Realitatea Ilustrată, 1931 (Anul 5, nr. 206-230)

1931-06-11 / nr. 228

o CU O ORA IX ANĂ la 15 Mai ceasornicele­­ noastre mergeau normal, di­ferenţa între timpul Bucureştilor ţii al Vienei fiind de o oră, iar între Bucureşti şi Paris două ore. Franţa şi-a dat timpul cu o oră înainte, iar România cu o oră îna­poi. De la Nistru până la Oceanul Atlantic avem deci acelaş orar. N­ r ■•'T" ASTRONOMII Şl SCHIMBAREA OREI Schimbarea orei n’a fost executa­tă din iniţiativa astronomilor, cum greşit cred unii. O astfel de crimă nu putea fi înfăptuită de oamenii ştiinţei. Ideia adoptării orei centrale apar­ţine C. F. R. Comitetul naţional astronomic a fost principiul contra schimbării timpului, dar având în vedere cere­rea insistentă a direcţiunei generale C. F. R. savanţii noştri au admis moţiunea d-lui prof. Vâlcovici, prin care n'au mai luat în consideraţie fictivele fusuri orare ale americanu­lui Allen, nici chiar meridianele noa­stre geografice, timpul fiind la urma urmei relativ, conform teoriilor lui Einstein. C. F. R. ŞI TEORIA RELATIVI­TĂŢII — „Ce ar fi d­acă în loc de Bucu­reşti, Capitala ţării noastre ar fi Aradul?" — „Şi ce ar fi dacă Lembergul ar fi Capitala Poloniei în loc de Var­şovia?” Cu aceste două argumente C. F. R. ne-au convins că soarele poate trece la meridian şi la ora 11 iar la Cetatea Albă nu e nici o primej­die că se înoptează vara la orele 6 şi jumătate, probabil pentru că ,ma­joritatea basarabenilor n’au ceasor­nice. C. F. R. ne-au aplicat teoria rela­tivităţii. Timpul e relativ şi convenţional. Publicul bunăoară nu vine la tea­tru la ora 9 ci la 10; e preferabil dar a da ceasornicele cu o oră îna­poi şi 9 devine astfel 10. Pentru a justifica retrogradarea timpului C. F. R. au făcut apel la astronomi. MOŢIUNEA ASTRONOMILOR Iată textul moţiunei propusă de d. prof. V. Vâlcovici, actualul mini­stru al Comunicaţiilor şi care a fost adoptată cu unanimitate: „Comitetul naţional român de as­tronomie întrunindu-se în ziua de 4 Aprilie 1931 sub preşedinţia d-lui prof. N. Coculescu, constată că faţă de schimbarea orariului, preconiza­tă de direcţiunea generală a C. F. R. ştiinţa nu poate avea nici­ o atitu­dine. Totuşi crede că o astfel de schim­bare ar implica importante reper­cusiuni în viaţa socială şi economi­că a ţării şi că prin urmare, înain­te de a fi înfăptuită, ea ar merita să fie discutată în mod amplu, în sâ­nul unei adunări mai largi, în care să fie reprezentate toate categoriile sociale şi economice mai impor­tante“. ★ Grafie acestei moţiuni oraşul Bu­cureşti a fost plasat, bineînţeles nu­mai în timp, nu şi în spaţiu, pe ace­laş meridian cu Viena şi Paris. După lămuririle date de speciali­ştii C. F. R. este îndeobşte cunoscut că pământul în mişcarea sa de ro­taţie, dela Vest la Est perindează cele 360 grade de longitudine sau meridiane ale sale prin punctul de culminaţie a Soarelui, în timp de 24 ore. Această trecere pentru 15° are loc într’o oră, iar dela un grad la altul în 4, ceea ce înseamnă că pentru două localităţi distanțate cu 15° tim­pul lor de amiază sau timpul solar, diferă cu o oră. Fiecare localitate are deci timpul său, ora sa solară, conducătoare pentru viată şi relaţiile ei. Se naşte in felul acesta o diversitate de ore, după numărul localităţilor, care poate provoca neplăceri şi nedume­riri în calcularea timpului de înda­tă ce localităţile stabilesc legături şi relaţii comune. Pentru a putea determina spre exemplu, după ora solară, timpul exact de sosire al unui tren expres, care ar circula de la Est la Vest, cu o viteză de distanţă dintre două gra­de pe oră, ar trebui ca la timpul de mers, adică după fiecare oră, să adăugăm câte 4'— şi să facem ope­raţie inversă pentru trenurile circu­lând de la Vest la Est. Calculul în sine, dacă pentru so­sirile şi plecările trenurilor poate fi înfăptuit pentru public, el apare ca o imposibilitate pentru servi­ciul interior de cale ferată, în sta­bilirea legăturilor, a crucişărilor­­şi trecerilor înainte­a trenurilor. Istoricul drumurilor de fer ne a­­rată cum din cauza acestor incon­veniente, reţelele au simţit nevoia unei simplificări, a unei ore uni­tare de conducere. Şi întrucât ora solară guverna fie­care localitate, căile ferate au făcut mult timp uz de două orarii: unul de serviciu, indicat de timpul solar al celei mai importante gări sau al Capitalei, şi altul de staţie, care indica sosirile şi plecările trenurilor după oră localităţii respective. Ceasornicele din sălile de aştep­tare ale gărilor arătau ora localită­ţii, pe când cele din biurourile de serviciu arătau ora unitară a regiu­ne­i. CELE 24 FUSURI ALE GLOBULUI Revoluţia timpul ceasornicelor a fost făcută la 1883 de renumitul spe­cialist de cale ferată W. F. Allen, se­cretarul lui „Railway Time Con­vention", după care întreg globul pământesc se împărţi în 24 de zone, care variază între ele cu ore întregi, în timp ce minutele şi secundele ră­mân în acelaş loc. Bunăoară în momentul când scriu aceste rânduri e după noul orar 7 h. şi 10 m. Or, conform convenţiei lui Allen minutarul e în acest moment pe globul la 10 minute, dar acul mic e înainte sau înapoi. Astfel la Sofia e 8 şi 10 minute, la Paris e 7 şi 10, la Londra e 6 şi 10, în estul Groen­landei 5 şi 10, la Ierusalim 9 şi 10, etc. etc. Fiecare din cele 24 zone denumite și fusuri, au o întindere longitudi­nală de 15°. In interiorul fiecărei zone se apli­că timpul meridianului care străba­te mijlocul ei. Ca punct de plecare pentru tim­pul zonal s’a luat meridianul din Greenwich. VARIAȚIA OR­AR­IILOR ORA UNITARĂ IN ACT­U­A­LI­TATE APOI 1 FUS IN EUROPA. 5 FUSURI IN AMERICA In timp ce Europa (afară de Ru­sia) are acum un singur fus orar, după zona centrală, America își păstrează cele 5 fusuri Allen, a­­vând­ și azi următoarele zone de timp: 1) Intercontinental Time. 2) Eastern Time. 3) Central Time. 4) Mountain Time. 5) Pacific Time. In Europa e acum o adevărată a­­narhie a timpului, deoarece în afară de ora unitară centrală, mai avem: 1) Ora de Vest în Anglia şi Por­tu­gali­a. 2) Ora de Est în Bulgaria, Turcia şi Grecia. 3) Ora Olandei. 4) Ora Rusiei. Cel dintâi care în România văzu chestiunea în toată claritatea ei fu d. general de divizie Mihail Ionescu, directorul general al căilor ferate, după îndemnul căruia şi pe bază de argumente feroviare, la care se ceru şi consensul ştiinţific al Observato­rului nostru Naţional de Astronomie, guvernul Mironescu prin jurnalul No. 348 din 30 Martie 1931 hotărî a­­doptarea orei Europei centrale. Iată deci un guvern care şi-a pre­gătit singur căderea cu o oră înain­te prin faptul că a dat ora înapoi. ARGUMENTELE DIRECŢIUNII C. F. R. Articolul acesta, ca toate croni­cele ştiinţifice publicate în „Reali­­litatea Ilustrată” fiind bogat docu­mentat, îl vom încheia cu un citat din expunerea d-lui inginer-şef I. Macovei, directorul mişcării C. F. R„ unul din autorii introducerii orei centrale în ţara noastă. „Chestiunea p­uiului aşa cum a fost pusă de d. W. Allen a fost pri­vită nu atât din punctul de vedere pur teoretic (ştiinţific) cât mai ales din cel practic, deci convenţional. Principiul emis mai apoi ca o ţa­ră să adopte ora indicată de fusul în care cade meridianul Capitalei sale, este după noi, de natură pur convenţională şi uneori poate chiar injust. Căci dacă Polonia, spre exemplu, care a adoptat ora centrală, deși cea mai mare parte a teritoriului său cade în fusul oriental, ar avea drept Capitala Lwow sau Wilno, ar trebui să ia ora orientală. Dacă la România ar fi fost încorporată și Ungaria, al cărei teritoriu cade în fusul central, ar fi trebuit să ia ora orientală adică cea a Capitalei noa­stre Bucureşti, iar dacă Capitala noastră s’ar muta la Arad toată ţa­ra ar lua ora centrală. De altfel ţi­nuturile alipite României, ca: Tran­silvania, Banat, Maramureş, Buco­vina, au avut înainte de încorporare ora centrală. Un caz tipic de nedreptate ne o­­feră Grecia care deşi are tot terito­riul său în fusul central, din cauză că Athena cu meridianul său 23° 40', cade numai cu 10’ în fusul o­­riental, a adoptat ora orientală. Nu toate statele însă au respec­tat această convenţie căci iată Li-­­­tuania a cărei Capitală (meridianul 24) cade în fusul oriental, totuşi a luat ora occidentală, iar Rusia Eu­ropeană a cărui teritoriu se întin­de pe două fusuri, se conduce — nu cum face America după mai multe ore — ci numai du­pă o oră. De altfel ce poate însemna ora de vară (l’heure d’été) în Franța, (Continuare în pag. 7) REALITATEA ILUSTRATA 11 Iunie 1931

Next