Rěvașul, 1904 (Anul 2, nr. 1-53)

1904-11-26 / nr. 48

Cluj, 26 Noemvrie n. 1904 Anul 11. ABONAMENTUL: PE AN 3 COR. 20 PIL. ii /* ii 1 ii 60 ii ii '/«ii 90 ,, ÎN STREINĂTATE: PE AN 6 FRANCI. 1/ )> '* M ° OJJ —O— Numeri singuratici se vând în Cluj cu 5 fileri, într’alte locuri cu 6 fileri. Redactor resp.: ILILIU FLORIAN Apare în fiecare Sâmbătă Nnul 48. INSERȚIUNILE se plătesc după mări­mea locului ce ocupă, fiecare cm. f1 costă o­­dată 10 fil., de 2 ori 8 fil., de 3 și mai multe ori 6 fileri. —0— ADRESA­­M R­EVA­Ș­U­L“ CLUJ,­­ Kolozsvár 6. JÓKAI­ UTCZA 6. Proprietar-editor: Dr. E. DĂIANU și să ne depunem florile amintirilor din Blaj drept omaj la altarul templelor de cultură, în cari neamul nostru și-a fă­cut mai întâiu închinăciunea sa luminei și adevărului. Bată un jubileu lung și impunător, care s’ar putea sărba cu fo­los sufletesc, fără a putea fi oprit de cineva. Ne serbăm cum se cade! Peste jubileul școalelor din Blaj, care ar fi trebuit serbat cu mare aparat, s’a trecut, cum s’a trecut, în mod oficial. Vor fi avut desigur cei competenți mo­tivele lor, pentru cari au trecut astfel peste aniversarul de 150 ani a celor dintâi școale românești din Ardeal. Presupunem cele mai bune, și deși nu le cunoaștem, trecem înainte. Trebue însă se recunoaștem că lumea româ­nească nu e deloc mulțămită de felul cum acest mare eveniment cultural s’a comemorat. In situația, în care ne gă­sim, resignarea ce s’a manifestat la Blaj a mărit și mai mult disgustul și des­­curagiarea ce ne stăpânește disposiția publică. Eată de ce revenim asupra jubileului școalelor dela Blaj. Trebue să accen­tuăm, că dacă cercurile noastre oficiale s’au restrins la o serbare modestă re­ligioasă, poate că au făcut-o sub forța împrejurărilor. Cine ne oprește însă pe noi toți, publicul mare românesc, ca să nu serbăm cum putem, în fel și fel de formă, momentul acesta istoric de mare importanță? Trebue să spunem, că publicistica română n’a fost mai zeloasă întru ce­lebrarea acestui jubileu, decât cercurile oficiale din Blaj. Afară de »Unirea«, »,Luceafărul«, »Gazeta de Duminecă« și »Răvașul« — ziarele doar nici articole de ocasie nu i-au închinat. Asta ce­va să zică? Doar jubileul acestor școale nu e numai al Blajului, ci al tuturor Românilor. El ar fi trebuit să fie jubileul solemn al culturei ro­mânești. Cea­ ce nu s’a făcut însă se mai poate face, măcar în parte. Aniversarea alor 150 de ani nu se leagă de o singură zi, ci cel puțin de un an. Dacă în cutare zi jubileul nu s’a sărbat cum ar fi trebuit, adecă nu s’a pus în adevărată lumină plină însem­nătatea istorică culturală a faptului, nu s’a adus tributul de recunoștință tuturor celor, ce se cuvinea, — și nouă tutu­ror, celor ce stăm înainte și așteptăm, nu ni­ s’a dat tot îndemnul și toată încu­rajarea, ce s’ar fi căzut, — apoi noi credem că toate acestea, s’ar putea îm­plini, fie și într’o măsură mai mică, și de azi înainte, și în fie­care zi, în fel și fel de chipuri, anume în publicistică și pe cale socială. Este rolul publicisticei române să celebreze ea acum cea­ ce nu s’a ce­lebrat din destul. Este datorința ei să arate datorința noastră­­ a tuturor Românilor, de a sărba, cu inima și cu sufletul, acest mare dar al evoluțiunei sufletului românesc. Și iată cum. Rostul acestui jubileu era, să ne închinăm inimile la isvorul acela de lumină și deșteptare ce ni­ s’a deschis, ca din stâncă, la lovitura cu toiagul cârmuirei a Arhhiereului apostolic, Petru Paul Aron. Asta o putem face și în pu­blicistică. Rostul jubileului mai era, să se arete importanța școalelor în viața unui popor, în viața noastră a Românilor. Asta se poate arăta și de aci înainte și se cade să se vădească în publici­tate, prin cărți, reviste și jurnale. Ape­lăm la cei competenți să o facă, pen­­tru­ ca un an și mai bine sufletul să ni­ se umplă de astfel de idei, tocmai acum, când proiectul Berzeviczy ne clă­tină pe unii, și ne revoltă pe toți. Apoi încă ceva. Suntem atâția elevi ai școalelor din Blaj, împrăștiați prin toate colțurile pământului românesc. Avem toți impresii, amintiri dela Blaj, de la școalele din Blaj. Poate impresii importante, amintiri frumoase. Veniți cu toții să ni­ le culegem, ca pe niște flori, de pe câmpiile vieții noastre sufletești și să le legăm într’o cunună de recu­noștință. Veniți deci, toți elevii școalelor din Blaj și toți iubitorii de cultură, să scormonim arhivele uitate, publice și private, să reînviem viața depusă pe filele prăzuite ale cronicei acestor școale, și să o dăm în vileag. Veniți să scormonim mormintele uitării, și să re­dăm luminei figurile acelor bărbați, cari au muncit în timpuri grele muncă de apos­toli ai culturei, și au fost uitați fără a fi fost cândva cunoscuți cum se cade. Veniți în fine să ne scormonim inimile. Apĕrarea școalelor noastre. M­­em­oran­dul episcopilor români gr.-or. Am cetit, cu rară plăcere, Memorandul acela demn și bărbătesc, pe care Vlădicii biseri­­cei române gr.-or. »ca representanții bisericei gr.-or. române din Ungaria și Transilvania«, i’au înain­tat ministrului de culte și instrucțiune publică, ca protest contra cunoscutului plan de lege, prin care din școalele noastre ar vrea se facă niște u­­nelte de maghiarizare și nimic altceva Și ar trebui să cetească fiecare român acest Memorand. Nu e lung tare, dar spune foarte mult, pentru­ că spune tot. Nu e nici as­pru, ba pe unele locuri e din cale afară conce­siv, dar pe lângă blândeța aceasta evangelică se vădește o hotărîre neclintită și o credință de apostol, care nu-și perde nici­odată încrederea în dreptatea causei sale. Intradever impresia ce o lasă cetitorului nepreocupat e înălțătoare, e sărbătorească. E im­presia ce ar fi trebuit să se deștepte prin ser­barea cum se cuvinea a jubileului celor din­­tâia scoale românești. Laudă și cinste se cuvine autorilor acestui memorand. Nu știu de­­ și vor ajunge scopul principal, dar în situația aceasta de confuzie și resignare, ei vor reuși negreșit, a ridica multe inimi abătute și a îndrepta mințile multor rătăciți din mijlocul nostru, cari pierd busola adevăratei orientări. Pentru­ că »Memo­randul« acesta e un act politic de primul rang. Nu zic că nu s’ar fi putut face și mai înalt și mai puternic — dar între împrejurările decaden­ței politice de azi e un act de înălțare politică. Nu e o suplică umilită, ca multe altele, nu e o simplă scrisoare bi­rocratică, spre a vădi o nemul­țumire, ci e o adevărată analiză critică a unui proiect de lege absurd în sine, și primejdios în urmările absurdității sale. Și mai e în urmă un manifest loial, deschis și hotărît, în care să cu­prinde toată hotărîrea Românilor de a rămânea, cea ce sunt, Români, și de a-și apăra, ca și strămoșii lor, limba, mai mult decât vieața.Un sfîrșit Me­­morandu! Episcopilor români gr.­ar­ e un cuvânt demn spus la timp potrivit. Vom resuma pe scurt partea în care anali­­sează și combate rând pe rând punctele viitoare ale proiectului, și vom reproduce pe urmă în întregime încheierea, sau partea politică a Me­morandului. »Memorandul« dă espresiune acelor »prea serioase temeri, de cari sunt cuprinse inimile noastre« în fața noului proiect. »In patria noastră — astfel întră Memo­randul în meritul chestiunei — sute de ani exclu­­siv școalele confesionale au propagat cultura, și îndreptățirea lor întru aceasta nici­odată, din par­tea nimănui nu a fost contestată, ba tocmai din potrivă, în toate timpurile cei mai distinși patrioți s’au insuit a asigura și prin legi aceste drepturi ale confesiunilor“. Se citează legile, art. XX, din 1848 și IX din 1868, cum și art. 38 și 44 din 1868. Drepturile acestea garantate bisericei prin legi se vatămă noul proiect prin diferite disposițiuni, cari să enumără și discută pe rănd, în 10 puncte. Ci­tăm singur punctul 5, de model. 5. Proiectul de lege voiește să nimicească acel drept sfânt al bisericei noastre, ca ea însăși în cercul său de competență absolut independent să dispună despre instruirea religioasă a elevilor săi, și voiește cu desevărșire a scoate din vigoare faptul, că biserica noastră este biserică gr.-or. națională română, care astfel este recunoscută prin toate legile statului. Aceasta o făptuesc v-ii

Next