Progresul, ianuarie-iunie 1866 (Anul 4, nr. 1-44)

1866-06-11 / nr. 41

No. 41. ANUL IV. FOARA PUBLICAŢIUNILORI OFICIATE DIN RESORTUL CURTEA DE APEL DIN IAŞI. ÎN IASSL prenumeraţiunea se face la Tipografia H. Goldner, uliţa hiristigici. Diaiul se publică de la 2—3 coaie pe septâmânâ. A bona râentul pe au ill lei, pe patru luni 37 lei. Iaşii, Sâmbăta // Iunie 1866 In districtele României, prenume raţiunea se face la biirourile postale.. Inserarea unui rând de 35 litere costă un leu, cursul fiscull. afcLaafiB&22iii* iaşii 11 Iunie. Irnuuea llesagiuluî. (Veft No. 40.) La facerea acestei legi nu s’aă ţinută în semă nici situaţia pădurii, nici esenţile ce o compun, nici starea vegetaţiei, nici cualitatea pământului, nici clima locală, nici’ necesităţile consumaţiunei locale. Pentru seminceri nedeterminând cualitatea şi vârsta, atât prin us, căt şi prin circulare ministeriale, s’au hotărâtă a fi numai de 15 ani, anulând prin acesta disposiţiune, unul din scopurile principale ale oprirei semincerilor, adecă de a regenera pădurile prin reînseminţarea naturală. Pe lângă aceste violuri ce se afla chiar în lege, n’au esistat nici un control de oameni speciali, care să privigheze la aplicarea ei şi care să facă a se respecta oarecare disposiţiuni relative la paza lor. Astfel esploatarea parchetelor se făcea neregulată, nu se urma ordinea prevăzută în planuri ; după esploatare se băga vite care rodea lăstarul; la munte se tăea numai bradul, lăsând seminceri de fag, şi astfel bradul neavând facultate de a da din tulpină, dispărea după munţii Moldoviî. Legea din 1847 pentru pădurile de dincoace de Milcova opreşte cu desevărşire orice esploatare într’însele, insă în cele din urma linii acordă dreptul de a se tâea lemne pentru trebuinţele publice. Acesta lege cuprinde doue viciuri, celă dintâiă oprirea cu desevărşire a esploatârii. Parte dintr'însele trecuse peste terminul esploatabilitâţii şi materialul pâdurescîî câdea în stare de depericiune, iar partea era lipsită de tâerile necesarii pentru ameliorarea reclamată de starea arboretului. Al doilea viciu era că sub motiv de lucrări publice se comiteau tăerile cele mai neregulate, pentru că la aceste liberări nu se avea în vedere decăt trebuinţa. Apoi nu esistă nici un control, deoarece nu esistă o administrațiune specială, nici măcar o poliţie pâdurarâ. Pe lăngă aceste viciuri, trebue să adăugâmu că în totă România au esistat regimul islasurilor de păşunare în pădure , nepăsarea locuitorilor, slaba pază, cupiditatea arendaşilor şi a egumenilor. Dacă România mai posedă astădi păduri, o datoreşte numai eecesivei fertilităţi a pământului, şi condiţiunilor climatice, aşa de favorabile pentru vegetaţia lemnelor. Tocmai la anul 1851 s’au înfiinţat un serviciu pentru pădurile de dincoce de Milcov, compuşii de trei silvicultori francesi, care au format în spaţiu de trei ani mai mulţi silvicultori indigeni, şi au făcut memoriur asupra unui număr şi destul de însemnat de păduri. Aceşti silvicultori străini au părăsită ţera la 1853, când cu ocupaţia armatei Rusiei, dartereiul silvic cu silvicultorii indigeni n’au fostă reînfiinţată de câtă la 1855, însă nu esistă nici o direcţie în lucrările loră, şi astfel pănâ la 1857 n’aă făcut nici o lucrare. Tocmai la anul 1860 s’aă înfiinţat un servietă centrală, specială, şi îndată aă luată mai multe măsuri pentru conservarea pădurilor, pentru regularea tăerilor de lemne în trebuinţe ale Statului, pentru constatarea şi urmărirea delictelor pâdureşti, pentru regularea pazei pădurilor, pentru râdicarea planurilor şi amenajarea lor, pe basa cărora s’au pusă în 1863 în esploatare un număr de 14 păduri. La 1862 aceste măsuri s’au introdusă şi în partea de peste Milcov unde s’aă înfiinţată silvicultorii din cei care terminasă studiile lor, în şcala specială de silvicultură, care a esistată în Bucureşti de la 1860 până la 1862. Nestabilitatea acestui servietă, care aă fost suprimat în mai multe rânduri, aă făcut ca el să nu potâ urmări cu succesă lucrările începute. Astfel în anul 1863 aă fost desfiinţat de doue ori şi apoi reînfiinţat spre a se desfiinţa din noă în 1864. In sfârşit totă în anul 1864 aă fost reînfiinţat şi îndată el aă regulată amenajarea a 54 păduri din care, pe lângă cele puse în esploatare în anul 1863, numai.................... s-au pus în esploatare, asigurând un venit de 1.025.978 lei pe fiecare an. Lucrările începute de acest servietă mergă încetă din causa restrănsului numeră ală agenţilor silvici şi din lipsa unui cod pădurar, care să specifice modulă exploatărilor pădurilor, constatarea, urmărirea şi pedepsele pentru delictele pădureşti, să reguleze o poliţie pâdurarâ, să pue o restricţie la enormele destupări de păduri, ce se practică neîncetat, să aşede în fine bazele unei administraţii legale a proprietăţei pâdurare. Punerea în esploataţie a pădurilor de dincoce de Milcovă s’au făcut pe basa numai, că s’au trecut în budget o sumă ca venită din păduri, fără înse a se face o lege specială prin care să se abroge cea încă în fiinţă din anul 1847, care opreşte cu desăvârşire ori ce esploataţie de păduri. Numărul cel mare al proprietăţilor Statului, care s’au adăugat prin secularisarea moşiilor disc închinate, Brâncoveneşti şi Chinoviale, embaticurile, acaretele, viile şi pădurile; importenţa acestor avuţii ale Statului; necesitatea ca administraţia lor să fie privegheată de aproape, complecsitatea materiilor de administrat, precum: 1. Constatarea tuturor proprietăţilor Statului, 2. Formarea statisticei lor, 3. Facerea planurilor economice, 4. Regularea embaticurilor, 5. Exploatarea tuturor acestor proprietăţi prin dare în antreprisă sau în regie, 6. Apărarea drepturilor proprietăţilor Statului, 7. Urmărirea proceselor, 8. Conservarea, regularea, amenajarea şi exploatarea pădurilor. Reclamă imperios că administraţia cărnea li se vor încredinţa aceste bogăţii ale Statului să fie conduse de un serviciu, care să posedă tote cunoştinţele ce reclamă fiecare ramură ce o compune. Este clar necesară a se institui o administraţie specială separată de aceea a Ministerului de Finance care este împovărată de lucrări atât de numerose, o administraţie în fine liberă în eserciţiul ei, supusă unui controlă severă şi având a da o socotelă exactă de cestiunea acestei averi, râmâind însă ca încasările veniturilor să se facă tot prin Ministeriul Financelor. Pe teritoriul Basarabiei reîncorporată în virtutea Tratatului din 30 Martie 1876 se află 40 comune numite colonii care se administrese încă după nişte statute încheieate de guvernul imperial al Rusiei, şi care conţin mai multe scutiri şi privilegiuri care le sustrag de la legea comună. Cele mai principale din aceste scutiri şi drepturi sunt : 1. Apărarea de militari şi dorobanţi. 2. Dreptul de a-şi alege sub-prefecţi. 3. Apărarea de darea personală, şosele, fondare şi transmitere. 4. Dreptul de a se bucura fiecare familie de câte 50 desetine pământ (ca la 112 pogoane). 5. Plăţile câtră Stat a coloniştilor consistă în 2 lei şi 12 parale de desetina de pământ şi în 4 lei şi 8 parale de individ parte bărbătescă pentru întreţinerea autorităţilor administrative, cu tote că prin statutele lor se obligă şi la dările acestea : 1. A plăti anual după trecerea anilor de scutire câte lei 70 de familie ;şi: 2. Darea banilor pentru întreţinerea comunicaţiilor pe uscată şi apă, dar care nu s’au respectată până astădi. Pe lângă cele 40 colonii se mai află şi 22 sate numite Domenii, care se mai administreite şi acestea după nişte statute deosebite de ale coloniilor numai în ceea ce se atinge de plăţile cătră Stată şi care sunt : Lei. Par. 100 18% Ca capitaţii de fiecare familie. 9 33% Darea pe pământ de fiecare sufletă parte bărbătescă, care au câte 30 desetine familia (ca la 67 % pogoane). Sub denumire de dare obstesca de fiecare suflet parte bărbătescă. 115 18% Precum se vede, situaţia acestor colonii şi domenii este cu totul deosebită de aceea a celorlalte comune din ţară, şi în fine este cu totul neregulată pentru că până astădi nu se cunoşte positivă nici chiar întinderea terenelor pe care se află aceste colonii şi domenii, ceea ce aduce ună prejudiciu foarte însemnat nu numai tesaurului public, dar chiar administraţiei generale a ţârii. Guvernul este preocupat de proiectele de legi ce trebue a se elabora pentru regularea acestor colonii şi domenii. Statul Român având un însemnat număr de moşii şi acarete, transacţiuni de tot felul: darea în arendă a moşiilor şi închirieri a acareturilor, exploatarea pădurilor şi alte antreprise de utilitate publică, resultă din aceste operaţii o mulţime de cestiuni litigioase, care cer imperiosă ca Statul să fie represintat înaintea autorităţilor competente spre a justifica drepturile sale asupra obiectului în litigiu. Moşiile Statului, se gâsesc nespuse la usurpări de câtră vecinii răzeşi şi la sporire de procese din apă în an, din cauza că cea mai mare parte sunt nedelimitate, nu aă încă semnele de hotare stabilite prin hotărnicii şi râdicări după documente sau vechia stâpănire, şi la multe moşii de ale Monastirilor secularisate dise închinate, lipsesc documentele, înstreinate fiind de foştii Egumeni greci. AIn astă stare de lucruri cu gestiunea unui aşa mare număr de proprietăţi, Statul a trebuit a avisa la mijloacele de conservare a proprietâţilor şi representârii lui înaintea justiţiei în căuşele relative la proprietăţi şi altele. Aşa prin legea din anul 1861, s’aă instituită pe lângă Serviciul Contenciosă o eforie de trei advocaţi a căria misiune era de a dirigia procese Statului, a provoca pe cele de interesul fiscului, a pleda căuşele de mai mare importanţă şi a da instrucţiuni pentru celelalte corpului de advocaţi curenţi distribuiţi pe fiecare judeţ câte unul, pentru a representa Statul, apărându-i drepturile în orice proces pendente la autorităţile locale, iar pentru delimitarea moşiilor, prin hotărnicii şi ridicări de planuri, verificări de lucrări inginereşti şi aduceri la îndeplinire de hotărâri definitive. Statuia pentru toate aceste lucrări n’aă prevăzută de căt trei ingineri hotărnici cu câte un adjutor topograf. Esperienţa însă a dovedit că aceşti ingineri n’au putut a se ocupa de hotărnicii, fiindă împiedicaţi în tot timpul de vară de alte lucrări urgente, sorocite de Tribunale, precum: râdicări de planuri, aduceri la îndeplinire, verificări de acte hotărniceşti ale proprietăţilor vecine cu moşiile Statului şi altele. Eforia s’a redus la doui membri, ceea ce face, că în cas de divergenţă de opiniune între efori, scopul legiuitorului de a avea ună avis al consiliului să nu se potâ împlini. Corpulă de advocaţi în anul 1865, prin decretul fostului domnitor s’aă redus numinduse un advocat pe câte doue şi trei judeţe. In adevăr după starea de sleire, în care s’aă găsit tesaurul public la 11 Fevruarie, nu ne-am putea gândi de căt la cele mai mari economii posibile în budgetul Statului; dar în unele caşuri aceste economii pot fi mai mult în prejudiciul fiscului; astfel este cu reducţia advocaţilor care s’au făcut nu în vederea împuţinăm proceselor, şi de aceea trebuinţa reclamă imperios încă un adaosă de advocaţi la judeţele acelea unde depărtarea locului şi procesele mai numerose, face imposibile ca un advocat să pledeze în aceeaşi vreme procesele Statului în câte treile judeţe. Este evidentă, că de la secularisarea M-rilor din totă ţera procesele încă au trebuit a mai spori, şi ocupaţiile advocaţilor s’au înmulţit, privind pe Stat procesele acelor ori ce era pendinte la instanțiile judiciare, cu legea rurală prin care afacerile pendinte la comitetele permanente, se pledeazâ fată de acești advocați, cu legea de organisație judiciară, prin care instituindu-sejudecătoriile de plasă, urme de nepărat că tot ei să represinte pe Stat dinaintea acestei juridicţiunî; mai suntă încă şi procesele celorlalte ministere, care se pledeză tot de aceşti advocaţi. Pe lângă acestea, codicele civile dinpreuna cu procedura cere, ca Statul să fie represintat în interesele sale la estimaţiile imobililar, care se afectă la o garanţie cătră Stat sau la orice transacţiune. După statisticele de starea proceselor, sunt râmase în lucrare pănâ la finele anului 1865 unu număr de 1695 afară de 298 de hotărâri de aduceri la îndeplinire; cele hotărâte în cursul acelui an până astădi suntă 221, dintre care 116 în favor, iar 105 în defavoră, care tóte s’au apelat la instanţiele superiore. Statulu însă numai din hotărârile Curţilor Apelative din acel an şi pănâ astâ-ţii puse în esecutare este în dreptă a încasa de la debitorii condamnaţi o sumă de lei 2,486,963 par. 6. Dintr’acestă situațiune resulta într’un mod învederată imposibilitatea materială de a putea advocații, după sistemul de astădi pe câte doue și trei județe, să întimpine toate afacerile Statului la termenile ficsate de Tribunale, gâsinduse mai adesea în trista posițiune de a cere amânarea proceselor, unele chiar de interesul Statului de a fi resolvate cât mai neîntărdieată. Totă asemenea se poate olice și pentru ingineri hotărnici că abea pot să îndeplinescă lucrările urgente după sorocirile Tribunalelor, fără a le prisosi timpu de a se ocupa cu studierea documentelor pentru întreprinderea de hotărnicii. După starea care ne arată practica lucrului, cea mai mare parte de procese și cele mai complicate vine de acolo că nu sunt decât un prea mic număr de moşii hotărnicite definitiv. 5 6