Rampa, octombrie 1923 (Anul 7, nr. 1779-1804)
1923-10-14 / nr. 1790
ANUL 111 No. 1790MUHAR IN 8 PAGINI: 2 LEI 1 ABONAMENTELE Un an sase luni Trai luni IN TOATA TARA Lei $00 Lei 300 Lai ISO f IN STRĂINĂTATE Lei 700 Lei 200 Lai 200 Desmiencă 14 Octombrie 1923 IMNT Director» «U FAUST MOHR Abonamentele se plătesc Înainte n n 8 «t Manuscrisele nepublicate se distrug 8 . Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3birourile, Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, . Telefon 1/59 i împrumutul de actori O ştire, ce este drept, neoficială anunţa — şi direcţia generală a teatrelor nu a desminţit — că împrumutul de actori, pe care Teatrul Naţional l-a făcut şi-l face companiilor particulare, va fi suprimat cu începere de la 1 ianuarie 1924. Nu ştim întrucât această ştire corespunde realităţii. Fără îndoială însă, este verosimilă: împrumutul de actori, iniţiat sub direcţia d-lui Victor Eftimiu, a stârnit, însă de pe atunci, vii şi numeroase nemulţumiri. Erau nemulţumiţi, în primul rând, actorii din trupele particulare, deoarece îşi credeau interesele lezate, de actorii teatrelor subvenţionate, care deşi au leafă de la Statevin să le ocupe locul pe scene particulare. Erau nemulţumiţi actorii Teatrelor Naţionale, cari nu erau solicitaţi în împrumut de către companiile particulare, fiindcă vedeau cu ochi răi acelaş câştig suplimentar al ca- marazilor lor. S’a mai spus la un moment dat că aceste împrumuturi, descomplectând cadrele Teatru’ui Nar'nai, împiedică, de multe ori, prima noastră scenă, să procedeze la schimbări repezi de afiş, sau de distribuţie. S’a spus — în sfârşit — că sistemul împrumutului acordă prea multe avantagii directorilor trupelor particulare, fără ca aceştia să ofere vreunul Teatrului Naţional. Această din urmă obiecţie cade însă de la sine, când amintim enormele taxe, pe care teatrele particulare le plătesc şi din care se scoate considerabila subvenţie, ce se serveşte anual Teatrelor Naţionale. Cât despre celelalte argumente împotriva împrumutului de actori, ne permitem să observăm că ele nu sunt de loc în proporţie cu realul folos, pe care acest împrumut îl aduce teatrului românesc. In adevăr, propăşirea artei dramatice române nu poate fi lăsată numai în sarcina, în grija Teatrului Naţional. Existenţa mai multor teatre particulare trebue să fie considerată ca un simptom de îmbucurătoare înălţare a nivelului nostru cultural. E un pas mare spre cultură, acela de a fi atras publicul spre teatru. Datoria actualilor conducător ai teatrului românesc, este să reţină acest public, să-i întrefle dragostea lui pentru teatru, să-i crească afluenţa spre sălile de spectacol. Ori, aceasta nu se poate izbândi, şi trecuta stagiune ne oferă oricând dureroase pilde — decât cu un repertoriu bun, şi, mai ales cu distribuţii bupe. O distribuţie ireproşabilă, sau măcar acceptabilă, nu se poete obţine fără punare înainte a trei, patru actori de valoare. Nu există însă destui, în teatrul particular, pentru a deservi trupele existe, înseamnă că teatrul particu Iar trebuie să moară ? Nu. Fiindcă Teatrul Naţional, care este un generator de energie, pentru întreaga noastră mişcare teatrală, ii pune la dispoziţie actorii lui, prin sis- temul împrumutului. De aceea considerăm supri- ’ marea împrumutului de acton drept o măsură anticul. ■v raia, şi nădăjduim că — da-j că s a luat — se va reveni la I tii.jp asupra ei. ‘ V. Rd. &«=. Ţara minunilor din rangul de ţară a tuturor bizareriilor, fiindcă avem şi noi una. Du E Basarabia. Cele ce se petrec în Basarabia sunt în ade^&r, pur, şi simpla extraordinare. Un tânăr, părăsit în ajunul căsătoriei, de logodnica sa îşi găseşte o alta, şi în ziua fixată pentru nuntă, izbuteşte să nu lipsească din faţa altarului. Comori se găsesc la fiecare pas. Milionarii sugrumă văduve bătrâne. Bandiţii de toate nuanţele politice — parfumează atmosfera provinciei dintre Nistru şi Prut cu o inefabilă savoare romantică. Prin peşteri se găsesc schelete înlănţuite. Femeile recurg la mijloace radicale, pentru a curma posibilităţile de infidelitate ale soţilor-iar acum în urmă o fată amorezându-se de un tânăr şi logodimdu-se, cu el constată că amorezul e fată. Adică — drept vorbind — nu constatase dânsa ci dânsul — care de fapt, era tot dânsa — s’a crezut dator — mai exact, datoare — să avizeze pe socrii. Dacă puteţi spune că toate acestea sunt lucruri banale... Ku. Relatam acum câteva vreme accidentul întâmplat unui artist al unei companii de reviste. Voind si spună : ..Bate şeaua ca să priceapă iapa !“ actorul emoţionat a declarat foarte sentenţios : ..Bate sapa să priceapă iapa". Incidentul a trecut fără consecinţe pentru cei de pe scenă, şi aproape I neobservat pentru cei din sală. Nu aşa s’a petrecut însă înainte de I război, la teatrul Modern, într'o companie particulară, dirijată de un fost director al teatrului Naţional. Directorul companiei juca şi el. Şi. Într’o seară, directorul intrând în scenă, începu: — pus iapa pe șea !" Pe scenă a izbucnit un râs omeric. Abia cu chiu, cu vai, scena a putut fi dusă până la sfârşit. * O altă bâlbâială celebră a fost la Teatrul Național, in ,,Messalina", ----- 1 când, în mijlocul unei tăceri mor-Credeți că e vorba de Ameri-' mintale, unul de actori a rostit so.ca? Nu " I ’«mn. _ . Am mai spus ‘odată. America ^c mnoroire ! , este ameninţată cu detronarea ! Acelaşi actor, la premiera „Deteratului" ordona febril: — ..Hermann, stai de poartă, la paza grădinei!" Aceasta ne aminteşte de faimosul Miroase a poştă, cale de o pucioasă !"te mult banii și ăsta ar fi singurul lui I Revenim la «Ateneul păcat. E 0 veche simpatie a noastră * I așa cum e o veche piedică în ca— La un moment dat, într’o piesă lea pictorilor, cari sunt puși să interpreta o sceră in cursul căreia întindea partenerului său câteva bilete de câte o mie de lei. La teatru bancnotele sunt false și cele câteva mii de lei nu făceau nici câteva sute de mii de mărci germane. Totuşi artistul in chestiune se despărţea de cele câteva bilete cu un vizibil regret. -xxxx «HAI!» LA «EFORIE» » * M'-...... Desen de banid Keops —xxxx--- Un harpagon risipitor. E unul din comicii noştri apreciaţi. Când e vorba însă de afaceri băneşti nu mai e comic de loc şi figura lui ia cu totul altă expresie, li plac foar- 1 ea ■ J 1 ----»---- «• OOOXO Angalat într’o frumoasă stapâne balneară din Italia şi-a făcut nu de mult apariţia o femice, de-o remarcabilă frumuseţe şi de un lux uluitor. De dimineaţă până seară, doamna aceasta nu i îmbrăcată decât în blănuri de chinchila şi în toalete mirobolante. Dar şi frumuseţea şi toaletele, sunt întrecute de-o abundenţă de bijuterii de-o valoare enormă. Cum era şi firesc, un american s’a îndrăgostit de senzaţionala femeie. Dar urmărind’o, observă că un tip de-o înfăţişare modestă, se ţine de ea, pas cu pas. Evident, americanul îl acordă îrntr’o zi şi-i spuse: — Ascultă d-le, fă bine şi nu te mai ţine de d-na aceasta, i luda ! Cea mai complectă gazetă de sport este „RflHPfl -SPORT" care publică, în fiecare zi, cele mai bune şi recente ştiri interesând întreaga viaţă sportivă de la noi şi din străinătate. Totul e relatăv ROX •îcS. War î.fraji pe o temă veche plătească cincisprezece mii de lei pentru a expune timp de trei săptămâni într’o sală umedă şi întunecoasă, sau în calea muzicanţilor cari plătesc pentru o seară intre opt şi douăsprezece mii de lei chirie. Nu ne gândim să protestăm— Unul din prietenii săi, un prieten fiindcă nu știm cui vom putea bun, care îl cunoaște bine, spunea apreciindu-i jocul de scenă : — Cât trebue să sufere , fi redus la limite lor. Autonomia Ateneului nu e un cuvânt ca nimeni să nu se ocupe de ceea ce se face acolo. Dacă cheltuelile Ateneului sunt într’adevăr atât de mari, să i se acorde o subvenţie. Toate sacrificiile vor fi prea mici, ca să se pună la îndemână artiştilor o sală spaţioasă pe un preţ omenesc. Vrem să sperăm că membrii Ateneului se vor gândi la acest să adresăm protestul nostru: Ateneul e autonom. Se conduce singur — adică după normele pe care le stabilesc de acord cei o sută, nu ştim mai câţiva dispuşi să înţeleasă odată că Ateneul nu trebue să fie o sală de speculă, ci un sprijinitor al evoluţiei noastre artistice. Ştim însă că «Ateneul» s’a construit din banii publici, din acel umil «un leu pentru Ateneu» pe care l’a strâns Exarcu. ( Ştim deci că e o sală publică şi ne întrebăm dacă e atât de greu să se găsească soluţia trezirei la sentimente umane a celor cari schimbându-i rostul şi menirea au prefăcut palatul din calea Victoriei într’o cetate ferecată, în care pătrunzi numai plătind scump, foarte scump. Suntem dispuşi să concedăm că întreţinerea sălei e costisitoare; că — acum mai ales — necesităţile financiare ale administraţie cresc; într’un cuvânt nu respingem nimic din ce ar putea servi ca argument pentru nepermisa spoliare a artiştilor. Dar toate acestea nu justifică sumele enorme cari se cer. Nu putem crede că bugetul Ateneului e încărcat în măsura taxelor fixate. Şi simpla vanitate de a mări averea instituţiei nu îndreptăţeşte atmosfera uricioasă care planează, firesc, în jurul Ateneului. Credem de altfel că ar avea Frumoasa actriţă... frumoasă de mulţi ani, eşi din restaurantul unui mare hotel. Intrând în hali, un murmur de admiraţie se ridică în jurul ei. Intr’un grup de oameni, cari comod de spus un cuvânt în chestin instalaţi inconfortabile, fumau pre- nea aceasta şi ministerul arte tioase ţigări, un financiar important exclamă cu un aer neglijent: — Frumoasă fată încă. Apoi scuturând cu vârful unghiei maniculate scrumul ţigărei, continuă: ■ Şi totuşi m’a costat vreo 70000 de lei, într'o lună. — Pe mine, îl întrerupse un cunoscut scriitor care era şi din grup, nu m'a costat decât 70 de lei. — Bine, tu.„, spuse financiarul dispreţuitor. . • , „ „ „„ . .. lucru, și că încă din anul aceipuL dacă n’aşi fi fost special an-! ~ ^devărat «rmâ scriitorul, că . ^ cedând insistenţelor pe cari I tipul, dacă n’aşi fi fost special garjat pentru aceasta de bijutierul care i-a închiriat bijuteriile și pe atunci frumoasa actriță avea 20 vor depune cei interesați, am mai putut... Gentilii «tariful» va normale.