Patria, octombrie 1925 (Anul 7, nr. 212-236)

1925-10-14 / nr. 223

Cluj, Miercuri 14 Octomvrie 1925 Actualele corpuri legiuitoare Am publicat intr’un număr trecut părerile dlui C. Disescu, profesor de drept constituțional și raportor al nouăi Constituții, în legătură cu actualele Corpurile Legiuitoare. Fostul raportor al proectului nouăi Constituții a răspuns­­la întrebările ziarului „Universul“ din prilejul convocării Corpuril­or Legiuitoare în noua sesiune pentru 15 Octomvrie. In „Vrojitorul Oficial“ se vorbește, ca și la deschiderea sesiunilor trecute de Corpurile Leg ui ore „constituante.“ Se știe că guvernul le-a numit mereu așa, dările de seamă parlamentare, chiar când raportau despre neînsemnate pro­­ecte de legi, au purtat în coloanele „Viitorului“ ca și ale „Monitorului Ofi­cial“, titlul „Lucrările Corpurile Le­giuitoare constituante.“ Esența declarațiilor dlui Disescu e: îndată după votarea Constituției, man­datul actualului Parlament a expirat: Corpurile l­egiuitoare „constituante“ trebuiau d'sblvate și prin nouă alegeri pentru Camere ordinare trebuia proce­dat la aducerea legilor ale căror prin­cipii au fost stabilit In Constituție. După părerea specialistului deci, gu­vernul liberal a procedat ilegal și an­ticonstituțional când, după votarea Con­stituției n’a disolvat Parlamentul și n’a procedat la nouă alegeri și tot așa de ilegal, când toate lucrările ulterioare Constituției le-a socotit opera „Cor­purilor Legiuitoare constituante.“ După cum am­ arătat și cu altă oca­­ziune, noi n’am putut considera, cum era și firesc, Parlamentul eșit din ale­geri generale de pe întreg cuprinsul României întregite decât având carac­terul de constituanta, având anume ca prima menire alcătuirea nouăi Consti­tuții. In hotărârile adunării de unire de la Alba-lulia se prevedea în mod fi­resc că starea de lucruri hotărâtă pen­tru Ardeal are să rămână, ca provizo­rat, până la votarea nouăi Constituții, în care să intre și principiile stabilite de adunare ca alcătuitoare. Întâiul Parlament, care a dat guver­nul dlui Vaida, nu putea avea decât caracterul de constituantă, și nici nu s’a ridicat vr’un glas, care să nu-i re­cunoască acest caracter. Discolvat după trei luni, Parlamentul averescan ce i-a urmat, trebuia aseme­nea să aibă caracterul de constituantă, întrucât noua așezare a Statului în baza unei noui Constituții nu a fost dată. Și cum s’a disolvat, după două ani și al doi­ea Parlament al României întregite, urma, în mod firesc, să aibă același caracter și al treilea Parlament, întrucât cel averescan încă nu ajunsese să voteze Constituția. După prescripțiile vecheii­ Constituții caracterul de Constituantă nu-l putea avea Parlamentul liberal, întrucât nu se făcuseră cele trei strigăii reglemen­tare. Dar, indiferent de acestea, parla­mentul liberal trebuia, după parerea noastră, să aibă caracterul de Consti­tuantă, întrucât noul Stat român nu a­vea o Constituție prevăzute de toate hotărârile de unire ale provinciilor, și cum pretindea însăși firea lucrurilor. Cele două Parlamente dintâi, deși constituante, n’au putut ajunge să vo­teze Constituția din motive care se re­duc la unul singur: partidul liberal pre­tindea că el singur are chemarea să dea noua Constituție. In minoritate fiind în amândouă Parlamentele, pe cel din­tâi l-a disolvat după trei luni, celui de al doilea i-a impus să nu se gândească la Constituție, după cum i-a impus mai înainte să nu se mai gândească la ve­stitele răspunderi ale războiului, în nu­mele cărora dl Averescu își creiase partidul-Deși noi am mărturisit mereu același punct de vedere, trebue să spunem, — cum am mai constatat de altfel, că dintre cele trei Corpuri Legiuitoare a­­lese de la unire și până azi în baza vo­tului universal, actualul Parlament avea cel mai slab titlu pentru a­­ se numi Con­­stituantă. Nu din cauza viciilor de formă, pe care le prevedea Constituția veche, ci pentru că nu nime­ni și a putut în­chipui o Constituantă a României decât eșită din alegeri libere, prin reprezen­tarea în mod legal a tuturor provincii­lor, trebuind ca noua Constituție să ei" din conlucrarea tuturor provinciilor ro­mânești, unite într’un singur Stat na­țional. Cum alegerile generale din 1922 s’au făcut pentru Ardeal și Banat printr’o lovitură de Stat, schh­mbându-se legea electorală în vigoare printr’un jurnal al Consiliului de miniștri, și cum în în­treaga țară alegerile s’au făcut prin furt de urniă și fraudă electorală, par­lamentul liberal nu numai că nu mai putea avea caracterul de Constituantă, — reprezentanț­i lui f­iind numiți de guvern, iar nu aleși de popor, dar nu mai putea avea nici pe acela al lega­lității. Cu toate acestea guvernul le-a dat Corpurilor sale Legiuitoare mereu nu­mele de „Constituantă“, și nu numai până la votarea Constituției celei noui, cu care nu s’au grăbit de Ioc, aducân­­du-o abia în Martie 1924, ci și după Constituție. După declarațiile dlui Disescu, ac­tualele Corpuri Legiuitoare nu vor mai avea caracterul de „constituante“ în­dată ce s’a votat Constituția. După evi­dența faptelor, ele nu­­ au putut avea nici­odată, nu fiindcă orice Parlament până la votarea nouăi Constituții nu ar fi „constituantă“, ci pentru că Parla­mentul libert­­ a eșit dintr’o lovitură de Stat și din fraudă electorală. Dar dictatura brătienistă după cum a zădărnicit votarea Constituției de In­tâile două parlamente care au fost Con­stituănte în mod legal, așa și-a octroat noua Constituție și întreaga legiferare de „unificare” printr’un Parlament care in mod legal nu a putut și nu poate fi considerat de Constituantă,într’ucât nici caracterul de legalitate nu l-a avut și nu-1 are. Nu mai surprinde pe nime că se de­schide, și în ultima lui sesiune, sub a­­celași titlu. Și nici nu are vreo impor­tanță. _______ Alegerea din Lugoj Candidatul partidului național După întrunirea publică din Bo­­zovici, la 5 Octomvrie a. c. a avut loc o ședință a Comitetului execu­tiv al partidului național din jud. Caraș-Severin sub prezidenția dlui Caius Brediceanu. Luându-se în discuțiune și ches­tiunea vacanței la locul de deputat din Lugoj, cu unanimitate a fost proclamat de candidat­ul Caius Brediceanu. a L.E1 EXBMKJLJiFtUJL Civilizație sau tradare? Oficiosul guvernului proclamă de­mocrația, ca o nouă formă de tradare de patrie. Până în prezent criminalis­tica modernă cunoștea ce e drept dife­rite soiuri de trădări. Nu s’a scris însă nicăiri, că și democrația ar avea acest caracter. S’au poate, că nu sun­tem de acord asupra înțelesului acestei noțiuni. In acest caz nu ne rămâne, decât să consultăm un împăciuitor, și găsim la îndemână. Este unicul „ La­­­­rousse“ care ne dă următoarele detalii inapelabile: democrație vine de la do­­mos—popor și kratos=autoritate și în­semnează o g­uvernare, în care poporul exercită suveranitatea. Adecă domnia poporului asupra lui însuși, tălmăcită de liberalii de la „Vii­torul“ însemnează nici mai mult nici mai puțin decât tradare de neam și țară. Iată o judecată, care merită toată atențiunea oamenilor, cari se îndeletni­cesc cu greaua profesiune a politicei și au înscris în realizarea principiilor de conducere a acestei țări stăpânirea po­porului prin popor și ștergerea autoc­rației absolutiste. Căci dacă într’adevăr democrația nu înseamnă aceea, ce ne spune sociolo­gul în dicționarul fanțuzesc, ci aceea ce susține neobositul reporter politic la, „ultima oră“ a „Viitorului“, atunci mai bine să fie scoasă din programul par­tidelor noastre politice, ca un deziderat primejdios viitorului țării și al neamu­lui. Și avem toată convingerea, că ade­renții acestui principiu, în caldul lor sentiment față de patrie, vor îndeplini dorința expresă a marelui patriot de la monitorul brătienist. Teamă ne este însă, că îndată ce o­poziția se va lepăda de satana demo­cratică, pentru a fi pe placul celor de la putere, să nu se producă un resenti­ment și mai enervant în tabăra guver­­namentală, cunoscut fiind egoismul ce­lor cari au monopolizat orice senti­mente și mai ales orice realități în țara noastră. Căci ce s’ar face asociația celor cari au naturalizat și au comercializat, dacă ar consimți, ca opoziția să la îndeletnicirea puțin rentabilă, renunțe de a face instrucția votului universal și s-ar mulțumi să fure urnele, și să aplice multiplele forme de jaf și corupție, sub scutul arbitrarului, susținut de forța baionetelor ? Desigur, că ar alarma lumea și ar începe iarăși o nouă ponegrire și a instituțiilor ei prin broșuri a țării clan­destine, după cum dovadă s’a făcut de guvernul actual, pe vremea opoziției sale Cele două grupări asociate astăzi în­­tr’o năzuință comună, nu se vor opri la acuzațiile și invectivele fără soț ale intrigei liberale. Ele își vor urma calea, stăpânite de o singură dorință: de a învinge, de-a șterge pentru totdeauna din concepția conducătorilor politici i­­deia unei dominațiuni bifurcate, și de la guvern și din opoziție, și de a întrona o viață democratică în sensul, cum,­e caracterizată în cele trei cuvinte de so­ciologul francez. Căci nu se poate concepe o viață normală, o dragoste atractivă față de munca reală și de munca ideală, cari sunt elementele constructive ale orică­rei prăpășiri, decât sub scutul libertății individuale și a egalei îndreptățiri. Câtă vreme se vor cocoța la putere partide reacționare și oameni de ai tre­­cutului, învățăți, să-și impună voința individuală, nu se poate vorbi nici mă­car de un început de civilizație. Aceasta să o știe toți aceia, cari țin cu orice preț să permanentizeze copilă­ria votului universal, ținându-l închis între pereții strâmți ai reacțiunii, cum a ținut săcuiul de la Gheorgheni în lada de scânduri un biet moștenitor incomod. Nu, democrația nu este tradare, ea este forma cea mai clară a civilizației. Naționaliștii germani și con­ferința de la Locarno Paris.­­ In cercurile diplomatice circulă stăruitor svonul că naționaliștii germani încearcă să împiedice încheie­rea pactului, de aceea se așteaptă cu maximum de răbdare răspunsul condu­cătorilor partidului naționalist, care va fi se p pare hotărâtor pentru atitudinea definitivă a cancelarului și a lui Stres­semann. ■iSttfilKiniSMtt:« ANUL VII. * NUMĂRUL 223 REDACTOR RĂSPUNZĂTOR: MIHAIL EM. PROCOPIU ABONAĂMENTUL: PE UN AN .... 360 LEI PE JUMĂTATE AN . 180 LEI PE UN SFERT DE AN 100 LEI LUNAR .............................40 LEI IN STREINĂTATE: PE UN AN .... 2000 LEI PE JUMĂTATE AN. . 1000 LEI u iarăși... pactul de la Ciucea Ziarele ungurești publică convorbirea unui ziarist din Timișoara cu dl Goga, ia legătură cu vestitul poet de la Ciu­­cea. Ziaristul și-a exprimat nedumerirea asupra valabilității acestui pact, spu­nând că după știrile din urmă ar fi pornit spre disoluție înțelegerea dintre partidul maghiar și cel averescan. Șeful cel mic al averescanismului a răspuns: „Despre aceasta nici vorbă nu poate fi; abia cu câteva zile mai îna­inte m’am întâlnit cu dl Gyárfás Ele­mér, și am stabilit amândoi că în vii­toarele alegeri cele două partide vor merge împreună. Tot din mi-a adus și avizul dlui Ugron, că partidul maghiar rămâne pe lângă pactul de la Ciucea. Valoarea pactului până azi abia ați pu­tut să o apreciați, pe viitor însă parti­­dul maghiar se va putea convinge ce înseamnă pentru el pactul de la Ciucea, întrebat asupra situației politice, cas­telanul cu pactul a spus: „Liberalii nu mai au decât o misiune de îndeplinit: prezidarea alegerilor comunale. Pot jura(!) că după alegerile acestea gu­vernul va pleca. — Cine va veni după el la putere ? — Fiecare partid crede că el, așa și noi luăm la sigur venirea noastră la putere. — E adevărat că partidul p­oporului va fuziona cu cuziștii ? — Nu-i permis să încrestezi orice știre neserioasă. Partidul poporului nu fuzionează cu nime, căci și singur e destul de tare pentru a-și conduce cu succes afacerile“. Am reprodus, după ziarele ungurești, convorbirea de mai sus pentru a se ve­dea încă odată fanfanorada șefului mai mic al fracțiunii averescane. Când se știe, și s’au făc­ut declarații oficiale că pactul dela Ciucea trebue să treacă printr’o revizuire, dl Goga declară, că nici vorbă nu poate fi de desfacerea pactului. Și anume din motivul că dsa s’a înțeles cu dl Gyárfás Elemé­n să meargă împreună în viitoarele alegeri comunale. Dovadă de puțina seriositate a acestei combinații e că însăși ziarele ungurești aduc știrea sub titlu: „După părerea dlui Goga partidul magh­iar va lupta în alegeri alăturea de averescani.“ h limpede, după părerea dlui Goga, ceea ce s’ar putea tălmăci: după dorința dlui Goga, Castelanul repetă apoi declarațiile de altădată: ungurii vor putea experia a­­bia în viitor cât bine le va face pac­tul dela Ciucea! Au văzut și până a­­cum , la alegerea din Secuime și la­ alegerile pentru Camerile agricole Din premise trage oricine concluziunea Inițiatul dlui Brătianu „jură“ că cu­noaște terminul plecării liberal lor de la putere, după alegerile comunale, și ia la sigur venirea averescanilor. Ziaristul l-a atins la ambiție când i-a pomenit de știrea ce circulă: antisemi­ții cuziști vor fuziona cu averescanii Ce se alege atunci cu „pactul“, sau cu dl Goga „antisemitul" ? De aceea poetul răspunde de pe u­merii generalului: Nu fuzionăm cu nime Suntem destul de tari să ne facem tre­­bile singuri. (Ba bine că nu ! Dar tre­­bile țării?). Și fanfaronada răsună în preajma lichidării partidului averescan Să mai spună cineva că poetul n’a a­­vut de la liberali misiunea să distrugă un partid! Comitetul executiv central și parlamentarii partidului național sunt invitați la ședința comitetului, care va avea loc în București în ziua de 15 Octomvrie la ora 6 p. m. Lo­carno, Mica Antantă și minoritățile — Corespondență particulară Locarno, Octombre. Criza politică și economică de care este frământată Europa ca o consecință a războiului intră într-o fază decizivă. Conferința de la Locarno are să fie punctul de plecare .pentru o nouă gru­pare a statelor, o regrupare a forțelor într-o direcție pe care o vor indica re­zultatele acestei conferințe. Reuși-vor miniștri de externe ale celor patru State mai interesate — An­glia, Franța, Belgia și Germania — să ajungă la o înțelegere care să asigure pacea Europei, iată marea chestiune a momentului de față. Conferința de la Lo­carno a fost precedată de alte confe­rințe mari convocate în vederea aceluiaș scop — Londra, Span, Cannes, Genova — cari toate au eșuat. Avea­ va și con­ferința de acum aceaș soa­re? Situațiunea internațională s’a schim­bat în cursul anilor din urmă. Spiritul de independență al Angliei fusese până acum piedeca cea mai mare în calea restabilirii unor raporturi formale între Statele beligerante. Franța, care în tim­pul războiului, a avut tot concursul An­gliei împotriva Gemaniei, văzânduse lipsită de concursul ei după război a căutat alte alianțe împotriva unei even­tuale agresiuni germane. Alianțele mili­tare cu Polonia și Cehoslovacia, con­venția cu Iugoslavia se explică prin această rezervă a Angliei de­ a nu se angaja în mod obligatoriu. De această situație a beneficiat în cea mai mare măsură America, care a reușit să aibă un cuvânt hotărâtor în toate chestiunile economice ale Europei și să acapareze mare parte dintre piețele mondiale. Concurența tot mai primejdioasă a Americei a determinat în cele din urmă Anglia să-și părăsească rezerva de mai nainte și să se apropie de punctul de vedere francez. Anglia este astăzi în­clinată să garanteze și ea intangibilita­­tea frontierelor din Apus, pe cari le consideră indispensabile și pentru pro­pria ei siguranță, dar continuă să nu ia nici o garanție în ce privește frontie­rele orientale, cari despart Germania de Polonia și Cehoslovacia. Franța ce-i drept se simte obligată să-și apere alia­tele de la frontiera orientală a Germa­niei, dar în acea­ vreme situațiunea ei economică și financiară și dificultățile ce i le face America în ce privește da­toriile de război o silesc să caute în­țelegerea cu Germania. Belgia împăr­tășește sub toate raporturile punctul de vedere al Franței, iar Italia — deși in­teresată de-a nu ajunge vecină nemij­locită a Germaniei prin ratașarea Au­striei la Germania — este­­a confe­­rența de la Locarno mai mult observa­toare decât participantă. Germania, de altă parte, ca să se poată reface are nevoie să defarmeze neîncrederea Franței Toate semnele prevestesc prin ur­mare un rezultat pozitiv și practic al actualei conferințe de la Locarno. Dar chiar dacă această conferință nu ar duce de-a dreptul la o înțelegere per­fectă, ea va fi făcut un pas însemnat spre o apropiere franco-germană. Mai curând sau mai târziu, neînțelegerile dintre aceste două State vecine vor lua sfârșit Trebuie să ia sfârșit, fiindcă așa o cer interesele Europei. Consecințele înțelegerii ? Să lăsăm la o parte considerațiile consecințelor ge­nerale, privitoare la Europa întreagă, și să ne preocupăm de consecințele ei pentru țara noastră și cele două țări cu cari împreună alcătuim Mica­ Antantă. Ministrul afacerilor streine al Ceho­slovaciei dl E. Beneș, care a fost și el invitat la Locarno, a declarat îna­inte de plecarea sa din Fraga, că la această conferință nu se va discuta chestiunea minorităților. Nici nu s’a discutat până acum și nu se va dis­cuta nici mai târziu. Dar pe urma în­­țelegerii franco germane chestia mino­rităților din Statele succesorale va lua un nou aspect și va lua un caracter de o deosebită gravitate nu pentru Ro­mânia, ci pentru aliatele ei Cehoslova­­cia și Iugoslavia. Nu este o simplă întâmplare că până acum la aproape toate adunările So­cietății Națiunilor România a servit ca pretext de­ a se discuta tratamentul minorităților din Statele succesorale Nu fiindcă România ar avea un număr mai mare de minorități sau fiindcă minoritățile ei s-ar împărtăși de­­ un tratament rău, mai rău decât minorită­țile din Cehoslovacia sau Jugoslavia, ci­tiindcă situațiunea internațională a României a fost mai nefavorabilă de­s Con­triinute pe paelita Il> Alte cuvinte Regale La inaugurarea palatului de justiției din Iași, M. S. Regele a ținut o cuvântare de aceeași importanță ca și la Timișoara. E o completare a celei dintâi, și împreună formează un întreg program de activitate, care poate duce la consolidarea țării. La Timișoara Regele a accentuat impor­tanța muncii productive, și a unei frățești și părintești purtări a tuturor autorități­lor cu populația. La Iași Regele a arătat importanța altor trei factori principali pentru prosperarea țării. Capul încoronat al țării a spus: Poporul are trei dorințe principale: respectarea dreptului, o bună administrație și posibilitatea de cultură , de temut ca guvernul liberal să nu considere aceste afirmații ale Regelui, ca o propagandă ... subversivă, în rând cu aceea pe care o fac, de la unire și până azi, partidele democratice și naționale. Căci, se știe, fundamentul întregei noa­stre propagande și motivul principal al luptei noastre, sunt chiar aceste mari lip­suri interne : nerespectarea dreptului și a legii, administrația rea, puțina grijă față de educația masselor, lipsa de pro­tecție a muncii positive, tratarea tur­cească a autorităților, in legăturile ce le au cu cetățenii Stăruind mereu asupra acestor răni in­terne ne-am căpătat atributul de bolșevici, ori răi patrioți, iar castelanul dela Ciucea găsea motive de inspirație pentru cronici rimate din ... veșnica repetare a acelu­iași program. Dar iată că programul răsare acum și din ultimele cuvântări regale, ca o do­vadă capitală că relele interne pomenite există din nenorocire, cunoaște și Suve­ranul aceste dorințe și aspirații populare, și că nu sunt inventate de o opoziție bol­șevică de dragul luptei împotriva guver­nului. Da! Cuvântul regal de la Iași a indicat fără greș aspirațiile poporului! Respec­tarea dreptului și a legii, surprimarea sa­mavolniciilor, o bună admininistrație, sunt condiții indispensabile pentru a avea po­pulație mulțumită și o țară prosperă. Românii un popor de artiști Scriitoarea elvețiană, dna Noelle Roger, publică sub titlul de mai sus în ziarul ,La S'i­sse” din Ge­neva câteva caracteriziti măgu­litoare la adresa poporului nostru. Credem ni­merică publicarea acestor interesante aprecieri pentru a se vedea, ca față de propaganda câtlă a dușmanilor noștri, iese învingătoare convingerea sinceri și desinteresată a prieteni­­lor noștrii, al căror scris este bazat pe cerce­tări serioase la fața locului. Dna Roger,­­ Întocmai ca și S­f Stahel de Capitani, vice­consulul nostru din Zürich, al cărui volum do­cumentat asupra vieții noastre culturale și economice l’am apreciat intr’un număr trecut al zifirului nostru, — ne-a vizitat țara ca dife­rite prilejuri și relatările dânsei sunt o copie flori­lă a naturii. Iată cum ne apreciază distinsa scriitoare elvețiană: Prima impresie, ce ne-o face Româ­nia, după ce am trecut odată Carpații sunt fetițele mândre, cari aleargă spre noi, — îmbrăcate în cămăși fine, scân­­teitoare, cu șoldurile strânse în fotă, cu capul împodobit de o bogăție de flori — pentru a ne oferi fragi de pă­dure în coșulețe împletite din nuiele, sau pregătite din scoarță de brad și tot felul de buchete rustice. Gest ad­­mirabil, cu care părea, că ne rezervă o deosebită ospitalitate. Și gest simbo­lic.. . N’am văzut noi oare, cu prile­jul fiecărei călătorii pe acești țărani ai României oferindu ne ca și când ne ar oferi un buchet minunat, acele obiecte de artă ingenuă,nedespărțită de viața lor? Aceasta artă, mai durabilă decât lo­cuințele lor de pământ, vâruite în alb, și acoperite cu p­aie sau cu șindilă, cu cari se mu­țumesc țăranii români, a­­ceasta tradiție victorioa­să a secolilor înrudește pe românii împrăștiați, și face să fie recunoscuți ca frați aceia, cari au trăit departe de vechiul Regat, prin­tre streini. Veșmintele lor, brâurile lor, blidul și oala lor, orice obiect cât de mic, de care se servește în fiecare zi, devine în mânile lor un obiect de artă. Ei în­cadrează fereștile în picturi albastre și de multe ori zugrăvesc pe pereți figuri stilizate. Ei sculptează și colorează stâlpii, cari susțin coridorul. Și deși ca­sele sunt înguste, și lipite pe jos cu pământ bătut, acest sol este acoperit cu preșuri țesute în culori de o minu­nată bogăție. Românii din Basarabia preferă florile geometrice clare, pe un fond închis. Cei din Oltenia aleg foile mari și fi­guri de animale, cari reamintesc de­­senurile persane. Și toate aceste căsuțe, împodobite astfel cu covoare, cu merindări țesute în flori și brodate, cu patul cel mare de paradă rezervat oaspeților, ascuns sub perini, sub dantele de ață, și cearș­afuri ajurate, aceste case atât de sărăcute sub podoaba acestei ingenio­zități pline de răbdare, locuințele pri­vilegiate ale fantaziei, ale intenției, ale armoniei. Toate casele au o prispă făcută din pământ bătut, pe care femeile se a­­șează pentru a-și toarce caierul sau pentru a și broda veștmintele, ridicând ochii spre orizontul dulce al țării lor. Ele înșire aceste femei muncitoare, îmbrăcate în bluze albe, sau în cojo­­cele de piele încrustate și brodate cu flori, mergând cu vitele la pășune pe plaiurile infinite, aceste femei cu că­măși minunat brodate, cari poartă pe cap donița pirogravată, sau torc în mers, ele înșire în toate gesturile vieții lor, ce minunată viziune de frumusețe arh­aică! Dumineca se oprește omul Înmărmurit când se vede ieșind din bi­serică. Și după amiaza privești pierdut lanțul Corpurilor lor elastice, ondulând în mișcarea molatecă a horii. Acest popor, care muncește, se roagă și se distrează, nu ne poate fi Indiferent. Cum s’au putut iniția țărăncele de altă dată In arta aceasta naivă și com­plicată, pe care o transmit ficelor lor în desenurile acestea de un stil atât de curat, în armonia aceasta da cu­ori a­­mestecate, sau întretăiate cu dibăcie, cari fac din cămăși groase de in, mi­nuni atât de vii ? O astfel de tradiție datează din vre­murile vechi ale trecutului. Originea ei este de asemenea din straturi înalte: prințesele dredeau exemplu. Ele înșile steteau zi de zi aplecate asupra lucru­lui lor. Privesc în valea sa sălbatică. Ia um­bra pădurilor, unde călugării acea mănăstire, Put­na, arată spre vedere cu un respect cuviincios, patrafirele voitu­­rile liturgice, fețe de morminte, bro­­date de doamna lui Ștefan cel Mare și de doamnele Curții lui. Operă mag­nifică și mișcătoare. Era vorba să se Înfrumsețeze cu ele cele patruzeci de biserici, ridicate de marele Voevod în amintirea celor patruzeci de victorii ale sale. Și ce podoabă mai frumoasă decât acele tablouri brodate, unde per­­sonagiile sunt tot atât de fine, figurile tot atât de modelate și nuanțate, ca și când aceste artiste diligente ar fi avut toată bogăția unei palete sau toată fineța penelului pentru a se zugrăvi. Scene din evangelie. Crucifixul, înmormântarea comuniunea, lui Isus și a Vergurei. Aci fondul este întreg se­mănat de flori albe. Colo corpul lui Christ însângerat, aproape în micime naturală este modelat în lână sură. Fi­gurile împodobite cu perle sunt aureo­late cu aur. Rânduri de perle se ridică în relief de pe draperii și fac să joace no­i reflexuri. Insă ce ne-a mișcat mai mult din aceasta neuitată bogăție și din finețea neînchipuită a acestor lu­cruri este pateticul expresiunilor, frumu­sețea vie a figurilor, cari parcă urmă­resc pe om. Mai multe mănăstiri românești păs­trează astfel de tezaure. Se pot vedea în admirabile portrete brodate. Fețele apar din umbra coifurilor cu o paloare caldă, un modelat sobru și cu o expre­sie mișcătoare, cari reamintesc portre­tele marilor măestrii din secolele XV și XVI. Astfel marile doamne din Moldova și Valahia din dragoste și pietate au transpus pe mătase arta timpului lor, făcând din ac un interpret al tuturor sentimentelor. Și țărăncile fără carte, cari n’aveau cunoștință de lumea asta, trăite în satul lor dau naștere până la moarte, b­o­­dând flori pe țesăturile lor, și împodo­­bindu-și ferestrele cu zugrăveli minu­nate, au creiat un stil, al cărui bogăție și puritate uimesc pe omul din zilele noastre.

Next