Rampa, octombrie 1931 (Anul 16, nr. 4109-4135)
1931-10-14 / nr. 4120
AMIL XVI No. 4120 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No. 1 (Hotel Astoria) — Telet. 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionaţi exclusiv Societăţii Anonime , Rudolf Mosser, Calea Victoriei No. 31.. 4 Pagini3Lei Direcíor: SCARLAT FRODA C. MIERCURI 14 OCTOMBRIE 1951 ABONAMENTE IN ȚARA Trai luni.............................. Șase luni ......... Un an ................................. Cei 3oe. „ 6oo . 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plătesc înainte la 1 sau la 15 ale fiecărei luni UN GEST In mijlocul celei mai cumplite crize pe care — prin forja împrejurărilor economice internationale — arta noastră muzicală a cunoscut-o vreodată, un gest al Majestăţii Sale Regelui vine să dea un îndemn nou la muncă atâtor compozitori români cuprinşi de desnadejde şi aproape hotărâţi să abandoneze cariera căreia prin vocaţie şi pregătire sunt chemaţi să-şi consacre activitatea lor. Intr’adevăr, Suveranul, cu profunda Sa înţelegere şi dragoste pentru arta noastră najîonală în genere, a primit zilele trecute în audienţă pe maeştrii George Enescu şi Nona Ottescu pentru a asculta, expuse de doi reprezentativi exponenţi ai mişcării noastre muzicale, nevoile care frământă actualmente arta muzicală naţionala. Cu acest prilej, între alte atenţii arătate aşezămintelor noastre de învăţământ muzical, Suveranul a făcut o importantă donaţiune pentru imprimarea lucrărilor simfonice originale. •Asupra importanţei acestui gest regal este bine să insistăm în mod deosebit fiindcă problema imprimării compoziţiilor simfonice constitue de mult una din principalele greutăţi cu cari au avut de luptat până în prezent compozitorii noştri. Mai întâi, este bine să se ştie că imprimarea unei lucrări simfonice necesită cheltueli enorme şi că marii editori muzicali din Apus pentru care problema imprimării partiturilor simfonice se pune sub aspectul ei comercial, se hotărăsc foarte greu să ia asupra lor operele compozitorilor străini REGAL de LIVIU ARTEMIE cari încă nu au cucerit faima internaţională. In felul acesta, o întreagă serie de lucrări simfonice româneşti de reală valoare, opere ale celor mai remarcabile talente din ţară nu există decât în manuscris iar execuţiunea lor de către orhestrele simfonice din străinătate întâmpină cele mai mari greutăţi. Faptul acesta constitue, de altfel, una din principalele cauze ale scăderii vădite a numărului lucrărilor simfonice originale compuse şi executate în ultimii ani. Compozitorii noştri, neavând siguranţe şi neîntrevăzând nici chiar posibilitatea imprimării lucrărilor simfonice, au început să se dezintereseze de genul simfonic abordând alte genuri cu mai multe şanse de a le vedea imprimate şi de a le asigura o mai mare răspândire în lumea muzicală naţională şi internaţonală. Trebue să recunoaştem că „Societatea compozitorilor români” a depus lăudabile eforturi pentru imprimarea muzicii originale şi că acestor eforturi li se datorează numărul impunător de lucrări româneşti actualmente la dispoziţia cercurilor muzicale cele mai largi. Darul M. S. Regelui deschide noui şi largi posibilităţi de răspândire a muzicii simfonice româneşti, în ţară şi peste hotare. Compozitorii români şi alături de ei întreaga noastră lume muzicală apreciază nu numai valoarea materială a acestui dar regesc ci văd în gestul Suveranului — al adevăratului Voevod al Culturii — un înalt îndemn pentru propăşirea şi răspândirea creaţiilor artistice româneşti. Din cuşca sufleorului IYA SPUS TOCMAI O MINCflUNA î „El“ o aşteaptă înfrigurat. A curtat.Odouă luni, a sperat, a disperat, iar a sperat, iar a disperat şi însfărşit, „ea“ a consimţit să vie in garsoniera lui . — Ah, cu câtă nerăbdare le aşteplam ! — Mă iubeşti? Din moment ce sunt aici? — Ah, scumpo, ce drăguţ din partea ta! Dar ce ai spus bărbatului tău — Că mă duc la o probă!. CONCURS DE ANECDOTE SCOŢIENE , La repetiţia generală de eri după amiază cu „Lu", intr’o pauză, s’a organizat un concurs de anecdote, privind apariţia scoţienilor. Au participat : L’eny Caler, Sylvia Dumitrescu, George Vraca și G. Timică. Juriul,format din scriitorul acestor rânduri, a decernat premiul lui Leny Caler pentru anecdota , întitulată: „Scoția, nul la băi“ pe care o voiu povesti într’un număr viitor. Astăzi public pe aceea a lui George Vraca, a II.a clasificată Un mare bogătaș din Londra și a cumpărat un radio cu lămpi, cu ca ■re putea prinde toate posturile din lume intr’o bună zi se decide să „agate“ un post scolian. Degeaba! "Zadarnic manevra butonul, postul scoțian nu voia deloc să răspundă. "In acel moment un prieten intră în casă. — Ce te shaft? ! — Vreau, să prind un post scoţian ■fi, mi-e imposibil, deşi am radio cu lămpi! — Curios! Dar am eu remediu! şi prietenul începu, să sune buzunarul in care avea nişte penny. Imediat se auzi : — Adi radio .Edimburg! LA PREMIERA LUT ..BONSOIR ALHAMBRA”: O MICA DIFERENŢA! Sâmbătă seara amfost la premiera lui „Bonsoir Alhambra“, care, fărâ îndoială, este una din cele mai bune reviste ce s’au scris în ultimii ani. Sala arhiplină, dar, — ca la premieră, — mai ales cu actori, gazetari şi alte profesiuni care nu ştiu că mai există şi bilete la cassă, încât, când un spectator, uluit de numeroasa asistentă care inundase sală teatrului Alhambra, a rostit, admirativ: — TU,Doamne, dacă ar face în fiecare seară aceiaș reteta' Confratele Nicon a intervenit energic. — Ba să ne ferească Dumnezeu! După actul 1, in foyer, lumea comentează elogios revista, o mare parte a sufragiilor revenind unei noui „stele", Lulu Nicolau, care a obţinut un mare succes in scena leagănului“. Intr'un colt surprind o conversaţie * a delicioasei Elena Zamora cu o doamnă pe care nu o cunosc. Discutau, — curios nu? — în această atmosferă de veselie, despre... matematici. Doamna aceea lăuda teribil acest coșmar al orelor de liceu. — Trebue să -ti spun că, faimosul Pascal, când îl durea capul, lupta contra durerilor de cap, lucrând probleme de matematică! — In ce mă privește, luptam contra matematicilor, spunând că am dureri de cap!... Johann Strauss la Paris Compozitorul Johann Strauss, autorul a numeroase operete şi care se anunţă ca nepotul celebrului Johann Strauss va da un concert la Paris cu o orchestră de valsuri vieneze. --------0X0------- Emerich Kalmann, celebrul compozitor de operete, a debutat în film sonor Filmaian poate înlocui teatral. Amtigius operetei ci aimatografice. La ce lucrează Em. Kalman La sfârșitul săptămânei trecute a avut loc la Viena premiera versiunei cinematografice a celebrei operete ..Zâna Carnavalului’’ de Em. Kalman, o lucrare care s’a cântat de mai bine de 6000 de ori la Viena şi în Germania. Autorul acestei operete este Em. Kalman care şi-a ment cu această premieră cinematografică debutul în filmul sonor. In preajma premierei, Em Kalman a primit în locuinţa sa din Viena pe un redactor al ziarului ..Neues ’Wiener Journal’’, care l-a intervievat asupra proectelor sale pentru viitor. Kaiman lucrează actualmente concomitent la două partituri. Una este aceia a nouei sale operete Călăreţul flăcărilor” iar a doua a filmului sonor ,Ronny”. Casa de filme pentru care compune Em. Raiman este atât de grăbita încât îi cere compozitorului să îi comunice zilnic la Berlin progresele făcute şi să transmită prin telefon noile melodii compuse în ultimele 24 de ore. De altfel, se pare însă că cinematografiştii sunt foarte satisfăcuţi de activitatea lui Kalman în domeniul filmului sonor, deoarece s’a început acum câteva zile şi realizarea versiunei cinematografice a celei mai celebre dintreperetele lui Kalman „Contesa Marata”. Asupra nouei sale activităţi, Kalman a făcut următoarele declaraţii: — „A fost o vreme când se credea că filmul sonor va înlocui cu desăvârşire opereta teatrala. Asta era însă pe vremea când filmul sonor îşi făcuse apariţia triumfală ca o forţă elementară şi când toată lumea alerga la cinematograf ca sa asculte muzica transmisă prin acest nou mijloc de reproducţiune. De îndată ce a trecut această epocă de mare avânt s’a arătat însă că publicul este dornic de a auzi şi muzică vie cântată de artişti ,,în carne şi oase”. Trebuie insă să mărturisim ca filmul sonor are un mare avantaj în comparaţie cu teatrul: interpretarea rămâne întotdeauna la nivelul înalt al premierei. Artiştii nu obosesc niciodată, decorurile nu învechesc iar distribuţia rămâne aceiaş. Situaţia compozitorului de operete faţă de filmul sonor este cu totul specială. Filmul sonor îi dă, fără îndoială, posibilitatea să facă cunoscută muzica sa în colțurile cele mai îndepărtate ale lumii, ceea ce nu-i posibil în teatru. In felul acesta, filmul sonor devine pentru compozitor un mijloc excelent de popularizare. De altă parte, filmul are și linele dezavmairi. După ce sa reprezentat timp de câteva luni, filmul este scos din circulaţie şi este foarte problematic dacă peste câţiva anii, filmul-operetă va mai fi înfăţişat publicului, chiar dacă a obţinut un mare succes. Opereta teatrală are însă o soartă mai frumoasă. Lucrare care a plăcut odată publicului poate fi oricând reluată, cu acelaş succes ca şi la premieră. In felul acesta, o operetă bună îl însoţeşte pe compozitor în tot cursul vieţii sale. Un exemplu tipic este, în această privinţă ,„Zâna Carnavalului”, care s’a reprezentat pentru prima dată la Viena acum 14 ani. Ei bine, de atunci, această operetă n a mai dispărut din repertoriu şi s’a cântat, pe scenele germane, de nu mai puţin de 6000 de ori iar în curând ea se va reprezenta şi la Garte Lyrique din Paris, în versiunea franceză, în montarea directorului Chatriel care-şi deschide stagiunea cu „Sylvia”. ■ Activitatea compozitorului în domeniul filmului sonor este cât se poate de interesantă. Diferenţa între această activitate şi aceea teatrală este enormă dacă ne gândim că i se impută compozitorului, în teatru, multe greşeli care nu-i aparţin, cum sunt de pildă, regia, interpretarea, montarea etc. Cu totul alta e situaţia în film. Aci, răspunderea ■ întreagă este atribuită regisorului şi producătorului. Compozitorul nu mai este decât un colaborator a cărui răspundere este limitată numai asupra muzicii”. Premiera filmului „Zâna Carnavalului” a avut loc la Viena, concomitent în mai multe cinematografe şi a obţinut un mare suc Emerich Kalmann Bietul Leonard o cazia reluării la Operă, a „Vnovodului ţiganilor“, am trăit, laolaltă cu ceilalţi spectatori, câteva clipe reconfortante pentru zădărnicia cumplită a acestei vieţi care-ţi oferă momente lucide în care poţi să-ţi dai seama de iotilitatea oricărui efort. Degeaba, în viaţă ochii cari nu se văd se uită iar în teatru, nu trebue să fii dus la cimitir, ca să te uite toată lumea : e deajuns să nu joci îndr'o singură stagiune. Când Barinkay a intrat in, scenă, ochii celor mai mulţi dintre spectatori sau umplut de lacrămi ■, sufletul lui Leonard plutea în sală. Momentul a fost cu atât mai impresionant cu cât sentimentul unanim a fost mai spontan. A fost cel mai splendid omagiu adus bietului Leonard, a cărui glorie a fost tot atât de efemeră ca a tuturor celor cari, se dedica scenei. Foarte curioasă această iubire de a unsprezecea zi după Scriptură care i-a fost arătată lui Leonard, întins în mijlocul bisericii Tabacu. Cu câteva luni înainte l-am întâlnit într un restaurant obscur din Piteşti, neras şi amarni că, pentru reprezentaţia cu „Obraznicul“ care trebuia să aibe loc în seara aceea, nu se vânduse decât vreo câteva bilete. Şi totuş Leonard a, fost ultimul beneficiar al unei glorii, de care nu se mai bucură astăzi nici un actor. Desigur că şi astăzi mai sunt fete care-şi comprimă cu greu fecioria, adorând în taină pe cine ştie ce actor, desigur că şi astăzi mai sunt elevi de liceu cari poartă, la piept fotografia vreunei actriţe, care nu-i lasă somnul lin. Leonard însă şi cu a alţi actori din generaţia lui, au avut epoca lor. O vorbă de duh spusă ele ei pe scenă, era, lansată de a doua, zi şi ucenicul din Lipscani, când, mătura prăvălia de dimineaţă fredona : „Suzana mea, de te-aş putea,’vedea“ sau ...Din Spania viu, ca un bidiviu“ ! Fetele dormeau cu fotografia lui Leonard sub pernă şi după, terminarea spectacolului, gangul Teatrului Lyric se umplea de admiratori entuziaşti care voiau „să-l mai vadă odată“. Şi astăzi slujitorii scenei sunt înconjuraţi de o aureolă specială în societate. Spectatorii sunt mai grăbiţi însă. Ce-i drept a dispărut şi vremea actorului romantic, vremea lui „ascundeţi vistarul că vin actorii“. Astăzi şi slujitorii scenei s’au mai burghezit şi gestul fiului de cantonier care „făcea cinste“ la toată trupa sau înţolea din cap până’n picioare vre’un nenorocit de cabotin, nu prea se mai vede. Leonard, a fost o apariţie cu totul izolată, nu numai în teatrul românesc, dar în opereta, de pretutindeni. Mai rar exemplar care să întrunească laolaltă toate calităţile cerute de un „prinţ al operetei“. Cu ocazia reluării renumitei operete care e „Voevodul ţiganilor“, publicul a adus cel mai pios omagiu memoriei lui Leonard.. In, Bucureştii atâtor orori arhitecturale, monumentul lui Leonard, ridicat prin subscripţie publică, aşteaptă de doi, ani să fie instalat, — Municipalitatea neconvenind încă să dea un loc demn pentru imortalizarea în piatră a acelui care a fost Prințul Operetei. Bietul Leonard ! IOAN MASSOFF Cronica plastică de IONEL JIANU Expoziţia retrospectivă de artă românească Nu numai în alegerea operelor din trecut sau dovedit pricepuţi organizatorii acestei expoziţii, ci şi în rezumarea pilduitoare a stadiului actual în care se află arta plastică românească. Dacă unii artişti nu sunt reprezentaţi prin operele lor cele mai realizate, de vină e faptul că oficialitatea nu a ştiut să reţină din vreme aceste opere pentru muzeele sale şi că ele se află răspândite în colecţii uneori inaccesibile. Dar reunirea la un loc a unor pânze datorite unui G. Petraşcu, Palladi, Şirato, Marius Bunescu, Tser Tonitza, Teodorescu Sion, Ştefan Popescu Steriadi, pentru a nu cita decât câţiva din marii noştri maeştri*, e o sărbătoare pentru amatorul bucureştean, atât de însetat de artă. Trebuie să însemnăm cu bucurie abandonarea oficială a unor prejudecăţi, cari acordau locurile de frunte unor pictori de mâna doua pentru simplul motiv că aceştia cunoscuseră cândva favoarea publicului, determinat de curente de „modă1*. Absenţa unui Verona, Vermont, Strâmbu, Costin Petrescu şi alţi pictori de aceeaş valoare— dintre cari unii au avut şi pretenţii la premiul naţional — o considerăm ca perfect legitimă şi îndreptăţită. Ea dovedeşte •curajul şi conştiinţa artistică a organizatorilor acestei expoziţii. E însă evidentcă această măsură de rigurozitate a criteriului estetic ar fi trebuit • să se aplice nu" nurţial asupra trecutului, ci şi asupra celor cari reprezintă viitorul. Printre artiştii tineri s’au strecurat şi câţiva necunoscuţi, a căror prezenţă în această expoziţie nu e întru nimic justificată. Cei tineri sunt bine reprezentaţi, în genere, nelipsind nici linul din talentele mai de seamă, de la Torgulescu Vor, Elena Popeea, Lucian Grigorescu şi până la Ionescu Sin, T. Papatriandafil, Tache Soroceanu, Lucia Demetriade Bălăcescu, Rodica Maniu, Olga Greceanu, Merica Râmniceanu, Maria Brateş Pillat, Demian, Micaela Eleutheriade şi Cornelii Michailescu. • Expoziţia e metodic împărţită în patru secţiuni : pictură, acuarele şi „gouache”, alb şi negru (desen, gravură, litografie, xylografie, etc.) şi sculptură. In prima secţiune pe lângă pânzele de Tătărescu, Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian şi Sabin Pop, de cari eram ocupat în primul articol consacrat acestei expoziţii, găsim câteva largi peisagii ,,plein-air-iste” de Ştefan Popescu şi vreo trei pânze impresioniste de Steriadi, cari împreună cu cele semnate de Darăscu şi Mutzner formează un ghiţi de impresionişti. Urmează o serie de tablouri semnate de G. Petraşcu, acest admirabil mânuitor al pastei grele de materie şi luciri, dintre cari remarcăm câteva interioare — cu lumina grea, tulburătoare şi cu reflexe stranii de umbră şi culori închise — şi nişte flori minunate. La Teodor Pallady, poate ca ei sau ales cele mai bune, şi mai expresive pânze. 1! regăsim totuş în bizara armonie de grisuri, verde şi galben descompus, în acea irizare a luminii şi minunată învăluire de lumină. Realist. Camil Ressu expuneo compoziţie masaiva, iar Ştefani Dumitrescu are câteva pânze în cari se manifestă desenatorul sobru şi sigur de sine, cu discreta învăluire de lumină. Marius Bunescu se arată acelaş admirabil creator de atmosferă, mânuind pasta cu îndemânare, însufleţind materia şi dând o expresie specială peisagiilor sale atât ele cuprinzătoare ca fond sufletesc. , Şirato apare cu o pânză din vechea lui formă — întoarcerea de la târg — şi cu altele în care acest desăvârşit maestru al culorii a ajuns la acel grad de spiritualitate care îl înalţă printre fruntaşi. Dacă Iser — viguros şi impunător — nu e reprezentat prin cele mai de seamă pânze, în schimb Teodorescu Sion s’a bucurat de o alegere mai fericita. în cari pânzele construite în ritm epic, în blocuri de lumină şi culori, descriu epopeia ţăranului şi a pământului strămoşesc. Rafinat, N. Tonitza figurează cu vreo câteva lucrări în, cari sensibilitatea morbidă a acestui artist se realizează valoros. D-na CutzescuStork, prin peisagiile sale, justifică locul de frunte , pe care-l ocupă în plastica română. Elena Popeea expune câteva din pânzele cu farmec bizar, viguros construite, cu acea lumină specială, pe cari. Te preţuisem în expoziţiile din anii trecuţi. Nina Arbore, Rodica Maniu, Iorgulescu, Tor, D. Chintă, Lucian Grigorescu, Soroceanu, Miraela Lieutheriade, Ionescu Sin, Papatriandafil, Olga Greceanu şi Merica Râmniceanîi complectează această secţiune cu opere de seamă, nu din cele mai expresive, dar figurând cu cinste în acest ansamblu valoros. Moderniştii sunt reprezentaţi de Marcel lăncuţ ar fi fost preferabil să se aleagă unul din Continuarea în pagina ll-a. cdw.ndp V si ATI ios Repertoriul Operei comice din Paris pentru noua stagiune Premiere şi reluări După cum s’a mai anunţat contractul de concesiune al Operei comice din Paris a fosti reinoit şi în consecinţă aceas- t tă instituţie rămâne mai departe sub conducerea d-lui Louis Masson. Repertoriul anunţat este cât se poate de eclectic. Se vor cânta opere noui de maeştri reputaţi şi se vor relua câteva din lucrările cari au făcut pe vremuri gloria acestui teatru. Stagiunea propriu zisă a început, la 10 octombrie cu „Căsătoria secretă” de Cimarosa, operă cântată în trecuta stagiune şi la noi. Apoi dintre operile din veacul al XVIII-lea se vor monta: „Pelerini la Meca ’ de Glück, „Nunta lui Figaro” de Mozart cu d-na Ritter Ciampi, „Les Voi lures versées” de Dalayrac, „Carmen” de Bizet intr’o montare nouă. Apoi pentru spectacole cu abonament: „Pescuitorii de perle” de Bizet; „La Habanere” de Paul Lazarre; „Mireasa vânduta’ de Smetana; „Cantegril’ de Roger Ducasse; „La Hulla” de Marcel Samuel Rousseau. Se va mai relua celebra operă a lui Herold „Pre aux eteves”. Se mai anunţă o reluare a operei „Peleas şi Melissanda ’ de Debussy cu d-na Modrakovska în rolul Melisandei. OPERE NOI Vor fi reprezentate pentru prima oară anul acesta: „La Belle de Ilaguenay” muzică de Maurice Fouret. „Eros Vainqueur” de Pierre de Breville. „Le Diable amotireux de Ro land Manuel. „La Femme nue” de Henri Fevrier după Bataille. „Le Roi bossu” de Lisa Burraine. Fu, plus se vor reprezenta și următoarele balete d ’canto . ..Reflets” de Florent Schmidt. Fiaggi. „Scenes venitiennes’ de Delvincourt. ..Banquet” de Larmanjat Toate aceste opere se vor cânta sub conducerea muzicală a d-lor Louis Masson, Albert Wolff, Maurice Frigara, Georges Lauweryns, ifourestier și Cohen. ..Contes d’Asie ’ de Hector Moartea marelui scriitor cehoslovac Antal Staşek Zilele acestea a râujit cel mai bătrân scriitor cehoslovac, Antal Staşek, în vârstă d© 88 de ani. Antal Staşek a supravieţuit câteva generaţii literare, şi astăzi a reprezentat în literatura cehoslovacă o şcoală veche, dar cu toate acestea operile sale n’au pierdut interesul, iar persoana sa puplaritatea. In romanele sale, Antal Stasek a prins în special viaţa unei singure regiuni, cea dela poalele Munţilor Krkonos din Nord-Estul Cehiei, care sunt locuite încă din timpurile de demult de ţesători, sticlari şi şlefuitori de pietre scumpe. Locuitorii din Munţii Kolkonos au fost cunoscuţi prin desvoltarea lor sufletească şi la ei s’a menţinut cel mai mult religia protestantă, dar şi naţionalitatea cehă. Cehia de Nord-Est formează aproape singura regiune unde Germanii n’au pătruns şi aci populaţia cehă se întinde până dincolo de graniţă în Silezia Prusiana. Această regiune de „spirituali”, cum au fost numiţi locuitorii săi, a fost redată cu penel neobişnuit de artistic de Stasek in marile sale romane .,Cutreerătorii munţilor noştri , „In vârtej”, „Piatra de hotar”, „Bogăţia”. Toate aceste opere au şi o valoare documentară şi sunt o dovadă a idealismului nobil al autorului. In aceste lucrări se resimte adânc şi lupta elementului ceh pentru menţinerea sa naţională şi lupta împotriva opresiunii sociale dinainte. Antal Staşek n’a fost însă mimat un scriitor de talent, dar şi un om, care sa interesat până in ultimulmoment de întreaga viaţă publică. A urmărit cu toată vârsta sa înaintată, toate evenimentele din Statul cehoslovac eliberat şi a fost foarte apropiat spiritualiceşte de preşedintele Masaryk şi de ideile sale. In ultimii ani ai vieței sale Staşek și-a scris memoriile. Fiul său, deasemenea scriitor, care scrie sub numele de Ivan Olbracht, a ajuns în literatura modernă cehoslovaca, deasemenea la un loc foarte onorabil. Antal Stasek sa născut la2 iulie 1843 și a depășit deci în vinul acesta, vârsta ele 88 de ani. Studiile secundare le-a făcut la Rein, în Nord-Estul Cehiei şi în Cracovia, unde a plecat pentru a cunoaşte naţiunea poloneză. S a consacrat la început, avocaturii, apoi profesiunii ele învăţător. A făcut şi călătorii în străinătate, unde căuta sprijin pentru națiubiea sa. In anii 1889—95 a fost deputat al Dietei regatului ceh, iar în 1919—20 deputat al Adunării Naţionale Cehoslovace. Prin moartea sa Cehoslovacia , pierde un eminent, scriitor şi un mare luptător pentru elesrobirea culturală şi naţională. Î