Patria, noiembrie 1925 (Anul 7, nr. 237-260)

1925-11-26 / nr. 257

i' CLuJ, Joi 26 NOeMvrie 1925; DirectOr: IOAN AGÂRBICEANU REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA CLUJ, STR. REGINA MARIA 11 . ANUNȚURI DUPĂ MEȘTE ADMINISI A­ RIF PRI­AGENȚIILE DE PUS­­ȚIA ȘI G.STATP JLm. JBJ2LBIM17^ANUL> TELEFON ,^EDACȚI/ Â,3-31 d-ninm c ip diCI tUi In jupu­l suveranității Controlul inoportun, despre care am scris zilele trecute la acest loc, și-a a­­rătat din nou urmările, desigur nu spre binele țării. Dl H. Barbusse, ultimul re­prezentant al acestui control, a fost primit cu manifestații ostile pe stradele Capitalei, după cum se anunță din Bu­­curești. Ba s’au produs chiar încăerări între studenții cari demonstrau împo­triva lui și alte grupări cari ii arătau simpatii. Nu mai încape Îndoială că în orice țară, ori cât ar fi de bine administrată și ordinea publică ori­cât de bine pă­zită, nu se pot împiedeca cu desăvâr­șire astfel de manifestații, mai ales, când e vorba de tinerime. Pentru în­­cunjurarea lor, trebuesc înlăturate cau­zele ; prilejul nu trebue dat. Și aceia, cari prieteni fiindu-ne, nu se gândesc să înconjure astfel de prilejuri, desigur că nu aduc nici un serviciu nici liniștii noastre interne, nici bunului nume al țării în străinătate. Dacă sunt regretabile manifestări ca acele despre cari ne vestesc știrile din București, mai regretabilă e atitudinea acelora cari dau prilej la astfel de ma­­nifestații, încă înainte de­ a se produce demon­strațiile din Capitală, vizita dlui Bar­busse a dat prilej unei discuții la Ca­meră, din care s’a putut constata un sentiment general al țării: că Întreg poporul românesc, prin toate partidele sale politice, ține la drepturile de su­veranitate a Statului român. Sentimen­tul public e lezat de câte ori se pun chestiuni cari par a știrbi acest drept de suveranitate, și chiar numai când i se pare că se pun astfel de chestiuni. In ce privește situația de azi a Ro­mâniei, in discuția Camerei s’a stăruit asupra controlului pe care Societatea Națiunilor îl are în ce privește dreptu­­rile minorităților etnice. Se știe că la Conferința de pace și în tratatele de pace, țările beligerante au fost împărțite în Marile puteri, și țările cu interese limi­tate. Împărțirea aceasta desigur că nu am făcut’o, nici nu am dorit-o noi, ori Cehoslovacia, Iugoslavia sau Polonia. Țările cu interese limitate au fost si­lite să iscălească tratatul asupra mino­ritarilor etnice, pe când pe Marile pu­teri „asociate“, un astfel de tratat nu se obligă. In chipul acesta s’au creiat altă stare­­­­ de drept public internațional pentru mariile puteri, și alte pentru cele cu­­ interese limitate“. Chestiunea minori­­t­tuților etnice a rămas pentru Puterile a­sociate una de drept­­ intern, pentru celelalte ea e pusă și sub controlul ji Societății Națiunilor, ji Dl N. Iorga, în discuția armată la­­' Cameră cu acest prilej a spus cu drept cuvânt: „In ce privește iscălitura ac­tului prin care credeți că suveranitatea României este știrbită, vă opun rectifi­carea care s’a adus în spiritul timpu­lui nostru însăși ideii de suveranitate“. Dar nu mai încape îndoială, că deși această rectificare a survenit, prin o altă atitudine decât acea pe care au avut-o la conferința de pace, multe State, cele „cu interese limitate“, ar fi putut diminua din inmixtiunea în afa­cerile interne a lor, sau ar fi putut de­termina o procedură unitară pentru toate Statele mici sau mari. In cazul când țările mici, după pro­gramul preconizat de Take Ionescu și dl Al. Vaida, s’ar fi înțeles în prealabil, aranjând între sine conflictele și pre­­tenziunile reciproce, și ar fi acționat de atunci solidar, se poate crede că amestecul unei instituții internaționale ar fi luat cu totul alte porporții. Vina o poartă Statele mici care au acționat independent, și­­ mai ales, în ce ne privește pe noi, vina e a dvii I. C. Brătianu, care prin intransigența și atitudinea sa autoritară, nu a con­tribuit cu nimic rectificarea de care vorbește dl Iorga să se fi produs în­­tr’o formă mai ușoară. Dl Brătianu a făcut să ni se pună cuțitul la gât, și pe urmă s’a retras, învinuind până azi guvernul coaliției că, prin iscălirea­ tratatului despre mi­norități, a știrbit suveranitatea țării. Un dem partizan are pe dl A. C. Cuza, care în propaganda sa prin Ardeal, aruncă aceleași acuze guvernului coa­liției, fără să lămurească că ultimatul Puterilor aflate dl Brătianu l’a pregătit, fără să spună că astfel de­­ tratate au iscălit toate puterile declarate la con­ferința de pace „ca puteri cu interese li­mitate“. Dl Duca, ministrul de externe, care a dat prilej acestei discuții la Cameră prin răspunsurile date unui deputat al nostru, a ținut să recunoască arecti­ficarea care l’a adus în spiritul timpu­lui nostru Însăși ideii de suveranitate“, oprindu-se de-a mai aduce acuze gu­vernului coalți­ei că el ar fi știrbit, prin iscălirea tratatului, suveranitatea Româ­niei. Acesta a fost un motiv de agi­tația politică al liberalilor în campania electorală din 1919, și desigur el nu mai putea fi înlocuit azi cu seriositate de nime. Dl Goga a declarat de altfel că chiar dacă s’ar mai face aluzie la el, dsa e gata să-și ia răspunderea pentru principiile susținute în 1919. Dar, evident, numai oameni politici pătimași, sau neserioși pot să mai aducă această învinuire guvernului coaliției din 1919—1920. Lucrurile sunt azi pe deplin lămurite și se știe că la mo­mentul dat Rom­ânia nu avea alt drum de urmat, ori care ar fi fost guvernul, care nu au avut nici celelalte State „cu interese limitate“. Dar dl Duca a mers și mai departe și a spus că România nu se ferește de aceste relații cu Societatea Națiunilor, din simplul motiv că țara noastră din proprie voință vrea să înfăptuiască un ordin de dreptate pentru minorități. Că, deci, controlul Societății Națiunilor, nu e o sarcină. Iată revenirea la punctul de vedere al partidului național și al întregei coa­liții din 1919. Guvernul Vaida s-a pus pe punctul de vedere că națiunea ro­mână din Ardeal a oferit de bună voe, în hotărârile de la Alba-Iulia, minorită­ților mai mult decât se cerea în trata­tul minorităților, nu in forma lui ori­ginală, ci In aceea în care a fost pri­mit de guvernul Vaida, și aceasta în­­tr’adevăr în conformitate cu spiritul timpului. Cu trecerea vremii națiunea română se va convinge că toate acuzele aduse de liberali și de politi­cianii pătimași împotriva guvernului Vaida sau a par­tidului național, — au fost lozinci e­­lectorale sau de luptă între partidele politice, nici decât convingeri ale băr­baților de Stat. Criza de guvern din Franța continuă Dl Briand a refuzat formarea gu­vernului Paris. — Dl Briand a declarat dlui Doumergue că renunță să formeze gu­vernul. Se pare, că motivul refuzului este neînțelegerea cu socialiștii, cari au cerut șase portofolii ministeriale. Dl Doumergue a invitat imediat la „Ely­­sée“ pe senatorul Doumer, actualul președinte al comisiunei financiare a Senatulului, oferindu-i formarea guver­nului. Dl Doumer crede necesar să con­­sulte mai Întâi pe oamenii săi politici .i va aduce răspunsul peste 24 ore. naintea începerii demersurilor dl Dou­­vner a asigurat colaborarea dlui Briand la externe. Dl Briand oferise socialiști­lor trei portofolii. Insă comisia politică a acestora a socotit, că este imposibil să accepte oferta de colaborare fără condițiuni, deosebit de aceasta au mai cerut cel puțin jumătatea portofoliilor. Socialiștii au adoptat aseară o moțiune declarând, că sunt gata să accepte gu­vernul, fie singuri, fie cu partidele de­mocratice cari au luptat alături de ei în alegerile generale. Victimele avidității Moții desmoșteniți de drepturile lor Patrusprezece comune locuite de moți au fost desmoștenite de drepturile lor și la sate muritoare de foame. In ziua de 14­­. Comitetul agrar din București a respins în ultima instanță cererea mo­­ților din 14 comune, de a li­ se acorda dreptul de împroprietărire cel puțin a­­supra zece mii de jugăre de pădure din proprietatea nemeșului ungar Urmánczy. Intr’adevăr acest latifundiar ungur are în regiunea Beîeșului din man­ié apuseni o proprietate de peste 270000 de jugăre de pădure, iar în regiunea Topliței, cam tot atâta. In decursul războiului și după război, Urmánczy a început o înverșunată exploatare a pă­­durilor, din cari o importantă parte le-a vândut firmei Groedl, mare exploatator de păduri. Firește, că pe vremea regi­mului unguresc bieții moți n’au în­­drăsnit să ceară partea ce li s’ar fi cuvenit din pădurile, cari de drept erau ale lor. După unire însă, având de partea lor pe lângă avantajul naționalității și dispozițiile legii agrare, ei au adresat celor în drept o mulțime de cereri, pen­tru a și revendica partea, ce li se cu­vine. Din nefericire și printr'o fatală denaturare a lucrurilor cererile acestor sărmani plăieși au fost succesiv res­pinse la toate instanțele, până când acum în urmă Comitetul Agrar a ve­­nit, și el prin sentința lui să le spul­bere orice nădejde. Astfel 27000 de jugăre de pădure dintre cari 17000 tăiate de Urmánczy, iar restul de 10000 de jagăre ajunse sub făcurea nemiloasă a Societății Ka­lotaszeg a lui Groedl au fost scutite de expropriere din partea autorităților ro­mânești, cari erau obligate, să o facă. Erau obligate nu numai, să ia din mâna streinilor exploatarea unor averi, cari constituiau un patrimoniu al Sta­tului român în urma dispozițiilor le­gii agrare, ci trebuiau să ia de guler și să înfuinde la pușcărie pe exploata­­torii streini de neam, cari nu au respec­tat condițiile fixate prin regulamentele de tăiere și nu au replantat nimic, cu toate că aveau aceasta obligațiune. Astfel regiunea Beceșului și a To­­piței­ Române preșură pe o întindere de 54.000 de jugăre. O vastă pustietate de piatră seacă se întinde cât vezi cu ochii, săracă, lipsită de apă și de ve­getație, ca în cele mai arse regiuni ale Karstu­lui. Zecile și sutele de milioane din averea românească au trecut în bu­zunare streine, printr-o criminală dis­poziție a unui înalt for de judecată. Ne facem interpreții celor 14 sate ale moților, batjocorite de autoritățile ro­­mânești și întrebăm nedumeriți pe di ministru al domeniilor — fără să a­­șteptăm, firește, vr’un răspuns, mai există oare omenie și dreptate în țara aceasta? Căci cele 14 comune din ju­rul Beleșului au suferit cel mai crunt martiraj din partea ungurilor. Aici la Beleș au fost arși pe rug de vii în 1918 — 48 de țărani și intelec­tuali români de către faimosul căpitan Dietrich, trimis să facă ispravă tocmai din partea acestui Urmánczy, căruia au­toritățile românești îi dau astăzi atâta preferință prin dispozițiile lor de fa­voare. Nu este aceasta nu numai cea mai în­grozitoare rușine dar și cea mai mare lipsă de demnitate națională ? Să judece cei vinovați. Tăcere patriotică . La congresul partidului averes­­can ținut la București în zilele de 20 și 21 crt., la care după infor­mațiile cele mai precise nu au par­­ticipat în prima zi mai mulți de 50 de membrii, oratorii au atins firește și chestiunea succesiunii. Bineînțeles, că toate vocile au fost unisone în deslegarea acestei­­ fericite probleme în favorul gru­­­pării averescane, singura în stare, ',să salveze țara din greul impus, în c­­are a adus-o guvernarea liberală. ^ Ce formează o notă nouă în ati­­­tudinea proaspetă a partidului a­­v­­erescan este curajul, cu care s’a înarmat, pentru a ataca guvernul, față de care până la congres a a­­vut cea mai slugarnică considera­­țiune. Atât șeful pentru Regat, cât și cel pentru Ardeal au atins strm­e­­ destu­l de violente în critica adre­sată demagogiei și incapacității partidului liberal. Să fie oare aceasta notă nouă o indicație din partea nemulțumiților din partid, sau un sfat al liberali­lor, de a părăsi atitudinea de mi­logeală, și a se transforma într’o opoziție mai demnă, pentru a câș­­tiga oareși­ cum din simpatiile pier­dute în opinia publică? Poate că e și una și alta, încon­­testabil, că nemulțumiții în frunte ,cu dl. Jean Atanasiu, Dori Popo­­vici și Sergiu Niță au căutat, să desbare pe generalul-șef și pe ad­jutantul său de ținuta lor filobră­­tienistă, primejdioasă pentru pres­­tigiul partidului poporului, ca gru­pare de opoziție.­­ Dar se prea poate ca însuși dl . Brătianu, să intervină pe lângă a­­verescani, să ia o poză mai demnă pentru ei, cu scopul de­­ a primi oareși cum caracterul unei opoziții potrivite, pentru a fi indicată ca succesoară. Căci țara sătulă până­­ în gât de guvernarea liberală, nu va admite la cârmă un guvern n­umiUflat, înzestri­.. .,u probe evi­­­­dente de continuitate a politicei de opresiune. Și astfel îată-i pe averescani a­­junși peste noapte cei mai înver­­­­șunați antiliberali, din liberaloizi,­­ cum au fost în tot decursul celor­­ patru ani de milogenlă și tăcere. Nu știm, cum va primi țara a­­­­ceasta sforăitoare trezvie din lunga­­ apatie a celor patru ani de amor­­­­țeală și lingușire. Un lucru însă l-am putut constata din explicația, ce i-au dat-o. A fost o tăcere pa­triotică, înțelegem ce nobil patrio­­­­tism a putut îndemna pe averescani, să privească imposibil­ la nemai* [ pomenitele jafuri în averea publică , și la ruina morală și materială a­­ țârii. Căci și guvernarea lor a a­­­­vut acelaș caracter. Corupția stă>­­­plinea totul și atunci ca și acum. Anul VII ^ Nu­mărul 257 REDACTOR RĂSPUNZĂTOR: MIHAIL EM. PROCOPIU ABONAMENTUL: PE UN AN , 360 LEI PE JUMĂTATE AN , 180 LEI PE UN SFERT DE AN 100 LEI LUNAR.......................... 40 LEI IN STREINĂTATE: PE UN AN .... 2009 LEI PE JUMĂTATE AN. . 1000 LEI DOTAȚIA PREOȚILOR In ședința sinodului extraordinar a eparhiei Clujului, ținută la 16 crt., preo­ții din Munții Apuseni au înaintat un memoriu, însoțit de o cerere către dl ministru al cultelor, în care au cerut să li se îmbunătățească soarta mizeră în care se găsesc prin faptul că eclesiile lor nu dispun de nici o porțiune cano­nică, din motivul, că în regiunile lor muntoase nu se găsesc terenuri arabile. Sinodul a decis cu unanimitate să se ceară de la Ministerul cultelor, amelio­rarea situației acestor preoți. Dl ministru al cultelor, care în cali­tate de deputat al eparhiei Clujului era prezent la aceasta ședință, a promis cu foarte mare bunăvoință, că în cadrul bugetului dîale, va acorda poate chiar și stî anul acesta ajutoare pentru ame­liorarea stării materiale a preoților, în măsura, în care Consistorul va face pro­punere pentru fiecare solicitator in parte. Nu voiesc să insist aci asupra ano­maliei ce ar putea rezulta din faptul, că măsura în care cei propuși de către consistor să beneficieze de ajutoarele Ministerului, — oricât duhul sfânt ar plana asupra acestei lucrări, — nu s’ar putea pune in fidelă concordanță cu reala mizerie a singuraticilor preoțil Cr, — acest metod de a cârpi fără nici un sistem, îl va găsi orișicine nepotri­vit din multe alte puncte de vedere. Pentru a înconjura deci orice sistem de protecțiune, dar mai cu seamă pen­tru a crea o stare de egalitate între slujbașii aceleiași tagme, slujbași cu egale pregătiri, cu egale îndreptățiri la o viață epuilibrată, cu egale îndatoriri față de marea lor misiune întru conso­lidarea vieții morale, culturale, și eco­nomice deta sate, — o singură solu­­țiune afln că este equitabilă, și anume: ștergerea peste tot a porțiunilor cano­nice, și salarizarea uniformă a preoților numai de către Stat, după o încadrare ce li se cuvine în urma pregătirii lor științifice, încadrare cel puțin egală cu a magotraților. Actualele porțiuni canonice s-ar putea administra de către consistor prin a­­rendarea lor la săteni, iar beneficiile s’ar folosi pentru salarizarea preoților. Această grea problemă ar trebui să preocupe toate eparhiile noastre și toate guvernele ce vor veni, fiindcă situația materială a multor preoți din multe ți­nuturi este atât de disperată, încât a­­menință în mod serios Însăși biserica noastră națională. In primăvara anului viitor ar trebui să se ocupe de aceasta chestiune sinoa­dele tuturor eparhiilor noastre, pentru a­ i se putea da o grabnică și reală re­­zolvire practică. Alba-Iulia, la 17 Nov. 1925. Dr Cornel Dărămuș Rusia n’a renunțai la Basarabia Moscova.­­­ Dl Litvinov a declarat presei, că știrile răspândite în presa din străinătate, despre tratativele ruso-ro­­mâne cari ar urma actualmente la O­­dessa sunt inexacte. Punctul de vedere rusesc în privința Basarabiei a rămas neschimbat, iar Rusia nici direct și nici prin vre­un intermediator n’a făcut Ro­mâniei vre­o propunere pentru nego­­­ cieri. Biletul Băncei Naționale, piedestalul Brătienismului Servindu-ne de datele oficiale publi­cate de Ministerul de finanțe, lucrate și coordonate de sute de funcționari și semnate de actualul ministru de finanțe, putem stabili cu ușurință, că biletul Băncei Naționale este piedestalul bră­­tieni satului. ■ ■­ * După război țara era golită de toate necesarele, așa că România­ Mare a fost silită in 1919 să importe din afară mărfuri în valoare de 3762 milioane lei și n’a exportat decât pentru 104 milioane. Totalizând importul și exportul pe șase ani și jumătate, — Ianuarie 1919 Iunie 1925 — avem: Importul 95.461 milioane și exportul 91.076 milioane, deci la export un deficit de 4.400 mi­lioane lei. In expunerea de motive a proiectului de buget general al Statului pe anul 1924, semnată de dl Vintilă Brătianu, la pag. 20 găsim o interpretare carac­teristică asupra societăților pe acțiuni. „In ce privește Industria, ea este în plină producție și România nu are șomaj. Sporirea consumației și reducerea importului prin mărfuri produse în țară, sunt un semn al acestei sporiri de activități astfel cum rezultă din tablourile de mai jos: „In 1919 funcționează 929 socieatați pe acțiuni (bănci, societăți industriale, comerciale, diverse) cu un capital de 1.982 milioane lei; în 1920 funcțio­nează 1154 societăți pe acțiuni cu un capital de 5168 milioane; în 1921 funcționează 1266 societăți cu un ca­pital de 8.095 milioane și în 1922 funcționează 1650 societăți cu un capi­tal de 12.162 milioane“. Tabloul acesta se poate complecta cu datele publicate de „Anuarul gene­ral al societăților anonime pe acțiuni din România“ la 31 Decemvrie 1924, care înregistrează: Societăți anonime pe acțiuni 2878 cu capital­ vărsat 24.d­e milioane și capital de rezervă 2.287 milioane, deci cu un total de 26.500 milioane. De unde rezultă că mărfurile expor­tate de România­ Mare în șase ani și jumătate dau un deficit­­ de 4.400 mi­lioane și în aceiași perioadă de timp, in interiorul Regatului se alcătuesc so­cietăți anonime pe acțiuni cu un capi­tal de 26.500 milioane. Lucru paradoxal. Să arătăm că numai biletul Băncii Naționale lămurește acest artificiu finan­ciar, neînțeles la prima vedere. * La finitul anului 1924 din numărul total al societăților anonime, 972 erau bănci, cu un capit­al de 6,535 milioane reprezentând 24% din capitalul tutu­ror societăților și din aceste bănci, 316 cu 63%­% din capitalul bancar s’au organizat de când dl Vintilă Brătianu conduce ministerul de finanțe. Ca să evidențiem Ingeniozitatea me­canismului, cum fără fonduri reale se pot funda societăți comerciale, considera banca A, cu un capital rom de zece milioane lei, înființată de 15 prie­teni ai Băncii Naționale, în cursul anu­lui 1923. Acești prieteni și-au procurat capi­talul direct de la Banca Națională, de­panând la ghișeurile ei­ simple semnă­turi, pe­ cari funcționarii băncei, cu în­demânarea lor caracteristică, în­ câte­va ore le-au clasat în diversele comparti­mente ale activului și din stocul de lei­­(Continuare pe pctdaa II) Cărți nouă Doina. Poezia lirică, selecționată și aranjată de I. Corbu. Bistrița. 300 pp. 65 lei. Dl Ion Corbu e o Individualitate de­osebită între atâția intelectuali români. Trăește retras Intr’un orășel ardelenesc, — Bistrița, — își îndeplinește cu con­­știențiozitate o slujbă administrativă, citește și scrie pentru propria-i plăcere, din sincerul îndemn launtric, fără do­rința supremă a altora de a se afișa, de a face vâlvă. E un intelectual de rasă și în aceeași vreme un gânditor adânc, care, ni se pare, a trecut de mult peste convingerea­­ nimicniciei a­­cestei vieți cu toate fasturile sale. Cu vaste cunoștințe astronomice ști­ințifice, dsa cercetează bolta Înstelată la serile limpezi, și, o serie de ani a făcut observații, a citit cărți de specia­litate. Cine știe dintre cărturarii noștri că Încă Înainte de război, dsa Își cum­părase o lunetă cu care cerceta cerul Înstelat Intr’un orășel ardelenesc? Din studiile sale de astronomie a apărut, ca un rod al muncii predilecte, acel volum de astronomie poporală „Ad Astra“, care, la apariție a fost socotită între cele mai bune cărți de astrono­mie poporală? Câți intelectuali ai noștri, cunosc lu­crarea sa de filozofie, plină de origi­nale teorii, pe care a publicat-o încă înainte de război? Iar acum, prin colecția de poezii po­porale cu titlul de mai sus, dia­ne descoperă o altă latură a preocupărilor sale, și ni-1 arată ca pe un îndrăgostit de creațiile artistice ale poporului ro­mânesc, și totodată ca pe un rar exemp­lar de idealist. Căci cine altul decât un om pierdut în contemplarea frumosului, fie că-1 găsește sus pe cer ori jos pe pământ, ar mai îndrăzni azi, pe lângă enorma scumpete a hârtiei și a tiparu­lui, și mai ales In mijlocul indiferenții generale a intelectualilor ardeleni față de scrisul românesc, să editeze un vo­lum de 300 pp. cuprinzând frumusețile poeziei poporale? Cum mărturisește în prefață, dsa e un vechi colecționator de poezie popo­rală și de­ folcklor. Multe din poeziile din volum și le-a notat încă pe când era elev de liceu; și-a tot întregit și perfecționat colecția, în cursul anilor, cunoscând toate colecțiile altora, de a­­ceeași natură, până ce a ajuns la cea dată azi publicității, înainte cu cincisprezece-douăzeci de ani, mai aveam în Ardeal intelectuali, cari erau îndrăgostiți de produsele ar­tistice poporale. Mulți elevi de liceu pe vremuri colectau poezia poporală, din propriu îndemn sau din ai profe­sorilor. Dar să rămâi până la vrâsta ma­tură. In mijlocul fluctațiunilor vieții, a­­celași adorator al poeziei poporale, în­seamnă să ai însuți un rar suflet de poet. Dl I. Corbu nu s’a grăbit cu nici o lucrare a sa să o dea publicității, ca­­ și când s’ar fi despărțit cu greu de ele. Un intelectual care-i seamănă, un om cu vaste cunoștințe, care trăește în a­­ceeași retragere modestă, sau mai exact filozofică, mai cunoaștem unul singur la Ardeal: pe dl G. Todica, dela Ge­­oagiu. însăși prefața volumului e scrisă, în parte, încă înainte de unire, iată o parte din aceasta parte a prefeței: „Cetind acest mănunchiu de cântece dela țară veți cunoaști petrecând câteva ceasuri senine, sufletul poporului. Și cu­noașterea lui își are la noi însemnăta­tea sa nu numai literară, ci și națională și democratică. Ea va apropia sufletul așa de înstreinat al intelectualului de sufletul poporului și-l va Învăța a-l pre­țul și iubi mai mult, după ce-l va cu­noaște. Pentru acest scop nu sunt potrivite decât foarte puține colecțiuni de poe­zie poporală, în deosebi a lui Alexandri. Cele mai multe sunt amestecate, cu bune, cu slabe, așa că numai folclo­ristul și savantul le răsfoește, și să nu uităm — poporul. M’am gândit — mai târziu — la lipsa unei colecțiuni, în care să fie selecționat tot ce e frumos din tot ce a apărut în colecții și re­viste și am completat mereu în acest scop colecția mea veche. O asemenea colecție își are însem­nătatea sa în ziua de azi și pentru pă­strarea limbii și naționalității noastre atât de primejduite și pentru promova­rea Cunoștinței de carte românească la popor. Nimic nu citește poporul mai cu drag decât propriile sale producții li­terare. Ele sunt monumentele vii ale limbei și naționalității noastre, de aceea i și trebue să ne dăm deosebită silință , să le cultivăm și promovăm lățirea. Cu fiecare cărticică strecurată în căsuțele dela țară și îndrăgită de plugarii no­ștri, am întărit cetățuia limbii și națio­nalității noastre. Îndrăgind o operă li­terară, îndrăgești nesmintit și limba în care e scrisă. Să ne gândim, că azi din cauza școalelor scrisul are tot mai multă putere față de graiul viu, era odată aproape singur stăpân, care Să suplinim școlile românești pierdute prin cărți ieftine pe placul poporului. «­ Dl I. Corbu explică în prefață ce a înțeles sub „aranjarea“ indicată pe vo­lum. Dsa, unde n’a avut izvoare vii, a selecționat din colecțiile cele mai bune, adică din cele alcătuite de autori cari au simțit unde este frumuseța versului po­pular. Uneori a mutat versuri dintr’o poesi la altă, fiindcă aici crede că ai­ e locul, și au ajuns împrăștia cu timpul. Folkloriștii de meserie poate că nu se vor împăca cu o astfel de metodă, dar cel ce scrie aceste rânduri mărtu­risește că e bucuros de o astfel de se­lecționare și aranjare. Prea am ajuns pedanți de la o vreme, și prea nesimți­tori față de adevăratele frumuseți ale poesi­ei poporale. Avem colecții grele de Continuare pe psi(a II-a),

Next