Patria, ianuarie 1927 (Anul 9, nr. 1-21)

1927-01-15 / nr. 9

Cluj, Sâmbătă 15 IanuariEC^ 2 I WI FIFMPL4 ROI Anul IX. * Numărul 9 „Conglomeratul“ Cu prilejul reciitelor discuţii în presă şi in reportajele, de atâtea ori fantastice ale ziarelor care vor să pară bine informate in politica Internă, i s’a adus din nou partidului naţional-ţărănesc acuza că e un „conglomerat“, o alcătuire de elemente disparate, şi de aceea consolidarea lui ar fi imposibita, ca şi evitarea diferitelor „crize“ din sânul său. Şi presa liberală şi cea independentă (nu ne gândim, desigur la „Universul“, care a intrat până in gât in apele liberale) se aşteaptă la nord sciziuni in sânul partidului naţional-ţărănesc, cu prilejul schimbului de vederi in legătură cu frontul anti-liberal. După unii diverginţeie de păreri în sânul partidului ar fi aşa de mari, chiar in ce priveşte programul politic, încât ar fi o copilărie să te gândeşti că ar putea ajunge la guvern. Cum să dai ţara pe mâna unor oameni cari nici între ei nu se pot înţelge? A pune astfel teza ar însemna că n’au drept la existenţă decât partidele de clasă, singurele in sânul cărora nu pot surveni deosebiţi de păreri şi de metodă. Ar însemna să aprobi necesitatea partidelor de clasă, — combătute cu vehemenţă tocmai de aceia cari ne atacă acum pe noi, fiindcă am fi un conglomerat politic. Adu ându-ne aceasta acuză partidul liberal işi evidenţiază mentalitatea sa, dovedindu-ne că el este într-adevăr un partid de clasă. In sânul lui nu există principii şi păreri deosebite fiindcă nu e un „conglomerat“ din diferite elemente şi pături naţionale, ci o tovărăşie a unora cari au acelaşi interes. Nie autoritatea şefului, nici disciplina de partid nu ar putea închide gura membrilor când aceştia ar avea într’adevăr alte păreri decât acele a vitregei tovărăşii. Dar partidul naţional-ţărănesc nu s’a născut din reprezentanţii unei singure clase sociale sau naţionale. El nu este o tovărăşie urmărind interesele acestei tovărăşii, ci este o organizaţie politică a neamului întreg, cu toate clasele sale sociale, a tuturor claselor producătoare şi muncitoare. Idealul său, deşi îmbrăţişează, cum e şi firesc, în primul rând, interesele ţâriei mei, cea mai puternică clasă producătoare şi însăşi temelia Naţiei, de fericirea şi îndestularea tuturor claselor sociale şi naţionice. Idealul său e armonia socială şi naţională, absolut necesara mai ales in anii de Consolidare a noului Stat. Armonizarea in baza interesului superior de Stat, iar nu a ex*ploatărei unei clase prin alta, chiar când politica in numele căreia Srvface aceasta armonizare s’ar numi naţională. * Partidul naţional-ţărănesc s’a întemeiat după ce opt ani au trăit ca partide dosebite cele două ramuri din care s’a îmbinat. Fiecare ne-am avut programele cunoscute de toată lumea Liberi au fost cetăţenii acestei ţări ca şi partidele politice să ne laude sau să ne combată. Noi n’am ţinut nimic ascuns din principiile şi programul nostru. Dacă au fost cetăţeni cari ne-au aprobat principiul solidarităţii naţionale, a armoniei sociale, a necesităţii unei schimbări fundamentale a sistemului politic dominant, au întrat în rândurile noastre. Tot aşa au făcut şi unele partide politice. Noi nu aveam dreptul să tragem la îndoială sinceritatea nimănui, cu atât mai vârtos cu cât am fost şi suntem încă convinşi că principiul solidarităţii naţionale, necesitatea unui partid politic care să cuprindă păturile sociale, e un imperativ naţional pentru ziua de azi şi cea de mâine. Am primit cu bucurie pe toată lumea care a venit cu noi, negândindu-ne vr’odată că iu chipul acesta n’am ajunge la un partid, ci la un „conglomerat“ politic. In urmă am ajuns la deplină unire cu partidul ţîrâcesc. Nici atunci nu ne am gândit că vom mări „conglomeratul“, ci vom da ţării cel mai puternic şi mai românesc partid, compus din toate clasele muncitoare şi producătoare, adică din forţa reală a ţării. Suntem convinşi, că insuind la creiarea unui astfel de partid „conglomerat“, am săvârşit o operă naţională de importanţă istorică. Viitorul va dovedi deplin. Că au putut veni la noi şi elemente atrase numai de farmecul puterii pe care o credeau apropiate, e tot ce-i cu putinţă. (Dl Stelian Popescu şi d Titus Enacovici, să nu se supere!). Că într’un astfel de partid, în care sunt reprezentate toate clasele muncitoare şi producătoare, pot fi diverginte de păreri şi metode, e firesc. Doar armonia socială şi naţională, idealul acestui partid, nu se poate ajunge fără a şti şi a armoniza părerile tuturora. Şi, iarăşi, e lucru firesc, ca elemente singuratice, reprezentante ale unor anumite clase sociale, neputându-se împăca cu armonizarea, să ne părăsească în vreme ce altele, ale aceloraşi clase, să rămână cu noi. Toate aceste însă nu însemnează că am fi un conglomerat, ci un organism viu, în care fiecare membru judecă, simte, acţionează. Câtă vreme idealul rudului e idealul fiecărui membru al său, nu ne temem de nici o putere liberă. Nu suntem şi nu vrem să fim o tovărăşie de cointeresaţi, ci un partid în slujba colectivă a Naţiunii. De aceea la noi pot fi păreri libere, au putut fi chiar şi defecţiuni. iar partidul, ca un organism viu şi tiner, a înaintat crescut în puteri din zi in zi. Sunt prea mulţi aceia pe care idealul naţional al vremii ce trăim ii va ţinea mereu laolaltă, şi alţi cari vor veni, pentru ca să se mai poată vorbi de „spargerea conglomeratului“, din pricini de ordin secundar. _______ O statistică îngrijitoare Voinţa Banatului* işi exprimă într’un număr recent îngrijorarea faţă de impresionanta descreştere a populaţiei în regiunea bănăţeană. Şi ne dă următorul exemplu, care de altfel poate fi generalizat: In Lipova de pildă au fost in 1924 — 44 de naşteri şi 99 decese, în 1925 — 40 de naşteri şi 78 decese, în 1926 — 38 de naşteri şi 84 decese. Numărul deceselor faţă de naşteri este deci isbitor. Mai mult de 50"/* se prezintă mortalitatea faţă de sporul anual, astfel încât o continuitate de câţiva ani ar duce în mod fatal la dispariţia poporului din aceste părţi. Motivele sunt multiple. In primul rând se poate socoti ca o principală cauză a acestor deprimante stări de lucruri concubinajul sau căsătoriile de pobă, cari abundă azi ca în nici o altă parte a ţării. Junele bănăţean abia ajuns în pubertate îşi asociază de probă o consoartă încă de la vârsta de 16 ani. Până la armată el schimbă douâ-trei neveste, sulemenite de mama focului. Şi nici o forţă morală nu poate stârpi aceasta nenorocită tradiţie. Nici sfaturile părinteşti şi nici amvonurile bisericii nu pot întrona nici o schimbare. Numai eventuale sancţiuni legale ar putea introduce o altă metodă în viaţa familiară a Banatului. Deocamdată însă vom rămânea la statu-quo, pentru că în momentele actuale guvernanţi noştri au alte preocupări mai rentabile, decât o insignifiantă depopulare a unui întreg colţ de ţară. * Mai sunt şi alte motive de ordin moral şi material, cari provoacă disproporţia atât de mare între naşteri şi decese. Sunt mizeriile economice, financiare şi cele de ordin politic, cari influenţează în mod dezastruos natalitatea. Deşi bănăţeanul are o situaţie materială de invidiat faţă de starea ţăranului din alte reguli, el poartă totuşi o mare grijă faţă de ziua de mâine. Eventualitatea unei lipse materiale îl Înspăimântă. De aceea cultivă cu o condamnabilă pasiune industria criminală a avorturilor. E brutal şi imoral acest sport şi dezastruos pentru fiinţa demografică a ţării. Cu toate acestea autorităţile îl tolerează, ca să nu zicem, că cultivă direct prin păcătoasa lor indferenţă. Desordinea politică încă contribuie la mizeria natalităţii. Pecreaţia este strict legată de normalitatea vieţii, care poate fi considerată ca o primăvară a vieţii omeneşti. O atmosferă agitată nu e prielnică natalităţii, după cum fenomenele naturale provoacă perturbaţiuni in desvoltarea vegetaţiei. Este deci nevoie de o acţiune imediată pentru înlăturarea pericolului. Unde şi cine să întreprindă o asemenea acţiune? Desigur in organizarea funcţiunilor de drept şi fiscalitate ale problemei, prin sprijinirea dreptului de proprietate, prin intervenţia dârzâ a sancţiunilor penale împotriva viţioşilor de orice natură şi prin întreprinderea unei entuziaste propagande morale. Statul ca forță supremă este obligat să ia în grija sa aceasta directivă. Dar astăzi, pentru ca mâine să nu fie prea târziu. NOTE Un pătrar de veac La evocarea procesului Memorandului de către dl Al. Vaida-Voevod am avut prilejul să ni se Întipărească In minte aievea superbul luptător care a fost dl Ioan Raţiu. In trăsături plastice icoana marelui luptător a răsărit din negura celor 25 ani transfigurată de înalta valoare morală — care o străbătea. Dl Al. Vaida- Voevod a cărui zugrăvire pleca de la o amintire vie rostea cu dragoste admirativă cuvintele: „figura drului Ioan Raţiu părea însăşi întruchiparea Ardealului“. Desigur marele dispărut de acum un pătrar de veac era pionul care a desăvârşit în partidul Ardealului român, tradiţia principiului etic ca idee centrală şi militantă de acţiune. Intransigenţa şi mândria, noţiuni corolare adevărului care ne aparţine derivă continuativ de asemenea de la ambasadorul memorandului. Unuia care a suferit rigoarea sălbatică a firei stăpânitorilor de eri deşi el era prestanţa solemnă şi categorică a poporului ardelean asuprit, i se cuvine aducerea aminte măcar prin parastasul creştinesc, care s’a ţinut zilele trecute la Sibiu. Armata acolo a ţinut să asiste prin reprezentanţii ei de seamă. Gestul acesta al armatei îi dă o semnificaţie deosebită, căci se repercutează înţelegător asupra unui trecut istoric, în care noi ardelenii nu aveam armată cu echipament material. Armata noastră atunci îşi bătea cadenţa marşului victorios mascată de sumanul ţăranului blând la aparenţă, de vesta civilă a cărturarilor noştri conducători. Şi ce armament moral „până în dinţi“! Nu dorim armatei noastre decât acel suflet, tresărind de entuziasm şi de desinteres. Petre Downa Nu v’aţi săturat? „Remanierea*. — „Grupul Goldiş* Prieteni buni ne fac din cănd în cănd obiecţiunea: „Pentru ce nu publicaţi „anchete politice*, informaţii din culisele partidelor politice ? Sunt ziare din Capitali cari au silnic astfel de rubrici, şi adeseori mai multe, nn acelaşi număr. Şi, credeţi-ne, se citesc cu lăcomie, au trecere ca pâinea caldă". Cunoaştem de mult aceasta patimă a cititorului român, a celui care face politică şi care nu face (Dar cine, român fiind, nu face politică ?) O cunoaştem cu mult înainte de unire, dintr’o schiţă a lui Caragiale. El ne-a arătat mai totai ce însemnează pentru cititorul român reportajii politic“. N am putut fi convinşi, crezând că e o curată bătae de joc faţă de cetitori să le răpim vremea cu combinaţii politice, cu senzaţii politice, redactate, ca ale reporterului lui Caragiale, nu... Cişmigit, întrebăm şi pe prietenii cari ne sfătuesc să introducem această rubrică şi pe cetitorii unor ziare din Capitală . Nu s’au săturat, de-o pildă, să vadă în ,Cuvântul“ pe prina primă, alternându-se din Aprilie şi până azi, aproape zilnic, aceste două titluri de senzţie: „Remanierea“. — „Grupul Goldiş Cu ce s’au ales din cele câteva sute de reportaje şi „anchete* politice ? Nici azi nu e ţuici remaniere, nici vro încurcătură CU „grupul Golkiş*. Cititorii nu bagă de seamă că-s îmbătaţi cu apă rece ? Nu e păcat de vremea pierdută şi cu scrisul şi cu cititul reportajelor politice ? Nu ! Răspunde românul politic, asta e pâinea mea de toate zilele. Noi, conduși de alte principii, ce putem răspunde decât: pofid bună ! Desgropâtorii de strămoş „De mortui, nihil nisi bene“, încredinţată că acest percept al ipocriziei va fi respectat şi de noi „Naţiunea“ Iasrală a crezut de cuviinţă să se revolte pentru rândurile ce le-am scris n ziua când s’a înşiruit între acele zure cari apar dar nu există. N’am scris rânduri de pătimaşă revoltă, ci Cuvinte căpăcite de dojană pentru cei ce nu vreau să respecte legea. N’am dorit moartea păcătosului (poate pentrucă mort se nas as?), ci „să se întoarcă şi să fie viu“. N’am cerut dispariţia acestei gazete, ci sam subliniat că din milioanele de bani Aghiuţă şde cum îngrămădiţi la aberali, ei numai atunci jertfesc pentru cultura românească, dacă au asigurarea câştigului imediat. N’am avut dreptul să protestăm când cu o ipocrizie pentru care calificativul neruşinată este un eufemism al politeţei, „Naţiunea* vine să se „înşiruiein rândurile de luptă românească“. Cine ? Şi când ? Astăzi când pe dl Lapedatu îl îmboldesc ghidiliturile ambiţiei nesăbuite către un scaun ministerial, când dl Leon cântă romanţe moţilor, astăzi, da, liberalilor ipocriţi, e bună, a toate acoperitoare, masca „luptei româneşti“. Dar când mâinile se înfiorau de atingerea adâncită până în coate in aurul „puterii* beunul vostru a fost precupeţit ca şi la tejgheaua zarafilor. Atunci n’a existat chitară şi luptă românească ale cărui interese trebuiau apărate în Ardealul în care pretindeţi că aveţi Înmormântate „osse de-ale strămoşilor“. De mult cunoaştem metoda! O repetăm, cunoaştem hienele cu toate obiceiurile lor: „Naţiune“, „Insfrăţire“, „Viitor“, „Independenţă", etc., etc. toate noţiunile şi momentele sfinte ale neamului vă place să le stropuiţi cu noroiul Vostru şi să le coborâţi la nivelul şi 1* discreţa poftelor voastre Vă trebuia în Ardeal „Naţiunea“, după ce cu lozinca „înfrăţim* aţi ajuns aba la pactul cu Ugran. Şi când conştiinţa ultragiată a unei provincii v’a opus vid gaster ei, dovedită prin faptul că nei o explicabilă curioziate n’a putut face decât pe 14 cetăţeni ai Clujului să dea doi iei munciţi pentru întâiul număr al ziarului ce ia în deşert numele neamului, vă indignaţi cu spume la gură şi ne etalaţi oasele strămoşilor. Iată cum glăsuieşte anonimi ipocrizie : „Noi cari numărăm cel puţin atâţia strămoşi în glia lui (Ardealului), noi cari am văzut lumina zilei la hotarele lui, cari ne-am chinuit de mici copii In nesfârşita sărăcie ardelenească de dragul lui, noi cari l-am alintat, l-am cântat şi l-am plâns...“ Ca insinuare, cu perfidie cântarnd şi scontând posibilităţile de câştig Dar Doamne, ce strămoşi ?ţi îi opat vngţia asta, şi dacă aţi Îngropat credeţi că nu i-a lepădat parnumul, pentru ispăşirea păcatelor voastre? Dacă aţi văzut lumina zilei în hotarele lui, în viaţa voastră aţi privit oare la lumina cinstei ce răsare neîntinată din conştiinţele acestui Ardeal, s-u aţi privit la lumina fascinantă a surului Băncii Româneşti? Şi dacă v’aţi chinuit intr’adevăr de mici copii în „nesfârşita sărăcie ardelenească"', vă închipuiţi, că vă este iertat păcatul uzure ce aţi instăpânit-o in spinarea ţîrănimei numai şi numai pentru a vă căpătui sau a dormita în fotolii ministeriale? L-aţi alintat şi Laţi cântat? Dar asta constituie oare un drept ca să vă alintaţi, jurând şi cântând în ritmul beţiei demonice a aurului, in vreme ce el, „alintatul şi cântatul* Ardeal, nu plânge, voi geme, pe urma rănilor jugului vosti ! Sfidaţi cinstea liniştiţi, sfidaţi durerea zimbind sarcastic şi ridicaţi imnuri şi statui făţărniciei! Căci odată şi odată vom verifica oasele strămoşilor voştri ce ziceţi că sunt în pământul nostru. Şi dacă le vom găsi întoarse în locul veşnicei odihne, întoarse, ruşinate da fapele voastre, blestemului nostru i se va adaoga blestemul strămoşilor ultragaţi şi batjocoriţi de voi, chiar în glia odihnei. Radu Bratocea Polemici Abia intraţi, au şi ieşit Liberali! au făcut mare caz de înscrierea in partid alor câţiva unguri fără nici o suprafaţă politică. Ba se spune că dl Al. Lăpedatu şi-a char boţit buzele înaşteptarea sărutului... frăţesc. Novicii însă au trecut „nemuritor şi rece“ în faţa „călugărilor“ politici, ceeace a indispus nespus de mult pe dl „şef“ al Ardealului „liberal*, mai ales, că fructul oprit avea să simbolizeze pentru dl I. G. Duca, armonia frăţească ce există Inni* minoritari şi liberalii ardeleni. In locul acestei idilice manifestaţii s’a intâmplat insă un lucru cu totul straniu. Ungurii convertiţi la doctrina „fripiurista“ reîntorşi acasă, au întâlnit ochii încruntaţi ai partidului maghar, care ţinea în mână o enormă ştampilă cu stema Vogsriei şi cu inscripţia de circonferinţă: renegaţi, iar la mijloc stătea sris cu litere groase cuvintele de solemnă făgăduinţă: „nem, cem, soha“. Speriaţi de aceasta primire agresivă, eroii idilici ai dlui Al. Lăpedatu în urma avertismentului dat de către conducerea partidului maghiar c are îi amninţa cu timbarca pecetei rusicei, s’au prezentat dlui „şef“ pentru a-i înmâna scrisoarea de ieşire de partidul liberal. O noapte conjugală... fără voluptăţi şî a urmat tragicul adio... No, ehe io şi cu Jă s ai nost tot u guri sintem şi numai Sân Jor ticsi celai pe noi Iu part dul Lib jár Ched porun it a n si magyar tá’t, io zis, mă Jáaos, na Cum bagat, noi și ieşit. — Iar Sándor bácsi Lăpedatu zis: „plâng și me thenghuesc, când ghindesc ehe remin shghur". — Noi plecat apoi acasă, iar Sándor bácsi, cheutat doul batiste. Vibena „încurajarea“ construcţiilor Creiarea unui fond prin impuneri de nouii impozite — Guvernul intenţionează creiarea de grupuri economice privilegiate Cluj, 14 Ianuarie. — Problema grea a crizei de locinţe a rămas şi până astăzi nesoluţionatâ. Iniţiativele partimlre n’au putut avea rezultatul dorit, oricât de mare a fost elanul cu cari au pornit, căci Ie lipsea un sprijin real: banii. Era nevoie de un mare împrumut ipotecar, pe care puţini dintre funcţionarii publici l-ar fi putut contracta, dând acoperirea necesară. Memoriile şi protestele înaintate guvernelor au ramas fără ecou, iar cei interesaţi s’au resemnat în situaţia lor de sclavi a unei sau cel mult două camere mici şiergienice. Trebuia deci sa intervină Statul, dacă într’ad'vâr dora soluţionarea acestei agitate hestiuni, intervenţia s’a şi făcut prin redactarea unui poet de lege* p ntru „încurajarea* construcţiilor. Proectul — după informaţiile precise ce ie deţinem - conţi pe multe lu crări bune, prin aplicarea cărora s’ar putea serios face un pas înainte pentru a pune în sfârşit capăt unei dureroase realităţi. In noul procct de lege pentru încurajarea construcţilor se prevede cretarea unui mare fond, care să servească de împrumuturi. E surprinzător însă, că proectul intenţionează înfiinţarea acestui fond prin impuneri de noul impozite, caiace suntem siguri că nu va putea satisface exigenţele nevoiaşilor. Ia primul rând, e foarte problematică înfiinţarea unei mare fond prin impuneri de impozite, în al doilea rând din felul cum este redactat proectul, reiese că guvernul intenţionează acordarea de privilegii pentru anumite consorţii de construţii, majoritatea celor avizaţi rămânând şi de astădată in afară de orice combinaţie. Dar admiţând chiar prin absurd, că fondul ar lua fiinţă, problema crize! de la unnte ar rămânea totuş, şi pentru una departe deschisă, date find multele lacune, de cari suferă proectul. In primul rând, rămân în vigoare foste tarifere de transport şi nici o reducere a acestor taxe nu se prevede pentru nouii constructori. Apoi barierele vamale, în fiinţă chiar in interiorul ţării, încătuşează cu desăvârşire industria românească din Ardeal. De o pildă Romcana a produs anul trecut 120 milioane cărămizi, (dintre ali V5 vechiul Regat); cu toate acestea 11 vechiul Reg» Ardealul ca are nici un debuşeu de defacere, de cauza acestor bariere „vamale“ interne, aşa, că produsele streine se pot importa cu prţuri mult mai favorbile, ca produsele fabiilor din Ardeal. Acelaş este situţie şi a cărămizilor de construit (ţigle). Legea minelor prevede un impozit de 1% după pispil exploatat din cariere, şi ceiase ettermi de neînţeles, imozitul se percepe după materialul brut, iar nu după co selecţionat, utilizabil pentru fabrică-Toate aceste restricţiuni cari sunt la vigoare numai în Ardeal, împiedecă serios avântul industriei de dincoace de munţi. Şi atâta vreme, cât legile de asemenea natură nu vor fi abrogate şi se vor acorda înlesniri numai unilaterale, legiferările pentru „încurajarea“ cetăţenilor ne par mai mult simulaţii decât onestă intenţie pentru nevoile populaţiei româneşti din Ardeal. Proectul pentru „încurajarea“ construcţiilor încă este un asemenea proect „simulant“. PravaCânunici maghiare continuă la Muzeul Ardelean din Cluj Cluj, 14 Ian. — Am impresia, că unii miniştri Inalţi cârmuitori şi ţării dela Bucureşt mai mult petrec şi sărbătoresc la loc să se ocupe de problemele ce ar trebui să rezolve. Dl ministru Goldiş spre pildă, nu se sinchiseşte de toate umilirile şi provocările obraznice la care suntem supuşi români care avem rosturi/ofiţe pe la Muzeul Ardelean din Cluj şi nu se gândeşte să rezolve , conform cu demnitatea românismului, cu interesele culturale şi ştiinţifice ale Ardealului şi cu dreptatea noastră ce rezumă din trecutul şi aşezământul legal al Muzeului Ardelean —hestia acestui Muzeu. Opinia pubică cunoaşte esenţahistiunii Muzeului Ardelean. Cei câţiva maghiaţi, care s’au erijat de conducători ai societăţii epitrope a Muzeului, din condamnabila desinteresare a Ministerului Cultelor, nu recunosc pur şi simplu suveranitatea Statului român. Ei nu admit — ceea ce este cea mai flagrantă tradare de ţară — drepturile Statului român la conducerea Societăţii şi a Muzeului, drept pe care şi - a câştigat fostul Stat maghar, de la care noi i-am moştenit, îl averi, înscris în statutele aprobate şi de autorităţile române. Cum ne sfidează pseudocomitetul unguresc E!ru recunosc se directorii colecţiilor, profesori unversitari numiţi de Statul român. Nu-i chaamă la sedicile comitetului, tinde ei au, conform statutelor, rol de conducere şi directivă. Pseudo-comitetul unguresc nici nu vrea să se ocupe de cererea de Înscriere în societate a celor 90 intelectuali fruntaşi români, care doresc să lucreze prin Societatea epitropă la ridicarea Muzeului din halul în care se află, in urma politicisnismului unguresc şi românesc condamnîrii, doresc să muncească la cunoaşterea ştiinţifică a comorilor muzeale ardelene. Statul român s’a comportat faţă de Muzeul ardelean şi Soietatea epitropâ in conformitate cu legea şi statutul acestui aşezământ. A matit o carte de 150.000 lei, pe 10 ani înainte. A subv.n|i ››*at direct şi situ atecHe corecţ t □ sume mai mici sau mai mari. A aş te .it*’ 8 m ă zile*, ca ungurii să intre în legalitate. Ungurii au răspuns cu anarhie ş! provocaţhni umilitoare pentru româ ism. Miaisterul cultelor a fost sesizat de acestea prin zeci de rapoarte. Acum în urmă a venit şi delegatul Ministerului, dl director general Z. Pâclişanu, şi în urma celor constatate, a cerut ministrului său, să aplice sancţiunile legale împotriva provocielor şi încălcătorilor de lege. Şi dl Gildiş nu-şi face nici acum datoria de ministru şi permit *ă *e calce în p’doar* şi cele mai elementare postulate ale omoasmului. Profesorii români sabotaţi In Empal aces*a ce se întâmplă la Muzeul din Cluj? Director Muzeului zoologic este dl prof. Scriban Dr ungurii şi au numit în mod ilegal un contradiretor, pe profesorul mn.ă liceu maghiar din Clu, dl Tulagdi, care nici habar n’are de directorul legal numit conform statutelor şi contra titlul, de Stat. Directorul drege lucrurile în muzeu într’un fel, contra directorat ungur întră cu alt rând de chei în muzeu şi pune lucrurile altfel. La Muzeul arheologic este situaţia şi mai aminteşte pentru noi. Directorul numit de Stat, prof. Teodorescu este considerat ca oaspe în muzeul, în care ungurii dispun. In secţia de arhivă a bibliotecii stâpâneşte dl Kelemen, chivernisind independent de directorul român averea şi comorile secţiei. O mică Ungarie Ungurii formează deci la Muzeul ardian o mică Ungare în mijlocul României tembele. Şi ministrul român al cu’trior, epremul obiăluitor al muzee- 1or am ţară, toleresză ş patronează a- Ci«stă stare de lucruri, care umple de r şin pe intelectual’! româai din Ardei — cunoscători in stărior dela muzei, — şi face pe maghiar, să râdă şi să-şi bată joc de imbecilitatea şi lipsa de patriotism a românilor ajunşi, prin sprijinul lor, la situaţia de cârmuitori ai ţării. Nu se mai găseşte oare la ţara aceasta un patriot, care să strige un „Quousque tandem...“ atât ungurilor — Catiline cât și protectorului lor, ministrul căitelor, dl Goldiș? (Nanu). Suspendarea dlui Davidoglu Aseară comisiuna* de disciploă s’a pronunţat în poc su Davdoglu primpreşedintele tribualului Ilfov, suspendându 1 pe timp de 6 luni pentru inde- ficateţe profesionale, ca aviz pentru consiliul superior al magistraturii. Comisia disciplinară a îndepărtat învinuirea de luare de mită.