Renaşterea Bănăţeană, aprilie 2015 (Anul 27, nr. 7666-7689)

2015-04-08 / nr. 7672

«BĂNĂȚEANĂ I Director onorific prof. dr. Iosif Constantin Drăgan Nr. 7672 - miercuri, 8 aprilie 2015 - 16 pagini - 2 lei Vorbe multe și aprobări în lanț în plenul CLT Aleșii timișorenilor s-au arătat ieri, la ședința în plen, destul de dispuși la discuții, chiar dacă ne aflăm în Săptămâna Mare. Așa cum era de așteptat, noul regulament pentru terasele din Piața Victoriei a fost întors pe toate fețele, iar una dintre cele mai importante proble­me a fost cea a toaletelor, care pot fi ori în incinta punctelor pe care firmele le au deja deschise în apro­piere , ori închiriate de la alte baruri, cafenele sau restaurante aflate în zonă. De asemenea, cei care vor reuși să-și adjudece amplasamen­tele din buricul târgului vor fi foarte atenți și la aprovizionare, pentru că nu vor mai fi tolerate stivele de lăzi de băutură lăsate la vedere. S-au mai iscat dispute și pe margi­nea banilor alocați pentru cultele religioase, consilierul Radu Toancă propunând ca, deocamdată, având în vedere că neoprotestanții nu au depus încă nici un proiect prin care să solicite fonduri, banii să fie distri­buiți către ortodocși, aceștia fiind, de altfel, majoritari în Timișoara. Continuare în pagina 3 Se întâmplă la Spitalul Județean Timișoara Un șef de clinică își obligă pacienții să cumpere doar de la farmacia familiei sale în urmă cu exact o săptămână au intrat în vigoare modificările aduse la contractul-cadru care reglemen­tează condițiile acordării asistenței medicale și normele metodologice de aplicare în anul 2015. Printre altele, una dintre noile prevederi stipulează că spitalele riscă să plătească amenzi severe dacă mai obligă pacienții să-și cumpere cu bani proprii medicamente sau materiale sanitare. Problema este că nu spitalele, la modul generic, trimit pacienții la "shopping" medical, ci oamenii în halate albe, doctori sau asistente, acestea din urmă, evident, la ordinul primilor. Continuare în pagina 5 Reabilitarea de la "Loga", o poveste fără pitici, dar cu... Albă ca Zăpada în ultimul timp comunicarea prin intermediul rețelei de socializare Facebook a devenit la modă. După ce constructorul de la Liceul Teoretic "Lenau" a reclamat grave erori de proiectare a lucrării de reabilitare prin intermediul internetului, acum a venit rândul celui de la Colegiul Național "C.D. Loga" să facă același lucru. Continuare în pagina 2 Marile magazine își modifică orarul în zilele de Paști Marile unități comerciale din Timișoara vor avea un program special în zilele premergătoare sărbătorilor de Paști, dar și după acestea. Astfel, magazinele Auchan vor avea program prelungit până la ora 23 în această săptămână, dar sâmbătă vor închide mai devreme, la ora 18, în prima zi de Paști, aceste magazine vor fi închise. La Profi, majoritatea magazinelor au program prelungit în Săptămâna Mare, până la ora 24, iar sâmbătă vor închide la ora 18. Continuare în pagina 6

Next