Primăvara, 1922 (Anul 2, nr. 2-52)
1922-05-14 / nr. 20
Director : Teodor Bucurescu Abonamentul: Cenzurat Petru ȘCOALA ROMÂNEASCĂ. WWh'® tW'W'Wl'® lrfrw w 'S' ts. Azi aduc aminte de vremea dinainte de răsboiu, când învățătorul român tăcea, lucra și suferea cu gândul că va veni o vreme când se va pune la socoteală tot ceea ce a lucrat el în școala lui prin care se va ridica neamul său. Am ajuns și trăim și zilele de glorie românească, făurite de viteaza armată română oțerită prin sufletul școalei; învățătorul român din Bănat și Transivania s’a putut până acum bucura numai de o parte a roadelor ce le vărsă România asupra școlii. Un dar sfânt au avut el să ajungă a avea școală cu limba de propunere numai românească, cu inspecție românească și apoi să poată lucra cât mai mult și mai bine. După răsboiu până azi partea cea mai mare dintre învățători s’a putut bucura numai de aceste roade ale României Mari. Piața bună dela stat, o trăgeau tot acei învățători de stat cari și în trecut s’au împărtășit de binefacerile bugetului. Dintr’o neînțelegere a cauzei capii bisericilor noastre țineau morțiș la școala confesională fără să se îngrijească ca învățătorii să fie și plătiți. Abia acum prin hotărirea energică a guvernului s’a rupt cu acest trecut rușinos, când trebuiai să vezi, că și în România mare cei cari nu-și primesc plata sunt tot învățătorii români confesinali, cari în Ungaria trebuiau să sufere ca și martirii. S’au statisficat școalele. Să tânguesc Prea sfințiile lor Domnii Episcopi. Să tragem nădejde că din această tânguire se vor bucura învățătorii și prinei școala și poporul. Școala, că și-a primit un muncitor bine plătit care își va căuta acum nu de tânguiri ci de lucru. Poporul se va bucura că a ajuns să se mai scape de o dare. Și credem, că pe urma statificării școalelor se va înstăpâni în popor dragostea mare de cartea și școala românească. De acea noi am așteptat să-i vedem pe uni învățători în rând cu plata pentru ca să poată lucra în școală cât de mult și bine, ca pe urmare_ să răsară multă multă lumină în satele noastre. Asta așteptăm deja școala românească. Omul sfințește locul. Așteptăm ca prin învățătorul român să se înalță și sfințească școala românească și să fie binecuvântată. Cei ce cunosc mechanismul școalei știu că nu prin laude se face o școală bună și făcând și lucrând cu gândul tot de-a ajuta și lumina țara. Invațători, voi lumina lumei și sarea pământului coboriți-vă cu tot sufletul vostru și toată credința și dragostea voastră și munciți cum mai bine știți pentru țară, popor și școala românească. Abonamente no u iși licassează în America: e Nicolae Tecentiafir 831 V. American Str Philadelphia Pa, iar George Staica Nr 5531 Russel si Detroit Mich Redacția și Administrația: Librăria 1 Primăvara | Str. Principele i Carol Nr. 36. tr. an . . 44 Lei. Pentru țărani, preoți, învățători: L’n an . . . 32 Lei. 6 luni ...6 Lei. 3 luni ... 8 Lei Pentru America . 2 Dolari. Pentru străinătate Gijei —Uli 11. .WB,!»«yW3KW ȚARA MEA. MARIA REGINA ROMÂNIEI. 1. Regina unei țeri mici! Aceia cari sunt deprinși a vedea cârmuitori ai unor țeri mai mari înțeleg prea puțin ce înseamnă aceasta. Înseamnă muncă și griji și nădejde, și multă rudă pentru slabă ispravă. Dar larg e câmpul, și dacă inima are voie înmâ mare e opera Când eram tânără, gândism că totul e muncă, muncă pieptiș în sus; dar anii cari trecură au adus altă cunoștință, o cunoștință binecuvântată, și acuma știu.Țara acesta e mică, e nouă, dar e*‘o țară care mi e dragă. îmi be u truie ca și altora să -i fie dragă; de aceia ascultați câteva cuvinte despre dânsa. Ingăduiți-mă să zugrăvesc câteva icoane, să fac câteva schițe , așa cum le-am văzut cu ochii întăiți, apoi cu inima. * ♦ Jt Odată eram pentru acest popor o străină; acum sunt una dintre ei și pentru că vinde atât de departe, am fost mai mult în stare să-i văd cu însușirile lor bune și cu neajunsurile lor. Țara lor e o țară rodnică, o țară de întinse șesuri, de grâu învălurat, de codri adânci, de stâncoși mulți, de râuri care în primăvară vuiesc de apă spumegate și care vara nu sunt decât leneșe șuviți de apă pierdute între pietre. O țară unde țăranii muncesc supt un soare care arde, o țară neatinsă de murdăria fabricelor, o țară de extreme, unde iernile sunt de ghiață și verile ard ca în cuptor. Legătură intră Răsărit și Apus. La început era o țară străină. Drumurile ei prea prăfoase, prea fără de capăt șesurile ei. A trebuit să mă învăț a-i vedea frumusețile și a-i simți nevoile cu inima mea. Puțin, câte puțin străina a ajuns a fi una din ei, și acum i-ar plăcea ca pământul nașterii sale să vadă acestălalt pământ cu ochii Reginei lui. Dar puțin câte puțin am învățat să înțeleg acest popor și încetul pe încetul, el a învățat să mă înțeleagă pe mine. Acursia ne incredem între noi, și astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună vom merge spre un mai mare viitor. Ol Rugăm pe iubiții noștri cetitori și prieteni să citească aceste șire scrise cu atât iubire și dragoste de mult iubita noastre M S. Regina Maria. Vom publica în fiecare număr până vom termina acest volum ȚARA MEA Este o mândrie pentru noi că îl avem din peana Regina noastre iubite. Credem că va plăcea tuturor celor ce-și iubesc țara și nu au cunoscut atâtea frumseții ce îi erau ascunse. Când se va afla pennul să-i placă să ne scrie. CETIȚÎ ZIARUL-----— j _ —PRIMAVARA! Gine-î mai cuminte? Fie ertat tatăl meu a fost cojocar : ! Doamne mult năcaz a mai mâncat cu oamenii. Oh îi greu lucru fraților: să iau la toți oamenii, pe voit! Lucra bietul tata la câte un cojoc de se prăpădea de ostăneal și în sudoare lui amară să mângâia cu gândul, că de greu îi greu, dar ce bucurie o fi pe gazda cojocului, cănd o fi gata. Cum o să-mi mulțămească și să mă bată pe spate zicând: să trăiești mai stare și să mai faci cojoace frumoase ca al meu. Nici vorbă să fie de mulțam ! Când era , cojocul gata și vinea omul după el; îl sucea, îl învârtea, să uita punea banii pe masă, il îmbrăca, ba colea Îi cam strânge ba că putea să fie o teacă mai lung, ba mai înflorit dacă încoace, bacă încolo. Se ducea acasă îl îmbrăcă iar, și apoi și cei de acasă îl mai aflau pe maistoru îci colo cu vină. Destul și bine, că tată a trăit mult și a făcut vre-o câteva cate de cojoace,dar nu știu zău, de a făcut în viața lui un singur cojoc fără vină. Și așa tata în amărăciunea lui în lupta lui cu firea schimbăcioasă a oamenilor s’a hotărât să mă facă pe mine păpucar. fu tu dragul tatii cu păpucăria tu îi fi mai fericit decât mine cu cojocăria. Măsuri piciorul în lung și lat și trebuie să nimerești mai degrabă gustul oamenilor. Ei tată Dzeu să te odihnească dar rău ai nimerit-o și cu meșteșugul acesta! Să ști tu ce trag și eu cu papucii. Pare să ai lucru naibii. Cel ce are picior mai urât, mai strâmb, mai mare îi mai al dracului ia gust. îar trebui niște papuci faini, mici, frumoși de să caște toată lumea gura ia păpucii lui. De câte ori i-mi vine pe bune săi zic. Măi frate, nu știința mea îi devină numai piciorul tău și nu se află mai stor pe lume care să facă papuci frumoși pe picioare urâte. Dar nu-i slobod să vorbești așa pentru că azi mâne nu-ți mai deschide nimeni ușa, ci zice că ești prea slobod la gură și n-a fac și eu ce face toată lumea năcăjită tac și înghit la noduri. O singură mângâiere mai am când pun talpa și acul’ia o parte și cam ca ori care român buni-mi cetesc gazeta colo, când e sară de a bine e și doarme ’umea dusă. O ce săpuneală o cere mulțămire între oameni. La unui nu-i tun popa, La celă-