Rampa, martie 1923 (Anul 7, nr. 1601-1627)

1923-03-21 / nr. 1618

ANUL VII No. 1618 S ... Miercuri 21 Martie 1923 Rampa APARE ZILNIC­­ , Director­­ M. FAUST MOHR ABONAMENTELE Un an Şase luni Trei luniA­bonamentele se plătesc inainte n n s n Manuscrisele nepublicate se distrug a a Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate IN TOATA TARA Lei 500L­ei 300 L­e­i 150 IN STRĂINĂTATE Lei 700L­ei 400L­ei 200 Biurourile, Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter —Telefon 1/59 MEMENTO MUHAR­IM 8 PAGINI L18­2 Protecţi­onism sau tinerul"Solu­țiile? Apar curioase, evident, în ca­drul unui­ ziar cu preocupări strict intelectuale, cuvintele acestea. Totuşi, cuvintele acestea sur­prinzătoare pentru cititorii noştrii, ne-au provocat şi nouă o egală mirare, când le-am citit tipărite in fruntea unui articol-ancheta, apărut în coloanele confratelui pa­rizian „Lompedia” Luând ca prilej, faptul că trei teatre pariziene de avant-gardă au înscris în acelaş timp piese străine in repertoriul lor, d-nul André Rivoire, cronicarul dra­matic al marelui cotidian „Le Temps”, atrage atenţia directo­rilor de teatre pariziene, asupra situaţiei dificile în care se gă­sesc tinerii autori dramatici fran­cezi, cari nu-şi pot vedea jucate lucrările acum, situaţie care se va ingreuna şi mai mult prin admiterea pieselor străine pe scenele pariziene. Cum era şi firesc, notiţa d-lui Rivoire a provocat o vie mişcare in cercurile intelectuale­­franţu­zeşti. Şi văzându-se acuzat de „xenofobie intelectuală”,­­ d-nui Rivoire publică o lămurire, in care arată că acuzaţia carte i se aruncă este absolut neîntemeiată. La aceasta s’a născut insă o vie discuţie în jurul chestiunei „teatrului străin” în Franţa, ca­nalizată prin coloanele confratelui „Lompedia” şi care e departe de a fi sfârşită, cu atât mai mult cu cât d. Rivoire promite că-şi va spune ultimul cuvânt în ches­tiune, abea la sfârşitul stagiunei, când va putea face bilanţul lu­crărilor originale şi străine repre­­zintate pe scenele pariziene. Din mulţimea părerilor — pro şi contra — emise în jurul acestei chestiuni, se relevă două elemente de argumentare: „protecţioniştii (în majoritate anonimi) îşi spri­jină teza pe faptul că publicul francez trebue să-şi dea obolul mai întâi, pentru încurajarea ar­tei naţionale, încurajând şi dând posibilitate celor tineri să se ma­nifeste. (Vom vorbi cândva in ziarul nostru de chestiunea aces­tor „tineri”). Lîber-schîmbiju­l, printre cari cu o admirabilă argumentare se gă­seşte Heni Lenormand, afirmă că teatrul francez fiind jucat în largă măsură, mai ales în ţările de origină latină, Franţa trebue să faca ceva în schimb pentru literatura acestor ţări, reprezen­tând de pildă capo­d­operile lor dramatice. Justeţea acestui argument este de o incontestată evidenţă. Şi fără îndoială că în lupta încinsă in jurul problemei teatrului străin în Franţa, liber-schimbiştii vor învinge, vor trebui să învingă. Ei semnalează de altfel perico­lul, la care literatura franceză s’ar expune, în cazul când principiul protecţionismului aplicându-se în Franţa, naţiunile străine ie-ar a­­plica şi ele — ca o justă reacţie — în ţările lor. Chestiunea teatrului străin în Franţa, deschide insă şi anumite foarte interesante probleme pen­tru viaţa teatrală românească. l­pi voi îngădui să le ridic intr’un articol viitor.­ ­S. K. In cercurile „mondene" face sen­zaţie cazul unui cunoscut „om din lumea mare“, care a fost prins tri­şând la un club. In legătură cu acest incident, cine­va povestea că individul e in recidivă. Mai fusese prins odată cu mâţa, în sac, dar atunci scandalul se potolise, graţie partenerului său de joc, care era un om de spirit. „ Iată cum s’au întâmplat lucrurile atunci: „ „Omul din lumea mare“ — săi zicem X, — juca piquet cu un mem­bru al clubului, să-i zicem Z. La un moment dat, Z atrage aten­ţia lui X că însemnase pe hârtie S5, când el nu avea de cât 44. — Scuzâ-mă, d-le, X, m’am înșe­lat. ,,, „ — Pardon! răspunse Y. Nu pe d-ta te-ai înşelat, ci pe mine. Jocul se sfârşi, şi scandalul fu e­­vitat. 'Amicul nostru Gică­u— de sigur că-l ştiţi şi dv. — nu poate suferi pe şofeuri. De câte ori are ocazia, caută să le joace câte o farsă. Astfel, deunăzi, se sui grăbit intr’un automobil şi spuse şofeurului : — Şofeur, du-mi în Calea Victo­riei 180. Ajuns la adresa indicată, Gică în­treabă pe şofeur: —­ Cât am să-ţi dau, şofeur ? — Patru polii răspunse acesta, flegmatic. — Atunci du-mă înapoi, ca să n’am să-ţi dau decât doi poli, ci n’am mai mult la mine! replică Gică tot aşa de flegmatic. După un timp îndelungat, doi pri­eteni din copilărie se întâlnesc în­tâmplător, in cursul unei călătorii cu trenul, şi încep­­să-şi povestească ne­­cazurile. Unul din ei se însurase intre timp. Cum celălalt ii cere imformaţii mai precise asupra împrejurărilor în care se petrecuse a­cest eveniment, primul începu să ex­plice : — Am cunoscut-o pe soţia mea la incendiul cel mare de la fabrica „Motor“­. — Vezi — îi întrerupse amicul — îţi spuneam eu întotdeauna să te as­­tâmperi, să nu te mai înghesui peste tot, că o să ţi se întâmple ceva Anunţuri din ziua de azi? CAUT schimb : Se dă un teren pentru lawn-tennis contra unui câmp cultivat cu varză. * S’A JIERDUT un pachet cu car­ne. Cine-l va găsi și-l va aduce în strada Georgescu al II-lea, va fi in­vitat la masă. ——xxxx----­ ZCU/UA Confuzie La ultimele alegeri parţiale, a candidat Intre alţii un individ, care avusese de-a face pe vremuri cu justiţia, fiind acuzat C’a încercat sa pătrundă noaptea într’o casă, cu chei false. In timpul campaniei electorale, acest individ nu se jena să ţină întruniri la cari acuza de imorali­tate pe contracandidaţii lui. Lucrurile merseră astfel cât­va timp, până când un contracandidat înfuriindu-se, asistă la o întrunire a individului, cerând discuţie con­tradictorie. Dându-i-se cuvântul, oratorul spuse: — „Domnilor, „Domnul care a vorbit înaintea mea face o mică confuzie. D-sa își închipuie că poate intra în Ca­meră, cum a încercat odinioară sa intre noaptea într’o casă străină, prin chei false !“ Efectul a fost fulgerător. @OX Autonomie Intr’un cerc de astronomi ama­tori, se discuta zilele trecute in­fluenţa celorlalte planete asupra manifestărilor atmosferei pămân­tului. Cu acest prilej, se făcu o înde­lungată teorie a elementelor cari determină apariţia „babelor” la începutul primăverei. La discuţie asista însă şi un pro­fan, care-şi manifesta nemulţumirea faţă de „babe”. —Ori, care-ar fi explicaţia p­e care le-o daţi dv. spuse el, ăsta nu mă împedică să afirm că a-şi prefera să avem în locul lor zile­­ frumoase, ori­cât prin aceasta dv.­­ a­ţi fi avut o teorie astronomică în minus. — Lasă, frate, îi răspunse unul din astronomii-amatori, nu te mai plânge ; de îndată ce va apare lu­na nouă, vine și vremea fru­moasă. — Mă rog, îl întrerupse pro­fanul, fiindcă veni vorba de lu­na nouă. Dar cu cele vechi ce se face ?, Juda Duminică la amiază eram poftit într’o familie. Ca de obicei, când sunt invitat la masă, m’am gândit din vreme să-mi procur flori, o jer­bă simplă, spirituală de flori, pe ca­re să o ofer amfitrioanei, cu un gest graţios, îu clipa când îmi scot galo­şii. Pe la 11, am luat deci o trăsură şi am pornit spre Piaţa de flori, fiind­că­ pe calea Victoriei şi la magazi­nele de flori, violetele au ajuns mai de preţ ca cea mai preţioasă Orchi­dee, culeasă pe un colţ de stâncă din munţii Kimalaiei. Poarte senini, atât eu, cât şi bir­jarul meu, priveam veseli la dimi­neaţa primăvăratecă de Martie, care scosese pe Calea Victoriei stoluri în­tregi de fetiţe nostime, impozante grupuri familiare, sau cârduri ciri­pitoare de copii, întoarserăm colţul pe strada Carol şi deodată — surpriză ! — în dosul poştei două pompe sub presiune, cu pompieri, ţinând ţevile tulumbelor din mână, gata de atac.­rdea poşta . Nu ! Un sergent mi-a explicat : — „Vine rivuluţia !“. Şi, un adevăr, de îndată ce ajunsei in dreptul străzei Smârdan, o pădu­re de baionete îmi închise drumul. Am luat pe la dreapta, pe la stân­ga, nimic ! Cordoane puternice barau toate drumurile, ce duceau la piaţa de flori. Ca cetăţean imparţial, independent ca Românul, cu toate guvernele, dar gură-cască, am rămas şi eu să pri­­ vesc.­­ Ca intr’un cinematograf viu, sce­nele se succedau una după alta la scurte intervale. Regimente după re­gimente, umpleau piaţa, indiguind clocotirea năvalnică a mulţimei, care căuta să pătrundă spre oraş. Pompele nu au­ intervenit ; totuşi, după două ore de frământare entu­ziasmul s’a răcit. Ce s’a întâmplat după aceea, nu aş putea preciza. Luat de un grup de demonstranţi, m’am trezit in mijlocul unei adevă­rate demenţe colective. Grupuri de cetăţeni alergau des­­metici pe străzi, agitând pălăriile şi strigând : „Ura Companii de jandarmi şi soldaţi goneau după ei, evacuându-i de du­pă toate colţurile. De la balcoanele şi ferestrele clu­bului din Calea Victoriei, de pe aco­perişurile caselor învecinate, oratorii „opoziţiei unite“ harangau mulţimea. Agăţat de un colţ de fereastră Mi­­halache vorbea lumei de pe strada Regală. In balconul din faţă, d-rul Lupu vorbea poporului din Calea V­ictoriei. Şi „ura!“ şi „huol" şi „jos!” şi „sus­­“ şi „trăiască !“. Insfărşit, pe la 3 luni,, după o salvă în aer, trasă pe Sf. Ionică, Ca­lea Victoriei s’a golit. De la Cap­sa la Ateneu, numai şi numai trupe înşiruite. Centrul Ca*•’. talei se transformase intr’un vas* lagăr militar. De la balconul clubului, se vor­bea mereu. O ceată de trompeţi încep să sune din trâmbiţe, pentru a acoperi vocea oratorilor. Dar opoziţia e inventivă. Diverşi fruntaşi apar în balcon cu jumătăţi de lămâi şi încep să le stoarcă în văzul trâmbiţaşilor, căro­ra li se umplea gura de apă, şi nu mai puteau sufla.» Asediul clubului continuă până seară. Strada Academiei a înlocuit Calea Victoriei. E un va­et-vient de trăsuri maşini şi pietoni în solemnă eleganţă domictieală, aşa cum n’a cunoscut nici­odată strada, purtând numele instituţiei, aşezată la 3 k­m, de ea. Pe la orele 9, cordoanele dispar, încetul cu încetul. Calea Victoriei se repopulează. Grupul de hetaire din str. Academiei, desnădăjduite că pierd o seară de Duminică, sbucnesc pe Calea Victoriei. ActualiEagi, actualităţi „Rivuluţia“ Şi,„ aşa a trecut ,,rivuluţia“­! Skhig.­ ­XXXX­ Ca chestie Stilul e omuL Un mare cotidian de dimineaţa, ocupându-se de drama din Calea Moşilor, încearcă să-i deslege mis­­terul, ceea ce prilejueşte reporteru­lui respectiv următoarele deducţiuni psihologice şi mai ales următoarele flori stilistice: Misterul în tragica moarte a doc­torului Karnioi, perde din inpene­­trabilitatea lui, dacă-l examinăm mai de­ aproape. „Intradevăr, din ce Elemente se compune acest mister ? „Mai întâi şi întâi, se compune în primul rând din faptul că nu se cu­noaşte numele şi adresa criminalului. Dar sunt rare crimele în care uci­gaşii îşi lasă carta de vizită". Şi reportargiul continuă în felul a­­cesta pe trei lungi coloane. Noi ne abţinem însă să reprodu­cem restul, mai întâi şi întâi pentru că în primul rând nu ne îngăduie spaţiul. Trebuie să mărturisim însă,, că fru­museţea literară a pasagiului repro­dus mai sus, merită să atragă atenţia lumei asupra autorului lui, căci el trebuia să fie d­e o vârstă foarte fragedă. Intriadevăr, numai prin şcoalele primare se pot citi compoziţii ca a­­cestea : „Ce este casa? — Mai întâi şi în­tâi casa are în primul rând patru pereţi". Şi fără îndoială că, ajungând la maturitate, reporterul marelui coti­dian de dimineaţă, va putea scrie — imitând oratoria acestui faimos po­litician român—: „Ambele aceste trei fracţiuni, fiind desbinate, uită că unirea face pu­terea“. b©- ------------xxxx-----------­

Next