Ramuri, 1978 (Anul 15, nr. 1-12)
1978-03-15 / nr. 3
Editor : Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Dolj Apare lunar Tineretul studios Conferinţa pe ţară a U.A.S.C.R. se înscrie, neîndoielnic, între evenimentele importante ale acestui prim trimestru fertil în realizări. Un asemenea eveniment a demonstrat, încă o dată, grija deosebită de care se bucură învăţămîntul la noi din partea partidului şi statului, iar în acest sens statisticile sunt elocvente : în acest an şcolar, în învăţămîntul de toate gradele sunt cuprinşi 5 365 676 elevi şi studenţi, adică 24,9 la sută din populaţia ţării ; la pregătirea tineretului participă peste 250 000 cadre didactice, din care 35 063 în învăţămîntul preşcolar, 148 922 în învăţămîntul primar şi gimnazial, 51 485 în învăţămîntul liceal, 13 575 în cel superior. O puternică dezvoltare a cunoscut baza materială, factor determinant în asigurarea unui proces instructiv-educativ de calitate superioară, la nivelul cerinţelor vieţii social-economice moderne. Este necesar, credem, să amintim că învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal dispune de 95 580 săli de clasă, 245 450 locuri în ateliere şcoală, 409 460 locuri în internate, 2 990 săli polivalente pentru activităţi cultural-educative şi sportive, iar învăţămîntul superior cuprinde 1 643 220 mp. spaţii de pregătire, 79 830 locuri în cămine şi 68 400 locuri la cantine. Iată cifre care exprimă prin ele însele dimensiunile impresionante ale invăţămîntului în ţara noastră, cifre care demonstrează convingător că în actualul stadiu de dezvoltare a societăţii socialiste, şcoala este cu adevărat izvor de cultură, factor de civilizaţie şi de educaţie revoluţionară a tineretului. în acest context, conferinţa pe ţară a U.A.S.C.R. se înscrie ca un corolar al preocupărilor deosebite pentru formarea tinerei generaţii în spiritul înaltelor idealuri ale socialismului şi comunismului, ca factor de nădejde în asigurarea progresului rapid al ţării noastre. In cuvîntarea rostită în cadrul conferinţei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, sublinia între altele : „Trebuie să facem în aşa fel incit întregul tineret studios să fie pătruns de o înaltă răspundere faţă de societate, ca şi faţă de propria sa conştiinţă, să lupte din toate puterile pentru a-şi însuşi în cele mai bune condiţii tot ce este mai înaintat în domeniul său de specialitate, în toate domeniile ştiinţei şi cunoaşterii umane. Numai aşa tineretul intelectual de mîine va fi la înălţimea cerinţelor pe care le pun dezvoltarea societăţii, construcţia socialismului şi comunismului în România“. Desfăşurată astfel sub semnul importantelor sarcini şi orientări cuprinse în cuvîntarea secretarului general al partidului, conferinţa U.A.S.C.R. a dezbătut intr-un climat de înaltă responsabilitate comunistă modul în care se înfăptuiesc hotărîrile Congresului al XI-lea, ale Conferinţei Naţionale a partidului cu privire la perfecţionarea învăţămîntului, la corelarea lui mai strînsă cu cercetarea şi producţia, pentru formarea prin muncă şi pentru muncă a viitorilor specialişti de care au nevoie economia, ştiinţa şi cultura patriei noastre. Intr-o atmosferă de puternic entuziasm, forumul democratic al tineretului universitar a dat o vibrantă expresie sentimentelor de dragoste şi recunoştinţă pe care studenţimea le nutreşte faţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, hotărîrii de a munci şi învăţa cu abnegaţie şi dăruire, răspunzind prin fapte grijii şi atenţiei pe care partidul şi statul nostru le acordă asigurării minunatelor condiţii de creştere armonioasă a tinerei generaţii. Participanţii la înaltul forum democratic al studenţimii, răspunzind vibrantei chemări a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, s-au angajat să aplice neabătut orientările sale pentru viaţă, să înveţe şi să muncească fără preget, să fie prezenţi mereu acolo unde patria are nevoie de ei, să facă totul pentru a fi la înălţimea atenţiei pe care statul nostru o poartă faţă de tînăra generaţie. Eternitatea statuilor Ce altceva în cîntec aş pune ? Decit slova înscrisă pe efigii de marmură solară, iubire nepătată — a mea ! — pe care n-o va sorbi-o-n treacăt un însetat de ţară O, dragoste de viaţă ! In marea ei splendoare eşti mîngîierea dulce a ierbii din adine ; eu n-am parcurs distanţe de păsări călătoare di-nfipt am stat acasă cu luna la oblînc De vorbă cu strămoşii, n-am ridicat un deget să răscolesc hotarul preadulcelui senin ! S-a stins pe vatră focul ? Dau fuga şi nu preget să scapăr pe amnarul acelora ce vin De n-aş avea puterea pămîntului din mine, cum ar cuprinde fiinţa o pace de statui ? In ţara mea de aur grădinile sunt pline de fructele luminii, de trepte ce le sui. Virgil Dumitrescu Din cuprins: ■ Oltenia de la o luna la alta ■ Reportaj de la Porţile de Fier II de Ion Şerban Drincea ■ Cercetare interdisciplinară la I.O.B. Balş de prof. dr. Tiberiu Nicola şi conf. dr. Nicolae Novac ■ Cartea de teatru ■ Cronica literară de Eugen Negrici ■ Dezbaterile „Ramuri" - Tînârul ca erou literar. Participă : Pompiliu Mareea, Nicolae Ciobanu, Ion D. Sîrbu şi Marian Vasile ■ Interviu cu prof. dr. doc. Radu Vulpe şi Dionisie M. Pippidi despre statul centralizat al lui Burebista ■ Spectacole — arte ■ Marin Sorescu în dialog... ■ Sport, Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! Anul XV Nr. 3 (165) 15 martie 1978 16 pagini, 3 lei ■ CENTENARUL POETEI Elena Farago Aureolat de o nouă consacrare internaţională după „Femina“, acea a omagiului U.N.E.S.C.O. cu prilejul centenarului naşterii, numele Fatmei reapare şi în lumina epocii noastre, după ce fusese continuu elogiat de premiile Academiei, de Premiul naţional de poezie şi de opiniile laudative ale criticii prin slujitorii ei reprezentativi, îndeosebi de către N. Iorga, Eugen Lovinescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu şi, în ciuda unor rezerve de caracter introductiv, de Călinescu. Dar audienţa poetei fusese largă şi în cercurile intelectuale fără preocupări literare de „specialitate“ şi chiar a unui public mai puţin doct. Explicaţia constă in ecourile trezite de o tematică delicat umană — erotică în sensul purităţii, a impresiilor unei naturi apropiate, a finului sentiment matern şi a unor atitudini izvorîte din atmosfera socialistă a primelor decenii ale secolului, ca şi din simpatia ei profundă pentru suferinţele nedrepte ale celor umiliţi de apăsările vremii, împotriva cărora s-a ridicat şi în admiraţia lui Vlahuţă şi Iorga. Recitită şi astăzi, după aproape un sfert de veac de la trecerea poetei în lumea umbrelor, poezia Elenei Farago nu reapare înstrăinată sufletului nostru, ci — dimpotrivă — şi fără exagerare, ne impresionează încă sensibilitatea ei feminină, lipsa efluviilor retorice, o aleasă discreţie care a lunecat spre o lirică a „şoaptelor“ — două din volumele ei poartă chiar semnificativ acest titlu — şi nu rareori spre o anume sugestibilitate a versului. De aci, şi frecventa utilizare a procedeului epistolar, nu în sensul „Scrisorilor“ lui Eminescu, cum s-a afirmat în critică, întrucît tocmai atitudinea combativă şi protestatară îi lipseşte din motive temperamentale. In fond, Elena Farago a fost şi a rămas un spirit tipic romantic şi orientările ei spre semănătorism şi apoi spre simbolism nu erau fundamentale, cum s-a crezut, ci numai atingeri explicabile prin coincidenţele firii ei cu unele trăsături ale curentelor amintite. Apropierile se datorau fireşte, şi graficului literar al epocii în succesiunea sămănătorism — simbolism, cu accentuarea aspectelor naţionale şi ale caracterului structural al poeziei proprii. Simplitatea estetică, amintita tendinţă a sugestiei şi utilizarea simbolurilor, apărînd de altfel nu numai în simbolism, reliefarea muzicalităţii prin ritm şi refren, sînt însuşiri generale ale poeziei însăşi şi expresii ale talentului organic al scriitoarei. Adăugăm suavitatea tipică a Fatmei, aerul ei puţin misterios, o anume uşoară şi plăcută vetustitate poetică, o afectuoasă accentuare a confesiunii şi a filtrării vieţii prin sita amintirilor. Sunt alese trăsături care-şi aduc contribuţia lor la perpetuarea în timp a poeziei Elenei Farago. Dar fireşte, un profil oricît de sumar nu poate trece peste una din feţele cele mai caracteristice ale scriitoarei pe care o evocăm cu emoţie : fidelitatea devotamentului şi afecţiunii faţă de acea urbe adoptivă în care a păşit în 1907 şi a trăit pînă în amurgul din 1954 — adică aproape cinci decenii. Se dovedeşte încă odată că nu numai locul originii, ci mai ales adeziunea profundă la un anumit climat spiritual, determină apartenenţa geografică a unui scriitor. In vremea dinaintea primului război şi mult după acesta, numele cultural al Craiovei era legat de Elena Farago, devenită astfel un fel de referinţă obligatorie la spiritualitatea locală. Şi nu ne gîndim numai la opera ei, ci şi la acţiunile literare din cadrul redacţiei „Ramurilor“ şi „Năzuinţei“ şi la cele ale Muzeului şi bibliotecii craiovene. I s-a şi conferit de aceea, după cum se ştie, în 1947, titlul de „cetăţean de onoare“ al urbei pe care a servit-o cu entuziasm şi care a şi apreciat-o ca atare. Materialele referitoare la viaţa şi opera poetei, se află sub privegherea profesorului C. D. Papastate, care i-a şi dedicat — prin „Scrisul Românesc“ —, după cum spune singur, „o primă încercare de a privi monografic principalele aspecte“ ale contribuţiei literare a Elenei Farago. „Ramurile“ la care a colaborat şi la a cărei redacţie a participat odinioară, o omagiază astăzi pentru toate distinsele ei realizări. Al. Dima