Primăvara, 1923 (Anul 3, nr. 1-52)

1923-10-14 / nr. 42

I Anw l­l. Hr. nÜ2Ent PRESE! SEVER BOCU JIMPOLIA ! Nr. ..&..7.Â9.2.8.------­ Preț«! 1 leu. Samycolau!-mart: 14 Octomvrie 1923 * TELEFON Nr. 39. Redacția și Admi­nistrația: Primăvara Str. Principele Car­ol Nr. 36. Erector : 1 «oitor Bucurescu Abonam­»*'' M Lei. ! api « 10 Lei pentru America: 2 Dolari, Iugosl­avia 45 Dinari. P­entru străinătate SO lei Librăria 1EATRO. înainte cu trei ani de zile am văzut mai multe piese tea­trale jucate la teatrul național din București. Eră mare bucu­rie pentru sufletul nostru au­zind limba noastră atât de dul­ce și frumoasă și atât de ar­monioasă spusă cu atâta măes­­tie de măestrii ai artei din București. Ceea ce era dureros, că acest loc de cultură și însuflețire, acest izvor la care trebuia să alerge lumea să-și răcorească și adape sufletul, teatrul nu prea era cercetat de lume pe atunci. Lumea mai bucuros mergea la cafenea, cofetărie, ori varietăți. Zilele trecute am fost din nou la teatru și numai cu bu­năvoință unui domn am mai putut ajunge la un loc în acea zi: toate locurile erau vân­dute înainte. Juca artista Agata Bârsescu care a făcut mare cinste nea­mului nostru mulți ani la tea­­­trele din Viena, Londra și America. Iar acum, aproape de bătrânețe s’a întors în țara ei să arate tot ce are bun în suf­let la ai săi. E un mare progres (înaintare) pentru neamul nostru acest pas că lumea ajunge să prețuiască teatrul, care e o bună școală pentru viața oamenilor, unde îi se arată cum poate omul să se înalțe prin hărnicie, cum să se păzească de rău și alte pățanii din viața pe cari le arată cu jocul și graiul lor artiștii. Și pe satele noastre să joacă teatru. Ar trebui să se mai lase cu teatrul comic și să se deie poporului și piese cu conținut național cultural. Acum se­gată lucrul câmpu­lui corurile vor începe să se pregătească de petreceri. Cei chemați cu conducerea acestor p­treceri să pornească de pe acum să și caute piesa teat­rală și cântările, ca concertele să fie cât mai reușite. Am auzit astă vară la Timi­șoara mai multe coruri din Banat cântând foarte frumos. E vremea ca cei slabi să se Și cu această declarațiune asigur pe toți slujitorii bisericii noastre, o­­dată pentru totdeauna să nu se tea­­­­mă că voiu cumva să mă ating de natura dogmatică a uniunii, căci eu o privesc numai din punctul de ve­dere politic ca un raport profan în­tre Unguri și Români, numai despre uniuni, în acest înțeles, zic­eu că Strigoniul a făcut-o în favoarea bise­ricei ungurești și spre subjugare și căderea celei române: Strigoniul s- a plantat în inima împăratului Leopold și a Românilor. Strigoniul a udat-o prin Iezuiți. Strigoniul a crescut-o. Strigoniul a și smuls după aceea tot prin iezuiți din inimile une părți a Românilor și poate că tot Strigoniul o va smulge și din inimile celeilalte părți dacă nu se va lăsa de m­etro­­politură­ de protectorat, de primație, și de orice gînd de stăpînire și in­fluență asupra bisericei Românilor. Supt înalte protecțiune a acestui Stri­­goniu Iezuiții fabricau diplome false scoteau crisoave dela Curie și bule de la Roma sub titlul de Episcopat al Făgărașului pentru o nouă subju­gare a bisericei române. Numai sim­plitatea preoților Români a apărut, de n’a apus cu totul demnitatea Mitropoliei Românilor. Ei nu poftiră într’ nimic la niște asemenea bule și scrisoare, ci toate bisericile româ­ne continuară și după această uniune ca și inainte de ea, a da ascultare tot Arhiepiscopului Ion ca și mai ’nainte. Ce folos putea să aibă Roma desbrăcind de demnitatea arhiepisco­­pească pe Arhiereul Românilor, care acum îi întărise legăturile cele natu­rale și au legătura religioasă, dacă nu lucra Strigoniul unguresc la umi­lirea bisericei românești ? Eu cred că aceasta nu o făcea nici curtea împărătească nici Roma. Strigoniul conducea toate lucrurile uniunii la Curte și la Roma și, fără influența și voia lui nu se făcea nimic In lu­­crurile bisericei române, cum nu se .) Locul se află primatele biserici rom. catolică din Ungaria, vntărească și cei puțini să se înmulțească, pentru că la jilte ocaziuni când vor mai fi între­ceri să fie îngerească cântarea tuturor corurilor. Ce: chemați la lucru­­ face nici astăzi. Să zicem însă, fiindcă „Românul ține mintea facerea de bine și ne­dreptatea“ — beneficii et injuriae memor­iese isolet — că zicît» cum că din fîntînă unirii acestei au curs niște mijloace materiale pentru Ro­mâni, cu cari nu puțin s’au ajutat, fiind cu totul despoiați de averile bisericești cit timp fuseseră supt principii calvini, să zicem că din uniune a ieșit privilegiul preoților români de a nu sta la judecată pen­tru persoanele lor, decît numai îna­intea Sinoadelor bisericei române; să zicem că uniunea a născut și școa­­lele Blajului, din cari au răsărit o mulțime de lumini între Români; să zicem; că uniunea a dat ocaziune unor Români, de ne-au adus aminte î începutul și origina sîngelui nostru din Roma și au semănat din nou virtuțile străbuni în pămîntul Daciei să zicem, in fine că uniunea i-a în­viat pe Români din leșinare, uniunea i-a deșteptat din somn și le-a insuf­lat spirit de vieață, ca să lucreze la îndreptarea soartei noastre de la Inocențiu pînă în ziua de astăzi; — să nu uităm însă a pune în cumpănă ?i rănile înfipte națiunii noastre prin uniune, dacă voim a ne cunoaște raporturile cu Ungurii și în aceasta privință. îndată la începutul uniunii vedem în Sinoadele noastre pe inter-recto­­rul Iezuiților, r­ezidind în locul In­tendentului superior reformat și pe alt iezuit, îl vedem neîncetat în coastele episcopului nostru prive­­ghindu-l, ca pe un făcător de rele A cum spuneți-mi, ce diferență este Intre intendentul superior Totei și Intre iezuitul Baranyi ? Care din amîndoi a fost mai bun pentru Ro­mâni ? îndată după unire, episcopul catolic din Alba-Iulia încalecă peste Arhiepiscopul nostru și-l face Vicar. Il înfruntă, îl dojenește, îl inspectează pînă ce-l scoate abia bula papei din 1721 ab omni admonitione, correp­­tione, visitatione acelui episcop din Alba-Iulia; iar arhiepiscopul din Stri­­goniu îl desbracă de demnitatea­ arhi­­episcopească și-l face sufragant, și biserica noastre o bagă în jug nou unguresc. Cu această nouă servitute se in­troduce în clerul român un servilism nou împreunat cu o îngîmfare mize­rabilă mai­­ales față de cei neuniți, cum­ n’aveau privilegiul Uniților. Acest spirit necurat locuiește în Mă­năstirea din Blaj sub călugări, face advocat de Iezuiți și pe un Petru Aron, dă de ajuns de lucru episco­pului, Inocențiu și inimoșilor proto­popi de atunci. Murind călugării, acest spirit rămîne moștenire Capitu­­lului care urmeaza în funcțiunile că­lugărilor, și de aci se strecoară la cler. Episcopii, Capitulul, Protopopii și Vicarii lucrau pe întrecute spre, cea mai profundă durere a clezu­­lui și a toată națiunea, ca biserică română să nu mai scape niciodată de sub această subtuteală rușinoasă. Fii nefericiți ! Cine vă va­i apăra, dacă părinții voștri dau mina cu străini in contra voastră ? Ce ar zice episcopul Inocențiu, cînd ar vedea că acum Iesuitismul n’are nu­mai un advocat în biserica lui cea șerbită și sfîșiată de Iezuiți? Ce a păcătuit biserica noastră — întrebăm și noi cu episcopul Inocențiu —, dacă cumva n’a păcătuit unindu-se, — de se pedepsește cu Infamia de­zertorului ? Cu Uniunea deodată a intrat o ură între Români, care a ținut mai bine de 80 de ani. Iertați­­mă fraților să trec cu vederea furiile iadului, cari au sfîșiat, pe Români In aceste timpuri nefericite, nu cereu­ ca să descriu cum se certau fiii cu părinți, cum se bateau frați cu frați fără să știe pentru ce, cum se afuri­seau preoții noștri unii pe alții, cum lucrau mui-marii ungurești și mai ales episcopii lor înaintea Curții ca cu silnicie să-i facă uniți și pe călu­gări ca să facă prozeliți din Români. Și aceștia nu vedeau că sunt numai unelte cu cari sa folosea Invidia un­gurească ca să tulbure pacea intre frați! Cine ar putea spune suferințele Românilor în acele tulburări ? Cei neuniți n aveau nici preoți, nici epis­copii, pînă ce căzură sub jugul sîr­­besc, nu i apăra nici o lege in țară și pe deputații pe cari ii trimiteau la Curtea impă­stească, dușmanii lor mijloceau de i­puneau la închisoare. Atât erau de mari relele pe cari le suferea națiunea Română in urma Uniunii incât, pe la anul 1735, așa­dar numai peste 35 de ani după fă­cuta uniune. Protopopul unit Nicoară Beianu­­ama se plînge către Epis­copul Inocențiu cu aceste cuvinte: „tare mă tem cu nu vom avea alt­ a I-au înșelat pe Români cu Unirea.“ De Simion Bărnuțiu Marele bărbat al neamului nostru la 1848.

Next