Rampa, iunie 1931 (Anul 16, nr. 4006-4028)

1931-06-11 / nr. 4013

ANUL XVI~No 4013 Redacţia, Administrata şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No l (Moţai Astoriei),— Tetei. 301JS9 BUCUREŞTI Publicitatea corwseeieumtS «kcImsiv nime „Rwdofc Mosae**, Calea Victoriei No. 34. Dîreetor: SCARLAT FRODA 4 Pagini 3 Lei C. JOI 11 IUNIE 1931 AtiUNAMhN t bt W TARA Peer lent, *&«' * Lei 900 9**« KmI,'i , see Uo on ....... .................. * tooo IN STRAWMATATE DUBLU Abonamentele »e plot es a Înainte le I sau la 15 ale fiecare/ luni n roman din literatura ungară Răzvrătiţii" de Alexandru Marai de ION MARIN SADOVEANU celor doi din urmă grupul evoluează, se transformă dând drumul la toate păcatele în cercul lor pe care îl crede înălţat de o generoasă idee anarhică. încetul cu încetul păcatele se fac tot mai mari şi fiecare din ei la început fură, apoi bea şi în cele din urmă se lasă copleşiţi de cele mai monstruoase viţii. Observaţie precisă, peisaj sufletesc şi de cetate bine prins şi în general o măestrie a psihologiei celor tineri, face din opera lui Marai o remarcablă realizare. Singurul lucru supărător poate, este întrebuinţarea şi specularea ideii centrale: revolta celor tineri. E o retorică în ea care ţine să dovedească ceva şi care frânge cu elemente mult prea voite libertatea şi amploarea creaţi unei obiective. Alături de acest panou central care creează cartea şi pe care este pus accentul, episoadele lui Amedeu şi Havas sunt două fragmente neconstrânse, nesubordonate, direct acelei argumentări centrale de care vorbeam, ceea ce le dă o isbândă şi o realizare remarcabilă Viața de teatru mediocru şi de provincie, legată de Amedeu, ca şi viaţa şi experienţa sexuală a lui Havas, care aduce o sumbră şi matură răzvrătire a acestuia sunt lucrate cu mână de maestru. Ideea centrală a răzvrătirii celor tineri care tocmai se susţine în roman prin absurdul şi ilogicul său, se soluţionează în cele din urmă mult mai real pe planuri sociale. Coaliţia copiilor se desface nu prin elemente nouă, răsărite de ei, ci prin deosebirea de obârşie socială a diferiţilor membrii ce formau asociaţia. Burghezia lui Tibor şi Abel se opune până la încheierea tragică şi sinuciderea proletarului Ernő. Răzvrătiţii lui Alex. Marai sunt o carte cu totul modernă şi ca materal şi ca problemă şi alcătueşte rezerve făcându-se asupra defectelor şi calităţilor sale, una dintre cele mai interesante figuri , cu potopul de traduceri, în care struos şi diform. Sub influenţa e întrec astăzi casele de editură ermane şi franceze, cititorul se pate întâlni, puţin după apariia în limbile originare cu cele mai neaşteptate opere şi ca inspiraţie şi ca naţionalitate. Naţionalităţile de limbă cu înţelegere restrînsă, pot aduce în marea circulaţie europeană, viaţa lor literară, în acest fel. In linia acestei activităţi, în primăvara acestui an, editura franceză „Les revues” a tipărit pe Alexandru Marai, din tânăra literatură maghiară, cu romanul său .,Răsvrătiţii”. Tema romanului are o mai veche circulaţie în civilizaţia modernă, care ne vine încă din veacul trecut şi mai departe din epoca romantică europeană. E vorba de răzvrătirea copiilor, a băeţilor ajunşi la o anumită vârstă, împotriva părinţilor, — a taţilor mai ales — şi prin orizont mai larg, împotriva tuturor celor „mari” sau adulti, depozitarii restricţiilor frânelor şi a impedmentelor sociale din calea libertăţilor generoase sau din instinct, atât de mult preţuite de adolescenţi. Astăzi, tema aceasta este reluată aproape de toate literaturile, fie în formă dramatică fie epică, , Turburea epocă de după război, a fermentat toate anarhismele, din care nu putea să lipsească şi acesta. In afară însă de literatura de creaţie propriu zisa o alta în care sociologia, pedagogia şi psihologia îşi dau mâna, s’a ocupat îndeaproape de acelaş subiect. Ne mulţumim să reamintim în această ordine de idei preţioasa carte „Revoluţia tinerimii moderne” a lui Ben B. Linsey, judecător la tribunalul de minori şi de drept familial la Denver, Colorado, în Statele Unite. Transcriem aci, primele fraze din cartea lui Lindsey, spre o cât ma bună înţelegere . Se vorbeşte de câtva timp despre pictorul Pritchard care cercetează adâncurile marine, studiază viaţa subt apă şi pictează apoi peisagiile acestor profunzimi de oceane. In calitatea mea de judecător de drept familial şi îndreptar al adolescenţii, la Denver, mă simt înrudit cu artistul acesta. Lucrările noastre sunt asemuitoare. Amândouă sunt gingaşe, şi alcătuesc două arte în grija cărora se dă un material insensisabil, fin, de subţire ,urzeală. Amândouă au de pătruns într’o regiune ciudată a creaţiunei, adânc subt pojghița superficială şi vizibilă a vieţii”. În lumea acestei revolte timpurii, învăluită misterios de toate nelămuririle şi instinctele în înmugurire este luat subiectul cârţii lui Marai. • Acţiunea se petrece în epoca finală a războiului mondial, într’un orăşel din Ungaria îndepărtat de front. După descrierea oraşului el seamănă mult cu oricare centru din Ardealul nostru de astăzi. Patru prieteni, Abel, băiatul doctorului ; Tibor, băiatul colonelului; Béla fiu de băcan şi Ernő de simplu meseriaş, se unesc în pragul vieţii stârniţi de acelaş mare eveniment comun: trecerea bacalaureatului. Lor li se adaugă Lajos, un frate ciung al lui Tibor, rănit de războiu, copilandru şi el, care după ce a făcut puţin experienţa celor „mari” se reîntoarce în lumea „libertăţilor” şi se dedă cu totul ei... Inseparabili, cei cinci tineri constituesc în oraşul monoton, în care nici măcar veştile de pe front şi trenurile cu răniţi, nu mai aduc emoţii şi surprize, o celulă fantezistă, naivă, dârză şi totuşi să dospească în ea, într’un anumit fel, personalităţile în devenire ale tinerilor. Violenţele, pedepsele, interdicţiile paterne pentru doi din ei cel puţin (acolo unde disciplinele sunt mai severe şi corespund unei anumite pături sociale în familia Doctorului şi a Colonelului) sunt numai amintiri. Vraşmaşii cei mari, doctorul şi colonelul lipsesc. Duşmanii mediocrii, mediocrii pentru că nu ştiu, nu vor şi nu urmăresc o educaţie atât de severă ca în familiile burgheze, tatăl lu Bela şi tatăl lui Ernő sunt în oraş, dar sunt palide figuri. Tabăra adulţilor nici nu cunosc vrăşmăşia celor tineri care creşte monstruoasă, străbătută de curente ce vin din nelămuritele lor adâncuri. In primul plan al romanului sunt permanent tnuţi aceşti cinci răzvrătiţi. Dintre adulţi singurii cari se încadrează sunt: tatăl lui Ernő, un cismar pe jumătate nebun cu o nebunie speciala, vorbind într’un stil de vechiu testament ; Amedeu, un actor ratat, de provincie şi Din cuşca sufleurului... UN RĂSPUNS BUN Un mare financiar bucureştean, chel, obez, de aproximativ 60 ani, s’a îndrăgostit de una din stelele noastre de revistă. Tipul este atât de respingător, încât, cu toate eventualităţile favorabile pe cari le-ar putea găsi o femeie in tovărăşia lui, curtea pe care o face „vedetei“ e zadarnică. Dac’a văzut că nu merge, a coborât la o artistă mai mititică. Și această i-a intors spatele. Disperat, a ajuns la baletiste. A pus ochii pe una durdulie, cu ochi negri, sâni mici și picioruşe sprintene — Draga mea, ce trebue să-ți dau ca să capăt o mică sărutare 7 ■ — Putin cloroform ÎNTREBARE INDISCRETA Junele Ionel n’are decât 7 ani și e de o curiozitate... revoltătoare. Eri l-a întrebat pe taică-său, V., ac, totul bine cunoscut : — Tată, cu cine eram eu când ai făcut voiajul de nuntă 7 Cu tine sau cu mama 7 — la ducere erai cu mine și la întoarcere cu mătas... La Viena au început spectacolele festive Premiera operetei „Expresul visurilor".„ Reprezentaţiile de la teatrul lui Reinhardt şi de la celelalte teatre Vineri au început spectacolele fricant de filme” pentru a-i asifestive la Viena. Inaugurarea s a făcut cu un spectacol caracteristic vienez , cu premiera unei operete originale. Această operetă este intitulată „Expresul visurilor” cu libretul de Herczeg, Farkas şi Grumbaum iar muzica de Robert Kätscher, autorul operetei de mare succes „Wunderbar ”. Premiera a avut loc, cu un succes desăvârşit, la Theate an der Wien”. Subiectul acestei operete este cât se poate de original. Opereta nu începe cu o uvertură, ca celelalte operete ci ci un prolog în public. De altfel trebuie menţionat că royerele teatrului au fost transformate în peroane şi săli de aşteptare ale unei gări, că plasatorii poartă uniforme de conducători de la „Wagon Lits”, că rampa a fost desfiinţată şi că primele rânduri de fotolii, au fost înlocuite cu loji aurite. Opereta începe cu o discuţie către directorul unei societăţi de librete de operete şi portarul ţinut hotel din Nissa. Directorul e hotărât să părăsească Nissa deoarece n’a găsit un libret bun pentru o nouă operetă. Portarul îl convinge însă să rămâie, demonstrându-i că de fapt fiecare „Express” care sosește pe Riviera aduce un transport de eroi de operetă care trăesc un întreg libret utilizabil pentru teatru. Şi într’adevăr din primul ,,train bleu” descind : un fabricant de filme sosit din America, dornic de linişte, însoţit de secretarul său care se dă drept „mapele lagura acestuia liniştea dorită ; o dactilografă pariziană care a câştigat premiul „24 de ore pe Coasta de Azur” şi vrea să găsească cu acest prilej un angajament de filme, numeroase femei frumoase şi tinere, un funcţionar de bancă concediat, un spaniol gelos şi un dom gras, din Cehoslovacia. Viaţa acestor personagii constitue acţiunea operetei, într’o loje, în sală, doi dintre autorii libretului fac observaţii spirituale cu privire la desfăşurarea acţiunii şi dau astfel o notă originală şi un ritm vioiu spectacolului. Este o combinaţie originală de cabaret şi operetă. Robert Kätscher a scris o partitură inspirată de cel mai modern ritm şi lansează câteva melodii care vor deveni în curând populare : „Du bist der Traum”, „Die Blumen die ich liebe”, „Margarete” etc. Hubert Marischka joacă unul din rolurile principale şi este totodată şi regisorul întregului spectacol. In două roluri comice au debutat fraţii maghiari Latabar. Rolurile principale femenine au fost creiate de Paula Borsig şi Mimi Shorp. Duminică au început spectacolele festive la „Opera de stat”, cu „Nunta lui Figaro” de Mozart, în care compatrioata noastră, d-na Viorica Ursuleac deţine unul din principalele roluri, pe acela al Rosinei. Capodopera lui Mozart s’a reluat într’o versiune, precum şi într’o montare şi o distribute nouă. Deţinătorii rolurilor principale sunt : Baritonul Rode (Almaviva), Adele Kern (Suzanne), Karl Hammes (Figaro), Zimmermann (Basilio), Norbert (Dr. Bartolo). Conducerea muzicală a acestui spectacol a avut-o Clemens Krauss, directorul Operii din Viena. înscenarea şi decorurile sunt realizate de Lothar Wallerstein şi Prof. Roller. In urma tratativelor care au urmat între Maria Jeritza şi direcţiunea Operii de stat, celebra cântăreaţă a hotărât să apară în cadrul spectacolelor festive, pe scena Operii din Viena. Operele în care Maria Jeritza va cânta la Viena sunt „Fetiţa din Far-West” şi „Tannhäuser”. La Burgtheater se va reprezenta la 17 iunie „Richard al V-lea” de Shakespeare cu Raul Aslan în rolul titular şi Celse Wohlgerumt în rolul Isabellei. Piesa e pusă în scenă de Albert Heine. Marti a avut loc la Theater in der Josefstadt premiera piesei americane „Reporteri” de Ben Hecht şi Charles Mac Arthur, o piesă din viaţa reporterilor americani de fapte diverse, pusă în scenă de O. L. Preminger La ,,Deutsches Volkstheater” şi-a început Albert Bassermann seria sa de spectacole cu „Regele Lear” iar la „Raimund Theater” Paul Wegener joacă, începând de Duminică, timp de o săptămână marile sale creaţii din „Tatăl” şi „Dansul morţii” de Strindberg, „Gândul” de Andreiew şi „Maria Magdalena” de Hebbel. Pentru luna în curs şi-a mai anunţat sosirea la Viena şi Josef Schackraut, celebrul tragedian american, care va apare în piesa „Figuraţie” de Dusinsky. CÂND VINE VARA ! A PLECAT LENY ! Leny Caler ne-a părăsit. Nu vă speriaţi, căci nu pentru multă vreme. A plecat să-şi petreacă vacanţa în străinătate, vacanţă binemeritată, veţi conveni şi dvoastră. Am văzut-o eri în Gara de Nord, figurină de Sevres, înfiorată de frigurile plecării. Câtă deosebire între Leny Calerie pe scenă şi cea din viaţa de toate zilele ! De altfel sunt convins că tocmai în această deosebire constă talentul unui artist, căci de când există teatrul, ca să faci pe prostul, trebue să fii om deştept. Deseori sunt întrebat de puzme, ma de spectatori fermecaţi de jocul spontan şi inteligent al acestei mari actriţe : „Cum e Leny Caler, în viaţa de toate zilele ? Pe cine credeţi că şi-au găsit hoţii de buzunare , ca ţintă a îndeletnicirilor lor, ce-i drept cam riscante ? Pe maestrul Nottara. De data asta se pare însă că a operat o hoţoaică. Duminică după amiază, la biserica Domniţa Bălaşa, la nunta lui Ionescu-Ulmeni, maestrul a venit să-şi felicite elevul. In în. Tot aşa zburdalnică e ? Tot aşa ghesuială, n'a simţit mâna care repede vorbeşte ?“ i-a sustras cu o rară dibăcie por BIETUL MEŞTER ! Iad mai tânăr a găsit în privdorul Bisericii, portofelul, bine'nţeles văduvit de bani, dar conţinând unele acte. După cum vedeţi, a fost un hoţ galant. Opt mii de lei, oricum e sumă ! Şi maestruls'a mustrat singur : — Aşa-mi trebue dacă umblu cu bani la mine / — Cine crezi că ţi i-a furat, maestre ! — O hoţoaică, că am văzut eu că era una care tot îmi dedea târcoale. DIRECTOR DE TEATRU SAFII ! Când intră la un restaurant de te-visite-ul cu suma de 8000 lei, sigur că mulți meseni sunt sur- După oficierea slujbei nu cam a prinși că Leny Caler nu se urcă pe masă să danseze într un picior sau nu se atârne de candelambru. Și totuș copilăroasa Leny de pe scenă e de o sobrietate, greu de bănuit în afara careului fermecat. Desigur că spectatorul e îndviduit să se mire, ascultând maturitatea de gândire a zburdalnicei și copilăroasei Roxy. Eri înainte de plecarea trenului care o duce mai întâi la Berlin şi apoi la Paris, trei admiratoare, trei studente fragede ca şi ea, i-au adus roze. Emoţionată Leny le-a mulţumit şi o lacrimă a strivit, între genele sale fine. Dar ochişorii ei albaştri, cum nu era în acel moment cerul mohorât au început să râdă de fericire. Şi mult timp după ce s'a pus trenul în mişcare, de la fereastramâinile sale agitau o batistoară. Şi a început o ploaie, de credeai că a venit sfârşitul pământului. La revedere Suzi Sachs /Aţi observat cum de câtva timp nu trece o zi dela Dumnezeu, fără să plouă aşa ca la munte? Aţi observat însă cum e, ca să zic aşa, distribuită această ploaie ? Toată dimineaţa şi după amiază ■ până pe la şase, e o căldură grozăvenia lui Dumnezeu. Pe la şase jumătate îi arde o ploaie pentru răcorirea opiniei publice, ploaie care durează cam până pe la opt, taman ora când ar trebui să înceapă lumea să vie pe la Cărăbuş şi Colos. Cerul se împodobeşte apoi cu stele de o frumuseţe, aerul e o minune, numai că scaunele sunt ude leoarcă. Mai joacă, dacă-ţi dă mâna ! Şi Tănase de la o vreme încoace, in loc să joace, se duce să ia aer la Şosea. E o adevăratăfericire să ai gră dină de vară I î l g i I. M. Câteva interesante aspecte ale artei rusești de după război Cu „cinci ani“ literari In „Revue Mondiale”, d. Zinov Lvovsky a publicat un studiu asupra literaturii sovietice intitulat „Un tournant de la littérature russe”. Extragem din acest articol câteva capitole semnificative: „Literatura rusă de astăzi confirmă vechea formulă după care literatura unei epoci este o oglindă ideală pentru a reflecta situaţia generală a ţărei, este susceptibilă de a aduce multe lumini aceluia care ar vrea să vadă clar în aşa numitul „haos sovietic. Rusia de astăzi nu cunoaşte principiul : „Artă pentru artă”. Acest criteriu îi este străin şi îi va rămâne astfel atâta timp cât puterea sovietică va persevera să Havas, un cămătar mon ruineze conştiinţa publică prin vietic ? In ce consistă ocupaţiile sale? I Răsfoiţi o publicaţie oarecare, editată sub egida sovietelor — jurnal, revistă periodica — vă veţi isbi peste tot de termenul sacramental : „Perioada reconstructivă”. Or, această perioadă reconstructivă, ce reclamă ea ? Ea cere o nouă preţuire, absolută şi practică, a tuturor valorilor literare. Ea cere recorutarea forţelor noui pentru a transforma complet vechile cadre. Ea procedează astfel din dorinţa inflexibilă şi tenace a proletariatului de a crea literatura sa, o literatură uvrieră şi ţărănească. Marii scriitori ruşi dinainte de răsboi nu dispărut. Andreev e mort. Gorki e în Italia, probabil în declin, Bunin, Mereykovski şi Kuprin, în exil. O nouă falangă de scriitori a luat locul acestora, scriitori revoluţionari, care lucrează, în felul ce face în prezent scriitorul so-.i lor, la planul quin.Juenal. Şer vincuvintele sale de ordine bine cunoscute. Acolo arta este ceva real, precis, efectiv; nu este o putere creatoare fără scop nici cauză, ci o muncă fixă, o necesitate zilnică, un meşteşug dar ca oricare altul. Acolo, un scriitor, un pictor, un muzicant nu este un fel de predicator, ci o forţă lucrătoare, o albină lucrătoare, care se oboseşte într’o perpretuă activitate şi care trebue să lucreze fără încetare, uitând adesea propriile sale interese individuale în profitul reginei celei mai severe din lume care se numeşte socialism. Dar pentru a fi mai concret sky, „Stalinul literar” este în fruntea lor. Iată cum defineşte el poziţia actuală a scriitorului în Rusia Sovietică : „Literatura sovietică rămâne în urmă, dacă se consideră opera gigantică în care ţara e antrenată. Această încetinire este mai ales supărătoare în momentul de faţă, când lupta dintre clase ia proporţii formidabile. Extensiunea acestei lupte colosale , răsturnarea poziţiilor sociale atât la oraş cât şi la ţară , condiţiunile speciale ale perioadei reconstructive — toate acestea cer de la literatură ca ea să se scuture, să se pună în sfârşit de acord cu starea nouă de lucruri şi ca ea să se angajeze pe calea nouă a socialismului inte-, gra. Această cerere justificată trebue să se execute cât mai devreme posibil, căci altfel, o prăpastie de netrecut se va stabili între realitate şi literatură. O întrebare importantă se pune astfel fiecărui scriitor : unde să meargă ? încotro să se îndrepte ? El trebue să se hotărască imediat, altfel curentele violente ale vieţii ar putea să ne arunce înapoi şi, în acest caz, pericolul pentru noi, scriitorii sovietici, ar fi iminent, .r1 'SS' , CEI „CINCI ANI” LITERARI mai departe. Salvarea literaturii sovietice e în cei „cinci ani” literari care trebue să aibă exact aceeaşi ţintă ca şi cei „cinci ani” industriali. Atenţiunea întregei corporaţii a scriitorilor, şi a fiecărui scriitor în parte, trebue să se îndrepte, să se concentreze asupra lucrului capabil de a interesa toată lumea proletară. De aceea trebue elaborat un plan general care să fie decretat ca obligatoriu pentru orice membru al cutărei sau cutărei asociaţiuni literare. Scriitorul nu este un aristocrat la lucru. Nu există aristocraţie la lucru. Eleste un lucrător din corporaţia literară, la dispoziţia sovietului său care este în contact permanent cu instituţîunile Statului, care are dreptul de a cere pentru orice zi trimiterea în cutare loc a ceea ce se numeşte „o brigadă activă de scriitori, pentru propaganda orală şi scrisă”. De altfel, scriitorul nu poate spera să trăiască totdeauna, la Moscova sau la Leningrad şi să descrie proletariatul Capitalei. Nu, s’a sfârşit cu aceasta ! Romancierul trebue să cunoască viaţa minerului şi a strungarului, existenţa unui gravor şi aceea a unui pescar, munca unui ţăran şi aceea a unui şofer, dificultăţile unui crescător de cerbi şi ale unui cultivator de ceai. Trebue ca el să studieze viaţa animală a unei uzine de zece mii de lucrători şi a armatei roşii, a unei fabrici de huilă şi a unui trust , a unui „colkhoz” şi a unei amba* (Continuare în pag. II-a, coloana , 5-a sus. D. Ion Minulescu ne povesteşte impresiile de la congresul internaţional al autorilor dramatici, ţinut la Londra La Londra, a avut loc zilele trecute congresul tuturor autorilor dramatici din lume. Din partea României a luat parte d. Ion Minulescu, care a reuşit — se pare — prin relaţiile sale cu membrii congresului să ne facă mai cunoscuţi şi mai iubiţi. Revenit în ţară, l-am rugat să ne descrie impresiile culese la congresul ţinut in capitala Angliei. D-sa ne-a vorbit pentru azi numai despre lucrările şi chestiunile discutate la această întâlnire universală a autorilor. Peste câteva zile urmează celelalte impresii. Şi veţi vedea că Ion Minulescu ştie să afle chiar în placiditatea englezească material pentru o discuţie vie şi... pentru mai târziu. — Am fost , Londra, la congresul autorilor dramatici, unde s-a repetat aproape aceeaş discuţie ca şi la celelalte congrese. Bineînţeles că nu s-a discutat nici teatru, nici alte chestiuni, ci numai organizarea biuroului pentru perceperea drepturilor de autor, după urma cărora — natural — nu profită decât statele mari, adică autorii ţărilor cari scriu în limbi universale, adică— în primul rând — francezii, apoi germanii, englezii, italienii. Pentru noi, pe cari nu ne traduce nimeni, singurul avantaj ar fi ca să se stabilească principiul ca biurourile de percepere a drepturilor de autor să aparţină societăţilor respective din fiecare ţară şi nu agenţilor particulari, cari — în majoritatea cazurilor — speculează şi pe autorii originali şi pe traducători şi publicul ţărilor, în cari operele au fost traduse. La acest principiu au aderat toate societăţile, rămâne acum să adere şi toţi autorii, fiindcă parte din autorii străini sunt şi astăzi sclavii editorilor mai vechi, de sub tutela cărora nu pot scăpa. Cât priveşte ţara noastră, pot să spun că a fost pusă în evidenţă de evenimentul politic excepţional ca un autor dramatic să fie preşedinte de consiliu. Comunicarea mea — înaintea intrării în ordinea de zi,— a făcut o excelentă impresie în numărul congresiştilor şi congresul a găsit cu cale să voteze, cu unanimitate, expedierea unei telegrame de admiraţie colegială d-lui N. Iorga, care — bineînţeles — s-a grăbit să răspundă, exprimând aceleaşi sentimente faţă de congresişti. O altă problemă principală, care s-a discutat la congres, a fost perpetuitatea dreptului de autor, adică transmiterea lui din moştenitor în moştenitor, până la infinit 1 . anfe Astăzi, acest drept nu există decât timp de 30 de ani după moartea autorului la unele ţări, iar la celelalte 50 de ani după această dată Chestiunea aceasta va fi rezolvată — probabil — în congresul din anul viitor, care se va ţine la Viena, când — înţelegând că perpetuitatea este un lucru imposibil — dreptul de autor va fi fixat pentru moştenitori până la 50 de ani de la moartea autoruului. De la Londra am plecat la Paris, unde peste trei zile s-a deschis un alt congres al tuturor oamenilor de litere, care urmăreşte asigurarea aceloraşi perceperi de drepturi de autor. Federaţia internaţională a oamenilor de litere a fost înfăptuită la Paris. « In congresul de anul viitor' însă, care se va ţine tot la Viena, cred că această nouă federaţie vă adera la confederaţia autorilor dramatici şi a compozitorilor muzicali, întregindu-se astfel perceperea drepturilor de autor ale tuturor intelectualilor uvrieni dir lume. — Cu ce impresii v-aţi întors de la Londra ? — Cu impresii puternice și deprimante, în acelaș timp. Nu sunt în stare însă să le explic, de frică să nu-mi consum farmecul senzațiilor noui, de cari încă mă simt stăpânit. ( Cred însă că peste câtva timp voiu putea comunica cititorilor „Rampei“ adevărata odiseie, de care nu poate scăpa nici uni străin, care ia contact cu Angliai şi mai ales cu Londra- şi Faţă de Paris, care este o ad-mirabilă romanţă lirică, Londra e o poemă epică mai mare şi mai profundă decât cele trei poeme ale lui Homer şi Virgiliu. Cei cari nu cunosc Londra decât după hartă pot zâmbi de povestirile, pe cari le spun. Cei cari însă au trecut pe acolo pe unde am trecut şi eu, cred că îmi vor mulţumi de a fi avut curajul să spun ceea ce ei s-au fe- rit să spună. Dacă voiu adăoga că după şease zile la Londra am petrecut o zi şi la Oxford cred că nu mai e nevoie să povestesc prin câte am mai trecut ! Cu toate acestea d. Minulescu, între frazele serioase pe cari mi le scandează, nu uită să adauge un comentariu picant despre englezoaice, o notă bună despre gastronomia de pe ţărmurile Tamurei şi un spirit fluid și fugitiv ca un fluture. * Despre toate acestea ne va vorbbi însă — după cum a promis — în curând. EUGEN JEBELEANU Ana» Ion Minulescu ---------exo------- Premiera unei opere inedite de Tschaikowsky La Wiesbaden a avut loc premiera operei „Mazeppa” de Tschaikowsky, care nu s’a reprezentat până astăzi decât la Moscova, astfel încât poate fi privită ca inedită în restul Europei. Subiectul e inspirat de nuvela lui Pușkin „Poltava” și nu e prea interesant.