România literară, octombrie-decembrie 1968 (Anul 1, nr. 1-12)

1968-10-10 / nr. 1

In atenţia criticii Sînt un cititor consecvent al presei noastre literare şi urmăresc îndeaproape evoluţia poeţilor şi scriitorilor noştri de la o săptămînă la alta. Citesc mai ales Contemporanul, Gazeta literară şi din cînd în cînd Luceafărul. Am remarcat, alături de lucrări mediocre şi slabe, şi altele foarte frumoase aparţinînd unor scriitori şi poeţi cunoscuţi, şi mai tineri. Aşteptam să citesc şi ecourile critice la aceste lucrări. Din păcate însă, cu foarte puţine excepţii, acestea nu au apărut. Aşteptam cu nerăbdare să-mi confrunt propriile mele impresii cu opiniile autorizate ale unor critici cunoscuţi, citind paginile de proză, poezie şi dramaturgie apărute în reviste. Se vede însă că numai apariţia cărţilor îndeamnă la discuţii critice. Insă recenziile apar tîrziu, cînd cărţile bane au dispărut din librării, iar cele proaste sunt la fel de prăfuite ca întotdeauna. De aceea eu cred că o mai mare promptitudine a criticii noastre fată de ceea ce apare ar fi mai mult decit binevenită. Taui TEODORESCU inginer. Constanta Cinemateca a obosit ? După numai 5 sau 6 ani de activitate, se pare că Cinemateca a obosit. A devenit chiar plicticoasă. Că sunt proaste copiile şi traducerile — se ştie şi s-a mai scris. Dar ni se pare important să adăugăm că orientarea generală este greşită, sau, mai probabil, inexistentă. In ultimii doi ani programele au fost de o rară platitudine. Si Stroheim şi Renoir sunt mari, dar nu prin filmele prezentate („Iluzia cea mare“ şi „Regula jocului" au rulat în afara programului şi le-am fi revăzut bucuroşi în locul atîtor altor lungi şi neinteresante pelicule). N-am văzut nici Bunuel, nici Glodard, nici Chabrol, nici Reichenbach, nici Sedimowski, nici.. N-am văzut nimic (înainte sau după „Fragii sălbatici“) de Ingmar Bergman („Personna“, de pildă), n-am văzut nici „Deşertul roşu“, nici „Blow-up“ ale lui Antonioni. „La dolce vita“ al lui Fellini, „Anul trecut la Marienbad“, „Războiul s-a sfîrşit“ şi „Muriel“ ale lui Alain Resnais, nimic (sau aproape) din ..noul val“ ceh (n-am uitat excelentul „Diamantele nopţii“) foarte puţine dintre noile filme poloneze, englezeşti, ş.a. Aş revedea cu interes Eisenstein, Orson Welles, Jean Vigo, Dziga Vertov, Victor RACHIŢEANU profesor. Bucureşti Filantropia editurilor Sunt o veche cititoare de proză. Urmăresc cu interes constant toate apariţiile. Cum este şi firesc, o carte uneori mă bucură, alteori mă nemulţumeşte şi mă întristează. Dar nu despre asta e vorba. De fapt mă surprinde bunăvoinţa editurilor faţă de anumiţi scriitori , scriitori pe care critica de specialitate fie că nici nu-i înregistrează, fie că îi semnalează cu prezenţe defectuoase în peisajul literaturii noastre. Mai mult, aceşti scriitori apar cu o frecvenţă îngrijorătoare cu cel puţin o carte pe an. Exemple ? Nenumărate. Care este explicaţia unui asemenea tratament editorial ? Poate veţi reuşi dumneavoastră să mi-o daţi. Zoe UNGUREAN, medic. Ploieşti înţelegerea poeziei Trebuie să recunoaştem de la bun început că in momentul de faţă, in literatura română, poezia este specia care se desfăşoară cu cea mai mare forţă de afirmare a valorilor. De asemenea, trebuie să recunoaştem că mulţi sunt cei care nu găsesc în poezie trăiri estetice, dar nu trebuie să ne îngrijorăm. Preferinţele diferă. De gustibus... Dar... (există aici şi un mare DAR) de ce oare, pentru a înţelege poezia modernă n-ar trebui să se ceară cititorului şi o anumită pregătire şi un anumit rafinament estetic? Poate concepe cineva că pentru receptarea valorii estetice a creaţiilor secolului nostru în artele plastice este deajuns numai să vrei, nu trebuie oare să ai un anumit orizont care să-ţi permită aceasta ? Şi cazul muzicii simfonice e similar. Dar teatrul absurdului, dar proza fantastică etc. Rolul revine cu deosebită putere ŞCOLII. Nicăieri nu putem ajunge fără pregătire intelectuală, încă de la vârsta fragedă dascălul trebuie să acorde o foarte mare atenţie ca pe lingă alte aptitudini să dezvolte la copil exigenţe estetice. Un mare serviciu în acest sens îl fac şi editurile care tipăresc volume cu studii de critică, de istoria artei, a curentelor, tendinţelor etc. Iată de pildă un volum de înaltă probitate ştiinţifică cum este cel al lui Vladimir Streinu, „Versificaţia modernă“, care (laudă autorului !) este şi accesibil doritorilor. Sunt numeroase volumele care ne pot introduce, dirija prin poezie şi printre ultimele sunt tentat să-l citez pe cel al lui Ion Biberi, „Poezia, mod de existenţă“. Bibliografia este vastă. Spre părerea mea de rău, cunosc profesori de literatură română care nu deschid gazetele literare. Atunci... Nu este de ajuns să decretăm despre un fenomen că ne este inaccesibil şi cu asta să depunem armele. Efortul pentru înţelegerea şi satisfacerea estetică a noastră prin poezie trebuie depus constant. Sava ROŞU student. Bucureşti Pentru O literatură substanţială Apar din ce în ce mai multe nume de scriitori. Lucrul nu e rău în aparenţă. Dar atunci cînd ceea ce se scrie nu arată altceva decit o îndemânare accesibilă oricum, care se cîştigă printr-o scurtă rutină, ne putem întreba : ca ce drept scriu oamenii aceştia cînd aşa ca ei pot fi foarte mulţi educaţi să scrie ? Puţine lucrări scrise sînt acelea pe care le provoacă o nevoie de adevăr, o concepţie care vede întîmplările lumii, care ştie cu adevărat ceva despre om, care plăteşte vieţii tot ce ea îi acordă : mult prea puţine lucrări din cele scrise pot face ceva, pot da de gîndit, pot modifica cit de puţin interiorul celui ce citeşte, prea puţine sunt cele care pun în mişcare ceva în noi şi prea multe cele care obosesc prin excentricităţi sterile şi care sporesc dezorientarea generală a ceea ce are nevoie să fie arta. împreună cu o seamă de prieteni citim revistele de cultură ca regularitate şi constatăm banalitatea — uneori doctă, alteori teribilistă — care se ascunde consecvent sub masca atitudinilor îndrăzneţe, inovatoare, sub masca incursiunilor în cultură, sub masca unui nonconformism care-şi creează prin refuz canoanele unei mărginiri tot atît de conformiste etc. etc. şi ne întrebăm dacă n-ar trebui pornită — de cei care au căderea să o facă — o mare manevră a defalsificării, care să ceară un mesaj integral, care să instituie un tribunal de judecată pentru tot ceea ce se spune prea uşor, pentru lipsa de investiţie interioară a actului prin care arta ia fiinţă, pentru neputinţa de a mărturisi ceva. De ce să fie semnate produse anonime sub pretenţia unui talent sau a unei vocaţii, produse care nu părăsesc niciodată anonimatul comun din care au purces şi tare cred eu încăpăţînare nu numai că spun altfel, dar că spun şi lucruri noi, cînd de fapt, ele se diversifică numai prin drumurile nesigure şi dezarticulate cu care fug depărtîndu-se de centrul în care vieţuieşte substanţa ? I. MARIN profesor: Timişoara Această pagină rămîne în permanenţă la dispoziţia cititorilor noştri, spre a aduce la lumină contribuţia lor (păreri şi observaţii critice, sesizări, propuneri şi sugestii etc.) în toate problemele şi în toate domeniile de activitate ce intră în sfera de preocupări a revistei noastre (literatură, arte, cultură). Ii rugăm deci să ne adreseze scrisorile lor (cu menţiunea : „voci din public“), cărora le vom face loc cu plăcere in aceste coloane, in ordinea sosirii şi în ordinea însemnătăţii problemelor ridicate. Vom publica, de asemenea, aici, în aceeaşi ordine şi păstrind o specială gratitudine trimiţătorilor, şi scrisorile referitoare la „România literară", aprecieri critice asupra cuprinsului, structurii, înfăţişării ei, etc. observaţii, sugestii, completări, polemici etc., în legătură cu textele apărute în paginile ei, — în dorinţa de a păstra nemijlocit şi permanent, o legătură activă cu cititorii noştri, de a-i antrena din ce în ce mai mult în elaborarea şi orientarea revistei, de a întreţine în cîmpul culturii noastre schimbul viu, deschis, de opinii, discuţia liberă, creatoare. O nouă ROMÂNIE (Urmare din pag. 1) afirmarea deplina a mulţimii de talente noi, care vin neîncetat să sporească zestrea de frumos şi prestigiul de cultură al patriei. Ea va depune toate străduinţele pentru promovarea creaţiei de înalt nivel şi de adine ecou, în spiritul umanismului socialist, năzuind sâ adune în paginile ei toate condeiele valoroase din întreg cuprinsul ţarii, din toate generaţiile, indiferent de graiul naţional în care se exprimă şi de varietatea mijloacelor şi stilurilor artistice. Pornind de la temeiul concepţiei marxist-feniniste despre lume, ea ▼a lupta pentru înlăturarea definitivă a manifestărilor de exclusivism şi rigiditate, a spiritului mărginit de intoleranţă şi rivalitate măruntă, a fenomenelor de parazitism şi inerţie, de impostură, incompetenţă şi carierism, pentru întronarea decisivă, în spiritul principiilor şi directivelor de partid, a unei competiţii libere, echitabile, a valorilor, pe baza dezbaterii deschise, LITERARA principiale, democratice, a problemelor de creaţie, de teorie şi critică, pe baza confruntării nestinjenite, creatoare, competente a opiniilor, criteriilor, punctelor de vedere, singura cale de progres a artelor şi culturii, a cunoaşterii şi gîndirii sociale. In desfăşurarea revoluţiei noastre , înţelegem cu toţii (şi trebuie sa înţelegem) din recentele dezbateri şi documente, fundamentale, de partid şi de stat, din cuvîntările conducătorilor noştri, precum şi din întreaga mişcare a societăţii — că am intrat într-o vîrstă social-politică în care vorbele lipsite de suport faptic, istoric şi moral, formele fără fond, fără temeiuri adinei şi trainice, se dezumflă şi pier, în care „sita socială”, în cernerea vorbelor şi faptelor, a oamenilor, intenţiilor şi credinţelor, a devenit mai deasă, mai aspră, mai dreaptă. Aceste criterii şi tendinţe ale politicii de partid şi ale dinamicii sociale sunt, In mod clar, grele de semnificaţii şi consecinţe şi în cîmpul culturii, poate, mai ales aci, in lumea creatorilor prin cuvint, lingă cuvint, dincolo de cuvint. In lumina acestui adevăr, răspunderile revistei noastre sint, şi ele, mai mari decit s-ar părea, şi paginile ei trebuie sâ fie nu atît nişte file de album, cu vorbe frumoase, o arhivă a caietelor însingurate, cu, mai ales, în domeniul ei specific, o oglindă fidelă a acestei noi vîrste a ţării, o tribună a cetăţii, un purtător şi creator de opinie, un factor dinamic şi unul catalizator, în procesul de fuziune intimă, sensibilă, la cel mai înalt şi strălucit nivel, dintre gindul şi destinul obştesc şi graiul de freamăt şi taină al artistului. „România literară" nu se adresează, deci, doar unui cerc restrins de specialişti ; ea trebuie să fie o publicaţie de larg acces în masele cititoare, răspunzînd prompt şi divers interesului viu, crescînd, curiozităţii, frămintărilor, nevoilor lor de frumos, de înţelegere, instruire şi elevaţie intelectuală, şi năzuind sâ Ie atragă din ce în ce mai mult, din ce in ce mai profund, in problemele, Incîntările şi caznele creatoare ale acestui univers de minuni al literaturii şi artelor, spre înaltele idealuri ale culturii umanismului socialist. In fine, incă una din preocupările de seamă ale revistei, în sensul restabilirii, lărgirii, intensificarii relaţiilor, schimburilor cu culturile altor popoare, in sensul pătrunderii din ce in ce mai ample şi mai marcate a valorilor româneşti in circuitul firesc şi în ierarhiile libere ale culturii universale, nu e nici ea decit un reflex direct al unei vechi aspiraţii tradiţionale a poporului nostru de a întinde punţi de prietenie şi colaborare peste toate hotarele — şi in primul rînd, fireşte, spre vecinii şi prietenii noştri, ţările socialiste surori — de a-şi face auzit glasul in lume şi de a asculta, cu demnitate, nestingherit şi receptiv, toate glasurile lumii, aspiraţie pe care o exprimă, cu atîta fidelitate şi strălucire, politica noastră externă de astăzi. Desigur, sarcinile şi răspunderile care revin revistei noastre sunt mai numeroase incă şi s-ar putea discuta mai amănunţit. Infăţişînd însă criteriile şi principiile călăuzitoare mai importante, spuse şi implicate, şi care reprezintă şi angajamentul solemn al redacţiei şi al colaboratorilor acestei noi „Românii literare" , purtînd pe frontispiciu numele scump şi glorios al ţării, ea îşi recunoaşte limpede menirea supremă, aceea de a sluji cu toată dăruirea, cu toată însufleţirea patriotică, idealurile, vocaţiile majore ale culturii româneşti. Idealurile de libertate, progres şi omenie ale României socialiste. .ROMANIA LITERARA" Focarele de conştiinţă Pregătirile în vederea Conferinţei scriitorilor se fac intr-un moment cu totul deosebit. Ca prova ascuţită a unei nave soliile partidului au străbătut în toate marginile, unda adîncă a vieţii naţionale, făcînd să ţrîşnească în lumină, la o înălţime nebănuită, şi să strălucească şi să se poată citi orice depărtări şi să se audă clar voinţa şi credinţele poporului român, aşa cum s-au catalizat ele, cu profunzimea şi cu intensitatea pe care au dobîndit-o in aproape 25 de ani trecuţi de la eliberare, de la primul pas făcut pe drumul socialismului. Partidul a înfăţişat poporului încă odată intr-o situaţie de dialog, de receptivitate reciprocă extraordinară, situaţia ţării şi programul in cadrul şi în spiritul căreia această situaţie se poate mereu îmbunătăţi, poate deveni din ce în ce mai înfloritoare. Rezultatele, in economie, in viaţa de stat şi administrativă, in viaţa şi morala socială, în cultură, artă şi ştiinţă — ale ultimelor trei mari momente de elaborare . Congresul al IX-lea, Conferinţa Naţională şi Plenara din aprilie ale partidului — arată progrese apreciabile şi rapide, dovedesc cunoaşterea exactă a nevoilor şi aspiraţiilor ţârii, justeţea hotâririlor luate şi metodele prin care sunt aplicate. Lăsind la o parte amănuntul anumitor erori, intîrzieri, lipsuri de tot felul — care au însemnătatea lor, dar care, la privirea de ansamblu, rămin amănunte nesemnificative şi nedeterminante — procesul de construire a socialismului pe plan material şi spiritual, se desfăşoară rodnic, armonios şi rapid faţă în faţă cu nevoile şi exigenţele lui. In orice moment, poporul poate trăi liniştit ziua de azi, şi poate privi cu atît mai liniştit ziua de mîine. Conştiinţa socialistă a poporului a atins un grad înalt de certitudine şi intensitate. Poporul confirmă şi afirmă că pe drumul socialismului, drum lung şi greu, el nu se poate lipsi de un conducâtor, şi că unicul său conducător nu poate fi decit Partidul Comunist Român, singurul în stare şi un drept de a cunoaşte acest drum, pe harta împrejurărilor istorice şi concrete, specifice ţării noastre. Cu această convingere, din această convingere, unitatea întregului popor — muncitori, ţărani, intelectuali, români, maghiari, germani din jurul partidului este temeiul stabilităţii, şi, in acelaşi timp, al dinamismului nostru politic. De aici decurge necesitatea unei totale independenţe a partidului în făurirea politicii sale, refuzul calm dar hotârît al oricărei încercări de punere in discuţie a acestei independenţe. Dar în continuarea acestui principiu, poporul nostru situează prezenţa activă a partidului nostru in comunitatea partidelor comuniste din lumea întreagă, ca şi în familia egala a ţărilor socialiste la a cărei fraternă conlucrare şi victorie înţelege să participe cu toate puterile sale. Conştiinţa socialistă dă conţinutul cel mai bogat şi accentul cel mai puternic, poziţiei pe care ţara noastră şi-o afirmă in lume, poziţie aleasa şi nu impusă, poziţie activă, nu inertă. Independenţă, egalitate în drepturi, neamestec în treburile interne ale altora, orice efort de convieţuire internaţională pentru salvarea păcii, iată principiile conducătoare ale unui stat socialist, modern, democratic şi uman. Strădania, lupta, chiar sacrificiul, nu sunt niciodată precupeţite, amînate, tîrguite, atunci cînd sînt pentru cauza unei vieţi mai bune. Acestea sínt, in esenţă, focarele de conştiinţă populară şi patriotică al căror mănunchi de raze a sclipit atît de puternic in ultimele săptămini. Ca oricare cetăţeni, scriitorii au trăit şi trăiesc in fierbinţeala razei lor. Ca scriitori, le vor răsfrînge. Radu POPESCU