Rampa, octombrie 1926 (Anul 11, nr. 2680-2705)
1926-10-14 / nr. 2691
* AITOL X! Nc^t 2691 REDACŢI a, admiNISTRAŢIA ATELIERELE GRAFICE STRADA SĂRINDAR No. t TELEFON 11B9 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Moste Bulevardul Academiei, 4. Atmehirile se prinesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului. î. . . Director : M. FAUST MOHA Prim Redactor: SCARLAT FRODA asăiBB cu o reactiune împotriva servilismului şi a încătuşării, la care este supus copilul, când In scoală sau chiar in toate familiile, î se cere să copieze dutpă model «I este apreciat numai când reuşeşte să le imite slugarnic, k— pictorul Tonitza n organizat un concurs pentru copiii până la 13 ari, cărora Ie cere desen liber după natura şi imaginaţia lor. Forţa creatoare, atât cât este intr'un copil, nu va f! distrusă ci astfel, va putea să-şi deschidă drum. Imaginaţia îl va spori, personalitatea lui se va trezi la individualităţi la proporţii miei, dar sincere şi necontrafăcute va izvorî din copil. Concursul acesta, util şivenit la timp, i-a dat pictorului nostru mult die furcă, nu numai cu triarea desentilor prescurtate, ci şi cu scrisorile părinţilor, ce întovărăşeau isprava copiilor lor. Majoritatea acestor părinţi sunt şi fi orbiţi de concepţie greşită, care-i face sa judecel talentul după putini de imitaţie sau reproducere pe geam a unor modele. Sunt incântati de plus PREMIUL’ N tegrafie. Arta, libertatea, personalitatea primară, sunt nobin nepricepute de majoritatea acestor părinţi. In penultimul număr din „Universul literar” organizatorul concursului ne-a arătat pe iarp toată savoarea scrisorilor părinteşti. Rezultatul premiilor s’a dat. Premiul IP a luat un copilaş de şase ani și Jumătate, bucureştean. Dan Dobrotîneanu pentru un restaurant cu lăutari. Al II-lea, Neagu Gheorghe din romana Golîbasi-Ilfov si in vârstă de ă1 ani pentru o troiţă şi premiul al 111-lea a fost obţinut de Lemnaru Vasile de la şcoala de aplicaţie din P.Neamt, de 10 ani, pentru o ciifră in ora de curs. Ne-am adresat, pentru lămuriri pictorului Tonitza. Ne interesau înseși părerile sale asupra acestor desenuri De aceea, să.i ascultăm:-’*T3r' t~— PRIMITIVISM Sl ARISTOCRATISM, ' t In creatîunea« artistică »1 in InteleTrăind numai în câmpul sentimentelor primare — si ignorând complect alhimia technical ferimalifivul «ăsictoceşte. .Şi fiindcă ignorează trucul , simplifică. Cunoscând calitatea, evoluţia nasco ateilor si manevra trucului, aristocratul sintetizează. n PREMIUL III Nu e nevoie să pătrundem in inima Afeieei, ca să descoperim pe primitiv. E neserios să păşim peste pragulpalatelor cu gândul că vom întâlni pe aristocrat. Uneori îi avem alături,pe amândoi, în aceiaşi ţară, în aceiaşi familie. ARTA COPIILOR Majoritatea, corpolilor, până r aproape de vârsta adolescenţii, sunt primitivi. Sunt tot atât de primitivi ca şi negrii iauziasmat — fără să-i cunoască. Am pentru arta copiilor o admiraţie fără margini. te» * r INTRE COPIL $1 MAESTRU Dacă aş fi pus în alternativa, de a vizita un muzeu cu operile maeştrilor consacraţi, ori un caiet cu grifonările unui copil de patru ani, te asigur — aş rămâne mai bucuros acum, în tavă.Tăria caietului. Am învăţat întotdeauna mai mult şi mai cu temei dela cei cari ignoreazămisterul meşterului pictori ce se, decât dela acei cari îşi închipue că-l posedă integral. EMOŢIA SI ARTA Arta e prisos de sensibilitate — iar emoţia e sâmburele Artei. Emoţia nu se învaţă, nici nu se compune. Multora le lipsește —_ si atunci ei decretează că e inutilă în opera de Artă. Mai mult: primejdioasă, decrradatoare pentru Artă. Si o alungă,Jandarmii contimporani, lucrâiwi după rapoarte fe*tiva si categorice. Tirani cu svârcoliri si aere de revoluţionari. • Privind desenele acestor micuţi, toata dreptatea e a pictorului. O legătură metafizică uneşte arta primitivului de sufletul artei perfecţionate. Este acelaşi legătură ca între scoarţele noastre sau ceramica românilor pierduţi în veacuri şi între arta unul Luchian. Emoţie e într’amândouă Atât le-a fost voinţa de creaţie. Şi au putut atât cit a vroit sufletul lor desfăţişat de detiliu inutil sau de prejudecăţi burgheze. P.C. Concursul de desen al pictorului Tonitzo — De vorbă cu organizatorul concursului — sferea ei, două elemente contează ea din Africa pentru cari Europa Va envârsitor: primitivul îi aristocratul. Mijlocia a fost Întotdeauna dăunătoare si artistului si artei. Fiindcă mijlocia e pasta socială lipsită de sensibilitate si scufundată in prejudecată. (Tradiţia nu e prejudecata —• din potrivă). D. N. N. Tonitza P » ,' jaL \ j* * i- o ....... '■ wmw› Neagu Gheorghe. Troiță PREMIUL I m % rnmmmmmmmR wpmmmmríWhí wm mmm m "î . ,' • ?' r ■. á j Jt - ' ' V- ' ( ' - r y f> II ‘ < % '? - Ai Dan Dobrescu. Restaurant cu lăutari lemnaru Vasîle. Clasă ICHIU Cu prilejul importantelor congrese politice de zilele trecute, a venit in Bucureşti, şi d. I. N., fost, pe vremuri reporter la o mare gazetă de informaţii din Capitală, actualmente avocat de seamă intr'un oraş de provincie, om cu stare şi cu nevastă. La congresul, la care era delegat, d. I. N. întâlneşte pe amicul său, N. M„ tovarăş de tinereţe, care a rămas tot reporter, şi tot la acea mare gazetă de informaţii din Capitală. Revedere, bucurie mare, efuziuni, invitaţie, petrecere seara împreună... Dar d-na I. N. voia să se ducă cu orice chip la Operă, iar d-lui I. N. Tiui-i place muzica, așa încât d-na I. N. s’a dus singură, rămânând ca d-nii I. N. și N. M. să o aștepte la esire. Intre timp, vechii prieteni s’au alablat la Mircea. I. N. bea vârtos, dar, la un moment dat, rămâne pe gânduri. Apoi spuse lui N. M. — Dragă, uite ce e. Am bucluc cu nevastă-mea, când beau ceva mai mult. Când vei vedea că mi se încurcă limba în dinţi, te rog să nu mă mai laşi să-i dau cu paharul... După o jumătate de oră, cele prevăzute de d. I. N. se întâmplară. Limba i se lipea mereu de dinţi, N. M. îi atrase discret atenţia. — „Lasă, nu face nimic, îi răspunse N. M., — am dinţi falşi. Când va fi vorba să mergem să o luăm pe nevastă-mea, îmi scot dantura”. Revista nu şi-a făcut intrarea triumfală in teatrul vienez, decât numai de vreo doi ani încoace. Fireşte, succesul a fost monstru. In special, au plăcut enorm vienezilor, cortegiile de femei aproape goale... Succesul acestor reviste cu femei goale a fost aşa de mare, încât la Viena s’a organizat un consorţiu pentru construirea unui teatru special de reviste. Se discuta unde, în ce parte a Vienei, să se clădească teatrul. — Numai unde e halat de carne! opină un spiritual cronicar, care asista la consfătuire, gândindu-se la cortegiile de femei cu pricina. In familia actorului X., — fată doi copilași nebunateci, — a fost zilele trecute un mare scandal, fiindcă băiatul cel mare a tras cu o pușcă cu dop in burta băiatului cel mic. — Ce înseamnă asta, Cică? se desperă mama. De ce-ai tras cu pușca în burta fratelui tău ? — Păi să vezi, mamă, — explică Gică, — am vrut să jucăm „Wilhelm Tell”, și el a mâncat mărul! Sânge de artist, ce să-i facă! Duminică la Fundaţia Carol I d. Oscar Walter Cisek a ţinut o inspirată conferinţă despre „Mistica medievală” în ciclul Societăţii de estetică. A fos o expunere înfocată, o explicare clară, o aprofundare întărită de admiraţie, a „foamei de Dumnezeu’’ care a străbătut e,vul mediu. Mistica medievală a fost susţinută de o vehemenţă apocaliptică, ne spune conferenţiarul. Fără mit şi religie, cultura continentului nostru s’ar dărâma. Raţionalismul a dat faliment, tocmai pentrucă ne furase minunile fără să ne dea nimic în schimb. Darwin n’a fost filosof iar psihologia e o anatomie pretenţioasă a sufletului. Cu venirea expresionismului, care e proectarea spiritului nostru în natură mistica a venit iarăşi la ordinea zilei. După războiu fanatismul a crescut. Catolicismul însuşi recunoaşte valoarea misticilor germani iar Martin Luther este apreciat în sfârşit şi de ei. Mistica medievală este o organizare sufletească cufundată în creştinism, în scolastică. E animarea absolutului, identificarea cu Dumnezeu. Misticii aveau acea „foame de Dumnezeu” E încarnaţia sfântului Duh în om. Era drumul spre imaterial, spre transcendental. Metafizica creştină,iudaică, păgână i-a năpădit. Obiceiurile păgâneşti au trecut în biserică. Sf. Augustin marele animator al misticismului, spunea „Vreau să recunosc pe Dumnezeu ŞI SUFLETUL”. Apar Sf. Toma d’Aquins apoi acea „contemplatio”, apoi misticismul neştiinţei. Dante e plin de misticism medieval şi Divina Comedie par’c’ar fi scrisă de Sf. Toma d’Aquino. Misticismul ţârilor sudice a încăput în biserica. Cel nordic mai neliniştit, mai torturat a trecut şi dincolo de ea. Goticul omenesc şi transcendental e ţâşnit din acest misticism. E ultimul stil european complect desvoltat. Predica nordicilor e o înşirare de pregătiri mistice. „Un adevăr negândit venit din inima lui Dumnezeu”. Apusul simţurilor este predicat. _ ‘ _ In arta mistică medievală a dat misterele, la ’nceput fără cuvinte (pantomimă) Vicleimul nostru intrat din Transilvania în sec. XIX nu este decât o înrâurire săsească a acestor mistere. Jocul plugarului cu moartea şi alele. Muzica bisericii creştine, cântec vocal şi orgă — dialog între vocea omului şi instrumente. Palestrina şi mai ales J. S. BACH sunt exprimarea muzicală a misticismului. In plastică transcendentalul învinge. Mii de oameni necunoscuţi clădesc biserici, ridicând punte între om şi Dumnezeu. Spiritul e nemulţumit cu sine. De aceia e dinamic în nord, spre deosebire de sud, unde e static, fiind liniştit. Sculptura în lemn, xilografii, gravare au eşit în această epocă. Dürer şi mai ales marele Mathias Grünewald, nici astăzi nu îndestul de cunoscut au fost plini de acest misticism. Faţă de Grünewald însuşi Greco pare un istoric. Materia la primul e străvezie, imaterială, e duh sfânt Grünewald a pictat „învierea Domnului’’ înfăţişând pe Isus în duh, a pictat în duh şi totul la el e culoare curgătoare. Nu e o simplă coincidenţă că între 1508—1511 lucrau şi Grünewald şi Michel Angelo, care face atunci Capela Sixtină. Grünewald închide ultima privire a goticului. Războiul de 30 ani a întrerupt evoluţia. Bisericile se distrugeau. Rembradt, deşi venit mai târziu, are şi el o revărsare a spiritului mistic. nu compoziţia lui, ci spiritul îi este mistic. „Rembrandt vede pământul nostru şi pictându-l, realizează pe cealaltă. Raţionalismul a leşinat în faţa misticismului lui Rembrandt. Conferenţiarul însufleţit şi el însuşi de acest spirit, la care toţi intelectualii au început să se refugieze, mai ales acum după războiu, a transportat sala în lumea imaterială. Transfigurat şi cu vocea apăsată, ca şi cum totul ar fi fost scos atuncea sub inspiraţie divină, conferenţiarul a transmis fluid sfânt. I Conferinţe D. Oscar Walter Cisek despre Mistica medievală Pitorul Vermont a împlinit 60 ani — O aniversare — Eri s’au împlinit şaizeci de ani de la naşterea pictorului Nicolae Vermont. Prietenii şi admiratorii săi au ţinut să-l sărbătorească, întru cinstirea operei pe care a realizat-o de-a lungul unor ani rodnici in rezultate.. Nicolae Vermont s’a distins într’o epocă extrem de retractară Iniţiativelor superioare şi, în genere, activităţii artistice. Marele său talent, dublat de o rară conştiinciozitate şi probitate personală, a înfrânt, însă, vicistitudinile vremii şi s’a afirmat strălucit. Intre înaintaşii tinerei noastre arte plastice, — exceptând pe precursorul Grigorescu, Nicolae Vermont ocupă un loc consclat numai de autentica sa artă. E un admirabil interpret al icoanelor natale, un inspirat al acestor ţarini şi al acestor tării, — un vizionar dublat de un observator superior. Astăzi, când a împlinit şeaizeci de ani de viaţă şi de luptă, omagiul ce i se aduce de către admiratori şi prieteni este pe deplin meritat. E omagiul adus, în primul rând, artistului. — JOI 14 OCTOMBRIE 1926 Azi la EFORIE și SELECT DUNAREA ALBASTRA grandioasă înscenare a vieții sentimentale cu Lya Mara și Harry Liedkenspirată de celebrul vals al lui Johann Strauss Acompaniament de orchestră și cor Teatrul pentru copii şi tineret - O convorbire cu d. Adrian Naniu « Luni 18 octombrie se deschide subt patronajul ministerului artelor teatrul pentru copii şi tineret la Fantasio teatrul d-lui Iancovescu din strada Sărindar. Am căutat să vorbim cu d-l Adrian Maniu care îngrijeşte aceste spectacole şi d-sa ne-a comunicat următoarele- ROSTUL EDUCATIV AL TEATRULUI „Socot teatrul un mare instrument de educaţie tot atât de util cât o şcoală, şi mai folositor întrucât metoda lui de cultivare e, cea mai plăcută. Acest adevăr îl recunosc toţi pedagogii, l-a recunoscut şi Statul. Avem cea mai mare nevoie de teatre pentru tineret. Copilul trebue să cunoască arta cât mai timpuriu şi toate străduinţele autorilor să mărească acest repertor. Nu vreau să îţi pomenesc de filme la care copiii învaţă deprinderi urâte — îţi voi pomeni că sunt şi ocazii când amuzându-se pot învăţa lucruri folositoare. Tot ce trece de înţelegerea copiului e dăunător lui. Sunt cărţi admirabile care nu sunt în ui de copii, sunt piese de teatru admirabile pe care numai părinţii le pot auzi. Matineurile trebue să fie ale copiilor, aceasta a fost adevărul pentru care luptăm, şi programul nostru PROECTE $1 POSIBILITĂŢI — „Planurile noastre? Am la dispoziţie trupa lui Iancovescu al cărui mare talent e întotdeauna o chezăşie de arta, am un comitet de lectură compus din d-nii Pillat, V. Sorianu, Al. Teodoreanu- autori dramatici cu care mă simt strâns legat de prietenie şi care vor contribui la alcătuirea cât mai pură a repertoriului. Şi am ales dintre medicii de copii pe dr V. Voiculescu, poet dintre cei mai talentaţi ca doctor al teatrului pentru ca să păzesc tineretul de epidemiile ce le poate lua dintr’un local neigienic. Căci uitasem să îti spui, sunt spectacole la care o mamă bună nu îşi duce copiii si de frica epidemiilor. SPRIJINUL OFICIALITĂŢII „Am găsit un sprijin larg în Ministrul Artelor şi nu mă consider decât îndeplinitor al dorinţelor ce a formulat de a da tineretului o scenă nouă de artă bună. — „Am găsit îndemn la muncă atât la Secretarul General, poetul Crainic şi la directorul teatrului Naţional poetul Minulescu — cărora le mulţumesc pe această cale. UN VIS CARE SE ÎMPLINEŞTE — rSunt în preziua realizării unui vechi zis al meu. Acum 5 ani planul unui teatru de copii îl făurisem amănunţit şi era să îl realizez prin Fundaţia Culturala Principele Carol. Ne-a oprit prozaica lipsă de fonduri. Am fost însă atunci întâiu, care a ridicat chestiunea şi în primele numere ale revistei „Gândirea”, am arătat nevoia acestui teatru. In calitate de director de scenă la Craiova, am organizat pe urmă primele spectacole pentru copii cu un mare succes, dând premiere care nu fuseseră încă jucate în Bucureşti. — Experienţa mea teatrală e dintre cele restrânse, însă învăţând pe alţii şi asta e tot. Sunt ajutat de elemente bune care pun inimă şi bună voinţă şi răbdare. încrezător în actuala trapă aştept numai complecta independenţă materială, care m’ar face să realizez programul PROGRAMUL — . Programul? Un mănunchi de intenţii bune şi câteva capodopere. Visez să montez o ’.Sinzeana şi Pepelea” în decoruri de Demian şi încă multe alte noutăţi revoluţionare. Ne mulţumim să jucăm Piese pentru copiii pe care le pot vedea si oamenii mari şi începem cu Micul Lord comedie după celebrul roman- Visez să joc odată pentru copii „Pasărea Albastra ’ a lui Maeterlinck intro montare absolut nouă si nu e exclus să o avem acest vis chiar în această stagiune. UN APEL Şi acum un apel către dvs Suntem un grup de scriitori can începem adresându-ne tineretului să dăm viaţa unui teatru nou sî-'tânăr. Ajutatr-nc ■s#%bwrintetr sfaturi si mustrări ca să ajungem cât mai grabnic la alcătuirea unui repertor de artă nouă şi sănătoasă. E semnificativ faptul că Iancovescu a izbutit să prefacă un local de varieteu într’in teatru de artă, ajutaţi mai departe puneţi cu toţii puterea scrisului în ajutorul acestei inimoase fapte — un teatru nou să fie o cât mai bună școală un cât mai frumos templu. Rep. . Din Pedagogia Teatrului de Simion Mehedinţi Nimic mai supărător, ’de cât o ideie dreaptă, aplicată de un om strâmt la minte. Dacă am vrea să dăm exemple dela noi, am găsi cu prisosinţă. Cel mai isbitor dintre toate este însăşi Constituţia. Oameni, care habar n’aveau de traiul poporului nostru şi nu-i cunoşteau nici prezentul, nici trecutul, într’o bună zi ademeniţi de formule străine, s’au apucat să fericească România, dându-i o constituţie după modelul celei belgiene. Zis şi făcut: „Timp de 24 ore, R. şi cu C. n’au ştiut dacă e zi ori noapte, şi Constituţia a fost gata” spune un istoriograf, entusiasmat de această ispravă. Principele Carol tocmai se apropia de Bucureşti. Fireşte, oamenii cu judecată erau de părere să-l aştepte, să se sfătuiască şi cu cel ce avea să depună jurământul. Celor cu judecată strâmbă li s’a părut că se prăpădeşte democraţia, dacă „poporul suveran” nu-şi va spune cuvântul măcar cu o zi înainte de sosirea Prinţului. Şi astfel, reprezentând ei suveranitatea poporului timp de 24 de ceasuri, au ticluit acel factum, care s’a numit Constituţie... Rezultatul: o grozavă mistificare. Nu e vorba de o apreciere Individuală,) ci de însăşi mărtur) In scrisoarea publicată peste 4 tei, când era gata să abdice, plângerea, cea dintâi a Principelui se îndrepte,tocmai împotriva acelei Constiin a poporului român. A „aplica constituţia” însemnează aici în limba noastră, a-i umple cuiva spatele de vânătăi. Şi dacă ai cerca să traduci locuţiunea aceasta unui Englez, Belgian, Olandez, Elveţian sau alt European cult, străinul ar cădea ca din pod. Orişice i-ar trăsni prin minte lui John Bull, dar că o Constituţie poate lăsa cuiva dungi pe spate, asta n’ar putea bănui odată cu capul. Şi totuşi, faptele sunt fapte. Limba, ca un aparat de precisie, a înregistrat acest eveniment politic cu aspectul său exact, iar Dicţionarul Academiei n’ar fi complect, dacă la neologismul Constituţie n’ar pune şi locuţiunea populară, care oglindeşte un caracter social şi politic al epocei, când s’a introdus la noi acest cuvânt. Tot aşa s’a întâmplat cu multe idei — juste în felul lor —dar a-i plicate la noi de oameni cu minte nepregătită. S’ar putea scrie capitole întregi despre caricatura şcoalei, a tribunalului, a spitalului, conservatorului etc. etc. Așadar, nu-i de mirare, dacă și teatrul a avut laturea sa de caricatură. S'a nimerit ca ideea de teatru popular să treacă prin capul unui om fundamental fals si ridicol. Ridicol la port, ridicol la vorbă, ridicol la faptă, ridicol până si la soma. (Deasupra patului își spânzurase vreo 4—5 Serafimi cu aripile întinse...). De bună seamă că omul acela a fost o singularitate europeană și chiar mondială — un izvor nesecat de haz chiar pentru oameni care n’au înclinare spre râs. Moliére ar fi putut creia din el un tip nou: al Ridicolului deplin, îşi poate închipui oricine ce avea să se aleagă de teatru ca mijloc de educaţiune populară, îndată ce o minte aşa de puţin serioasă a luat iniţiativa acestei măsuri de pedagogie socială. Teatrale pe cale a porunci către administraţia câtorva sate şi moşii, la fel cu ordinele date vechililor pentru seceră sau treierat! Cine a văzut caricatura acelui teatru de porunceală a rămas cu o dureroasă impresie despre amestecul oamenilor cu minte falsă în aplicarea unor idei, pe care nu le puteau înţelege. De aceea, înainte de a traduce în faptă o idee este necesar uneori să corectezi mai întâi impresia rea, făcută de cei care au bagatelizat-o şi desfigurat-o printr-o aplicare neghioabă. Cei care cunosc trecutul teatrului nostru (răposatul Burada a publicat un material preţios) trebue să cerceteze acum în fiecare ţinut românesc, cât de aproape sau cât de depărtată este arta dramatică de înţelesul publicului, înainte de a păşi la lucru. Dar — încercarea în sine nu trebue să mai întârzis, căci teatral ca miloc de educaţie al poporului are o putere cu mult superioară altor manifestări culturale. * De obiceiu, când e vorba de cultivarea maselor, gândul cel dintâi e la Carte. Daţi-ne cărţi, daţi-ne cărţi... Să întemeiem biblioteci, biblioteci şi iarăşi biblioteci.. Iar cine se poate lăuda că a înfiinţat în colţul lui de ţară mai multe biblioteci acela e foarte mângâiat că a făcut mare ispravă pentru cultura poporului. Din nenorocire, judecata aceasta se întemeiază pe o mare iluzie. De la carte până la bibliotecă, și apoi de la bibliotecă până la citire adevărată e o cale atât de lungă, încât trebue să treacă multă — multă vreme, nana ce ajungi la realizarea acestui postulat educativ. Pentru ce? Pentru că citirea este o deprindere pe care n’o poate dobândi oricine, chiar dacă ar cunoaşte literile tuturor alfabetelor şi ar avea pe deasupra şi „darul limbilor’. Cetirea este o artă grea. Prin gazete muşuluesc mulţi. Cărţi însă citesc foarte puţini. Şi chiar printre cărturari, dacă lăsăm la o parte specialiştii care îşi iau zilnic porţia cuvenită ocupaţiei lor, câţi citesc opere de interes educativ? Oricine cunoaşte oameni cu titluri academice, şi totuşi refractari la orice lectură dintre acelea care pot hrăni sufletul în totalitatea lui. — Un om de cultură în adevăratul înţeles al cuvântului (şi o minte foarte ascuţită pentru critică) a spus odată o vorbă, pe care nu îndrăsnesc să le scriu, căci ar face prea mult sânge rău, celor ce se cred oameni culţi, fiindcă cunosc cine ştie ce colţişor al specialităţii lor, plin cu nişte biete mărunţişuri (necesare, fără îndoială, dar infime ca valoare sufletească). Incă odată de la carte până la citire pentru deplina desvoltare a sufletului, e o cale prea lungă, ca să-i poţi pretinde orişicui această îndeletnicire chiar când are titluri academice universitare. Prin urmare, cartea, ca mijloc pentru educarea poporului, este o unealtă cu mult mai greu de mânuit, de cât își închipuesc apologiștii bibliotecilor populare. Mult mai direct este efectul muzicei. Incanând de la cântecul s tr’o singură expoziţie colectivă, şi vei rămânea uluit cât de variate pot fi impresiile despre natură şi mijloacele de a le exprima în culori. Dar şi aci, pedagogul (dacă ne gândim nu numai la latura pur artistică, ci şi la educaţie) are multe mijloace de care s’ar putea sluji foarte bine în modelareasufletului unui popor. Despre sculptură nu putem spune exact acelaş lucru. Ea este unilaterală, căci ne arată natura ‘dintr’un singur punct de vedere: al formei plastice. Iar în direcţia aceasta îi trebue privitorului o pregătire şi mai lungă, ca să poată dobândi impresii juste. Mulţimea nu prea iubeşte statuele. Măcar că sunt aşezate în pieţele publice, puţini le observă cu luare aminte. Şi dacă tragi cu urechea la reflexiile oamenilor din popor, auzi lucruri poznaşe. Intr’un oraş de provincie, unui biet om de club (adică de partid) i s’a ridicat o statue. O femeie de bronz îi întinde o cunună... „Aoleo, în ce pat mai încape şi ţiganca asta?’. Iată reflexia unor femei care priveau cu mâna la gură „molamentu”. (Doar dimensiunile ihG . Urmează un *vaia a 2-a). fusului, până la cântarea cu mii mai condiţionată de pregătirea de glasuri care umple aiurea bol- individuală, începând de la icoanele bisericelor, câte și câte chipuri de a stăpâni prin melodie sufletul omenesc? Vibrarea sunetului este ceva material, care pătrunde direct în ureche, apoi străbate până în inima celui ce aude: „Mă furnică prin tâmple unele afumate din peretele unei căsuţe de ţară, până la tablourile maeştrilor, e o cale lungă şi întortochiată, cu multe posibilităţi de rătăcire... Cinstit vorbind, cât pot preţui cu adevărată competenţă efectul ■ „ îritw r . . „nm uuevaraia, competenţa efect magadia la mima ... zice popor pictural? Priveşte tablourile din rul. Iar astfel de expresii nu mai au nevoe de nici un comentar. — Chiar beţivanul îndobitocit de patimă, e încă accesibil farmecului muzicei şi e gata să se înduplece şi chiar să plângă, dacă aude un cântec duios. Aşadar, cine va cântări mai bine puterea cântării, acela ar putea îndruma şi schimba multe în viaţa unui neam. Am arătat altădată, în ce fel cântecul a însoţit desvoltarea muncii, începând cu lucrul zilnic şi sfârşind cu drama antică, legată de coruri. De la ritmul fizic al uneltei şi al braţului, până la ritmul emotiv al sufletului, este o cale ascendentă. Şi nădăjduim că un om priceput în ale educaţiei se va ocupa odată şi de muzica noastră naţională, ca mijloc al educaţiei gloatelor. Socolii şi socolitele adunate nu de mult la Praga, sunt o indicaţie suficientă pentru cel care vrea să înţeleagă de ce e vorba. Aproape tot atât de direct este şi efectul picturei. Dar nu aşa de sigur. Culoarea isbeşte deadreptul, ca şi sunetul. Insă acela care priveşte un tablou are nevoe de o pregătire mai lungă, pentru a-1 înţelege. Interpretarea e aci mult