Rěvașul, 1904 (Anul 2, nr. 1-53)
1904-06-11 / nr. 24
Pag. 102 cazul acesta și limba maghiară are a se folosi ca limbă de propunere. Disposițiunea aceasta nu numai că vatămă dreptul susținătorului școalei de a statori însuși în școalele sale limba de propunere, care drept îl recunoaște chiar și proiectul din întrebare, dar și pedagogicește crează stări imposibile. Cum se va putea aceasta executa, onorată anchetă? Învățătorul va propune materialul de învățământ pentru cele 20% în limba ungurească, celorlalți elevi va propune același material de învățământ spre pildă în limba românească, el așadar în decursul unui an școlar va trebui să absoalve un pens de două ori atât de mare, ca școalele cu limba de propunere ungurească, sau mai bine zis același pens va trebui să-l absoalve de două ori. Sunt de convingerea tare, că toți bărbații de școală vor afla lucrul acesta imposibil. Este lucru curios pentru mine și aceea, că progresul învățământului în școală are să-l constate solgăbirăul, de unde eu așa știu, că astfel de competență nicăiri în lume nu li s’a recunoscut organelor administrațiunii politice, și într’adevăr știu, că nu este lucru corect a declara prin lege de pedagogi ex officio în patria noastră pe funcționarii administrativi. Proiectul pretinde, ca la esamenul de cualificațiune candidatul să facă esamenul în limba ungurească și din acele studii, pe cari în institutul pedagogic le-a învățat spre pildă românește. Aceasta într’adevăr însamnă, că îndată după ce proiectul de față va deveni lege, se închidem toate preparandiile nemaghiare, căci toți câți am umblat la școală, știm prea bine, că elevul nu este în stare să facă esamenul din cutare studiu decât numai în limba aceea, în care i s’a predat și a învățat acel studiu. Se invederează din toate acestea, Multon anchetă, că eu numai pentru aceea nu pot să primesc proiectul din întrebare, fiindcă taie adânc în autoritatea bisericei mele, dar nu pot să-l primesc nici din motive pedagogice, pe cari — sunt convins — nici însuși Escelenția Sa Dl ministru nu le va putea contesta cu desăvârșire. Chiar și din punct de vedere administrativ proiectul de față va crea stări imposibile. Școalele confesionale pe viitor le va administra autoritatea confesională, le vor administra: ministrul, comisiunea administrativă, solgăbirăul, inspectorul regesc, inspectorul școlar, și este foarte de temut, că sub greutatea atâtor administratori, școala va sucomba cu desăvârșire. Sunt însă cu toată hotărîrea în contra acelor disposițiuni ale proiectului din întrebare, prin care se pretinde ca în școalele cu limba de propunere ungurească și religiunea să fie propusă în limba maghiară, nu în limba confesiunei respective. Aceasta nu mai este afacere școlară, ci este afacere bisericească. Bisericile ortodoxe răsăritene sunt biserici naționale și chiar legile fundamentale ale patriei recunosc biserica mea ca biserică greco-orientală română. Nu numai limba liturgică, ci limba dătătoare de viață este pentru aceasta biserică limba românească. Fiecare confesiune propovăduiască cuvântul lui Dzeu în limba sa proprie, și nu este putere în lumea aceasta, care ar putea să silească biserica mea a-și părăsi limba, căci prin aceasta ea însăși și-ar enunța sentința de moarte. Vom vesti deci cuvântul lui D-zeu elevilor noștri în limba românească și în aceasta limbă îi vom învăța să laude pe Domnul, să săvârșească fapte bune și să-și iubească patria ungară, și așa cred, că în această insuintă a noastră frații noștri maghiari nu ne vor pune pedeci, ci sprijin ne vor da. Câteva zile după aceea — sfatul a ținut săptămâni — a vorbit și Metropolitul Mihályi dela Blaj tot în potriva planului celui nou. Nu avem întreagă vorbirea Metropolitului nostru din Blaj. Știm înse că și aceasta a fost la locul seu, căci arătatu-li-s’acelor voinici, cu legea amână, și limpede, că pe greșită cale pornesc. Cinste și laudă li-se cuvine Metropoliților iubiți, cari ca adevărați Păstori au apărat cu bărbăție drepturile bisericei și turma încredințată păstorirei Lor. Cinste și laudă, că ei singuri au avut curagiul se spună adevărul pe față, cu vrednicie, cu bărbăție și verde românește. Dragostea tuturor Românilor îi împrejmuiește și roagă pe Dumnezeu să-i țină la mulți ani spre binele bisericei și a neamului. Nu știm ce va fi până în urmă din noul plan. De se va face lege din el, vor trece 4—5 ani până ce legea s’ar pune în lucrare. Până atunci vom mai vedea ce avem de făcut. »REVALUL« Acum însă ne închinăm cu cucernicie înaintea Metropoliților Români și cu cinste îi salutăm pentru cuvintele frumoase ce le-au rostit întru apărarea dreptății! Alcoholismul. Indepărtatul Răsarit își măsură puterile doarâ împărății: Rusia și Japonia. Rusia, o țară puternică europeană și Japonia, o țară asiatică, care în privința culturii, averii și a tăriei brațelor până acum se socotea un pitic față de uriașul dela Nord. Acolo se luptă o țară creștină, dar cu puțină credință, fără încredere și fără nădejde și în urmare fără de adevărat curaj, cu o țară păgână, însă plină de viață, căci locuitorii ei deși cred greșit, dar cred. Muscalii, pe cari falsa civilisație i-a îmbătrânit și sângezit, se luptă cu japonezii plini de vioiciune și foc tineresc. Acolo se luptă un popor înrolat sub steagul materialismului și dornic de plăceri cu un popor ideal, a cărui viteaz general Togo, plecând în luptă nu s’a gândit la cele trecătoare, la averea și familia sa, ci ridicându-se preste toate, și-a dăruit întreaga avere țării sale, iar soției i-a poruncit, ca o literă să nu-i scrie, până ce el va fi pe câmpul de luptă. Lupta e crâncenă. Cad cu miile și de o parte și de alta, dar Goliat în toate locurile a trebuit să se retragă dinaintea lui David, secerând biruință istețimea și curajul aproape de necrezut al japonezilor. Oricât ne doare visă și ne înfioară păraiele de sânge, ce să varsă în depărtatul Răsărit, ori cât de mult ne înduioșază soartea amară a văduvelor și orfanilor, cum și lacrămile părinților, fraților și a neamurilor pricinuite de răsboiul dintre Muscali și Japonezi și ori de câtă tristeață ni-s’ar umplea inimile, cugetându-ne la croncănitul corbilor pe deasupra pustiului jalnic, ce rămâne în urma armelor ucigașe, totuși nu ne ocupăm cu acest resboiu. E prea departe de noi. Și apoi la noi acasă încă curge crâncen resboiu, care zilnic își culege bogata sa pradă. Răsboiul dela noi nu ni-se pare așa de înfiorător, pentru că nu vedem sânge, pentu că deodată nu cad atâția dar în urmările sale e tot așa de trist, ca și un resboiu, ce se poartă de două puteri dușmane. De cât acesta însă e mai rușinos, căci biruitul nu cade lovit de arma dușmanului, ci istovit de patimile sale și averea și drepturile sale nu i-le ie nime cu tăria, ci însuși se întinde de bună voie dușmanului său. Acest resboiu nefericit îl poartă patimile beuturii înpotriva noastră. Nu-i de ajuns, că dușmanul din afară ne scurtează în drepturile noastre, că trebue se jertfim mult, fără ca se ni se dee cât de puțin, că suntem de batjocură și că suntem scoși mai din toate locurile, ci suntem așa nepricepuți, cât noi înșine ieșim, fără de a ne împinge cineva, din casele noastre, din moșia noastră și pe lângă acestea ne mai și facem de rîs. In răsboiul ce-i poartă doi dușmani glonțul și sabia nimicesc, povățuite fiind de mâni dușmane, în răsboiul alcoholismului omul, care voiește să trăiească, să fie cinstit și să aibă cele trebuincioase, el însuși îndreaptă veninul ucigător în trupul lui propriu, ca să-l moleșească, să sdrobească în el tăria voinții, să-i scurteze zilele, să-i slăbească și chiar să-i iee mintea și să-l umplă de nenumărate boale, cari îl istovesc nu numai pe el, ci și pe următorii lui până în al șaptelea neam. Sub alcoholism se înțeleg toate înmurințele stricăcioase, isvorite din întrebuințarea băuturilor spirtuoase, cum: întunecarea minții, slăbirea voinții, pierderea curajului, certele și bătăile, diferitele boale trupești, prădarea averii, umplerea temnițelor, ajungerea la cerșitorie, părăsirea legii și a neamului, osândirea sufletului și altele, a căror număr mare este și mai mare va fi, dacă acestei hidre blăstămate nu i se vor tăia atunci capetele, până ce mai avem putere. Cu atât mai mult vom aștepta în nelucrare, cu cât mai puternic va fi dușmanul nostru și cu atât mai mult ni se va împuțina capacitatea de împotrivire, când apoi reci și nepăsători vom privi, ca și bolnavul greu, ce cu ochii împaingeniți își privește trupul fără energie. (Va urma.) Nr. 24 Crestături. — Nu le credeți! De câte ori a fost oficios vorba, ca naționalitățile din Ungaria se învețe limba magiară, totdeauna s’a accentuat, că guvernanților nici prin minte nu le trece desbrăcarea acelora de limba mamei lor și renegarea sângelui lor, ci voiesc numai, ca ele să-și însușească limba magiară în așa măsură, cât să-și poată descoperi și în aceea gândirile și voința. Așa s’a glăsuit în 1868, când au cerut puțin, în 1879 și 1883, când au pretins mai mult și în forma aceasta a vorbit și acum de curând ministul Berzeviczy într’una din ședințele comisiunii convocate în causa noului proiect pentru reforma învățământului poporal. Considerând însă vorbirile unor membri ai numitei anchete, cari au cerut prefacarea tuturor școalelor în școli de stat și considerând ținuta gazetelor ungurești, cari zilnic agită pe tema aceasta, pretinzînd introducerea limbei magiare în măsură cu mult mai mare, de cum prevede noul proiect, care așa cum este încă are să înfigă până în mănunchiu cuțitul în drepturile bisericilor naționalităților: orice om cu minte poate să se convingă, că ei cer învățarea limbei magiare, țintind la nimicirea limbei noastre, pe care n’o pot suferi mai ales jidovii aduși aici de vânt, ca să facă zizanie și să sumene și crească ura între popoarele de baștină. Că nu se îndestulesc numai cu învățarea limbei magiare, ci voiesc ca noi Românii să nu ne mai întrebuințăm limba noastră nici atunci, când vorbim noi între noi, dovedesc și cele scrise în gazeta din Cluj »Ellenzék« în nr. de la 7 I. c., unde o bună seamă un »Moisili« se scandalisează, pentru că muncitorii români din fabrica de tutun și lemnușe, mergând în—și din lucru, vorbesc pe stradă numai românește, pentru ce provoacă societatea de magiarisare »Emke« și pe conducătorii din Cluj-Mănăștur și Someșfalău, de unde sunt mai mulți muncitori, ca să iee măsuri aspre pentru îndreptarea răuluiț?). Așadar dorește să oprească, ca nici între ei să nu mai vorbească românește, fiindcă toți știu limba magiară. Puternică dovadă, că învețându-le limba, pretind s’o vorbești și pe stradă și azi mâne vor spiona, că Românul în ce limbă vorbește în coliba lui, când își mâncă mămăliga câștigată cu sudori amare. Nu fi de ajuns, că Mănășturenii și Someșfalenii vorbesc limba magiară, de ce ar trebui să se bucure, dacă curate le-ar fi intențiunile, ci vreau să nu mai audă vorbind românește pe bieții muncitori români, cari în toate locurile dau probe de hărnicie și ascultare. Nu se îndestulesc că Românii, având în societate pe un magiar, dacă 20 ar fi, vorbesc numai ungurește, ci pretind, ca și ei între ei să vorbească numai ungurește Dacă ei ar dori să li se învețe numai limba, atunci n’ar aduce legi, ca băieții noștri de la școalele de stat, cari știu puțin ori deloc limba mamei lor, să învețe și religiunea în limba magiară, ci ar pretinde ca aceia numai românește se învețe a se ruga, în zădar, că ei voiesc scoaterea limbei noastre din toate locurile, chiar și din familie, pentru aceea agitează gazetele lor, luate în arenda de Jidani, și guvernanții mai curând, ori mai târziu, să iasă înfluințați de ei, cari strigă, dacă văd numai o firmă românească, pe când înpotriva firmelor coșer-jidorești nu-și cască gura, deși dai de ele în toate părțile. Strigă, pentru că știu, că nu li se mișcă nici un păr din cap, pe când noi suntem aruncați în temniță și când adevărul îl spunem, apărându-ne drepturile. Să grijim, că-i mare primejdia! Să nu credem toate, ce ni se plun! Să nu uităm un lucru: Kossuth, pe care îl apoteozează Maghiarii și se provoacă în toate lucrurile lor la ideile lui a scris pe bancnote și românește, următorii lui au șters cu desăvîrșire ori ce inscripție românescă! Visitațiunea in protopopiatul Morlăcii (Continuare și fine). In 26 dimineața s’a luat esamenul în filia Fildui de jos cu resultat neîndestulitoriu, la ce vina principală o poartă indolența și nepăsarea învățătoriului născut în loc, Ioan Bălaș, căruia i s’au făcut admenițiunile meritate. S’a făcut apoi visitarea canonică, constatându-se o administrare corectă a averei bisericești, existența unei școale nouă deplin corespunzătoare, și îndemnându-se credincioșii a se sili și pentru edificarea unei nouă biserici. In deosebi a făcut bună impresie administrarea practică și corectă a magazinului de bucate, din proventele căreia s’au acoperit o mare parte a cheltuielelor cu edificarea nouei școale. In 26 după amenzi s’a luat esamenul în modul de mijloc cu resultat bun, fiind presenți la 90 elevi, constatându-se lipsa de a se sistemisa și al doilea post de învețătoriu, cea ce aci nu va