitarea datoriilor publice, redu­cerea lor la normali Când vom fi făcut aceasta nu va mai trebui să ne zbatem cu încercări ridicole de­ a scădea prețurile paralel cu urcarea salariilor... Până nu ne vom achita datoriile deja sa discutăm sporirea producţii şi exportului. Producţia nu se poate mări, fără o stabilitate oarecare a va­lutei! Cine poate întreprinde plasa­mente productive, când nu-ţi poţi face socoteală nici cu maşini, nici cu ma­terii brute, nici cu salarii, cari variază până la 50*/o de pe o zi pe alta, tot­deauna în plus? Cine îndrăzneşte să facă invest­ţii pe termen lung, când milionul investit azi peste doi-trei ani va însemna poate 160.000 numai? Cum vrei să obţii credite ieftine când toată lumea te ştie înglodat până în gât în datorii ? Aci ajută un singur lucru : să plă­tim datoriile ţării, dacă voim să avem valută bună înafară şi să nu mai avem „scumpete“ înăuntru. Nemaifiind sta­tul îndatorat până la insolvenţă, nu va mai trebui să reviliem salariile în fiecare sfert da an. In schimb­asă toate întreprinderile vor lua un avânt puternic, care în curând va duce chiar la supraproducţie. Pentru a achita datoriile ţării, fi­reşte, nu există mijloc efectiv,, decât — înainte de reducerea Inflaţiei monetare ! — impozitul pe avere odată pentru totdeauna, progre­siv până la 25'U şi impozitul perma­nent pe venit, progresiv până la 50%. Pe urmă o serioasă politică de mo­nopoluri Consolidarea statului român trebuie să înceapă cu consolidarea finanţelor. Aşa cum anul 1919 a fost anul de consolidare a armatei române, aşa trebuia să fie anul 1920 anul de con­solidare a finanţelor româneşti. In loc de aceasta, vedem că statul trăieşte din vinderea averii ce i-a mai rămas (fac aluzii la fondările cu cointeresare) şi din preţul plii de urs... (fac aluzie la bonurile de împroprie­tărire). Unde vom ajunge pe calea apucată? Unde ajunge orice asociaţie în pragul insolvenţiei. La faliment. Nu ştiu, dacă — excludând compli­caţiile internaţionale — partidele cari se razimă pe straturile de jos nu ar trebui să preferă aceasta soluţie, ce­hi propuse de mine. PUREEI LA PORCT Ca o consolare şi pentru repararea în faţa opiniei publice, a desfiinţării partidului liberal la Craiova, despre care dăm lămuriri în pag. II, ziarul „ Viitorul" publică adesiunea de în­scriere în acest partid, a dlui A. Cosma din Timişoara, autorul faimoa­sei somaţii. Cât de impopular este acest partid in vechiul Regat se vede din faptul că înscrierea unui om, care altădată era anunţată la informaţii, astăzi este un eveniment atât de mare pentru partidul liberal, încât publică telegrama dlui Cosma In aşa fel că face concurenţă Ultimei ore telegrafice, Ziarul „Renaşterea Română", ofi­ciosul casei Tăscuanu Schuller, spune că prin publicarea „notiţei“ noastre asupra luărei prerogativelor regale în Grecia, „învitam“ la revoluţie şi la antidinasticism, ca şi când noi am fi procedat aşa cum a procedat Veni zelos în ţara lui. Credem că nu sun­tem datori cu nimic să facem act de dinasticism în faţa casei Schuller- Tăslăuanu, ci să o lăsăm pe mai de­parte să se ocupe cu afacerile ruşi­noase, care îndeamnă la ordine şi la iubirea de Coroană. t*., .­u sun­t Aliaţii Si Bolşevismul |Postica Bulgariei şi Ungariei t ° e I® v iwiiini —Declaraţiile premierului bulgar făcute presei la Londra — Un bilanţ al politicei antantiste faţă de bolşevism, pe care-l face filozoful francez Gustave le Bon In revista Les Annales, cunoscutul filozof francez Gustave le Bon, care este o autoritate mondială în materie de psihologie politică, face un sever rechizitor politicei pe care a dus-o Lloyd George faţă de Polonia. Pentru a înţelege şi mai bine con­duita ministrului englez relativ la Po­lonia şi uşurinţa cu care ea a supor­tat impertinentele ironii ale repre­zentanţilor Rusiei, trebuie si ne amin­tim că Anglia posedă un mare im­periu asiatic, foarte ameninţat astăzi de invazia bolşevică. A urma mersul năvălitorilor abandonând Polonia şi lăsând-o devastărilor şi furturilor, poate să fie o operaţie dacă nu stră­lucită, cel puţin din punc de vedere politic, avantagioasă. Şi cu atât mai mult cu cât bolşevicii fac progrese repezi în Asia. Un jurnal american compară de curând imperiul lui Le­nin cu acel al lui Han Ghengh. Greşelile Angliei Calculele lui Lloyd Georghe rezidă greşit pe o totală neînţelegere a men­­tilitiţei bolşevice. Pe când pentru a câştiga timpul, emisarii ruşi au pri­mit la Londra să discute încet, ar­matele roşii, escortate de campaniile lor întocmite din călăi chinezi însăr­cinate să tortureze prizonierii, avan­sau repede. In prezent Lenin şi mica sa bandă sunt stăpânii absoluţi ai unui imperiu de 170 de milioane de suflate şi ei au ştiut să paralizeze în întregime influenţa engleză în Orient. Persia şi Turkestan sunt ocupate; Afganista­nul şi India, ameninţate. Alianţa bolşevismului cu Islamismul Acesta fapte, care au determinat orientarea politică a lui Lloyd George, sunt uşor de văzut. Ceea ce nu s'a putut vedea, au fost consecinţele care puteau rezulta din părăsirea Polo­nezilor. Dacă Polonia cedând sugestiunilor engleze, ar fi renunţat la luptă, bol­şevismul aliat cu Islamismul, aşa de rău tratat în Turcie, ar fi devenit cu totul mai periculos decât cum este astăzi. Polonia învinsă, alianţa Ru­siei bolşevice cu Germania, ar fi fost sigură. Armatele lui Lenin sunt în reali­­tate foarte periculoase. Ele au în ca­pul lor pe cei mai buni generali ai regiumului vechiu, — de notat, Bru­­siloff. Şefii comuniştilor au răuşit să facă pe ţărani a crede că „sfânta Ru­da“ este ameninţată de o invazie din parte streinătăţei şi au deşteptat ast­fel patriotismul lor, atât de adormit pe când nu erau aliaţi. Rezultatele politicei engleze O politică se judecă după rezulta­tele sale. Care sunt rezultatele ob­ţinute prin discuţiile preliminare dintre Lloyd George şi delegaţii Moscovei ? Nu numai că înaintarea bolşevicilor n’a fost oprită in Asia o clipă, dar delegaţi ruşi au profitat de prezenţa lor la Londra, pentru a întrebuinţa fondurile enorme de care dispun după furturile enorme de pe la bănci, pen­tru a fonda un jurnal bolşevic en­­glez şi a face în lumea muncitoare, o vie propagandă. Franţa faţă de Polonia uire norocul nostru — şi poate şi pentru Anglia — primul nostru mi­nistru a avut o vedere mai clară a situaţiei, decât colegul său englez. Când situaţia Polonez lor părta dis­perată, pentrucă armata roşie era la porţile Varşoviei, ministru nostru Mitterand n’a ezitat a-ie sări în aju­tor, nu numai cu trimiterea muni­ţiilor, dar mai ales prin dirijarea lor de către şeful nostru de stat-major, mareţiarul Foch. Graţie influenţei a­­cestui general, Polonezii au recăpătat curaj şi câteva manevre dibace au transformat înfrângerea lor într’o stră­lucit­ă victorie. Consecinţele fură imediate: Polonia liberală, speranţele Germaniei spul­berate, bolşevismul înfrânt şi Asia mai puţin ameninţată. EFEMERIDE Jertfa florilor O femeie pu ’a coş de fioricele mărunte, roşui şi albastre, strânsa în buchete mici m’a întimpinat întinzându-mi mai multe deodată: ,,Ia domnule fiori !’‘ Era pe la am­it­al. Florile chinuite, arse de soare îşi trăiau agonia, dureroasa şi larga florilor agmie. Mă uitam cu milă la ele, îmi venea şi le cumpăr pe toate, să le stâ-agăr cu’n picur de apă setea şi arsura morţii. Şi’mi venea să le duc la buze, să le sire-V s le mSngăi ca pa nişte fiinţe dr*;y!, cari su venit pe lr.me pentru a fi jertfite, fără ca să slujească cu jertfa lor vre­ un scop. Nicodată ca In vara şi în prii­­lăvara asta n’am văzut atâtea flori în pi ^­­­pa străzi, pretutindeni îmbiate tre­cătorilor de vânzători şi vânzătoare. Ca florile ce ni se îmbie sşa şi pe cari le re­fuzăm mă doare totdeauna. Ele sunt ase­meni visurilor noastre curate şi dragi, ce le îmbiem adeseori şi noi le închinăm in visată cine ştie cui, care nu le înţelege şi nu le refuză. Vânzitoarea s’a aşezat indiferentă pe pragul unei prăvălii ş’a Început să-şi so­cotească lesn­i. Era câştigul ei din ziua aceea, un puma de bancnote, preţul atâtor nevinovate vieţi de flor­i. Şi bucheţelele din coş, bătute de soare se ofileau t­eptat, pe­talele florilor se­­ încreţeau închizându-se deasupra staninelor ca nişte ochişori mici obosiţi. Parfumul discret, sfios, eva­pora sub puterea pildurei împră­şt­indu-sa în aier. — De e nu le-au lăsat acolo, în colţurile linişt­­e de păduri şi câmpii, să se bucure de vietţi şi de înflorirea lor fru­moasa? Şi florile cad jo­rfă poftei de câştig a oamenilor­­ îmi venea că m’apropriu de femeie, să-i spun că florile acestea simt, le doare­ţi pe ele când mâna nemiloasă a omului le rupe ai vretm s’o conving, că florile sunt nişte fiinţe nevinovate, cari au dreptul ca şi noi să se bucure de vieaţă, care e mai curată şi mai frumoasă cu mult decât vieaţa noastră, a oamenilor. M’am gândit însă, că femeia simplă, ce-şi număra satisfăcută ba­nii, auzindu-mă că-i vorbesc aşa, s’ar uita la mine cu ochii mari, holbați și privind in­i­mi­mi s’ar face poate cruce crezându­­mă nebun? ARISTARO & COMP. Anul II. Numárul 221 ABONAMENTUL: PE UN AN ... 120 LEI PE V, AN .... 60 LEI PE VI AN ... . 30 LEI TELEFON A IIcS Londra. — Cercurile politice en­gleze atribue un mare interes, vizitei primului ministru bulgar Stambulinsky. Intr’un interview acordat corespon­denţilor de ziare, Stambulinsky, ex­pune scopul vizitei sale şi accentuiază că o nouă Bulgarie a intrat in exis­tenţă , nouă în ceea ce priveşte admi­nistraţia sa, diriguirea guvernului, organizaţia sa generală precum şi politica sa externă. Premierul speră a crea relaţiuni bune, între această Bulgarie nouă şi Anglia. Ministrul spune un scop de a obţine o înţele­gere favorabilă, între Bulgaria şi ve­cinii săi, că aceasta doreşte medierea Angliei şi a celorlalte puteri ale An­tantei Asemenea declară că Bulgaria nu mai doreşte heghemonia în Bal­cani; ambiţiunea sa este a fi un element de ordine in orientul Europei. Celelalte ţeluri ale lui Stambulinsky ar fi studiarea forţei industriale şi economice a Angliei, un scop de a înbunătăţi condiţiunile economice şi industriale din propria sa ţară. In cele din urmă intenţionează, de a apela la lumea financiară şi co­mercială engleza spre a ajuta, la re­facerea economică a Bulgariei. Contele Teleky despre politica Ungariei Budapesta. — Ministrul preşedinte, contele Teleky, declară în darea sa de seamă săptămânală, că Ungaria prepară ratificarea tratatului de pace, în aşteptare că acest tratat va fi nu­mai un cadru, în cuprinsul căruia multe vor fi de modificat. Pierderile răsboiului trebuesc licri­date fără aştepta ajutorul streinătăţii — deosebire este vorba de regularea valutei. Spre a regula valuta se va pune la cale impozitul asupra ave­rei. Ungaria menţine relaţiuni ami­cale cu toate marile puteri, în deose­bire cu Franţa. Când tratatul de pace va fi ratificat, Ungaria va fi­­­beraţi din situaţia sa precară. Cu Austria Ungaria doreşte relaţiuni amicale ş economice, însă nici un fel de alianţi politică. Renner nu fare pol­tica Austriei ei politica acelor, cari l-a­ călăuzit rău. Prin chestiunea Ungă­riei apusene s’a creiat un abis între Ungaria şi Austria. Ungaria doreşte să trăiască în bune relaţii cu vecini săi. Este groaznic că ungurii sun mereu expulzaţi. In chestiunea rega­lităţii, ministrul preşedinte d­etară că Ungaria vă avea un rege, care va fi numai un rege naţional al Un­gariei şi nu un rege al unui al stat. Totuşi chestiunea regalităţii nu trebuie să devie un obiect de not­­aţie. In cele din urmă ministrul preşe­dinte cere colaborarea tuturor patrio­ţilor în scop de a consolida comple ţara. Desminte în mod hotărât toat ştirile, după cum ar fi zvonuril despre stampilarea banilor, încercă­rile de revoltă și altele. Lipsa de preoţi *­ Un fenomen neobişnuit — Părăsirea carierei preoţeşti Remediul La Iaşi s’a deschis congresul preo­ţilor din vechiul Regat, pentru care s’au făcut întinse pregătiri şi căruia i­ se dă o deosebită importanţă prin faptul, că între obiectele ce se vor discuta, locul prim îl ocupă căutarea mijloacelor de regenerare a vieţai morale. Problema aceasta, atât de în strânsă legătură cu misiunea preoţimei, s’a discutat şi îa congresele preoţeşti dela noi, dar n’a reuşit până azi să găsească soluţiuni practice, deşi hao­sul rămas pe urma răsboiului, pierde­rea unui sănătos echilibru sufletesc, ia proporţii tot mai mari în toate păturile societăţii noastre. Şi, ni se pare, că oricât de mult va fi discu­tată problema regenerării vieţii sufle­teşti, ea nu va porni pe drumul so­luţionării sigure, până când nu vom avea următori factori, absolut nece­­sari, în lupta, pe care o aşteptăm cu toţii să se deschidă: preoţi deajuns, preoţi convinşi de înalta lor misiune, asigurarea pentru ei a existenţei în aşa fel, ca preoţii să se poată dedica cu totul chemării lor. Ceea ce vedem însă in desfăşurarea fieţeii noastre sociale nu ne îndrep­tăţeşte de loc să sperăm, că vom ajunge în curând la aceşti trei factori. Intr adevăr, în vreme ce vorbim me­reu de necesitatea unei intensive acti­vităţi a preoţimei, numărul acestora se împuţinează din zi în zi. Astfel că dorim o luptă fără să ne punem mai întâi întrebarea: de unde să re­cruţăm ostaşii? Astăzi avem o lipsă primejdioa­ de preoţi. Numai în arhidiecesa B­e­jului din 665 parohii 100 sunt lipsit de preoţi, după relaţiile, pe care dă ziarul „Unirea.D­in celelalte du­­cese, ortodoxe sau unite de la noi, l­­orurile nu stau mai bine. In vechii Regat se spune, că numărul parohi­lor vacante se ridică la trei mii. At că întâiul remediu, la care trebuie­­ ne gândim pentru a putea nădăjd la începerea luptei pentru regenerări morală a poporului nostru, este va­dierea parohiilor vacante, câştigări elementelor, cari au să ducă lupta regenerare. In ţinuturile româneşti de dincoai de Carpaţi nici odată n’am fost hti criză de preoţi aşa de mare. Et n­­i explică însă uşor prin faptul, că oiia cu preluarea puterii de Stat dela ui­guri, s’a simţit la noi o grozai lipsă de oameni. In toate oficiile mulţi preoţi, sperând că vor ajum la condiţii mai uşoare de traiul a luat alte slujbe, alţii au fost sfiiţi , interesele înalte de Stat să se de­partă de parohii, iar alţii au trec cateheţi, profesori de religie la mu­ţimea şcolilor româneşti întemeia acum. Afară de aceasta elevii sem­nari­ au trecut cei mai mulţi la alte carte de care Statul ara nevoe să fie o (Urmează pe pag

Next