România literară, octombrie-decembrie 1970 (Anul 3, nr. 40-52)
1970-10-01 / nr. 40
Proiecte literare Dimitrie Stelaru Dimitrie Stejaru îmi deschide uşa parcă temător, parcă uşor obosit. Mă primeşte într-un birou mic, împodobit cu unele vase de ceramică şi ornamentaţii japoneze — între care un interesant dragon, îşi trimite copilul, pe Norişor, să deseneze în continuare pe balcon, îşi aprinde o ţigare „Oldnavy“ şi priveşte Ingîndurat spre verdele cîmpului ce-şi unduie apa, dincolo de ferestre . — Am adunat în volumul intitulat Înaltă umbră circa 60 de poeme, unele dintre ele publicate chiar în „România literară“. Manuscrisul se află la „Editura Eminescu“ şi cred că va apare pînă la sfîrşitul anului într-un tiraj ceva mai mare decît cele 700 de exemplare pe care le-a cunoscut volumul Coloane, apărut nu de mult. Acum selectez o serie de piese de teatru în vederea alcătuirii unei cărţi care să includă — dacă se va putea — tot ce am scris în acest gen atît de complex. Iar între timp... ca de obicei, poezia... Al. RAICU Ancheta „României literare" Spaţii lirice COMBINATUL SIDERURGIC GALAŢI te îndeamnă să-l parcurgi cu piciorul, măsurînd mereu distanţele, crezînd că dacă te întorci ai mai mult de mers decît dacă păşeşti înainte. Căzând în această cursă, mergînd mereu pînă la extenuare, înţelegi, abia atunci, că acest gigant reprezintă un grandios desfăşurat pe orizontală, cu pielea de culoarea cafelei arse, căutînd înălţimile prin fumul arămiu al furnalelor, ascunzind în interior cascade de foc care nu-ţi evocă imagini de apocalips, ci ilustrează tensiunea la care muncesc 26 000 de oameni, aproape un oraş şi s-ar putea spune o naţiune întreagă. — Poetul meu preferat este Nichita Stănescu, îmi spune tînărul Antoniu Cornel, diriginte de şantier la sectorul Refractare, deoarece însumează obsesiile generaţiei sale, dacă pot spune o obsesie viscerală, de definire a fiecărui individ ca fiinţă unică ireductibilă, de care nu poţi să nu ţii cont. In acelaşi timp are simţul materialităţii infinitului, a marginilor spirituale pe care ştie să le lege cu ceea ce avem noi mai discret, mai intim. Il citesc cu interes pe Ion Gheorghe pentru poematica sa plină de savoare, cred că munceşte foarte mult pe text, parcă şi-ar împinge cu pieptul cuvintele, realizînd acea „umbră“ a fiecărui vers. Nu pot să-i uit pe Marin Sorescu, Cezar Baltag sau Grigore Hagiu. Pe Gheorghe Pituţ îl am în minte... el se remarcă printr-o exprimare discretă şi rafinată a trăirilor sale profunde, zguduitoare. — Constat că sînteţi un bun cunoscător al poeziei actuale. Apreciaţi că publicul este interesat de versurile scrise de tinerii poeţi ? — Există o categorie de oameni care citeşte şi înţelege poezia vremurilor noastre, sunt şi cei neavizaţi care se apropie mai greu de poezie, dar care citesc chiar dacă înţelegerea textului şi a sensurilor nu este integrală, ei sînt interesaţi de starea sufletească provocată de poezie, şi în sfîrşit cei care nu sînt preocupaţi de acest produs literar. Marin Sorescu a găsit acea expresie artistică ce apropie cititorul de poezie şi poate aceasta este explicaţia că este mult mai cunoscut de către public. — Deci, ce ar trebui să câştige poezia ? — O luciditate şi coerenţă interioară ce ar corespunde cu luciditatea publicului nostru. — Aţi dori să transmiteţi ceva poeţilor noştri . — Da. Să vină aici, la noi, să ne întîlnim într-o sală, într~o hală unde s-a terminat lucrul, să comunicăm direct, să ne cunoaştem mai bine. — Care sînt după părerea dumnevoastră condiţiile intelectualului de azi ? Directorul direcţiei Mecanice, ing. Constantin Popescu, se uită la mine interesat de întrebare. — In contextul zilelor noastre, intelectual este cel care dă formă materială sau spirituală gîndurilor şi aspiraţiilor noastre. — Ce citiţi în afara manualelor tehnice ? — Citesc poezie şi proză. In poezie am rămas la clasicii Eminescu, Coşbuc, Minulescu, Arghezi, poezia modernă cere o educaţie specială, poate corespunde şi unei noi structuri spirituale. Citesc multă proză... concomitent mai multe cărţi. Soţia mea se supără că am pe noptieră trei sau patru cărţi şi nu poate să facă ordine. Fetiţa mea are 12 ani, a citit „Moromeţii“ lui Marin Preda, cunoşteam şi eu această carte, mi-a plăcut să-i explic cîteva fenomene de viaţă mai greu de înţeles la vîrsta ei. Am citit cu interes cărţile lui Ioan Grigorescu, iar de curînd am cumpărat: „Animale bolnave“. In iureşul muncii nu trebuie să uităm de noi, ca oameni, aşa văd eu rostul întrebărilor puse de dumneavoastră şi să ştiţi că şi eu sînt preocupat de acest gînd. A doua zi, condus de tînărul Antoniu Cornel, încep să colind prin Combinat Aşteptîndu-l pe Gh. Muşat, vizitez sala lingotierelor, ascult explicaţiile unui maistru, apoi ne aşezăm pe o placă de ciment la umbra unui bloc imens de metal ce va lua drumul furnalelor. Aerul este străpuns periodic de explozii puternice, se purtează la fabrica de oxigen. — Eu sunt Gh. Muşat. Pe mine mă căutați ? In fața mea apăru un bărbat îmbrăcat în salopetă, nu prea înalt, îşi scoase mănuşa de sudor şi îmi întinse mîna. Ne îndreptăm spre una din barăcile metalice. La o masă un tînăr mînca parizer cu roşii muşcînd dintr-o felie groasă de pîine. Ne facem şi noi loc. — Am lucrat la Bicaz, brigadier voluntar, acolo am învăţat sudura, îmi spune Gh. Muşat, apoi mi-am terminat studiile. — Am aflat că vă preocupă poezia. — Da. La noi In sat erau cîţiva bătrîni povestitori, unii vorbeau în versuri, le compuneau pe loc. La început i-am imitat, apoi am început să scriu poezii. La rugămintea mea îmi recită cu uşurinţă prima poezie. L-am cunoscut apoi pe Eminescu, după un timp am simţit nevoia să citesc şi altceva, l-am citit pe Blaga. Există încă o distanţă între poezie şi cititor. Noi am fost nevoiţi să ne ridicăm casa din temelie şi numai după aceea ne-am împodobit pereţii. Dacă putem spune că există un climat favorabil dezvoltării culturale, tot mai sunt unele greutăţi. Uite la noi, în Galaţi, sunt două cenacluri literare care, în loc să ducă o dispută între ele, mai bine ar fi preocupate de promovarea realelor talente. Dacă dumneata eşti ceva acolo, la gazetă, scrie că organele care răspund de această activitate nu exercită un control şi o îndrumare corespunzătoare pentru a pune această muncă pe linia cea bună. Şi altceva. Un oraş ca acesta nu are o gazetă literară, cei care scriu poezii şi proză nu le pot păstra în sertare. Poate se va gîndi cineva la noi să ne aprobe o gazetă, aşa cum sunt în toate oraşele mari din ţară. — Am lucrat un timp la Anina, îmi spune Macavei Ion, tehnician principal la serviciul producţie, acolo eram singur, aşa că am început să citesc. Ultima carte a fost „Donna Alba“ de Gib Mihăescu. M-am întrebat de multe ori de ce se vorbeşte atît de mult despre un sportiv sau un cîntăreţ de muzică uşoară, iar despre realizările sau invenţiile unui om de ştiinţă nu ştie nimeni. Poate nu s-au găsit căile cele mai bune ca oamenii de reală valoare să fie cunoscuţi de cei din jur. Tot aşa mă gîndesc şi la poeţi sau romancieri despre care aflăm atît de puţine lucruri. Dacă muzica este atît de apreciată de tineri, poate ar fi indicat ca, pe melodii de calitate, poeţii să-şi declame singuri poeziile lor pe scenă. Poate aceste spectacole nu ar trebui să fie riguros organizate, fiecare oraş să aibă un loc, o bancă (mă gîndesc la banca lui Eminescu) unde poeţii şi prozatorii şi toţi oamenii de artă să se întâlnească cu cei care vor să stea de vorbă cu ei, totul să fie mai natural, mai spontan, mai firesc. — Cred că literatura este un mijloc de a te cunoaşte prin ceilalţi, îmi spune Alexe Angela, calculator principal la serviciul financiar. Mă interesează proza scurtă, aş putea cita pe Fănuş Neagu, Sânziana Pop şi Vasile Băran. Acest gen literar are avantajul că poate împrumuta trăsături din poezie sau din teatru, comunicând direct o întâmplare, o scenă plină de conţinut, inteligentă, spirituală. Săvulescu Nicolae, şeful serviciului Investiţii, este un bărbat robust, ochii aşezaţi în orbite adinei te privesc atent, vorbeşte rar, cîntăreşte cuvintele, e prudent în afirmaţii. — Citesc încet, nu fac parte din cei care pot enumera titluri sau autori, îmi place să meditez, să raportez totul la mine, citesc cu sufletul. Il iubesc pe Coşbuc şi îl ador pe Topîrceanu iar Marin Sorescu este un isteţ şi intenţionat naiv. Este întrerupt de către un coleg care îi prezintă o adresă, o citeşte atent, face cîteva remarci, apoi o iscăleşte. Pentru că am amintit de Coşbuc — continuă cu acelaşi ton calm — să nu credeţi că am rămas la el, îmi place Blaga, Arghezi, Bacovia, iar ca prozatori Rebreanu, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Radu Tudoran, Lăncrănjan şi Constantin Chiriţă. — De ce aţi spus că nu am rămas... — Pentru că literatura cunoaşte permanente salturi. „Opinia publică" a lui Baranga atacă unele racile, dar... — ...continuaţi... — Să vorbeşti acum despre burghezie are rost, să critici nepotismul este un lucru important, însă, în viaţa noastră s-au comis şi unele greşeli grave care nu sunt de nimeni descrise, nu le-am citit în nici o carte. Ar trebui să avem un curaj deplin, fără rezerve sau menajamente. Pe plan social lucrurile astea au fost dezvăluite. In literatură însă... — Aţi citit „Moromeţii“ sau „Intrusul“ ? — Da. Am citit şi „Biletul la control“ de Dumitru Popescu. Este un început care trebuie continuat. Mă gîndesc la „O scrisoare pierdută“, poate ne-ar trebui un Caragiale al timpului nostru. — Credeţi că nu există ? — Eu îl aştept şi sînt convins că va apare, înainte de a vorbi despre literatură, să vă arăt furnalul, îmi spune Banu Ştefan, adjunct la secţia furnale, pe care l-am întâlnit întîmplător urcînd scările către furnalul nr. 1, îmi zîmbeşte ca unui vechi prieten, m-am bucurat că nu ştiam nimic despre el, că trăiam o „nouă aventură“ în cunoaşterea unui om. Invitaţia de a-mi arăta furnalul părea o încercare la care mă supunea ; în pîntecele colosului ardea fonta, zgura incandescentă începuse să fie evacuată, zgomotul nu venea dintr-un singur loc, era o tensiune cumplită care parcă vroia să-ţi zguduie fiinţa. — Pe om il cunoști prin ce face — mi-a spus el. — Ce iubiţi mai mult în viaţă în afara familiei? — Mă preocupă sănătatea şi încrederea în mine care o cîştig în funcţie de rezultatele de aici. Mă întristează puţine lucruri, de multe ori cint, îmi place să beau şi un pahar de vin. Am lucrat un timp la furnalele din Vlahiţa, erau furnale mici, acolo nu mai aveam ce învăţa. Aici fiecare şarjă reprezintă pentru mine o nouă emoţie, un nou examen, o nouă treaptă în încrederea pe care trebuie s-o am în forţele mele. — Citiţi 7 — Cărţi tehnice şi romane, îmi plac cărţile care descriu expediţii geografice sau vieţile oamenilor celebri. Este chemat la interfon, duce o convorbire cu o voce nazală, modificată evident de aparat, tabloul de comandă arată noi cifre, se reîntoarce la masa unde mă găseam. — Vorbeam despre oameni celebri, pentru munca de aici şi dumneavoastră puteţi fi considerat celebru. — Am fost anunţat că la furnalul 2 este gata o nouă şarjă, acest fapt poate fi intr-adevăr un eveniment, dacă vreţi, celebru, şi îmi zîmbi din nou cu aceeaşi expresie deschisă, bărbătească, sigură. Bujor NEDELCOVICI 2 România literară Noutăţi iu librării Radu Boureanu — PIRAMIDELE FRIGULUI (Editura Cartea Românească), versuri, 92 pagini, lei 7 Marin Preda — INTRUSUL (Editura Eminescu), roman, ed. a II-a, 304 pagini, lei 8 Virgilul Monda — FEMELA ŞI MAIMUŢA (Editura Cartea Românească), nuvele, 264 pagini, lei 6,75 Pop Simion — FAETONUL (Editura Albatros), nuvele, 128 pagini, lei 4 Aurel Dragos Munteanu — SCARABEUL SACRU (Editura Cartea Românească), roman, 264 pagini, lei 5,50 Octav Pancu-Iaşi — NU FUGI, ZIUA MEA FRUMOASA (Editura Ion Creangă), schiţe, 168 pagini, lei 5 Corneliu Sturzu — DUHUL PIETRELOR (Editura Albatros), versuri, 88 pagini, lei 4,75 Anca Bursan — DIN VINATUL PRIMARELOR ERORI (Editura Litera), versuri, 80 pagini, lei 10 Ion Andreiță — MINUNEA DE A TRAI (Editura Litera), versuri, 72 pagini, lei 8,50 Lili Marton — NUNTA LA MAHALA (Editura Kriterion), roman (în 1. maghiară), 172 pagini, lei 4,75 Lajos Pál — ADORATORII DE LUMINA (Editura Kriterion, colecţia „Forrás“), versuri (în 1. maghiară), 112 pagini, lei 5 Klára Bodor — PANNI (Editura Kriterion), proză pentru copii (în 1. maghiară), 120 pagini, lei 4,25 Bettina Schuller — STRADA DE TOATE ZILELE (Editura Kriterion), povestiri (în 1. germană), 119 pagini, lei 2,75 * Daniel Defoe — ROBINSON CRUSOE (Editura Ion Creangă, colecţia „Biblioteca pentru toţi copiii“), traducere din 1. engleză de Petru Comarnescu, 304 pagini, lei 12,50 Ilias Venezis — PAMlNTUL EOLIEI (Editura Albatros), roman, traducere din 1. greacă de Polixenia Karambi, 288 pagini, lei 7,25 Philip Macdonald — ODIHNEASCA-SE IN PACE ! (Editura Univers, colecţia „Enigma“), roman poliţist, traducere din 1. engleză de Lida Constantinescu, 192 pagini, lei 5,50